FIV 216
Raspunsuri - Pagina 5
cristinici spune:
Puiutii mei azi erau bine , asa incat juriul a hotarat ET miercuri. Sper sa fie la fel de iubitori ca pana acum si mai ales rezistenti. Vom vedea miercuri cine e mai rezistent. asta e tot ce pana acum nu am incercat.
Ellanik te astept cu vesti bune
cristinici
M Oana spune:
Fetele mele dragi, multumesc din suflet!
Cred ca n-ati vazut in viata voastra un om mai cadaveric ca mine, cu mana proaspat perfuzata, care vomita de rupe, dar care e in culmea extazului pentru toata echipa de medici de la Giuly.
Am avut si bafta chioara, ca domnita Geta azi a avut liber, toate telefoanele erau inchise, insa Profu' in persoana era omul de baza la consultatii. Dupa fix 2 ani de la FIV, a ramas mut cand m-a vazut, m-a luat cu "ce faci Oano?", Flori deja se pregatea sa-mi scoata dosarul de FIV, de mi-au dat si lacrimile, plangeam ca o proasta.
Nu pot sa va spun cat de fericiti erau oamenii ca am scapat de FIV de data asta, iar Marinescu stia dupa atatea mii de paciente intreaga poveste, nu uitase nimic.
Mi-a facut un control ca la carte, m-a internat pentru perfuzii, iar toti care s-au perindat pe langa mine au fost suuuuuuper profesionisti.
Nu va imaginati ca ma simt mai bine, dupa 3 sticloante de perfuzii, sunt mai palida ca inainte, am vomitat de am rupt, insa faptul ca ERAM PE MAINE BUNE mi-a dat asa niste aripi..............
L-am pregatit pe al meu ca sa nu ia in seama conditiile de la Giuly, sa nu i se para ciudat daca voi fi mustruluita ca dau buzna, insa dupa 2 ani parca ma intorsesem ACASA, insa era o casa muuuuuuult mai linistita, cu conditii mult mai bune, cu aceeasi oameni, dar parca dintr-un film mult mai reusit, decat ceea ce lasasem in urma.
Eram hotarata sa nasc la un spital privat, vroiam prietena doctora care sa ma urmareasca , sa o pot suna oricand, insa 10 sarcini daca ar mai fi sa am, eu tot pe mana Giulestiului merg si a Profului, desigur, macar de problema asta am scapat,
Ca reusim pe mana unor medici, ca nu reusim, ca ne simtim bine sau rau, parca nici nu mai conteaza atunci cand esti multumit de cum esti tratat si de tot ceea ce se face pentru tine.......
Va doresc la toate sa simtiti aceeleasi sentimente pentru oamenii care va influenteaza destinul si desigur, destinul sa fie de partea voastra si sa vi se implineasca visul cel mai de pret, indiferent cu cate sacrificii platim.........
Cristinici si Ela Doamne ajuta! Grea e intrarea pe fagasul gravideniei, greu si drumul spre marele final,dar asa neimplinite suntem fara aceste traiectorii...
Sherik am incalzit patutul de langa geam. La perete e o fata pe care sigur o prinzi luni, cu hiperstimulare, dar desi saracutza trece prin momente groaznice, are asa un zambet pe fata, incat zau daca nu uiti de toate durerile de pe stanga si dreapta, parca tu esti sanatoasa tun si tie si jena ca n-ai acelasi zambet ca ea in ochisori.
Eu la reanimare, eram singura perfuzata de placere, mai erau 2 fete care tocmai trecusera prin cezariane. Ma, cand stiu ca si tu ai trecut prin momentele acelea si inca tragi lozuri la FIV stau si ma intreb din ce esti facuta? La mine sigur au gresit materialul, eu lesin si ma dau de ceasul mortii la niste perfuzii si la stari de voma, dar cand ma gandesc la ce urmeaza....... Si apoi sa mai trag lozuri in domeniul asta........
Nu pot soro, psihic nu poci........
betty78 spune:
M Oana felicitari...iti doresc sa treci cu bine peste aceasta etapa si apoi sa ai o sarcina usoara si fara probleme si un bebe sanatos...pana o sa treci de 3 luni, poate 3 luni si jumatate este posibil sa reactionezi asa...eu am avut o prietena care a patit acelasi lucru, iar dupa 3 luni si ceva nu a mai avut nici o problema... iar la sfarsitul sarcinii ea radea de mine si imi spunea ca acum priveste partea buna a lucrurilor: ea se ingrasase doar 8 kg pentru ca slabise in prima etapa cateva kg iar eu luasem 19kg...
Ellanik nu ne dai de veste?
Copilutzu cate zile de stimulare mai ai, ca sunt micuti dar in schimb estradionul este f bun? Mie mi se pare f bine...ai o super productie
Cristinici la cat mai multi blastocisti
Sheri hai ca mai ai putin si intrii si tu in asteptari
Betty78deMario-Alexandru 16 aug 2007
www.flickr.com/photos/15923681@N07/" target="_blank">Mario prima oara la mare
pozele noastre
asa creste bebe Mario
betty78 spune:
Many_bani te mai risti maine la un test?
Betty78deMario-Alexandru 16 aug 2007
www.flickr.com/photos/15923681@N07/" target="_blank">Mario prima oara la mare
pozele noastre
asa creste bebe Mario
simonia spune:
la ce farmacii se mai gaseste Pregnyl? imi puteti da un nr. de telefon?
dar Royal Jelly de la Forevar? cum se ia? care sunteti distribuitori?
multumesc
Moniland spune:
Simonia, uita aici http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=134026 anunta o fata ca are pregnyl. Nu stiu cum e stocul acum in farmacii dar poti sa o contactezi pe ea.
18+
Delia21 spune:
MOana ,FELICITARI!!!!Si sa duci sarcina pana la capat si sa ai bebe sanatos in brate !!!Si eu cunosc o tipa,fosta profa de-a mea din lioceu care la fel a stat luni de zile la perfuzii in spital....si a dus sarcina cu bine si are un baiat ca un soare,l-am vazut la intalnirea de 10 ani de anul trecut.deci se poate,...e al naibi de greu,dar se poate.Bafta cu carul iti doresc !!!
ELanik,maine sunt aci si astept un mare rezultat POZITIV!!!Cum te mai simti?Eu nu mai am nici un simptom,...si mi-e asa o teama,....incerc sa nu fiu panicoasa,...dar parca pot?deci astept si eu testul de luni.....cu infrigurare
betty78 spune:
Am o intrebare: pe 16 am facut punctia si pe 18 transferul....iar azi am avut niste bufeuri ingrozitoare: trasnpiratii reci ...oribil...oare ce este? Imi vine CM-ul sau am ramas?
Betty78deMario-Alexandru 16 aug 2007
www.flickr.com/photos/15923681@N07/" target="_blank">Mario prima oara la mare
pozele noastre
asa creste bebe Mario
many_bani spune:
Fetelor dragi, in acest moment zic ca astept ziua de 03.03. sa fac testul asa cum am primit recomandarea de la clinica, sper sa nu ma prinda zorii in pijamale la poarta spitalului sa fac testul (adica maine)
Ellanik nu ne spui nimic ?
copilutzu spune:
Ellanik , sar’naaa!!! Nu stiam ptr. ce trebuie facuta analiza estradiolului , si daca este bun rezultatul. Sunt cu ochii pe tine!!! Abia astept sa vii cu vesti bune!!
Ioanatugs tauroaica draga!
Moniland punctia va fi pe data de 4 martie. Da , mai am stimulare pana pe 2 martie (inclusive), numai ca pe 2 mi-a micsorat doza de menopur. Sar’naaa !!!
Cristinici , Doamne Ajuta ptr. puiuti !!!
M Oana bine ca te-ai mai linistit !!! Sa-ti ajute Dumnezeu !!!
Bettyshor 78 (scuze ptr. diminutiv… este un defect de-al meu) mai am 2 zile de stimulare.
Pup fivoasele !!
Si
Multumesc inca o data !!!!
Copilutz'-> viitoare mamica de copilutzi