Dulceturi si papanasi de sept-oct 2007 (363)
Raspunsuri - Pagina 7
Sabina spune:
fug, ca ma cheama Sofia sa o spal pe cap
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
papanash spune:
la noi nici urma de reconciliere, ne-am certat prin sms azi, acum a venit acasa si se joaca cu Adi. i-a zis ca maine pleaca. Poate-si limpezeste gandurile. Nu mai am putere de concentrare, astept deznodamantul. am petrecut momente si ani frumosi impreuna, nu merit sa ma trateze ca pe o mobila, de parca n-as exista.
Ma ingrijoreaza partea financiara, nu stiu cum ma voi descurca de-acum incolo. Pun masina la vanzare, n-am cum sa platesc leasingul. oricum in ultima vreme am mers cu taxiul, am cheltuit o gramada de bani asa.Sau sa angajez sofer 
?
............................................................
Mama de papanas Andreiutz 
( 02.10.2007 )
magdaz spune:
La multi ani tuturor!
Cele bune sa se adune , cele rele sa se spele.
Chiar de nu va amintiti de mine prea bine , am in intrat mai ales sa le incurajez pe cele care au nevoie. Unul din cele mai dureroase lucruri este atunci cind se desface un "intreg". Intotdeauna am vazut ca cea mai frumoasa imagine un barbat si o femeie alaturi. Mie chiar mi se pare ca reprezinta "intregul".
O parere de "doctor": nu toate bolile cu "febra" mare sunt letale. Momentele de criza acuta au si ele rolul lor de curatzare a sistemului imunitar al cuplului...uneori febra trebuie lasat sa-si faca mendrele.V-o spun ca una care a trecut prin 2 ani de asemena momente...Febra finala a adus vindecarea.
Am crezut si eu ca nu se mai poate...si tocmai cind ziceam ca nu mai e nimic de facut, n-a mai trebuit sa fac eu nimic...s-a facut pur si simplu. Stiu doar ca eu mi-am dorit tot timpul, pina in ultima clipa, sa nu stric intregul.Si cred ca si el.
Solutia n-a fost razboiul demnitatilor ranite...ci iertarea neconditionata.
Dragostea a fost indelung rabdatoare...si inima a reusit sa inghita lacrimile innodate si sa mai produca un gest in care dai ...fara sa mai astepti nimic.
Stiu ca nu e le toti la fel...exista si drumuri care se despart..si vase ce nu pot fi lipite...
Va iubesc mult si va doresc ginduri bune si vorbe dulci.
isabeluta spune:
Initial intrasem sa recuperez cititul si sa va urez un An bun, apoi am vrut sa tac pentru ca sunt lucruri despre care poti vorbi oricat sau poti pur si simplu sa taci.
Magda, eu nu te-am uitat! Si acum dupa ce ai scris nu pot decat sa tac....si sa va doresc un An bun, asa cum simtiti fiecare dintre voi ca ar trebui sa fie!
Eu una am spus de foarte multe ori ca nu am timp sa citesc tot si sa va scriu, dar am spus-o si o repet port in suflet amintirea acelor momente cand eram impreuna cu voi prin intermediul cuvintelor scrise intr-o legatura virtuala! Despre fiecare am cate o amintire draga si asa va tin minte! Poate ca pare patetic acum ce spun, dar pentru mine atunci, cand treceam prin evenimente si sentimente atat de diferite...locul acesta micut ascuns sub o icoana pe desktopul calculatorului era fereastra catre liniste!
O noapte linistita!
isabeluta spune:
As mai vrea sa trimit un 
special mamicii Ochioasei. Stie ea de ce...
...si...Nastere usoare burticilor cu nazdravani pregatiti de marea intalnire....
papanash spune:
am facut o fapta buna azi am fost sa-mi iau tigari la non-stopul de langa bloc si am gasit intre mainile parcate un telefon. era in zapada, afara noapte si nu vedeam cum sa-l deblochez. am intrat in casa si dupa ce l-am deblocat am sunat pe ultimul apel, cu numele "iubi". era sotia cascatului, el se batuse in zapada cu niste vecini si scapase telefonul. au fost socati un pic ca m-am dus sa-l duc.
cand m-am intors am constatat ca-mi luase si al meu sot tigari 
, si nu-i cerusem prin sms decat sa vina acasa mai rpd ca sa cobor dupa tutun. eu nu stiu ce sa mai zic, ma bulverseaza iar...
............................................................
Mama de papanas Andreiutz ( 02.10.2007 )
papanash spune:
eu recunosc ca-s impulsiva si iute la manie, dar sunt si dragalasa si iubitoare,plus ca-s mereu devreme acasa .
as putea adauga ca-s si modesta, dar asta stiati deja...
............................................................
Mama de papanas Andreiutz ( 02.10.2007 )
papanash spune:
am acaparat atentia cu subiectul nostru, dar asa uite ce de nume rare dau pe-aici, te salut Magda, te citeam cu multa placere.
Isabeluta, tu deschideai iconita spre liniste, eu spre comunicare, fiecare avem motive sa evadam aici .
Greieras, aveti grija, mai multa grija de voi.
Kriss, nici eu nu cred ca trece asa usor, dar sunt cupluri recasatorite dupa multi ani de la divort ( adica tot ei intre ei). Adica a fost nevoie sa mai treaca prin niste experiente pana s-au convins ca de fapt sunt jumatatile aceluiasi intreg.
............................................................
Mama de papanas Andreiutz ( 02.10.2007 )
papanash spune:
ma bag la nani,cu gandurile mele. Va multumesc mult pentru cuvintele frumoase, n-am vorbit cu nimeni altcineva despre asta ( in afara de mama, ca am fost la ea, deci nu avea cum sa nu stie).Asta-i refugiul meu, si la bune si la rele. Imi pare foarte rau ca n-am mai avut cum sa organizez "ajutoarele mosului" dar efectiv am fost extrem de prinsa la job, iar acasa 
de maine la munca !
o saptamana frumoasa si linistita va doresc !
............................................................
Mama de papanas Andreiutz ( 02.10.2007 )
slippers76 spune:
M-am gandit astazi mult la voi si la problemele care par fara iesire sau rezolvare. Eu mi-am jurat pentru anul asta sa nu mai dau ascultare sfaturilor diversilor binevoitori cu sau fara ghilimele. Si la fel de mult o sa incerc sa ma abtin de la a da sfaturi altora. Nu vreau decat sa va spun ce mi s-a intamplat mie (noua) si sa o luati ca o poveste pur si simplu. Noi am fost la un minuscul pas de divort acum aproape sase ani. Miruna era mica, exportata la soacra-mea cu care ma intelegeam ca orbul cu surdul. Eu eram constiincioasa angajata model de mega-corporatie, cu aspiratii la cariera si statui. Ce-i drept castigam o mica avere pe care nu prea ne-am fi putut permite s-o pierdem, dat fiind ca sotul meu castiga modest, facand insa ceea ce-i placea. Tensiunile erau mari si frustrarile pe masura. Eu ca muncesc sa intretin familia (deh, faceam pe victima, inainte de Miruna ma scoteau cu forta din cladire, odata am ramas incuiata), iar sotul meu pentru ca se simtea vinovat ca nu e un cap de familie "traditional" (soacra-mea nu a muncit niciodata, a fost doar mama "model" si gospodina - aici nu ma pronunt, ca ideile noastre despre gospodarie se bat cap in cap si nu vreau sa fiu partinitoare:)).Plus alte mii de maruntisuri care ne mancau nervii si asa intinsi, gen aruncatul ciorapilor sau vasele din chiuveta. N-a fost vorba de gelozii sau probleme sentimentale, ci pur si simplu frustrari si vorbe marunte nespuse la timpul lor. Eram niste copii, mandri, care nu voia nici unul sa cedeze. Am "trait" aproape cinci luni pe muchie de cutit, adica in aceeasi casa dar fiecare "pe barba lui", desi ne iubeam enorm si plangeam fiecare in patul lui in fiecare noapte. Vizitele de week-end la copil erau un chin, pentru ca ne prefaceam de dragul ei ca totul e in regula, desi noi nu ne vorbeam. De cate ori ne vorbeam insa era despre divort si cum vom face cu Miruna. Primul care a cedat a fost Mihai, el e mult mai impaciuitor si mai echilibrat decat mine. Si am vorbit vreo trei zile si noptile aferente in continuu. Ne-am aruncat toate reprosurile posibile, si dupa ce ne-am explicat unul altuia toate, dar absolut toate nemultumirile si frustrarile, am ajuns la concluzia ca toate sunt niste mofturi in comparatie cu faptul ca unul fara altul suntem nimic, si copilul nostru merita niste parinti cu capul pe umeri si alaturi de ea neconditionat. Si am ajuns la concluzia ca orice ar fi, oricat de mica sau mare ar fi problema sau nemultumirea, trebuie sa vorbim unul cu altul si sa gasim o solutie. Si am mai ajuns la concluzia ca bucata aia de hartie care se numeste certificat de casatorie nu are nici o valoare, decat poate costul hartiei pe care e tiparit. Casatoria nu este o institutie. Este o stare de spirit. Nu ai nevoie de o bucata de hartie sa-ti spuna daca esti sau nu o familie. La fel de bine puteam sa divortam si sa ajungem la aceeasi concluzie. Si zau daca ma mai vedea ofiterul de stare civila la fata! Am fi trait ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Noi avem in familie cazuri si cazuri. Sora mea nu este casatorita desi traiesc impreuna (ea si "cumnatul" meu) de opt ani. Si nici nu cred ca se vor casatori vreodata, spre disperarea maica-mii. Cu toate astea "el" e parte din familie si acum suntem cu totii arsi si fripti pentru ca se pare ca (gluma proasta a sortii) e bolnav de o boala de sange autoimuna foarte rara. Asa ca, cu sau fara patalama, o familie (mai uschita, asa ca noi) poate sa-si duca traiul mai departe.
Ana, mami de 
Miruna (16.05.2003) si Vlad (01.09.2007)
Pozele noastre le gasiti pe Flickr/contacts