Povestea nasterii Adelitei :=D (Franta)
Dragelor,
Sa va povestesc si eu cum a fost, desi povestea mea e cit se poate de banala...
Programaseram o cezariana pentru marti, 9 iulie 2002 (din cauza pozitiei "in scaun" a micutei pe care o asteptam cu nerabdare).
Sotul meu avea un contract la 500 km de casa noastra, deci tine-te stress!!! Daca nasc mai devreme si sunt singura-singurica ?...(Bineinteles, familia mea, mama, tata, unchi, matusi... sunt toti in România sau prin alte parti, dar nu aici).
Asa ca programam noi martea, ca sa intru luni la spital si sa ies, daca se poate, simbata, ca joi ajungea si mama din România iar sotul meu trebuia sa se intoarca pentru week-end (important nevoie-mare, ca doar era WE de 14 iulie, Ziua Frantei) la contractul lui...
Asadar, luni dupa-masa vine el acasa ca sa ma duca la spital. Facem niste poze (na, ultimele dinainte de marele eveniment), imi iau ceva de rontait si de baut la mine (in cazul in care as mai avea ceva "pofte" pe ultima suta de metri), imi iau bagajele, mai trimit ceva e-mail-uri, rugindu-i pe toti ca a doua zi la ora 9 dimineata sa imi tina pumnii si plecam.
Ajungem la spital (il cunosteam de-acuma, caci fusesem la cursurile de pregatire pentru nastere, de alaptare si alte-cele pentru mamici), ma cazez (coooool! camera - ca la hotel! Curata, cu TV, frigider, telefon, o vedere superba de unde vedeam Turnul Eiffel, ce mai - grozava! ) Imi amintesc de una din fostele colege din România care imi povestise ca aveau gindaci in maternitate si ca era o mizerie crunta. Ma gindesc ca nu as fi vrut sa nasc in România...
Chestiune bani - gratuit! Totul era platit de asigurarea sociala pe care orice francez o are, in afara de convorbirile telefonice si de TV. Bacsis, aici nu se da DELOC!!! Eu, fraiera, cind am ajuns in Franta, parca nu-mi venea sa cred, si tot incercam sa platesc doctorii mai mult decit tariful normal... Am fost refuzata de fiecare data, iar apoi sfatuita sa nu mai incerc... Bun, asta-i o alta poveste!
Deci ma instalez, sotul meu ramine cu mine pina cind se insereaza, dupa care ne luam ramas-bun si ma lasa... Ufff, curaj gaina ca te tai!!! Nu eram prea incintata ca o sa am o cezariana, dar asta era, trebuia sa nasc cumva. Eram deja ajunsa la 39 de saptamini si 3 zile, asta fiind data ecografica, dupa ceea ce credeam eu chiar putin mai mult.
Incerc sa-mi pregatesc lucrurile pentru a doua zi. Ma intreb cu ce or vrea sa-mi imbrace bebelusa (adusesem de acasa hainute pentru ea) si nu reusesc sa ghicesc. Imi zic, lasa, intreb eu miine...
Asistentele, infirmierele, moasele fac du-te-vino prin camera mea, imi fac un monitoring, imi fac toaleta, ma controleaza, imi dau o solutie antiseptica cu care sa fac dus seara si dimineata si un produs cu efect de clisma.
Imi spun sa nu mai beau si nici sa nu mai maninc nimic dupa ora 9 seara.
Ma bag in pat... Ma gindesc ca o sa adorm repede, iar a doua zi dimineata o voi putea in sfirsit tine in brate pe Adelita, cea pe care o asteptasem atitea luni de-a rindul, care traise la mine in pintec... Voi incepe o noua viata - cea de MAMICA!!! Eram emotionata... Era ultima seara cind o mai aveam in burtica... O mingiiam si ii spuneam ca totul o sa fie bine!
Pe la 12 noaptea, se deschide usa, o doamna solida si cam antipatica imi spune ca ea e anestezistul de serviciu, ca nu au gasit fisa mea (fusesem consultata dinainte, in vederea anesteziei, si facusem analize de singe) si ca ma consulta iarasi. Hop, un chestionar, ce boli am avut, ce alergii... Hop, iar imi ia singe, ca-i mai bine asa, ca trecusera 2 saptamini de la cealalta analiza.
Ma intreaba daca vreau anestezie peridurala. Eu o intreb daca am de ales... ea zice ca nu, o sa am o peridurala si gata!!!
Hmmm, ce bine ca miine dimineata zgripturoaica asta o sa iasa din tura!!! Sigur o sa am un anestezist mai simpatic, ce simpatic fusese cel care ma consultase cu 3 saptamini mai inainte
Sting lumina... Nu pot sa adorm... Imi spun ca trebuie, ca altfel o sa fiu obosita a doua zi, dar degeaba, ma framint. Mi-e sete, sau mi se pare ca mi-e si nu pot sa beau apa, ca e prea tirziu. Incerc sa ma gindesc la ceva frumos ca sa adorm, la Adelita. Ca e frumoasa... Oare cu cine seamana? Of, Doamne, sa fie totul bine iar ea sa respire din prima, ca daca nu o sa mor de frica!!!
Ea misca... Nici ea nu poate sa doarma. O piriitura...Ce-o fi asta? Si-nca una! Ce ciudat, ce-o pirii asa? Si deodata sunt inundata!!! E impresionant!!! Of, Doamne, ce ma fac acuma? Ce o sa se intimple??? O sa mai nasc la ora 9? Si doctorul meu, care a fost asa de dragut timp de 9 luni si care venea expre... Sun. Butoane rosii (alarme) sunt peste tot, in baie, linga pat, linga usa. Imediat intra doua fete. Nu stiu cine sunt, probabil asistente sau infirmiere... Le spun ce mi s-a intimplat. Imi aduc imediat niste tampoane enorme, ma monitorizeaza, imi iau putin lichid amniotic pentru laborator. Eu sunt legata de monitoring si nu mai am voie sa cobor din pat. Blocul operator e deja in alerta! Incep contractiile, din ce in ce mai puternice si dureroase. Ma gindesc ca daca o sa astept ora 9 o sa mor de durere Le intreb ce-o sa se intimple cu mine, o sa astept dimineata? Ele imi spun ca nu, pentru ca pina atunci risc sa nasc, sunt deja dilatata la 3,5 cm!!!
Si sotul meu? Cine il anunta? Cu portabilul nu avem voie in spital, telefonul din camera nu functiona inca (ajunseseram prea tirziu si nu deschisesera linia) iar la telefonul public din capatul coridorului nu mai puteam ajunge!!! O asistenta imi spune ca suna ea la mine acasa. Dar imi dau seama ca soneria din dormitor era inchisa, cea din salon suna prea incet, iar daca el inchisese usa si mai si sforaia, nu o sa auda nimic!!! Doamne, o sa nasc, el e la 8 km si tot o sa rateze momentul !!!
Gata, m-au luat pe sus, cu pat cu tot, tavanul maternitatii defileaza sub ochii mei. Ajung in blocul operator, durerile sunt de-acum insuportabile si ma gindesc ca niciodata nu as fi putut naste normal! Ce bine imi pare acum ca o sa am o cezariana! Doar sa-mi faca anestezia aia mai repede!!! Aoleu!!! Zgripturoaica!!! N-am scapat de ea!!! Dar nu-mi pasa, nu mai vreau decit sa nu ma mai doara si intreb intr-una daca barbati-miu a fost anuntat. Nu raspunde, mai incercam! Eu vreau sa mai stam, ca sa raspunda!!!
Gata, ma anesteziaza!!! Ce bine e acum, imediat si-a facut efectul!!! Din pacate am greturi si-mi vine sa vomit! In jurul meu roieste toata echipa de garda, medici specialisti, moase, asistente, auxiliare de puericultura... Incepe operatia.
Nu ma doare, dar simt... Ma taie... scormone... iar ma taie...
Nu aud nimic, nici un bebe... L-or fi scos? Nu...
In sfirsit, a venit momentul sa-l scoata pe ! Aici simt bine, o trag usor afara. Nu vad nimic si nu aud vorbesc, in soapta. Ce-or spune? Si deodata, bebele meu incepe sa plinga tare-taaaaare!!! Ce suparat e!!! Mi-o arata, o sarut Imi confirma ca e o fetita! O scot din sala de operatie si eu ramin la cusut. Deja mi-e dor de ea! Mi se spune ca a ajuns si taticul Of, ce bine!!! In ultimul moment, fix cind Adélie a iesit din sala de operatie! Ce bine de el, nu a asteptat deloc, ca alti tatici!!!
In sfirsit, termina si cu mine. Nu-mi misc picioarele si e penibil de greu sa ma mute in pat. Sotul meu repeta intr-una: "E asa de frumoasa! E asa de frumoasa!" Ma gindesc "cu atit mai bine, daca lui ii place". Eu nu-mi dadusem seama. Cu siguranta, va fi frumoasa, dar in momentul ala nu era chiar Zina-Zinelor, si nici eu de altfel!!!
Totul incepuse la ora 2 noaptea iar EA s-a nascut la ora 4:08.
"Taticu'" a ramas cu noi pina dimineata, la ora 8. Spunea intr-una ca e asa de frumoasa, cel mai frumos cadou din viata lui. Eu ma bucuram ca avusese scorul Apgar 10/10 !!!
Am ramas toti 3 in sala de observatie post-operatorie timp de doua ore.
Dupa aceea am mers in camera nostra din maternitate.
La ora 9 (ora programarii cezarianei), medicul meu a venit la noi in camera. Mi-a zis ca a fost grabita micuta... Ne-a felicitat si a spus ca o sa mai treaca pe la noi! Eu ma gindeam la toti cei carora le spusesem sa-mi tina pumnii la ora aia! Ha ha, prea tirziu! Proaspatul tatic a sunat in ziua aceea milioane de oameni, ca sa-i anunte marele eveniment!... I-a sunat si pe ai mei la Bucuresti, dar pina cind nu le-am vorbit eu pe româneste ei tot nu intelesesera ce se intimplase
Aceasta este povestea nasterii scumpei noastre Adélie, fructul dragostei noastre...
Va pupam pe toate si va dorim nasteri usoare in spitale decente si curate, cu buni!!!
Iar bebelusii toti frumosi si sanatosi!!!
@+...
Otilia & La Adelita
Raspunsuri
Otilia spune:
Am uitat sa va spun ca, cu toate hainutele pregatite de mine cu multa dragoste, spalate si calcate cu grija mare, si frumoaaaase foc, ea a fost imbracata in prima zi cu hainute de la spital, de ziceai ca-i copil de capatat!
Asta e, n-am mai avut timp sa-i caut hainutele in valiza si nimeni nu le-a cautat, asa ca au imbracat-o cu ce-au gasit si ei
In cap ii pusesera un fel de ciorap taiat la ambele capete si innodat, era oribil!!! Imi venea si sa dar si sa
@+...
Otilia & La Adelita
"La musique avant toute chose" - Paul Verlaine
simi spune:
O poveste minunata! Am citit-o pe nerasuflate, sa va traiasca Adelie si sa va aduca numai bucurii! Viata sa-i fie plina de soare, voie buna si impliniri !
Felicitari!
Simona
Veve spune:
Draguta poveste!Ca si cea care-a scris-o!De eroina principala,printesica mica nici nu mai spun!!!!..Sa fiti sanatoase si s-aveti o viata minunata impreuna!
Cum era eu sa plec la nani cu zimbetul pe buze...
Smile! It's free therapy...www.wtv-zone.com/PageBreak/MSNTV/flashbf.gif" border="0">
Irina & Veve cea cumintzica foc!
Adela P spune:
Otilia, sa-ti traiasca Adelita cea frumoasa. Mi-a placut mult povestea ta si modul in care ai expus-o.
Adela
Reliana spune:
Felicitari Otilia, sa-ti traiasca bombonica, sa creasca mare si frumoasa si sa va umple casa de bucurii!
desprecopii spune:
Foarte frumos - felicitari Otilia.
Articolul se confisca pentru prima pagina, te rugam sa ne trimiti o pozica care sa ilustreze articolasul - mama-tata-bebe sau alta combinatie.
iti multumim,
desprecopii.com
Pentru parinti... despre copii!
Karina spune:
Felicitari Otilia !!!
Sa fiti sanatoase si fericite amindoua.
E bine cind mai citesti ceva frumos despre nastere, ca eu din pacate, am sa nasc intr-un spital cu gindaci si niste conditii sa nu-ti spun. Norocul meu e ca sint pacienta prof. Ancar si dinsul e seful sectiei, asa ca o s-o duc ceva mai bine decit altele...
Pupici si pt. bebe,
Karina+telinuta
Corina spune:
Draga Otilia
Ma bucur ca tu ai reusit sa nasti cu bine,eu am nascut tot cu cezariana,dar in urgenta iar pe deasupra cea mica a avut nevoie de reanimare(masaj cardiac si tot restul).Sa ne traiasca si sa ne bucuram de ele.
corina & anna cea mica