Nasterea lui Alex Victor

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Nasterea lui Alex Victor | Autor: Marox

Data prevazuta pentru nastere era 2 iulie 2003. Intrind in iunie am inceput sa nu mai am rabdare, stiam, simteam ca in luna respectiva se va intimpla un mare eveniment, dar ma agasa ca in fiecare dimineata sa ma scol zicindu-mi „Poate ca astazi“ si in fiecare seara sa oftez “N-a fost astazi, dar poate ca miine...“. Totusi inca nu realizam ca o sa nasc un copil, ma intrebam cum o sa fie (multumesc mamicilor care au scris pe acest forum, experienta lor m-a ajutat mult), cum o sa-l anunt pe sotul meu ca trebuie sa plecam la spital, cum o sa reactioneze, daca prima data o sa fie alarma falsa si o sa ne trimita acasa.
Pe masura ce se apropia 13 iunie am inceput sa ma gindesc ca s-ar putea sa nasc atunci, mi s-au intimplat atitea lucruri in acea zi, haioase sau mai putin, incit devenisem aproape sigura. Mi-am anuntat toti prietenii si familia, toti se amuzau si nu ma credeau.
Joi seara, pe 12 ma uitam la televizor si ajunsesem la concluzia ca ma agitam degeaba cu 13-le, ma simteam perfect ,ce naiba, daca era sa nasc a doua zi ar fi trebuit sa simt ceva in organism, nu ?! Cu aceasta convingere m-am culcat.
Pe la 5 dimineata am plecat in excursie la toaleta. Surpriza, surpriza : gasesc pe lenjeria intima o secretie maronie. Dopul gelatinos ? Nu prea eram convinsa pt ca nu era gelatinoasa « chestia » respectiva si in afara de asta dopul il tot pierdeam de vreo luna incoace, cel putin asa credeam. Atunci ? Sa vezi ca mi s-au fisurat membranele. Aveam si eu o idee fixa, ca o sa mi se fisureze membranele si in cazul asta n-o sa curga apa in jet ci cu picatura si eu n-o sa stiu si-o sa stau acasa si copilul se va infecta…bu-hu-huuu !!! Bun, s-acu’ eu ce fac : il scol pe sotul meu sau il mai las sa doarma, ca totusi urgenta asa mare nu e. Am ales sa-i respect somnul, dupa aia, cine stie saracutzul cind o sa mai doarma linistit ! M-am dus si eu inapoi in pat si miracol, am adormit. Nu l-am auzit pe Christophe cind s-a dus la serviciu si am ratat ocazia sa-i spun ca vreau sa mergem la un control. Nu ca ar fi fost mare bai, la prinz trebuia sa vina la masa si pina atunci as fi putut avea si alte « argumente » in favoarea unei plecari la spital.
Asadar m-am sculat odihnita si m-am apucat de trebaluit: mi-am facut bagajul pt maternitate, mi-am facut dus, m-am epilat tacticos, am mincat un mic dejun copios, am mai intrat pe forumul DC (dar pe atunci nu scriam, numai citeam), am mai lucrat la un puzzle, am bagat toate lucrurile murdare in masina, am calcat ce mai era prin dulap. In afara de « incidentul » de dimineata alte semne nu aveam, nu tu dureri, nu nimic.
La 12 apare Christophe. Il iau cu binisorul, sa nu se sperie ca n-am nimic, ca nu cred ca e pt astazi, dar asa, pt linistea mea ar fi mai bine sa fac un control. Desi era si el convins ca ne deplasam de pomana n-a protestat, ne-am urcat imediat in masina.
Ajungem la maternitate, incep sa ma simt jenata, prea ma simteam bine, in fine explic ce mi se intimpla si o asistenta imi spune ca imi vor face un monitoring. Ma baga intr-o sala, pe un pat, imi incercuieste mijlocul cu doua curele conectate la un aparat, ma anunta ca monitoring-ul dureaza o jumate de ora si pleaca. Mai apare peste 2 ore jumate, scuzindu-se ca au fost cu totii prinsi din cauza unei nasteri. Noroc ca imi luasem prevazatoare ceva de citit, insa nu si de mincat si mi se lungisera urechile, plus ca stateam numai pe spate si incepusem sa amortesc. Christophe ramasese cu mine, la un moment dat ne luase somnul pe amindoi. Moasa imi face un control…ei bine, pierdusem dopul gelatinos, iar punga de apa era intacta. Pe cind ma fericeam si ma vedeam deja acasa pica bomba : ma intreaba daca n-am contractii pt ca am deja dilatatia 2. Contractii ? Ce-s alea ?!! Nici vorba…nu-i asa ca pot pleca acasa ? Ma intreaba daca stau aproape. Auzind ca locuim la 30 km se duce sa afle parerea doctorului. Apoi verdictul cade : ramineti la spital-daca pina miine nu nasteti, declansam nasterea. Mi se muiasera picioarele…daca n-am avut ce face si am cobit pt 13 ?!!!
Ma duce intr-o sala de pretravaliu, ce haios, salile de pretravaliu aveau nume de castele : Chambord, Chenonceaux, Amboise, iar sala de travaliu in care am nascut se numea Bora-Bora, a avut simtul umorului ala de le-a botezat asa.
A aparut inca o moasa care s-a apucat sa-mi faca un control…manual, intelegeti voi. Ma durea de numai puteam. Cind in cele din urma termina o intreb ce are de gind cu mine, ramin in sala aia si astept sa se declanseze nasterea natural sau ce altceva ? Se gindeste ce se gindeste si-mi spune ca pot sa ma imbrac (eram deja in camasa de nastere de la spital) si sa ma duc sa ma plimb vreo 3 ore. Ma imbrac rapid ca nu cumva sa se razgindeasca si plecam. A fost teribil sa trec pe linga masina noastra parcata, aveam un un chef sa ma urc in ea si sa pleeeeec !!!!! Cumparam sandwich-uri si le mincam in parc, era o vreme superba. Dureri tot nu aveam, adica era ca la ciclu, mai intense daca stateam jos.
Trec cele 3 ore, ne intoarcem la control. Moasa imi masoara din nou dilatatia, nu avansase. Concluzia : nu nasteti in noaptea asta, sotul poate pleca acasa si sa vina miine la 9 cind vom declansa nasterea. Aoleuu, sa ramin singura acolo ?!!! Ma agatam de Christophe si nu voiam sa-l las sa plece, dar n-aveam de ales, pina la urma a plecat.
Mai trece o ora. La 8 seara se schimba tura. Apare o moasa tinara si foarte draguta ( la propriu si la figurat) care ma controleaza si ea. Surpriza : dilatatia ajunsese la 3 jumate (poate ca cea de dinainte nu ma controlase cum trebuia ? Nu stiu). Imi zice ca pot sa fac un dus, mi-au dat de la spital prosoape si toate cele, eu nu-mi luasem valiza, asta din superstitie. Mi-a prins tare bine dusul, mai ales ca eram transpirata dupa cele 3 ore petrecute in parc. Marilyn, moasa, ma intreaba daca nu vreau sa-l sune pe sotul meu, se pare ca evenimentul urma sa se produca in noaptea aia. Sint de acord, ii dau numarul, dupa citva timp revine si-mi spune ca nu raspunde nimeni. Mai incearca de citeva ori fara succes, ii spun ca pe mobil n-are rost sa-l sune pt ca e la mine in geanta.
La ora 22 sint poftita in sala de nastere. Incep sa am dureri destul de intense, exercitiile de respiratie ma ajuta foarte mult. Sotul meu tot nu era de gasit. Anestezistul era ocupat cu alta operatie, fusese anuntat pt epidurala, dar eram rugata sa am putina rabdare. Moasa vine si-mi spune ca va rupe membranele. Nu m-a durut absolut deloc, mai nasol e ca anestezia epidurala mi-a fost facuta cind inca nu cursese tot lichidul si aveam o senzatie de incomfort stind in baltoaca.
Moasa imi spune (a cita oara?!!) ca nu-l gaseste pe Christophe. Ma gindesc ca poate a plecat sa doarma la unchi-su’ si cer sa mi se dea mobilul din geanta ca sa pot lua numarul unchiului din memoria telefonului. Paranteza: poate va intrebati de ce lasam moasa sa dea telefoane din moment ce aveam mobilul la mine. Explicatia este ca utilizarea telefoanelor mobile in incinta clinicii era strict interzisa. Inchid paranteza. Cautind mobilul in geanta am surpriza sa constat ca, de fapt, nu-l aveam, sotul meu mi-l luase si eu nu bagasem de seama. Asadar moasa il suna pe Christophe pe mobil, si victorie…da de el !!!
Intre timp apare si anestezistul. Era si timpul, durerile erau din ce in ce mai intense, nu mai aveam chef sa citesc reviste. Nu m-a durut cind mi-a facut anestezia epidurala.
Dupa 5 minute…ce placere, nu ma mai durea nimic. Ma relaxasem, incepusem din nou sa citesc « Biba », articolul era in « l’air du temps », o dezbatere despre participarea tatilor la nastere.
O jumatate de ora mai tirziu, IN FINE, apare Christophe. Explicatia absentei de acasa : dupa ce a plecat de la spital n-avea nici un chef sa ramina singur si sa se tot gindeasca toata noaptea cum va fi a doua zi, asa ca a sunat-o pe vara-sa si au iesit cu niste prieteni sa manince in oras. Telefonul moasei l-a prins tocmai cind se intorcea acasa, si-a continuat drumul, a luat valiza si s-a intors la spital.
Uff, acuma puteam sa nasc ! Moasa venea din sfert in sfert de ora sa controleze dilatatia. Din pacate, dupa epidurala, nu prea inainta. M-a pus sa ma intorc de pe spate pe laterala, grea misiune cum eram amortita de la mijloc in jos, cu ajutoare am reusit.
Gata, a trecut si miezul noptii, copilul urma sa se nasca in ziua de 14 ! Cind moasa a constatat ca eram suficient dilatata mi-a spus sa imping. Contrar parerilor preconcepute, pina atunci nu avusesem deloc chef de impins, dar poate ca e si din cauza anesteziei.
Am inceput sa imping…si sa imping…si iar sa imping….Moasa chemase si alte ajutoare, era o gramada de lume in jur, eu tineam ochii inchisi, auzeam voci in jurul meu, ma incurajau, imi spuneau cind sa imping, ma conformam, apoi ma relaxam, asteptam sa se termine…si nu se mai termina ! Apare si doctorul. Povestea cu impinsul continua, incepeam sa nu mai am suflu. Atunci imi spune doctorul ca o sa-mi faca ceva ca sa ma ajute sa iasa copilul mai repede. Mi-era indiferent, tot ce voiam era sa scap odata ! Am auzit ca sotul meu a fost poftit afara, nu stiu cit a durat pt ca la un moment dat il vad din nou linga mine. Simt cum ceva « trece » printre picioarele mele si in acelasi timp aud niste tipete viguroase ! Saracutzul de el, ce mai protesta el ca l-am scos de la caldura !!! Mi l-au pus pe burta, il simteam foarte greu, era murdar, nu eram deloc entuziasmata. Mi l-au luat sa-l spele si incetul cu incetul am inceput si eu sa deschid ochii si sa vad ce mai e prin jur. Doctorul incepuse sa ma coasa, deci mi-a facut epiziotomie, asta e, ce sa-i faci ?! Christophe era OK. De fapt el mi-a povestit mai apoi cum a fost nasterea pt ca eu fiind cu ochii inchisi am pierdut partea finala, cum era cordonul ombilical, etc. Moasa a venit din nou la mine, mi-a spus ca am impins foarte bine. M-am mirat si i-am raspuns ca n-am avut aceeasi impresie, ca daca as fi impins mai bine, ar fi iesit mai usor. Face : « Nu pentru ca n-ati impins bine a trebuit sa utilizam forcepsul ci pt ca bazinul era prea ingust ». A, da ?!! Forcepsul?!!! Nu simtisem absolul nimic, ce sa mai vorbim de vazut. Pe urma am inteles ca atunci cind l-au scos pe Christophe afara era din cauza ca urmau sa foloseasca forcepsul.
Alex s-a nascut la 2h08 AM, avea 3.190 kg si 48.5 cm. Scorul APGAR a fost 10, dupa ambele masuratori.
Dupa ce l-au spalat mi l-au adus si l-am pus la sin. Era ca un pisoias, a inceput imediat sa suga. M-au tinut in sala de nasteri inca vreo 3 ore, dupa care am fost dusa in salon. Christophe era frint, a dormit pe fotoliul din camera. Dimineata la 7 am inceput sa dau telefoane, sculind pe toata lumea. Dar merita, nu ?!!

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

gio spune:

Sa va traiasca beebitul si sa va bucurati de el!
Ne mai intalnim pe la mamici de iunie -iulie.
Gio si bb TAisia

pisi_ella spune:

Felicitari!!! Mi-a placut povestea voastra! Sa va traiasca baietelul si sa va bucurati de el! Multa, multa sanatate si...rabdare!

_ella

ralucami spune:

Felicitari mamica curajoasaSa creasca baietzelul mare , frumos si sanatos si sa va aduca numai fericire.

Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!

Aalina spune:

Sa va traiasca puiul mic. Si sa doarma, sa manance iar tu sa te bucuri de fiecare clipa petrecuta cu el.

papadie spune:

"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

alba spune:

Foarte impresionanta povestea voastra,Marox ! Sa va traiasca,minunea voastra mica si sa fiti sanatosi si mereu voiosi !
L-am admirat si in pe Alex,al vostru e tareee dragutzel

***Alba***
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=alba