Foarte nervos ...la 4 ani

cris-cris spune:

Sunt intru totul de acord cu tine, Rujix.Un copil trebuie sa stie ca existe consecinte in functie de fapte.Si eu cred ca la 4 ani e capabil sa-si controleze recatiile...daca vrea.In cazul nostru, sunt ferm convinsa ca "rabufneste" intentionat, cand nu iese ceva cum ar vrea el.Dar problema e asa: ce faceti cand doriti sa fiti consecvente( sa va mentineti pozitia cand copilul greseste si urla), dar nu va iese din cauza diverselor circumstante? Sa va exemplific 2 situatii:
1.Sambata vroiam sa iesim in parc.Eu si tati eram imbracati, hai sa pregatim si baiatul.Bunicii(parintii mei)stau pe acelasi palier cu noi, iar baiatul era la ei.Cand ma duc sa-l iau, Stefan izbucneste, urla: "nu vreau sa merg cu voi in parc, nu imi place, vreau sa merg cu tataiaaaaaaa....".Ce puteam face? Bineinteles ca l-am rugat de cateva ori sa se imbrace, si daca a continuat sa urle, nu am mai rezistat si i-am zis ca noi plecam si el e pedepsit si ramane acasa.Si asa am facut, am plecat amandoi la o terasa, iar el a ramas
acasa cu bunica-su.Ce puteam sa fac? Am procedat corect?

2.Tot sambata, seara, la culcare, sa luam baitul acasa, de la bunici, sa mergem la somn.Bineinteles: urlete, crize, se tinea de gatul lui bunica-su ca el doarme acolo.N-ar fi fost nicio problema, doar ca el aproape in fiecare seara doarme acolo, cu bunicii, si era timpul sa mai vina si acasa.In plus, cu o seara ininte imi promisese ca daca il mai las acolo, seara urmatoare vine sa doarma acasa.Si de unde? Urlete si crize.L-am rugat, i-am amintit ca a promis...nimic.Pana la urma i-am zis:atunci esti pedepsit, maine nu ai voie nici la desene, nici la calculator.El zice:"bine".Chiar nu reusesc sa-l conving cu nimic, ar renunta la orice ca sa iasa ca el.Si bineinteles ca ieri, fiindca a plouat toata ziua si a stat numai in casa, a epuizat toate jocurile si pana la urma s-a uitat si la desene, ca deja nu mai stiam ce sa-i fac sa treaca timpul.Si iata cum nu am reusit sa fiu consecventa si nu m-am tinut de pedeapsa.
Voi cum faceti cand nu va iese pedeapsa?

rrox3 spune:

Brr... in primul rand m-as intreba de ce vrea cu atata ardoare si asumandu-si atatea riscuri sa stea cu bunicul, in loc sa stea cu mine.
In al doilea rand, nu m-as grabi deloc la furie sa dau pedepse. As evalua rational situatia, chiar vreau sa pedepsesc acel comportament sau sunt dispusa sa-l ASCULT? Pedepsesti copilul fiindca il prefera pe bunic?! Ma gandeam ca-l pedepsesti cand face ceva rau, reprobabil, antisocial...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

cris-cris spune:

Nu e nevoie sa ma intreb de ce il prefera pe bunic: pt.ca sta toata ziua cu el, ii face toate mofturile, il scapa de pedepse uneori...Chiar daca i-am explicat tatalui meu ca greseste, si ca el este cel care ii permite aceste iesiri.Cu bunicii totusi e cam greu...
Si nu il pedepsesc pt.ca il prefera pe el...ci pt.ca isi exprima aceste preferinte prin urlete,desi eu il intreb frumos daca vrea sa mearga sau sa faca ceva sau nu...Aici chiar consider ca il ascult daca mi-ar spune:Mami, nu vreau sa merg...".Dar el mi-o spune prin urlete si tavaleli...Acesta era si subiectul postarii mele...iesirile nervoase si nemotivate...Pt.cine vrea si poate sa inteleaga.

freedelia spune:

O consecinta este o urmare naturala a unui gest -- de exemplu, te urci pe un gard, cazi si te lovesti si te doare. Ca te puna mama in time out nu e consecinta, ci e pedeapsa. Este o dovada a lipsei de respect fata de copil, care nu are dreptul sa isi exprime sentimentele, ci trebuie sa si le reprime, pentru ca altfel primeste o pedeapsa.

Da, este lucru stiut ca acei copii cu parinti severi sunt cei care par foarte "well-adjusted", profesorii la scoala ii adora, parintii sunt multumiti ca au putine probleme cu ei, toata lumea e fericita. Numai ca la varsta la care incepe sa ii doara in spate de time out, parintii ii scapa din mana. NU exista comunicare de la egal la egal intre parinte si copil. Nu ca nu te iubeste, dar ii e si frica sa iti spuna tot ce simte si ce il supara. Ii e frica de asa-numita "consecinta" care e de facpt pedeapsa.

Un copil crescut fara pedepse de mic, nu va mai face crize cu tavalit pe jos la 4-5 ani. Pana atunci a invatat sa isi tina singur sentimentele in frau si mai presus de asta sa le comunice -- cand e frustrat, nu se tavaleste pe jos, pentru ca a invatat sa spuna "sunt frustrat, mami" si tu il intrebi de ce si vezi ce are de zis. Greu si ia mult timp. Mult mai usor e cand il vezi ca se enerveaza sa il pui la colt si precum cainele lui Pavlov, va invata sa isi controleze reactia, nu sentimentul in sine.

Cat despre preferatul bunicului, ce sa mai zic, NORMAL ca il prefera pe cel care il iubeste celui care il pedepseste. Din cate vad eu, tu nu vorbesti niciodata cu copilul (chiar si tipat, macar sa intelegi ce are de spus), nu te intereseaza ce simte, ci doar sa se controleze si sa nu iti mai arate ca e furios si nervos.


14+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

cris-cris spune:

Doamne, cat ma intriga asa-zisa atotcunoastere a unora...De unde stii,freedelia, ca atitudinea ta fata de copiii tai este general valabila, pe principiul "toti copiii sunt frustrati daca urla, sunt neintelesi si au nevoie doar de iubire".Cred ca esti constienta ca fiecare copil e diferit.Daca al tau se potoleste din urlete cand il iei in brate, al meu imi trage palme daca incerc sa-l linistesc astfel.Crezi ca e din cauza faptului ca nu-l inteleg?Sau ca e prost crescut.De cine ar putea fi crescut atat de prost, ca noi nu avem astfel de iesiri in casa...Hai sa fim seriosi.
Sicred ca am mai spus de cateva ori aici ca in momentul in care tipa il intreb ce are, de ce tipa, sa imi spuna calm de ce e nervos...si abia apoi, daca nu ma inteleg cu el, il las in pace pana se calmeaza,si ii spun ca abia apoi stam de vorba.Repet:f.rar il pedepsesc in camera lui, 5 minute pana se calmeaza.
Deci mai usor cu judecatile de valoare....

lorellay spune:

Si daca bunicul ii face toate poftele inseamna ca-l iubeste si mama lui daca ii mai reteaza din mofturi nu-l iubeste?
Mie asta mi se pare gresit....
Eu i-o retez lui Codrin...si acum mai mereu ca a venit din vacanta numai cu "figuri"...
Bunicii nu il pun la culcare la amiaz, la ei nu mananca deloc carne, fructe, seara se culca la cat are chef chiar si 12 noaptea, se uita la tv cand vrea, cat vrea si la ce vrea....DECI IL IUBESC.
Noi il punem la culcare la amiaz si doarme, vrea-nu vrea mananca si carne, la tv sau calculator cu program impus de noi, seara la 21 e in pat...DECI NOI NU_L IUBIM?!
Sau ce sa inteleg..ca daca el are chef sa se uite la stiri pe protv la ora 17..unde sunt numai crime, copii maltratati ..si eu nu-l las..inseamna ca-i ingradesc personalitatea/
Sau daca se arunca pe jos pe stradaca el VREA ACUM ceva si eu nu-i iau inseamna ca nu-l respect?
La varsta asat sau pentru inceput....cum vrei Delia...eu cred ca respectul intre copii si adulti este :te rog frumos, multumesc, salutul, promisiunile...
Si eu cred ca tine destul de mult si de veniturile familiei.Adica daca eu am plecat la magazin doar cu bani de paine si lapte?Si el e invatat sa primeasca mereu tot ce cere?Ce fac?



Sorana de Diana (10.11.2008) si Codrin (15.02.2005)
Where there's a will there's a way!

www.totsites.com/tot/codrin" target="_blank">[ Codrin]

www.hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=215017846&albumId=292622548" target="_blank">[ Diana]

freedelia spune:

Nu numai copilul tau, aproape orice copil cand urla si e frustrat, nu se va linisti automat cand il iei in brate si majoritatea vor incerca sa loveasca. E normal, e o manifestare a furiei. SI noua, adulti, ne vine catodata cand ne enerveaza cineva sa le trasnim una -- si lor le vine si inca nu stiu sa se abtina.

Si fata mea cand plange si merg la ea incearca sa dea in mine. Normal ca nu o las, dar nici nu o ignor, ii tin mainile, mergem intr-un loc unde sunt putine de distrus, etc, si in tot timpul ii spun ca o iubesc, ca o sa fie ok, incerc sa ii atrag atentia la altceva, si pana la urma se calmeaza si vine in brate. Si ii spun ca stiu ca e frustrata ca trebuie sa se culce, sau ca nu poate iesi afara acum, sau ca nu putem sa cumparam o jucarie, etc etc. Ii identific emotia pe care o simte ea, cautam solutii impreuna -- se culca si mama cu tine, sau poti sa mai stai 5 minute, punem ceasul si cand suna ne culcam, iesim afara maine sau cand vine tata de la serviciu, etc, etc. Normal ca la inceput aceste solutii vor fi respinse. Copilul trebuie sa inteleaga, sa invete sa negocieze. Si apoi va veni el singur cu solutii.

Exemplu -- la fotbal, fiul meu nu reuseste sa bage gol. CAnd era mai mic, se enerva si se trantea pe jos, chiar il lovea pe portar. Acum -- vine la mine si imi zice "Mami, sunt frustrat ca nu pot sa bag gol" si eu ii spun ca e ok, ca jucam ca sa ne distram. Imi zice "Dar sunt nervos" si ii spun stai aici cu mama si te calmeaza. Si uite asa a invatat ca e ok sa se simta frustrat, dar ca poate sa isi controleze reactia, nu sa isi reprime emotia.

Nu, faptul ca le punem reguli nu insemna ca nu ii iubim, dar cand ii pedepsim pentru orice, asta inseamna ca nu le aratam ca ii iubim. Orice mama isi iubeste copiii dar daca nu stim sa le-o aratam, ce folos. Si copiii mei au o rutina, se culca la o anumita ora, mananca mese echilibrate, nu au voie la tv mai mult de un film (aprobat de mine) pe zi. Dar asta nu inseamna ca nu ii si respect -- daca atunci cand e timpul de culcare nu vrea sa se culce, nu ii zic ba te culci ca asa zic eu, ci discutam. Nu fortam, explicam. Un copil nu se poate simti iubit cand tot ce orimeste din partea parintelui sunt restrictii.

De unde stiu ca teoria mea e valabila pentru orice copil? Este o metoda foarte raspandita care se numeste Attachment Parenting si care promoveaza aceste principii -- nu le-am inventat eu. Necesita o implicare mult mai mare a parintelui dar are rezultate extraordinare in relatia pe termen lung parinte/copil.

Si a vorbi cu copilul nu inseana ca ii pui o intrebare -- el nu stie sa isi exprime, nu isi intelege sentimentele. Parintele trebuie sa il invete mai intai sa le identifice. Normal ca daca el urla si tu il intrebi de ce urla el nu va face decat sa urle mai tare -- de frustrare ca nu poate sa iti explice ce are, ca nu il intelegi, ca nu intelege nici el prea bine, ca nu stie ce sa faca.

Din cate citesc, Cris, copilul petrece foarte putin timp cu voi -- ai zis ca sta toata ziua la bunici, ba chiar si in weekend, chiar si noaptea. Normal ca nu poate comunica bine cu tine, normal ca se simte frustrat. Bunicii nu isi educa bine nepotii, asta e lucru stiut, dar ii iubesc neconditionat. Meseria lor e mai usoara, noi trebuie sa ii si iubim neconditionat si sa ii si educam -- asta e mai greu...


14+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

filofteia spune:

1. Ai facut bine ca l-ai lasat acasa, dar nu ai pus bine problema. Nu este pedepsit ci pierde distractia de a fi cu voi. Daca mergeati in parc ce se intampla? Data viitoare cand doriti sa mergeti in parc gasiti ceva care lui sa-i para fun ... spre exemplu copilului meu ii place un anumit parc.

2. Nici aici eu nu cred ca trebuie pedepsit. Imi dau seama ca este frustrant pentru tine sa doreasca mai mult sa stea la bunici decat acasa, dar se pare ca pentru el acasa este la bunici, nu poti acum sa ai pretentia sa imparta acest acasa (adica sa fie acasa si la voi si la bunici), este prea mic la 4 ani. Solutia eu o vad sa-l atragi cu ceva super, gen jucat impreuna inainte de culcare, un exemplu ar fi in timp ce face baie sa va bateti cu apa (noi ne batem cu pistoalele) chiar daca este ceva de munca dupa aceea.

Si eu aplic pedeapsa, dar cele povestite de tine nu sunt motive de pedeapsa.
Este clar ca el simte frustrarea ta vis-a-vis de statul la bunici si o exploateaza. Asa ca trebuie sa vii cu ceva "cool" pentru el ca sa-l faci sa te placa mai mult decat pe bunic.
O alta abordare pe care eu o aplic este "Ce faci cu buni traba, ta, dar cand esti cu mine se face asa... Stii ca eu nu sunt de acord cu asta..." Ma rog la mine este un pic exagerata asta, pentru ca buni este mai severa cu el decat mine ... asa ca aplic si "Daca a spus buni asa ... asa faci..." ca al meu este mare comentator.

Si eu sustin vizita la psiholog, pentru voi nu pentru el, sa invatati sa gestionati anumite situatii...ar trebui sa fim mai deschisi catre specialisti.

kristelb76 spune:

Eu va urmaresc cu mare interes.

Nu mi-as fi imaginat ca metoda cu time-out-ul poate fi la fel de controversata ca si cry-it-out. Pana si faza cu cronometratul pauzei e aceeasi. Si ca taberele sunt cam aceleasi: adeptele disciplinarii cu metoda, si cele care sprijina copilul neconditionat (pe curentul AP - attachement parenting, as spune).


(Btw, noi am avut ENORME probleme cu somnul cand era bebe, se trezea de nenumarate ori, nu mai stiam ce sa fac. La cry-it-out n-am rezistat nici noi, parintii, nici el, noua ni s-a parut o adevarata cruzime sa stam cu ceasul in mana si sa-l lasam sa urle dupa noi. Pana la urma s-a dovedit a fi o etapa, de la 1.5 ani doarme chiar bine, si dupa-amiaza, si noaptea).

Vad ca si al meu e fix-fix pe acelasi tipic ca si baietelul lui Cris-cris: urlator de profesie.
Stilul meu e spre AP, constat. Dar la faza cu tipetele si comportamentul voit agresiv ma depaseste, nu gasesc deloc modul in care sa-l plachez. Daca incerc sa-l inteleg, sa ma apropii de el, s-ar putea sa interpreteze ca nu-i taxez comportamentul negativ. Iar daca o fac, la cat de des urla, ziua noastra se transforma intr-un calvar, suntem intr-un continuu conflict si din pedeapsa in pedeapsa.

Freedelia, excelente exemplele concrete pe care le-ai dat in ultimul mesaj . Dar... necesita o gramada de timp si de energie din partea ta, nu stiu zau unde le gasesti. La modul ideal as vrea sa pot face si eu TOT TIMPUL asta, dar nu am intotdeauna timpul si energia sa-l ajut sa-si depaseasca frustrarile .

Mersul la psiholog este categoric o optiune, deocamdata incerc sa-mi fac lectiile, mi-e inca greu sa definesc foarte bine problema.

freedelia spune:

Pai nu am gasit intotdeauna timpul si energia. Nici nu stiam de AP pana acum cativa ani, deja aveam al doilea copil cand am descoperit aceasta metoda. Am folosit si eu time out si stiu ca merge (in sensul ca da rezultate, adica copilul se conformeaza, e salon) dar chiar dupa mult timp de AP, la fi-miu inca mai vad dificultati in comunicare, in deschiderea fata de mine. Frustrare mult mai multa la el decat la fata, care era inca mica atunci cand am inceput sa aplicam AP.

Si nici acum nu sunt nici pe departe asa cum as vrea sa fiu -- mai ales acum de cand am ramas insarcinata, imi pierd rabdarea si mai tip la ei -- si dupa aia imi pare rau. Nu e vina lor ca eu ma simt groaznic. Nu e vina lor ca doresc sa petreaca timp cu mine si eu nu pot sa ma scol din pat sau de pe canapea. Dar asta este, suntem oameni, imi cer iertare de la ei, de la egal la egal si data urmatoare incerc sa fac mai bine.


14+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE