Sezatoarea canadiana (144)

Daisy spune:

ange - eu am facut doar generala la Pedagogic, Liceul l-am facut la Real, la Saguna, in Brasov.

Cat despre faptul ca unele din noi "ne prefacem":, eu fac parte dintre acelea care nici macar nu se prefac, eu intotdeauna am sustinut ca mie nu imi place in Canada dar datorita conjuncturii, trebuie sa recunosc ca acum sunt aici si imi place sau nu, trebuie sa mai petrec ceva ani pe aceste meleaguri. Sincera sa fiu nici nu stiu daca m-as simti mai fericita acasa, in Ro; sunt mult mai multe lucruri care au inceput sa-mi displaca cu privire la Ro acum, care nu ma deranjau cand eram acolo sau poate e vorba de evolutia sau mai bine zis involutia Romanaiei (ma deranjeaza mult mai mult acum scandalurile politice, asa zisele vedete aparute peste noapte, mizeriile de stiri de la ora 5, falsitatea alesilor, ceasul pe care i l-a cumparat Moni lui Iri cand sunt atatia copii in orfelinate care lesina dupa o branzoaica si multe altele care pe vremea aceea nu le vedeam asa de ostentativ prezente)...
Mi-e dor de tara mea pe care o pastrez in suflet si in gand, probabil un taram faurit de mine, niciodata real, tara in care am trait alaturi de ai mei 30 de ani cu bune si rele dar cat de cat fericita....Aici, cu toate LCD-urile (n-am plasma), masinile si casa pe care o am nu ma simt deloc fericita si nici implinita... Sa va mai spun si de depresie???
Asta intr-un post viitor...

Diana2007 spune:

Ange, nu te enerva !

Si ca sa-mi dau si eu cu parerea, mie nu-mi lipseste decat familia din Ro, ceea ce nu e putin lucru pentru ca ei fac parte din peisaj ca sa zic asa. Daca ii aduc aici nu ne intelegem deloc, dar daca merg eu pe acolo e cu totul altceva.

Si cred ca mai conteaza si de unde am venit, ce experiente am avut, etc. Eu vin dintr-un oras mic, de provincie ce povestiti voi acolo cu branza de la tarani (ultima experienta din asta am terminat-o la urgente la Municipal, ca bagasera "taranii" aracet in branza) si rosii din alea de gradina, in capul meu sunt niste raritati acum in RO. De-asta cand citesc de experientele lui Carmen, ma bucur ca mai exista asa ceva in RO si ca mai exista oameni care se bucura de ele.
Si la fel, cred ca eu nu am avut timp sa traiesc efectiv niste chestii din astea memorabile in Ro, cum am terminat facultatea, am mai stat un an si am plecat incoace, la 24 de ani nu pot sa zic ca aveam niste chestii intiparite in minte.

Dar nici nu hulesc Ro, nici nu ridic Canada in slavi, iau totul in viata asa cum mi se ofera iar daca nu-mi mai place, imi iau jucariile si plec unde cred ca mi-o fi mai bine.

Ca de exemplu acum, imi convine, nu-mi convine, ma duc la servici. La fel as fi facut si in Ro, doar ca acolo faceam o ora jumate pana la servici, ajungeam plina de nervi, aici doua zeci de minute si nu ma enerveaza decat vremea asta de kko ...

Pe curand, sa va gasesc intr-o atmosfera mai calda !

P.S. Carmen, mananca si pentru mine un pateu cu branza si un lapte batut din ala din oala de pamant

Diana mama lui Victor Christian, 24 Iulie 2007 si +24s cu

maru spune:

ange, nu te enerva, ca nu da bine la sanatate!
eu pe bune va zic ca mor de pofta covrigilor: am rugat-o pe cumnata-mea cand a fost in martie in tara sa imi aduca, si nu mi-a adus. Mi-a zis ca a mancat toata saptamana ca sparta, si sambata cand s-a dus sa cumpere proaspeti, era inchis peste tot. Au batut tot orasul in disperare, cu frica ca se intorc fara covrigi, dar n-au avut noroc! Speranta mi-e la mama, sa-mi aduca ea in iunie!
Si la mine vin ai mei in iunie, cum bine stiti (Victor zice ca trebuie sa ispaseasca 3 luni de temnita), si eu ii astept si nu cu emotii! Nu-mi fac iluzii, ii stiu bine, sper sa trecem peste vara asta fara complicatii Sper sa le ofer un concediu de vis, sa aiba ce povesti toata iarna la tot satul

Ica 1975 spune:

Aura, te inteleg perfect, si noi cand am ajuns aici cunosteam fffff putin doar 2 fam. In timp lucrurile se mai schimba Ce ne-a facut sa emigram nici nu mai stiu, cred ca tot mentalitatile romanesti si ideile preconcepute pe care nu le puteam accepta, insa cand am ajuns aici totul era muuult prea lent, acum m-am mai obisnuit

Diana, branza cu gust de aracet am mancat si eu, nu mi-a confirmat nimeni vreo-data ca ar fi fost cu aracet, multumesc lui Dumnezeu n-am ajuns la spital desi m-a cam durut stomacul, n-am mai cumparat un timp de la tarani decat pe gustate sau de la cunoscuti Ma bucur ca V este mai bine ptr info

Daisy, credeam ca vorbesti de mine Incepusem sa cred ca sunt singura de pe aici careia nu-i place in Ca asa ca taceam chitic'

Atunci cand faci un pas catre Dumnezeu, El face zece pasi catre tine! Ce spui sa si infaptuiesti!

nelia spune:

Ange, uite aici: http://www.registrariat.uqam.ca/etlibre/admission.html

Daisy, ! Mie mi-e dor de rudele apropiate, de prieteni si de munti (nu stiu exact ordinea). Restul, tot ce iubesc ca roman din Romania am in suflet sau in casa. Dar ceea ce ai scris tu simte sotul meu si pentru noi este o problema si, intr-un timp mai lung sau mai scurt timp, va deveni una mult mai serioasa.

Si daca tot vorbim despre asta si de ceea ce ne place sau nu la viata noastra, despre ceea ce ne lipseste desi avem destule, hai sa va spun si eu problema mea, ca tot i-am marturisit-o sotului acum citeva zile. La mine problema nu este ca mi-e dor de Romania sau ca nu-mi place in Canada, ca e nici una dintre aceste doua propozitii nu defineste complet si adevarat ceea ce simt. Mie mi-e dor de o viata libera!!! Am mai spus si cu alte ocazii, o repet: eu am crescut la tara, nu-mi aduc aminte de nimic din viata mea pina la 11-12 ani in afara de ceea ce descriam mai sus. Si nici nu simt nevoia sa fi avut alte amintiri sau ca am pierdut ceva ca nu am crescut in alta parte, dimpotriva... am avut sansa sa cresc 11 ani libera de orice si asta este tot ce am mai bun si mai frumos in mine. Dar nu eu sint problema, ma adaptez, imi plac si orasele si oraselele, desi sufletul si fiinta mea nu sint libere in ele, nu ma regasesc, nu ma simt traind la maxim. Cumva... supravietuiesc facind cit de cit ce trebuie. Dar sint o persoana activa, gasesc eu ceva de facut, de vorbit, gasesc inlocuitori... Numai ca eu eu am baza in suflet.

Insa sufar pentru copiii mei! Nu-mi place cum traiesc, cum ii cresc, nu-mi place copilaria lor (si se pare ca nici Agatei) din aproape din toate punctele de vedere. Cresc niste fiinte sociale, adaptate, nu niste indivizi liberi sa-si ia oricind viata in miini tocmai pentru ca au sufletul format la liber, nu la constringere. Nu rideti, ca e o problema reala pentru mine, aceeasi si diferita oarecum de a sotului, care e un baiat crescut pe caldarim, dar care iubeste natura mai mult decit orice (da, dar nu mai mult decit kendo de exemplu, care se face in oras si acest loc ideal pentru el se afla numai in Romania - si aici apare diferentele!)

Nu intru in detalii, ca e mult de spus, dar va spun ce mi-ar placea: sa-mi iau una bucata de sot si trei de copii si sa ne retragem undeva, in natura, departe de lumea dezlantuita pentru 4-5-6 ani. Atit! Stiu, stiu, ca nu se poate, ca intervin tot felul de probleme, de intrebari fara raspunsuri, stiu asta. Dar aici vorbim despre ceea ce am vrea, ceea ce ne-ar placea, nu despre ceea ce se poate. Simt cum trece timpul, cum pierd sansa, pentru ca daca nu o facem acum, in si pentru urmatorii ani, copiii vor fi prea mari ca sa ne mai permitem sa facem asta.

Concret: mi-ar placea sa lasam totul balta asa cum este, sa ne luam o bucatica de pamint si o casuta, undeva (nici nu conteaza tara prea mult, relief frumos si variat sa fie), linga ferme cu animale crescute ca pe vremuri, linga munti, linga ape, linga o padure, intr-un satuc si sa stam acolo asa, macar vreo 5-6 ani, departe de tot, infratiti cu natura cum se spune, cam cit tine copilaria copiilor.

Sa nu facem nimic toata ziua decit sa stam la aer, sa muncim o bucatica de pamint, sa punem flori, legume, sa crestem citeva pasari, sa avem ciine, pisica si alte animalute... copiii sa se duca doar citeva ore la scoala (daca e necesar) si in rest sa ne ocupam de ei acasa, sa facem drumetii, calatorii, sa urcam pe munte, sa culegem pietre, sa culegem floricele, sa invatam despre tot ce misca si respira in si pe pamint, in ape sau in vazduh, sa hranim animale, sa calarim pe cimp, sa... sa... sa... Opriti-ma!

Daca as avea banii care mi-ar permite sa incropim o asemenea viata, cu mina pe suflet va spun si sint destul de nebuna ca sa fac asta, miine as lasa totul balta si as face-o. Asa simt, asa i-am raspuns si sotului cind m-a intrebat... Eu inca mai am o mica speranta, ca ne terminam scolile in doi ani si ne gasim servicii in noile domenii, chiar daca mai modeste, in vreun satuc cit mai departe de orase si cit mai aproape de inima naturii. Si avem curajul sa ne rupem de tot si sa mergem acolo, acum, cit nu e prea tirziu! Mi s-au umplut ochii de lacrimi cind am citit ce face baietelul lui Carmen! Asta vreau si eu pentru copiii mei, dar nu in vacante, ci in copilaria lor!

Daisy spune:

ce face baietelul lui Carmen? Dati-mi un link sau ceva, sa-mi fac o idee si sa va spun si eu prin ce trec cu Andreea si de ce acum am ajuns in pragul disperarii....

Ica 1975 spune:

Mi-ar placea si mie dar nu se poate, sotul meu nu se vede stand la ferma, eu, crescuta la oras dar cu vacantele de vara petrecute la bunici, la tara, facand comparatie intre cele 2 lumi, daca as putea, acum pe loc m-as muta la ferma, intr-o zona mai calda nu in Qc unde iarna-s -50 cu iarna relativ scurta spre deloc... dar astea-s vise Ce scoala, ce cariera, ce stress ... libertate in mijlocul naturii

Atunci cand faci un pas catre Dumnezeu, El face zece pasi catre tine! Ce spui sa si infaptuiesti!

mikiion spune:

Aura daca vrei sa intelegi mai bine, citeste postarile de acum cativa ani. E ca o lectie de viata cu bune si rele.Iti arata care a fost evolutia noastra, cum s-au confruntat fetele cu problemele inerente ale imigrarii.... Ca daca citesti numai ce scriem noi acum, la cativa ani buni de la imigrare nu e deloc relevant pentru tine.
Eu pot sa spun doar ca 5 luni e nimic in viata de imigrant. Mai e cale lunga pana la stabilitate.

Nelia , sincer, as inebuni dupa 3 saptamani de stat la tara. Asta e, copil de etajul 3 sunt si nu ma pot schimba.Nu prea sunt din curentul semanatorist.... Iar sotul e si mai si.... Chiar daca el a avut sansa sa creasca la casa, dar in Bucuresti...Ceea ce nu-i acelasi lucru. Dar a avut si pisici si cocosi pitici si iepurasi.... Deci se poate si in oras.
Gandeste-te in schimb ca toate activitatile pe care le oferi acum copiilor tai nu le-ai fi putut oferi la tara....

maru spune:

nelia, ce spui tu acolo seamana a viata menonita. Aici in zona avem o puternica comunitate menonita. Ce zici?

mimitete spune:

ange, nu te enerva ca nu face bine la riduri. Poate alegerea cuvintelor nu a fost prea buna ca intre "a te preface ca iti este bine" si lipsa covrigilor, muntilor, parintilor,etc... este o mare diferenta. De asta zic eu ca ai avut reactiile care nu ti-au placut, pot sa recunosc cinstit ca imi lipsesc covrigii si nu trebuie sa ma prefac ca imi este bine pt asta ca nu este atit de major sa imi afecteze starea de "bine". Cind insa se aduna ba una si alta si starea de bine nu mai e de bine, iti iei traista si te muti unde crezi tu ca iti e bine indiferent de gura lumii.

Cel mai greu este cind cei doi parteneri vor sa traiasca in locuri diferite (nu are importanta directia) si atunci unul va face compromisul pt binele cuplului, al familiei...iar celalalt "se va preface ca ii este bine". Hai ca am zapacit-o si mai tare.

Hai sa va mai descretesc fruntile ca mi-am adus aminte ca mie imi placeau covrigii aia pe care ii mincam eu cind ieseam de la liceu si mi se pareau f buni. Vara trecuta m-am dus val virtej sa-i cumpar din acelasi loc de pe linga Eva, intr-o statie de autobuz si suprise... nu mai erau asa de buni, mai bine zis l-am aruncat. Si m-am apucat eu sa fac filozofia covrigului: ba ca au schimbat aia reteta, stiti voi cum e..hehe nu mai e ca pe vremea nostra..., ba ca nu erau buni nici atunci dar mi se pareau mie ca imi era foame...

Daisy, foarte frumoase pozele, felicitari sotului. sa nu mai fii depresiva.

Nelia, poate sint eu mai grea de cap, ce te impiedica sa duci viata pe care o visezi si sa te muti la tara (coordonatele geografice nu au importanta) si sa iti cresti copiii asa cum vrei tu? Sint destule familii care au facut asta (e plin netul de exemple).

aura_m, welcome la sezatoare.