Un baietel rasfatat (2)
Raspunsuri - Pagina 11
freedelia spune:
Gioto -- dar ce alta interpretare se poate da pedepsei?? Ca doar nu o fi vreo bucurie cand copilul isi pierde o jucarie sau timpul la calculator. Si pedeapsa in sine nu poate invata nimic (nefiind o consecinta, neavand nici o legatura cu ofensa) ci doar se aplica pentru a forta copilul sa se comporte intr-un anume fel.
Ce alta interpretare se poate gasi??
23+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE
gioto spune:
Freedelia , citeste mai jos , te rog. E doar o alta teorie. Eu consider ca se poate invatza , ca doar explici , comunici ce a gresit inainte.
Totul e subiectiv si polemica nesfarsita . Asa ca ma opresc aici ..
'Pedeapsa nu trebuie aplicata din prima clipa. Dupa ce copilul a facut ceva rau, parintii trebuie sa-i explice acestuia ce a gresit si, in acelasi timp, sa-i spuna care era comportamentul corect in acea stituatie. De asemenea, copilul va fi atentionat ca daca fapta rea sau comportamentul inadecvat se va repeta, vor trece la aplicarea unei pedepse.
Pedeapsa nu trebuie sa fie exagerat de severa (acest tip de pedepse inraiesc copilul si il determina sa aiba o atitudine rebela) si ea nu trebuie sa constea in pedeapsa corporala.
O pedeapsa trebuie aplicata imediat dupa ce comportamentul inadecvat a fost savarsit si parintii trebuie sa-i explice foarte clar copilului, pe un ton calm, pentru ce anume este pedepsit. Tonul pe care ne adresam copilului este foarte important, nu trebuie sa fim agresivi, sa tipam si sa-i vorbim urat, astfel il infricosam si el nu se va concentra sa inteleaga ce a gresit, ci atentia lui se va focaliza pe frica indusa de agresivitatea noastra.'
Soleil spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui freedelia In fine, nu stiu daca am fost clara. Eu nu cred in pedepse. Cu cat citesc mai mult despre AP cu atat mai mult ma minunez ca nu intelege toata lumea ca numai dragostea neconditionata ne poate face oameni intregi. Si ca dragostea neconditionata inseamna respectarea libertatii celuilalt (chiar si a unui copil) de a nu avea chef acum sa manance sau sa se spele pe dinti sau sa faca pipi la olita. |
Da, Delia, si de a nu avea chef acum sa-i lase si pe ceilalti copii la tobogan (vezi scenariul) sau de a avea chef sa-i traga una dupa ceafa surorii/fratelui sau de a-i da o palma bunicii... Asta nu e tot libertate?
Da' pana la urma Gioto are dreptate: aceeasi Marie cu alta palarie
.Eu zic ca-i pedeapsa daca-l iau de la tobogan, voi ziceti ca e o solutie sa-l luati de la tobogan.
Eu ii spun de ce il iau, voi ii spuneti de ce il luati.
Problema se rezolva, si la mine, si la voi, cand copilul pricepe ca e cazul sa se comporte civilizat si sa-i respecte pe ceilalti.
Unde-i diferenta?
Ce ma nedumereste pe mine e asta:
| Citat: |
| In schimb, prin luarea jucariilor si pedepsirea copilului, mesajul care ii este transmis este "pentru ca nu te-ai comportat la nivelul asteptarilor mele, te fac si eu pe tine sa suferi" si asa incepe procesul de dresare, in care copilul invata sa se controleze de frica si creste crezand ca mami nu il iubeste decat cand face ce trebuie (pentru ca iubirea se manifesta prin ceva ce ii face copilului o bucurie, nu printr-o pedeapsa). |
Tu chiar iti inchipui ca daca aruncai amarata aia de plastilina la gunoi, Jodie si-ar fi inchipuit ca nu o mai iubesti?? Of, Doamne...
Apai, bag seama ca am avut dreptate cand am zis ca nu mai vedeti padurea din cauza copacilor...
conchita spune:
copila mea nu are nici 3 ani impliniti si intelege Ap-ul mai bine decat multi adulti pe-aici pe forum: dragostea este inceputul intregii cunoasteri, vorba clasicului, si solutia tuturor problemelor, ca sa si parafrazez nitel.
lumile paralele de-acasa si de pe strada sunt doar in capul adultilor inspaimantati ca pruncul nu va fi destul de competitiv sa ia coronite la scoala pentru ca a memorat niste informatii uitate in secunda doi. dar mdeh, rezultatele astea aparente sunt incununarea eforturilor parintesti, deci conteaza. lectia importanta pe care trebuie s-o predam copiiilor este adaptabilitatea. si ei nu devin adaptabili prin pedepse inutile si inocularea fricii! un copil pedepsit nu va stii ce sa faca intr-o situatie noua daca nu are un adult in preajma, ma asta nu va ganditi?? insa un copil lasat sa descopere singur (ghidat din umbra, bineinteles ca e nevoie sa specific asta) ce este Binele in sine si Raul in sine, sa le internalizeze si sa le respecte indiferent de prezenta adultilor, va fi mai puternic, mai independent, mai curajos. acest copil va refuza sa comita raul DIN CONVINGERE, pentru ca intelege, nu DIN FRICA de pedeapsa. frica nu educa, frica ucide spiritul. si n-aveti decat sa minimalizati durerea unui copil pedepsit prin confiscari si time out si taiat de la jocuri si alte minuni, drama e proportionala cu varsta. iar copilul va intelege ca adultul e adult ca sa faca rau cu intentie, sa provoace durere. si va deveni adult dupa chipul si asemanarea parintelui, dornic sa uzeze puterea asupra celor mai slabi la prima ocazie.
AP nu e o cartulie, nici macar o teorie savantlaca, este intoarcerea la maternitatea naturala, fara intermediari. un fel de ortodoxie a puericulturii, daca vreti. mama este autoritatea suprema (ar trebui sa fie) pentru ca ea este conectata empatic la copil (ar trebui sa fie). nici psihologul, nici vecinul nu stiu mai bine decat mama si copilul care sunt solutiile pentru anumite situatii. mama trebuie sa-si cunoasca extraordinar de bine copilul ca sa fie in stare sa-l educe pe potriva, sa gaseasca solutiile care i se potrivesc copilului, nu SOCIETATII, ca doar nu crestem soldatei conformisti!
si care e tragedia daca la scoala toti copiii reactioneaza unic, in afara normelor oricum prafuite si incremenite si anti-copil de pe vremea lui pazvante?? nu asta e idealul, ca fiecare copil sa se dezvolte conform potentialului, nu impunerilor din afara??
nu aveti decat sa insultati in continuare copiii altora, vezi etichetele cu dl. Goe. insultele vin dintr-o neintelegere crasa izvorata din necunoastere si-o interpretare plina de rea credinta. mama AP e mai conectata la copil decat la gura lumii. pe mama AP nu o intereseaza ce stie cantitativ copilul, ci cum isi dezvolta abilitatile sa gaseasca SINGUR solutia atunci cand mama, tata, invatatoarea, adultul in general, nu-s de fata. acolo este testul adevarat al independentei si valorilor insusite prin educatie, nu pe podium la scoala, nu in parc unde are loc parada celor mai autoritari parinti (ca mdeh, "ma faci de ras tu pe mine, mucosule?").
conteaza ce e bine pentru Copil, in sfarsit, dupa sute de ani in care a fost tratat cu dorsalul de catre adulti, abuzat, folosit ca mana de munca, sclavagit, ignorat, batut, batjocorit. AP nu e altceva decat intoarcerea adultului la copilarie, empatizarea cu micutul lipsit de aparare, incercarea de a vedea lumea prin ochii lui si a-i lua lacrimile in serios.
eu nu-s un parinte AP perfect sau tipic. filosofia AP e instinctuala, asa este natura mea, asta e tipul de mama care sunt, cu sau fara teoria AP. nu pot sa-mi pedepsesc copila pentru ca pur si simplu nu inteleg pedeapsa! nu pricep rostul time-out si a confiscarii jucariilor!! eu inteleg legatura dintre fapte si consecinte. daca eu provoc consecintele, atunci care e legatura cu faptele comise de copil?? nu se leaga, nu e logic, deci nu e eficient, e de-a dreptul ridicol de inutil si nedrept. daca nu se comporta prieteneste la tobogan, consecinta e ca nu are prieteni si nu se mai joaca nimeni cu ea. nu ca ii confisc eu jucaria! sau ii tai desenele animate! care e legatura, ca nu pricep? si lectia e ca, si cu mine, si fara mine prin preajma, ea trebuie sa internalizeze consecinta faptelor proprii si sa gaseasca solutiile.
am o poveste superba despre tobogane, dar nu se merita. aici se discuta chestii inalte, cum ar fi taierea aripilor unui copil, ca exact despre asta e vorba! 
freedelia spune:
Soleil -- eu chiar cred ca atunci cand este pedepsit, un copil crede ca nu este iubit (in acel moment) si in timp, deduce ca i se da dragoste numai cand se comporta la nivelul asteptarilor.
La tobogan -- eu nu il iau si il duc acasa (pedeapsa) ci il iau si ii ofer altceva de facut, spunandu-i ca inteleg ca vrea sa se joace numai el la tobogan, dar din pacate nu este posibil, asa ca tre sa cautam altceva ce vrea sa faca. Asta e diferenta dintre pedeapsa si solutie. Nu il pedepsesc, nu ii spun ca a facut ceva rau. Ii explic care sunt choice-urile lui in situatia data -- se poate juca pe tobogan stand la rand sau se poate juca in alta parte. Eu una vad o mare diferenta intre cele doua approach-uri.
Libertatea, in cazul fiecarui om, se poate manifesta numai atata vreme cat nu ii afecteaza pe cei din jur. Adica am libertatea sa imi vopsesc parul albastru, dar nu am libertatea de a arunca cu pietre in geamurile vecinilor. La fel si in cazul copilului -- el are libertatea sa manance sau nu, sa faca la olita sau nu, dar nu are libertatea de a da palme sau nu. 23+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE
Sabina spune:
Pe scurt: in AP solutiile sunt cu bataie lunga,nu se cauta rezultatele pe loc, a dori rezultate imediat e, din pacate, cea mai paguboasa chestiune.
pe mine ma doare fix undeva de lumea din afara, daca eu construiesc copilului increderea si curajul, fiindu-i mereu alaturi, ii "bate la fund" dpdv fericire si multumire interioara pe toti crescuti cu pedepse si recompense.
De fiecare data camnd am incercat o pedeapsa rezultatul a fost jalnic, multumesc lui Dumenzeu ca am vazut la timp.
daca copilul meau vrea sa se dea singur pe tobogan(nu mi s-a intamplat, dar se poate intampla) incerc sa vad ce sta in spatele acestei dorinte.
Si vad ca undeva, EU am gresit.
Orice comportament al copilului mic (si nu numai) este exclusiv vina parintelui
Cum o sa-mi pedepsesc copilul pt ceva ce EU am gresit?
daca se va intelege asta, se va vedea si ca notiunea de pedeapsa este profund eronata.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
conchita spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gioto Freedelia , citeste mai jos , te rog. E doar o alta teorie. Eu consider ca se poate invatza , ca doar explici , comunici ce a gresit inainte. Totul e subiectiv si polemica nesfarsita . Asa ca ma opresc aici .. 'Pedeapsa nu trebuie aplicata din prima clipa. Dupa ce copilul a facut ceva rau, parintii trebuie sa-i explice acestuia ce a gresit si, in acelasi timp, sa-i spuna care era comportamentul corect in acea stituatie. De asemenea, copilul va fi atentionat ca daca fapta rea sau comportamentul inadecvat se va repeta, vor trece la aplicarea unei pedepse. Pedeapsa nu trebuie sa fie exagerat de severa (acest tip de pedepse inraiesc copilul si il determina sa aiba o atitudine rebela) si ea nu trebuie sa constea in pedeapsa corporala. O pedeapsa trebuie aplicata imediat dupa ce comportamentul inadecvat a fost savarsit si parintii trebuie sa-i explice foarte clar copilului, pe un ton calm, pentru ce anume este pedepsit. Tonul pe care ne adresam copilului este foarte important, nu trebuie sa fim agresivi, sa tipam si sa-i vorbim urat, astfel il infricosam si el nu se va concentra sa inteleaga ce a gresit, ci atentia lui se va focaliza pe frica indusa de agresivitatea noastra.' |
mama ce suna a tortura comunista. cine a emis ineptiile astea, nenica? si cat sange rece, n-am pomenit.
cine suntem noi sa spunem copilului ce a gresit? maine vine cutarescu si-i zice ca n-a gresit, ca e minunat ce-a facut. poimaine alt adult ii zice ca e asa si-asa. si cum fiecare adult are autoritate in fata copilului, aceeasi fapta va primi pedeapsa, rasplata, indiferenta, etc. chiar nu vede nimeni imensul non sens in teoria asta inepta si sadica??
si cine ne credem noi sa pedepsim un copil? pedeapsa cea mai crunta e in fapta in sine - asta e esenta educatiei. copilul trebuie sa ajunga, la fel ca si adultii, dealtfel, sa regrete fapta in sine, nu ca urmeaza sa fie pedepsit. nu ajungi bun de frica, ci din dragoste. copilul sanatos si fericit iubeste, nu se sperie. isi iubeste familia, prietenii, lumea pe strada pentru ca iubirea e calea, nu frica. si comite fel si fel de fapte cu incredere, pe-alea bune din convingere, pe-alea rele din ignoranta - deci nicidecum din rautate sau frustrare sau razbunare sau probleme emotionale!! - stiind ca, la caz de greseli, adultul este langa el cu dragoste si intelegere sa-l ajute sa gaseasca drumul inapoi spre bunatate, dragoste si fericire.
e asa de greu de inteles? e asa de greu de aplicat???
si cel mai mare bias in teoria asta idioata e in ideea in sine de pedeapsa. pentru ca daca ti-ai facut lectiile ca parinte si esti suta la suta conectat la copilul tau, nu va fi nevoie de pedeapsa. pur si simplu nu vei avea ce pedepsi. PREVENTIA e mai simpla si mai sanatoasa. dar asta cere de munca multa si investie sufleteasca si intelectuala, nu e simpla ca palma la poponeata si urletele sa se miste imediat acasa de la tobogan ca e un nesimtit si un dobitoc (citate de pe forum) ca nu stie sa se poarte cu altii copii (pai daca nu l-au invatat parintii! au fost ocupati cu pedepsele "active", nu cu educatia "pasiva"
- dar pe parinti cine-i pedepseste, huh?).
flower-power spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui freedelia uite, mie una mi-e frica sa nu ajung la o ruptura completa de comunicare intre mine si copiii mei. O traiesc din plin acum intre mine si parintii mei si nu reusesc sa o explic. Eu am fost copil singur la parinti, si rasfatat dar si pus la punct, chiar si batut uneori, stiam mereu ca sunt bulgarasul de aur al alor mei, petreceau mult timp cu mine, ne jucam, etc. Si totusi, la anii adolescentei, cand am trecut prin multe probleme, nu am reusit sa comunicam, nu puteam sa discut cu ei, nu reuseam sa ma deschid. Si cred ca asta numai pentru ca nu s-a practicat deschiderea din copilarie, altfel nu imi explic. Mama ma intreaba si acum de ce o urasc -- nu o urasc, dar pur si simplu nu reusesc sa comunic nimic cu ea, price ii spun intelege gresit si raspunsurile ei ma frustreaza atat de rau incat in ultimii ani am ajuns sa nu mai schimbam nici cateva cuvinte fara sa ne certam. |
Cam aceeasi situatie ca la AVoogt, si la multi altii, dealtfel....
Din pacate destui dintre parintii generatiei noastre au considerat ca e mai important sa se impuna in forta[nu ma refer neaparat la bataie], sa li se stie de frica . Multi dintre ei nu au stiut ca un copil poate fi crescut si altfel decat asa cum se proceda de generatii. Majioritatea din jurul lor faceau la fel. O palma sau o bataie buna li s-a parut mai eficienta decat explicatii ...Mult timp copilul a fost considerat din capul locului incapabil sa inteleaga. Am sentimentul clar ca la un moment dat unora dintre adulti le e chiar teama de copii. Am intalnit parinti care chiar imparteau in tabere: noi si ei.
Nu cred ca trebuiesc neaparat judecati, asa au fost ei insisi crescuti si poate ca nici nu le-a trecut prin cap ca se poate si altfel, fara sa ne mai gandim la regimul in care au fost parinti. Spun ca poate nu e cazul sa-i judecam noi pt ca ei oricum platesc scump la un moment dat prin faptul ca relatia lor cu copiii-- ajunsi la randul lor parinti si care inteleg sa-si trateze cu respect proprii copii-- este una disfunctionala sau aproape deloc. Orice gest egoist in relatia cu copilul ajungem sa-l platim.
| Citat: |
| citat din mesajul lui freedelia Si asta vreau cu disperare sa evit in relatia cu copiii mei. Vreau sa ii invat de mici sa comunice cu mine, sa imi zica ce simt in orice situatie, ce vor sa faca, ce nu vor, nu sa faca ceva doar pentru ca asa s-au invatat (chiar daca nu ii deranjeaza) si apoi, cand ajung la adolescenta, nefiind invatati sa comunice cu mine, sa nu stie cum. |
Nu stiu cum pot fi invatati sa faca asta, insa cred ca daca sunt tratati cu respect ei vor veni pt ca nu au nici un motiv sa nu vina. Daca se vor simti judecati, criticati, atunci indiferent ce le vom spune si cat ii vom asigura verbal nu cred ca vor mai veni. Conteaza f mult tonul si modul cum le pui problema. Dupa cum scria si vikinga, ii poti face sa te auda .
Daca te[impersonal] apropii de ei uman, cu dragoste, daca poti recunoaste in fata lor ca nu esti atoatestiutor si invincibil, ai sanse. Numai ca noi nu suntem roboti si uneori se intampla si altfel. Atunci ei intr-un fel sau altul te sactioneaza.
| Citat: |
| citat din mesajul lui freedelia Vreau de exemplu, sa vina si sa imi spuna cand cineva la scoala ii trateaza urat (si john imi spune ca la lunch educatoarea chinezoaica uneori ii vorbeste cu strictetze si il pune sa manance, sau ca profesoara de abac ridica tonul la ei, etc). Vreau ca mai tarziu sa imi spuna daca ii place o fata, daca nu este in grupul de copii "cool", daca este bullied, etc, etc. Eu nu le-am spus asta niciodata parintilor mei. Am avut in clasa a 7-a, cateva luni de cosmar la scoala, mi-era frica sa ma duc la scoala efectiv. Si ai mei nu au avut habar de aceasta experienta. |
Din pacate, in Romania lucrurile stau trist. In sensul ca oricat de deschis ai creste tu propriul copil, societatea nu este de loc prietenoasa cu el. Aici, mai cu seama la scoala, si cu precadere in gimnaziu unde nu mai poti spune ca ai cautat o invatatoare pana ai gasit-o, ci au 13/14 profesori e mai greu. Majoritatea dintre ei cred inca in scoala veche. Pana si faptul ca notele[toate] conteaza din clasa a 5-a este tot un mod de a le arata cine-i jupanul. Copiii crescand sunt supusi la presiuni tot mai mari .Pe de o parte de catre scoala, pe de alta de catre unii parinti care-si doresc...Si asta fara sa li se ofere prea mare lucru. Si atunci scapa pe unde pot. Si aici intervine societatea child friendly[bine, si in spitale si cam peste tot].In alte parti unde chiar le pasa, in momentul in care copilul n-a ajuns la sc este sunata familia, periodic sunt trimise de catre scoala newsletters pt a anunta situatia lor scolara. Bullingul este sanctionat...,... Scoala, societatea, chiar preintampina. Si ce-i mai important profesorii nu au voie sa trateze elevii de pe pozitia "eu sunt in charge aici, voi ciocu mic si faceti ce zic eu, ca altfel va taxez la nota". In scoala se vede cel mai bine dupa pozitia pe care o adopta adultii[defensiva]ca le e teama de "the next generation" . Cumva se isca o prapastie intre modul in care a fost crescut si tratat de catre familie si modul cum este tratat cand a iesit pe usa........
| Citat: |
| citat din mesajul lui freedelia In fine, nu stiu daca m-am facut sau nu inteleasa. Sunt frustrata la culme acum de relatia cu mama mea, care se simte neiubita de mine si o vad ca sufera, insa nu reusesc sa fac nimic -- orice incerc sa comunic cu ea, ma enervez dupa primul schimb de replici... |
Te enervezi pt ca iti pasa, subiectul e taaaare spinos[cresterea copiilor] si pt ca e vorba de multe sentimente la mijloc. In momentul in care vei reusi sa nu te mai enervezi si sa-i explici cu calm de ce tu ai ales sa-ti educi astfel copiii ai putea sa ai ceva sanse. Spun ca ai putea avea ceva sanse pt ca unii dintre parinti nu pot concepe ca un copil merita respectat sau privit cu incredere. Unii au trait toata viata cu convingerea ca in relatia cu copiii trebuie pornit de la prezumtia de vinovatie , ca sunt veniti pe lume pt a le face lor viata grea. Ea acum probabil se simte cumva invalidata pt ca tu ai ales alta cale, e ca si cand ai contesta-o. O ia probabil, personal. Fii tu cea inteleapta . Cand te vei simti pregatita.
"Parents need to fill a child's bucket of self-esteem so high that the rest of the world can't poke enough holes in it to drain it dry." --Alvin Price
Ingrid S spune:
Pentru ca ma simt oarecum vizata cu d-l Goe, incep prin a intreba: nu credeti ca exista? Caragiale a descris un copil imaginar? Si daca pornim de la premisa ca exista, atunci de ce a ajuns asa? Nu cumva printr-un AP prost inteles (pe vremea aceea)?
A-l lasa pe copil sa descopere singur consecintele actiunilor sale e exact cum d-voastra intarziati treptat la servici testand nervii sefului: la un moment dat, veti avea probleme. Si copilul la fel, de ce e gresita abordarea?
Voi spuneti ca nu e legatura intre pedeapsa aplicata si vina, daca loveste. Atunci, ca sa fie o legatura, ar trebui sa-l pleznim, nu? E mai bine asa?
Iar tipetele, uf, sunt total impotriva lor. Tipatul creeaza nesiguranta, sperie, il face anxios. Credeti ca daca sotul va tipa zilnic la voi, va veti obisnui, eventual sa-i acceptati de fiecare data cu zambetul pe buze scuzele? Haideti...
Faptul ca scoala e formatoare de mici soldatei si ca noi acasa trebuie sa-i scoatem din context si sa le pregatim individualitatea, mi se pare o exagerare. Eu ma deosebesc de sotz, de frate, de sora si n-a stat nimeni cu AP-ul pe mine. Cel mult, m-a invatat sa nu fiu violenta, sa nu fiu obraznica.
Conchita, nu cred ca sunt prea multe aici care sa-si gratuleze asa copiii: obraznicatura sau nesimtitule. Eu ma feresc de asa ceva. Mi se pare urat, plus ca invata de la mine.
Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3
Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues
conchita spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ingrid S Pentru ca ma simt oarecum vizata cu d-l Goe, incep prin a intreba: nu credeti ca exista? Caragiale a descris un copil imaginar? Si daca pornim de la premisa ca exista, atunci de ce a ajuns asa? Nu cumva printr-un AP prost inteles (pe vremea aceea)? A-l lasa pe copil sa descopere singur consecintele actiunilor sale e exact cum d-voastra intarziati treptat la servici testand nervii sefului: la un moment dat, veti avea probleme. Si copilul la fel, de ce e gresita abordarea? |
familia lui dl. Goe era ignoranta, semidocta, primitiva, grobiana, snoaba. si indiferenta cu adevarat fata de dl. Goe, in nici un caz AP, asta chiar e culmea, zau!
tu stii ceva despre AP, Ingrid, draga? comparatia ta cu Goe ma face sa cred ca nu, fara suparare. trivializezi "fara pedeapsa" in "copil de capul lui" absolut eronat. copiii rasfatati in halul ala provin din parinti indiferenti, asta e parerea mea. ti se pare, cumva, ca parintii Ap sunt indiferenti? ai auzit pe-aici copiii crescuti in spirit empatic ca sunt altfel decat normali, cu crize la 2,4,6, 14 ani ca toti copiii? a zis cineva ca noi crestem extraterestri si ca nu avem nici o problema cu educatia sau cu toanele sau cu greselile copiiilor? diferenta e in abordarea parinteasca.
si premiza ta nu o inteleg: daca te porti urat cu seful, consecinta e imediata si o suporti personal, nu ti-o aplica acasa mama ta confiscandu-ti computerul. vei mai face aceeasi greseala de doua ori? NU. in mod sigur NU, daca nu esti pedepsita acasa. daca esti pedepsita acasa, plus pedeapsa in consecinta faptei, deci dublu, o sa fii suparata rau pe viata ca e nedreapta si nu-ti va mai pasa, cu timpul, cum o sa te porti cu seful.
daca un copil intarzie repetat la scoala, e vina parintelui. daca e vorba despre pedeapsa, atunci sa fie pedepsit parintele. copilul oricum suporta nevinovat consecintele lipsei de organizare a parintelui care-l pune in situatia de a intarzia.
in caz ca alegi un exemplu mai bun, iti raspund de pe-acum. eu nu sunt capabila sa-ti dau nici cel mai mic exemplu in care sonia a repetat un act negativ dupa ce a inteles care ii sunt consecintele directe. si nu neaparat din explicatiile mele, ca viata nu se preda teoretic integral, sa fim seriosi. deja fac alergie daca mai aud o data faza cu "trebuie sa-i explici" la orice nimic. copilul e suficient de inteligent sa afle si singur, cu tine de mana. si devine si mai inteligent daca nu-l toci la cap cu atatea explicatii.
dar eu sunt mai socratica asa, felul meu e sa-i prezint probleme, nu solutii.