Divortat sau nu? (split)

anca74 spune:

Dragelor, voi puteti sa aveti o opinie proprie si total diferita de a mea.
Insa a mea are avantajul ca aplaneaza conflicte inutile, sterile, etc.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.

Mik spune:

sincer, tu chiar asta crezi ?

casandra spune:

Anca, ce spui tu merge doar daca barbatul isi iubeste femeia.
Asta e prima conditie. Daca asta nu e indeplinita, femeia nu prea are ce face. Orice ar face, e cam degeaba. Ca el nu are ochi sa vada. El e undeva intr-o lume paralela.

accept92 spune:

Zilele astea am apucat doar sa va citesc, am sa raspund acum la cateva aspecte care mi-au ramas in minte, cu scuzele de rigoare ca nu mai retin cine cum a pus problema.

In primul rand, sigur ca din discutie se exclud cazurile de abuz, violenta, neglijarea toata a indatoririlor familiale, etc.

Apoi...am tot fost cerata ca nu accept. Nu acuz pe nimeni, nici nu-mi pun problema sa accept ceva sau nu, ca nu e treaba mea ce fac altii cu familiile lor. Ceea ce fac eu se poate numi ca judec, asta nu neg, dar avem cu totii dreptul asta si atata timp cat privim lucrurile la modul general nu cred ca e cazul sa se simta cineva ofensat. Este adevarat si ca fiecare judeca prin prisma propriilor experiente de viata, asta nu inseamna ca opiniile unora sunt mai presus de ale altora. Iar daca nu ar exista o divergenta de opinii discutia nu si-ar mai avea rostul.

Asa.

Acum as vrea sa ma opresc un pic asupra elementului 'certuri' intr-o relatie. Spunea cineva mai devreme ca si-a auzit parintii certandu-se intr-o noapte si s-a simtit sufocat. Si ai mei parinti au avut o perioada in relatia lor in care se certau foarte mult, in special noaptea, 'pe soptite'. Si da, pot si eu sa confirm ca certurile pot face atmosfera din casa insuportabila, apasatoare, pot fi traumatizante...caci adultii in timpul certurilor se descarca, in timp ce copiii doar acumuleaza tensiune. INSA...aici vad eu o mare vina a femeilor...intr-o cearta e nevoie de doi participanti, pentru initierea ei de unul singur. Cearta e vorbarie multa. Eu din cati barbati am cunoscut, n-am dat peste vre-unul cu chef de cearta. In cel mai 'fericit' caz am intalnit barbati capabili sa participe activ, dar in nici un caz sa o caute. Sigur ca poate o sa veniti cu contraexemple...dar hai sa recunoastem totusi...vorba multa nu e punctul forte al barbatilor.

Daca ar fi fost mai bine atunci in momentele in care se certau sa fie despartiti? Da, in momentele alea da. Dar in cazul lor particular tata a putut suporta mai mult timp decat s-a putut certa mama. Sincera sa fiu, nu stiu cum, ca uneori nu-i tacea gura de dimineata pana seara. Iar raportul cuvintelor era cam 1000 la 1. Insa va spun sicer ca eram ingrozita e ideea ca s-ar putea desparti si eu sa raman doar cu mama. Tata era in casa elementul relaxare, voie buna, joaca...si pe mine la varsta aceea nu ma interesa altceva. Nu ma interesa cine face ciorba mai buna, cine tine gospodaria, cine spala, cine imi verifica lectiile. Impreuna mama si tata erau un om normal. Separat, fiecare dintre ei era un dezastru. Nu ar fi fost ok sa raman singura cu nici unul dintre ei dar va spun sincer ca daca ar fi fost cazul sa aleg as fi preferat sa raman cu tata si sunt sigura ca nu s-ar fi putut. Ma bucur ca nu a fost cazul si ca acum la batranete se au unul pe altul si nu trebuie sa port pe umeri povara singuratatii vre-unuia dintre ei. Caci nu este o povara usoara pentru un copil.

Asta este experienta prin prisma careia judec eu lucrurile. In nici un caz nu vad un copil dintr-o familie monoparentala ca pe un viitor drogat, cu traume sau mai stiu eu ce. Vad lucrurile mult mai simplist, vad divortul doar cu ochi de copil si mi se pare foarte trist, dar nu din motivele la care va ganditi voi. Cand imi imaginez toata energia si afectiunea si atentia si sperantele si asteptarile unei femei indreptate exclusiv spre copilul/copiii sai...simt un mare nod in gat.

Acum am aproape un alt caz, imi aminteste mult de ai mei. Au cam aceeasi varsta pe care o aveau ei atunci si o fetita. Nu vreau sa intru in amanunte...una peste alta acum se afla in faza 'certuri'. Barbatul ala mai degraba ar dormi la munca decat sa se mai duca acasa. Femeia, cand nu il poate toca pe el, ii toaca pe altii la telefon si oriunde ii prinde. 2-3-4 idei repetate iar si iar, obsesiv, despicat firul in patru, si iar reptate aceleasi idei, si iar, si iar...Si zice ca a incercat totul. Imi vine sa o intreb....'Femeie! Dar sa taci ai incercat?'...

conchita spune:

vis a vis de unde locuiesc, doua cupluri, unul batran, altul tanar. scene de aseara, eram cu toti copiii afara la joaca, idem parintii la un pahar de vorba. pe cravata mea de pionier ca reproduc exact.

cuplul batran, sunt in mutari in casa noua in cartierul nostru.
ea: my dear, ai sunat la tamplar sa verifici daca vine maine sa puna usile? (ton dulce implorator temator rezervat)
el: xuleasco, nu e nevoie sa ma cicalesti, ca stiu si io ce am de facut. o sa sun dupa cina.
deci e clar ca uitase si in loc sa-i multumeasca lu' my dear ca i-a reamintit, a trebuit sa fie rude. cum apar dinafara? el tipul patronizing, ea ca o floricica de fragila si supusa.

cuplul tanar, de 30 si ceva de ani, cu o fetita aproape de seama cu sonia, aprox 3 ani. se pregatesc sa se mute din cartier, au de impachetat cutii zilnic, muncesc amandoi la joburi (el electrician, ea in office), ajutati de parinti si bona cu fetita. au venit acasa impreuna, el a ramas afara cu fetita la joaca in timp ce ea s-a dus sa pregateasca cina. cand e gata, iese si ea si-l intreaba daca in seara asta isi pastreaza randul la spalat vase. nu-i zice "my dear", ci "cutarescule", adica pe nume, ton neutru, parol.
el raspunde: tu intotdeauna imi amintesti ca e randul meu seara, cand sunt obosit si nu am chef de nimic, de ce nu mi-ai zis azi-dimineata? o sa le spal maine. dupa cina, el se uita la televizor, ea incearca sa impacheteze cutii cu fetita incurcandu-se intre picioarele ei. stiu asta, pentru ca aici toata lumea e cu jaluzelele si ferestrele deschise mereu, e ca traiul tribal in comun sau ca la mamaia la tara. auzi tot, vezi tot fara sa vrei.

asa ca graiul dulce n-ar opri divorturile. graiul dulce e forma pe care o iau sentimentele. daca sentimentele nu-s, graiul dulce e forma fara fond. graiul dulce tine de educatie si ar trebui sa fie adoptat chiar cand oamenii au conflicte.

divorturile vin dintr-o incompatibilitate majora a barbatilor la responsabilitatile de sot si tata. feminismul nu e vrajitoarea rea, ci ceasul desteptator pentru femei. eu zic ca au rabdat destul si au dreptul la o viata demna, fara sa se mai milogeasca la barbat sa spele vasele, atata vreme cat e matur si vaccinat si n-ar avea nevoie sa i se spuna ca i-a venit randul si nici copil nu mai e la 60 de ani incat sa se nevrozeze ca-i reaminteste nevasta ce indatoriri are.

buflea spune:

Eu consider rationametul tau total eronat, pentru ca pui fraiele echilibrului unei relatii NUMAI in mainile femeii ... Femeia trebuie sa vorbeasca frumos, sa ii spuna "iubitule", sa ii ofere un camin linistit, o voce blanda si o supa calda. Nu este o favoare pe care barbatul o face femeii pentru a se duce la piata, deci de ce ar necesita aceasta actiune un ton mai "special" ?
Asta se cerea de la femeia dependenta de barbat, TREBUIA sa se comporte asa caci nu avea alta solutie. Feminismul dupa mine a facut exact ce si-a propus, a adus, in cuplu, femeia, pe aceeasi pozitie cu barbatul - daca barbatul are dreptul sa fie obosit de la munca, atunci il are si femeia, daca barbatul asteapta o voce calda, atunci asta pretinde si femeia, daca barbatul poate fi sacait, atunci dati voie si femeilor sa greseasca. Feminismul incurajeaza femeia sa fie EA, sa se comporte asa cum ii vine, sa isi urmeze intuitia, sa isi valorifice temperamentul si sa isi asume concecintele acestui comportament. Si DA, cateodata consecintele sunt destramarea realtiilor.
Daca noi femeile nu stim cum sa abordam o discutie cu barbatii nostri, nu este vina feminismului ci poate este si vina barbatilor, care nu stiu sa dialogheze de pe pozitii egale.
Plus ca, sa fim sinceri, nimeni nu este mai presus de nimeni, asa cum era acum 4 generatii, barbatul mai presus de toate si femeia la 3 pasi in spate. Epoca moderna a scos la iveala femei care stiu sa conduca in cuplu mai bine ca un barbat ca si barbati care stiu sa gateasca mai bine ca o femeie. Epoca moderna incearca sa invete barbatul ca nu este un semn de slabiciune in a recunoaste o femeie mai puternica ci poate chiar un sentiment de mandrie, ca este a lui si ca El a reusit sa o faca pe EA sa il iubeasca.

buflea spune:

Poate ca asta este explicatia ... dar nu se poate stabili o referinta in functie de care sa judeci vinovatii sau vinovatele si sa spui femeile divorteaza prea usor si bat prea mult barbatii la cap. Dinamica cuplului nu cred ca a reusit sa o descifreze nimeni - exista niste reguli generale de bun simt (vorbeste frumos, iubeste cu blandete, fii civilizat), dar din pacate ele nu garanteaza NIMIC.
Avem grade de tolernata diferite - tatal tau, nici tu nu stii cum, a putut tolera. Alt barbat poate nu. Poate si agresivitatea verbala a mamei tale se datora cumva comportamentului tatalui tau. Eu m-am surprins de multe ori reactionand diferit, cu persoane diferite. Nu cred ca este obiectiv sa spui ca mama ta e cicalitoare si tatal rabdator si succesul relatiei lor este rabdarea mai mai mare ca cicaleala(no offence - vorbesc pe exemplul dat de tine care intamplator tine de parintii tai)

Ca sa nu mai spun ca mie mi se pare o iluzie ideea ca cuplurile longevive au ajuns acolo pentru ca se iubesc. Exista multe, multe alte elemente care tin doi oameni impreuna, nu foarte romatice, de multe ori egoiste sau materialiste. Exista la fel de multe elemente care pot distruge o relatie.

Nu cred ca se poate defini o lista de motive pentru care se divorteaza, cu atat mai putin nu se poate alege un vinovat (ea vorbeste prea mult, el nu spala vasele) ... ca regula generala, se divorteaza in primul rand pentru ca viata in cuplu devine mai inconfortabila decat perspectivele vietii in afara lui si pentru ca, in ziua de azi, societatea ofera resurse de independenta materiala ambilor parteneri care fac posibil acest pas.

buflea spune:

Conchita, nici cu asta nu sunt de acord, la fel cum nu sunt de acord cu verdictul lui accept cum ca divorturile vin din cauza ca femeia e independenta si sigura pe custodia copilului.

Divorturile vin pentru ca oamenii nu sunt facuti sa stea toata viata impreuna si mai devreme sau mai tarziu, diferente usor acceptate la inceput, devin ireconciliabile cu timpul. A ramane toata viata langa un partener este munca si determinare si toleranta si mult destin si infiorator de mult rationament amestecat cu elemente tehnice.

Eu am convingerea ca orice cuplu pe lumea asta, a trecut, cu bine sau nu, prin cel putin o criza maritala.

Eu v-am spus ca institutia casatoriei trebuie desfiintata

mihaela_s spune:

Eu am spus de la prima mea interventie ca nu se poate generaliza pe tema divorturilor, pastrarii dragostei in cuplu sau a unei relatii de lunga durata. E clar ca fiecare reactioneaza diferit in aceeasi situatie, sunt multi, foarte multi parametri care lucreaza si conlucreaza si de aceea fiecare caz e aparte.

Un cuplu poate fi perfect in primii ani de casninice ca apoi sa se schimbe radical. Din varii motive...ori plictiseala, ori aparitia copiilor care pe unii ii indeparteaza, servicii acaparatoare, o femeie/barbat care e atractiv la un moment dat, etc. Oamenii evolueaza separat si daca nu stiu sa tina linia aceea de mijloc, iar dragostea sa se mentina intr-un cuplu, totul e inutil. Poate ca la unele cupluri merge reincalzirea ciorbei, dar la altele nu...Exista cupluri care divorteaza dupa 20 de ani. Pentru ca au devenit rutinate, pentru ca dragostea a disparut incet-incet, pentru ca ei au evoluat in acesti 20 de ani diferit si au descoperit brusc ca nu mai au nimic in comun, ca nu ii mai tine nimic impreuna. Sunt ei de condamnat? Sunt ei de judecat? Oare de ce? Ce ar putea un asemenea cuplu sa faca in atare situatie? ca n-a facut nimic la momentul oportun, ca au lasat momente pretioase sa treaca pe langa ei, tot ce e posibil. Nu toti avem simtul acesta de a fi exact la locul potrivit la momentul potrivit, sa spunem cuvintele potrivite la momentele potrivite, nu toti avem langa noi omul potrivit care sa taca atunci cand trebuie si sa asculte. Iar plecarea e atunci o eliberare. De cel de langa noi si de noi insine, cei care nu am fost asa cum ar fi trebuit cand a trebuit. Plecarea asta are dupa mine menirea sa invatam din greseli.

Oricum vorba "daca dragoste nu e, nimic nu e" nu a fost spusa in vant. Eu nu as putea sta langa un barbat care nu ma(mai) iubeste sau/si daca eu nu il(mai) iubesc.(am scos din ecuatie relatiile abuzive de orice fel) Dar asta sunt eu, nu le judec pe cele care pot face asta, au cu siguranta circumstante atenuante. Si va asigur ca nu exista nici un fel de ironie in vorbele mele, ci sunt spuse din suflet.

edit buflea, am scris in acelasi timp, eu n-am citit postul tau inainte dar se pare ca am scris cam aceeasi chestie...

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

conchita spune:

asta nu stiu, eu zic sa fie lasata la liber, la fel cu divortul.

i-am dat dreptate ancai atunci cand a avut, singura chestie deranjanta este cand coboara discutia la nivelul personal si incepe cu io-s perfecta, voi nu. ori discutam de pe pozitii de egalitate, chiar daca diferite (maritate, nemaritate, divortate, calugarite, etc), ori discuta se reduce la barfa, nu la dezbatere de idei.

de ce cred ca barbatul e de vina? pentru ca imposibilitatea divortului, inainte de feminism, nu lasa sa se vada clar cate cupluri stau impreuna pentru ca doresc si se iubesc profund si cate-s de umplutura, ca asa-s traditia, legea, nu e alta solutie financiara. sa nu uitam ca nu mai departe de generatia bunicelor noastre fetele se cam casatoreau in aliante pe juma decise de parinti - ia-l pe baiatu' invatatorului, nu pe-al tamplarului, ca sa fii o doamna. dragostea era pe post de cenusareasca, de-aia nici nu te puteai casatori in afara castei sociale, inclusiv in lumea "civilizata" occidentala.

intr-o lume dominata clar de barbati in domeniile politic, economic, religios, ce alternativa avea femeia? niciuna. saracia deplina, lasata fara copii (copiii ramaneau cu tatal, aviz celor care au ratacit wikipedia si cred ca femeia primeste copiii dintotdeauna), disgratia publica si din partea familiei, cersetoria.

si-acum se mai fac uniuni din interes. cred ca astea rezista mai bine decat uniunile din dragoste. cand vorbim despre dragoste, insa, se schimba regulile si normele si asa ar trebui sa fie! standardele sunt altele, nu politetea distanta din casatoriile pe interes. de aceea atunci cand dragostea esueaza, divortul este o consecinta necesara si logica.

si, buflea, am explicat mai devreme de ce barbatul e de vina, desi nu-l aduce nimeni in discutie pe-aici ca responsabil de esec: pentru ca vrea totul si nu ofera nimic in schimb, altceva decat mirabila sa prezenta. pentru ca asa ne-au educat parintii nostri. dar traind intr-o lume diferita, fetitele au crescut jurandu-si in barba ca nu vor fi ca mamele lor, sa inghita batai si ofense si lipsa de respect, iar baieteii au ajuns barbati care nici acum nu inteleg care era chestia cu nefericirea mamelor, din ce motiv? ca tatii, chiar daca inselau, mai injurau, mai cheltuiau banii pe beutura si femei, tot acasa se intorceau.

singurele miscari organizatorice de care am auzit dinspre barbati sunt alea de rezistenta si de intoarcere la "traditionalism", ca aia ar fi idealul de cuplu. n-am auzit de nici o miscare de emancipare a barbatilor. probabil ca se cred deja emancipati, desi eu cred ca multi nu inteleg cuvantul cu adevarat, cat or fi ei de educati, cititi, destepti, evoluati, metrosexuali, minunati, etc. caci nu are legatura cu educatia, cultura sau anturajul. e vorba despre samanta aia de umanitate din adanc care trebuie redescoperita de sub mormanele de placinte depuse de traditie, mentalitati, media, educatie, cultura...

caci reperul tuturor in viata ar fi frumos sa fie idealul. "la modul ideal, cum ar trebui sa ma comport in dragoste?", asa vad eu intrebarea modelatoare capitala. nu "oare ce zic amicii daca fac asta pentru nevasta mea? o sa creada ca-s papa lapte" sau "daca ma port frumos, o sa ma ia de proasta, deci arunc cu tigaile mai bine"...

cam asa vad eu lucrurile.