Are mama doua fete

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Are mama doua fete | Autor: Gabriela77

In sfarsit m-am adunat si am scris povestea nasterii Anei Sofia, cea de-a doua fetita a noastra. Nu puteam insa sa o postez fara sa adaug si povestea surioarei ei, Sara Ioana, pe care la acea vreme, in august, 2007 nu am scris-o aici.

Asa ca va invit sa luati parte la cele mai frumoase, intense si unice clipe din viata mea, nasterea minunilor mele.

Gabriela, mami de Sara Ioana (29.08.2007) si Ana Sofia(21.01.2010)

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Gabriela77 spune:

Sara, primavara din sufletul meu

Iubesc primavara. Ador florile si ma imbat cu mireasma lor. Cand a aparut Sara in viata noastra, am simtit ceva…ceva ce aducea a primvara. Nu am stiut cum sa numesc acel ceva si i-am spus simplu, dar adevarat, PRIMAVARA DIN SUFLETUL MEU!

Dar sa incepem cu inceputul.
Cu dorinta noastra de a deveni parinti. N-a fost sa fie din prima, am pierdut o sarcina la 10 saptamani si credeam ca lumea se va sfarsi atunci…A fost foarte dureros. Am deposit cu greu momentul sic el mai tare ma dureau incurajarile celor dragi care spuneau ca va veni altul. Ca si cum poti inlocui un copilas cu altul???

Dar dupa jumatate de ani si doar la a doua incercare, a venit din nou un test cu doua liniute, dupa Anul Nou, de data asta am fost mai rezervati, nu am mai trambitat peste tot, abia cand totul a fost sigur! Mi-a fost rau, tare rau, pana a miscat minunea mica. Apoi a urmat o perioada minunata. Ma simteam bine, frumoasa, ma bucuram de fiecare moment, zi, saptamana, pozam burtica si ma mandream cu ea. Nu mi-era frica de nastere, visam doar la fetita mea…Am fost asa bucuroasa cand mi-a zis dr ca e fetita! Faceam eco dupa eco si plecam de-acolo cu C ametiti de fericire. Clipa insa se apropia cu pasi repezi.

In noaptea de 28 august nu am dormit deloc. Asta dupa ce cu trei nopti inainte abia inchisesem un ochi. Pare-se ca se pregatea ceva, doar ca eu nu stiam.
29 august, dimineata, in jur de ora 5. Ma duc la toaleta, elimim dopul, mult, gelatinos, initial doar alb-galbui, Ma intorc in pat, nu farte tulburata, stiam ca mai dureaza. Iar senzatie de urinare. Mai elimin din dop, de data aceasta cu firisoare de sange. Ma ridic de pe toaleta si simt cum curge ceva, usor. Nu stiam sigur daca e lichidul. Credeam ca trebuie sa simti cum curge mult. Am schimbat un tampon, doua.
Incep sa ma impacientez.! Sotul doarme, dar macar e acasa, nu in delegatie, doctorul e in concediu, revine maine. Se fisurasera mebranele. Stiam si eu ca odata rupte mebranele trebuie mers la spital, ca apare pericoul de infectie. Doar ca nu eram pregatita sa nasc. Aveam doar 37 de saptamani. Daca bebe e prea mic? Cu cine nasc daca doctoral meu e in concediu? El era ferm convins ca nu se va intampla nimic in lipsa lui, asa ca nu mi-a lasat vreun inlocuitor. Minunat!

Ma duc in dormitor, il sarut usor pe sot si ii soptesc ca ar trebui sa mergem la spital. Pare dezorientat si imi zice pe jumatate dormind ca sa ma bag in pat, sigur sunt eu paranoica, nu nasc eu asa devreme. Ii mai explic odata ce s-a intamplat, pare ca s-a trezit, dar tot nu-I vine sa creada. In fine, ne moblizam, luam bagajul gata facut, slava Domnului si plecam la spital.

Ajungem acolo, era cam 7 dimineata, pustiu, o asistenta de la camera de garda abia se mobilizeaza sa se uite ce medic era de garda. Sunt din ce in ce mai necajita. Ma simt a nimanui acolo. Fara doctor. Singura intr-o sala de asteptare. Vine o rezidenta, ma suie pe masa, imi confirma ca s-au fisurat membranele si ca urmeaza sa nasc, mestereste ceva si cand ma ridic de pe masa balta. A rupt de tot mebranele. Nici acum nu stiu daca trebuia. Aflu ca medicul de garda e o doctorita buna de care auzisem si pe mana careia doctorul meu isi lasase pacientele si iau legatura cu ea. Sotul o contacteaza, ii da plicul sa ma ia in grija. Eu…plang. Nu ma simt pregatita sa nasc. Nu asa. Nu acum. Altfel imi imaginam eu. Cu doctorul langa mine. Dar se pare ca nu mai e cale de intors. Si daca Sara asa a vrut, trebuie sa am incredere ca va fi totul bine. Sotul ma incurajeaza, dar parca nici lui nu-I vine sa creada ca se va intampla.

Mi se fac formele de internare. Intru in salon, si eu iarasi plang. Nu stiu de ce, dar nu puteam sa ma stapanesc, cred ca era modul meu de a ma descarca.
Ora 8. Stau cu sotul. Ma linisteste. Vine doctorita. Facem monitorizarea. Bebe e bine.
Ora 9.Primele contractii. Credeam eu, dureroase. Nu stiam inca ce inseamna cu adevarat durerea. Contractii neregulate. Dureri ca la menstruatie. Uneori mai puternice.
Ora 11 Contractiile devin regulate, la 10 minute.
Ora 12.00 Contractii la 5 minute.
Yupiiiiiiiiii!!! Ma bucur eu. Ce norocoasa sunt, o sa scap repede. Si nici nu a fost asa rau!
Facem monitorizarea, doctorita zice ca nu nasc curand, nu sint contractii eficiente.
Contractii la 8 minute. Apoi la 15 minute. Aiurea.

Nu vreau epidurala. Mi-e frica de ea. Am citit atatea, si riscurile pe care le presupune ma inspaimanta. Nu cred ca nu pot face fata durerii. Astea erau gandurile mele atunci. Se vede ca nu erau contractiile adevarate. Desi, dureroase erau.
Pe la 14 ma urca pe masa sa vedem dilatarea. Groaznic de dureros. 2 cm. Imi vine sa urlu. 2 afurisiti de cm dupa 5 ore de dureri???? Doctorita zice ca mai dureaza pana la noapte.
Si asa a fost.
Pe la ora 16, dilatare 3.
La 17 dilatare 4, sint dusa in sala de travaliu, pana atunci am stat in salon si a putut sta si sotul cu mine. Chiar mi-a fost de ajutor.

Ei, si de aici incepe cosmarul. De la ora 17 pana la 23.15 pana cand am nascut am tinut-o tot in niste dureri crunte. Cam ora si cm de dilatare. Nimic nu ajuta, nici mingea, nici plimbatul. Cand venea contractia ma paraliza. Ma straduiam sa respir si pana la un moment dat chiar mi-a reusit. De pe la dilatare 7-8 am am cam cedat, nu mai puteam de durere, contractiile erau dese, nu mai reuseam sa respir cum trebuie, vomam. Controlul de dilatare era horror. Regretam ca nu facusem epidurala, sigur m-ar fi scutit de multe dureri. Dar acum era prea tarziu.

In fine, dilatare 9, contractii la un minut, senzatia de impingere, ma urca pe masa, dureri groaznice, imi zic sa imping in timpul contractiei. Ma invata cum sa inspir si cum sa dau drumul la aer. Moasa super, o tipa care a terminat psihologia, m-a incurajat tare mult, am avut mare noroc cu ea, doctorita superok. Nu mai imi pasa ca nu era dr meu. Voiam sa ma concentrez sa imping cum trebuie sa iasa bebe. Doar ca eram epuizata, si sa imping in timpul contractiei era foarte dureros. Cam jumate de ora a durat pana m-am mobilizat, am impins de vreo 5 ori, mi-a zis ca se vede capul si daca nu imping acum nu e bine, atat mi-a trebuit, m-am mobilizat si cu toata durerea am mai impins o data tare si am simtit cum zvacneste corpul ei, asa senzatie de usurare….Nu-mi venea sa cred. Reusisem. Ma uitam cu ochi mari la mogaldeata aceea, pe care o curatau si aspirau si i-am auzit plangand primul tipat. Nu o sa il uit niciodata. Asa clar mi-e intiparit si acum in minte. Se nascuse. Ea, minunea mea. Plangea in continuare. Si atunci mi-au pus-o pe burta. Ca prin minune, a inchis ochisorii si s-a linistit brusc. Pe burta lui mami. Ma uitam la ea. Atat de frumoasa. Grasuta mi se parea. Aveam sa aflu cateva minute mai tarziu ca Sara avea 53 de cm si 3, 300 kg. Foarte bine pt cele 37 de saptamani ale mele. Si prima nota de 10 din viata ei. Au luat-o de la mine si au inceput sa scoata placenta. Nedureros. Apoi cusatura pt epiziotomie. Asta a durut. Parca simteam acul acela pe viu, cu toata anestezia lor. Dar cu un ochi o priveam pe ea si nu mai conta nimic. Era asa frumoasa. Au dus-o afara sa o arate taticului. Era bietul in ultimul hal de agitatie. Mi-a zis ca i-au dat lacrimile instant cand i-au pus-o in brate. Avea parul inchis la culoare, si niste buze mici rosii, parca era Alba ca Zapada. Au terminat si cu mine si m-au mutat in salon. A venit el, sotul, 2 ore nu aveam voie sa adorm , trebuia masat uterul. Parca imi revenise toata forta, Voiam sa o mai vad. Mi-era tare dor de ea. Am mancat, m-am uitat la pozele si la filmarea ei, au trecut cele 2 ore si am dormit busteam pt prima data dupa multe zile. Adormisem cu gandul fericit ca avem o fetita sanatoasa si frumoasa. Ne-am hotarat sa o numim si Ioana, daca tot s-a hotarat sa vina pe lume mai devreme, de sarbatoarea Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul.

Cam asta a fost povestea ei. A primului nostru copilas. Pentru noi… cea mai speciala. Eu una, nu mai sint le fel din acea zi in care au pus-o pe burta mea. M-am indragostit iremediabil de minunea mea, Sara!

Gabriela, mami de Sara Ioana (29.08.2007) si Ana Sofia(21.01.2010)

Gabriela77 spune:

Ana Sofia, minunea grabita de la miezul noptii

Sa incep cu inceputul…O noapte in care nu credeam ca zilele nefertile pot fi atat de….fertile. Noaptea in care concepeam cea de-a doua minune din viata noastra. Fara sa fie de data asta ceva planificat…ne doream doi copii, dar voiam sa mai treaca un timp, sa mai creasca Sara putin, sa mai lucrez eu putin, prea iesisem din ritm, eu, care altadata eram o impatimita a carierei…Venirea Sarei pe lume imi schimbase insa optica, viziunea, prioritatile…Nimic nu mai parea asa de important ca zambetul si imbratisarea copilului meu!
Si nu imi explic cum, dar am stiut inainte de a-mi intarzia menstruatia ca sunt insarcinata. Simteam ca se petrece ceva in corpul meu, dar tot am ramas fara cuvinte in fata testului cu doua liniute! Ma uitam la el si mii de ganduri imi treceau prin cap, e oare momentul potrivit? Cum o sa ma descurc singura cu doi copii fara ajutor? Sunt pregatita sa o iau de la capat cu bebeluseala? N-am sa mint ca m-a invadat un val de fericire, simteam teama in acele momente si nesiguranta…Imi amintesc si acum ce reactie am avut cand a venit C acasa. A intrat pe usa si m-am dus glont la el cu testul in mana. N-am putut sa-I spun nimic, doar I l-am intins. Va imaginati reactia lui. Stiu ca incerca sa zambeasca, dar nu-I reusea, incerca sa ma incurajeze dar nu-si gasea cuvintele…
Si apoi am vorbit si am ras si am zis ca daca Dumnezeu asa a vrut, inseamna ca ACESTA e momentul si ACESTA e copilasul care va implini familia noastra.

Primul ecograf ne-a confirmat samburelul si dragostea a inceput sa puna stapanire pe mine…Punctul acela mic de pe monitor avea sa fie cea de-a doua fetita a mea. Eu asa imi doream. Asa ma imaginam, mamica de doua fetite! Si asa mi-a daruit Dumnezeu! In ziua triplului test am avut prima predictie. Fetita! Inima dansa ca o nebuna de emotie. C inca nu realiza si intreba SIGUR? Probabil ca el si-ar fi dorit si un baietel, dar si bucuria lui a fost mare!

Din clipa in care puiul a capatat un sex, i-am dat si un nume si parca a primit si o identitate. A devenit prezenta Emma Sofia in familia noastra, Sara a inceput sa isi constientizeze surioara, eu o iubeam tot mai mult…Sara era tare dulce cum vorbea ea cu burtica si cum o mangaia si pupa. Totul se raporta la Emma, asa am vrut sa o numim initial, apoi s-a schimbat optiunea, povesteam mereu cum se vor juca ele doua, cum se vor plimba, cum vor dormi, papa impreuna. Nici urma de gelozie la fetita mea cea MARE.

Si rand pe rand, se scurgeau saptamanile, pana in luna a 5-a cu greturi mari, abia faceam fata, sa o ingrijesc si pe Sara si pe mine. Visam la ziua in care raul va disparea. A venit si trimestrul 2 si miscarile bebelinei. Divin. Asa misunatoare a fost fetita mea. Mereu ziceam ca va fi dansatoare. Ma intrebam cand Dumnezeu doarme ca vesnic se misca.

Si a venit trimestrul 3 si au inceput arsurile si devenea din ce in ce mai greu, dar se si apropia clipa…Cu kilogramele am stat bine, 12 in plus pe toata sarcina, cand am iesit din maternitate mai aveam in plus 4. Norocoasa. In saptamana 37 ma gandeam ca Sara era deja nascuta la varsta asta…Sofia statea cuminte in burtica. La 37 de saptamni si 6 zile aveam sa merg la ultimul eco. I-am spus dr ca suspectez ceva pierdere de lichid amniotic, dar nu stiam sigur daca asta e, ca era cantitate foarte mica. Totusi, pentru siguranta, m-a chemat in clinica sa verificam.
A doua zi, dis de dimineata m-am prezentat. Mama era deja la noi, o chemasem in perspectiva venirii bebelusei.
Se face eco, da, lichidul era diminuat, doctorita hotaraste internarea si daca nu se declanseza travaliul, inducem nastarea, nu e ok sa stea bb fara lichid.
Stiam ca trebuie sa vina si clipa aceasta, dar parca tot nu eram pregatita! In masina, am inceput sa plang. Mi se rupea sufletul pt Sara, cum va suferi ea mititica fara mami. Intre noi doua este o legatura asa de puternica. Si atatea ganduri si temeri…Speram sa fie totul bine, intram a doua zi in saptamna 38, dar totusi ce bine ar fi fosta travaliu natural, nu indus. Cum voia Dumnezeu, insa, daca bebe e sanatos, nu mai conteaza.

Luam bagajul, ii dam Sarei o parte din cadoul de la surioara ei, mama ma pupa cu emotie, eu nu simt ca trebuie sa nasc, simt doar teama si ingrijorare pt Sara. C ma incurajeaza, luam bagajul, luam kitul, luam epidurala si fuga la clinica. Acolo ma interneaza. Iarasi povesti sinistre, iarasi clinica aia urata, analize, teste, 3 arata ca e pierdere de lichid, unul nu. Tragem la sorti? Eu vorbesc cu bebelusa sa vina frumos pe lume asa cum stie ea, natural si usor! Si ma asculta. Seara, pe la 20.00 curge tot mai mult lichid, mi-e clar ca e lichidul amniotic, apar primele contractii pe la 20.30. Ma vede dr de garda, decreteaza ca membranele sunt fisurate si sunt trimisa in sala de travaliu. Brrrrrr! Mi se face groaza, ultima oara cand am fost acolo, m-am chinuit vreo 12 ore...Iarasi teama ca nu va fi dr meu, va veni noaptea? Imi fac curaj si o sun, imi spune ca daca pot vorbi cu ea la telefon astea nu sunt contractii adevarate sj ca o vor suna cei de la clinica cand e nevoie. Buuun! Ajungem sus in sala de travaliu si pe la 21.30 incep contractiile adevarate, moasa ma vede, dilatare minima….Langa mine, vine alta mamica, tot la al doilea bebe, zice ca nu prea are contractii dureroase, dar la control…dilatare 5-6, off! De ce nu am si eu norocul asta? LA ora 22.00, dilatare 2. Si apoi contractii urate si dese. Tot la 3 minute. Se scurg asa vreo 2 ore. Nu pot sta in pat, nu pot sta in fund, incerc sa umblu si ma chircesc de durere. Gata, asta e! Cer epidurala, poate da Domnul si am ajuns la 4! Ma duc la moasa si ii spun ca eu nu mai pot si ca vreau epidurala. Ma duce in sala de nasteri, ma controleaza si imi spuen senin: NU mai facem nicio epidurala, ca esti dilatata 7 cm. Ceeee???? Cat??? Pai C nici nu e aici. Nici dr! Doare! Doare rau!

Imi pare rau ca am ratat epidurala, e totul asa rapid si intens! Dar ma bucur ca scap! Mai repede decat as fi visat! O suna pe dr, il sun pe C, totul devine neclar, contractie dupa contractie, dureri mari-mari, se apropie momentul expulziei, simt presiunea bebitei tot mai mare. Cand a intrat doctorita eram pregatita sa urc pe masa sa imping, nu mai puteam astepta. Dilatatia era maxima. Si s-a cam rupt filmul…Expulzia a fost dureroasa. Nu impingeam cand trebuie, ma tot zvarcoleam de durere, impingeam mai eficient cand nu erau contractiile, dar de asta ne-am prins prea tarziu, in fine dupa clipe grele iese capsorul, ma mobilizez, vin si umerii, gata…..A sosit bebelusa! Ii aud plansul, mai puternic decat al Sarei! Si o vad! E asa de frumoasa! Si dolofanica! 3,600 kg, 55 cm, manechina mamii! Si nota 10, normal! Are par mult si negru! O pune la mami pe burtica, si totul se opreste pt o clipa. Vocea dr, zumzetul, plansul ei, durerea…timpul! Suntem numai noi doua! Eu…si minunea mea de la miezul noptii! CE frumoasa data de nastere: 21.01.2010, ora 1.20. Fix 38 de saptamani! Ma coase, nu stiu ce mai fac pe acolo, ca nu mai doare nimic, sunt cu ochii doar la puiul meu! E asa perfecta! Vreau sa o vada si C! E stresat si emotionat, saracul! A stat doar pe hol. Se duc si i-o arata, as fi vrut sa-i vad reactia, dar stiu si simt ca e fericit! Imi trimite sms-uri multe cu te iubesc…si sufletul meu e plin, plin de iubire! Ma gandesc cu recunostina, ca am scapat totusi asa de usor si repede, ca bebita e perfecta si sanatoasa! Nu pot dormi in noaptea asta, desi stiu ca ar fi fost tare valoros somnul asta. Am in cap imaginea ei si vreau sa o vad si sa o tin din nou in brate. Trimis sms-uri, mananc si sunt fericita. C pleaca intr-un final si eu raman singura cu fercirea mea infinita de proaspat mamica!

Zambesc gandindu-ma ce nebuna am fost cand m-am intrebat cum mai pot iubi pe cineva ca pe Sara…Cand totul e dragoste in mine. Pt C, pt Sara, pt minunea mea nascuta acum…Adorm intr-un final cu imaginea ei in minte, minunea mea grabita de la miezul noptii, ANA SOFIA, asa am simtit amandoi ca trebuie sa o cheme si ma rog lui Dumnezeu sa o aiba mereu in grija !

Gabriela, mami de Sara Ioana (29.08.2007) si Ana Sofia(21.01.2010)

redai spune:

Gabi sa iti traiasca printesele, mi-au dat lacrimile, ca intotdeauna foarte frumos ai scris. Sa fii fericita mami alturi de puiutii tai si nimic sa nu va unbreasca fericirea.

Piciulika spune:

Cu sufletul la gura am (re)citit povestile nasterilor nurorilor mele!
Sa le dea Dumnezeu sanatate si iubire in viatza - de restul au ele grija, ca-s fete destepte! Si frumoaaaseee..

Gabriela, asa frumos ai scris! Am cam dat la soricei...

Abia astept sa ne vedem cu puii nostri.
Va imbratzisam si , noi 4

Piciulika, mami dewww.unserbaby.ch/Geomo/content-h3538-n243753-p8.html" target="_blank">
Michael (8.10.2007) siwww.unserbaby.ch/Geomo/content-h3538-n246003.html?try=1&cookieID=159CYW4NZD86JI7D1H87F239994M75DL369QFV1S-31012010-233914" target="_blank">
Alex (16.01.2010)

Erina spune:

Gabriela minunat ai scris!!! Foarte emotionant!!!

Sa iti traiasca fetitele si sa simti mereu aceeasi fericire si implinire pe care le simti acum!!!

-------------------------------

Erina si Daria (18.09.2007)
34+ cu David

L'amor che move il sole e l'altre stelle

monalac spune:

foarte frumos!si mie mi au dat lacrimile,mai ales ca mi as fi dorit tare mult sa nasc natural...si m am transpus starea ta....

sa ti traiasca fetele si sa va aduca numai bucurii!