Mild Asperger - debut?

alra spune:

fara stimuli si stres cotidian fi-mea e buna de uns painea in loc de nutella

pentru stres sa zicem ca gasim ac de cojoc insa cu stimulii chiar nu stiu cum sa facem caci ultimul mega stimul de la noi din casa e sor-sa de 11 luni cu care se joaca in moduri pe care nu le-as defini ca fiind foarte ortodoxe. noi mergem pe principiul expune-o la stimul pana se toceste si isi pierde interesul, insa capu aleia mici tinde sa faca cucuie

ary_v spune:

Alra eu ii separ. Nu stiu cum e la tine dar la noi cel mic nu stie sa se joace cum si-ar dori cel mare si mai mult il incurca. Ii inteleg frustrarea, ca daca el se chnuie vreo juma de ora sa faca nu stiu ce constructie complicata si vine cel mic si intr-o secunda ii darama tot, normal ca e frustrat si sare pe el. Eu il iau pe cel mic cu mine si pe cel mare il las sa se joace in voie si apoi vine el singur sa se harjoneasca cu Andrei (cel mic:D).

simali spune:

Eu nu cred ca vindeci un copil autist sau din spectru prin evitarea expunerii la stimuli. Copilul nu poate calatori toata viata cu familia in desertul mongol. Intr-o zi va trebui sa se intoarca acasa si sa dea piept cu Lumea. Si probabil socul va fi si mai mare.

Sunt mai degraba pentru o expunere moderata la stimuli si antrenament pentru depasirea obstacolelor, chiar daca doare si chiar daca este mai putin spectaculos.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

myrrha spune:

Am fost impresionata de subiect, l-am citit pe nerasuflate.

Din pacate, avem si noi o fetita enigmatica, cu multe semne de intrebare la care nu stim nici noi nici doctorii sa raspunda.

A fost genul de bebelus plingacios, cind s-a nascut era alerta, cu ochii mari deschisi, se uita la noi f atenta, iar peste citeva ore a inceput sa plinga - si a tot plins vreo trei zile cit am stat in spital. Pe atunci credeam ca de foame, apoi am crezut ca de colici - ideea era ca stimulii puternici o dadeau peste cap si nu se putea linisti singura. Pe la 4 luni a dezvoltat o anxietate fata de straini f puternica, a tinut-o vreo doua luni, dar si dupa aceea a continuat sa fie circumspecta cu necunoscutii. Zimbea, gingurea, nu avea stereotipii. A mers devreme, la 11 luni singura pe distante mari (20,30 pasi), la un an avea vreo 20 de cuvinte in vocabular, iar la 1 an si doua luni lega cite doua-trei cuvinte. Nu era interesata de copii. De afpt, nici acum nu interactioneaza cu copiii deloc - asta e principala noastra problema.
Merge la gradinita de doua luni (acum are 3 ani si doua luni), cu placere, pare sa ii placa sa stea linga copii, dar se departeaza de ei imediat ce devin galagiosi sau agitati; mie imi spune ca nu se joaca cu copiii pentru ca ii e frica de ei. Vorbeste bine romana, acordurile sint corecte, dar confunda pronumele (persoana 1 cu a doua, adica foloseste persoana a doua pentru ea si persoana 1 pentru interlocutor), in engleza intelege si executa toate comenzile la gradinita, dar are un limbaj functional limitat, pare sa ii fie greu sa "converseze".
Prefera compania educatoarelor, cu care face contact vizual si vorbeste, e atasata de o educatoare careia ii cere sa-i cinte diverse cintece. Are o memorie de elefant, la 1 an jumate stia pe dinafara toata cartea a doua cu Apolodor, stie sa numere pina la 100, si a invatat intrebindu-ma pe mine, intelege valoarea numerelor si numara obiecte, citeste cuvinte scurte si incepe sa scrie litere.

Are clar probleme de empatie si intelegerea sentimentelor celorlalti, e foarte adesea absenta in ultima vreme, a fost ff geloasa pe fratiorul ei cind a aparut acum un an, acum incepe sa fie un pic mai afectuoasa cu el (o afectiune la limita agresiunii, dar e clar ca se bucura cind il vede si cind sint impreuna). Are multe probleme senzoriale, dintre care cea mai pronuntata e sensibilitatea auditiva.

Pediatrul ei a considerat tot timpul ca e absolut OK, ca dificultatile sociale sint motivate de lipsa familiei extinse. Educatoarele de la gradi sint insa ingrijorate. Am uitat sa spun ca are si citeva probleme de disciplina: scrie cu markerele pe pereti, pe jos, pe ea, picteaza la fel, rupe florile din gradina daycare-ului.

Pe scurt, noi oscilam intre sensory integration disorder (simptomele din Out of sync (http://www.out-of-sync-child.com) i se potrivesc fff bine) si Asperger. Autismul e exclus, pentru ca se joaca pretend play destul de mult.
Va multumesc ca ati citit un mesaj atit de lung. Voi ce credeti ca ar fi?

mami de Agatha (21.08.06) si Iosif (30.09.08)

bird70 spune:

Nu s-a pus nici o secunda problema sa vindece copilul de autism. Ei cautam ameliorarea simptomelor si se pare ca au reusit. Copilul traia in lumea lui si nu comunica cu parintii aproape deloc, nu era interesat de nimic din lumea inconjuratoare altceva decat animale. Cand au inceput sa calareasca si copilul a inceput sa comunice, foarte limitat si strict pe subiectul lui de interes (calul). In Mongolia a ras prima data, s-a jucat si a cautat compania altui copil (un baietel mongol care a calatorit cu ei), tantrumurile s-au diminuat, a inceput sa arate control asupra emotiilor si a devenit continent. Cel mai important pentru parinti a fost faptul ca el comunica si initia conversatii. Din cate se pare progresele s-au pastrat si dupa intoarcerea acasa. E adevarat ca ei locuiesc la o ferma, intr-un loc oarecum retras si fara agitatia unui oras mare. Mie povestea mi s-a parut interesanta pentru ca eu iubesc foarte mult animalele si mi-a dorit intotdeauna sa traiesc la tara la o ferma. Am observat si eu cat de atasata este pitica mea de cainele nostru si cat de bine comunica si se relaxeaza cu el.

Si eu sunt pentru expunerea la stimuli dar cred ca este foarte important accesul copilului la un mediu cu stimuli foarte putini, un mediu in care sa poata lasa garda jos si sa arate cine este cu adevarat. Cred ca trebuie sa existe si foarte multa incredere intre parinti si copil pentru ca acesta sa poata face asta fara sa fie judecat.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

simali spune:

Trebuie sa ma intelegi ca eu tind sa resping terapiile cu animale si pentru ca personal am un fel de fobie. Deci e o chestie unde eu insami sunt defecta. Am asa un sentiment ca noi, oamenii chinuim toate animalele (chiar si pe cele de companie) si ca noi trebuie sa le lasam sa traiasca oriunde doresc, da, in libertate ar fi cel mai bine (dar sa nu aiba acces in orase) numai in preajma noastra sa nu stea.

Dintre toate, cele mai intense sentimente mi le starnesc gainile, specie care toata viata mi s-a parut mult mai periculoasa decat pare la prima vedere. Cand vad o gaina foindu-se in jurul meu devin nelinistita, sunt cu ochii pe ea si ma astept sa ma atace perfid cand ma astept mai putin. Desi ratiunea imi spune ca o gaina singura nu este capabila de cine stie ce agresiune (desi n-as baga mana-n foc si pentru un grup mai mare care la o adica poate sa se organizeze...) mie mi se face un gol in somac de cate ori le vad.

Deci sa nu te mire daca o sa ma uit foarte suspect la cineva care gaseste ca un cal e ceva cu care poti stabili o relatie. Si calul are dinti, copite si daca ma gandesc bine nu mi se pare nici el de incredere... Scriid asta cu calul m-am gandit cum as fi eu prin desertul acela mongol calarare si m-au trecut deja cateva randuri de sudori reci.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

simali spune:

Myrrha.
Eu nu cred in explicatia aceea data de doctor cum ca lipsa familiei largite faca copilul sa se comporte asa.

Dupa cum nu cred nici pe cei ce-mi spun ca daca baiatul meu avea un frate/sora noi nu mai aveam nicio problema.

Acestea (impreuna cu "nu i-ai dat ocazia sa aiba prieteni" si altele) sunt toate diferite "ascunderi pe dupa piersic". Simpla lipsa a bunicilor sau a unui frate nu face un copil salbatic, antisocial si inchis in sine.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Sabina spune:

eu pe Agatha ti-o vad pur si simplu supradotata. gandeste-te la aspectul asta si neaparat da-o sa faca serios muzica. Sensibilitatea auditiva o au f f multi dintre cei dotati muzical.
In afara de cartea cu Apolodor e identica Sofia. iar Sofia e perfect sanatoasa. (nu fac nicio asociere bazata pe falsa logica, doar povestesc. Te incurajezi sa investighezi orice nelamurie ai) Si acum e extrem de sociabila, ceea ce la 3 ani si 2 luni nu era.Dar e hipersenzoriala., ceea ce ne obliga sa procedam cu manusi tot timpul.
Cu copiii mai mari cum se intelege?



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

myrrha spune:

Sabina, Simali,
Multumesc mult pentru raspunsuri.

Ultimele zile au fost devastatoare pentru noi. Dupa ce am vorbit joi cu resource consultant-ul de la gradinita Agatei (care m-a zdruncinat bine), m-am dus la librarie si am luat toate cartile cu autism si Asperger's de pe raft. Si am paralizat cind am inteles ceva ce am negat atita vreme, desi stiam cumva inauntrul meu. Agata are SIGUR Asperger's, acum inteleg ca ea nu intelege ce e in mintea celorlalti, nu intelege ca noi nu intelegem ce gindeste ea, nu ii e clara demarcarea intre ea si ceilalti (de aici pronoun reversal, care e tipic pentru Asperger's). Tot ce face e sa memorizeze reactiile si raspunsurile corecte intr-o situatie data, si cum are memorie buna, mascheaza relativ bine si trece drept normala in lumea adultilor; cind e vorba insa de situatii imprevizibile si de lumea impredictibila a copiilor, e pierduta - reactia ei e de obicei sa se retraga in ea insasi, sa-si gaseasca o ocupatie singuratica, de obicei cu o carte sau un puzzle, ceva ce poate controla.
Am revazut tot istoricul ei si mi-au sarit in ochi chestii pe care ori le-am ignorat ori nu le-am inteles, neavind alt copil cu care s-o compar indeaproape. De pilda Agata arata cu degetul de la 7-8 luni, dar o facea imitindu-ne pe noi, sau cind ii ceream sa ne arate ceva, nu spontan, ca sa ne arate ea ceva ce o interesa. Nici nu ne aducea jucarii sa ni le arate (ca sa isi imparta interesul cu noi) - pentru ca nu ne intelegea pe noi ca fiind "altii" decit ea, nu intelegea ca noi nu stim din perspectiva noastra ce o intereseaza pe ea. Dar Doamne, vorbea atit de bine, cu propozitii lungi la 1 an si citeva luni, cu cuvintele pronuntate aproape perfect de la inceput, oricit de lungi (imi amintesc cum pronunta perfect hipopotam inainte de 1 an jumate)

As putea sa scriu citeva zile despre toate semnele evidente acum de Asperger's la ea, acum nu facem decit sa stam si sa ii citim comportamentul cu alti ochi dintr-odata. Dar a doua imensa descoperire care m-a ravasit si inca ma paralizeaza e ca si eu am Aperger's. Recunosc toate simptomele copilariei si din amintirile mele si din povestile mamei si alor mei si imi explic acum dificultatile mele sociale dintotdeauna, si actuale. Intr-un fel asta atenueaza disperarea pe care am simtit-o cind am realizat ca Agata are Asperger's - eu am avut o copilarie si tinerete ff grea, dar am iesit la liman, instinctiv m-am tratat singura pe singura cale prin care reuseste un Asperger, cea intelectuala. Acum imi explic de ce ma ocup de un domeniu atit de specializat si care presupune atita exercitiu de memorie, si imi explic si de ce am fost tot timpul cea mai buna in scoala, la toate nivelurile, inclusiv doctorat. Si paradoxal imi raspund la intrebarea de ce sectia pe care o predau eu aici, singura din patru sectii predate de profesori cu experienta si vorbitori nativi de engleza, are aproape un numar dublu de studenti, asta doi ani la rind - totul pentru ca m-am chinuit atit de multa vreme sa inteleg si sa fixez toate aproximarile limbajului si comunicarii si pentru ca formulez probleme si solutii out of the box...

Stiu ca se poate trai foarte bine cu Asperger's. Dar acum trebuie sa fac tot ce pot sa usurez drumul fetei mele. Roxy cred intreba in acest thread cind e momentul sa ii spui copilului despre sindrom, si asta ma macina si pe mine acum. Sigur e prea devreme la 3 ani, dar ma impresioneaza cum imi cere obsesiv sa ii citesc cartile despre personaje care sint altfel decit ceilalti - Lemon, ratusca care nu poate sa mearga, sau Otis, porcul care nu se suporta murdar de noroi si de aceea nu are prieteni. Eu as fi cistigat enorm de multa incredere in mine daca mi s-ar fi spus de Asperger's pe la 9-10 ani, cind imi era clar de la o posta ca eu nu sint ca ceilalti - deci ca nu sint cum trebuie si sufeream enorm.
Nimic din viata mea nu va mai fi la fel ca inainte acum, mi s-a luat un val de pe ochi...

mami de Agatha (21.08.06) si Iosif (30.09.08)

Sabina spune:

Mai....nu stiu ce sa zic...la 3 ani niciun copil nu intelege ca adultul de langa el ii e strain. Ma refer la mama si tata.
Adica, un copil pana pe la 3, 4 ani crede ca noi stim tot ce face/simte etc. De exemplu, la intrebarea, ce-ai facut azi la gradi? multi sunt nedumeriti, au impresia ca mama trebuie sa stie tot.
E normal si sa imite la 8 luni.
eu de aceea te-am intrebat cum e Agatha cu copiii mai mari.
Sofia pana la 4 ani nu s-a putut juca cu cei de varsta ei, ci doar cu copilasi mult mai mari.Care aveau rabdare, o intelegeau.
Cand a mers la gradi, o luna nu a vorbit decat cu directoarea. Apoi s-a deschis un pic cand era vorba de anumite activitati matematice. (are un mare talent la asta, face in cap socoteli de genu 38 plus 55, a inteles cum se inmulteste, a inteles doar dintr-o expicatie verbala ecuatiile simple, de genul a -13 egal 2. Imediat a zis ca e 15, fara sa ii spun cum se face. I-am zis doar ca trebuie sa aflam cine e A. )

la 3, 4 ani ani, empatia nu prea exista. Pe ea a bulversat-o si venirea fratiorului. Fiind atat de inteligenta, are nevoie de mult mai mult decat simpla vostra prezenta, si a simtit imdediat toate starile tale.
daca vrei, continuam pe mail, te pup tare.





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo