Nu vreau sa mai aud de copiii din prima casatorie!
Raspunsuri - Pagina 2
rhoneea spune:
Eu tind sa cred ca mai degraba tatal Petrica este "batjocorit" de copii.Adica la 14 ani copilul e constient de ceea ce face si spune.Ei,poate ca stiau ca nu vor merge la mare(nu pentru ca nu ar fi vrut ci pentru mama lor nu i-ar fi lasat) si atunci s-au gandit sa profite de situatie si au cerut tatalui sa le cumpere jocuri si ei vor merge la mare.Asta e lipsa de bun simt.
Sa arunci un bebelus din pat si sa-i doresti moartea,clar este ceva mult mai adanc.La fel de clar este si ca ei vor sa se razbune.Din punctul lor de vedere probabil considera ca au devenit neimportanti in viata tatalui,ca numai primesc ceea ce primeau inainte...Acum nu stiu ce influenta are si mama lor.Dat fiind ca ei locuiesc cu mama,orice ar fi si orice s-ar intampla ei vor fi de partea ei.Deci,tatal ramane sa se lupte singur sau sa abandoneze ori sa persevereze.
Mi-a placut foarte mult postarea lui Marius.Sincer si la subiect.
Si pentru ca tu Petrica,mai esti tatal a inca doi copii,care au nevoie de tine cel mai bine ai face sa-i lasi sa-si vada de vietile lor.Cand vor dori sa vina la tine in vizita nesiliti vei vedea ca atunci nu se vor mai comporta asa.Lor acum li se pare ca-ti fac un serviciu,si de aceea ei asteapta ceva intodeauna de la tine.Daca nu iese cum vor,schimba moneda si iese mai rau.
Nu cred ca ei vor fi de acord sa mearga la phiholog.Ei acum la varsta asta au alta notiune de ceea ce inseamna un psiholog.
Poate atunci cand vor ajunge in impas vor veni la tine.la ajutorul tau..
Daca ei vorbesc foarte urat,asa cum declari nu vad unde este vina ta.Limbajul a aparut in urma mediului in care traiesc.
De dicutat cu ei ai incercat?Asa,la modul prietenos...
Irina mamica sefului mic Pierre-Sebastien 
www.onetruemedia.com/shared?p=336a8e388908e126cef388&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">
*Miracolul nostru*
ce au nevoie de ajutor"If you wanna make the world a better place, take a look at yourself and make a change!"
Michael Jackson
buli spune:
revin - de relatia cu copiii tai tu esti responsabil. a inceput cind ei nu existau si cum ai directionat-o asa o ai.
poate ca ar trebui sa analizezi de ce anume se poarta ei asa si apoi sa-i pui la colt.
mi se pare ca nu ai atitudinea potrivita si sint cel putin mirata de sfaturile de genul "da-i incolo, sa faca bine sa invete sa se poarte!"
daca ar fi locuit cu tine in casa si ar fi trecut prin perioade de rebeliune la fel ai fi reactionat?
sau daca astia care-s mici acum vor face prostii marii find, la fel vei reactiona?
daca vrei sa fii tata, discuta frumos cu ei, stai si analizeaza, petrece timp doar cu ei, acorda-le o ora-doua doar lor.
ah, si partea adoua a mesajului nu cumva exprima parerile sotiei tale actuale?
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
Luna1 spune:
Personal eu cred ca ii trebuie mare putere unui parinte sa isi recunoasca sentimentele cum a recunscut Petrica. Daca vroia venea aici si cu o exprimare extraordinara expunea problema altfel si ii plangeam toti de mila. Deci cred ca a facut bine ca a exprimat ceea ce a simtit. Mai cred ca desi e intre ciocan si nicovala -sa fim serioase, cate dintre noi am accepta ca un copil de vreo 14 ani din casatoria anterioara a sotului sa ne arunce bebelusul NOSTRU pe jos si noi sa ii mangaiem tandru pe cap si sa ii mai chemam si data viitoare in casa- totusi Petrica vrea sa afle ce poate face pentru acesti copii instraianti, copii pe care ii iubeste cu creierul insa i se rupe inima. Altfel nu ar mai fi postat aici, ar fi zis ura si la gara.
Din punctul de vedere al sotiei de-a doua (am vazut aici deja ura impotriva ei ca e a doua , stati fratilor ca poate nici nu il cunoastea cand era inca cu prima, deci nu va identificati cu saraca prima sotie) deci daca eu as fi cea de-a doua sotie l-as ruga pe sot sa le fie alaturi copiilor, sa faca totul sa-i ajute, insa pana rezolva problema nu vor mai fi in compania celor mici. Punct. Siguranta copiilor neajutorati e foarte importanta.
Din punctul de vedere al lui Petrica mi-as lua un concediu si as pleca la mare sau munte doar eu cu ei sau poate si noua sotie insa fara noii copii (am inteles bine ca sunt doi?). Asa nu va exista concurenta, asa as putea deja sa sta de vorba intr-o seara cu copiii concret, frumos, fara sa-i dojenesc, explicandu-le in cuvinte nejignitoare de ce am divortat, faptul ca am divortat de mama lor nu de ei, faptul ca ii iubesc si ii doresc in viata mea, ce ma deranjeaza la comportamentul lor si i-as ruga sa-mi spuna si ei ce ii deranjeaza la comportamentul meu/nostru. Si as fi pregatit sa ascult si sa schimb unde se poate.
Cam asta as face inainte sa renunt. Poate se mai poate. Si daca nici dupa aceea nu mai merge, le-as explica ca eu voi fi mereu acolo pentru ei si ii astept sa ma contacteze ei cand au nevoie.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
Yasmine spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ionica Si eu aveam o pereche de cizme care-mi faceau mereu basici la degete si le-am aruncat la cosul de gunoi,ce-mi pasa c-am investit o caruta de bani pe ele. Petrica nasoala situatie,eu te sfatuiesc sa ajungi cat mai repede la un psiholog cu copii,se pare ca au suferit enorm si vor suferi si mai tare daca nu iei atitudine sa salvezi ca-a mai ramas din ei. Si ei sunt copii tai chiar daca sunt din ......prima casatorie,au sange din sangele tau ,carne din carnea ta si praf de stele din visele pierdute candva... http://picasaweb.google.com/home |
+1, perfect de acord cu tine Ionica.
>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin
Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena si samburica mititica 19+
Mik spune:
Esti obligat sa ai grija de ei pina la majoritate. Asta nu te obliga sa-i aduci in casa la tine. Continua sa-i suni si sa le trimiti necesarul.
Nu, nu cred ca psihologul poate face ceva si nici ca junii s-ar lasa dusi de buna voie la psiholog.
anamaria spune:
nu stiu daca mi-ar conveni sa am acesti 2 copii cu tine, copii pe care dupa momentul divortului si dupa ce ai deja o noua familie te-ai decis sa-i arunci la cos ca pe niste cizme vechi (scuze de comparatie, dar am citat-o pt ca mi s-a parut la obiect)
spui ca din punctul tau de vedere ai facut TOTUL ca sa asiguri o relatie 'sanatoasa' cu ei, mai ales ca le-ai facut 'toate poftele'. te-ai gandit ca poate ca nu asta e cel mai important?!
ca poate chiar acesta e unul din motivele pt care copiii se poarta cum povestesti, te santajeaza sa le cumperi aia sau aialalta?
poate nu atat cadourile cat atitudinea si apropierea sufleteasca este ceea ce isi doresc copiii tai cei mari de fapt?!
sigur ca la 12 si 14 ani te astepti la alta atitudine, vad ca si tu iti condamni fiica ca pe o criminala... oricum iresponsabila!
eu cred ca este pur si simplu geloasa. pe tine si pe noua ta familie, pe sotia cea noua cu care iti imparti viata si cu care - inteleg - esti fericit, pe noii copii care in viziunea celor mari le vor rapi mult sau poate chiar tot din ce le mai ramasese din tatal lor.
nu stiu care e relatia intre tine si prima sotie, am inteles insa ca nu e prea rezonabila. totusi copiii ar trebui sa fie cea mai de pret 'avere' a voastra si cu siguranta cea mai mare raspundere. COMUNA, indiferent ca ati ales sa va despartiti.
ai incercat sa discuti cu ea, sa-i spui ce anume te ingrijoreaza din comportamentul copiilor? ati incercat sa gasiti solutii comune?
poate cateva discutii cu un psiholog ar ajuta totusi. nu sa duci numai copiii la psiholog, ci sa mergi si tu si mama lor.
nu zic ca ar face minuni, dar v-ar ajuta pe fiecare din voi sa va vedeti punctele slabe si sa incercati sa gasiti solutii de rezolvare. pana nu e prea tarziu.
Chuny spune:
Eu cred ca tu si prima ta sotie aveti o mare vina daca s-a ajuns aici. Fosta sotie probabil ca ii indeparteaza de tine si le alimenteaza furia. Iar tu pt ca sunt sigura ca in anii astia singurul lucru pe care l-ai facut au fost cadourile. Ai crezut ca lipsa ta in viata lor poate fi compensata de o masinuta si o papusa ... probabil ca nu te-ai implicat cu adevarat in viata lor, nu ai fost aproape de ei decat din obligatie, nu au simtit ca ii iubesti ... si ati ajuns aici, normal ...
Nu ar mai trebui implicata actuala sotie si copiii mici in relatia ta cu ei. Mergeti voi trei in excursie, petrece timp de calitate cu ei si fara a fi tot timpul in vizorul actualei sotii.
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir ***** ***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
oana_s spune:
Eu sunt o mama singura, fetita merge la tatal ei 2 we-uri pe luna sau mai des daca de ambele parti exista dorinta.
Ceea ce vreau sa spun oarecum in apararea lui Petrica, pornind de la premiza ca el ESTE si A FOST un tata bun pt copiii din prima casatorie, este ca mama lor este cea care poate inclina balanta favorabil.
Copiii sunt, psihologic vorbind, extrem de usor de influentat si o spun din proprie experienta. Nu detaliez aici, dar am avut si eu momentele mele de ciuda si resentimente impotriva ex-ului (care de altfel e un tata corect), iar fiica-mea a urmat comportamentul meu indeaproape.
Din fericire, timpul a trecut, eu am mai "crescut" iar relatia tata-fiica s-a imbunatatit simtitor, DAR si acum, ce gandesc eu vis-a-vis de el si relatia lui actuala o influenteaza.
E o lupta grea cu ea insasi pentru mama copiilor, dar daca reuseste sa depaseasca ura fata de tine, atunci ai o sansa.
Nu am sfaturi, am doar o parere. Incearca sa rezonezi intr-un fel cu mama, atunci si copiii vor gandi altfel, mai ales daca ei o iubesc/apreciaza foarte mult. Daca asta este imposibil, atunci asteapta pana ei cresc, sa incerci acum sa te pui impotriva a ceea ce spune mama lor, sa incerci sa le dovedesti ca ea greseste (CHIAR DACA E ASA), nu va face decat sa-i debusoleze si ma indoiesc sincer ca ii va apropia de tine.
Multa sanatate si rabdare!
Oana si Mara 11.08.2004
anca_nicolae spune:
Buna, am ajuns la acest topic plecand de la un altul... si va scriu din ambele perspective:
- sotia nr 2, cu 2 copilasi cu sotul meu, sot cu inca o fata din prima casatorie;
- mama unui copil cu un tata departe.
Povestea mea este scris la Albumul mamelor si tatilor singuri(II), pag 5-6, insa pe scurt, va scriu si aici, mai ales pt petrica.
Cand l-am cunoscut pe sotul meu, relatia lui cu prima sotie era demult goala si terminata, redusa strict la coabitare + contributie financiara + grija pt fata lor. Nu am nici o legatura cu lipsa iubirii dintre cei 2. Mai mult, dupa un timp, cand sotul meu mi-a cerut sa ne casatorim eu am dorit si am vorbit cu fata lui pentru a fi sigura ca relatia cu tatal ei nu va avea de suferit. Si asa parea, fata avea 18 ani si s-a purtat f ok cu mine, mi-a spus ca intelege ca tatal ei nu de ea se desparte, ci doar de mama ei, stia ca demult erau "fiecare cu viata lui", nu era deloc nefericita la gandul ca vom dori sa facem si noi 1-2 copii, totul parea ca va fi armonios. Prima sotie nu aflase inca de intentia casatoriei noastre si, peste vreo 3-4 luni, cand a aflat, a facut criza, a vorbit ff urat la adresa mea, fara sa ma cunoasca, m-a sunat acasa si l-a balacarit pe bietul tatal meu [acum nu mai este :(] ca nu mi-a facut educatie de am ajuns sa vreau sa ma marit cu fostul ei sot si sa facem si copii, ca el deja are alte obligatii, etc. Am trecut peste, ne-am casatorit, dar din clipa in care a aflat ca vom avea primul copil, s-a schimbat totul si anume, pe langa reactia urata a primei sotii, a aparut reactia urata din partea fetei. La una din vizite, 2-3 pe saptamana, sotul meu s-a trezit ca din senin ca fata lui ii vorbea de genul: "daca indraznesti sa faci vreun copil cu aia, nu o sa mai vorbesc in viata mea cu tine, pentru ca trebuie sa intelegi ca EU sunt singurul tau copil, nu alti bastarzi, si mie trebuie sa imi oferi totul" si alte jigniri la adresa mea... A venit acasa f amarat, nu se astepta, mai ales ca fata avea peste 18 ani, vorbise cu n luni in urma cu mine si fusese de acord, cu el avusese o relatie destul de buna pana in acel moment. Evident ca supararea fetei a durat doar pana la vacanta de vara cand i-a zis tatalui sa ii dea bani pt mers la mare, si il iarta... In timp am inteles ca de fapt, schimbarea atitudinii fetei [care iata avea 18 ani, mai mult decat 12, respectiv 14] a fost ff mult influentata de mama ei. Mama care, dupa ce s-a nascut fata mea, ne-a sunat acasa sa imi spuna "sa imi arda bastardul in iad" etc... F groaznica gandire pt o femeie, pe deasupra si mama la randul ei. Dar viata a continuat, sotul meu a pastrat non-stop o relatie de vizita si ajutor, 2-3 dati pe saptamana, pana a terminat fata facultatea si culmea este ca.. a ajuns sa ma roage sa o angajez la firma unde lucrez eu. M-am gandit ca de iertat in sinea mea nu le iert nici pe prima sotie, nici pe fata, insa de ajutat, ca pe orice alt caz social, pot sa o fac, asadar am angajat-o. La servici s-a purtat ok fata cu mine, ba mai mult, m-a si invitat la nunta ei. Am trimis cadouri si bani, dar nu am mers, nici azi nu as putea iubi pe cineva care mi-a zis sa imi arda bastardul in iad... dar oficial, am o relatie civilizata, iar sotul meu a continuat sa aiba o relatie buna cu fata, chiar si in prezent. Asta e prima parte, de unde am vrut sa ii arat lui Petrica cam ce ar trebui s afaca, sa incerce vizite doar cu cei 2 copii, in afara casei lui actuale.
Dupa 7 ani eu si sotul meu ne-am desparit, din pacate am realizat ca doar iubirea nu este suficienta pentru compensarea incompatibilitatii pe alte planuri, precum orgoliul prostesc, ingamfarea, gelozia nefondata, s.a. Eu am ramas singura cu cei 2 copii, de 7 si 4 ani, intre timp tata s-a dus [mama murise demult :(]. Fostul meu sot ne viziteaza de 2 ori pe saptamana, si are o relatie buna si cu cei 2 copii ai nostrii. Dupa alti 4 ani am intalnit pe cineva pe care, si azi as putea sa il consider sufletul meu pereche. Totusi, nu am ramas impreuna, eu sunt mai mare cu 10 ani decat el, si el nu a dorit sa continuea relatia cu mine, considera ca in timp diferenta se va vedea, si cu cat ne vedem mai mult, cu atat ne vom desparti mai greu. Pana la urma ne-am despartit, sigur ca eu l-am iubit mai mult decat el pe mine, :(, dar important pt acest topic este ca la momentul despartirii eu eram insarcinata. El nu a dorit pastrarea sarcinii, eu da, si am ales calea de mijloc, am pastrat copilul dar lui i-am zis ca nu. Nu intru in amanunte aici de ce, la capitolul albumul... am explicat, insa vreau sa spun ca este improbabil ca o mama singura sa nu aiba nici un sentiment de tristete fata de tatal copilului, si totul devine cat de cat ok doar cand ambii parinti isi gasesc fiecare pe cineva. Altfel, exista aceste resentimente...
Prin urmare Petrica, asa cum ti-a mai scris cineva, mai fa totusi o incercare, alege varianta vizitelor in 3, in afara casei tale, mergi cu ei la cate un film din care sa aveti ce discuta, da-le cate o carte de citit...
Totusi, titlul topicului e destul de dur...
Veronica-Elena 11 ani, 
Tudor-Iulian 9 ani, 
Robert-Adrian 5 luni
malla spune:
titlul subiectului e dur pt ca omul nu stie ce sa mai faca, insa e sincer. Atata il moralizam si judecam pe bietul om...
Copii pentru varsta lor sunt cam needucati si asta e si vina mamei lor care nu nu ii invata cum sa se comporte in orice situatie, in viata.
Cred ca se comporta asa si din gelozie pe ceilalti copii, respectiv frati vitregi.
Imi pare rau pentru ei, caci si ei au niste trairi interioare, suferinti.
Insa sa ne punem in locul actualei sotii a lui Petrica, oare noi cum am reactiona? Ca sotii si ca mame in acelasi timp?
Pai eu am o slabiciune pentru copilul meu de simt ca mor daca vad ca cineva atenteaza la viata lui, indiferent cine ar fii, sa fie si mama...
Andrei si Adriana