Egoismul - calitate sau defect ?

Andrada spune:

Daca discutia nu e scopul si parerea noastra nu te intereseaza, inteleg doar ca vrei sa ne impartasesti tu cum sta treaba si sa ne deschizi neuronul 17 din educatie si daca asta ar insemna ca te pot acuza de prea multa empatie atunci tu o faci numai sa treaca timpul.


Dar pentru ca esti insistenta o sa-ti spun parerea mea pe larg

Andrada spune:

Eu cred ca toti copiii trebuie sa invete empatia. Trebuie sa stie ce provoaca in jur. E una din calitatile importante, e cea care ne face umani. Dar empatia nu trebuie sa fie paralizanta. Nu trebuie sa ii incremeneasca in durere, sa ii faca dependenti de parerea celor din jur sau din contra sa-i indeparteze de lume.
Nimeni nu e independent, nimeni nu e o insula. Toti avem nevoie de suport, de parerea celor din jur () fara ca asta sa insemne slabiciune sau "needy-ness".
Daca copilul se hotaraste sa plece in Afganistam sa faca bine sa explice ce anume ii ofera Kabulul si la Londra (de pilda) nu se gaseste, ca altfel nu ne sade bine la nici unul sa murim zilnic unul de dorul celuilalt. Iar daca Kabulul se dovedeste a fi "The Place" ar fi egoist din partea mea, nu a lui, sa nu-i recunosc independenta.

buflea spune:

Oh ! Fraza aia mi-a ramas atarnata cand am conceput raspunsul ... am tot scris si sters si scris si aia a ramas nestearsa.
Nu prea inteleg mesajul asta, imi suna putin arogant si imi da un sentiment inconfortabil ... nu vreau sa deschid nimanui nimic, Nu vreau sa dovedesc nimic, sa conving pe nimeni ... daca subiectul deranjeaza ma retrag.

buflea spune:

Nu inteleg ce legatura are empatia cu egoismul ? Si eu empatizez cu afghanii de ex dar nu m-as duce sa ma sacrific alaturi de ei ... de ce ? Din egoism, desigur ...


Cum adica "sa faca bine sa explice" ...sa explice cui ? Cui ? Tie ca mama ? Dar de ce sa-ti explice ? Cum adica "daca se dovedeste" ? Si daca nu se dovdeste dar asa crede el la mometul respectiv ca e bine pentru el ?
Tie daca iti dovedeau parintii ca e mai bine pentru tine sa ramai in Romania, ramaneai ?

Andrada spune:

Nu subiectul...abordarea.
Ce sens are o discutie daca nu te intereseaza parerea celuilalt?
Si cit o sa mai cautam scuze la egoism pentru ca toti o facem?
Fireste ca toti sintem egoisti si ca toti ne-am salva copilul sau pielea in situatii limita. Dar in viata de zi cu zi ni se cere muuuult mai putin, si atunci imvocam motivul suprem la supravietuirii in orice moment. De la ne-imprumutat jucaria vecinului pina la ocolit actele de caritate. Nu sintem maica tereza dar nici sa ne facem un titlu de glorie din asta.
Ca sa raspund intrebarii tale, egoismul nu e calitate, e o scuza si aia amarita.

Andrada spune:

Tu pledezi pentru egoism sa fie considerat calitate pentru ca se intimpla des si pentru ca toti o facem. Si printr-o democratie procentuala a sentimentelor iacata-l transformat in virtute.

Cumva trebuie sa te hotarasti, daca nu-ti pasa de cei din jur si-ti imbratisezi calitatea de egoista la ce mai empatezi (ramii incremenita in sentiment cum ziceam), daca din contra (subiectul de fata simptomatic) ceva nu ajunge, empatiei respective ii trebuie explorata mai adinc autenticitatea.



N-as fi ramas in Romania dar as fi incercat sa le explic de ce America ptr mine suna mai bine. Daca ar fi insistat egoismul era de partea lor. In exemplul dat de tine cineva (parintii) incearca sa modeleze viata altui individ (copilul). E un gest de la inceput intruziv si abuziv. Copilul isi apara independenta, asta nu e egoism, e maturitate.

ruxij spune:

Este natura umana sa fim egoisti, pentru supravietuirea speciei. Asta una la mana.

Dar depinde la ce nivel de egoism te referi, ca eu nu am inteles totusi prea bine.

Dc. spui ca e o calitate, este o calitate in conditiile in care egoismul este prezent in doze normale si coexista cu empatia. Dar este putin exagerat sa consideram egoismul extrem, adica de genul aratat de tine "ce imi pasa mie de ceilalti", o calitate, nu numai o calitate asa universala, dar chiar in sensul de a fi o caracteristica buna si de dorit pentru persoana respectiva, sau pentru copilul tau. Pt. ca un egoism extrem se numeste narcisism (narcissistic personality disorder) si nu aduce deloc fericire persoanei respective, dimpotriva, ii aduce nefericire, probleme in viata, la locul de munca si in relatiile din viata respectivului individ. Deci egoismul in doze sanatoase, normale, care coexista cu receptivitatea la nevoile celor cu care interactionezi este, nu as numi-o o calitate, ci o caracteristica sanatoasa, dar egoismul extrem si unilaterla este o boala psihica si ar fi nociv copilului tau. Cat despre invatatul copiilor, e bine sa ii invatam sa pastreze un echilibru in toate, sa aiba capacitatea sa distinga binele de rau si dreptatea de nedreptate. Sa se gandeasca la ce simt ceilalti si sa incerce sa nu ofenseze sau raneasca si deasemenea sa recunoasca nedreptatile care i se fac lui, atunci cand i se fac, si sa nu le accepte.

ruxij spune:

Deasemenea am citit recent despre Narcissistic Personality Disorder, care de fapt este un egoism extrem si lipsa de empatie completa si se crede ca este cauzat de modul in care respectivul a fost crescut de parinti.

buflea spune:

Cred ca da, sau in fine, poate am exagerat cand am spus calitate, oricum pledez pentru salvarea reputatiei celor catalogati egoisti, pentru ca toti suntem asa ... consider egoismul o caracteristica nativa a fiintei umane, care imbunatateste viata individului. Cred ca fiecare actiune a omului are la baza egoismul, respectiv satisfactiile personale.

Cateodata multumirea personala aduce durere si tristete celor din jur dar mi se pare firesc sa ne urmam interesele asa cum mi se pare firesc sa ne para rau ca ranim, sa empatizam cu cei afectati si sa incercam sa ne recompensam pe alte cai. Deci DA, sigur ca imi pasa de cei din jur si incerc sa-mi obtin satisfactiile ranind cat mai putin, dar daca nu se poate altfel, atunci imi urmez egoismul si imi caut scuze pentru ceea ce fac. Si asa cred ca facem toti, nu sunt eu cu nimic mai egoista sa nu decat oricare dintre voi.

Altadata multumirea personala aduce bucurie si celor din jur si atunci nimeni nu mai are nimic rau de spus despre egoism.


Sigur, tu le-ai explicat ca sa-ti justifici gestul, ei au inteles pentru ca nu sunt egoisti dar suferinta lor exista. Indiferent de ce s-a intamplat in jurul emigrarii (explicatii, scuze, binecuvantari, explicatii logice), tu ti-ai urmat convingerea ca tie iti va fi bine peste Ocean si ei au ramas cu tristetea, teama si suferinta ca sunt departe de tine ... in fine, imi cer scuze, nu te judec ...si eu sunt in aceeasi situatie. Ca sa ne fie noua constiinta mai usoara si egoismul minimizat, le cerem lor, parintilor, sa fie mai putin egoisti ...

P.S. Ruxij, eu nu m-am referit absolut deloc la egoismul extrem, diagnosticat ca "personality disorder" ... pana una alta, daca copiii vostri trebuie sa ia o decizie buna pentru ei, dar care invitabil afecteaza negativ pe unii din jurul lor, ce i-ati sfatui ?
Asta am vrut sa spun cand am zis ca pe mine ma intereseaza strict numai copilul meu, el sa fie multumit si echilibrat, ma intereseaza ca lui sa-i fie bine si daca asta trebuie sa se intample cu sacrificarea celor din jur, atunci asa sa se intample. Si in "cei din jur" m-am inclus si pe mine.
Daca am folosit cuvinte prea agresive care au dus la interpretarea ca as vorbi despre egoismul extrem, atunci imi cer scuze ...

Andrada spune:

"daca copiii vostri trebuie sa ia o decizie buna pentru ei, dar care invitabil afecteaza negativ pe unii din jurul lor, ce i-ati sfatui "

"atunci imi urmez egoismul si imi caut scuze pentru ceea ce fac"

I-as spune sa nu-si caute scuze, sa-si asume si egoismul si alegerile in viata si sa fie fericit cu ele. Si eu voi fi fericita ptr ca a ales sa fie cinstit si sa nu-si numeasca egoismul virtute. Altfel ajungem toti nefericiti si de-o parte si de alta a oceanului si n-am realizat nimic.
Important e nu numai sa nu raminem la jumatatea gesturilor dar parte din responsabilizare in viata vine si din a ne recunoaste slabiciunile si a le numi "proper".

Ca daca fac din egocentrism virtute, asta nu ma face mai putin egoistutza.