Vrem doar note bune!E gresit?

accept92 spune:

Eu am un IQ mare, atat de mare incat am facut un liceu de elita si o facultate foarte grea fara sa invat mai nimic. Insa nu mi-am dorit niciodata sa ajung un savant. Mi-am dorit lucruri mai marunte, prieteni, distractie, povesti de iubire, o familie fericita. Si le am. Am terminat facultatea a 7-a din promotie cu un efort minim in timp ce altii invatau pe rupte pentru un 5. Acum la munca ce fac unii intr-o zi eu termin in doua ore. Dar n-am ambitii profesionale. Cand imi termin treaba ma uit la un film si nu ma intereseaza daca ma vede seful. Stiu ca daca as fi avut ambitii savante sau profesionale era suficient sa misc un deget. Dar n-am nici o datorie fata de societate, prefer sa-mi folosesc IQ-ul strict in scopuri personale, sa-mi fie cald si bine si mai ales usor. Deci asta e problema mea, de ce aveti senzatia ca toti trebuie sa ducem o viata de savanti (sau macar sa incercam)?

gabitza2005 spune:

Off topic

Doamne cat ma recunosc in situatia ta si in felul tau de a vedea lucrurile.
Sicer iti zic ca eu una am inceput sa gandesc asa dupa ce am avut o functie de conducere si in prncipal dupa ce am devenit mama. Inainte aveam ambitii mari, nu-mi era greu sa "mustruluiesc" pe cineva, dupa ce am devenit mama faceam treaba subalternilor numai sa nu-i "cert" sau sa fie penalizati. am renutat la job, mi-am luat altul acum am sefi, putina responsabilitate mai mult timp pentru mine si pentru activitati personale.
In momentul asta sunt multumita, uneori ma mai gandesc la ce as fi putut realiza si ma intreb daca voi fi multumita cu alegerea pe care am facut-o pana la sfarsitul vietii deoarece sunt constienta ca nu poti sa mai revii atat de usor pe "val" dupa ce l-ai scapat.
Accept92 nu crezi ca la un moment dat o sa regreti? Eu ma gandesc la asta atunci cand vad oameni realizati pe ambele planuri.

accept92 spune:

De regrete nu cred ca este loc. Am facut mereu ce mi-am dorit, nu sunt credincioasa dar imi place vorba aia cu 'maniatul lui Dumnezeu', caci asta as face daca as avea regrete. Nu contest ca poate intr-o zi am sa-mi doresc si altceva. Si nu vad ce m-ar putea opri sa actionez. Decocamdata ma uit la cei cu functii de conducere cum alearga transpirati pe la sedinte, cu capul intre umerii incarcati de griji, dand mereu socoteala in stanga si in drepta, ba clientilor, ba sefilor lor, ba subalternilor nemultumiti...si zambesc. Fiecare cu alegerile lui.

Llaura spune:

Corect, dar sunt fenomene generale, clar afecteaza si scoala din Romania dar noi nu despre asta vorbim, ci despre sughiturile sistemului gen in septembrie nu se stie metodologia de bac pt iunie viitor, profa doarme in clasa si te trezesti deodata ca nota data de ea din burta conteaza la admiterea in liceu/facultate, moda meditatiilor inca din clasa intai ca un fel de scoala paralela, scandalul Spiru, scandalul bacului de acum doi ani etc etc.
Nu fac statuie sistemului de aici (faza cu 10 milimetri pana in orasul vecin e pe bune) dar macar exista un fel de responsabilitate/responsabilizare sociala: iti trimite acasa o scrisoare sa te intrebe daca partea cuvenita scolii din taxele locale platite de tine sa mearga la scolile publice publice sau la scolile publice catolice, board of education emite anual un report card al rezultatelor obtinute de catre scolile finantate public, formarea profesorilor se face mai serios (se cer mai multe cursuri, se face ai multa practica), profesorii sunt platiti decent, in caz de zile fara plata garantez ca nu s-ar fi incuiat scolile ci toata lumea ar fi fost la lucru cu indemnul si binecuvantarea sindicatului, din astea.

Bine, daca tin ore in zilele fara plata si-i invata densitatea folosind triunghiul densitatii clar ca mai bine-i lasau acasa sa se joace, unele activitati in scoala sunt brain-damaging pe bune.
(Pt ce spune Beren mai sus matematica-i de vina; sa va zic ce e cu triunghiul ala: d=m/V, noi in Ro cred ca am invatat prin clasa a cincea sa exprimam una in functie de celelalte doua. Aici era-n inca in manualele de liceu triunghiul densitatii, faci un triunghi, pui densitatea-n varf, masa si volumul stanga-dreapta si apoi citesti triunghiul ala nustiucum ca sa obtii expresii de gen m=dV, pe de rost deci, mama invatarii (l-au scos pe triunghi din manuale, dar in teste si teme tot mai apare)
Daca m-ar intreba cineva ce mare bine pot sa-i fac copilului meu i-as zice invata-l pe la cinci-sase ani sa socoteasca pe degete, mere, pere, nuci, covrigi, ca dupa aia merge la scoala si cine stie ce mai fac aia cu el

beren spune:

Si, daca-mi permiti sa intreb, ce iti vei sfatui copiii sa faca in viata? Presupunand ca vor mosteni inteligenta de care vorbesti, ce fel de exemplu vor urma?

Eu am o "cariera de savant", desi nu sunt convins cat de mare mi-e IQ-ul . Stiu ca multi copii care aveau potentialul de a deveni mari intelectuali au fost "blocati" de parinti prin indiferenta sau lipsa de incurajare; unii au reusit (de exemplu, o femeie matematician din USA) sa-si gaseasca identitatea si aspiratiile doar dupa ce s-au "vindecat" de parinti, la 50 de ani. Altii, niciodata ...

Intrebarea este ce trebuie sa le spunem copiilor? E vorba de viata altora ...

_
"All we have to decide is what to do with the time that is given us."

accept92 spune:

Ii voi sfatui sa faca exact ce isi doresc, indiferent de ce este in trend (ma refer la faptul ca au existat perioade cand medicina era 'la moda', apoi a venit vremea inginerilor urmata de epoca ase-ului...si in fiecare dintre aceste perioade au existat parinti care si-au impins copiii pe directiile respective). Am sa incerc sa le dau ocazia sa incerce putin din toate (sport, dans, arte, calatorii) astfel incat sa aleaga in cunostinta de cauza. Si daca vor fi atrasi de studiu este minunat, important e sa faca ceea ce isi doresc. Si asta indiferent de inteligenta pe care o vor mosteni sau nu.

Dupa parerea mea nu exista meserii mai nobile ca altele, important e sa faci cu placere ceea ce faci. Exista insa meserii sau activitati pe care nu imi imaginez ca le-ar putea face cineva cu placere deci acolo poate ajunge oricine sa munceasca intrucat nu este concurenta. Deci un efort trebuie sa depui ca sa lucrezi intr-un domeniu in care exista doritori, important e ca efortul sa vina din motivatii interioare.

accept92 spune:

Si apropos de sfaturile pe care ne simtim 'datori' sa le dam copiilor. Cand am terminat eu liceul 90% dintre absolventi s-au indreptat catre ASE...ma indoiesc ca din pasiune pentru stiinte economice. Facultatea de geodezie era in pericol de desfiintare neavand concurenti. La constructii se intra extrem de usor (greu de terminat totusi). Acum, din generatia mea cel mai bine castiga programatorii (chiar si cei fara facultate dar pasionati de programare), cel mai repede si-au gasit de lucru inginerii in constructii, iar cei care fac cadastre sunt foarte cautati si lucreaza pe cont propriu castigand bine si calatorind mult. Multi absolventi de ASE lucreaza la ghiseul unei banci. Deci cum e cu sfaturile astea de la parinti?

Editez ca sa spun ca atunci cand am terminat liceul, cei care nu dadeau la ASE cand s-au vazut pe listele cu rezultatele la bac topaiai pe acolo "Ba! Am luat bacul ba! Sunt fericit! Plec la mare!" in timp ce pretendentii la un loc la ASE erau slabiti, incercanati, stresati la maxim, copii foarte buni (cei mai buni) care in momentul ala chiar nu stiau daca vor intra sau nu la facultate...si multi chiar n-au intrat...subiectele erau foarte grele, se pica si cu 8.7, era suficient sa ai o zi mai proasta (sau emotii) ca sa se duca pe apa sambetei ani de munca si meditatii ce erau necesare sa intrii la ASE. Noi astia care dadeam la facultati de 3 pe loc nu ne faceam probleme ca nu intram. Ne-am imprastiat in diverse domenii si ne-am gasit usor de lucru la terminarea facultatii. Aiurea vremuri au mai fost.

natalia_nica spune:

Beren, sunt de acord cu Accept, sfaturile pe care ar trebui sa le dam copiilor sunt de a face ceea ce isi doresc, iar noi sa le oferim tot ajutorul in a gasi acel "ceva" si sustinerea neconditionata (adica indiferent daca noua ne place sau nu ceea ce au ales). Eu stiu ce presiune reprezentau pe umerii mei asteptarile mamei de la mine, Doamne fereste s-o fac de ras pe undeva (la lucru, in vecini, neamuri etc): sa nu intru la liceul ales (am intrat printre primii la cel mai bun liceu din oras), sa nu iau note mari, sa nu iau bacul cu brio, sa nu intru la facultate (pe vremea cand se dadeau 4 examene ca sa intri). Le-am facut pe toate "cum trebuia", n-am "facut-o de rusine", dar in facultate m-am revoltat si in anul 4 (terminasem deci 3 ani) am abandonat, era o meserie pe care oricum n-as fi profesat-o never, o uram de-a dreptul, dar intrasem la facultatea cu pricina pt ca trebuia sa intru la o fac si asta mi s-a parut mai la indemana (de fac de jurnalism este vorba). Acum stiu ce mi-as fi dorit sa fac, si trag speranta ca anul asta sa ma inscriu la ceea ce imi place... daca mi-o permite bugetul (ca prima era fara taxa, deci acum nu mai am dreptul la a doua fara taxa) si timpul - lucru, familie...
In concluzie, mama imi reproseaza ca i-am luat multumirea vietii cand am abandonat fac., eu ii reprosez ca nu mi-a dat niciodata increderea in mine pt a fi capabila sa aleg ceea ce imi place atunci cand ar fi trebuit. Acum e destul de tarziu, precum am spus sper sa reiau fac., cu toate ca totusi cred ca e mult prea tarziu pt mine...

N-as vrea ca baiatul meu sa ajunga la aceste regrete, de aceea vreau sa ii dau incredere in el, sa-l ajut sa experimenteze cat mai multe, pt ca la timpul potrivit sa stie sa aleaga.
Sper ca m-am facut inteleasa. O seara buna!

Mami de Denis (17.06.2006)

beren spune:

Foarte adevarat.

_
"All we have to decide is what to do with the time that is given us."

andata spune:

accept92, initial cand am citit raspunsul tau l-am considerat practic un atac la persoana. De aceea nu am raspuns imediat. Asa cum am spus, accept diversitatea opiniilor.
Intr-un fel insa, m-am simtit vizata direct, chiar daca ai spus ca vb la nivel general, de fraza aceasta: "eu care ar trebui sa am o maturitate emotionala si un echilibru pe care sa le transmit copilului, eu care trebuie sa imi ajut copilul sa se adapteze la un sistem imperfect (sau chiar putred) si nu sa-i ofer copilului modelul plangerii de mila si gasirii de scuze".
Din punctul meu de vedere cred eu ca am ajuns la oarece maturitate. Nu vreau insa sa imi invat copiii sa se supuna neconditionat normelor, pt ca aceasta inteleg eu prin adaptarea la sistem: acceptarea normelor unui sistem imperfect si integrarea acestora in sistemul de valori deja implementat inca din copilarie.
Eu vreau sa aibe curajul sa iasa in fata cand au idei, sa protesteze cand sunt nedreptatiti, sa incerce sa schimbe ceva atunci cand vad ca e putred. O fi totusi o greseala din partea mea ca am vrut sa ii invat sa gandeasca singuri si sa nu se lase manipulati, sa nu se complaca mereu in atitudinea de stat la caldurica in mijlocul celor multi. Am gresit, nu am dat dovada de maturitate emotionala? Poate...
Probabil insa ca toti cei care intampina probleme cu copiii lor adolescenti (ca nu sunt numai eu) sunt imaturi emotional si lipsiti de echilibru. Vei afla in curand ca de la o anumita varsta nu mai poti fi doar tu cea de a carei parere tine cont copilul tau, ca are prieteni, ca isi cauta alte surse de cunoastere, uneori interiorizeaza norme si valori diferite de cele inoculate de tine si alteori considera ca trebuie sa aibe si secrete. Cum spunea si unul din profesorii mei din facultate : "Singurele persoane pe care nu poti folosi psihologia (ca materie invatata) sunt cele din propria ta familie"
Nu stiu cati copii ai si daca au ajuns la varsta adolescentei. Poate ma insel, dar inclin sa cred ca nu, pt ca la aceasta varsta toate datele problemei se schimba. Varsta e o variabila care poate da peste cap toata educatia copilului, mediul din jur (prieteni, scoala, profesori) e o alta variabila care conteaza enorm de la o anumita varsta...
In plus un adolescent introvert nu va semana niciodata cu unul extrovert, chiar fiind amandoi crescuti de aceiasi parinti, avand inoculate aceleasi credinte si valori. De aceea, poate, nu am inteles remarca referitoare la atitudinea "complet gresita mostenita de la cineva", iar aceasta se referea direct la copilul meu.
In plus nu am spus ca fiul meu e la un liceu slabut ci la unul oarecare. Ce am vrut eu sa se inteleaga a fost ca in loc sa ajunga la un liceu bun (pt el, adica unul profilat pe real, cum ii place), a ajuns la unul profilat pe uman. Si nu prea e acelasi lucru.
Acesta e mesajul pe care am vrut sa il transmit. In plus a-l provoca sa-mi demonstreze ca e cel mai bun nu ar duce la nimic bun, ci doar ar crea si mai multa presiune: cum ar putea sa-mi arate altfel decat vanand cele mai mari note? Cum sa-i spun: nu ma intereseaza ce note ai dar totusi ma intereseaza sa imi demonstrezi ca esti cel mai bun?
Toti profesorii cu care am vorbit mi-au spus ca e f inteligent. Are o inteligenta mult peste medie, dar pe ceea ce ii place: mate si calculatoare (TIC). Banii de buzunar si-i castiga singur reparand calculatoarele colegilor. Are cateva proiecte informatice in derulare, face pagini web pt apropiati, tasteaza cu 500 de caractere pe minut, in conditiile in care eu sunt undeva pe la 200, si desi si sotul lucreaza in domeniul informaticii il depaseste uneori cand e vb de discutat despre programe, piese de pc-uri si alte chestii care pe mine ma depasesc si mai si ... de aceea considera pierdere de vreme ceea ce face la liceu. Nu vede legatura dintre stiintele naturii si ceea ce ii place lui sa faca, ceea ce ar face si 20 de ore pe zi fara sa se simta obosit.
Da, nu e cel mai bun din clasa, dar nu stiu de ce ar trebui sa fie. Nu calitatea liceului am pus-o eu in discutie ci profilul acestuia si oportunitatile pe care le-ar fi avut la alt liceu, de a-si lucra mintea si dezvolta abilitatile la ceea ce ii place. Si la care ar fi ajuns daca la mediile de mate, romana si geografie nu s-ar fi cumulat si cele de la desen, religie, etc. Nu sunt total impotriva mediei, dar macar sa se tina cont doar de cele relevante, la care dealtfel a dat si examen.
Pentru mine ce conteaza e ca toti copiii mei sa fie fericiti, iar fiul meu nu e. Cel putin deocamdata. Asta e tot.
Daca nu am transmis eu bine mesajul si undeva pe parcurs s-a pierdut din informatie, imi cer scuze. Sper insa ca de aceasta data m-am facut mai bine inteleasa.

happi, , iar trebuie sa imi cer scuze ca am postat off-topic la subiectul tau

http://community.webshots.com/user/annadana1

http://ganduri-de-mama.blogspot.com/

http://paul-mihaita.blogspot.com