Parintii nostri
Raspunsuri - Pagina 9
blackpanterro spune:
Lachione, absoult, mai bine fara dacat asa cum a fost el. Scuze daca am fost cam incisiva cand ti-am raspuns.M-am aprins ca am crezut ca spui ca nu ar trebui sa simt asa fata de cel care mi-a facut atata rau. Cred ca numai asta ma enerveaza cel mai tare.Sa mi se ceara sa respect si sa iert un om care a facut tot ce a facut el.
Toate au trecut, am familia mea si sunt fericita si nu ma gandesc niciodata la copilaria mea dar cand apar subiecte din astea imi vin amintirile in cap si atunci iau foc...
Cat despre intrebarea ta. Eu cred ca sunt si femei din alea. Cand a plecat taica-miu de la mama s-a dus la cea cu care traia si inainte de divortul de mama.
Mama, normal ca ne trimitea la ei, eu uram sa ma duc dar voiam sa ii fac mamei pe plac. Noua sotie nu ne ura, nu pe fata, dar pot sa spun sincer ca simteam ca nu ii place sa mergem in casa lor.Acum nu stiu daca e adevarat ca ma duceam oricum foarte rar ca asa cum spuneam uram sa merg dar asa am simtit atunci.
In schimb cumnata mea e a doua sotie si copiii sotului, desi ar trebui sa stea la fosta nevasta, ca asa spune leagea, stau la ei acasa si se si lupta sa primeasca ei custodia dar pana acum fara succes(fosta sotie e cam miserupista in ceea ce priveste copiii si totusi nu pot obtine full custody pt copii). Ea ii iubeste pe ambii copii ca si cum ar fi ai ei.
Adriana si Aidan - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier
"May the fleas of a thousand camels infest the crotch of the person who screws up your day and may their arms be too short to scratch...AMEN"
valentinag spune:
Laura
stiam,dar acum,cand ai scris,m-a cuprins tristetea
Imi pare extrem de rau,pentru voi toate,pentru cele care ati fost batute,abuzate,neiubite,nu pot sa-mi inchipui cum este....
Eu am niste parinti extraordinari,niste bunici extraordiari,ii iubesc de mor pe toti,cand a murit bunicul meu,a murit si o parte din mine,el m-a invatat sa merg pe bicicleta,el mi-a cumparat prima bicicleta,el ma ducea dimineata la gardinita si cate si mai cate...
Mama mea,este o persoana deosebita,o persoana fina si sensibila,care si acum,cand sunt mai mare
decat ea,ma ia in brate,ma pupa,ma alinta,cand sunt bolnava nu stie ce sa mai faca ca sa ma simt bine.Il iubeste pe sotul meu,pentru ca eu il iubesc,m-a invatat sa vorbesc frumos,sa fiu civilizata,ea ma ajuta la lectii,ea mergea cu noi la toate serbarile,ea m-a incurajat sa fac scrima,ca imi placea mie,desi nu era neaparat un sport foarte frumos,ea imi citea povesti,ma ducea la plimbare in parc,se juca cu noi,se punea la mintea noastra...
Tata,din clasa a 2-a pana acum 10-12 ani,a fost mai mereu plecat,cate 2-3 saptamanai,apoi una acasa,ca asa era serviciul,dar si cand venea,nu se mai oprea din pupat si gadilat si strans in brate,ne aducea de mancat ce nu avea multa lume pe vremea aia,si blugi si tricouri,si casete cu desene animate,pe care le toceam cat ne uitam,ne ducea la mare,la munte,ne felicita pentru notele bune si se arata dezamagit pentru cele mai putin bune,si sincer,decat sa-mi tina vreo prelegere,preferam sa invat mai bine.Cand m-am casatorit,pentru ca am facut-o fara voia lui,n-a mai vorbit cu mine,m-am ambitionat si eu si nu am facut primul pas,6 luni de zile,6 luni luuungi,in care indiferent cat de fericita eram,tot ma gandeam la el si la cat de incapatanat a fost,ca nu a avut incredere in alegerea mea!Acum,el singur mi-a spus ca s-a inselat,ca alegerea mea,a fost una minunata!
N-au facut niciodata diferenta intre mine si sora mea,ne-au iubit la fel,ne-au ajutat cat au putut ei,ne-au luat case si masini,ne-au dat bani,cum as putea eu acum,sa nu le fiu nerecunoascatoare,sa nu ii ajut cu orice pot.
Si ca sa fie egalitate intre ei,pentru ca tata a vazut toata europa,parte din Asia si Africa,cu serviciul,e randul mamei mele sa vada macar un sfert din ce a vazut el,asa ca de anul asta,ca e tanara pensionara,am inceput o campanie de minivacante,special pentru ea!
Imi doresc ca in viata asta,daca o sa am copii vreodata,sa reusesc sa fiu macar pe jumatate atat de buna ca si parinte,asa cum au fost ai mei pentru mine.
"La vita e bella"
www.lizidesign.com/" target="_blank">Bijuterii hand made
De mancare
Dulciuri
Din gradina mea
ileanna spune:
Ma impresioneaza subiectul ... Foarte tare. Nu de multe ori am auzit / vazut / citit ideea ca parintii te distrug cel mai bine. Am si eu un copil. Consider ca s-a nascut absolut perfect. Iar eu ma straduiesc cu disperare sa-l "stric" cat mai putin. Consider ca nu voi avea niciodata nimic de imbunatatit la el. Decat in masura in care va trebui sa-mi repar propriile greseli ... traumele pe care i le voi cauza cu siguranta. Cat mai mici sper eu ...
Am mai citit undeva ceva ce m-a facut sa izbucnesc intr-un ras nervos (era o carte de autocunoastere): "daca ai impresia ca ai devenit un guru ... du-te si stai 1 saptamana cu parintii tai".
Eu consider ca este adevarat ce spune Andrada, ca asta a fost generatia. O generatie ingrozitor de depasita de meseria de parinte, ingrozitor de nepragatita si neperformanta. Erau ingroziti sa nu ne-o luam in cap, sa nu ne scape din mana, sa nu ajungem pe strazi, sa nu ii facem de rusine etc etc. Pentru ei eram un potential cosmar. Tot ce au facut eu denota teama, groaza chiar, faptul ca erau inspaimantati si depasiti.
Si eu sunt f departe de a fi avut parinti buni si prieteni. Consider ca am depasit dezamagirea, frustrarea, ura. Ca am fost atat de disperata sa inteleg DE CE, incat chiar am inteles si nu mai simt decat dragoste si compasiune pentru ei. Poate daca as fi "fost ei", daca m-as fi format in conditiile in care s-au format ei ... eram chiar mai rea.
Mama a murit cand aveam 12 ani. Culmea, ea este singura pe care nu am iertat-o. Irational vorbind, pentru ca rational nu as mai avea ce sa-i reprosez. Vad ca e foarte greu sa te reconciliezi cu cineva mort, indiferent a cui a fost vina. Mi-o amintesc ca aroganta, f serioasa, plina de principii, destul de rece. Imi amintesc cu groaza scenele in care veneam cu un 9 de la scoala si amandoi negociau in fata mea: cine ma bate de data asta. Cred ca pur si simplu ma dedublam si imi era imposibil sa asimilez scena. Eram teribil de socata, amenintata si singura si mi se parea ingrozitor ca parintii mei sa ma faca sa ma simt asa. Imi amintesc ca erau o gramada de copii cu care nu aveam voie sa vorbesc sau sa stau in banca pentru ca fie aveau un parinte alcoolic, fie mama era divortata. (Eu ca persoana sunt capabila sa iau in brate toti cersetorii, ii atrag ca un magnet chiar daca ma aflu intre alti 10 oameni si sunt mama tuturor cainilor vagabonzi). Nu aveam voie sa hoinaresc pe afara, sa merg la alti copii sau sa vina ei la mine. (Astazi sunt o sociopata de succes desi [pot socializa la orice ora si cu oricine). Imi amintesc crizele ei de gelozie, pandele nesfarsite la usa si lamentarile. Mi se parea slaba, patetica si isterica. Apoi internari nesfarsite, boala si crize de nervi. Facea morfina din cauza durerilor si nu rareori ma trezeam in miez de noapte auzind urlete de animal taiat. Nu rareori se enerva pe mine din detalii nesemnificative si incepea sa isi dea cu pumnii in cap (trist dar am facut si eu asta de cateva ori in viata mea si am o problema de anger management). Odata am fugit la scoala in sosete pentru ca ma ingrozise efectiv. Si apoi moartea ei, la tara, in casa bunicii. Mi-a fost ascunsa de toata lumea, am aflat pur si simplu pe strada de la cineva, a doua zi. Am urat-o cumplit pentru faptul ca a murit. Am considerat ca este cel mai rau lucru pe care mi l-a facut si ca m-a lasat fara sa inteleg nimic. Cred ca si azi o urasc in subconstient si ma innebuneste chestia asta, nu stiu ce psihanaliza mi-ar trebui ca sa scot asta din mine.
Tata ma batea crunt si imi tinea morala de ore intregi pana imi intepenea gatul privind la el. Ii placea sa se auda vorbind. Imi explica ore intregi cum trebuie sa fiu eu de fapt, ce trebuie ca sa reusesc in viata, cat de putin am eu din toate astea, cat de lenesa si nerecunoscatoare sunt. Bataile le incasam cu palma (n=o sa-i uit niciodata palma), cu cureaua sau cu cablul de la priza. Eram plina de vanatai negre pe spate si pe picioare. Imi aduc aminte atat de clar ziua in care mama a trebuit sa ma duca la cab medical ca sa mi se faca o injectie si cat de disperata era sa imi traga cumva bluza si pantalonii cat mai mult peste fund ca sa nu se vada cat de neagra de vanatai sunt. Cred ca atunci a fost prima oara cand, desi micuta, am inteles ca nu e ok ce faceau ei. Ca desi in fata mea erau statui ale dreptatii si justitiei iar eu copilul lenes si nerecunoscator pe care nu il meritau si care ii facea sa sufere ... undeva le era rusine si nu erau foarte siguri pe ceea ce facusera. Cred ca ultima oara cand m-a batut tata a fost undeva la 18 ani. M-a batut cu carja de aluminiu (intre timp avusese un accident de masina in care si-a pierdut un picior) si dupa eveniment priveam dedublata cum statea in atelierul lui de scule si isi indrepta carja pe care o indoise efectiv lovindu-ma. Ideea este ca ajunsesem atat de refractara la orice violenta incat in ultima vreme ar fi putut sa taie bucati din mine, ca eram de piatra. In scena aceasta ultima, l-am facut sa planga. Pentru ca el indoia carja de mine iar eu il priveam cu zambetul pe buze. Asa ca la un moment dat i-au dat lacrimile si a incetat. Efect? Acum sunt gica contra, anarhista, suport cu greu orice fel de autoritate. In momentul in care mi se forteaza mana cu ceva, oricat de usor, intru instantaneu pe pozitie contrara, chiar daca e o fortare intr-o directie poata avantajoasa mie. In fine ... am fugit de vreo 3 ori de acasa, ultima oara la 20 de ani ... definitiv.
Acum avem o relatie ok, rarefiata, fara comunicare, dar calda. Il iubesc, imi este foarte drag. Este recasatorit si mai are 2 copii. Nu-i vine nici acum sa creada ca m-am maritat cu un barbat mai bun decat credea el vreodata, ca am o super casa, un copil si sunt manager intr-o multinationala. Nu cred ca o sa isi revina vreodata ... pe mine nu poate decat sa ma induioseze, ca un copil. Si al meu se lauda uneori ca datorita batailor lui am ajuns "asa departe". Pana si chestia asta ma induioseaza ... e atat de inconstient dar il iubesc ... nu voi mai avea niciodata un alt tata. Asta a fost sa fie al meu. A avut o copilarie ingrozitor de dura, o mama ingrozitor de dura, a muncit in cariera de piatra de la 14 ani. Atat a invatat sa fie ... Atat a vazut el pe lume. Oare eu, daca as fi fost el ... as fi invatat sa fiu mai mult????
Bunica a luat rolul mamei (mama ei) si s-a mutat la noi. O femeie absolut isterica si autoritara. Toata viata mea de copil nu mi-am auzit decat "ai sa ajungi pe strazi", "ai sa faci trotuarul pentru ca nu esti buna de nimic". Azi??? Dupa cum spuneam am si eu propriile probleme cu nervii si un maaaare low self esteem. Pe asta din urma simt ca l-am depasit de vreo 3 - 4 ani. Dar m-a "ucis". Mai ales trezindu-ma in pozitia de manager si temandu-ma zi si noapte ca la un momewnt dat isi va da seama toata lumea ca eu de fapt nu sunt buna de nimic. Ei ... si bunica??? Bunica a fost o fata al carei tata a fost omorat in bataie cu ciomagul, in fata ei. Ulita s-a umplut de sange, el a murit dupa 1 zi iar ea a ramas o vreme cu un tremurat pe care nu si-l putea stapani. Mai apoi a plecat ca slujnica la Bucuresti la "doamne", pentru ca nu era ce manca in sat si nu avea zestre sa se marite, sa-si inceapa o casa. A venit razboiul, erau bombardamente in Bucuresti, transporturile blocate, ea statea in adaposturi si auzea alarmele aeriene si bombele care cadeau si nu stia daca avea vreodata sa isi mai vada satul si familia. Era o copilita. Intre timp in satul ei venisera rusii, apoi nemtii, apoi tifosul si toata familia ei se refugiase in paduri cu o caruta si cateva lucruri. Cand s-au intors nu au mai gasit nimic. Desi apucasera sa ingroape cateva lucruri. S-a maritat. A facut 2 copii. Barbatul i s-a intors de la razboi si s-a imbolnavit de TBC. Nu aveau nici de unele, abia apucasera sa se mai puna pe picioare dupa razboi. Au vandut vaca pentru ca dr din sat i-a zis ca exista un medicament care ii va face barbatul bine. Barbatul a murit. Sicriul au trebuit sa il puna in casa surorii ei pentru ca a lor avea terminata doar 1 camera. A ramas singura, cu 2 copii mici. Impreuna cu mama au cusut camasi nationale pana li se impaienjeneau ochii. Ca sa aiba ce manca. Pe fratele mamei l-a dat spre adoptie surorii ei de la oras. Acum este singura in casa batraneasca din sat. Au murit cu totii. Si mama, si fratele mamei si surorile si fratii ei.
Daca eu as fi fost ea ... CUM as fi fost???? Mai buna???
Acum imi este usor sa fiu mai buna ca parinte. Pentru ca ei au fost in randul intai. Ei au incasat atat de mult din duritatile vietii.
Acum imi este grau sa fiu mai buna ca parinte. Pentru ca ei au sadit toate astea in mine. De teorii sunt plina ... Dar cum fac eu ca toate astea pe care le-am trait eu ... sa nu ajunga la copilul meu ... fara voia mea? Sau trebuie sa ajunga? Sau este ca o mostenire fatidica pe care ne-o predam unii altora cu tilul "lucruri nefacute ... lucruri care nu am putut fi"?
anaemi spune:
ce subiect trist 
eu imi iubesc parintii, dar nu pot sa uit bataile pe care le luam (cateodata pana imi dadea sangele pe nas), cum ma tragea mama de par de ma durea pielea capului o saptamana si imi cadea parul in smocuri...morala tinuta si eventual bataia pt orice nota care nu era 10,cum s-a urcat o data tata pe mine si m-a strans de gat...si multe,multe altele pe care le retraiesc de fiecare data cand imi amintesc si citindu-va...
nu pot sa spun ca mi-a lipsit ceva; material vorbind, dar sufletesc am avut multe lipsuri ceea ce m-a facut sa fiu o persoana inchisa,nu prea comunicativa...noroc cu sotul meu si cu copiii care mi-au facut viata frumoasa si (zic eu) m-au schimbat.
Ana mamica lui Filip (06.03.2007) si a Anastasiei (03.08.2008)
Doamne ajuta !
Cand am ajuns in sfarsit la capatul rabdarii, s-a gasit unul sa mute capatul mai incolo.
valentinag spune:
Ileanna,te rog sa ma crezi ca m-a luat durerea de cap!Nu e posibil asa ceva,cate ai indurat!Nu-mi vine sa cred cate ati indurat,toate cele care povestiti grozaviile astea,mintea mea nu poate sa conceapa cum pot fi batuti in halul asta niste copii!
"La vita e bella"
www.lizidesign.com/" target="_blank">Bijuterii hand made
De mancare
Dulciuri
Din gradina mea
blackpanterro spune:
Ileanna, foarte trista si povestea ta...
Adriana si Aidan - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier
"May the fleas of a thousand camels infest the crotch of the person who screws up your day and may their arms be too short to scratch...AMEN"
buflea spune:
Chiar ca trist ... par absolut ilogice bataile astea.
Eu nu imi aduc aminte sa ma fi batut parintii, desi cum am mai spus, mama m-a tinut in frau destul de mult ... mai, dar o si ceream, zau asa, nu am fost genul de copil lipit de pereti ... nu stiu ce ajungeam daca nu ii aveam pe ai mei mereu pe urmele mele, desi recunosc ca multi ani m-a oripilat chestia asta. Imi aduc aminte ca i-am spus mamei odata ca este ca un "caine politzist" - draga de ea, mi-a spus dupa ani de zile ca a plans o noapte, atat de tare a afectat-o 
ileanna spune:
buflea eu zic ca daca ani de zile te-a oripilat chestia asta ... atunci NU A FOST OK. Se poate sa fi fost tu mai dificila, dar daca te-ai simtit asa, cred ca mama ta a fost departe de a gasi metoda buna sa comunice cu tine si sa-ti castige increderea. Vezi tu, cata vreme consideri ca felul in care s-a comportat ea a fost ok ... este posibil sa faci acelasi lucru cu copiii tai. Sigur ca acuma, matura fiind si putand comunica cu mama ta de la egal la egal, intelegi altfel lucrurile. Dar este foarte important modul in care te-a afectat la vremea respectiva si ce urme a lasat in tine.
Vezi tu, pentru cei "ca mine" care au scris aici, si care au fost tratati rau de catre parinti intr-un mod evident pentru oricine ... e usor sa ne dam seama de multe "asa nu" si sa devenim mult mai sensibile la aceste aspecte. Pentru cei care nu au fost tratati nici prea rau dar departe de "ideal" ... este mai greu sa-si dea seama unde ar fi fost limita. Mai ales cand iti respecti si iubesti parintii in continuare. Vrei sa-i pastrezi frumosi in suflet si poti risca sa perpetuezi anumite comprtamente care nu-si aveau neaparat sensul sau poate ca alta ar fi fost solutia buna atunci.
PS Fetelor multumeswc din suflet pentru compasiune.
buflea spune:
Pai anii aia in care am fost oripilata au fost exact anii cand vroiam sa scap de ei si ei erau cu ochii pe mine ... nu stiu, eu nu am ce sa le reprosez parintilor mei, chiar nu am ramas cu nici o trauma,va citesc pe voi fetelor si imi dau seama ca chiar nu am de ce sa ma plang ... uitandu-ma acum in trecut, in perioada aceea a adolescentei eram efectiv irationala. Aveam impresia ca pot schimba lumea si ca am dreptul sa o fac, ca le stiu eu pe toate ...etc. Imi aduc aminte ca prin anul 2 de facultate mi se pusese pata sa ma mut in caminele studentesti ca aveam impresia ca eu pierd "actiune" pentru ca trebuie sa dorm acasa ... si dupa o discutie traznet cu ai mei in care au incercat sa ma convinga ca am toata libertatea din lume dar e mai bine, mai sigur si mai curat acasa ... m-au lasat sa plec. Mama mi-a dat chiar si mancare, dulceata, zacusca ... am rezistat 1 saptamana, pana cand am vazutun sobolan in baie si 2 dimineti m-am spalat pe dinti tropaind din picioare. ...
Si ce credeti - m-am intors acasa tot cu nasul pe sus ...
Nu stiu cum o sa fac cu copiii mei - dar sunt sigura ca va veni perioada aia in care o sa trebuiasca sa-i las sa se dea cu capul de pereti dar o sa trebuiasca sa fiu acolo, in spatele lor cu pansamente si leucoplast.
ileanna spune:
Aaaa, daca vb de perioada aia de adolescenta, cand el - adolescentul stie tot (da, tot!!) iar aia din jur sunt niste redusi mintal incapabili sa inteleaga o iota din lumea asta (iar parintii sunt of cors cei mai redusi ), atunci daaaaaa!!!! Stiu despre ce vb 
. Intr-adevar, un parinte bun cred ca isi da testul final in perioada aia.
Hi hi. Tare rau faza cu caminul! Esti sigura ca mama ta nu a avut nimic de aface cu sobolanul ala? 