relatia cu psihologul

Ma adresez celor care au urmat o terapie -am nevoie sa vorbesc cu cineva specializat si nu stiu cui sa ma adresez si nici la ce sa ma astept. In principiu, m-am gandit la psihanaliza, caut un terapeut femeie (barbat ar fi ideal dar unele lucruri sunt prea dureroase si nu cred ca as reusi sa ma destainui in intregime) si cu cabinet in Bucuresti, zona centrala. Am nevoie in primul rand de cineva care sa ma asculte, sa simt ca exista un spatiu al meu in care sunt importante toate nimicurile care imi polueaza viata. Cam stiu ce ma franeaza si cum am ajuns in situatia asta, am facut eu unele sapaturi, ca sa le zic asa, in trecutul meu, doar ca nu ma simt eliberata. Inteleg constient, care e problema, si apoi instinctiv ma comport la fel, cand sunt pusa din nou fata in fata in cu aceeasi situatie. Sau poate ca sunt persoane care au facut alt fel de terapii-terapii de grup, terapia Gestalt de exemplu mi se pare o metoda mai rapida de a corecta o relatie gresita cu ceilalti. Pur si simplu am nevoie de cineva cu experienta -ideea ca trebuie sa dau peste psihoterapeutul cu care sa ma simt in largul meu ca sa functioneze totul, ma sperie. Nu mi se pare un criteriu valid, as vrea ceva mai palpabil, cum pot sa stiu ca persoana la care voi apela are intr-adevar pregatirea necesara ? M-as bucura daca cele care au urmat o terapie mi-ar putea spune ce anume le-a facut sa simta ca sunt pe drumul cel bun, si eventual, sa -mi recomande o asemenea persoana. Multumesc !

nemora spune:

iti recomand
www.cabinetpsihoterapie.ro
d-na Ruxandra Nicolae
daca vrei mai multe date, da-mi mp

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

montelimar spune:

Multumesc, Nemora, pentru raspuns, dar imi spune ca nu accepti mesaje private. Sau poate sa fie ceva de la mine,fiindca am putine mesaje postate ? Astept si alte raspunsuri, ideea mea era sa pornesc o discutie cu persoane care au urmat astfel de terapii, as vrea sa stiu cand v-ati dat seama ca ati ales persoana potrivita, ca e terapia potrivita, ca lucrurile avanseaza ? De fapt, eu astept mai putin o solutie, astept intelegere si sentimentul ca problemele mele nu sunt nesemnificative. Si un punct de vedere din afara, pentru ca evident, in ciuda propriei analize, unele lucruri imi scapa. Si ma inspaimanta ideea de "a fi pe aceeasi lungime de unda" cu doctorul, pentru ca asta e problema mea, am impresia ca relatiile mele cu ceilalti sunt false, ca nu ma cunoaste nimeni cu adevarat, ca nu stiu sa imi fac asemenea relatii.

sanziana72 spune:

Cel mai bine cred ca e sa incerci si iti vei da seama de la primele intalniri daca ti se potriveste sau nu psihologul respectiv si in primul rand daca ti se potriveste pentru problema pe care vrei sa o discuti.

Nu cred ca exista psihologi universali, va trebui sa ii gasesti pe cei compatibili cu tine. O persoana care sa iti inspire incredere in primul rand.

Eu inca nu am gasit psihologul cu care sa comunic asa cu mi-as fi dorit. Pentru ca de cele mai multe ori abordeaza problema la rece, profesional, ori ceea ce vroiam eu sa discut cu ei, era "la cald", era o problema de suflet. Poate nu am cautat destul. Iti urez succes.


Montelimar, cred ca trebuie sa iti activezi tu PM-ul, ca al nemorei pare sa fie activat.

"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

mama_lu_Toma spune:

draga montelimar,
ti-am trimis un e-mail.

mama_lu_Toma spune:

intr-adevar, cea mai importanta este relatia terapeutica. ea are cea mai mare contributie la succesul unei terapii.
eu am urmat o analiza personala (care a devenit intre timp de formare) timp de 4 ani, cu un psihanalist membru formator al societatii romane de psihanaliza (srdp). poti merge pe siteul acesteia, pentru a vedea toti membrii acestei societati.
ca peste tot in aceasta viata, nu exista retete universale, pentru ca oamenii nu seamana intre ei. inainte de propria mea analiza, eu am citit timp de vreo 15 ani carti de psihologie, psihoterapie si psihanaliza, pentru a-mi da seama de ce am nevoie. psihanaliza este doar una dintre psihoterapii. mai sunt o multime altele. pe siteul colegiului psihologilor gasesti o lista cu toate societatile de psihoterapie acreditate de acest organism, precum si cu toti terapeutii acreditati. apoi, poti intra pe siteul fiecarei societati/asociatii si te mai poti documenta.
in afara de asta, cred ca trebuie sa stii ca, spre exemplu, psihanaliza este o forma de psihoterapie nondirectiva, unde pacientul/clientul nu primeste niciun sfat, nicio indicatie. toate celelalte forme de psihoterapie au un grad mai mic sau mai mare de directivitate.
indiferent de ce citesti sau ce iti spune unul si altul, stii ca ai gasit terapeutul potrivit pentru tine atunci cand te simti confortabil vorbind sincer cu el, cand simti ca te intelege, ca te "contine".

montelimar spune:

De cand am citit Calaul dragostei de Irvin Yalom, ma gandesc ce anume motiveaza terapeutul in relatia cu pacientul.Cred ca asta m-as intreba in terapie : ce gandeste de fapt despre mine si ce castiga terapeutul din discutia cu mine ? Bani, evident, dar daca numai atat nu cred ca e o adevarata relatie de vindecare. Satisfactie profesionala ? Da, dar oare suficient ? Eu imi inchipui terapia ca un fel de echipa in care pacientul e cel care sapa in intuneric, aduce la lumina ganduri, trairi, sentimente refulate, mereu asistat de terapeut, care sa spunem e cel care tine torta, un martor atent care nu il lasa sa se prabuseasca in intuneric. Dar daca miza e prea mica pentru doctor, daca nestemata pe care o cauta pacientul pentru el e doar o mica margea ? Mi-ar placea sa cred ca e un schimb din care castiga ambele parti. Cred ca asta e cel mai greu sa accept -pozitia oarecum superioara a terapeutului,faptul ca povestea mea nu are cum sa -l atinga pentru ca e a nu stiu cata oara cand trateaza pacienti, care, desi au istorii diferite, de fapt sufera in esenta de aceeasi neincredere. Si daca-l atinge, daca ceva din experienta mea il face sa empatizeze, cum stie sa pastreze detasarea necesara pentru a nu face sa interfereze trairea lui cu prezentul meu ? E un echilibru greu dupa parerea mea, pe de o parte vreau sa simt terapeutul implicat, nu am nevoie de o ureche neutra, pe de alta parte el trebuie sa aiba o anumita detasare, sa vada lucrurile din exterior. Nu stiu daca s-a inteles ceva din ce am scris aici, am impresia ca m-am incurcat in vorbe si ca de fapt gandesc prea mult.

mama_lu_Toma spune:

oricat ar parea de imposibil pentru societatea romaneasca de astazi, exista profesii care presupun vocatie, generozitate si altruism: aceea de medic, de psihoterapeut, de profesor, de asistent social... desigur, nu toti practicantii acestor profesii au si chemare. pentru multi dintre ei, este doar o modalitate de a-si castiga existenta.
numai ca nu poate exista un medic bun, un psihoterapeut bun, un profesor bun fara vocatie.
vorbind la modul ideal, terapeutul castiga din relatia terapeutica bani, satisfactie profesionala si o anumita gratificare narcisica. pentru ca, pana la urma, altruismul este tot o aparare - matura, ce e drept - dar tot o aparare. simti nevoia sa faci bine pentru ca celalalt sa iti fie recunoscator, sa te gratifice cu recunostinta si iubirea lui si astfel tu sa te simti important si fericit... cam asta ar fi mecanismul.
sigur ca descoperirile, insight-urile, nestematele aflate de pacient cu ajutorul terapeutului nu au cum sa aiba aceeasi semnificatie pentru ambii actori ai actului terapeutic. nu e rezonabil sa presupui sau sa ceri asta, pentru ca este imposibil. valoarea lor este una afectiva, care tine de istoria si dezvoltarea fiecaruia. vrand-nevrand, terapeutul are in aceasta relatie o pozitie superioara, fie si pentru ca este un profesionist caruia ne adresam pentru ajutor. asta nu inseamna ca e superior din toate punctele de vedere, ca este un dumnezeu. el este doar un om, cu toate ale lui, si bune, si rele.
prin definitie, un bun terapeut este empatic. problemele pacientului il ating, il intereseaza, il preocupa, dar el, tot prin definitie, ramane detasat de ele, acea detasare necesara chirurgului pentru a face o operatie reusita. aceasta detasare o capata in urma a multe sute de ore de dezvoltare personala (in cazul psihanalistilor, cel putin 500). urechea atenta si neutra despre care vorbesti si de care ai nevoie se numeste "neutralitate binevoitoare".
ai observat ca eu am tot vorbit despre definiri si principii. desigur, nu toti terapeutii se incadreaza aici. insa tu si numai tu vei sti, pentru ca vei simti, care este mai potrivit pentru tine. ca in orice alta relatie - de prietenie, de iubire - simti cand relatia iti este benefica si cand nu, cand omul ti se potriveste sau nu...

rrox3 spune:

Montelimar beneficiul principal nematerial al terapeutului este intimitatea cu clientul (apropo - nu-i pacient , nu-i suficient de bolnav pentru asta). Un bun terapeut este foarte empatic, practic empatia face parte din necesarul acestei profesii.
Si nu trebuie sa fie neutru, fiindca isi ghideaza cumva terapia dupa reactiile pe care le starnesti in el.
In mod normal e de partea ta, urmareste interesul tau.
Detasarea necesara pastrarii echilibrului o are fiindca orice terapeut, mai inainte sa fie terapeut a trecut printr-o terapie personala in care se presupune ca si-a rezolvat toate problemele, tocmai pentru a nu mai avea triggere pe care sa le declanseze povestile clientilor.
Gandeste-te la el ca la un prieten profesionist. Nu este o relatie falsa doar fiindca platesti pentru ea, e o relatie profesionala
Mult succes!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Iael spune:

E putin deranjant cand clientul se destainuie ,uneori cu lacrimi in ochi si deodata constata ca a expirat timpul pentru care a platit .

ralu_t spune:

da iael, e deranjat, cateodata sfasietor, dar niciodata lipsit de importanta faptul ca ajungi sa povestesti elemente dramatice pe final de sedinta. in timp afli ca nimic nu e intamplator. e un risc pe care ti-l asumi, evident te vei lovi de suferinta, ca nu poti scapa de ea pana nu te confrunti fata in fata cu cele mai neplacute si mai negre unghere din sufletul tau insa castigi cofortul propriei tale existente. relatia terapeutica este empatica si suportiva, insa nu echivaleaza cu tinutul pe genunchi, desi la modul simbolic reprezinta o reeditare a relatiei cu parintii. trebuie sa continui sa fi adult responsabil pentru deciziile din viata ta, sa continui sa faci fata dilemelor, starilor neplacute-asta in cazul tuturor terapiilor dar mai ales in cazul celor non directive. este necesara o doza mare de curaj si de sinceritate din partea celui care pleaca pe acest drum. partea buna este ca alianta terapeutica isi va face simtita prezenta in toate domeniile vietii tale si in mod garantat te vei simtii tinut de mana.
nu este o relatie falsa, este autentica, insa este una artificiala si da, este o mare diferenta intre fals si artificial, artificial insamnand ca nu este posibila o asemenea relatie in niciun alt context social. e o relatie fara trecut si fara viitor, care se desfasoara intr-un cadru bine prestabilit, este o relatie terapeutica.
montelimar, temerile tale vor afla un raspuns in momentul in care vei incepe o terapie. eu cred ca vei avea o surpriza, una placuta, in masura in care vei merge la un profesionist si se va intampla sa fiti pe aceeasi lungime de unda. la fel ca atunci cand simti ca esti pe drumul cel bun in relatia cu un prieten, cu iubitul/sotul, vei simti si in relatia cu terapeutul. fie iti place, te simti bine, in largul tau, te simti inteles, continut si important, fie nu. iar aici nu este loc de compromisuri fiindca e o relatie pe bani, sau ma rog, mai exista si alte posibilitati patologice (masochismul), dar care nu cred ca e cazul sa le luam in discutie aici. asta nu e un contract pe viata, poti oricand sa iesi din el in masura in care nu te convinge. ca in orice alta arie profesionala, cel mai bine este sa mergi pe recomandari. poti de asemenea sa ceri in mod direct dovezi ale formarii lui profesionale, poti cauta pe internet, chiar iti recomand acest lucru.

ralu- de bebe albastru
[size=1] i believe in miracles...povestea noastra