America (194)

blackpanterro spune:

Eu zic ca daca oameni ca socra-mea au reusit mai tarziu in viata e posibil. Ea a avut 6 copii, job si scoala. Acum mai sunt 3 copii in casa si are job si scoala si termina doctoratul acum la 51 de ani. La pensie poate sa iasa si la 70 de ani daca o tin balamalele ca lucreaza in invatamant. Asta e iar o chestie, sunt destule joburi pe care le poti face pana la adanci batraneti.

Sota-miu are 30 de ani anul asta si mai are 6 cursuri sa isi termine BS-ul in computer sciences apoi imediat incepe masterul care va dura si are ambitii si de doctorat si are si familie si job. E greu dar are o ambitie cum rar am vazut la lume.
Se vede clar ca familia lui e driven si ca a crescut in spiritul ala.
La mine in familie a fost mereu invers, "nu fa aia ca nu reusesti, nu fa ailalta ca nu o sa-ti iasa", motive pt care mie imi e frica de tot, mereu mi-e frica de esec. Eu clar nu as fi putut emigra in alte conditii decat cele in care am facut-o. De aia e importanta firea omului, esti hotarat sa reusesti oriunde si nu iti e teama de munca, du-te acum, daca esti asa ca mine, fricos de tot, napadit de reactiile negative ale celor din jur, mai bine nu emigra, mai ales daca e bine unde esti.



Adriana 14w si Aidan Alexander - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier

Ramona J spune:

Sper sa nu ajungem iar la o discutie mame care lucreaza contra celor care nu lucreaza, dar trebuie sa-mi dau cu parerea.
Nu cred ca o ora-doua pe zi (atit aveam eu cind lucram) cu copilul este suficient pentru a-i insufla toate valorile despre care vorbim.
I'm not buying nici o secunda ce se spune prin US, ca-ti trebuie quality time, ca asta-i important si nu quantity. Quality time nu se intimpla instantaneu, iar daca ai putin timp la dispozitie il folosesti in primul rind sa cover the basics.
Ideal este sa-ti vezi de tine si sa ai si suficient timp pentru copii, dar nu iese intotdeauna.
Altfel nu este nici aici solutie general valabila si ca si la treaba cu emigratia, important este sa fie fiecare multumita cu alegerea facuta. De exemplu pentru mine sacrificiu a fost sa merg la job, pentru ca aveam foarte putin timp pentru copil. Sa fiu linga ei este un privilegiu si imi asum costurile (adica probabil ca o sa fac customer service la Macy's into my 70s, ceva de genul asta).

Eva, bafta sa gasesti job.

Lai, e straightforward, dar nu stiu daca "a te naimi" e cunoscut in alte regiuni. De exemplu "crumpi" cred ca-i un cuvint relativ cunoscut, dar "rapeltz" not so much. De aia ziceam.

philip spune:

recunosc ca pe mine m-ai pierdut. o fi pe net vreun dictionar de regionalisme :)?

Ramona J spune:

Sorry. Adica am plecat sa-mi caut de lucru, sper sa nu ma angajeze nimeni.
Asa tragere de inima aveam eu cind era sa-l ajut.

ruxij spune:

Noi dezbatem degeaba, depinde pana la urma de Anais si de motivatia lor. Eu am inclinat mai catre nu, dupa ce am citit ce a spus. Dc. venea cineva care spunea "nu mai suportam situatia din Romania bla bla", ala stiam ca va fi motivat si va invinge orice criza mondiala.

In legatura cu stat acasa/lucrat, eu cred ca e fff valoros timpul petrecut cu copiii si le admir enorm pe toate mamicile care pot si vor sa o faca Totusi, ca fost copil de mama care a lucrat toata viata si din ce mai citii, nu am nici o dovada ca copiii mamelor care lucreaza in afara casei au probleme mai tarziu in viata si lipsa de scala de valori in asa hal incat nu pot lupta pt. viata lor. Cred ca nu prea are legatura una cu alta.

Ramona J spune:

Asta-i tot complexa. Poti sa stai acasa si sa-i bati sau sa-i ignori toata ziua de exemplu. Sau valorile mamicii aleia nu sint neaparat cele acceptate in societate etc. Doar ca sint valorile ei, placerea ei sa fie linga copil mai mult. Nu cred ca unii copii ies neaparat mai bine decit ceilalti.
Eu sint foarte incintata de ceea ce invata Ana la pre-k si neavind spirit pedagogic ma simt on shaky ground in privinta asta. Nu mi-ar fi trecut prin cap sa-i arat continentele la nici cinci ani de exemplu.

buflea spune:

Panterra, ma intreb cate cazuri ca a soacrei tale se bucura de succesul unei profesii a carei studii sunt terminate la 50 de ani ?
Ca pana la urma, facem scoala ca sa obtinem niste avantaje - materiale, profesionale si sociale. Ori daca la 50 de ani iesi proaspat doctorant intr-o profesie, oare cat trebuie ca sa te si bucuri de asta ...ah!, daca soacra ta face studii doar asa ca sa-si umple timpul atunci sigur ca asta se poate face la orice varsta.
Apoi in general barbatii au mai multe conditii sa avanseze in profesie - pentru ca responsabilitatile casei si a copiilor pica in general pe sotie. Si au am facut scoala cu un bebe acasa si gravida cu al doilea pentru ca am avut acasa buncii care m-au inlocuit in toate treburile administrative. Si barbata-meu si-a luat toate certificarile alea de IT pentru ca s-a concentrat strict pe asta, nu l-a deranjat nimeni cu nimic altceva. Stiti toate cele care ati facut scoala aici ca de fapt este foarte serioasa si foarte diferita de ceea ce stim noi in Romania ... aici se invata TOT TIMPUL, nu exista patternul ala ca joci bridge tot semestrul si inveti 1 luna in sesiune (asa cum faceam eu). Va marturisesc sincer ca atunci cand m-am apucat de scoala, cam asa am tratat-o, ca de aia m-am si inhamat la scoala cu full time job - si dupa 2 cursuri am plecat total confuza. Suplimentar, mai si platesti bani grei penru ea, deci nu prea iti da mana sa ratezi examene, indiferent de cat de scuzabil ar fi asta.

Ramona, fara nici un fel de incercare de a jigni pe nimeni - asta este teoria mea si felul meu de a privi viata ... situatia in care sunt eu acum (cu job pana la 9:00 P.M.) este un caz extrem, de care nu sunt incantata si pe care cumva va trebui sa-l rezolv ... la fel de extrem mi se pare statul acasa pentru copii, retineti, spun strict "pentru copii", caci exista alte motive pentru care se poate sta acasa - ca nu se gasesc joburi, ca nu merita un job prost platit, ca nu vrea mama efectiv sa munceasca (nu e nici o rusine in asta), sau ca simte ca nu poate face cu job si copil - repet, no offence, asa simt eu. Exista insa solutia de mijloc, de care eu am beneficiat cei 9 ani cat am lucrat la cealata companie - exista un compromis intre profesie si copii. Copiii sunt foarte flexibili, ei au nevoie de sentimentul de familie si se adapteaza foarte bine la un anumit ritm, nu cred ca sunt mai traumatizati cu nimic cei a caror parinti lucreaza fata de cei care au un parinte acasa ... si eu provin dintr-o familie unde ambii parinti au lucrat si n-am simtit niciodata lipsa mamei sau a tatalui, am stat ani intregi cu cheia de gat, unii dintre noi au stat in internatele comuniste - dar am avut puncte de referinta esentiale in viata noastra si am fost mereu motivati spre a ne exploata posibilitatile la max.

Barbata-meu de ex provine dintr-o familie in care soacra-mea a stat acasa toata viata - nu vad absolut nici o diferenta intre mine si el in formarea noastra ca adulti.

Riscul pe care si-l asuma mamele dedicate total copiilor este ca la batranete sa isi piarda elementul pentru care s-au dedicat toata viata. Copiii pleaca, cateodata pe strada de alaturi, cateodata pe alt continent (cazul sotului meu). Ideea este ca pleaca si o mama care si-a invartit viata numai dupa copii risca sa ajunga confuza si sa se simta inutila ... daca are bani se poate apuca de orice fel de cursuri si activitati, inutile ca perspectiva dar care sa ii umple timpul - daca are bani ...

In fine, repet, asta este teoria mea, sunt motivele pentru care eu tin de profesia mea cu dintii - imi place sa ma duc la serviciu, si daca as fi milionara m-as duce la serviciu, ma echilibreaza ca om, imi da confidenta si sentimentul ca eforturile mele nu au fost inutile. Marturisesc ca barbata-meu mi-a sugerat sa incercam si varianta cu statul meu acasa - are el motivele lui, vrea sa scapam de bunici, vrea sa gaseasca supa calda in fiecare seara si probabil asa a vazut la el in familie. Este absolut exclus ca eu sa VREAU sa stau acasa, exclus, nu as face asta pentru nimeni, pentru el sau pentru copiii mei, tot ce pot face este ca gasesc un compromis intre implinirea mea ca om si nevoile lor. Si asa, eu personal, am pierdut cam 10 ani de eforturi si nivel profesional cand am emigrat, pentru ca venind aici am luat-o iar de la capat, intr-o noua profesie despre care nu stiam nimic ... si e pacat ca s-a intamplat asa, dar sincer, nu as mai putea sa o iau de la capat si sa renunt iar la alti 10 ani de eforturi in care am cladit ceva pentru mine.
Luati-o asta ca pe egoism, nu ma deranjeaza si nu mi-e rusine sa o spun.

Hilde spune:

La mine le-a luat doi ani ca sa gaseasca contabili. Cu salarii intre 50k si 60k pt contabili non-CPA, non-master.( Intr-un oras unde living expenses sunt cam 25,000/an pt o familie de trei) Si erau dispusi sa sponsorize H1B daca gaseau omul potrivit. Si au venit si oameni cu recomandari din interior si cu calificari...dar daca nu i-au placut si nu i-au luat.O recomadare in America nu este egal cu pila din Romania.

A venit un nene recomandat care era CPA, era destept cat cuprinde dar pur si simplu nu l-am placut la interviu.(Ca toata echipa l-am intervievat) Personalitatea lui era foarte necioplita si nimeni nu a vrut pe cineva care sa vina sa strice o atmosfera excelenta de la lucru.

Un CV bun si o personalitate placuta va lua intotdeauna un job bun inaintea unuia cu recomadari. Experienta mea, bineinteles.

blackpanterro spune:

Fetele, o rugaminte, a avut cineva hamsteri? Daca da poate mai aveti o hamster ball de care vreti sa scapati?...noi am avea nevoie de una. Am incercat sa o cumpar de la Amazon si alte situri si nimeni nu livreaza APO. E $6, super ieftin doar ca nu o pot lua...

Am reusit sa imi conving sotul sa pastram numele Liam Connor!, tot ce m-a costat a fost "numai" un Mac Mini :))).Acum ii tot zic ca e such a whore of a husband hahahaha.Parca vad ca o sa fie fetita hahahahaha

Adriana 14w si Aidan Alexander - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier

sinzi_ana spune:

Deci vreau sa va multumesc fetelor pentru povestile cu soacrele voastre si pt cuvintele bune!!!! M-am simtit mult mai bine...si nu ceva de genu "sa moara si capra vecinului"...ci ca nu sunt singura "ciudata" cu o soacra si mai ciudata...Am avut sentimente confuze, de mila, compasiune, vinovatie, furie...etc...dar acum vad ca situatia in care sunt...este de fapt ceva destul de obisnuit...prin care treceti mai toate...

Si eu care credeam ca o sa o intrec pe Buflea in peripetii

Ruxij, eu inca astept poze

Referitor cu venitu aici...noi suntem de 4 ani cu loteria, si cu inca o emigrare la activ si o repatriere...Deci noi sigur nu ne gandim sa ne mai repatriem, desi sunt momente cand imi e dor de stradutele de acasa, de blocuri, de parcuri, de mare si de toata familia reunita la petreceri, sarbatori sau pomeni
Insa...si acum ne gandim destul de serios...sa plecam in Europa...eu vreau inapoi in UK, sotul se gandeste si la Norvegia (compania la care lucreaza are sediul acolo).
Este o decizie tare greu de luat...si eu cred ca odata ce apuci sa te muti de cel putin 2 ori nu iti mai gasesti locul mai pe nicaieri si tot te-ai muta...in speranta ca odata, undeva iti vei gasi si "casa" ta...
Cand copiii sunt mici, e mai usor, cu cat sunt mai mari...cu atat parca este mai greu...pentru ca si eu am fost un copil mutat de cateva ori, si desi am o fire tare prietenoasa, pentru ca a trebuit sa imi fac mereu alti prieteni, daca privesc inapoi acum, nu ar fi fost rau sa fi avut si eu vecini si prieteni apropiati de pe la 5 ani pana acum...

Acum cu scoala...
Eu nu am avut cum sa fac scoala aici cand am venit...in primul rand ca eram buimaca si confuza si nu as fi stiut exact ce sa fac...nu cunosteam pe nimeni si nu stiam nici sistemul cum functioneaza(acum ma felicit ca nu am ramas in invatamant), apoi la inceput am avut nevoie de bani, deci a trebuit sa lucrez, si cred ca cel mai important nu am avut luxul unor bunici care sa aiba grija de David....ai mei nu sunt la pensie, si socrii...stiti si voi...ca sa nu spun ca scoala costa o gramada de bani, scoala lui David costa la fel (daycare-ul) si oricum nu ne-am fi permis deloc!!!
Nu am avut efectiv cum sa ma gandesc la scoala pana acum de curand...cand mi-am luat "luxul" asta...si copilul e mare si cat de cat independent...
In plus de asta...pt ca Radu era "stalpu" fianciar, eu am stat la coada, si am asteptat sa termine el cu specializarile...etc...ca sa pot incepe eu...

Dar asa cum spune si Adriana, acum am realizat ca aici poti sa faci si medicina pe la 50 de ani...inca iti raman 20 de ani buni de practica!!!!