Sa chem exorcistul?

alra spune:

exact aceleasi motive ne tin si pe noi sa nu mergem la doctor. am dat vina pe bilingvism ca nu se poate exprima suficient verbal si se exprima prin crize.
cand au incetat crizele la voi si ce v-a trimis la doctor la 7 ani?

ALRA mami de Laura(06/02/2006) si Nicole(08/12/2008)
Vacanta cu Laura in Romania

buli spune:

ai incercat in crize s-o iei in brate, sa-i vorbesti cu dragoste, in soapta si s-o mingii?
incearca asta inainte de orice pedeapsa/constringere, s-ar putea sa mearga neasteptat de bine.
mie personal imi pare ca tratezi problema cam "la rece"
si as mai sugera ca "nu-urile" sa fie destul de rare, doar cele care sint absolut necesare.



www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

bird70 spune:

Starile de anxietate nu au incetat doar ca nu se mai manifesta prin genul asta de crize din cauza ca avem limbaj complex acum si stim sa le gestionam. Nu ma intelege gresit, e un copil minunat care acum nu iese in evidenta decat pentru cei care sunt foarte apropiati. Ii place rutina si e important sa respecte rutina. De exemplu, acum cateva zile nu a gasit dimineata uniforma de sport (era la uscat), profesoara a spus sa aduca in ghiozdan uniforma de sport (nu era zi de sport) ca poate va fi vreme frumoasa si merg intr-un parc. Dimineata ploua, deci nu mergeau niciunde. Dar profesoara A ZIS sa aduca uniforma de sport si pentru ca nu a gasit-o s-a stresat foarte tare. Degeaba a incercat sotul meu sa explice ca ploua si nu merg niciunde, pana nu au gasit uniforma a refuzat sa iasa pe usa . Daca inainte facea crize cand se stresa acum este: ma doare capul. Si ne doare capul inainte sa mergem undeva nou si stresant (un nou mall unde nu am mai fost), intr-un loc nou (in excursie de o zi la munte), la doctor, cand nu gasim la magazin exact painea pe care o cumparam de obicei, cand rutina este deviata, etc.

La doctor am ajuns investigand durerile de cap . Cred ca am ajuns sa suspectez ca durerile de cap sunt din cauza anxietati si nu din motive organice cand am tratat durerile de cap si au inceput cele de burta.


Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

Dorsilia spune:

http://www.bbc.co.uk/parenting/your_kids/toddlers_terribletwos.shtml
http://209.85.129.132/search?q=cache:iSP0pcd4w9wJ:childcare.about.com/cs/behaviors/a/toddlertyrant.htm+the+tyrant+toddler&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a
http://childcare.about.com/b/2004/08/18/child-behavior-tips-for-surviving-the-tyrant-itis-toddler-years.htm
http://www.parenting.com/article/Toddler/Behavior/Our-Tiny-Tyrant


Nu chema nici exorcistul nici medicul, crede-ma, stiu ca nu e usor, dar e normal.
luati voi adultii un ceai de tei, o respiratie adanca in stil yoga, rugati-va sa va dea D-zeu putere sa fiti blanzi si hotarati, si totul se va rezolva, in timp.
Si fetita mea are un temperament mai coleric si e mai plina de personalitate, de vointa proprie, si ne da ocazia sa respiram adanc si sa incercam sa ne tinem nervii acasa, are 2 ani jumate, e varsta negativismului, a tatonarii terenului, a crizelor de nervi....le va trece pana la 4 ani...Sa fie ea sanatoasa, ca eu ma descurc cu nevricalele ei, insa mi-e si mila de ea ca se agita atat, tipa, plange, vrea sa ma loveasca, arunca jucariile, isi alege cate 20 de minute ciorapii de iesit afara la joaca, vrea sa bea apa numai dintr-o anume sticla, vrea sa manance ciocolata fix inainte de a-i incalzi eu mancarea la pranz, vrea sa se joace fix cu jucaria fratiorului, si fix in momentul in care pune el mana pe ea, vrea sa ...vrea multe, dar e atata de scumpa, de inteligenta, de afectuoasa, de sociabila, vorbeste cu toti cei ce i se adreseaza, e atat de expresiva si de comica, si mi-e atata de draga ca uneori raman perplexa si ma mir si leu cum am eu doi copii cu temperamente total opuse, desi-s crescuti in exact aceleasi conditii. Baietelul e calm si a fost calm de cand s-a nascut, e un copil rezonabil, de acusi 5 ani, nu face crize, nu se isterizeaza, se enerveaza si el si are si el copilarelile lui insa nu isi iese din pepeni ca surioara, are un bun simt si autocontrol foarte bun, e mult mai echilibrat, e genul mai melancolic, dar ea e bagareata si mai impulsiva, el e mai rusinos, nu vb cu strainii, ea se baga la discutii cu oricine, el nu se bate cu nimeni in parc, ea loveste daca se atinge cineva de ce are ea, si musca daca chiar e extrem de nervoasa....deci calmoooo, au doar un temperament mai dificil :)
bafta!

edit:
-faceti bine ce faceti, nu va invinovatiti ca aveti un copil normal dar mai plin de atitudine
-bataia nu ajuta la temperamentul lor, ci mai rau face
-f bine functioneaza ignore-ul cand sare rau calul, adica nu o maki bag in seama, o las sa se desfasoare pana se calmeaza, dar si evitarea situatiilor ce deja le stiti ca degenereaza prin sustinerea interesului viu pt ceva ce stiti ca ii place mult, propuneti mereu o activitate noua, pt ca ei au nevoie de stimulari, sunt copii activi, trebuie sa aiba timpul ocupat cand sunt in cautare de activitati, daca dau semne de nervozaitate inseamna ca se plictisesc. Nu confunda nevricalele prin care testeaza terenul si limitele parintilor cu nervozitatea data de oboseala, plictiseala, foame, un disconfort fizic etc
- nu va contraziceti in fata ei in privinta comportamentului ei, fiti mereu unitari in decizii

Sper sa va fi fost de folos
lia

conchita spune:

Dorsilia, tantrums dureaza de la 30 de secunde pana la 3 minute, alea normale. dar fetita din poveste are tantrums si cate doua ore jumate. in cazul asta, eu nu m-as hazarda sa-i sfatuiesc pe parinti ca nu e cazul de medic. sigur, asa cum am zis, nu putem da diagnostice pe forum si nu e ok sa speriem bietii parinti, deci mi se pare normal sa ne abtinem de la vorbe panicarde. din cauza asta nici nu m-am bagat sa-mi exprim suspiciunea, aceeasi ca a lui bird70, ca...doamne fereste...nu-s medic, informatiile mele sunt amatoricesti. dar de aici si pana la sfatul de a ignora parerea unor specialisti...si mie mi se par normale crizele de la 2-4 ani, am si spus asta, nu e nici o indoiala, suntem toti in consens - iar in cazurile astea se aplica tot felul de solutii, le-a enumerat toata lumea, individualizate pe copil.

Macrina spune:

Ah, cat de cunoscut imi suna ce descrie daylight aici..
Am avut si eu aceeasi perioada cu fetita mea mijlocie, pe atunci avea 2 ani si a durat aproape un an toata aceasta poveste. Avea cuvintele ei preferate pe care le repeta, ca si la tine: "mi-e frig", "mi-e frica", desi era vara nu avea legatura cu nimic..
Ca si tine am incercat pedepsele, ignoratul, dusuri reci-, orice care credeam eu ca merge. N-a mers.
Am crezut si eu ca e posedata, pentru ca facea fooooarte urat, se contracta toata, devenea ca un bat, imposibil de luat, manevrat, indoit, era de otel. Nici macar in brate n-o puteam lua. Numai spume la gurita nu facea ca in rest, se comporta ca o epileptica. Pe mine, la respectivul moment m-a speriat teribil..
Am trecut de aceste episoade treptat.
Am incercat sa le abordez altfel si sa ma uit la ea ca la o fetita care se chinuie, nu ca la cineva care ne chinuie pe noi.. Am luat aceste crize ca o nevoie de dragoste, pe care noi i-o rasplateam cu ignorat, vorbe reci, amenintari. Asa ca am pompat in ea dragoste, si vorbe calme, si iara dragoste, si tot asa..
La noi, aceasta perioada de crize s-a suprapus peste aparitia surioarei ei si am crezut ca acesta a fost trigger-ul care a declansat toata povestea.
Eram inspaimantata ca vecinii or sa cheme politia sau vreun binevoitor...
Din ce am experimentat eu cu ea, nu are legatura cu refuzul de a-i satisface o dorinta, se intampla cand era prea obosita si tracasata sa mai poata deal cu situatiile din jurul ei si ca un bebelus avea nevoie de sanul mamei, de dragostea mea mai bine spus. Trebuia sa las totul si sa stau numai pentru ea (desi avem si un bebe de alaptat exact in acelasi moment, pentru ca o apuca seara de obicei... lasam bebele sotului si stateam cu ea)
Cand facea astfel de crize am inceput s-o iau in brate cu forta, ma luptam cu ea s-o strang in brate si stateam asa pana se calma, de obicei adormea.
La ceilalti copii nu ni s-a mai intamplat asa ceva, dar oricum ea e diferita de ei. E foarte perspicace, inteligenta, simte imediat cand balanta se inclina in favoarea ei sau nu, si ca si la fetita ta e deosebit de incapatanata.
Stiu ca sunt copii si copii, dar ea era in stare sa ne bata si pe barbati-miu si pe mine la incapatanare, am avut aceasta dovada atunci cand am lasa-o sa planga pana n-a mai putut.. e bine, a putut foooarte mult.. pana nu mai eram noi in regula.. Asta a fost o singura data, dupa aceea n-am mai lasat-o sa intinda coarda, a ei si a noastra.. Am sarit cu dragostea.. si a mers.

Stiu ca e foarte grea perioada asta, imposibil de imaginat, e ca un razboi psihic, mie mi se facea rau cand vedeam ca vine noaptea si stiam c-o s-o apuce crizele, pentru ca nu le puteam opri deloc. POate a fost o perioada cand simtea nevoia sa se descarce de tensiunile zilei si asa stia ea sa o faca. Doamne ajuta sa treaca si la voi, cu iubire orice rau se desface.
Succes

Mindy spune:

urmaresc cu interes subiectul.
Macrina, nu ti-a fost usor.. si la fetita ta durau crizele pana la 2 ore?
Mie durata crizei in cazul fetitei lui daylight mi se pare putin ingrijoratoare, 2 ore te tipat continuu e totusi foarte mult.
Si eu am trecut printr-o perioada mai delicata cu fetita mea. Dar am putut stapani orice criza pana acum si in cateva minute s-a linistit.
O pritena imi spune, stai sa le vezi pe cele de la 3 ani.. stiu ca nu am terminat inca :)

video asta mi se pare tare bun, masurile astea le aplic eu cand apare o criza:

http://www.videojug.com/interview/child-behavior-temper-tantrums

AB spune:

Este probabil o manifestare singuratate. Sau de tip autist sau una de atragere a atentiei asupra sa de catre un copil care se simte pliat unui program de adulti si ca urmare ignorat. Nu-i neaparat grav.

Incercati ca sa discutati cu ea programul in detaliu. Adica inainte de a ajunge acasa ii spuneti... mergem nbe spalam pe manute, facem pipi, apoi te joci pana suna ceasul si apoi mergem la masa, dupa masa mergem in parc. Inainte de parc iar ii spuneti. Inainte de a intrerupe un joc, de a pleca undeva dati un "warning" in zece minute vom face asta pregateste-te sa " ", in cinci minute vom face asta " ".
Apoi incercati sa initiati ideea ajutorului reciproc. La imbracare ii aduceti hainele si o intrebati daca poate singura sau are nevoie de ajutor... daca zice da...incercati sa obtineti promisiunea unui ajutor cand si voi aveti nevoie sa faceti cumparaturi sau sa va culcati repede ca altfel va cearta maine la serviciu. La fel cu datul unei jucarii aflate prea sus sau sub pat. Cereti ajutorul si nu impuneti.
Incercati sa asistati la o zi de cresa/gradi sa vedeti daca nu cumva crizele sunt o imitatie sau au o sursa si acolo.

Intrebarile lui Marius sunt extrem de pertinente pentru ca adesea intre serviciu si relatia de cuplu un copil se poate trezi o roata in plus la caruta.
Si tandretea trebuie cautata de parinte. Apropierea fizica linistete un copil nervos daca e obisnuit cu tandretea. Adica faceti macar o activitate p;e zi in care copilul va sta in brate. Teatru de papusele pe degete sau poveste, sau luatul unui biberon, sau mancatul unei prajituri ...orice e bun.
De asemenea un copil nervos merita derutat. Adica dupa ce-l lasati putin sa-si verse amarul, incercati calmatul prin ceva care-i face in general placere. Sa toarne apa din sticla in pahare, sa bata toba cu o lingura iontr-o strachina ca sa anunte ca va luati o gustare sau mergeti la masa... etc. Un copil nu-l poti lasa sa urle atat de mult. E nesanatos. Se intra intr-o obisnuita a copilului de a-si pierde autocontrolul complet.

Mindy spune:

asa isi tine vecina mea copilul in frau, are 3 ani iar crizele lui sunt foarte intense si cu durata destul de mare, in cate o dupamasa nu poate iesi cu el din casa. Este un baietel foarte inteligent si interesant, mi-e tare drag.

Dar uneori pare ca nu prea are succes cu metoda asta, de exemplu la parc cand il anunta ca joaca e pe terminate: 5 more minutes and we gonna go, 4 more minutes.. si tot asa counting down.
Atunci de multe ori obsev ca baiatul nu prea are nici o reactie si tot nu intelege de ce trebuie sa plece si iarasi urmeaza o criza.

eu pe a mea de regula o intreb pe la jumatatea perioadei alocata statului in parc (cand stiu ca inca mai am destul timp de stat acolo): iti place aici, vrei sa mai stai? ea normal ca zice, da. :)
si apoi e fericita ca mai stam o perioada si i-am respectat dorinta de a mai sta. Cand o anunt ca e timpul sa plecam, tot nu ii prea convine dar se linisteste f repede cand ii spun ce chestii interesante o sa facem acasa.

Cred ca pt fiecare copil trebuie gasite metodele potrivite, cele ce functioneaza cel mai bine pt ei, nu-i usoara varsta asta, trebuie sa avem atata rabdare cu ei.

Macrina spune:

Nu mergea cu nicio atentionare, la 2 ani e greu sa-i faci sa inteleaga. Pur si simplu cred ca nici ea nu era in control. Uneori o intrebam de ce nu te opresti din plans, ce ai? Si printre urlete imi spunea ca nu poate.. Nu se putea opri si nu stia de ce facea asa..

Si asta merge cand ai un singur copil si atentia iti e canalizata pe el, dar intr-o familie mare nu poti sa gestionezi lucrurile asa de bine, la cronometru, sa stie fiecare ce are de facut ..
Am citit de curand o www.amazon.com/You-Cant-Make-Persuaded-Strong-Willed/dp/1578561930/ref=sr_1_10?ie=UTF8&s=books&qid=1244957393&sr=8-10" target="_blank">carte despre copiii incapatanati si am gasit multe asemanari cu fetita mea.. acolo da si explicatii si sugestii.. intr-un fel m-am linistit.. nu sunt singura...