Mild Asperger - debut?

rrox3 spune:

Simali Asa e, suntem din ce in ce mai izolati ca indivizi. Dar nu fiindca avem cu totii creierul autist. Toate simptomele Asperger se regasesc si la neurotipici, difera insa cantitatea si chiar calitatea.

Adica, si mie imi displac multimile, prefer sa merg in vacante in locuri mai putin bantuite si nu agreez deloc turismul de masa si nici discotecile, dar nu am nimic autist. E alegerea mea sa fiu mai solitara. La fel, si eu sunt sincera, si eu spun adevaruri in fata oamenilor si-mi place sa mi se raspunda cu aceeasi moneda. Dar fac asta in perfecta cunostinta de cauza si imi asum constient reactiile celorlalti.
Dar aici se opresc similitudinile. In continuare as putea sa-ti insir o lunga lista cu diferente.

O sa gasesti si mai multe asemanari intre Aspie si supradotati. Au extrem de multe in comun, chiar e complicat de pus diagnosticul (in cazul in care au aproximativ acelasi IQ). Dar sunt si diferente.

Deci... dozajul ...

P.S. Felicitari pentru perseverenta In general si cu baletul, in particular. Te-a atras baletul, d-aia ai reusit. Nu ti l-a bagat mama pe gat, sa te aduca in randul lumii.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Am si eu o intrebare pentru voi, o chestiune care ma framanata si inca nu m-am hotarat asupra ei.

Cand credeti ca-i benefic pentru un copil sa afle ca are Asperger? Care e momentul potrivit?

Vorbesc de un copil cu functionalitate buna, care se descurca cat de cat, trece ca normal in societate, doar prea rasfatat, obraznic, neindemanatic si un soi de "branza buna in burduf de caine".
Si ma refer in primul rand la copii care traiesc in Romania, fiindca in lumea civilizata au avantaje pe plan educational.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

szivarvany spune:

Nana, Giulia de pe la 6-7 luni pana pe la 1,2 ani a spus :tata, tati, bei-bei, apoi mama. Dupa care putea, invata ambele limbi, insa refuza cateoric orice vorbit.
Si inca avem aceasta problema. Cum am spus, ea poate sa stea fara sa rosteasca un cuvant si 3 ore, chiar daca eu ii spun, o intreb. Sau si mai rau e cand mergem undeva si lumea o intreaba ceva. Cu asta o poti determina sa taca si o zi cred.
Si nu e curioasa. Nu intreaba niciodata de ce. Nu merge sa exploreze nici cand o trimit. Pur si simplu sta si se uita la ce se intampla in jurul ei.


-------
Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) & Sela
-------
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma
"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"
NU RAMANE INDIFERENT !
AJUTA-L PE BOGDAN SA VADA !

gaba-rema spune:

Ana, ma bag si io, scuze...

Am fost antitalent la orice sport, toti radeau de mine cat de nepriceputa si nula sunt.
Am avut pana aproape de batranete (!) exaltari de tot soiul (radeau multi de mine dar pe la spate... si eu nu ma prindeam!!!... doar retrospectiv mi-am dat seama, tarziu, tarziu de tot). In general, cand mi-a casunat pe ceva, m-am comportat absolut obsesiv.

Ca si copil, mama era fericita ca-mi dadea un joc (de obicei mai abstract, cu litere, mai de logica... ca la alea de lucru manual eram varza) si io stateam si ma jucam si o ora fara sa ma distraga nimic.

Daaa........ si apoi am inceput cu repetitia unor gesturi (pe ascuns, ca sa nu ma certe aia mari): de ex, mergeam la bucatarie si cand plecam, stingeam lumina.... de vreo suta de ori pe numarate (n-aveam voie sa gresesc, sa depasesc cifra fixata). Cand mergeam la wc, trebuia sa rup din hartie fix 100 bucatele, altfel... nu-mi dadeam voie sa ispravesc ...treaba.
Am avut ritual si la suitul scarilor, cum sa nu?? Am avut o vreme cand faceam ture in jurul mesei de la sufragerie ... ghici? ei da, de 100 de ori. Ii capiam pe ai mei, bietii oameni.
Am avut milioane de 'superstitii legate de numere, de simetrie, de culori, de compunerea cuvintelor din litere... mi-ar lua 1 luna sa le descriu...

Au fost si avantaje in pasiunea obsesiva pt. repetitiv: am invatai obsesiv => rezultate excelente la toate nivelurile de scoala; la sc. de soferi am luat sala cu maxim de pcte; tot ce am studiat extra-scolar, am studiat obsesiv => temeinic, in maxim de detalii, cu fixare extrema in memorie. Curios, memoria e buna, dar nu mi se pare a fi in afara limitelor normalului.

Si acum vreo 2 ani m-am autodiagnosticat... cu tulburare obsesiv-compulsiva. Chestia asta insa e "parfum". Cel putin la mine, asa a fost. Desi (prea) tarziu, odata ce am aflat ce anume am - si fiind adult - am scapat de compulsii, si in mare masura si de obsesii.

Sigur, Tudor si ceilalti copii au altceva... dar uite, unele similitudini intre conditii diferite exista.

PS: copil mai mic fiind, mancam obsesiv ORICE (aproape) - boala se leaga de obsesiv-compulsiva si se numeste "pika". Apoi am inceput sa caut substante care imi modificau perceptiile: intai benzen, toluen, aurolac, tetraclorura de carbon... apoi tutun, cafea, alcool. Dependenta de substante cu efecte de-astea e si ea legata de 'boala' pe care am depasit-o.

Scuzati-ma de off-topic... dar luati seama la astfel de elemente. Poate vreunul din copii are tulb.obsesiv-compulsiva, iar asa ceva eu cred ca nu e chiar de speriat.

tuturor.

J G spune:

Iar Carla, pana la 3 ani cred ca spunea maxim 20 de cuvinte simple. Se nerva foarte rau daca ii ceream sa repete dupa mine; era evident uneori ca incerca si nu putea sa spuna ceva.
Este un copil foarte indemanatic si pe partea asta a facut totul foarte devreme (mers, mancat, imbracat, incheiat nasturi, desena foarte bine inainte de 3 ani) insa nu e foarte vorbareata, si acum vorbeste numai ce e necesar cred ca niciodata n-o sa stea la palavre, nu are rabdare sa asculte povesti etc.
Acum ne-am linistit ca face progrese foarte mari dar inca astept ziua in care o sa vorbasca bine cat sa avem conversatii.

J si Carla (05.02.2006)

columbiana spune:

Gabi ,

stiu ce spui; privindu-mi copilul gasesc in el extrem de multe asemanari cu mine, doar vorbitul lui tirziu ne diferentiaza ( si vad ca "demonii" din capul meu cu care ma lupt si incerc sa-i stapinesc ma duc si pe mine in zona tulburarilor); eu oricum am solicitat o noua evaluare a lui Tudor, desi sunt sanse minime ca un profesional sa recunoasca ca s-a inselat intr-un diagnostic (de fapt au fost cinci, si citeva zile de observatii+ sute de pagini de chestionare completate de noi inainte ca ei sa pronunte un diagnostic); Demarcarea insa cred ca vine la nivel de functionare; al meu n-ar fi fost functional fara ajutor de specialitate: terapii, acompaniament scolar, etc; adica se observa ca e "altfel"; eu am fost intotdeauna un copil diferit, dar am functionat, m-am integrat dupa multe frustrari, am trecut prin scoli, am o familie, am schimbat sisteme sociale; aici e diferenta, fiul meu ar fi esuat;

Alra, Tudor este non-specific si nu Asperger, din cauza intirzierii de vorbire; la trei ani si nu vorbea deloc;

Rrox, eu va trebui sa clarific anul acesta (are noua ani-spre zece) cu fiul meu, si nu stiu daca si cum voi fi capabila sa-i explic ca-i "diferit.; deocamdata astept intilnirea in citeva luni cu psihologul lui; as fi vrut sa nu fie nevoie sa afle niciodata, cunoscindu-l stiu ca-l va afecta, ca apoi va avea mii de intrebari legate de subiect carora nu stiu cum le voi face fatza, va cauta in pararlel pe internet si singur raspunsuri si informatii ca de obicei cind are dileme; as fi vrut sa fi avut macar 14 ani, dar nu cred ca mai pot tragana-n-as vrea sa afle de la alti copii.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

iarina spune:

Gabi pe masura ce-ti citeam postarea ma gandeam la tulburare obsesiv-compulsiva, pt. a vedea la final ca intra-devar despre asta este vorba.

Cum ai depasit-o? Terapie si tratament?

gaba-rema spune:

Pai... de fapt am depasit-o PRIN CUNOASTERE.
Mai precis: tulburarea obsesiv-comulsiva (OCD in engleza) e adesea acompaniata, intr-un moment sau altul al vietii, de depresie. La mine depresia a venit de mai multe ori... dar cand cauza a fost infertilitatea fara sperante, m-am apucat in disperare sa aflu mai multe despre ea pe net... si asa am aflat ca depresia poate fi legata de OCD... si am intzepenit cand am vazut care sunt simptomele OCD, si ca eu am clar asa ceva - mi-a confirmat mai tarziu si doctorita.
Nu e ceva rar, cam 2-3% din po****tie are asa ceva. Si in sine nu e ceva prea grav, zic io.

Curios e ca prima treaba pe care o aflam pe diverse site-uri si forumuri e ca boala NU ARE LEAC... ca o poti alevia, o poti cumva tine sub control, dar nu o poti vindeca... Ei bine, simplul fapt ca am aflat DE CE am acele compulsii m-a determinat sa incerc sa le suprim. Nici nu speram sa reusesc, si totusi, am reusit. Durata? In cca. 2-3 saptamani am scapat de... cat sa zic... cam 80-90% din compulsii . Si compulsiile nu au revenit!! Si apoi, in cateva luni, am scapat de buna parte din obsesii.

Ulterior am mers la psihiatru, am luat Cipralex si Solian (asta din urma nu-l recomand, caci provoaca hiperprolactinemie tranzitorie si perturba ovulatia si ciclul in general... dar m-am simtit grozav cu el altminteri! )... am facut si ceva psihoterapie, desi nu consider ca asta mi-a facut foarte mult bine, a avut si ea rolul ei. Dar practic, Cipralex (cu un pic de Xanax pe ici pe colo) m-au dres. Pe bune!

Acuma mai e un 'mic' aspect, sper sa nu supar pe nimeni de aici... la mine OCD avea o componenta puternic religioasa. In perioada cand am aflat ca am OCD, credinta mea se clatina, in mare parte din cauza ca vedeam cati copii sunt bolnavi rau pe lumea asta, eu fiind sensibila la aspectul 'copii' mai ales via infertilitate, se intelege... si credinta mea a cedat: acum sunt agnostica... sa nu spun atee.... Daca as fi continuat sa cred in divinitate, nu as fi scapat de OCD. Sigur, nu e valabil pt. altii, nu zic asa ceva, dar la mine a fost crucial, esential.
Mi-am dat seama ca vreme de o viata intreaga nu am fost credincioasa... decat prin intermediul tulburarii! Compulsiile erau parte a credintei mele... cam ca niste canoane. Stiu, o sa spuneti ca am aruncat laturile dimpreuna cu pruncul. Dar asa s-a intamplat, si asa au ramas lucrurile. Si nu am cum sa revin la credinta in providenta, chiar daca imi pare cumva rau de asta... si nici usor nu mi-e intotdeauna. dar mi-e mai bine ca atunci cand credeam, curios!!
Am spus astea pt. ca au legatura cu intrebarea, sa nu se supere nimeni de 'blasfemia' mea sau de off-topic, va rog mult

Reconad celor interesati de CD si alte tulburari de anxietate cartea "Thoughts & Feelings"... am uitat colectivul de autori, dar pe Google o gasiti fara gres. E intr-o engleza greoaie pt. cei care nu-s f. anglofoni, pacat ca nu am gasit traducere in romana, dar am citit-o cum am putut eu, si sincer mi-a folosit, mult.

Asadar, pe scurt, OCD se poate vindeca total. In trei cuvinte: "Knowledge is Power"

bird70 spune:

Eu cunosc foarte multi. Pe mine ma consider competenta pentru ca nu am absolut nici o problema sa interactionez cu oamenii. Reusesc sa stabilesc conexiuni imediat, vorbesc mult , pun multe intrebari, pot sa petrec ore intregi facand small-talk si sa il fac cu placere. E adevarat ca in Romania eram ceva mai retinuta dar tot foarte sociala, asta din cauza ca oamenii sunt mai agresivi si mai putin politicosi acolo si socializarea nu imi facea intotdeauna placere. Citesc foarte bine oamenii cand sunt fata in fata, poate mult mai bine decat majoritatea si de asta cand vorbesc cu cineva rar intru in conflict sau intr-o neintelegere pentru ca le pot urmari reactiile. Lucrez numai cu oameni, pe unii ii vad doar o data, pe altii ii vad pe termen mai lung dar in general ma iubesc . Imi spun parerea foarte direct de multe ori dar pot sa prevad reactii adverse, ma enerveaza si ma plictiseste sa ma invart in jurul subiectului fara sa spun ce am de spus . Sunt foarte organizata la lucru si imi place sa fac totul bine dar acasa nu am nici un fel de rutina si in general hotarasc pe moment ce urmeaza sa fac iar la jumatatea drumului decid sa fac altceva (asta ma destinde). In general am considerat lumea mea plictisitoare si probabil de asta m-a fascinat felul cum sotul meu priveste aceleasi lucruri dintr-un unghi complet diferit si am admirat talentele pe care le are.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

alra spune:

ceva in genul asta am patit (si mai patesc) si eu.

si ma intreb oare cum se defineste "functional"? intr-o anumita societate poti fi mult mai "functional" ca in alta, dati fiind aceiasi parametri de intrare.