Primavara incepe cu tine, Ana-Miruna!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Primavara incepe cu tine, Ana-Miruna! | Autor: claudela

Titlul dat povestii noastre e inspirat de melodia celor de la Holograf…Ea a fost cea care m-a insotit dupa nastere, ea imi da inca mari emotii cand o ascult si ma uit la frumusetea de fetita careia i-am dat nastere intr-o zi de 23 martie a anului 2009! Ma cuprind emotiile, gandindu-ma la un timp atat de departe si totusi atat de aproape…
Imi doream de ceva vreme un copilas si ma cam dezamagisem dupa doua avorturi menstruale nedorite…Dar nu mi-am pierdut speranta, doar rabdarea era putin pusa la incercare. Aveam mare nevoie in viata mea de Dumnezeu si Fecioara Maria! Simteam ca daca nu sunt cu sufletul unde trebuie, alaturi de cele Sfinte, cu greu voi dobandi o sarcina pe care sa reusesc sa o duc pana la capat! Perioada cu cele doua pierderi de sarcina nu le voi expune acum, aici, tocmai pentru ca nu e ceva prea optimist…din contra, nu as face decat sa deschid rani si sa intristez alte inimi..Voi vorbi doar de ceea ce merita cu adevarat povestit !
Ajunsesem in luna mai a anului trecut foarte obosita si din cauza serviciului si din cauza ca nu reusim sa ne implinim marea dorinta de a avea un pruncut, care sa ne umple inima si sufletul de bucurie…Era un gol pe care nu reuseam sa il umplem nicicum…Si nu mi-am pierdut credinta. Din contra, atunci a inceput sa prinda contur ceva care avea sa ne schimbe viata…Dupa un drum la Bucuresti pentru un control ginecologic mai amanuntit, am prins aripi noi. M-am dus cu nasa mea de mana la dr. Ion Ionut, de la Spitalul Giulesti. El avea sa ma linisteasca ca totul va fi bine, eu sunt bine si fara probleme sa concepem un pui. In ziua aceea am trecut si pe la niste rude, el preot iar sotia lui profesoara de religie, care afland de asteptarile noastre, mi-au dat de la Muntele Sfant o curelusa sfintita pe care sa o port si m-au sfatuit sa incep sa citesc Acatistul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.
Din acel moment m-am incins cu acea curelusa (pe care am purtat-o pana dupa nastere) si am citit...aproape... in fiecare seara Acatistul. In perioada aceea, mi-am luat si concediu sa ma mai linistesc si am plecat la mare, la Neptun. Doar noi doi si dorinta de a concepe bebelul mult-dorit. M-am simtit foarte bine, m-am tinut departe de toate problemele si grijile. Am stat intr-o garsoniera inchiriata…ca o paranteza, doamna care se ocupa cu inchirierea ne-a spus ca pe o urare ca la anu’ sa ne intoarcem trei…Era ceva ce chiar s-a implinit, caci anul acesta chiar am fost in formula de trei - Ana-Miruna avea doar 5 lunite - tot in aceeasi locatie. M-am balacit la maxim, am stat la soare cu mult drag, am mancat tot ce mi-a poftit inima..A fost minunat…
Si apoi am pornit-o inapoi spre casa…De fapt, m-am despartit de sot la Bucuresti si am luat trenul spre Satu Mare, catre parintii mei cu care aveam sa ma intorc acasa, la Slatina. Au fost aproape trei saptamani de relaxare totala !
Dar cum tot ce e frumos se termina repede, venise vremea sa ma reintorc la servici…Banuiam eu ca se prinsese ceva, dar nu vroiam sa ma gandesc prea profund ca nu cumva sa se spulbere totul…Am spus sa mai astept, sa fie siguranta deplina…Si menstruatia nu mai venea, si speranta mea incoltea intr-un gand bun ca … s-a intamplat…Era momentul..Am uitat sa spun si faptul ca am reusit sa ajungem in concediu si la doua mari Manastiri si anume : Manastirea de la Dervent si Pestera Sf, Apostol Andrei. Acolo m-am rugat din toata inima sa se implineasca dorinta noastra de a dobandi un prunc sanatos !
Si toate acestea au conlucrat si minunea a prins contur…eram insarcinata. Pe la 10 saptamani aveam deja siguranta prin niste teste facute…pe care inca le mai pastrez…iar pe la 12 luni aveam siguranta ecografica a unui fat de toata frumusetea ! Nu exista cuvinte care sa exprime sentimentele in clipele acelea care imi daruisera certitudinea. Sotul meu era si el foarte bucuros, putin mai rezervat cum ii este obisnuitul fel..Eram si fericita si tematoare din cauza acelui Nou care se produsese in viata mea, a noastra ! O senzatie deosebita pe care am trait-o la maxim in interior…Ardeam si ma stingeam de bucurie!Era un adevarat foc de artificii…Doamne, si ce mult as mai vrea sa retraiesc astfel de momente…
Am avut oameni de toata isprava care m-au insotit de-a lungul sarcinii…Nasa mea, asistenta la Giulesti, doctorul Ion Ionut caruia ii multumesc din toata inima ca a privit totul ca pe o normalitate - careia eu, fiind prima oara insarcinata, ii dadeam dimensiuni uneori prea extreme…Sotul meu, care m-a protejat si a avut grija de mine la maxim !!A fost number one in toata povestea, era umbra mea cu care respiram impreuna !
Prima parte a sarcinii a fost putin mai dificila din cauza greturilor care m-au incercat … culmea…seara de seara. Era bine ca erau seara, si nu dimineata, cand trebuiam sa dau randament maxim la servici. Am prins si perioada de vara, cu niste calduri extreme, care ma oboseau enorm. Dar a trecut usor-usor si primul hop!Citeam de peste tot informatii corespunzatoare stadiului in care eram, luna de luna…Mergeam regulat la controalele indicate de Dr. Ion, si totul a decurs absolut normal, fara probleme. Tin minte ca la ecografii, nici nu aveam curajul sa ma uit pe ecran sa vad bebita, de teama sa nu mi se para ceva…ca nu merge bine…La ecograful la care am aflat ca e fetita, era si sotul meu langa mine. Era putin dezorientat dupa, gandindu-se cum se va comporta el cu o fetita ?!Avea si el o problema…pe care a rezolvat-o foarte usor, fetita fiind prietena lui cea mai buna in jocuri si ghidusii… E PRINTESA LUI, cum ii place lui sa zica !
Aveam termen pe 25 martie…Ca un facut coincidea cu o sarbatoarea mare, Buna Vestire !In ultima parte a sarcinii asteptam cu nerabdare sa nasc, pentru ca bebele era mai mare, burta se marise, si nu mai aveam foarte multe pozitii sa ma simt cat de cat confortabil..Doctorul ma asigurase ca la 38 de saptamani daca totul e bine putem sa provocam nasterea. La controlul de vreo 37 de saptamani, desi totul arata nepregatit de nastere a aparut o sangerare care ne-a intors de la Slatina din nou la Bucuresti, pentru a fi mai aproape in caz ca vine vremea…
Si am ramas doua saptamani la Bucuresti, la nasa mea cu o dorinta mare de tot sa nasc si sa plec acasa cat de curand…Incepusem sa obosesc de atat greutate si vroiam cu orice pret sa nasc, oricum ar fi fost.. Eram si cu temeri mari legat de nastere, de dureri dar eram convinsa ca nu e ceva de netrecut. Cumva voi trece peste asta !
Ceea ce mi s-a intamplat cu nasterea e putin mai istovitor, desi acum cand privesc in urma…totul a trecut…Doctorul ma chemase pentru provocarea nasterii in 19 martie, intr-o zi de joi. Am stat in sala de travaliu de dimineata de la ora 08 pana seara la 20 si al meu uter nu raspundea la nici un calciu, dilatare foarte putin. In schimb contractii neregulate la greu. Iar astea neregulatele sunt si cele mai chinuitoare, te sug de puteri. Multe femei erau in travalii serioase pe langa mine, unele apucasera sa si nasca… Si eu nu…Eram cu nervii intinsi la maxim. Ce imi amintesc, un moment mai deosebit e ca la un moment dat am iesit pe coridor si privind afara pe geam am vazut ca ningea. Si asta mi-a dat parca noi puteri. Seara cand a venit doctorul si m-a controlat, vazand ca sunt istovita si fara prea multa speranta sa nasc in seara aceea m-a trimis la culcare, intr-un salon. Eram foarte obosita, imi parea asa de rau ca nu s-a intamplat in ziua aceea intalnirea cu puiutul meu…Durerile m-au tinut pana in jur de ora 12 noaptea apoi am cazut intr-un somn profund.
A doua zi, vineri fiind, doctorul m-a intrebat daca vreau sa raman la spital sau sa plec la nasa mea caci nu au cum sa provoace nasterea decat luni. Eram convinsa ca era mai bine sa stau acasa decat in spital, unde aveam sa revin luni cu forte noi. In tot acest timp, sotul meu bantuia prin spital, se invartea ca un leu in cusca pentru ca nici nu avea foarte multe lucruri pe care le putea face pentru mine.
Duminica dupa-amiaza am iesit la o plimbare prin Bucuresti, care m-a pus relativ pe picioare. M-am rugat neincetat Maicutei Fecioare sa imi dea putere sa ajung cu bine ziua de luni, sa nasc si fetita sa fie bine.
Asa ca luni – 23 martie, cu acelasi bagajel am luat-o din loc catre spital. Din nou, aceeasi procedura aplicata, acelasi frig care parca ma cam sleia de puteri. Travaliul a inceput din nou usurel, contractii de care nu imi dadeam seama cat de dureroase trebuie sa fie. Am incercat sa strang din dinti, sa nu ma plang ca nu avea nici un folos. Pe la amiaza, sa fi fost 15-16 mi-a rupt membranele si parca atunci au inceput durerile sa fie mai grele. A venit si nasa care m-a masat pe spate si care ma incuraja ca mai e foarte putin pana ce imi vor face epidurala…Si parca timpul statea in loc si contractiile chiar erau serioase.
Marturisesc ca din mometul in care mi-a facut epidurala, inca de la prima doza parca mi-a luat Dumnezeu durerile cu mana. Eram anesteziata parca si la minte. Ma luase un somn de zile mari. Greata care ma apucase era un semn bun ca incepuse dilatarea ca lumea.
Si la un moment dat am simtit ca ma apasa ceva pe vezica. Si l-am rugat pe doctorul anestezist sa mai imi faca o doza de anestezic. M-a intrebat daca sunt sigura ca voi reusi sa cooperez cu dr. Ion in timpul expulziei, cand va trebui sa imping. Eu l-am asigurat ca asa voi face. Le-am anuntat pe nasa si pe moasa ca imi vine sa imping (simteam de fapt ca o presiune, dar ma gandeam ca acum e momentul). Intuisem bine, ca in 2 minute m-au mutat pe masa de nasteri. Acum era momentul sa ma concentrez. Din trei munci mai serioase, la ora 20 fix, a iesit Mirunica mea, o bombonica de fetita absolut PERFECTA. Micuta si gingasa, cu un planset atat de dragalas.Mi-au dat lacrimile si de data asta nu m-am abtinut absolut deloc sa ma smiorcai ! Nu imi venea sa cred ca totul a durat asa de putin. Chiar dupa primul impins mai serios, moasa mi-a zis ca ii iese capul…si daca ar avea o oglinda ar putea sa imi arate. Al doilea a fost mai serios, simteam ca imi ies ochii din cap din cauza efortului. Dar marturisesc, cu mana pe inima, ca anestezia m-a ajutat la maxim. Nu am simtit nimic. Nici cand a iesit copilul, nici cand a iesit placenta, nici cand m-a cusut…A fost FANTASTIC! Evolutia medicinii e intr-adevar fenomenala ! Doctorul Ion m-a pupat pe frunte si m-a felicitat ca am fost asa de curajoasa!Nu e o lauda gratuita, chiar m-am tinut sa nu scot un geamat desi erau si momente cand simteam ca ma taie durerile !
A fost anuntat si sotul meu ca am nascut, el a reusit sa o si vada pe micuta cand i-au facut primele examinari. Primele pozici tot el le-a facut sarmalutei !Apoi a stat cu mine, si m-a masat pe burtica o ora dupa nastere, pe holul spitalului. In tot acest timp i-am povestit nasterea…explodam de bucurie. Era cea mai mare reusita a mea. Era frumusetea mea de copil si aveam atatea de invatat, atatea taine de cunoscut! Am devenit parinti…incepeam o meserie noua si atat de solicitanta, dar cu satisfactii maxime !
Ana-Miruna noastra s-a nascut cu 3000 gr, 52 de cm si scor APGAR 10. Un copil de nota 10 care ne rugam la Doamne-Doamne sa fie de nota 10 toata viata !

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

claudela spune:

Am scris povestea nasterii mele intr-un timp relativ...record.Imi pare bine ca am reusit sa o fac, era o datorie neimplinita. Am postat-o aici pe forum tocmai pentru a incuraja viitoarele mamici ca nasterea in sine nu e ceva de speriat.E o bucurie imensa, o implinire sufleteasca si fizica deosebita!
Si mai vreau sa punctez ceva...Sa nu isi piarda NICIODATA credinta cele care nu au izbutit sa obtina o sarcina. Eu sunt un exemplu ca minunile exista. Ca avand un singur ovar, cu doua avorturi menstruale Dumnezeu mi-a ajutat cand i-am cerut acest lucru cu toata inima!
Doamne Ajuta!

dry_votka spune:

Felicitari, sa iti traiasca fetita sa fie sanatoasa si fericita! Intr-adevar, ai fost o curajoasa

verze.ro
simtul umorului nu a murit

bobocel_07 spune:

Felicitari sa-ti traiasca printesa si sa fie sanatoasa.

alexia_07

novus spune:

Sa-ti traisca printesa!!!!

Mami lui www.flickr.com/photos/31088780@N05/" target="_blank">Alexandra (03.03.09)

claudela spune:

Va multumesc din suflet ca mi-ati citit povestea si a-ti apreciat-o chiar daca relatarea ei nu a fost tocmai la inaltime..Sanatate multa va doresc, caci e cel mai bun liant al lucrurilor bune!