Crina - minunea mea!

Crina a implinit deja 4 luni si cred ca e timpul sa-i scriu povestea. Eu si sotul meu suntem casatoriti de 3 ani dar ne cunoastem de 9. Am calculat cu grija totul, la fel si momentul cand sa se nasca copilul nostru. Am avut intotdeuna noroc si intotdeauna lucrurile au iesit asa cum am vrut noi. Asadar in martie 2009 trebuia, asa hotarasem noi, sa se nasca bebe. Eram sigura ca sunt insarcinata si testul de sarcina mi-a confirmat lucrul asta. Cand l-a vazut Flo prima reactie a fost „o sa avem 2 bb?”, ca doar erau 2 linii. Ei bine nu, ecografia a aratat ca batea o singura inimioara, un mic balonas care m-a umplut de bucurie. Primele luni au trecut repede, cu greturi, varsaturi si toate cele specifice, dar si cu o colica renala si dese caderi de tensiune care duceau la lesin. Oricum, eram atat de fericita ca nimic nu conta atat timp cat bb era bine. In primul trimestru am fost la mare dar si la munte chiar daca prea mult nu am putut sa ne distram. Cand am ajuns la mijlocul sarcinii au inceput problemele cu adevarat. Bb avea 20 de saptamani in burtica, eu eram mandra tare dar m-am dus la medicul de familie pentru ca simteam ceva ciudat. Doctorita era plecata dar asistenta m-a asigurat ca e totul ok, ca e vorba doar de primele miscari fetale. Si asa m/am dus eu acasa dar „miscarile” erau tot mai dese si mai dureroase. Mi-am sunat medicul, care era la Megidia adica la mai bine de 2 ore si mi-a dat un tratament si mi-a facut o programare mai devreme. Am facut morfofetala si am aflat ca bb era mai mult decat ok. Totodata am aflat ca bb era fetita...eu as fi vrut baiat, cel putin asta spuneam dar in sufletul meu cred ca asta mi-am dorit. Contractiile insa nu conteneu. Luam si gynipral si no spa, renuntasem deja sa mai merg la serviciu si tot degeaba. La inceputul lunii decembrie a trebuit sa ma internez in spital, la Medgidia, departe de ai mei, dar pentru bebelina as fi facut orice.
De obicei decembrie e luna mea favorita, e plina de sarbatori, e ziua mea si a fratelui meu, e iarna, si daca am noroc zapada...anul trecut insa am ratat tot. Inainte de sarbatori am venit acasa de la spital dar am stat numai in pat. Chiar si de revelion cand s-a strans toata familia in jurul mesei eu am stat intinsa pe canapea. Nu vroiam sa risc nimic. Cu toate astea la inceputul anului m-am internat iar in spital. Am crezut ca voi face iar o „cura” de perfuzii si voi pleca acasa dar nu a fost asa. Am mai plecat acasa deabia peste mai bine de 2 luni cu minunea mea in brate. Am stat 2 luni acolo si aproape ca devenise casa mea. Ma cunostea tot personalul, oameni deosebiti pentru care nu am decat cuvinte de lauda si multumire. Majoritatea timpului am stat in perfuzii. Am avut 18 branule, am facut 120 de injectii, am luat pastile de tot felul, am facut nenumarate ecografii, am fost monitorizata non stop, am facut si vreo doua depresii...le-am amestecat pe toate aici si sincer nu mai vreau sa revin...a fost o perioada foarte grea si dureroasa. In tot acest timp sotul meu venea cat putea de des sa ma vada, la fel si familia mea, dar cel mai mare suport pentru mine a fost doctorul meu, dr. Eduard Balasa, seful maternitatii din Medgidia. Fac aici o paranteza si spun ca acestui om ii datorez faptul ca am acum o fetita perfecta. Mii de multumiri si respect pentru totdeauna!
De fiecare data cand speram ca e mai bine aparea alta problema. Intr-un final dr a decis ca bb nu mai poate sa stea si chiar daca mai aveam 3 saptamani pana la termen a hotarat cezariana pentru data de 3 martie. Stia ca eu imi doream o nastere normala dar pozitia bebelinei impunea operatia. Oricum imi doream sa fie fetita sanatoasa asa ca am acceptat. Si iata ca a venit si marea zi. Eram emotionata, speriata si nerabdatoare. Nu am dormit aproape deloc. Dimineata a venit dr si m-a luat sa facem o ultima ecografie si surpriza, zice „daca mai vrei putem sa incercam si pe jos”. Bineinteles ca vroiam. Vroiam sa imi vad fetita din prima clipa, sa o aud, sa am controlul absolut, asa ca mi s-a provocat nasterea. M-ai intai o injectie in mana, apoi o pastiluta...stateam cuminte in pat si asteptam. Aveam deja de cateva saptamani colul sters si dilatatie 4 asa ca nu trebuia sa astept prea mult. Teoretic...dar bebelina mea nu mai vroia acum sa iasa asa ca seara la schimbarea turei deabia aveam dilatatie 6. Moasa care a venit imi era f draga, dna. Adriana si m/a ajutat foarte mult. Tot imi puneau diverse chestii in perfuzie si la ora 8 aveam dilatatie 8, la 10 dilatatie 10. In astea ultime ore am avut si dureri mari. In momentul cand am auzit-o pe moasa „10, gata urcam pe masa” m/a luat o frica cumplita. Ea dadea sa plece sa aduca doctorul si eu o tineam de mana sa nu plece. Am ramas cu asistenta si infirmiera, tanti Mioara, si in cateva secunde cand eram deja pe masa a venit doctorul. La prima contractie mi s-a spus sa imping si asa am facut dar bebelina si-a blocat capul si a ramas asa. Moasa mi-a zis sa ma odihnesc si la urmatoarea sa imping mai tare. L/am auzit insa pe doctor ca zicea, nu stiu daca mie sau moasei, ca bb e blocat si ca nu stie cum va respira (asta era marea teama) si ca mai bine sa ma lase sa imping. Mie atat mi/a trebuit si am inceput sa imping cu toata forta, la un momendat am simtit si contractia, si inmediat am vazut-o pe pitica mea cum aluneca afara. A tipat asa de frumos, micuta mea curajoasa! Totul a durat doar 15 minute si la 22.15 eram mamica!
Infirmiera si moasa care care ma tineau ridicata din spate m-au lasat sa ma intind si imi ziceau sa respir. Nu ma mai interesa sa vad ce mai iese asa ca m/am intins, ma interesa sa vad mogaldeata mica si mova ca iesise din mine...Pentru momentul in care am vazut efectiv cum o noua viata iese din mine, sincer va spun as fi indurat orice durere. Nasterea naturala este o minune, ceva unic care te schimba pentru totdeauna.
Eu tot intrebam de ce e mov, timp in care dr se apucase de cusut (a avut destul de lucru ca fiind o expulzie asa precipitata era si normal...) iar restul se ocupau de bb. In timp ce dr lucra de zor mi-au aratat fetita, imi ziceau ca nu e mov, ca mi se pare mie si ca dupa ce o sa fiu eu gata o sa mi-o aduca. Numai ca inapoi a venit doar asistenta care mi-a spus ca are 3.200 kg, 50 cm, a primit nota 9 dar trebuie sa stea o noapte la oxigen din cauza ca e cianotica, adica mov...Nu pot sa va spun ce era in sufletul meu, o vroiam sa o tin in brate, sa o sarut si sa-i spun cat am asteptat-o si cat o iubesc. Pe de alta parte in noaptea aia m-am simtit f rau, ma lua cu lesin si vomitam cum incercam sa ma ridic. Aproape toata noaptea am vorbit la telefon cu proaspatul tatic. Imi parea rau ca nu il chemasem sa stea cu mine. N-am dormit deloc, eram ametita, imi era si foame dar nu puteam sa mananc...toata noaptea au continuat sa ma tina cu perfuzia si sa imi faca calmante. Durerile de la nastere eram infime pe langa durerile de burta din noaptea aceea. Dar a venit si dimineata si in sfarsit la ora 6, am facut cunostinta oficial cu fiica mea. A venit o asistenta cu ea si cand a intrat mi/au dat lacrimile...era asa de mica, intr-o paturica gri din care nu i se vedea decat fatuca mica cat gura unei cani. Dar era atat de frumoasa si avea niste obrajori pufosi. Am luat-o in brate si m-am simtit cea mai norocoasa si mai fericita de pe planeta. Asistenta mi-a zis sa o pun la san sa vedem daca vrea. Gurita aia mica inmediat a prins sfarcu si a inceput sa manance incet si linistit. Sentimentul asta de liniste ma cuprinde si acum, dupa 4 luni, de fiecare data cand o pun la san.
Asa am inceput sa ne construim relatia noastra, sa ne cunoastea si sa devenim dependente una de cealalta.
Dupa 6 zile, in care ea a facut icter si eu furia laptelui, a venit tati si ne-a luat acasa. Asa cum visasem de atatea ori, mergeam in masina cu fiica mea in scoica ei, dormind linistita si ma gandeam ca in sfarsit suntem o familie, ca asa arata o familie fericita. Fiica mea imi lumineaza fiecare clipa a vietii, cand o vad cum imi zambeste stiu ce inseamna fericirea.

E o poveste lunga si nu stiu daca cineva va avea timp si rabdare sa o citeasca dar pentru mine e cea mai frumoasa poveste, pentru ca asa a venit pe lume Crina – minunea mea!


silvi mama CRINEI

CRINA MINUNEA MEA
am mai crescut!

kitzy spune:

Silvia draga mea, am citit fiecare cuvant cu sufletul la gura, m-au luat emotiile si am zambit cand totul s-a sfarsit cu bine
Esti o mamica implinita acuma, sa-ti traiasca mica minune si sa fie sanatoasa si cu mult noroc in viata

Poze Diana
Povestea nasterii


Raluca, mami de Diana (24.04.2008)

magdutza24 spune:

sa cresteti mari si sa fiti cuminti

magda si victoras ( 31.03.2008)http://community.webshots.com/user/magdutza24

silvi8 spune:

magdutza, multumimsi un ptr victoras

kitzy, ma bucur ca ai avut timp sa citesti.multumesc de urari! si sa mai zici ca diana nu te lasa sa faci nimikva pup

silvi mama CRINEI

CRINA MINUNEA MEA
am mai crescut!

kitzy spune:

Silvia pai stau pe net cand doarme diana si cateodata cand mai iese soacra cu ea si am timp

Poze Diana
Povestea nasterii


Raluca, mami de Diana (24.04.2008)

aris26 spune:

felicitari inca o data Silvia
este o poveste frumoasa,cu greutati dar cu un final superb!
sa fie sanatoasa si sa fiti fericiti impreuna

silvi8 spune:

aris, multumesc din suflet! se pare ca totusi sunt o norocoasa
kitzy,

silvi mama CRINEI

CRINA MINUNEA MEA
am mai crescut!
Povestea CRINEI

Monnvas spune:

Uof, ce nu face o mami ca sa-i fie bine puiului! si felicitari pt fetita superba!

Monica mami de CRISTIAN
(7.03.2009)

CAND 1+1=3

petrean spune:

desi ai trecut peste atatea greutati, ai o minune de fetita..si poate te hotarasti sa-i faci un fratior/surioara

Vlad si Catalin-17.03.2009 si Andrei Luca -15.12.2006
www.infoturism.ro/acorda-puncte/101832/" target="_blank">Votati

Poze gemeni


Povestea noastra

monalac spune:

silvi,ti am citit povestea si m au napadit amintirile...pentru ca eu,ca si tine,am petrecut f mult tp in spital,aproape 4 luni de sarcina...dar a meritat...
sa va traiasca fetita si peste cativa ani amintirile dureroase sa se transforme intr unele frumoase, astfel incat sa aveti puterea sa o luati de la capat si sa i faceti crinei un fratior sau o surioara!

adelyna spune:

Medgidia,orasul meu natal....mi-e dor de copilarie.
Silvi,sa-ti traiasca greierasul si sa-ti aduca numai bucurii !!
Am vazut pozele,este o frumusete...

adelina si piticii
Noemi 2 ani