Autistii...de linga noi

In cautarile mele pe internet din anii acestia de lupta cu monstrul (care s-a dovedit a fi doar o balena, uneori simpatica) numit autism, i-am gasit pe ei: cei care reprezinta “partea frumoasa” a monedei, autistii geniali, talentati, dotati;
Stiu ca sunt informatii pe care oricine le poate gasi pe internet, ca nu e mare brinza sa dai un search pe google si sa citesti wikipedia, dar mai stiu ca putini o fac pe tema asta; In conditiile in care in Romania acesti copii sunt vazuti inca drept ciudati, marginalizati de o societate care oscileaza intre a-si scuipa in sin spunind "Domane Fereste" si a-si pune odraslele cit mai la distanta si adapost de acesti copii problema, daca macar un parinte reuseste sa nu-si mai traga copilul in parc/scoala departe de ei, inseamna ca tot am obtinut o mare victorie;
Imaginati-va ca copilul vostru vrea sa dea un "pup" altui copilas din parc, iar acesta va incepe sa loveasca brusc, sa plinga, sa impinga, drept reactie; imaginati-va ca intilniti o mama cu un copil total nepotrivit la ambient imbracat in parc, sau un copil care in loc sa stea cuminte la rind se trinteste pe jos si plinge pentru ca vrea sa fie primul; Ce va spuneti in gind, "rasfatati, ciudati"?
S-ar putea sa aveti dreptate, s-ar putea sa fie vorba despre acesti copii, care...sunt si ei ai nostri! Sa nu-i mai marginalizam!!!!

columbiana spune:

Astazi despre Glenn Gould; am ales sa incep cu el pentru ca s-a remarcat ca pianist si compozitor si pentru ca apartine tarii asteia de care mi-e atit de drag, Canada. Gould a ajuns celebru interpetindu-l in special pe Bach, si prin compozitiile sale; din pacate s-a stins repede, la doar cinzeci de ani;
A fost insa un ciudat, un alien toata viata, ca un Asperger veritabil;
A trecut prin scoala chinuit, cu un temperament violent si solidar; lipsa intelegerii conventiilor sociale ii determina gesturile bizare, taxate de societate ca telefoane date cunoscutilor in miez de noapte; Obisnuia sa-si anuleze concerte invocind afectiuni imaginare, rupt de rutina in care-si gasea linistea si siguranta, in care-si creease tabieturi, rutina care-l ajutau sa se regaseasca pe el in lumea stranie a normalilor.
In Florida calduroasa, intr-o noapte de vara Glenn se gasea in pardesiu si manusi, hipersensibil la orice stimul senzorial;
Aflat la un concert la Steinway Hall, NY, Gould a fost gratulat de pianistul-sef cu o bataie de palma pe spate, prieteneasca, care pe el l-a dezechilibrat si speriat, si obosit pina la intentia de a-l da pe respectivul in judecata.
A fost fascinat de Nordul Canadian, de ideea de nord care lui ii sugera solitude, independenta, curaj, tarie de caracter si pace; i-a displacut orice manifestare de temperament, sentimentalism, culoare;
Mi-a placut mult cum si-a incheiat M.Maloney (directorul diviziunii Muzica a Bibliotecii Nationale Canadiene) o dizertatie despre Glenn Gould: “ Glenn Gould merita profunda noastra simpatie pentru ca s-a descurcat atit de bine si profunda noastra admiratie pentru ca a dezvoltat si conceput, in fata neintelegerii si aprobiului general, atitea tehnici pentru a se descurca fara interventia sau sustinerea altora. Independente de relizarile sale profesionale, realizarile personale reprezinta un veritabil triumf al spiritului"

Sheannamp spune:

Din pacate, toleranta, intelegerea si acceptare vine din experienta si foarte rar din educatie.

columbiana spune:

Astazi un mathematician celebru contemporan cu noi; Daniel Tammet.
Unul din cei noua copii ai unei modeste familii londoneze, Daniel Tammet , diagnosticat oficial cu autism si poate singurul autist savant care explica azi modul in care functioneza spiritul si gindirea sa si care a acceptat sa fie studiat de Centrul de Neurostiinta din California. Autor a doua carti : Nascut intr-o zi albastra si Imbratisind cerul imens, vorbeste sapte (unele surse spun zece) limbi, stapinind parfect cifrele si sintaxa, un magician al memoriei cifrelor.
Povesteste in interviurile acordate despre singurii sai prieteni din copilarie : cifrele si despre capacitatile fenomenale ale creierului sau, spunind : creierul meu descompune toate elementele concrete si tangibile ; este intangibilul greu de inteles pentru mine. « Pentru mine numarul are frumusetea Giocondei » spune Tammet.
Este greu de inchegat un dialog obisnuit cu Daniel Tamet, pentru ca savantului ii este greu sa raspunda unei intrebari indirecte sau neexplicite, in schimb orice desen complex a-l reproduce, un numar la orice putere de calculat( dar in acelasi timp imposibil pentru el sa extraga o radacina patrata) devine un joc pentru Tammet.
Nu e capabil sa conduca masina, sa-si cheme un taxiu, sa minuiasca un DVD si este hipersensibil la zgomot, atingere sau stimuli vizuali. A fost incapabil sa-si spele dintii pina descoperit periuta electrica. Cele mai mari probleme i le pune insa incapacitatea de a-si manifesta emotiile si necesitatea de a juca teatru cu ele pentru cei din jur. Nu-i plac filmele fiind incapabil sa descifreze emotiile personajelor.
Singura cale spre emotii a deschis-o dragostea, legatura cu partenerul sau de viata facindu-l sa-si descopere capacitatea emotionala de a iubi, iar moartea pisicii preferate l-a intilnit cu durerea pentru prima data in viata.

Andrea_S spune:

Foarte interesant!
Excelenta ideea cu acest subiect. Il urmaresc cu mare interes. Stiu ca exista si niste documentare cu unii dintre ei (daca imi aduc aminte care e, voi posta aici un link, in caz ca apare pe net.)

Atitudinea naste altitudinea!

mihaela77O spune:

ana,multumim frumos!interesant subiect!imi doresc si eu pt copilul meu,macar sa poata ajunge sa se descurce singur,sa nu fie dependent de mine toata viata!

MIHAELA MAMI DE ANDREEA(03.04.1997)SI MIHAITA(25.09.2003)
Blogul lui Mihaita
Despre noi,aici!
A&M


BAZARUL LUI MIHAITA

columbiana spune:

O carte adusa de un bun amic din Romania si care mi-a lasat sufletul zdrentuit: Portretul lui M, scrisa de Matei Calinescu; O carte-jurnal a unui tata, despre un fiu angelic in trecere printre noi, stins la 25 de ani, scrisa in perioada primelor patruzeci de zile scurse de la moartea fiului sau; M, fiul familei Calinescu, fin al lui Mircea Eliade, venit tirziu in viata lor, in urma unei surori déjà adulte; Trecind cu cititul printre pagini durerea devine palpabila, dar odata cu ea M.Calinescu reuseste sa transmita caldura si candoarea fiintei fiului sau, creionindu-i un portret luminos si ne-patetic.
Pentru o clipa am avut tendinta sa scriu ca a fost un protejat al sortii datorita mediului in care a trait, dar cum poate fi un copil profund atins de Asperger si epileptic un protejat al sortii ? Cel mai sarman copilas descult, dar sanatos si robust e mai protejat de soarta decit a fost M.
Un copil extrem de iubit de o mama cu care avea o relatie speciala, de care a fost extrem de apropiat si de o societate burghezo-provinciala in sensul bun al cuvintului, care l-a acceptat si integrat, reusind sa aiba in ultima parte a vietii si un job, la universitate, unde rigurozitatea si tipicarismul specifice unui Aspie l-au ajutat sa-si ordoneze volumele in biblioteca universitatii unde lucra; A reusit sa-si faca si prieteni : un adult meditator si un copil, Julian; Tot « alieni », cu care avea atit de multe in comun si cu care comunicarea putea strabate barierele banale ale comunicarii verbale;
Binenteles, ca un veritabiL Asperger a fost prieten bun al cifrelor si al « scamatoriilor » legate de ele; Talal lui ne povesteste doua intimplari : cind a ridicat de jos in tabla o cutie de scobitori cazuta si depunind-o pe catedra i-a spus profesorului cite scobitori erau inauntru ( un numar aproape de 5000 « numarate » de M in secundele cind s-a aplecat sa le adune si a fotografiat continutul spunindu-i profesorului cite sunt, sau cind tot asa a cistigat o cutie de bomboane la un concurs scolar fotografiindu-i continutul;
La terminarea scolii, luat de valul colegilor care-si spuneau discursurile de multumire adresate profesorilor, parintilor, etc, M a spus si el citeva cuvine, multumind…bancilor, zidurilor scolii care l-au suportat in anii trecuti.
Constient de diferenta sa ( nu avea cum sa nu fi fost, parintii purtindu-l la conferinte despre autism, cu autisti, unde a ajuns sa-l cunoasca pe Julian si alta data pe Donna Williams) a refuzat intotdeauna sa vorbeasca despre el, despre sentimentele si perceptiile proprii, replicind mereu tatalui sau ca fiecare individ e unic si diferit in felul propriu.

columbiana spune:

Stephen Wiltshire, un pictor al cotidianului;

Despre Stephen vorbesc cel mai bine lucrarile sale, expuse in mari de expozitie in metropolele lumii, incluzind orasul sau natal, Londra unde in prezent poseda propria galerie;
http://www.stephenwiltshire.co.uk/gallery.aspx
In 2001 BBC a facut o experienta cu Stephen, in urma caruia a rezultat documentarul Fragmente de geniu: l-au plimbat intr-un elicopter deasupra Londrei, dupa care in nici trei ore Stephen a reusit sa redea pe pinza tot ce ochiul a vazut, pe o raza de 12 mile cu toate cladirile, monumentele redate cu o acuratete aproape de perfectiune;
Nascut in Anglia, despre el unele surse spun ca n-a vorbit deloc pina la opt ani, altele ca si-a pierdut vocabularul la trei ani in urma decesului tatalui sau,; Diagnosticat cu autism, toata perioada scolii pictura fiind singura forma de exprimare de care a fost capabil, iar primele cuvinte rostite la aproape opt ani au fost : hirtie, creion; a fost perceput de cei din jur ca o personalitate calma, placuta, pastrind azi din candoarea adolescentei; Sora sa mai mare ii poarta de grija, este managerul expozitiilor sale din Londra. In copilarie desena animale, apoi a fost perioada autobuzelor, si in final cladirile, care il fascineaza si acum. In 2006 Elisabeta II, Regina Angliei i-a recunoscut meritele de artist pentru « serviciile aduse omenirii »

maru spune:

Ana, multumesc!
cu un copil bordeline aspergen, stiu cum e sa incerci sa iti ntelegi propriul copil. Andrei e total functional, dar nici acum nu are nici un prieten adevarat! Pacat ca Tudor nu e mai aproape

nelia spune:

Ana, ! Am intrat pe linkuri, cind am timp voi continua, nu am vazut toate desenele lui Stephen, l-am ascultat si pe Glenn Gould... multumesc!

arminad spune:

Ana,felicitari pentru subiect!

Mie mi-a placut mult povestea lui John Elder Robinson.Imi place cum isi descrie viata pe site-ul lui
http://www.johnrobison.com/
"ca si copil prietenii mei erau masinile.Cind am crescut,cunostintele mele despre masini m-au condus catre o cariera in electronica.A avut succes apoi a cazut din nou ,lumea era prea greu de inteles pentru el.A inceput sa inteleaga si si-a schimbat total viata cind terapistul lui i-a spus despre Asperger. Totul a inceput sa faca sens.
Eu am descoperit cartea din intimplare in librarie ,avea un review f bun scris de fratele lui scriitor deja celebru .
http://www.amazon.com/Look-Me-Eye-Life-Aspergers/dp/0307395987?tag=particculturf-20

M-a impresionat de asemenea povestea lui BurdenBrain(nu stiu daca am scris corect nick-ul).Poate ne onoreaza cu prezenta intr-o zi ,l-am "vazut" pe aici pe forum de citeva ori.