Acum un an se nastea puiul nostru drag,Nicholas...

Cu toate ca a trecut un an de cand l-am nascut pe Nicholas, acele momente mi-au ramas intiparite perfect in memorie. Si pentru ca pana acum am fost codasa si am tot amanat sa scriu povestea nasterii, gata, m-am hotarat, trebuie sa o fac acum, mai ales acum, cand mintea imi e napadita de puternice emotii parca retraiesc cu ochii deschisi acele momente din 19 iulie 2008, cand...

(Scurt istoric ...eu si sotul meu, Aurelian, ne-am cunoscut in 2001 si ne-am casatorit in 2005. Dupa 2 ani de la casatorie, am inceput sa simtim ca ne lipseste ceva, ca pe langa tot ceea ce am trait impreuna toti cei 7 ani de cand eram impreuna, parca aveam nevoie de o experienta noua... ceva care sa ne schimbe viata, devenita parca prea monotona. Asa ca ne-am hotarat ca atunci e momentul de a avea un copil, eram pe deplin pregatiti pentru asta. Mie imi era teama ca vom avea mult de lucru, incepusem sa citesc forumul, la rubricile aspirantelor, si cand vedeam cat de greu raman unele fete insarcinate, eram sigura ca asa voi pati si eu, asta din cauza ca aveam aproape 30 de ani si in toti acesti ani n-am ramas niciodata insarcinata, cu toate ca n-am facut niciodata sex protejat, am apelat doar la anticonceptionale, pe care le luam doar cand imi aduceam aminte. Dar slava Domnului, totul a fost bine, si, desi am avut nivelul prolactinei ridicat, dupa 3 luni de tratament cu bromocriptina, am ramas insarcinata. Asta se intampla in luna noiembrie a anului 2007, tocmai cand ne hotarasem sa luam o pauza deoarece incepuse postul Craciunului. Dar Dumnezeu asa a vrut sa fie, si... in 4 decembrie, vazand ca imi intarziase menstruatia deja de 5 zile, m-am hotarat sa fac testul de sarcina, de alfel primul test de sarcina din viata mea, si... era II ! Nu-mi venea sa cred, pe cand ne asteptam mai putin! Am tinut secretul in mine pana ziua urmatoare, cand am reusit sa-mi fac programare la dr. Ginecolog, unde am aflat intr-adevar ca eram insarcinata in 4s6z, si am obtinut si prima poza de la ecografie cu bobuletul de piper ce cresrea in mine! Era seara de 5 decembrie, inca nu-i spusesem sotului nimic, ne-am hotarat sa mergem la film in seara aceea de la orele 23, cica de Mos Nicolae, la lift i-am spus ca mi-am uitat verigheta in baie si m-am intors rapid, i-am pus testul si poza de la ecograf in ghete, si am plecat. Nu m-am prea putut concentra la film, ma gandeam doar la ce fata o sa faca atunci cand isi va lua in primire “cadoul”...
La intoarcere, pe masina, nu m-am putut abtine si i-am spus ca mosul are un MAAARE cadou pentru el, se uita intrebator la mine, dar nu si-a dat seama... Am ajuns acasa, dupa miezul noptii, deci pe 6 decembrie... a scos prima data felicitarea din ghete, era o felicitare cu 2 talpite de bebe, pe care scria FELICITARI! iar eu am mai adaugat TATICULE! A zis cu jumatate de voce ca nu crede, dar i-am spus sa continue “cercetarile” si a scos testul de sarcina, s-a uitat la el dar nu pricepea el mare lucru, ce reprezinta alea 2 liniute, asa ca i-am dat si ultimul indiciu, poza de la ecograf. Atunci i s-au inmuiat ochii, m-a luat in brate si a inceput sa ma pupe, ma pupa si se invartea cu mine in brate, ma strangea mai sa-mi pierd respiratia. Si dupa ce si-a mai revenit cu vocea tremuranda si plin de emotii, a luat telefonul si in mijlocul noptii i-a sunat pe parintii lui apoi pe fratele lui, sa le dea vestea cea mare, cel mai frumos cadou pe care il putea primi vreodata.
Sarcina a decurs usor, fara probleme, singurul discomfort pe care l-am avut a fost un nerv de la sold care m-a deranjat destul de tare cand ma asezam sau ma ridicam, asta a durat cam 5 luni de zile, in rest, alte probleme... constipatia, somnolenta, sete incontinua. Nu varsaturi, nu greata, nu pofte. Burtica crestea incet-incet, la fiecare ecografie totul era perfect, data nasterii fiind estimata undeva pe 8-9 august. Graviduta cum eram am trecut cu bine si prin 2 sesiuni, in anul 2 de facultate, iar in plina sesiune din vara, ne-am permis sa dam o figa de 3 zile la mare, aveam 31s atunci. Toti se mirau de mine cum de ma pun la un drum asa de lung Cluj-Constanta, dar n-am avut chiar nici cea mai mica problema, nici macar cu mersul la toaleta. Dupa sesiune am inceput sa renovam apartamentul, eram deja in sapt 35s, dar pt.ca pana atunci am fost prea ocupati am lasat-o pe ultima suta de metri, eu simtindu-ma excelent, inte timp imi disparusera si durerile de sold. Aveam mult de lucru prin casa, si cu toate ca toata lumea ma sfatuia sa ma menajez, nu prea ii ascultam, eram din ce in ce mai stresata cand vedeam ca nu mai terminam, ba a trebuit sa si oprim lucrarile pe motiv ca n-am mai avut bani, iar creditul ce l-am cerut intarzia sa ne fie acordat. Mai aveam 3 saptamani pana la termen, si abia atunci am primit banii si ne-am reapucat de ceea ce mai aveam de facut, dar eu eram deja f stresata cand vedeam ca nu se mai termina odata santierul, iar noi nu aveam inca nimic cumparat pentru bebe, nici patut, nici carucior, de fapt absolut nimic. Atunci sotul m-a linistit zicandu-mi ca in maxim o saptamana terminam fiindca i-a chemat si pe parintii lui sa ne ajute, iar dupa ce vom termina avem 2 saptamani la dispozitie sa facem oricate cumparaturi imi doreste inima. Insa n-am stiut noi ca planurile omului nu sunt intotdeauna la fel cu cele ale Domnului, ceea ce ne-a fost mare invataura de minte in perioada care a urmat...)

...era vineri 18 spre 19 iulie seara, tocmai intram in saptamana 37, si eu trebaluiam de zor prin bucatarie, fiindca in dimineata urmatoare urmau sa vina socrii la noi sa ne ajute la lucrari. Pusesem de-o ciorba de ardei umpluti si de un gulas de cartofi, asa. Ca sa fie mancare din belsug pentru “muncitori”. Si fiindca in perioada aceea ziua era calduri groaznice in timpul zilei nu ma aventuram sa fac de mancare decat seara, dupa ce se mai lasau umbrele, oricum eu de obicei nu dormeam mai devreme de 1-2 noaptea, asa ca m-am apucat de mancare undeva pe la 10 seara. Dar fiindca ma miscam mai greu, am reusit sa le termin abia pe la 1 noaptea, dupa care m-am intins in pat, rupta de oboseala moment in care... poc! Un pocnet scurt... stiam din ce auzisem de la fetele de pe forum ca asa suna cand se rup membranele. Am fugit la baie si intr-adevar, da, curgea la lichid din mine, parca nu se mai oprea. Am intrat in panica si-mi tot spuneam ca nu se poate asa ceva, nu e posibil, cum asa de repede? Cand eu nu aveam absolut nimic pregatit. Mi-am sunat sotul (care lucra de noaptea) si i-am spus sa vina rapid acasa. A si venit in 15 minute si m-a gasit in baie stand pe toaleta, socata de-a binelea. Era si el destul de socat saracul, nu intelegea ce se intampla, dar cand i-am zis ca gata, asta este, sa ma ajute sa-mi fac rapid bagajul si sa ma duca la spital, s-a executat. (Intre timp mi-am sunat doctorita care mi-a spus sa merg cat de repede pot la spital fiindca nu e bine sa ramana copilul fara lichid, si ca va ajunge si ea mai spre dimineata.) Am facut un dus rapid, am deschis rapid calculatorul, forumul, am lasat un mesaj iubitelor mele colege de odisee in care le anuntam ca a sosit momentul, am deschis lista cu cele trebuincioase pt. bagajul de spital si ii ziceam ce sa puna in geanta. Eram cam tremurici amandoi, nu stiam pe ce sa punem mana mai repede.
Ce a fost cel mai nasol e ca de la graba aia si cum am indesat toate lucrurile in geanta, i-au cedat fermoarele si alta nu mai aveam, asa ca m-am dus cu geanta desfacuta dupa mine, unde era sa sun eu la ora aia sa-mi fac rost de alta geanta? Mi-am facut rapid o lista cu ce nu aveam si am plecat spre spital oprind in drum la o farmacie non-stop si luandu-mi restul lucrurilor de care aveam urgenta nevoie. Am ajuns la spital pe la 3 dimineata, ne-a primit o asistenta f somnoroasa si vadit deranjata ca ii curmasem somnul, a inceput sa faca procedurile de internare, intre timp a venit si un doctor care m-a consultat si m-a poftit sa imi schimb hainele, si sa urc la etaj, la sala de nasteri. Liniste toatala pe coridoare, nici o miscare, numai bataile inimii mele le auzeam. (Si sotul pe-ale lui). M-a dus in camera alaturata salii de nastere, si mi-au zis sa-i anunt cand am ceva dureri. Am mai stat putin cu sotul de vorba si fiindca deja pe la 5 mi se facea somn si nici urma de dureri, l-am trimis acasa, sa apuce si el bietul sa doarma, ca la 9 soseau socrii si aveau mult de lucru, apartamentul fiind un adevarat santier. M-am pus in pat incercand sa adorm, dar n-am reusit deloc, cu toate ca eu credeam ca o sa nasc abia dupa-masa, nu puteam sa inchid ochii, studiam totul in jurul meu, mai erau 2 femei care asteptau sa nasca si care incepusera sa geama de durere, iar in cel mult o jumatate de ora una dintre ele era deja pe masa, tipand din toate puterile. Si ce s-a mai chinuit biata de ea... imi era asa de mila de ea, si intre timp mi se facuse si mie frica de ce ma astepta. Pe mine intre timp ma monitorizau si-mi ziceau ca au inceput contractiile dar eu nu simteam absolut nimic, vedeam pe monitor cum cresc in intensitate si scad dar nu simteam mare lucru, chiar si doctorita care era atunci de garda si m-a vazut mi-a zis ca am noroc ca am un nivel ridicat al sensibilitatii si ma incuraja ca o sa am o nastere usoara, ca sunt genul de persoana care nu simte durerea la o asa mare intensitate cum o simt altii. Asta a fost o veste imbucuratoare pentru mine desi inima imi era cat un purice, cand vedeam cum trec orele si fata respectiva se chinuia si nu mai nastea. Cred ca a stat vreo 3 ore pe masa, a avut si ghinionul ca dr. ei sa nu raspunda la telefon asa ca a nascut cu dr. de garda, insa ulterior am aflat de la ea ca, cu toate ca a avut asa o nastere de grea, doamna a fost f simpatica si a ajutat-o f mult. Intre timp a venit o alta tipa, nu stiu, doctorita, ce o fi fost ca am vazut-o doar atunci o singura data si gata, m-a dus in alta sala sa ma controleze si atunci mi-a venit sa urlu de durere cand m-a scotocit inauntru, probabil ca vroia sa vada pozitia copilului, nu stiu exact ce a urmarit, ca era prea botoasa sa vorbeasca cu mine, atat am intrebat-o cat sunt dilatata si ea mi-a zis ca inca nu eram. Era deja 7 dimineata si eu nimic. Hotarata nevoie mare, gata, trebuie sa dorm cine stie cand oi naste. M-am intors la patul meu dar pe cand sa inchid ochii, incepe cealalta sa geama si sa se vaite. Ma chinui sa adorm dar nu reusesc nicicum, oricum deja era ziua afara si nu mai aveam sanse. De pe la 8 dimineata parca-parca incep sa simt ceva, slabut, destul de rar. Apoi, dupa 9, am inceput sa simt contarctiile din ce in ce mai puternice. A aparut si doctorita mea, care mi-a spus ca incep sa ma dilat, aveam 2-3 cm. O alta doamna super draguta, care de fapt era moasa, ma tot intreba daca mai rezist, cat le simt de tari, ca sa-mi dea calmant. Oricum mi-a pus o perfuzie cu ceva preventiv si a iesit. N-a mai ramas nimeni pe-acolo inafara de noi cele doua care aveam contractii, cea care nascuse deja si intre timp mai aparuse o tipa. Si contractiile mele erau tot mai dese si insuportabile. Vroiam sa-l sun pe sot dar imi era asa de mila de el, ma gandeam ca daca nu m-a sunat pana atunci sigur inca doarme, asa ca l-am mai lasat. Perfuzia se treminase dar parca nu ma ajuta cu nimic. Dupa ce mi-au scos-o am inceput sa ma plimb prin salon, nu mai aveam stare, simteam ca mi se taie respiratia cand atingeam intensitatea cea mai puternica. Si nu mai era nici un doctor acolo, iesisera toti, nu stiu, la o cafea, la baie, habar n-am, ca eu muream de nervi, imi trebuia anestezie si n-aveam cui sa cer, de iesit din sala nu ma incumetam, fiindca durerile erau deja prea dese. Finally, au aparut toate odata si le-am spus ca vreau epidurala, ca nu mai pot, dar bineinteles ca... eram deja prea dilatata, 5-6 cm si nu se mai putea. Imi venea sa le iau de cap pe toate, le-am zis ca ma doare prea tare si nu stiu cum o sa rezist pana la sfarsit, imi inchipuiam ca daca atat de mult a durat pana am ajuns la 5 cm, pana la 10 mai dureaza enorm, dar ele mi-au zis sa stau linistita ca in maxim o ora nasc. M-au pus in sala de nasteri pe un pat pentru monitorizare si ele povesteau acolo, n-aveau treaba mea. Era 10 dimineata si stateam cu telefonul in mana, dupa fiecare contractie imi ziceam ca-mi sun sotiorul. Insa simteam ca ma sufoc, asa ca am rugat-o pe moasa sa mearga la mine la pat si sa-mi aduca din geanta o bomboana Halls, ca-mi era foarte uscat gatul si nu puteam respira bine. Mi-a adus-o si atunci au si hotarat sa ma urce pe masa de nasteri. M-am urcat destul de greu, dar n-am lasat o clipa telefonul din mana. Cu o mana ma tineam de bara aia de fier pe care am crezut ca o smulg de la locul ei, iar cu alta tineam bine de telefon... O contractie... bine, se vede ceva, respira de doua ori, alta contractie... hai ca e bine, merge, inspira pe nas, respira pe gura, unde, ca nu ma puteam concentra pe respiratie, ca stateam mai mult cu gura deschisa, a treia contractie, hai impinge, cat poti tu de tare.... respira... a patra contractie impingeeeee, se vede capul, haaai, nu te lasa.....hai, taiem putin si gata (n-am simtit nimic la epiziotomie), respira..... a cincea contractie, inca o data, hai impingeee, e bine, e f bine ce faci, mai, mai, mai tare... gata ca te sufoci, respira... eu strangeam din dinti si ma enerva bomboana respectiva asa ca am inceput sa o zdrobesc, imi era frica sa nu ma inec cu ea, a sasea contractie impingeeee, hai, hai ca ieseeee...hai, mai tare, mai, mai, mai, hai ca data viitoare sigur iese, respira, dar eu nu mai voiam sa respir, imi tineam respiratia si impingeam cu toata puterea, nu le mai auzeam pe ele, tot ce stiam e ca nu mai vreau alta contractie, si cu bomboana zdrobita intre dinti, si cu ultimele puteri am impins si-am impins cu toata forta mea, cred ca mi-au iesit ochii din orbite de atat impins.... si-am simtit cum se scurge ceva din mine, o usurare m-a napadit imediat dar pe cand credeam eu asta... contractia sapte, impingeeee, hai ca iese, inca o data, gata, acum a iesit ... (inainte iesise doar jumatate), si de data asta am simtit ca un fluviu care tasneste din mine, si copilul, si lichidul si placenta, tot ce putea iesi. Am inchis ochii multumindu-i lui Dumnezeu, si in acel moment am auzit scancetul, tipatul puiului meu. Scumpul meu scump, era asa de rozuliu, cu fatuca lui ce se stramba sa planga dar nu reusea decat niste chitzaituri, am simtit cum ma inunda o dragoste imensa si-mi venea sa-l iau de la asistentele care-l curatau de zor, sa-l pup tot, dragul mamii drag. Totul era bine, chiar daca se nascuse cu 3 saptamani mai devreme, era perfect sanatos, avea 51cm, 3,100 kg si... a primit primul 10 din viata lui. Mi-am adus aminte de telefon si, imediat i-am facut niste poze, am imortalizat acele momente care vor ramane mereu vii in inima mea. Iar acum, ma uit cu drag si nostalgie la acele poze, si ma uit la puiul meu... a trecut un an de la nastere... si a trecut atat de repede... si pe cat eram atunci de speriati si neincrezatori, pe atat suntem acum de linistiti si hotarati sa repetam inca o data experienta, asa ca ...pui mic si drag, de ziua ta mami si tati iti uram LA MULTI ANI!!!, sa ai o viata plina de binecuvantari, sa fii inconjurat numai de oameni buni si dragi tie, sa-ti fie calea presarata cu bucurii si impliniri, si... cu toate ca acum nu intelegi tu prea multe, poate peste 8 luni vei intelege mai bine... vei avea un fratior!


Adriana mamy de Nicholas Cristian 19.07.2008

ionica spune:

Sa va traiasca puiutul si sarcina usoara,ce cadou frumos de la viata, FELICITARI de la o mamica de 2 printese!

Sophia 2ani 06.09.06
26.03.09 Sarah
http://community.webshots.com/photo/2379816330104564034uhnTsy

Caprioara spune:

Adriana, sa va traiasca puiul ! Si sa va dea Dumnezeu un fratior sau o surioara sanatos/sanatoasa pentru el! Cel mai frumos cadou pe care il putea primi .

pup you,

In concursul cu ratzuste ne puteti vedea www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Ratusca%20din%20viata%20mea&page=3" target="_blank">aici, pozele cap1 si cap2

-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~-~

Caprioara, mami de Matei si de Ilinca

mai multe poze cu ratuste
Povestea nasterii Ilincutzei
Blogul meu - manute talentate

AnnaBaby spune:

Adriana ai povestit foarte frumos! Sa va traiasca puiutul si sa dea DD sa aiba parte de o surioara sau un fratior care sa fie sanatos si sa va lumineze mai frumos viata!

Anna si Ioana 11.07.2008

povestea nasterii

gallyb spune:

Foarte frumoasa povestea nasterii...M-au luat emotiile...

Aniriela spune:

foarte frumoasa povestea nasterii. multa fericire unei familii asa minunate !

monalac spune:

m ai facut sa plang!!!

o poveste foarte emotionanta!sa dea dumnezeu sa fiti sanatosi si peste 8 luni sa ai o nastere la fel de usoara!

M&M spune:

Adriana, foarte frumoasa povestea nasterii lui Nicholas. LA MULTI ANI , inca o data, sa fie sanatos, fericit si sa aiba parte de multe realizari si bucurii in viata!! Sarcina usoara si un bebe sanatos , cumintel si frumusel ca si Nicholas.

Mamica de poznas

SufletDInger spune:

La multi ani si sarcina usoara.

www.Satmarean-Alexiss.piczo.com

http://b1.lilypie.com/3q8rm7.png

atb spune:

Multumim din suflet de urari!!! Sunteti niste dulci si va multumesc pentru rabdare... am scris destul de mult si parca am lasat atata pe dinafara...

Adriana mamy de Nicholas Cristian 19.07.2008

povestea nasterii

dr_anca spune:

Ai surprins momentele cele mai importante imi place povestea ta.
Sa va traiasca micul pui de om si sa va bucurati de el!
Sarcina usoara si fara probleme si un bebe sanatos si papacios!

pentru Nick

Mamica de cuminte
iulie 2008