Nasterea strumfului Daniel Alexandru

Normal era sa povestesc mai intai experienta nasterii primului copil, pentru ca atunci se contopesc toate sentimentele posibile: o iubire infinita si neconditionata, frica de necunoscut, dar mai ales primul sentiment de care m-am temut cel mai tare: RESPONSABILITATEA pentru o viata noua, a copilului meu. Ciudat insa, mai intensa si interesanta a fost cea de-a doua nastere, intrucat prima s-a desfasurat in parametrii normali pentru o nastere prin cezariana la rece, cu o singura exceptie: in timpul operatiei cu anestezie generala, organismul a reactionat anormal si m-am trezit in timp ce doc umblau prin burta, a fost cosmar de-a dreptul, asa ca la a doua ceza am ales clar anestezie locala. Iarasi ar fi fost parca prea banal daca se mergea de la inceput pe ideea de ceza la a doua nastere, insa n-a fost asa, ceea ce da un pic de "Savoare si condiment" povestii mele. Pentru ca Paul, primul copil, a fost in pozitie pelviana, mi s-a recomandat si totodata impus cezariana....sincer n-am comentat si nu regret neaparat, cel ma probail m-as fi chinuit f tare sa nasc natural in situatia de fata. La 5 ani de la nasterea baietelului, in timp ce cochetam cu ideea unui al doilea copil, ma interesa foarte tare probabilitatea unei nasteri naturale dupa cezariana, asa ca am inceput sa intreb o prietena care a nascut fetita natural dupa ceza, dar nu in Romania, cum sta treaba si pentru ca am primit incurajari si sprijin moral asa cum nu ma asteptam, am decis sa ma icaut informatii. Am citit multe articole si concluzia pe care o trageam singura era ca ma incadrez ca si o candidata ideala pt naturala: nu luasem mult in greutate, bebe era cu "tzeasta" mica, pozitie craniana, 5 ani de la ceza, ...toate bune si frumoase. In luna a 6-a de sarcina, am decis sa caut doctorul ce mi-ar fi putut promite ca ma ajuta si pe care sa ma pot baza la nastere. Am aflat despre doc Stefan Marian...cu mari emotii l-am cautat la spitalul militar. Primul consult a decurs cat de poate de bine: e dispus sa ma ajute dar nu imi poate da un rasp acum ca as putea naste cum imi doresc, despre asta vorbim in ultimele sapt de sarcina, mi se parea si normal, dar eu m-am bucurat ca m-a primit. Eram in evidenta doc mele cu care am nascut pe Paul, dar care nu voia sa auda de naturala dupa ceza, insa imi dadea analize, ecografii de facut, mi le interpreta, imi dadea tratament, si-a facut datoria f bine in timpul sarcinii. CIudat a fost ca doc Stefan nu m-a luat in evidenta, ma chema o data pe luna, imi facea controlul pe masa si o ecografie si atat, dar nu imi dadea analize de facut sau altceva, fapt pt care am pastrat si doc de la PAul si mergeam si la doc stefan, faceam naveta la doua cabinete , destul de costisitor si obositor dealtfel. Insa te pui cu dorinta femeii?
Mihai, sotul, m-a lasat sa decid eu cum cred ca ne-ar fi mai bine mie si lui bebe, insa avea si el emotii, mai ales pe la sapt 38 cand trebuia luata o decizie cu care doc o continui. Au fost multe momente cand simteam ca numai pot sa merg in paralel si mi-ar fi fost mult mai comod sa renunt la doc stefan si sa merg pe ceza insa stiu ca as fi regretat si nu am renuntat. Au aparut ceva problemute in sapt 28 de sarcina cand am avut risc de nastere prematura, am stat la pat, a trecut asta, au venit altele: lichid cantitate f mica, placenta imabtranita prematur...toate ma duceau la gandul de ceza, insa mi=am impus sa fiu putrenica si sa imi inving temerile, sa cred ca va fi bine. Dar pana la urma cum sa nu fiu derutata cand luni ma duceam la doc cu ceza , imi spunea ca am col scurtat si de nascare, ca nu ma prinde miercuri cu burta mare si vineri ma duceam la doc cu nasterea naturala si imi spunea: col lung si inchis, sa nu imi fac griji de placneta sau lichid ca e in cantiate normala...????? Se bateau cap in cap concluziile doctorilor, nu stiam pe cine sa mai cred...
In sapt 38 de sarcina, i-am spus doc cu ceza ca vreau naturala. M-a facut nebuna, ca fac cea mai mare greseala din viata mea, etc. Nu mi-a pasat , am mers inainte. In sapt 39 si 3 zile, pe 10 februarie, miercuri , dim la 5, m-au apucat niste dureri destul de intense, chiar pot spune insuportabile la o durata de 10 min intre ele. Baietii dormeau, asa ca m-am dus sa fac o baie fierbinte, cu gandul ca ma lasa durerile. NImik, la fel de intense simteam ca stau degeaba in apa, nu ma puteam relaxa nicium; am iesit repejor, si faceam ture sufragerie-hol-bucatarie, cand venea contractia strangeam din dinti sa nu tip si ma tineam cu mainile de patutul lui bebe (noroc ca e din lemn ). La 7 dim se trezeste PAul, eu incerc o fata zambitoare sa nu se ingrjoreze copilul, tac-su ma intreaba daca e cazul sa se duca la sv, ii spun ca da, eventual il sun sa vina la spital in caz ca am contractii la 5 min. Duce baiatul la gradi , eu raman cu durerile mele, scriu pe forum, vb cu nasa copilului, care ma sfatuia sa sun doc. Eu aman sunatul cu vreo 2 ore ca mi se parea ca n-are rost sa deranjez omu' pt contractii la 10 min, asteptam sa fie si ele la 5 min sa sti pt ce sun. Pe la 10 vazand ca tot la 10 min sunt contractiile dar infernal de dureroase, sun doc si ma ia la cearta prin tel ca de ce ne gasim toate sa nastem miercuri cand are el drum la Campina (ulterior am aflat ca are cabinet si acolo) si sa vin cat de repde pot la spitalul mlitar sa ma vada. Iau repede un taxi, ajung la cabinet, ma vede si-mi spune: col lung si inchis (ah, acum chiar imi doream sa nu mai aud ca-i lung ) , copilul e coborat dar nu atat de mult incat sa se pronunte ca nasc azi. Ii spun ca ma doare f tare, iar el mi-o serveste ca poate fi si travaliu fals. Cum dom'le sa fie fals? Pai daca asta-i fals, parca mi-e groaza sa experimentez adevaratele dureri. MA invita sa merg frumusel acasa daca nu vreau sa am internez dar nu prea e cazul si sa astept.....ce anume??? Cum ce? ADEVARATELE DURERI! Foarte incurajator...plec cu coada -ntre picioare si acasa continua contractiile tot la 10 min la fel de dureroase , pana la ora 8 seara cand vorbesc cu nasii sa mergem la spital , la Caritas, ca nu mai pot de durere....eram f dezamagita ca dupa atatea ore de travaliu, contractiile erau tot la 10 min si nu la 5 macar....la ambulatoriu vine doc de garda, care a fost si mana dreapta a doc meu , ma vede, imi spune plictisit ca am colul sters dar mai am pana nasc, dilatatie ioc!!!! Io devin palida/albastra/galbena la fata si nu-mi explicam de ce am atunci durerile alea f mari ... ...ma interneaza, ma duc asistentele in sala de travaliu, noroc ca lasa si pe sotz cu mine ca ma urcam pe pereti. Parca incep sa am contractii la 5 min dar mi se face rau , imi vine sa lesin, deh gaina bleaga, probabil de la dureri...sunt pusa la oxigen, degeaba mie tot f rau imi e...asistentle suna doc care vine in juma de ora, noroc ca sta aproape de spital, imi face cel mai dureros control din viata mea, concluzia: col sters, fara dilatatie, nastem dimineata. In momentul ala probabil ca m-am speriat si mai tare, nu mai suoprtam durerile, simteam ca ma prabusesc ca nu voi face fata , nu ami aveam putere, eram ca o leguma, ma pun fetele iar pe oxigen, iar eu simteam ca lesin intr-una, numai ca nu se si intampla. DOc e chemat iar, se uita in dosarul meu mai bine si vede ca am fost operata la ochi, ma cearta ca de ce nu i-am spus, si cand a vazut cat ma chinui si nu ma dilat, m-a intebat daca taiem burtica , sincer, simteam ca nu ami pune odata intrebarea. Ce sa mai zic, cat de mult mi-am dorit naturala, experimentand acele cumplite contractii, nu ma gandeam ca voi fi atat de fericita sa ma bage la ceza. Dar stai asa ca nu-i asa...m-a luat prea repede cu ceza, nu eram pregatita psihic....nu voiam sa mai nasc deloc nici asa nici asa.....eu vreau acasa la Paul si la tataie...nuuuu, nu sunt pregatita sa nasc!!!! Ajung in sala de operatie cu o frica imensa in suflet....fac cunostitna cu doc anestezist, un tip glumet care are o mana f usoara, n-am simtit cnad mi=a facut rahi....insa in timpul operatiei faptul ca simteam cum umbla in mine, m-a facut sa ma simt rau, sa vomit, sa ma agit, sa creasca frecventa cardiaca...uaf, noroc cu doc anestezist care spunea bancuri , mai uitam de neplaceri. Operatia a durat vreo 40 de min, asta pt ca mi-au legat si trompele, decizie luata impreuna cu sotul. Cnad a iesit mogaldeata si a inceput sa tzipe am fost foarte fericita si nerabdatoare sa il vad, am avut norocul sa ii dau un pupic pe frunte. Ok, cu una am dat-o in bara, ca nu am putut naste natural, ramanea stresul nr 2 - alaptatul. Marele meu noroc a fost ca m-amr ecuperat incredibil de repede si de bine, a doua zi saream, alergam, n-aveam probleme cu operatia. Daniel Alexandru s-a nascut la 23.15 si a doua zi la ora 15 am fost sa il vad si sa il pun la san. Am fost foarte foarte fericita sa constat ca am bebe papacios. Acum incercam sa trecem peste micile neplaceri, gen: ragade - parca nicio crema nu-si face efectul, mai dai si o caruta de bani pe ele ...bebe Danutz e un scump, pe 10 martie implinim o luna, isi tine capul de la 2 sapt, bunica a ramas stupefiata ca e precoce. Acum il roteste stg-dreapta dupa vocea lui Paul. Fratiorul mai mare l-a primit cu mare bucurie pe bebe, il mangaie, il pupa, ii arata ce jucarii frumoase are el , il spala la baita, ii vorbeste sa se linisteasca atunci cand il doare burtica, e un dulce. Sunt o mama implinita, avem noroc de copii sanatosi si frumosi, de nasi minunati care ii iubeste pe amandoi nu numai pe Daniel.

Aceasta a fost povestea noastra. Sper ca v-a placut sau poate a fost o experienta pentru fetele cu dorinte prea arzatoare, e bine sa fii pregatit in viata cu un plan de rezerva, ca nu se stie niciodata.

onitza spune:

POZE cu baietii mei.

Otiliav spune:

Bravo Ioana, foarte frumos si realist ai redat trairile tale . Eu te felicit ca n-ai ales cezariana la rece, mai mult Daniel si-a ales o zi superba de nastere datorita tie ca ai avut curaj sa incerci sa nasti normal. Cat despre doctori te-ai convins cred ca unul din ei a avut dreptate cu colul si totodata ca te refaci mai usor daca s-a declansat nasterea. Bafta cu alaptatul!

Ma bucur ca am dat pe aici, am prins la fix povestea nasterii. Acum ma intelegi de ce mi se pare epidurala "inventia secolului" . Stii cum se zice, "ce nu te doboara, te intareste" dar mai sunt si limite si foarte bine ca ai avut plan de rezerva care a functionat excelent.

Mami de Ana Maria(18.12.2004) si Elisa Andreea (09.12.2008) si 18+

onitza spune:

OTILIA, multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Recitind ce am scris parca imi da impresia ca am fost lasha ca nu am rezistat pana dimineata cand as fi nascut ... pe de alta parte ma inteleg singura ce dureri infernale am avut si ma felicit si eu ca am acceptat cezariana. Refacerea a fost de neasteptat intr=adevar fata de prima ceza unde am mers cocosata vreo 2 zile , plus ca nu ma mai durea nimik cam dupa vreo 2 sapt. Nu exista comparatie.
Incurajez viitoarele mamici sa isi asculte instinctul....si sa isi stie limitele, sa aiba curaj sa ia decizii. SI da, sunt de acord cu epidurala ca e 'sfanta". Pupam gogoselele tale dulci iar pe tine clar te felicit ca ai reusit sa iti duci la un final fericit visul si implinirea de a naste natural. Acum nu am niciun regret, ma uit la copilasii mei si sunt fericita ca sunt sanatosi.

eveline spune:

Sa va traiasca puiutii Onitza, sa creasca mari, sanatosi si sa va aduca numai bucurii! Sunteti intr-adevar o familie implinita, mi-au dat lacrimile cand am citit povestea si am vazut pozele, desi povestea o stiam si pozele...a cata oara le vad?! Sunteti minunati!

BB2 si mamica de Bianca

Otiliav spune:

Daniel, sa cresti in continuare sanatos si cuminte!

Mami de Ana Maria(18.12.2004) si Elisa Andreea (09.12.2008) si 18+

onitza spune:

OTILIA, iti multumesc frumos pentru urarea primei lunite! Sa va dea Dumnezeu si voua sanatate, iti doresc sarcina usoara in continuare si tot ce-ti doresti sa ti se implineasca!

onitza spune:

EVELINE, Sarcina usoara si tie si pupam dulce printesa!

micki_mica spune:

Frumoasa poveste si foarte curajoasa mamica!

Eu am nascut natural fara nici o anestezie dar parca al doilea copil (da Doamne!) as apela la epidurala.



Mihaela, de Florin Cristian (16.12.2009) (poze) si (... povestea nasterii piticului)

"Consecintele furiei sunt cu mult mai grave decat cauzele ei" (Marcus Aurelius)