Incepem scoala-2009-2010(2)

Raspunsuri - Pagina 13

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns dinubebe spune:

Fetelor, noroc cu voi, ca asa am aflat si eu ca s-au dat teste. Cand am vazut ca se apropia unitatea 2 si fii-mea nu "ciripea" nimic de vreun test, am intrebat-o eu. Si, ghiciti ce raspuns am primit: "Mami, dar am dat testul chiar astazi". Au avut o fisa individuala, a mea zice ca "foarte usoara".
Inca nu stiu rezultatele, abia au dat testul ieri, iar astazi au dat si la romana. Au avut de scris dupa dictare semne grafice (liniute, carlig, zala, etc.), apoi sa desparta cuvinte in silabe, respectiv sunete. Am inteles ca doamna le-a mai explicat cate ceva la tabla, dar era esential sa fie atenti si sa urmareasca recomandarile doamnei, caci se pare ca au fost copii care au mai si gresit. Altceva nu mai stiu, mai multe despre asta va povestesc cand/daca vad testul.
Ah, azi am avut sedinta la baiat - grupa pregatitoare la gradinita - si, fiind deja patita cu faza cu despartirea in sunete, am intrebat doamnele daca asta se face in gradinita. Mi s-au dat asigurari ca da, dar parerea mea e ca nu acorda prea mare atentie subiectului, decat probabil in trecere.
La scoala, doamna invatatoare a inceput sistemul de evaluare a comportamentului copilului si a implicarii cu stelute. Pe un tabel mare sunt afisati toti elevii, in ordinea din catalog. La finalul zilei, elevii se autoevalueaza pe rand, iar ceilalti fie sunt de acord, fie obiecteaza (cu argumente). Cuvantul final il are doamna, care decide daca aplica o steluta galbena in dreptul numelui copilului. La sfarsit de saptamana, copilul/copiii cu cele mai multe stelute primeste o diploma. E o agitatie maxima de cand a inceput acest sistem, care se pare ca ii motiveaza grozav pe copii, inclusiv pe cei mai nadravani care se straduiesc sa prinda si ei o steluta. Noi nu am pierdut nici una pana acum, ca sa fiu sincera nici nu ma asteptam, caci vad ca e tare cumintica si preocupata sa faca totul cat mai bine si sa nu o supere pe doamna. Mai rau e ca azi au inghetat in banci si s-a tot plans ca i-a fost frig la picioare, asa ca de maine trecem la ghete de iarna, pantaloni sub uniforma si geaca groasa.
Va doresc un sfarsit de saptamana usor si lipsit de emotii.
Loredana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sorana spune:

Faby saptamana asta avem si noi (pentru prima data) de invatat o poezie la cunoasterea mediului. E o poezie scurta de 2 strofe. Si am avut o saptamana la dispozitie.
Personal nu sunt un fan al memorizarii fara sens. Pe de alta parte si lipsa totala a antrenarii memoriei dauneaza.
2-3 poezii pe saptamana mi se pare cam mult.

Sorana si Monica (7 ani)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

deci eu sunt cea mai iresponsabipa mama, fimea a avut 4 teste si habar npam avut.
Nu se descurca deloc la imparteala in silabe, identifica perfect sunetul care trebuie scris cu un cerculet gol, dar in rest... deci a luat Bine, facand cateva greseli. Daca imi spunea si mie, poate exersam 2, 3 minute acolo, la gradi n-au facut.
La mate a luat FB, dar aia e oricum pasiunea ei.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns teo1970 spune:

Sabina,
tocmai vroiam sa scriu si eu ca sa ma pling doar, imi dau seama ca doar n-aveti cum sa ma ajutati:
despartirea in silabe merge, da' "scrierea" sunetelor si identificarea (unor) consoanelor ... e de groaza lumiiiiiii la noi . Frate, le zice, da' nu le-"aude", nici nu prea stiu cum sa-i zic sa priceapa !
La mate e ok, avem FB la teste/fise etc., la romana la scris merge, da' sunetele ne o-moa-ra (3 silabe, 6 sunete )

La chestia asta avem doar suficient; biectivul meu ar fi sa luam B (intr-o prima faza), dar e clar ca trebuie sa mai lucram acasa

sper macar la dictarea semnelor grafice la romana sa fie ok; ca dupa ce ca ne stresam cu sunetele ... mai avem si dictare la nodulet, bici si carlig

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Nicoleta spune:

Salutare.

Eu sunt pe dinafara cu temele lui fi-miu. El este clasa 1 in Viena, de 2 saptamani l-am mutat la o scoala paticulara unde este mult mai fericit, dar unde sta pana la 5 (la 4 il iau eu) si isi face si temele (putine si simple, pana acum, dar uneori scrie uratel , acasa scrie mai frumos...). El nu stie germana, dar o invata din mers.

Pentru copiii care nu identifica sunetele, incercati mai intai cu indentificarea lor la inceput si la sfarsit, pana se prind ei ce si cum. Asa am facut eu cu Stefan acum un an. Aici nu se despart in silabe (inca?), ci este bifat cuvantul daca are sunetul oriunde in el.

Spor la treburi!!

Nicoleta, mama lui Stefan si a lui Matei

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nikkibaciu spune:

Nicoleta Mult succes cu invatarea cat mai repede a limbii.
teo1970 Au avut ieri o dictare cu semnele grafice si am inteles ca toata clasa s-a descurcat jalnic. O sa incerc sa aflu mai multe cand ajung acasa, ceea ce inseamna ca in acest weekend vom face dictari (desi nu am facut asta pana acum)
Sabina Nu-ti face griji, cei mici tb sa inteleaga ca astfel de lucruri (testele, evaluarile) sunt de datoria lor sa ne comunice..
sorana Nu m-as mira sa aiba si el vreo poezie de invatat, am sa-l intreb, mai ales ca are cun.mediului luni.

weekend calduros

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sorana spune:

Sabina cea mai buna metoda pentru silabe e aia de pe vremea noastra cu mana sub barbie si numarat de cate ori coboara barbia.
Monica a facut la gradi cred ca mai mult decat era necesar dar trebuie sa recunosc ca acum nu-mi pare rau. De exemplu despartirea in silabe a inceput-o, cu cuvinte usoare, din maxim 2 silabe, in grupa mijlocie. In pregatitoare a scris cu stiloul. De-a lungul gradinitei a tot facut multimi, siruri, adunari si scaderi, literele, silabe, cuvinte, etc, etc.
Asta cu testele incerc si eu sa-i spun fiica-mii ca e important sa stim cu o zi inainte ca sa putem repeta ca uite ce-i place cand ia FB .... etc. Dar deocamdata trag informatiile cu mare greu de la ea. Incep insa sa ma obisnuiesc ce si cum sa intreb ca sa aflu daca au test maine, de exemplu

Sorana si Monica (7 ani)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns livia72 spune:

Va citesc si eu de mai mult timp. Ma asteptam sa fie greu la scoala, dar acum am inceput sa devin deprimata. Alex scrie f. urat, ceea ce stiam deja, dar situatia nu pare sa se schimbe in bine, iar acum a luat un B la matematica, unde credeam ca stie bine. Nu a fost atent la numaratul formelor geometrice, a uitat sa faca corespondenta intre elementele a doua multimi si nu a stiut care melc ajunge primul trecand printr-un sir cu elemente geometrice (un sir era de 5 si altul de 6 sau 7. La romana urmeaza un test si avem acelasi gen de probleme. Mai imparte in silabe, dar nu aude a, e si i in mijlocul cuvantului. Daca sunt la inceput sau la sfarsit mai merge. Si nu se concentreaza: daca zic litere el zice in continuare numarul de silabe. Am incercat sa-i zic la rand silabele cu a, e, i dar tot nu le distinge (de ex. ba, be, bi, ma, me ,mi...) Voi cum ati exersat dictarea aia dupa elemente grafice? Copii vostri identifica corect numarul de litere dintr-un cuvant?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sorana spune:

Livia in majoritatea cazurilor Monica le nimereste. Exista insa si exceptii. De exemplu a avut o problema cu "ploaie" pentru ca auzea "ploae".
Noi nu am dat dictare din semnele grafice .. ne asteapta? O sa ma uit si eu in wee pe denumirile lor ciudate si sa ma asigur ca le stie fi-mea

Sorana si Monica (7 ani)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Sabina spune:

deci azi am testat-o. desparte perfect in silabe orice cuvant
probabil ca modul de scriere a derutat-o, nu stiu:)
ca de altfel, ea stie sa joace spanzuratoarea.
oricum, nu e deloc afectata de bine ala....asta ma bucura f mult





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.

Mergi la inceput