Despre educatie si dresaj
Raspunsuri - Pagina 5
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Sabina Eu zic merci ca imi ziceau ai mei "mai pune mana pe pian" , desi am avut o perioada in care degeaba imi ziceau.... |
Deci noi, parintii, suntem sau nu, intr-o oarecare masura ca antrenorul acela rece si insensibil din postarea mea de mai sus? Este sau nu nevoie ca uneori sa joci rolul "Mama lui Stefan Cel Mare" desi ti se rupe sufletul si ai vrea sa fugi pe o insula unde sa-ti traiesti viata linistita in loc sa stai sa-i chinui pe cei dragi?
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
olympia spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui simali
Da,veselia poate sa fie o dovada ca-ti place ceea ce faci. Dar nu uita ca marile pasiuni te chinuie teribil. Dai lupte incrancenate cu creierul tau pe care-l simti uneori prea prost, cu sufletul tau, care ti se pare insensibil, cu trupul tau care ti se pare prea slab. Uneori arunci totul in aer si juri ca nu-ti mai trebuie pentru ca apoi sa te bantuie renuntarea. Si in tot acest proces uneori ai nevoie sa fi mangaiat dar alte ori ai nevoie sa simti intoleranta rece, de fier a antrenorului (de matematica, de fizica, de muzica, de sport, de orice-o fi el). Din aceasta intoleranta rece, de fier, se naste furia ta si din furie vine puterea de a-ti forta limitele. La capatul procesului nu-l urasti pe antrenor. Dimpotriva il admiri tot atat cat te admira si el pe tine. Sti ca el si-a facut grozav teaba si mai sti ca si el, la randul lui, a avut propriile sale zvarcoliri. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Frumoasa postarea, Simali si ai multa dreptate!
Totusi, sunt faze si faze, uneori incrancenarea, chinul, lupta te blocheaza si atunci progresul intarzie. E nevoie din nou de putina relaxare si forta de a relua vine din acea flacara transmisa de antrenor care se suprapune peste nevoia din interior.
Mai concret noi avem acum o problema cu pictura. Fiica-mea(7 ani), deseneaza foarte bine. A inceput cu o planseta din acea pe care daca gresea relua usor fara sa stearga cu guma, sa arunce foaia si sa constientizeze ratarea. Apoi a trecut pe hartie. La cererea ei i-am aratat unele lucruri si a progresat frumos. A avut zile si cu 20 de desene facute dintr-o suflare direct in carioca. Se retragea pe un fotoliu si aparea mai tarziu cu teancul. Era tare fericita cand o laudam!
Acum la scoala au inceput niste cursuri de pictura cu o doamna care le-a interzis desenul. Vrea ca ei sa foloseasca direct pensula. A venit din ce in ce mai amarata de la ore si din ce in ce mai nemultumita de lucrarile ei. O cauza ar putea fi faptul ca acum totul e o lectie colectiva, nu ceva spontan si personal, o alta ca n-o lasa sa se foloseasca de ceva pe care-l stapaneste foarte bine si automat se simte trimisa inapoi la un stadiu de incepator chiar acolo unde se credea valoroasa. Ca si cum i s-a luat ceva ce era numai al ei!
Am luat-o cu binisorul, i-am explicat cat si cum se incarca pensula, cata apa si cata culoare, pentru efecte diferite, linie sau pata, i-am aratat ilustratii, i-am vorbit de asiaticii care caligrafiaza divin cu pensula, i-am plimbat mana usor peste pastila de culoare si apoi pe foaie, sa simta de cata apasare e nevoie... Sper ca am depasit blocajul!
DACA o voi mai lasa insa la orele de la scoala, ma mai gandesc... Nu de alta, dar si fratele ei desena bine si cu placere si a renuntat treptat la asta in urma lectiilor de la scoala. Acum regret ca l-am lasat sa faca asta.
Pene colorate... cate putin din toate!
Sabina spune:
Olimpia, cursurile de desen la vartsa asta nu-s prea bune....nu stiu ce sa zic, noi avem in anturaj multi artisti plastici care ne-au interzis efectiv sa o ducem pe sofia la vreun curs, tocmai ca sa nu pateasca asa ceva.
Simali....nu cred ca Muma lui Stefan cel mare, dar uneori, copiii trebuie impinsi de la spate.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
olympia spune:
Sabina si eu si sotul suntem artisti plastici. Aplecarea spre desen au mostenit-o ambii copii. Cel mare s-a lasat intre timp, noi n-am insistat in nici un fel. Cea mica insa era chiar pasionata si nu ne-am ocupat in mod deosebit de ea. I-am aratat doar cand a cerut. Acum chiar imi pare rau ca am lasat-o la curs, dar a venit mai degraba cursul peste noi... la scoala, dupa ore venea doamna si ramaneau toti colegii ei. M-am gandit sa incercam sa vedem ce iese.
Pene colorate... cate putin din toate!
Tonnia spune:
Hai ca s-au amestecat ideile, cred ca eu am dat tonul. Una e veselia care insoteste copilul care lucreaza fara gandul la recompensa si alta e performanta. Performanta e cea chinuitoare pentru ca nu te mai lasa sa te bucuri fara ideea de rezultat, nu mai are nimic de-a face cu bucuria goala de asteptari din copilarie.
Iar ca sa faci performanta mi se pare ca trebuie sa alinieze astrele cumva, atat e de greu. Si rolul parintilor cred ca valoreaza mai mult de 3/4 din treaba asta.
Sa stii exact cand placerea copilului ai dreptul s-o canalizezi, s-o organizezi, sa stii exact ce vrea copilul si mai ales sa intuiesti ce-o sa vrea el peste 10 ani, daca-ti reproseaza ca nu l-ai impins un pic sau dimpotriva, ca n-ai picat pe vocatia lui. Sa faci distinctie intre momentul cand nu mai vrea efectiv si alt moment cand nu are chef pentru o perioada si cate si mai cate.
In orice caz, cheia e tot in copilarie, timpul in care poate fi prelungita o placere fara a i se impune reguli, rezultate si structuri e timp castigat.
Cel mai mare dusman e graba cred eu. Graba cu care imediat cum descoperim o placere, un impuls, un talent la copilul nostru imediat le vrem slefuite, vrem mai mult, prea repede zic eu. Le furam magia prea repede.
E ca si cu Mos Craciun, fara legatura, dar a fost acum de curand, ne fortam prea mult, mosi peste mosi, care mai de care mai nepotriviti si mai penibili, scrisorele si mesaje pe e-mail, si te miri ca la 4 ani deja nu mai crede in Mos Craciun.
Jasmin012 spune:
Aseara, din motive de ora tarzie si de "mami, nani!" am incheiat postul prea brusc, fara sa dezvolt un pic si sa trag o concluzie.
Spuneam ca invatarea este "dresaj" (putem sa-i spunem si antrenament) pana la un punct. Cred ca delimitarea intre dresaj si educatie o face constientizarea, intelegerea "de ce"-ului adica a motivului pentru care se invata anumit lucru. Cand copilul (si nu numai el ci si omul matur, caci pentru unii viata intreaga inseamna educatie) intelege scopul si sensul acelui lucru, deja a tras niste invataminte si in acel moment vorbim de educatie.
Cati dintre noi nu am avut la scoala o materie pe care am urat-o, nu am inteles-o niciodata oricate incercari am fi facut? In cazul meu acea materie era geometria. In fiecare trimestru invatam teoreme ca un papagal, ma dresam adica, pentru a putea scoate 5-ul salvator. Toate acele teoreme le uitam imediat ce se termina ora, dupa ce fusesem ascultata. In acele momente nimic nu ma diferentia de catelul lui Simali: nu intelegeam esenta acelor informatii si nici scopul pentru care eram obligata sa invat "tampeniile alea" (pentru mine asa erau si chiar si astazi sunt terorizata de gandul ca intr-o zi fiu-meu va veni la mine sa-i explic cum e cu teorema lui Pitagora iar eu nu-l voi putea ajuta, nu-l voi putea educa in acest sens). Dar, si aici o contrazic pe Simali care la final spunea ca si ea si catelul au construit impreuna, au invatat ceva, sigur acele experiente de dresaj nu mi-au folosit nici mie si nici profesoarei mele, acolo nu a fost nimic contructiv, de unde trag concluzia ca procesul de dresaj nu imbogateste sufleteste si intelectual pe nimeni. Intelegerea si motivatia da, dar atunci e vorba de educatie.
In exemplul cu lectiile de pian, spuneam ca oricat ne-am duce copiii si am insista, daca nu le place si nu au talent ei nu vor putea decat sa zdranganeasca ceea ce nu se cheama educatie muzicala.
Nu mi-a placut niciodata termenul de dresaj, m-am ferit sa-l aplic copilului meu, iar cand am dat exemplul cu olita aveam in minte faptul ca oarecum incerc sa-l dresez, sa-l conving sa ne imite pe noi, parintii lui, si chiar asta si face: nu vrea sa stea pe olita, vrea direct pe toaleta, ca asa ne vede ca facem noi. Asa ca se aseaza pe colacelul lui de toaleta si nu face nimic (asta dovedeste ca nu a inteles prea bine ce trebuie sa faca), dar o face in spiritul imitatiei, exact asa cum se incalta cu bocancii lui taica-sau si se plimba cu ei prin casa.
In fine,nu o mai lungesc, sper doar ca am fost coerenta, desi nu am reusit sa redau in scris toate ideile si tot ce voiam sa spun si la care ma gandisem. Asternerea cuvintelor si a ideilor e o arta, iar eu nu o am 
Acum o sa citesc si posturile celelalte, sunt sigura ca aveti idei foarte interesante si ca voi mai invata cate ceva si de aici.
Jasmin si micutzul 
Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
makydenis spune:
Pt mine diferenta dintre educatie si dresaj o reprezinta tocmai subiectului caruia i se adreseaza: dresajul animalelor si educatia copiilor/oamenilor. Ceea ce face ca educatia sa fie educatie este prezenta laturei umane, iar in dresaj absenta ei - latura umana nu numai reflectata in afectiune ci mult mai mult decat atat.
Mie nu-mi place sa spun ca am fost dresata si ca-mi dresez copii. Nu suna uman. Asta nu inseamna ca ca nu iubesc cainii: atata timp cat sunt in curtea/casa altuia e ok.
Parerea mea desigur.
sinzi_ana spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Sabina si nu voi fi niciodata, pt ca intre 10 si 16 ani eu n-am studiat cum trebuie si cu cine trebuie....mai ales cu cine trebuie, si asta tot pt ca parintii nu erau in domeniu si nu s-au priceput. Pt bani n-as fi lucrat oricum.... *pianist in acceptiunea mea inseamna unu din ala care canta cu orchestra pe marile scene ale lumii PS. dar cazurile astea cu talente etc sunt exceptia..... Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil! Cum mi-am alaptat copiii Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă. |
Sabina, nu iti garanteaza nimeni ca daca ai fi studiat intre 10-16 ani ai fi ajuns o pianista adevarata
. Poate ca nu ai fi fost nici macar ceea ce esti acum...O presiune asupra copiilor, va trebui mereu sa o aplicam intr-un mod sau altul, dar nu ca dresaj, si nici ca educatie...ci mai mult ca un sustinator a ceea ce este acel copil, ca un mod de reusi sa se valorifice pentru ceea ce este el cu adevarat, si asta nu stim noi mai bine...ci el...
Orice copil va deveni ceea ce este, si nu ceea ce vrem noi sa fie...
Clar ca fara munca nu poti sa faci nimic, dar munca trebuie sa ii aduca lui satisfactii, si nu parintilor...
Sabina spune:
Sanzi, poate ca nu, bineinteles, dar in mod sigur as fi cantat cu mai multa usurinta practica(dat din degete) .
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo
simali spune:
Sanzi, pana la talente ne mananca cotidianul.
Cum ar fi copilul natural? Pai de multe ori o mica maimutica. Al meu lasat natural si fara nicio interventie plescaie la masa, ridica laba piciorului pe scaun, ii curge din gura, face mizerie in jurul lui, se repede in farfuria comuna de servit si ia cu mana, isi da pantlonii jos in fata musafirilor in toiul unei conversatii si abia apoi porneste agale catre toaleta... Sa mai spun??? Si cand, dupa multa munca (explicat, apelat la constiinta, etc.) respir usurata ca s-a pus copilul pe linia de plutire, ma trezesc ca brusc toate obiceiurile proaste revin si trebuie sa o iu iar si iar de la capat. Este ca si cum as umple un butoi fara fund.
Se spune ca de regula copiii invata prin imitatie. Experienta mea imi spune ca sunt lucruri pe care copilul le invata din imitatie si lucruri pe care copilul le face natural, asa cum ii vine lui. Si de multe ori ce-i vine lui sa faca poate sa te scandalizeze. Pentru ca daca la 5 ani nu lesini cand la o masa cu musafiri copilul baga mana in salata (zambesti si-i atragi atentia frumos), la 8 ani faci apoplexie direct.
M-am intrebat nu de putine ori cum reuseau vechile familii nobiliare sa-i faca pe copii sa-si insuseasca de la 3-4 ani aparatul extrem de complicat al protocolului social. Dar cred ca ma apropii de un raspuns de cand, in ultima vreme am citit prin ceva jurnale de duduci si printese povesti terifiante despre fetite care erau legate de guvernate cu mainile la spate la masa si baiatei care erau obligati sa stea pana la sfarsitul mesei cu un sac pe cap ispasind astfel rusinea nerespectarii cine stie carei reguli stricte a comportamentului civilizat.
Personal nu cred in pedepse. "Time out" poate sa fie eficient in situatii extreme sub 5 ani pentru a intari unele reguli de comportament foarte importante (de pilda nu facem crize de isterie cand vrem ceva cu orice pret si mami nu poate sa ne dea) dar dupa aceasta varsta pledez pentru convingerea copilului. Dar ce te faci cu un copil caruia nu-i pasa deloc de "cum da" in societate? Adica la noi a mers foarte bine trezitul constiintei copilului pe probleme de morala, datorie, onoare, cinste, etc. dar din pacate fiecare copil e diferit si metodele de trezirea constiintei rezoneaza diferit de la unul la altul.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice