Na-ti-o franta ca ti-am dres-o
Dupa mai mult de un an de activitate in cadrul forum-ului, timp in care am participat la subiectele altora, sambata seara am gasit si eu ragazul si dorinta de a deschide subiectul meu. Am postat la 'generale', categorie despre care se trambiteaza- 'aici ne cunoastem', intrucat era vorba de prima mea initiativa de acest fel.
Imi doream foarte mult sa recomand doua filme iraniene cu si despre copii, care imi placusera in mod deosebit.
Motivul pentru care nu am postat la 'zona artelor': urmaream expunere maxima (aceste doua filme ar imbogati mult pe oricine le dedica doua-trei ore), dar voiam totodata sa exprim faptul ca alegerea mea era un act de solidaritate cu diaspora iraniana, care in aceste zile organizeaza proteste in speranta ca intreaga lume se va putea bucura in curand (sau vreodata!) de un Iran liber.
M-am gandit ca subiectul meu, 'Pentru Iran si cei care il iubesc', nu va deranja atat de tare in mijlocul atator subiecte high and hot cum ar fi hai sa facem o revolutie impotriva kk de catei pe strada sau 'mamele false' din Cismigiu (oauu!!) sau felurite minuni deschise la generale in urma carora clar nimeni nu se 'cunostea' mai bine cu nimeni.
In fine, formulez cu grija, cu drag, ca asa se face cand respecti oamenii si te gandesti cum le poti face cititul mai lin si invitatia la urmarirea unui film mai atragatoare, investesc ceva timp si expresie in subiectul meu si ii dau drumul.
Dupa nici o ora, inainte ca oricine sa apuce sa raspunda macar cu un chiu si vai, subiectul meu era dat disparut. Nu sunt o maestra a forumului, dar am observat ca nu m-a anuntat nimeni de mutarea/stergerea topic-ului. Trebuie sa fie o greseala, zic eu. Astept, nimic. Dupa care caut la 'zona artelor', spunandu-mi ca cineva cu exces de zel s-a hotarat sa lase la generale kk de catei, capra, mamele false si toate generalele pamantului si sa-si faca damblaua chiar cu Iranul meu. Nu e la filme. Caut la politica (desi exprimasem clar dorinta de a nu da o tenta prea politizata). Nu e. Pana si la can-can-uri. Guess what. Nu e.
De ce se muta primul subiect al unui membru recent la mama zmeului (el apare ca si cum ar mai fi undeva, insa nimeni nu poate sti unde, iar unde este acum are expunere minus 1000, de aceea nimeni nu va vedea in veci acele filme in jurul carora as fi vrut sa creez o discutie) si nu poate ramane la generale, zona in care 'ne cunoastem', in vreme ce alte subiecte raman acolo desi autorii lor s-au 'cunoscut' demult?!
Se poate ca subiectul sa revina la generale? Eu nu saturez si nu voi satura forumul cu topic-uri ca sa ma aflu in treaba, insa de data asta (fiind si prima) chiar mi-as dori ca filmele respective sa atraga atentia cat mai multor persoane, si nici macar mutarea la sub-categoria 'filme' nu cred ca ar fi suficienta in sensul acesta.
Va multumesc!
Raspunsuri
desprecopii spune:
desigur, vom re-aduce topicul la generale desi nu era necesara o pledoarie asa de lunga si de subiectiva, mergea si un pm.
cat despre mutarea unui topic, forumul trimite automat un email atunci cand un topic este mutat la alt forum - poate a ajuns insa in containerul tau de spam.
**************
Citesc cu placere: Supereva.ro | Blogul meu |
ladyJ spune:
Parerea mea este ca ai putea initia o discutie pe baza acelor filme vazute de tine, in care sa prezinti ideile principale si invatamintele pe care tu le-ai tras, supunandu-le opiniei publice.Gen ´´voi ce credeti, voi ce stiti despre..´´ etc.
Pentru ca un subiect sa ramana la subforumul unde tu l-ai deschis, trebuie sa se potriveasca abordarea. (constatare proprie )
marius spune:
Pe de alta parte insa nu pot sa nu remarc (a cata oara?) ca fiecare dintre utilizatori considera (e dreptul privat al oricui desigur) ca subiectul lor este cel mai cel, trebuie sa fie incadrat la generale desi exista in mod cert sectiune special creata (si) pentru acel subiect dar.... dar....
Nu stiu unde este acel subiect probabil din spirit de (supra)intelegere va fi adus la generale la fel cum s-a mai intamplat (de cate ori?) cu alte subiecte de genul " stiu ca pisica mea ar trebui sa fie pusa la animale dar este o exceptie pentru ca are un ochi verde si coada in forma semnului de intrebare deci rog moderatorii sa lase cateva zile la generale ca sa aflu daca va avea pui cu aceeasi ochi sau doar cu coada in forma de semnul intrebarii?"
Imi cer si eu scuze pentru sarcasm!
Respect ideea de baza aceea a dreptului la libertate a oricarui neam/popor/semintie/om insa nu vad de ce nu am respecta toti tot in spiritul dreptatii si al echitatii aceleasi reguli? Nu ar fi corect sa incepem cu noi?
O zi buna si reflectii linistite!
Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa
desprecopii spune:
Marius, ai perfecta dreptate.
Desi este scris si in regulament, constat si eu ce multi membri doresc cate o exceptie de la regula. Fiecare crede ca are dreptul sa fie tratat altfel - si o cere public
De fapt, punand un topic ca acela cu Iran-ul la generale, nu faci decat sa cauti un partener de filozofare kantiana intr-o statie de autobuz. Oamenii sunt grabiti - fiecare are timp si suflet doar pentru un bilet compostat de 2, 3 statii.
Si apoi, nu ceri cartea de vinuri la MacDonalds :)
Ideea este ca un topic special este mult mai citit si simtit la un sub-forum specializat. Eu una consider subiectul cu Iran-ul unul pur de zona artelor. Stiu sigur ca unii cititori DC deschid numai acel forum, pentru ca nu vor sa citeasca ce scrie la Generale.
Altii insa, vor sa spuna poezii in lumina reflectorului, pe un stadion.
**************
Citesc cu placere: Supereva.ro | Blogul meu |
SSerafiotti spune:
Multumesc, Desprecopii si Marius, apreciez promptitudinea raspunsului.
Daca exista un regulament, as propune (desigur, voi dispuneti, ceea ce mi s-a dat clar si nu fara acreala de inteles din comparatia cu pisica codata in forma de semiluna etc.) ca el sa 'inceapa' nu 'cu noi' (cu mine adica, e.g Sserafiotti) ci cu TOATA LUMEA: si anume, subiectele TUTUROR care nu se incadreaza la generale sa fie mutate, concomitent, la subforumurile carora se considera ca apartin. Eventual cu un preaviz- 'In ziua cutare se vor muta toate topicurile nepotrivite de la categoria itsy bitsy la subcategoriile x,y,z'.
Nu brusc PRIMUL SUBIECT al unui membru relativ NOU (care se incadreaza cel mai mult la 'hai sa ne cunoastem', indiferent ce trateaza, doar asta este obiectivul generalelor, sa introduca membrii noi in comunitate prin gazduirea unor subiecte la alegerea acestora, chiar daca mai putin reusite decat ale membrilor experimentati, nu?) sa fie mutat nicaieri. Pentru ca initial al meu nicaieri a fost mutat.
Cat despre filosofia kantiana in statia de autobuz, pare o comparatie rauvoitoare si in opinia mea asemenea bascalie nu este binevenita din partea unui admin. Nu de alta, dar topic-urile sunt organele forumului, nimanui nu i se face o favoare ca este lasat sa contribuie, dimpotriva, se presupune ca cineva care deschide un topic dedica timp si efort si in schimb ar putea fi tratat cu gentilete- macar de admin. Atitudinea imi aminteste de magazinele care nu vand nimic fiindca nu stiu cum sa dea oamenii afara mai repede- stiti voi, vanzatoarele acelea care se uita prin tine ca niste imparatese si abia catadicsesc sa emita cate un pret la o jumatate de ora, dupa indelungi si mieroase rugaminti, si atunci lasandu-ti-se de inteles ca ti se face un hatar daca pana la urma reusesti sa pleci, contra cost, cu articolul pentru vanzarea caruia se infiintase pravalia in the first place.
Este vorba de niste filme simple, care pot fi intelese de oameni din toate mediile si chiar de copii mici, chiar netraduse. Tocmai de aceea sunt mai deosebite. Eu m-as fi bucurat sa le fi putut vedea mai devreme la recomandarea cuiva si m-am hotarat sa le propun aici exclusiv spre a se putea bucura de ele si altii, cat mai repede. De aceea v-as fi recunoscatoare daca mi-ati ingadui topicul la generale. In rest ramane ca-n bancu' ala: 'Daca nu, nu!'