Criza barbatului de 40 de ani sau altceva?(3)

dov spune:

ILIA, imi cer scuze in avans pentru ce am sa zic, nu e placut, dar asa vad eu, si poate, daca ai accepta ideea, s-ar termina mai repede, intr-un fel sau altul.

parerea mea sincera este ca acest barbat pur si simplu nu te mai iubeste. s-a intors pentru ca era mai comod, pentru copii, pentru ce vrei tu, dar iubirea a murit si nu a mai renascut.

de-aia nici nu-si asuma greseala...pentru ca de fapt nu asta simte, nu simte ca a gresit, pentru ca pur si simplu in inima lui nu a tradat, pentru ca nu te mai iubeste.

degeaba ii tii tu prelegeri, sau incerci sa obtii de la el macar o reactie de bun simt, nu o va face decat cand te va iubi din nou.

nu trebuia sa-l primesti, nu s-a intors pentru ca te-a redescoperit...ci probabil, pentru ca in capul lui, asta era solutia de atunci. atat.

imi pare rau, sincer rau, dar cand vei avea puterea sa vezi realitatea...ei bine, atunci vei avea puterea sa mergi mai departe.

si NU, nu e corect ca ti se intampla asta si a doua oara, dar de ce sa stai s aplangi? ia partea buna...ai scapat de el, si mergi mai departe. se poate merge mai departe si in situatia ta...cu 3 copii, etc...ai atatea de oferit, esti o femeie extraordinara, cu o putere de lupta fantastica...ai inca multe de oferit, si vei gasi si omul care sa le aprecieze.

daca doare ce-am zis...imi pare rau, nu o fac cu nicio rautate, ci incerc sa te fac sa vezi si sa mergi mai departe...gandeste-te cat timp si energie ai pierdut luptand.

iti va da el timpul asta inapoi? chiar crezi ca omul asta merita anul asta din viata ta?

TIMPUL este cel mai de pret cadou pe care-l poate face cineva cuiva...iar tu te-ai gasit sa-l dai cuiva care nu-l apreciaza...

te pup si sper din toata inima sa gasesti taria sa rupi raul.

balanta spune:

si noi avem o parte din vina, in timp imi dau seama ca noi ca femei avem dorinte si nevoi emotionale pe care barbatii...cam greu le completeaza cu ceea ce au ei in dotare...e spun despre noi " ca toate suntem la fel" si noi spunem despre ei ca "toti sunt la fel"...vorbesc in ansamblu...pentru ca e clar , nimeni cred eu, dar nimeni nu e multumit 100% in casnicie dar nici in lipsa ei nu e multumit 100%

si da, vrei nu vrei trebuie sa accepti ca el vede altfel lucrurile...ei le vad oricum altfel decat noi...

si da, avcem acest "prost obicei" de a investi pe celalalt cu anumite calitati pe care de fapt le dorim noi de la persoana respectiva...nu tre sa fii atat de furioasa pe tine si pe el...cred ca mai usor ar fi sa accepti ca asa se intampla...ti-am mai zis, poate accepta ca e vina lui dar ca nici nu poate face nimic in directia asta...

hai lasa, chiar ai pornit bine, sa iti pese de tine si de copii, de ce vei face in viata si nu te mai agata de el...daca nu exista o alta persoana in momentul de fata care sa il "inlocuiasca" si nici nu se intrevede sau nu iti doresti...fa abstractie cumva de el si macar pt o perioada iti va fi tie mai bine

ilia_99 spune:

ah, dov, nu ma doare deloc ce-ai zis. pb e insa aceeasi de anul trecut: el vrea copiii, in cazul unei despartiri. si asta iar e o mostra de egoism, pt ca nu-si da seama sau nu-i pasa de ce efecte va avea aceasta lupta asupra lor. fiindca eu nu am de gind sa renunt la ei, mai ales ca nu cred ca un barbat poate avea grija de doi copii mici asa cum o face o mama.
iaca cercul in care ma invirt: intru in lupta asta, desi stiu cum ii va marca pe cei mici pe viata, sau mai astept poate isi da totusi seama si el de efectele dezastruoase ale actiunilor sale?

conchita spune:

Ilia, nu cred in proprietatea sotilor unul asupra celuilalt. fiecare alege in dreptul sau, iar conceptul de responsabilitate se restrange la sine. singura exceptie o fac copiii.

in aceleasi conditii ca ale tale, odata demult, am suferit pentru ca mi-a ranit dragostea, dar nu am fost furioasa si nici nu am reprosat, nu am considerat ca am vreun drept. dragostea e pe baza de voluntariat, nu te poti supara pe cineva ca nu te (mai) iubeste cum ai tu nevoie sau dupa ideea ta de dragoste si comuniune.

nu te satisface? ai de ales. intotdeauna ai de ales - sa lucrati la casnicie, cu sabia lui damocles asupra capului mereu ca la primul hop iar se rastoarna caruta, sa te schimbi tu, sa se schimbe el, sa nu va schimbati, sa-ti iei campii. n variante. da, plus aia cu inselatul pentru care mi-am luat rosii in capatana, dar e o varianta de scuturare de dependenta ta de el. caci in ultimul an tu ai fost cea care a depins de el, nu invers. nu te-am auzit niciodata sa-i fi dat ultimatumuri, ci l-ai asteptat, inteles, bibilit ca penelopa. stii ce este asta, pe scurt, pentru un barbat? o cetate cucerita. si o cetate cucerita e de domeniul trecutului la capitolul efort. mai ales ca tu ai lasat podurile, ai predat toate armele, te-ai oferit pe tava chiar si cu atenuarea circumstantelor sale - tii minte cand te gandeai ca poate dai tu proportii nemeritate adulterului? de parca adulterul poate fi interpretat ca si cand s-a dus ochiul la ciorap. adica e posibil, dar la baza acestei judecati nu e mintea clara, ci frica.

pe de alta parte, faptul ca te-a inselat ti-a destabilizat dragostea? sau comportamentul sau? daca e comportamentul, atunci draga ilia, ar trebui sa te bucuri - adulterul ti l-a dezvaluit asa cum este, nu asa cum ti-l imaginai tu. concluzia e de bun simt: ai iubit un altul imaginar, nu pe sotul tau, caci se pare ca nu l-ai cunoscut. bine, eu nici nu cred ca putem cunoaste pe cineva cu adevarat, e mai mult o problema de credit si de interpretare subiectiva a semnalelor partiale, dovada prietenul care iti povestea ca are aventuri in timp ce sotia e insarcinata. sotia lui il vede cum nu este, corect? iar tu ii vezi doar o fatzeta, aia de cuceritor.

n-am nici un sfat, desigur. esti incredibil de inteligenta si sensibila, vei gasi singura calea...spre tine, cand vei fi pregatita.

conchita spune:

care sunt efectele alea dezastruoase? ce vede el, ilia? o femeie calma, compusa, adunata. tu nu-i arati niciun dezastru, el cum sa-l vada? in sufletul tau? pai pe-ala nu-l vede, ca e ocupat cu al lui.

ilia_99 spune:

efectele dezastruoase asupra copiilor, conchita, nu asupra mea. eu nu-i pot arata sufletul meu devastat, pt ca nu-l am devastat. eu m-am adunat si sunt bine cu mine si o sa fiu si mai bine fara el. ma asteptam ca un an de terapie macar atit sa-l fi invatat, ca nu poti lua copii - baieti- de 1 an si 4 ani de linga mama, fara ca acestia sa fie complet marcati. dar nu, nu trecem peste orgoliu, de parca ne va folosi la ceva cind copiii mari ne vor arunca in fata toata mizeria emotionala la care i-am supus, fiindca n-am fost in stare sa vedem mai departe de nevoia noastra de control obsesiv. nu ca aceasta din urma ne-ar fi servit la ceva... doar asa, ca asa vrea muschii nostri, na! ca daca facem asta ia uite ce puternici suntem, am mai si crescut 2 cm in inaltime!

si nici macar nu e ocupat cu sufletul lui, cum spui. macar asta ar fi fost o realizare. el e ocupat doar cu orgoliul lui si atit.

conchita spune:

ilia, asta se numeste anxietate anticipatorie. iti imaginezi o catastrofa - el luandu-ti copiii (in Romania?! sa fim seriosi) si apoi creezi scenariul apocaliptic si judeci in consecinta. efectele dezastruoase de acum care sunt? tu spuneai ca nu vede efectele, se intelege ca de-acum. divortul si el luand copiii sunt asa, scenarii, drobul de sare. tu te revoltai despre acum. ilia, indreapta-te spre tine si lasa-l. cu energia pe care o consumi sa-l psihoanalizezi pe el si sa intelegi de ce a facut ce-a facut, de ce e asa cum e, mai bine ai incerca sa intelegi de ce ai acceptat atata umilinta mai bine de un an de zile. care e slabiciunea ta? cum poti lucra cu tine sa alegi in functie de tine si de copiii, nu in functie de furtunile emotionale si nevoile sotului tau. ok, nu e crestineste ce-ti spun, dar el a iesit din casnicie atunci cand s-a culcat cu alta. tu, de drept si de fapt, poti sa nu te mai consideri sotia lui, ti-a calcat statutul asta in picioare, el care trebuia sa-l apere!

l-ai analizat luni si luni si luni de zile. daca n-ai ajuns la nici o concluzie, poate nu exista vreuna. dar e misiunea ta, oare? sa-l descifrezi pe el si sa-i descalcesti meandrele existentiale? nu cred. cauta-te pe tine. afla de ce mai ramai (nu e din cauza ca-ti ia copiii, ilia, fii onesta), recunoaste de ce ti-e frica (de confruntare?), admite ca il iubesti, daca il mai iubesti, etc etc, si abia in functie de astea toate iei decizia. nu in functie de ce are el nevoie, tu fiind salvatoarea care ii deschide ochii asupra dezastrelor inexistente inca si-a responsabilitatilor pe care oricum n-a dat doi bani in ultimul an.

asa vad eu lucrurile. tu ai nevoie de tine acum, de nimeni altcineva. cand ai avut nevoie de el, el era cu alta.

balanta spune:

...pai Ilia, daca il vrei mai ales pentru copii, atunci nu ar trebui sa te mai axezi pe relatia ta cu el,nu putem avea casnicii perfecte ca sa fie toate relatiile ce interactioneaza intr-o familie bune : poate fi o relatie buna femeie-barbat dar catastrofica tata-copii, sau poate fi ambele bune si o relatie deplasata unul din parteneri-parintii, sau sa fie toate bune si sa fie relatia sexuala un dezastru...deci s-ar parea ca totul e "perfect" doar daca ei nu mai exista in viata noastra.....serios, imi e din ce in ce mai clar ca marea majoritate a barbatilor nu sunt pregatiti pentru toate astea, din cauza asta nici nu ofera...nici nu au fost invatati , nici educati...totul vine din instinct daca il au...

ilia_99 spune:

s-ar putea sa ai dreptate. s-ar putea sa fie o frica a mea, nu stiu care. ma dezgusta confruntarile cu el, pt ca stiu cum sunt si pina unde se pot duce.
dar, de fapt, nu cred ca am de pierdut mai mult decit pierd sau am pierdut deja.
multumesc, conchita.

dov spune:

perfect de acord cu CONCHITA...ILIA, poate incet incet e timpul sa te desprinzi. nu poate sa-ti ia copiii...asta clar, nu aici...si daca lupta ce? pana la urma la tribunal va lupta cu tine, nu cu copiii, ei vor vedea atat cat le dati voi voie sa vada...si sincer, la cat de bun tata s-a dovedit pana acum, nu-l vad luptand mizerabil.

in stadiul asta...de fapt el pune conditiile si limitele relatiei...tot el face regulile, tu doar imbraci frumos realitatea.

e Pastele, vine Lumina...nu pot sa zic exact ce ar trebui sa zic.

imi pare rau, teribil de rau...in primul rand pentru copii, pe urma pentru tine.

nu-ti mai face griji anticipand ce va fi...le vei lua pe rand asa cum vor veni.

dupa ce-a murit sotul meu, o singura data mi-am permis sa "vad" situatia mea...eu crescand absolut singura un baiat...adolescenta...amenintari de genul droguri, etc...si am plans o noapte, de atunci am invatat lectia...iau problemele asa cum vin ele...la ce bun sa fac scenarii?