Citim impreuna Jonathan Safran Foer

beshter spune:

Dar titlul? What do you make of it? Cum il interpretati?

Scuzati intrebarea abrupta. Poate reusesc sa scriu si eu aciulea mai pe la drum de seara ca acu' am alta suta de lucrari de corectat.


You cannot both dance and not pay the piper.

buflea spune:

Iata ultimul paragraf citit azi . Este marturia femeii japneze care si-a pierdut fata in atacul de la Hiroshima :

" A murit in bratele mele spunand "nu vreau sa mor". Asta este moartea. Nu conteaza ce uniforme poarta soldatii, nu conteaza cat de bune sunt armele. Cred ca daca toata lumea ar fi vazut ce am vazut eu, n-am mai avea razboiae deloc".

Impresionanta povestirea ...

P.S. Fragmentul l-am tradus din engleza si cum nu sunt traducator de profesie probabil ca nu am reusit sa redau dramatismul real ... din pacate.

buflea spune:

Oh ! Acum am vazut ca si Mihaelka a aminitit de vorbele astea cateva mesaje in urma ... .
Bai ce porcarie, ca voi ati citit TOATA cartea si comentati pe cand eu o comentez pe masura ce o citesc si de aia, ma trezesc spunand aceleasi vorbe ca si voi ..
Oricum un lucru este bun din chestia asta - se pare ca gandim / intelegen cartea cam la fel din moment ce remarcam cam aceleasi pasaje ...

liadorian spune:

"Extremely Loud and Incredibly Close"
Eu cred ca am regasit sintagma la un moment dat in carte - e tot vorba despre vecinul Black, in momentul in care isi porneste aparatul auditiv si un stol de pasari trece prin fata ferestrei. Despre zgomotul aripilor lor se spune ca e "extrem de puternic si incredibil de aproape". Chiar m-am intrebat de ce n-a pastrat traducatorul sintagma identica titlului, cred ca acel "puternic" din text era de fapt transpunerea lui "loud". (Astea-s supozitiile mele de nevorbitor de limba engleza, evident.)

Asta la un prim nivel, literal.

De fapt, referiri la stolul asta de pasari starnit, pus in miscare mai apar la un moment dat in scrisorile bunicii lui Oskar - ea evoca rasul Annei, atat de puternic, de vibrant. N-am acum cartea in fata si nu mai stiu foarte exact cum suna contextul. M-am gandit ca aceste "extrem de tare si incredibil de aproape" e de fapt o metafora a intimitatii: a intimitatii cu lumea, pe care ajungi s-o cunosti numai asa, prin asumarea absolutei proximitati, a intimitatii cu spaima, cu suferinta, cu panica, cu oroarea, cu absurdul care se ivesc atat, atat de aproape de tine.

In fond, e sintagma care descrie felul incare simt toate personajele, nu?

A, si-mi mai amintesc o faza foarte frumoasa pe care stiu ca la momentul respectiv am legat-o de titlu: felul in care Thomas ii "spune"/arata sotiei sale ce simte pentru ea, apropiindu-i degetul aratator de la fiecare mana, extrem de tare, pana ajung incredibil de aproape, fara sa se atinga totusi. Pentru ca, nu-i asa, is distante pe care nimic nu le mai poate anula, goluri imposibil de umplut, intimitati irealizabile.

(Sa ma opriti cand o iau pe aratura, eu sunt acum tare "afectata" de o alta carte pe care o citesc si s-ar putea sa contaminez cu acel entuziasm ceea ce gandesc acum despre Foer.)

danielag spune:

Buna ziua, doamnelor!

Ma alatur si eu la discutie. N-am scris la subiectul initial pentru ca nu gasisem cartea si am cumparat-o doar de cateva zile. N-am citit toata cartea, sunt pe la jumatate (putin dupa jumatate, de fapt), deci comentariile sunt doar fata de prima jumatate de carte, asa ca daca anumite situatii sunt clarificate mai incolo, s-ar putea sa revin asupra impresiilor de mai jos .

Intrebare: Sunt singura care are impresia ca povestea bunicului e cumva fortata? Povestea lui Oskar sta in picioare, emotioneaza, te face sa empatizezi cu el. Dar mi se pare ca in dorinta de a sublinia firul principal al povestirii Foer a supralicitat cu scrisorile lui Thomas - bunicul si ale bunicii. Sunt acolo amanunte pe care eu nu le vad povestite copiiilor (nascuti sau ne-nascuti). Si nu zic asta din pudoare, dar nu le vad locul / sensul. Si mai sunt episoade cu totul gratuite si nejustificabile (de exemplu scena din gradina Zoo din Dresda bombardata, in care Thomas-bunicul ii spune ingrijitorului ca nu stie care animale sunt carnivore si care nu, si in consecinta omoara tot ce vede). Io nu pot empatiza cu un astfel de personaj... Daca scopul lui Foer e sa ma faca sa empatizez cu victima (cu orice victima), macar sa nu imi lase impresia ca situatia prezentata este pre-fabricata. Vreau sa pot empatiza cu personajul pentru ca ma pot gandi ca as putea fi eu in situatia data... dar cand personajul si intamplarile prin care trece par puse acolo special sa smulga niste oftaturi de simpatie, devin circumspecta.

Poate ca o cheie ar fi sa citesc povestea lui Thomas-bunicul intr-o nota "poetica" (cum ar fi de exemplu imaginea sopronului cu pereti din carti - care mie mi se pare iarasi un amanunt fortat, pe langa faptul ca e o blasfemie - cum sa tii carti pe post de pereti si sa le ploua / ninga ???). Dar nu pot sa o iau intr-o nota "poetica", am impresia ca daca pierd "realismul" intamplarilor empatia mea se bazeaza doar pe niste cuvinte asezate iscusit de autor, si n-as vrea.

Din scena bombardarii Dresdei am retinut explozia cromatica si modul cum e prezentata te face sa te infiori. Esti acolo.

Oskar imi place pana acum .

Mai revin cu impresii pe masura ce mai citesc.

Daniela

liadorian spune:

Daniela, imi pare bine ca ai gasit cartea.

Ai putea da cateva exemple?


Eu am vazut scena asta ca pe un punct culminant al intregului episod, ca pe o metafora a degringoladei generalizate, a atrocitatii, a absurdului cruzimii. De fapt, nu mi-am pus nicio clipa problema sa citesc literal scena asta, mi-a parut efectiv un cosmar in care se transpune, metaforic, starea de spirit a personajului. E un fel de a verbaliza ceea ce altfel nu se poate povesti.

Despre cum ar trebui citita povestea lui Thomas... inca nu-s foarte lamurita. Eu am prizat-o asa cum spui, in cheie "poetica", ca pe o metafora uriasa. Poate e si o chestie de gust, mie, spre exemplu, imaginea aceea a sopronului de carti mi s-a parut geniala - cartile incoltesc in oameni precum tatal Annei, participa la existenta (is ninse, plouate, ingheata, sunt ingropate - literalmente - daca nu pot ajunge in mainile cititorului potrivit). Sa-ti construiesti un barlog de carti, ce vrei mai fain de atat? A, si chestia aceea pe care o spune Foer mai departe, ca aceste carti despart interiorul de exterior, mi-a dat mult de gandit... Si nu-mi pare fortata imaginea, pentru ca nu se insista ostentativ asupra ei.

Oricum, senzatia mea - si e o impresie subiectiva - e ca miza cartii nu-i musai efectul de real. Parca merge mai mult inspre o "viziune a sentimentelor", daca pot sa spun asa. Mai mult: cartea nu-mi pare deloc o lectie, nu-mi pare ca Foer preconizeaza o anume reactie din partea cititorului - de empatie, de responsabilitate etc. etc. (Daca ar fi fost asa, era asa de usor sa treaca in registrul judecatilor morale, al proceselor istorice!) Chiar si felul in care naratiunea liniara e pulverizata prin insertia altor discursuri artistice - fotografii, pagini albe, texte-peste-texte, care devin astfel ilizibile - te angajeaza mult mai intens pe tine ca cititor si-ti lasa mai multa libertate sa desprinzi, din cumulul asta de fapte artistice, sensul care ti se potriveste.

Sper sa nu ma fi repezit prea ... brutal cu raspunsul ata. Sa stii ca-s foarte curioasa ce rezerve ai mai putea avea in raport cu cartea! Si, desigur, ce-ti va mai placea de acum incolo, pe langa Oskar.

Tzuni, nu ne-ai mai spus cum merge cititul! Merge? Sau ti-a venit de hac Oskar?

buflea spune:

Da, ai dreptate ...povestea bunicilor este fortzata, are foarte mult fantastic in ea ...asta ca tot urmatoarea carte este din domeniul "fantasticului" ...
Mie mi se pare ca este plina de simboluri, mai mult sau mai putin reale. Ce inteleg eu pana acum din relatia lor este dragostea ei neconditionata, loialitatea lui fatza de ea pana cand ea a calcat regula si in final suferinta si resemnarea amandoura (asa se spune ? ).

Cat despre titlu, am citit si eu faza cu stolul de pasari care trece zgomotos si aproape de fereastra vecinului Black.
Eu am interpretat pasarile ca fiind sansele pe care le avem in viata de a fi fericiti si impliniti, care apar extrem de zgomotos si aproape dar care sunt totusi trecatoare, cateodata sunt atat de evidente ca ne sparg timpanele, trebuie sa le auzim/vedem, , trebuie sa le valorificam pentru ca nu sunt permanente. Partea buna este ca nu e numai una, viata e plina de sanse, poate fiecarei suferinte ii corespunde o sansa de mai bine.

liadorian spune:

Cred ca-i "amandurora".

Da, zici tu bine: e mult "fantastic" acolo, care sa balanseze partea de drama reala de la care porneste cartea. Acu stau si ma intreb prosteste: e prea multa metafora, prea multa literatura?... (Pentru gustul meu, nu. De altfel, chiar azi mi-am comandat si cealalta carte a lui Foer, Totul este iluminat.)

Imi place mult cum ai citit tu scena aceea cu pasarile. Cred ca era si-o fotografie in carte, care s-o dubleze.

Editez ca sa fac o precizare: pentru gustul meu, nu-i prea multa literatura, prea multa metafora. Mie-mi place cand jocul asta de-a fictiunea e dus pana la capat. Asadar, ma simt bine intr-o poveste ca asta, in care se indrazneste mult. Daca ies in afara povestii si ma raportez la istoria care a folosit drept pretext pentru roman, cred in continuare ca felul in care Foer trateaza lucrurile e cumva... comod (pentru ca e corect politic). E lipsit de riscuri, e incomplet. Si, poate, pe undeva, e periculos, pentru ca-ti poate sugera ca e ok sa stii ca exista victime fara sa cauti vinovati. In literatura o fi ok, dar in plan uman, social si politic e inacceptabil, cel putin din punctul meu de vedere.

buflea spune:

Dupa mine, da, este multa metafora, mult fantastic si suplimentar este si scrisa amestecat, nu curg metaforele in ordine cronologica ... imi place cartea, ca dovada ca o citesc si o comentez, dar este un efort, si ma ajuta si comentariile voastre, imi clarifica unele idei. Nu stiu daca ma bag la urmatoarea daca este tot asa de semnatica ... astept ceva mai real
Personal nu as da-o cadou, mi se pare o carte grea, nu cred ca este pentru oricine ...

danielag spune:

Am terminat cartea de cateva zile, dar fiind in mini-vacanta, n-am avut acces la net, asa ca revin cu impresiile mele.

Lia, intrebai de amanuntele pe care eu nu le vad povestite copiiilor. Sunt descrierile apropierilor fizice, in contextul in care textul este al unei scrisori catre un copil (ma repet, nascut sau ne-nascut). Nu le-am inteles sensul in "economia" romanului. Nu am vazut ca aduc ceva in plus incat sa le vad "necesare" acolo.

In legatura cu scena din gradina Zoo din Dresda, nu pot sa o iau ca pe o metafora, pentru ca daca o iau asa, inseamna ca violenta e justificata de violenta (Thomas-bunicul se dezlantuie asupra animalelor fara aparare pentru ca tocmai a trecut si el printr-un iad). Ori asta chiar nu pot alege sa cred. Daca ar fi o metafora ar fi grav... Asa ca am ales sa o iau literal, si nu mi s-a parut ca sta in picioare. E greu de crezut ca adolescentul Thomas nu stia care animal e carnivor si care nu...

Si ca sa lamuresc un alt aspect, nu fug de povesti si de jocul de-a fictiunea (una din cartile pe care o iubesc este "Maestrul si Margareta", de exemplu). Doar ca povestea si metafora din romanul lui Foer imi apar mai aproape de o constructie putin fortata. Sau, poate reformulat, metafora nu ajuta povestea, asa simt.

Si, da, am avut si eu aceeasi senzatie, de comod si de caldut cand m-am gandit la pozitia romanului fata de tema vinovatiei. Prea mult politically correctness... care pe undeva goleste de continut. N-am cartea la mine (sunt la birou) si nu pot da un citat exact, dar imi aduc aminte de cateva cuvinte de pe la inceputul cartii in care Oskar ne spune ca sunt anumite lucruri care ii provoaca frica (mersul cu metroul, arabii), dupa care adauga, foarte politically correct, ca el nu uraste arabii. Mi s-a parut ca Foer se distanteaza de toti si de toate, dar intr-o zona comoda. Si nici macar nu mi s-a parut o echi-distantare (construita si justificata), ci mai degraba o distantare pur-si-simplu. Si poate ca tema merita mai mult.

Romanul castiga, din punctul meu de vedere, din povestea lui Oskar (foarte duios-amara, care te atinge). Dar povestile bunicilor mi s-au parut fortate pe undeva, as fi vrut sa fie construite altfel.

Cam astea au fost impresiile mele.

Daniela