Nu vreau sa mai aud de copiii din prima casatorie!

Elle_seb spune:

Brrrr... dar oare aruncatul bebelusului pe jos de catre ATENTIE - o adolescenta (!!!) oare cum e? Nu i-a luat acadeaua de la gura, a aruncat-o pe jos intentionat. Daca bebelusul murea, cum se numea asta? Crima? Pentru ca nu ar fi trebuit decat sa cada cu capul intr-un obiect ascutit sa zicem... Brrr... Horror, intr-adevar.
Si ce ti se pare atat de abuziv, ca daca imi aduc bine aminte, pe vremea cand se chiulea de la ore in liceu, veneau in clasa politistul si preotul si tineau morala la elevii chiulangii si nu mai era un abuz. Cred ca dai lucrurilor o alta dimensiune fata de cea reala iar astfel de interpretari si atitudini fac ca societatea sa nu mai discearna intre dimensiunile faptelor si consecinte.


Elle


http://www.immunocalromania.blogspot.com/
http://www.immunocal.md

Mediajust spune:

Daca tu consideri ca o vizita la sectia de politie, unde un politist fioros flutura catusele inseamna o lectie - este foarte bine.
Cat priveste atitudinile si interpretarile mele, si cat dauneaza ele societatii - este un punct de vedere, bazat probabil pe experienta pe care o povesteai de mai sus si de care cel in cauza a fost foarte multumit.
Imi pare foarte rau ca nu te pot lua odata la politie cand este audiat un minor. Sa-l vezi ce spaima are pe chip, cum tremura ca varga, palid. Ce-o fi in sufletul lui - numai el stie. Sa-l vezi cum se face mic, si-l buseste plansul, cum tresare cand vine militianul si-i arata catusele - oricat de tare ar fi fost el pe strada. Ar fi in stare sa spuna orice i se cere (adeseori se si intampla). Si aici nu vorbesc despre chiulangii sau rebeli, ci despre copii care chiar (de cele mai multe ori nu din vina lor, dar asta-i alta discutie) comit infractiuni.
Nu mai merg la originea lucrurilor, nu-ti mai spun ca mai sunt dusi si acum la sectie minori fara parinti, fara asistentul social, fara avocat, fara psiholog. Stiu replica - daca a gresit, sa plateasca, sa fie dus la politie! Realitatea este mult mai complicata, si mult mai dura. Sa constati o situatie si s-o rezolvi brutal e usor - mai greu este chiar sa-ti pese de ce s-a ajuns in situatia aia.
Dar sa pui doar din exercitiu un copil in situatia asta...

Dar, daca parintii nu au timp/tact/rabdare/instinct/instructie/destula dragoste sa rezolve in casa "prevenirea", sigur ca sunt liberi sa-i arate copilului militianul cu catusele. Este si asta o forma de educatie, in fond ce conteaza ce simte copilul ala, important este sa nu mai greseasca. Sa fie umilit, inspaimantat, dar sa-si bage mintile in cap.

Si ca sa raspund si indignarii tale in legatura cu posibila crima, a gresit cel ce n-a avut destul discernamant si responsabilitate fata de copii si n-a sesizat la vreme ca acolo sunt tensiuni, ca sunt frustrari greu de gestionat la preadolescenta (oricum e o varsta dificila, dar mai rau intr-o situatie din asta!, ca acolo este o suferinta care poate degenera in astfel de gesturi. Mie mi-e greu sa cred ca relatia cu cel mic a fost perfecta pana la un moment-dat, l-a mangaiat si l-a leganat, dupa care l-a aruncat pe jos sa-l omoare.
Inteleg indignarea tuturor, si eu sunt mama, dar instinctul unui parinte (daca nu ratiunea) iti spune cand si cum o situatie poate deveni periculoasa. Si atunci o eviti, incerci (daca poti) sa vindeci rani si tristeti, si abia apoi vezi daca chiar functioneaza modelul ala din mintea ta. Daca nu functioneaza - asta e, nu fortezi si nu impui, pentru ca rezultatele pot fi un dezastru.

marius spune:

Este tot ce pot sa scriu acum pentru raspunsul de mai sus. Respecte!

Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa

Elle_seb spune:

Da, inseamna o lectie pe masura faptei, cam dura dar e o lectie infinit mai putin daunatoare decat fapta de a arunca un bebelus pe jos intentionat.



Nu comentez modul la care sunt interogati minorii intr-o sectie de politie pentru ca 1. nu acesta era subiectul discutiei si nici macar nu are legatura decat tangential, mai exact in situatia in care bebelusul chiar murea (Doamne fereste, dar nah... daca vrei sa facem un exercitiu de imaginatie, il facem), adolescenta impreuna cu tatal si cel mai probabil si cu mama ei ar fi fost audiati de politie (de data asta de-adevaratelea - sper ca sesizezi diferenta de nuanta dintre rosu si verde). 2. Cum s-a ajuns la asta... iar conteaza mai putin odata ce fapta (sa zicem grava) a fost comisa deja, prioritare sunt consecintele si nu cauzele, adica mai intai cineva va raspunde in fata justitiei si mai apoi, daca mai conteaza pentru cineva, se vor mai face procese psihologice.



As prefera sa-l inspaimant de sa-i sara inima din loc decat sa-l vizitez la puscarie pentru urmatorii 20 de ani.




Da, a gresit adultul care nu a stiut sa previna, care trebuia sa anticipeze, sa prevada, sa nu lase un copil cu probleme emotionale langa bebelus, etc etc... dar ghici cine plateste in final. Restul detaliilor nu mai conteaza.

Dl. Petrica a facut greseala sa puna carul inaintea boilor cum se zice pe la noi. Adica a trecut la o noua casnicie, nou copil, fara sa incheie socotelile anterioare, fara sa isi cultive relatia cu copiii din prima casnicie, fara sa observe ca acestia au probleme emotionale grave si asa mai departe. Ce este important e modul cum va gestiona aceasta situatie, insa parerea mea este ca doar mangaiatul pe crestet nu va functiona. Cum am mai spus, mama copiilor este factorul cheie in toata povestea asta si pana nu face pace cu ea, slabe sperante sa se remedieze situatia. Parerea mea.


Elle

http://www.immunocalromania.blogspot.com/
http://www.immunocal.md

XIO spune:

Mediajust , inseamna ca iti este mila si de un sociopat care a ajuns sa ucida pt. ca in copilarie a fost traumatizat si agresat .
80% din criminali,violatori samd ajung acolo din cauza felului in care au crescut.
Cand efectul este ranirea altora nu exista scuze atata timp cat agresorul e constient de ceea ce face. In stadiul asta scuzele sunt egale cu zero , trebuie sa iei masuri imediate neaparat, nu sa bocesti langa copil si sa te gandesti la cum trmura el. C ataunci cand copilul ala vandaliza o masina , ii dadea in cap unei batrane sau isi viola un coleg de joaca nu tremura ca varga si nici nu plangea de mila altora.
S-a ajun unde s-a ajuns , se iau masuri sa se indrepte lucrurile.

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

***Fur is for petting**

http://accesoriisihaine.blogspot.com/


http://www.4animals.ro/ajuta.html

A_Iulia spune:

Mediajust, ai o prestatie absolut minunata pe acest forum, te-am urmarit si la alte subiecte si te admir sincer! Ai doar raspunsuri de nota 10 peste tot pe unde treci!

Mediajust spune:

Da, sigur ca mi-e mila, pentru ca n-a avut sansa sa NU devina sociopat. Asta nu inseamna ca, daca are discernamant, nu va raspunde.
Si da, ai punctat foarte corect - "daca agresorul este constient". Gestul copilului este foarte grav, incalificabil, dar cu siguranta nu a avut o reprezentare CORECTA si completa a consecintelor. Vorbim de un copil crescut de mama, probabil "montat" impotriva noii familii, frustrat, invidios (normal!!) pe o familie tihnita care, in mintea lui, i-a luat ultima sansa de a-i avea pe ambii parinti impreuna.
Orice copil cu parinti despartiti, mai ales cand separarea nu s-a facut cu alte traume (batai, scandal) spera, in sufletul lui, ca intr-o buna zi mama cu tata vor fi impreuna, ca doar - nu-i asa? ii spun tot timpul ca il iubesc amandoi, deci care-i problema??
Stiti ca dupa 10 ani, la divort, minorul este ascultat. In situatia de mai sus, cand n-a fost martor la neintelegerile parintilor, 85% raspund "vreau sa raman cu amandoi".
Am avut o intamplare care m-a urmarit luni intregi: copil (baiat) 13 ani, la ascultare a spus ca vrea sa ramana cu mama. Bun, s-a incredintat copilul mamei (nu pentru ca asa a spus copilul, ci pentru ca asa a fost - tatal intrase intr-o noua relatie). Dupa vreo luna ma trezesc cu el la mine, cu geanta in spate, o garoafa in mana, cu lacrimile peste mustacioara care ii mijea, si-mi spune: "Am gresit, duceti-ma din nou in biroul ala sa-i spun doamnei ca vreau sa stau cu amandoi. Atunci am spus cu mama pentru ca tata nu stie sa ma ajute la geometrie, si nici nu face clatite. Eu sunt vinovat deci ca tata a plecat".
Ce sa-i explic eu, ca asa e nemernica asta de viata uneori? In fine, am sunat-o pe mama lui, i-am povestit - nici prin cap nu-i trecuse ca baiatul sufera groaznic (era multumita si linistita ca a divortat si nu-si mai asteapta noptile barbatul), chiar daca copilul scazuse la scoala si era cam nervos. I-am sugerat un psiholog - nu stiu daca au fost, dar pe fondul asta, imaginati-va ce ar fi insemnat sa-l ia tata-su intr-o noua familie, completa, care in mintea lui inseamna caldura, confort, siguranta.
Empatia ne face sa umplem 20 de pagini aici, ca sa ajutam un tata care a vrut sa fie bine, care a crezut ca este suficient sa invite primii copii la el si sa-i pofteasca in vacanta si gata, sunt o familie. In mintea lui, acel bebelus si mama lui i l-au luat pe tata. Si atunci, a apelat la un gest extrem, furios (repet, incalificabil), in speranta ca va inlatura acest obstacol.
Si da, este preferabil sa te joci pe calculator decat sa mergi in vacanta unde sa vezi ce? ca toata lumea se repede la micut cand plange, ca nevoile lui (firesc) sunt mai mari decat ale tale, cand toata lumea e fericita cand bebelusul gangureste, iar tu esti atentionat cand clefai la masa sau faci zgomot si-l trezesti.
Este frustrant si pentru o familie cu doi copii (citesc aici cu bucurie ca multe doamne sunt foarte atente la aparitia celui de-al doilea copilas, ca-l pregatesc pe cel mare, il implica in activitati, astfel incat sa nu-l perceapa ce cel mic ca pe chestia aia care ii fura din timpul cu parintii).
M-am intins nepermis de mult - dar eu chem pe toata lumea (nu aici, ci in fiecare zi a mea) sa fie cat mai atenta la nevoile copiilor, indiferent ca au 5 luni sau 15 ani. Limita dintre "normalitate" si derapaj este atat de fragila, incat pericolul este maxim. Ideea ca un copil de 10-12 ani este unul mare, care trebuie "sa inteleaga" tot - este complet falsa. Cu cat cresc, cu atat mintea lor se complica si adeseori intra in confuzii. Daca suntem de acord ca este normal ca un copil de 3 ani sa arunce biberonul sau jucaria cand ceva il nemultumeste, trebuie sa ne gandim ca la 12 ani se poate ca un copil sa aiba o reactie extrema la o tristete acumulata, si tot ca sa atraga atentia asupra lui.
Imi cer mii de scuze ca m-am intins nepermis de mult.

Mediajust spune:

Adina, iti multumesc. Eu cred ca asta este sensul acestui loc in care ne aflam - sa ne punem la dispozitie atat informatiile si priceperea, cat si propriile experiente, poate cuiva folosesc vreodata.

XIO spune:

Mediajust, am spus cu totii ca intelegem cam ce crede copilul sau adolescenta , dar ei sunt la varsta la care stiu ce inseamna moartea si ca este ireversibila , stiu ca daca ii dai in cap cuiva moare.
Eu cred ca este o limita intre nervi si inconstienta , limita pe care cei 2 copii se pare ca nu o prea cunosc.

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

***Fur is for petting**

http://accesoriisihaine.blogspot.com/


http://www.4animals.ro/ajuta.html

balanta spune:

cred ca este un subiect la care fiecare din cei care au postat au dreptate prin prisma argumentelor...adevarat un subiect bun de mediere in coditiile in care rata divorturilor a crescut atat de mult

Incerc sa ma pun in pielea fetei lui Petrica(parca 14 ani)
...la 14 ani eram in clasa a 8 a si ma pupam cu baietii
...la 14 ani faceam curat, mancare si aveam grija de sora mea care avea 8 ani cat mama a stat un an operata de hernie de disc la pat
...la 14 ani am plecat in tabere in strainatate
...la 14 ani sunt fete care fac "copii fete"
...la 14 ani unii fug de acasa
...la 14 ani poti deveni un bun pianist, un poet sau cine stie ce elev premiat pe la concursuri

...nu stiu...seamana a iresponsabilitate si o varsta la care nu poti actiona conform unei gandiri rationale chiar daca e a unui adolescent?
...totusi sunt 14 ani...unele se marita la 16 ani...unele devin manechiune la 14 ani si stiu sa se poarte in lume...altii dau interviuri...iar altii arunca copii pe jos

sincer, nu sunt genul topita dupa copii, chiar daca am unul, dar in secunda doi, asa cum spunea cineva aici, daca eram mama acelui bebelus , adolescenta frustata de primul ciclu menstrual primea mai intai un sut in posterior si abia apoi poate ma mai gandeam daca merita recuperata
...la 14 ani mergeam la sedintele cu parintii ale surorei mele...si pe baiatul meu l-am crescut numai eu...si 23 de ani nu s-a interesat biologicul de el...dar NICIODATA nu am vorbit negativ la adresa lui...nici macar nu stie de ce am divortat...si a crescut bine si sanatos zic eu...ba chiar pragmatic asa cum probabil trebuie in ACTUALA societate.