Copiluti de mai-iunie 2005 (99)
Raspunsuri - Pagina 3
elisor spune:
Buna!
In sfarsit e vineri, ce-i in capul meu e greu de spus, numai cifre mutate dintr-o parte in alta, cautate in carul cu fan, greu tare, sper sa ma descurc ca deja ma gandesc sa merg si maine sa stau in liniste sa lucrez. Chiar imi place noul job si as vrea sa ma simt motivata pentru ce fac, dar cand mi-a spus si Dan (el lucreaza la resurse umane) ca a vazut protocolul cu masurile de criza ce se iau, ma simt atat de revoltata si frustrata ca imi imaginez cum ii strang de oua pe toti imbecilii din guvern. Situatia se anunta dramatica si am ajuns sa ma gandesc cum naiba imi voi plati ratele la banca, utilitatile si cu ce voi mai cumpara mancare. Nu ma deranjeaza atat de mult faptul ca ni se taie primele, ce-am avut si ce-am pierdut, dar sa-mi micsoreze salariul asta mi se pare strigator la cer.
Teama cea mai mare e sa nu cumva sa ajung in incapacitate de plata si sa-mi pierd casa. Nu-mi puteam imagina ca se poate ajunge pana aici. Iar cei care beneficiaza de legi speciale vor fi privilegiati in continuare, ca deh, traim in Ro si pentru unii muma, iar pentru altii ciuma. Mi-ar place sa-si dea toti salariatii demisia sa lucreze domnu' ministru singur si atunci va fi cel mai bun manager cu economiile ce le va face. Eu nu-mi revin cu ideea ca voi lua un salariu mai mic tot pentru aceeasi munca.
In fine, dati ignore mesajului, m-am racorit si eu (nu pe voi, evident) pe o pagina alba.
Pot spune de pe acum adio vacantei 
Ma apuc sa citesc ce-ati discutat sa ma inveselesc si revin...
Eli cu Bianca (13.06.2005)
Andreas (17.08.1998)
www.dropshots.com/elisibia2" target="_blank"> foto 1, , foto 2 ,
"Daca un copil traieste in LAUDE, invata sa APRECIEZE.
Daca un copil traieste in SIGURANTA, invata sa aiba INCREDERE.
Daca un copil traieste in ACCEPTARE si PRIETENIE, INVATA SA IUBEASCA LUMEA"
onixone spune:
Tdi: hai ca flacara veche am gasit si eu pe facebook si ca zusem in borcanul cu melancolie...si ma intrebam cum ar fi fost daca.....etc
I-a cauta-ma si pe mine sunt Oana Jipa si cere-mi pritenia in scris.
Oana lu'Alex
www.flickr.com/photos/copiluti_mai_iunie/sets/72157600515762396/" target="_blank">poze pe FLICKR
www.oana-jipa.magix.net/" target="_blank">Poze Alex
e.a spune:
Flori, multumesc pt info. Am sa intreb si eu pediatrul ce analize ar trebui sa-i facem. Ea nu se scapa pe ea in timpul zilei. Fooarte rar, cand rade in hohote si nu este acasa, de se tine pana nu mai poate. Noaptea face precum spune si NewMami. Pur si simplu nu o deranjeaza daca doarme in pipi. A mers o vreme cu ciocolata pusa langa pat. Stia ca o primeste de dimineata daca nu face pe ea. DAR abia daca dormea. Era atat de stresata sa nu faca pe ea si se foia toata noaptea. Abia astept sa nu mai faca si sa cumpar saltele noi..In fine, pana la 4 ani am sa o mai las asa, dupa 4 ani mergem la analize daca nu apar schimbari.
Elisor, din nou criza in discutie. Acum doua luni nici nu ma gandeam ca se va ajunge aici. Din ce in ce mai multi imi spun ca au ramas fara servici sau ca li s-a taiat din salar. Prietena mea, mama lui Razvan, s-a angajat acum o luna, dupa ce a crescut 2 baieti. A avut marele noroc sa o ia la vechiul loc de munca. Mare lucru, as zice eu, dupa ce a stat acasa in CIC aproape 4 ani. Toate bune si frumoase pana ieri, cand au anuntat-o pe ea si alti 50 ca ziarul nu va mai aparea, drept urmare sunt toti someri incepand cu ziua de maine. Partea buna este ca au primit 6 salarii in avans. Draga de ea facea haz de necaz spunand ca a muncit o luna si a primit leafa pt 7..Oricum, deja tot mai multi...ajung in somaj si nu stiu cum se vor mai putea angaja in aceste conditii..
Margott, te-ai mutat in Canada acum!? Ma bucur pentru voi. Daca-mi amintesc bine povestea, dupa divort ai intalnit un barbat care te-a facut sa lasi trecutul si sa indraznesti sa pasesti inainte. Ma bucur pt tine!!!
Adina
elisor spune:
Lili e asa dulce Sergiu si filozof ca mi se pare greu sa te superi pe el, pai daca scena asta se petrecea la mine greu de spus daca mai ieseam cu nervii intregi. Toaca de la biserica e pui mic pe langa monstrisorii mei, daca aruncam o jucarie in prima faza sunt de acord ca apoi sa ma chitaie la cap pana ma arunc dupa jucarie, si Andreas a fost la fel "vreau, nu vreau, vreau, nu vreau". Si asta numai pentru a-mi testa limitele sau a-si bate joc de mine cum spui si tu, doar ca intr-o varianta horror.
Te impresioneaza dorinta lui de a va proteja pe toti, dar poate ascunde si-o teama neconstientizata.
Sper sa ai norocul ca Iulia sa ramana asa cuminte si dupa ce va merge, va vorbi, ca al meu noroc s-a schimbat o data cu aceste deprinderi castigate ![]()
Anca pai nici n-am de gand sa incerc sa renunt la scutecul de noapte, pentru ca e clar ca nu vrea ea, degeaba am incercat s-o sensibilizez ca nu tine, nu vrea si gata, a incheiat discutia. Voi, in schimb, meritati felicitari!
Mie mi place sa fiu cocheta ca sa spun asa, dar pentru asta trebuie sa fiu slabaaaaa, adica sa ma plac eu, daca nu exista relatia asta intre mine si eu, atunci nu ma intereseaza cum arat si n-am nici o tragere de inima sa ma aranjez, din blugi nu mai ies
.
doar epilat si cam atat, unghiile mi le rod, se rup si le tai foarte scurt, of, intotdeauna am admirat doamnele cu unghii lungi si vopsite
dar nu am avut never asa ceva.
Iulia vrei sa spui ca in Mexic esti Iulia cea grasa? Te rog frumos, fa-ti un control la oftalmolog, as vrea eu sa arat ca tine
.
Anca am incercat si varianta cu ignore si cea cu calmul, pe rand
, dar se enerveaza si e furioasa in momentele in care nu-i fac pe plac incat ajung sa cedez, probabil ca e si greseala mea, nu contest dar in general aceste scene le face seara cand e timpul de nani, mi s-au terminat bateriile si sunt pe rezerva rezervei, adica super obosita si nu mai pot face fata. As minti daca as spune ca asa e mereu, sunt si zile cand e cuminte si-si vede de treaba ei, vorbeste frumos cu noi, de-mi vine s-o pupacesc intr-una de scumpa ce e, dar cand are "fite de personalitate" atunci ma abtin sa nu-i fac curuletul camp de bataie. A, si dimineata e uneori ciufuta ca nu vrea cu hainele pregatite si merg plina de draci la servici, noroc ca de-acum incolo nu mai merg incordata la servici.
Nelia si la noi e circ cu baloanele, desi le dau identice tot gasesc motiv de cearta
...cine a fost soacra ta, ca zau daca-mi amintesc, scleroza ![]()
MamaJipa ce-as vrea sa am curajul tau sa ma tund periuta ca sa-mi regenerez parul, as putea purta o peruca blonda in timpul asta (cam genul cum e tunsa fiica-mea acum)...sa stii ca intradevar sunt de mare efect chestiile personalizate. Si eu le-am dat bunicilor din Olanda (ca astia de aici nu merita nimic
) de Craciun un calendar de perete cu amandoi copiii. A iesit atat de fain ca mai ca-mi venea sa mi-l opresc mie. Au fost foarte incantati de cadou, altceva nici ca-si doreau.
Trimit asta ca da semne de oboseala bateria si revin...
Eli cu Bianca (13.06.2005)
Andreas (17.08.1998)
www.dropshots.com/elisibia2" target="_blank"> foto 1, , foto 2 ,
"Daca un copil traieste in LAUDE, invata sa APRECIEZE.
Daca un copil traieste in SIGURANTA, invata sa aiba INCREDERE.
Daca un copil traieste in ACCEPTARE si PRIETENIE, INVATA SA IUBEASCA LUMEA"
nelia spune:
Elisor, si aici e la fel. Si noi stam cu teama ca nu va mai merge tipografia si miine-poimiine il anunta ca inchid. Si in jurul nostru tot auzi cum isi pierd serviciile, unele chiar ff bune inainte de criza. Iti spun ce-i spuneam lui Octav aseara, care e tare stresat de ce ne asteapta: copiii cresc, preturile la fel la orice, serviciul lui nu e sigur, eu nu sint libera sa lucrez si, oricum, mi-am gasit si eu cind sa ma intorc la munca dupa 8 ani de stat acasa, in plina criza! Urmeaza toamna, el incepe scoala, va trebui sa strecoare cursurile printe orele de servici, daca il va mai avea, datorii nu sint multe si mari, dar sint peste puterile noastre actuale de a le plati etc. Dar l-am luat in brate si i-am spus ca lucrul cel mai important este sa fim sanatosi si pozitivi! Trebuie sa ne gindim la plusuri ca sa avem putere sa luptam cu minusurile. O stare de spirit buna, un zimbet pe buze, o dorinta de a trai viata asa cum este ea, cu bune si mai putin bune, fac mult mai mult chiar si perioade de criza. Si i-am mai spus ca intr-o zi am intrat pe subiectul mi-e dor de mama, ca raspunsese Mercedes ultima... si am
, si iar am
... pentru toate mamele care erau dorite acolo si pentru altele care vor fi. Erau fete acolo care isi plingeau mamele duse dintre noi la 43, la 45, 47 de ani, si chiar si la 60, tot importanta esti in viata copiilor tai! Ingrozitor! Sau citeam un articol cum ca deja a inceput in lume valul sinuciderilor, al divorturilor, al dramelor traite din cauza disperarii provocata de aceasta criza.
Stiu ca, teoretic, nu te poate consola faptul ca esti doar sanatos, dar in viata ta totul e greu, dar sa stii ca de aici ar trebui oamenii sa-si traga seva vitala: am copii, sint sanatosi si fericiti (mai ales nu trebuie sa le fie lor afectata copilaria de ceea ce se intimpla in viata adultilor), noi doi sintem sanatosi si ne intelegem bine... inca vreo citiva oameni dragi din familie si dintre prieteni sint la fel... restul e greu sau foarte greu, dar sint lucruri pe care le poti duce, indiferent ce se va intimpla. Cu conditia ca prima parte sa ramina neschimbata! Stresul, gindurile negre, frica pentru ziua de miine nu fac decit sa loveasca sub toate formele in baza de mai sus si mult, mult mai rau decit ne imaginam noi sau decit se observa la prima vedere.
Mi-a placut prietena Adinei!
Asa este, in toata povestea ei (stat acasa 4 ani, lucrat doar o luna, somer tot dupa atit) a ales singura parte buna: a lucrat o luna si a luat salariul pentru 7 si mai are si sase luni in care se va ocupa din nou de copiii si... isi va cauta de lucru, bineinteles.
CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU
nelia spune:
'Soacra' mea a fost Galina... dar nu mai scrie de mult tare. Un timp mai corespondam pe mess, ca si cu Andreea Atanasiu, dar de vreun an nu mai stiu nimic despre nici una dintre ele.
CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU
NewMami spune:
Adina, de ce te gandesti ca dupa 4 anisori sa-I faci analize Emei din cauza ca nu se poate trezi sa faca pipi? Intreb pentru ca eu nu vad o problema in asta, atata timp cat in timpul zilei sunt f. constienti si fac pipi la WC, iar noaptea daca-I trezim la fel. Cel putin problema lui Patrick este ca doarme adanc, foarte adanc , poate si ptr. ca merge la daycare si e f.f.f obosit seara. Ca si Ema este un copil foarte active in timpul zilei, nu prea sta o clipa
decat cand se joaca cu ceva de migalit. Din cauza asta somnul de peste noapte ii reincarca bateriile. El saracutul ar face pipi, daca n-ar fi atata de obosit. Pe mine nu ma deranjeaza sa-l trezesc nici inca un an de zile de acum incolo, pana va putea sa tina mai mult timp. Uite pe 23 martie cand ma duc la specialist ptr. problema lui cu kk, o sa intreb si despre asta ce parare are.
Elisor, Adina, eu cred ca toate lumea e afectata de situatia ce criza, printr-un fel sau altul. M-am tot stress-at si eu, m-am invartiti noptile, dar problema e ca nu ai solutie decat sa te rogi ptr. compania la care esti sa supravietuiasca. Sunt prieteni in jurul meu care si-au pierdut job-ul incerc sa-I ajutam pe cat putem, cu copii, cu cheltuielile. Asta atata timp cat suntem si noi OK. Daca cumva ei nu vor mai avea din ce trai ii iau la noi pana trece criza. Si aici s-a umblat la salarii, prime n-am avut nici inainte, cel putin eu. Dar si cu salariu taiat sau in alte cazuri se lucreaza numai 4 zile / saptamana ramai optimist ca ai un loc de munca si speri sa treci peste hop asa mai schiopatat, dar sa treci.
M-am gandit Ok pierd casa
ce pot face
ma voi duce la bloc si stau in chirie asa cum am stat si cand am venit aici, cum am stat si in Romania dupa ce m-am casatorit. Si o voi lua de la capat cand o fi mai bine. Ma relochez
unde
habar n-am unde o mai fi bine pe vremea asta? Sunt o fire optimista de felul meu si am ajuns la conlcuzia ca asa nu ajung nicaieri decat ma macin / stresses si mai mult.
Asa ca m-am uitat la partea plina a paharului, sa fim sanatosi si asta e cel mai important. Sa fie pace in lume, pe mine ma ingrozesc pur si simplu razboaiele astea, cat sange se poate varsa in zilele noastre prin alte locuri, copii ramasi fara parinti si vice versa. Incerc sa ma uit la partea plina a paharului, incerc sa nu ma mai consum, sa fiu stressata si obosita din cauza asta. Nu mai am putere si vrea sa gandesc optimist
.
Cloreta, daca imi aduc eu bine aminte, in ultima perioda ti-au cam dat de furca dureriile de cap
poate n-ar fi rau sa vizitezi un doctor. Of, multa sanatate papusei mici, din nefericire n-ati scapat, sa-I treaca repede bubu si sa scapati fara urme
.
Margotte, gasit-ai doctor pana la urma?
TDI, aha singurica pe acasa si te dai pe net dupa feciorii din tinerete
cum spunea cineva pe aici acum cateva zile
sorry nu-mi mai aduc aminte cine
bine ca nu citeste sotul
ca nu mai primeai martisor anul asta ![]()
monu spune:
Elisor, din aceleasi motive expuse de tine am zis de varianta neagra de a ne pierde casa. e groaznic ce se intampla in ziua de azi. pt moment e ok dar stam cu sabia deasupra capului :(
OlgaTarziu spune:
Mai fetele si e bine acasa!!!!!!!!!!Vai ce bine ca m-a pus in concediu doctorita. Am contractii dar nu asa ca inainte, tensiunea din pacate fluctueaza foarte tare. De ex ieri aveam dimineata 124 cu 70 azi 152 cu 85.
Si apoi ma mira ca ma doare capul si-s ametita. Asta mica cred ca muta mobila in burtica. Zici ca-s in Alien. Deci si asta promite ca si frate-sau.
Flore hai ca esti frumoasa. La par alta solutie decat foarfeca ....Stiu o masca foarte buna pt regenerare daca te intereseaza. Pui cantitati egale de ulei de ricin, miere de albine, jojoba ulei si vinamina a si un galbenus de ou. Lasi cam o ora sa stea pe par, apoi speli ca de obicei. Stralucire frate. Daca functioneaza si la tine tre sa dai o bere.
Margott astept sa ma suni sa punem de-o intalneala. Ma bucur ca a fost bine in vacanta.
Cuscra te duci cu pluta??????????Lasa iubirile vechi ca nu iese nimic. 
Tony zapacit ca de obicei. Vorbeste super bine engleza si pocit cu un accent canadian romana. Poate o sa-si dea drumul cand vine bunicu-sau. E frumos ca ma gandesc cateodata daca intr-adevar eu l-am facut. Daca ar avea 40% disciplina cate frumusete are....E foarte talentat la inot dar e Michael Phelps curat (ADD si probleme de ascultare a instructorului) ![]()
Tata imi face o surpriza superba. Mi-a facut costum po****r pe care il doresc cu disperare de o mie de ani si mi-l aduce acum cand vine. M-a apucat plansul cand mi-a spus, mai ales ca e facut in sat la bunica (Barsana, Maramures). Si zgardan imi aduce
Eu cantam muzica po****ra si ma bucur ca poate dupa ce mai creste bb ma reapuc de cantat.
Si alta veste- duminica ma intalnesc nu ghiciti cu cine! Cu Olga Mustata. Abia astept sa ne imbratisam,sa vorbim si sa se intalneasca piticii.
OlgaTarziu spune:
Cred ca nu-s normali astia! Incerc cu disperare sa scriu po****r si nu ma lasa ca cica ar contine un cuvant urat 

Apar stelutele in locul asa zisului cuvant.
