Criza barbatului de 40 de ani... sau altceva?

adelyna spune:

Adina Iulia ai foarte mare dreptate in tot ce spui.Sincer nu am trecut prin astfel de situatie si nu stiu daca sfatul meu este chiar cel mai bun.Mereu m-am gandit cum as reactiona .Parerea mea este ca nu as mai putea avea respect pentru acest om si implicit nu mi-as mai dori o viata alaturi de el.

adelina si piticii
Noemi 2 ani

beshter spune:

Imi pare rau dar asta pur si simplu nu-i asa.

Macar dupa 'doliu' vine eliberarea si impacarea. N-as dori chinul asta continuu care te face din om neom - sa stai mereu sa-ti amintesti ca trebuie sa uiti, sa te prefaci, sa razi cand tu ai moartea-n suflet - nimanui.

In fine, Ilia, cred ca e nevoie de o pauza in care sa-ti aduni gandurile si puterile. Pentru ca the worst is still to come.

Trimit in continuare gandul bun. Somn usor. Of.


You cannot both dance and not pay the piper.

AB spune:

Ilia ai rabdare si lasa timpul sa separe lucrurile. Ca-n morala americana. If it ain't broke, don't fix it. Lasa lucrurile sa se strice complet, sa nu ai regrete.

Separa-te tu, cand tu castigi ceva din asta. Cand tu poti face ceva in plus fata de ce faci acum prin separare. Da te macini, dar si cand copii te vor intreba unde-i tata tot te vei macina. Daca nu-i o situatie cu urlete, tipete sau violenta lasa lucrurile sa curga, vezi-ti de copiii de viata ta ca si cum el chiar n-ar fi acolo. Si daca vrea sa plece lasa-l sa-si asume plecarea.

Daca-i impartit intre copii si umbra lasa-l sa se decida. Nu zic sa ramai cu el forever chiar daca el alege copiii. Dar paraseste-l cand poti sa-ti faci o viata in afara lui. Sa iesi din concediul de maternitate, sa-ti aranjezi o rutina cu copii in afara lui. Unde-i graba?

ruxij spune:

Asculta ce zice AB, e cel mai bun sfat. Gandeste-te la tine si la copii, ce avantaje ati avea intr-o situatie sau alta, nu reactiona la cald.

AgnesLuca spune:

Mihaelka, multumesc mult pentru urari !
Si de data asta sunt de acord cu tine; nu prea inteleg la ce se refera fetele care ii spun Iliei sa astepte. Daca este vorba doar de separare, atunci as intelege, desi nu cred ca in 2 saptamini se va schimba ceva, nici din punctul de vedere al Iliei, nici din cel al sotului ei. Mai degraba cred ca o atitudine frusta si transanta ca cea propusa de Flaviuta ar putea misca ceva. Daca insa este vorba ca ea sa se prefaca in continuare ca nu se intimpla nimic, cu asta nu pot fi de acord...este o stare care ucide sufletul si te impinge spre depresie, din experienta mea cel putin. Nu pot sa-mi imaginez scena in care el vine acasa si ea il intimpina surizatoare impartasind cu el entuziasmul pentru noul hobby...sorry, intr-adevar inca nu sunt mama si poate anumite lucruri le vad doar teoretic, dar nu cred ca o atmosfera de prefacatorie ar fi pozitiva nici pt. copii.
Oricum ar fi, sper Ilia ca ai reusit sa dormi bine azi noapte si sa stringi putere pentru o noua zi.

34+

ilia_99 spune:

dragele mele, va multumesc pentru toata caldura sustinerea din mesajele voastre si toate gindurile bune!
intr-adevar, ieri eram sub imperiul furiei si al tradarii. dupa amiaza m-am mai linistit si, oricit de neplacut e, am inceput s-o iau altfel. ok, sa zicem ca e altcineva, desi, cum va spuneam, n-am decit o suspiciune, nu o certitudine. si multe dintre voi au spus sa nu pornesc o discutie transanta bazata pe suspiciunea ca a vb la telefon sau ca a primit un sms, care putea fi de la oricine, evident. nu l-am citit, nu l-am vazut, asa ca.. in supararea mea n-aveam decit scenarii. dar, daca e, de ce e? unde e vina mea ca relatia s-a deteriorat, de a avut loc in ea a treia persoana. nu ma victimizez si nu-i caut scuze, dar mereu spunem ca o relatie se strica din vina ambilor parteneri. numai cind ni se intimpla noua nu mai e valabil, noi am fost perfecti:) or, nu e niciodata asa..
si dupa ce am divortat, cind n-a fost vb de alta femeie, mi-am at seama ca pb a fost lipsa comunicarii, in egala masura la mine, ca si la fostul sot. dar atunci n-am realizat, e adevarat eram si mult prea tinara si indoctrinata de mama, care isi dorea divortul mai mult decit mine. de aia, de atunci, nu-i mai pov nimic din viata mea, pt ca mi se pare ca atunci m-a indemnat - a se citi intoxicat - zilnic sa divortez, parca incercand sa traiasca prin mine o decizie pe care ea n-a avut curajul s-o ia.
am decis sa tac, sa fac lumina in mine, sa astept dovezi concrete, nu un telefon razlet, ca e vb de altcineva, sa-i vad reactiile fata de mine si deci, sa nu deschid discutia.
(nu cred ca am apucat sa va spun, a inceput si terapia.)
dar a deschis-o el, calm si linistit, intrebindu-ma cind am de gind sa vb cu el, sa comunic lucruri importante, sa simta ca sunt aproape. si momentul m-a izbit in moalele capului, fiindca eram deja constienta ca asta e o pb a mea si e de dinaintea lui. cred ca am avut-o intotdeana si cred ca e legata de relatia cu parintii, care, parca intotdeauna mi-au concediat sentimentele si gindurile, pe motiv ca stiu ei mai bine si, oricum, cine mi-a bagat prostiile astea in cap?.. ca si cum eu n-as fi putut gindi singura.. poate o sa rideti, dar si acum au momente cind ma intreaba acelasi lucru. iar tata, in fiecare an de ziua mea, imi ureaza sa am.. minte!

ilia_99 spune:

asadar... sa comunic.
n-am facut-o niciodata, in mod real, desi aici, cu voi, mi-e usor. dar fata in fata cu partenerul, am avut mereu un soi de superioritate si am asteptat mereu sa vina el primul spre mine, sa-mi dea el ceva. orice putea constitui o dovada ca nu-i pasa de sentimentele mele sau de dorintele mele era indosariata pe loc si lasa o rana, indiferent ca era un subiect absolut banal. si cu fiecare rana, incepeam sa ma indepartez si sa astept cu atit mai mult sa vina el spre mine. stiu.. e subiect de terapie, fiindca nu stiu de unde vine si cum ar tb s-o abordez.
or, cind l-am cunosct pe actualul sot, aveam deja rani adinci in mine si serioase. facusem un copil cu un om cu care nu ma potriveam, care ma ranise, care-mi inselase asteptarile. dar, vedeti, nu m-am gindit niciodata atnci, daca nu cmva si eu le-am inselat pe ale lui.. eu am divortat, convinsa ca sunt prea buna pt el. (draga de mama..) mai apoi, parintii mei s-au intors impotriva mea. decisesem sa ma mut de la ei si-si pierdeau jucaria.. si a iesit fff urit. ala a fost un momet de cumpana pt mine, fiindca nu ma asteptam niciodata si atunci toate mecanismele mele de aparare au intrat in alerta. eram acum si mama, desi aveam doar 23 de ani..
cind actualul a facut primul pas gresit, iar m-am activat si am inceput, usor sa ma string in mine. si asa.. la fiecare miscare care mie nu-mi convenea. fostul sot mi-a spus o data, mult dupa divort, ca nu stiu sa iert. am tacut, s-ar putea sa aiba dreptate. nu sa trec peste, ci sa iert cu adevarat. in defensiva, comportamnetul meu a fost pe masura, desi nu constient. probabil ca de aia acum imi spune ca parca am fost un sloi de gheata, cu toata solicitudinea mea, nu simtea ca dau pe de-a intregul. de unde se vede ca ce credem noi ca dam si ce simt ceilalti ca primesc sunt doua lucruri diferite.

ilia_99 spune:

to make the long story short..
pina la urma i-am spus ca eu cred ca are pe altcineva. mi-a spus ca nu are, in sensul de alternativa viabila si ca, la 42 de ani, stie ff bine care sunt pb lui in cuplu, ca sa nu fie constient ca solutia nu e intr-o alta relatie sau o alta femeie, ci doar in el. si chiar daca ar cunoaste miine vreo miss, tot eu am mai multe sanse din start pt a ramine linga mine: sunt femeia pe care o iubeste de 8 ani, care i-a dat cel mai important lucru din viata lui: cei doi baieti. m-a sfatuit sa nu mai caut in afara cauza pb, s-o caut in mine. mi-a spus sa ma gindesc ce as face in locul lui, daca as trai cu un om care nu vb cu mine, cu care nu pot impartasi, cu care nu pot comunica, pt ca am fost in sitatia aia si mi-am luat copilul si am plecat. e adevarat! de asta am divortat.
si ca, daca ar fi fost atit de naiv sa creada ca o alta femeie e solutia la toate pb lui, era demult plecat de acasa si nu mai aveam discutia asta. dar.. ca are nevoie de cineva pe care sa-l simta aproape, iar pe mine nu ma mai simte de mult.
in final, mi-a spus ca si-ar dori sa treaca perioada asta si sa ne rezolvam toate pb si sa mergem mai departe impreuna, fiindca atunci cind a decis sa-si faca o familie cu mine, n-a gindit-o pe termen scurt. dar ca e ff mult de mnca, cu amindoi, separat si impreuna. eu l-am rugat sa incerce sa nu mai fie asa de rece, mi-a promis ca va incerca.
asa ca.. e ff complicat si, ca sa fiu sincera cu voi pina la capat, cred ca in sinea mea stiam ca nu e vb doar de o femeie, chiar daca o fi vreuna care-i face ochi dulci. nu ea e cauza situatiei in care suntem..

mihaela_80 spune:

Ilia,

tu l-ai intrebat, simplu de tot, daca te iubeste? Nu daca te mai iubeste, asta e deja o comparatie cu trecutul, ci daca acum, zilele astea, simte caldura cand se gandeste la tine?

Chiar daca are un foc de paie amoros cu altcineva, fata de tine sentimentele nu dispar asa, brusc. Iar daca au disparut mai demult asta spune ceva despre capacitatea si mai ales hotararea lui de a iubi. Mie asa mi se pare, ca e o decizie care trebuie reinnoita zilnic.

Inca ceva... fie ca astepti, fie ca nu, incearca sa-ti gasesti o sursa alternativa de energie si de putere, e clar ca in familie in momentul de fata trebuie numai sa oferi si te dezechilibrezi.

Ca optiuni incercate de mine ar fi religie, prieteni buni, meditatie, lecturi bune, calatorii. Pana la urma asta e marele castig al unei astfel de crize, schimbandu-ti in bine si viata de dupa.

Am intervenit acum pentru ca imi place cum se schimba traseul gandirii tale...si eu cred ca e vorba de tine si nu de el, ai de invatat ceva despre tine, despre modul tau de a comunica, intelege si iubi.

Nu e obligatoriu ca in cazul in care ti se mai ridica vreo bucatica de val, sa te admire si el pentru asta. Din experienta mea limitata, barbatii (o mare parte, cel putin) apreciaza mai mult 20 de ani in minus, 5 cm in plus pe undeva, etc, decat evolutia spirituala.

Dimpotriva, s-ar putea sa incepe sa te atace si mai mult, pt ca nu-i mai absorbi nemultumirile si defectele, ci incepi sa le oglindesti.

Oricum, ce spune si ce face el incepe sa conteze din ce in ce mai putin, atata timp cat e un tata bun.

Eu iti doresc mult succes si multa bucurie, schimbarea e un proces extraordinar...nu de putine ori ne amintim de perioadele astea ca de cele mai fericite din viata noastra, cum iti spunea si aici cineva.

irinabobe spune:

ilia probabil ca dezamagita fiind in trecut... ti-e frica sa iti mai pui sufletul pe tava in fata cuiva, ti-e frica de o noua dezamagire si atunci te inchizi in tine. acum nu ramane decat sa incerci sa iti asumi riscul de a-ti pune din nou sufletul la dispozitie cu totul si sa incerci sa comunici cu toate riscurile care decurg de aici...sau sa iti risti relatia. din pacate amandoi deduc ca aveti probleme de comunicare asa ca ma gandesc ca poate va v-a ajuta o terapie... plusul vostru este sunteti rational, maturi, asa ca daca ajungeti la un compromis si faceti eforturi sa comunicati poate ca pana la urma iesiti la liman...
ar fi fost mai usor pentru tine daca el ar fi fost mai deschis...