Alma, ingeras la ceruri

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Ayla21 spune:

Am citit aici ca in primele 2 zile sufletul merge in locurile unde a trait, inainte de inaltare, in a treia zi. Sincer, (sunt crestina, deoarece cred in Dumnezeu,) dar nu cred in aceasta parte de religie. Si totusi, in disperare uneori ne legam de orice. Si ma gandesc acum, unde e micuta mea? Nici macar camera pregatita pt ea nu si-a cunoscut-o. Singurul loc unde a fost pe pamant a fost spitalul. Unde probabil a avut parte de durere. Si burtica mamei. Uneori mai am contractii. Parca as simti miscarile lor. Nu cred in acea teorie religioasa, dar as vrea sa o mai simt in burta mea. Alma s-a nascut prima. A fost primul meu copil. Doctorul spune ca Alma s-a sacrificat pt surioara ei. Daca nasteam la 24 de saptamani dupa iminenta de avort, Luana nu exista. Nu am vrut sa nasc. Dar am presimtit. Aveam dureri si contractii de o saptamana. Glumeam cu colegele de suferinta din spital, ca suferim, dar suntem masochiste. Suferim si nu vrem sa ni se incheie suferinta. Apoi, cu o zi inainte, am fost tare deprimata. Ma saturasem de dureri, de perfuzii, ma dureau toate. As fi vrut sa treaca timpul odata. Ma simt vinovata acum. Poate ca ne scriem singuri soarta. A doua zi nasteam. Am nascut usor, a fost chiar mai simplu decat mi-am inchipuit ca va fi. Ca tot ma intrebam pe toata durata sarcinii unde e partea aceea frumoasa de care spune lumea. Am avut o sarcina grea dar o nastere usoara. Doar ca viata e nedreapta. In timp ce alte mame se plang de dureri dupa nastere, dar se bucura de copil, eu nu plangeam de dureri, dar imi plangeam copilul. Si am simtit. Asta nu-mi pot ierta. Am simtit de cand am nascut-o, de cand a iesit, de cand au despartit-o de mine.

_
Monica, mami de inger

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Leeloo21 spune:

si eu la fel ca tine..sunt crestina..si cred mult in ingerasi si DD, dar unele lucruri mi se par exagerate..ce stiu este ca micuta ta este in apropiere acum..mai sta un pic pana se face aceasta trecere de la o lume la alta (spiritual vorbesc) cred insa ca acolo unde va ajunge ii va fi mai bine..este inconjurata de ingerasi si de suflete bune care au grija de ea..s-a bucurat in pantec de compania Luanei pt care s-a sacrificat..i-a dat putere! si a trecut cu tine prin multele clipe de fericire pe care le-ai avut.

Cristina cu bebe mic 33+

nasterea in apa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alexa101 spune:

AYLA21 fi tare, trebuie sa mergi mai departe, gandeste-te ca o micutza te asteapta sa o mangai, sa o alinti, sa o iubesti, este greu stiu ca si eu mi-am pierdut puiul la 7 luni jumatate dupa cezariana din vina medicului ginecolog si ne-am chinuit numai prin spitale 5 luni, dar spre deosebire de alte mamici tu ai o alinare acum cealalta fetita si un ingeras pazitor al surioarei ei.
Dumnezeu mi-a ascultat rugile si acum sunt din nou insarcinata in 33 saptamani si ma rog la Dumnezeu sa fie bebe sanatos, medicul sa fie foarte atent si nimik sa nu mai impiedice fericirea de a avea un pui sanatos, normal si voios. Dumnezeu nu ne uita, niciodata !!!
D-zeu sa-ti dea putere si mergi mai departe ca merita.

Povestea mea alexa101 - http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=132160&whichpage=2
33+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ayla21 spune:

Leeloo, cred ca nu am stiut sa ma bucur de putinul timp petrecut cu ea. Cred ca fiecare daca am stii ca suntem pe moarte, in loc sa ne bucuram de fiecare minut care ne-a ramas, am plange ca plecam. Eu una asa cred ca as face. Am fost atat de marcata de starea ei, mai ales dupa primul stop respirator, incat nu m-am bucurat de putinele ore cand a ales sa ramana cu noi. Poate mi-a dat sansa sa o cunosc, sa ii arat ca o iubesc, si nu am stiut sa ma bucur de ea. Stateam si ma uitam mirata, trista, indurerara. Ma uitam la aparatul ala rupta de realitate fara sa ma bucur de nimic. Am vazut partea goala a paharului. M-am lasat coplesita de suferinta ca e asa de mica, de fragila, ca e legata la atatea fire. Nu am vazut frumusetea ei. De 6 saptamani doctorul a incercat teoretic sa ma pregateasca. Sa stiu ca vor fi micute, sa stiu cum arata un prematur, ce riscuri sunt, cum trebuie ingrijiti prematuri. Nimic nu se compara cu ce am vazut. Atunci cand practic, realitatea erau fetitele mele. Alma pe langa prematuritatea a avut si intarziere in crestere fetala (IUGR), ea in ultimele saptamani crescuse foarte putin.
Nu am tinut-o in brate, nu am sarutat-o, nu am putut nici macar sa ii spun ca o iubesc, sa plece la ingeri stiind ca si ea e iubita de mamica ei. In putinul timp cat imi permiteau sa stau cu ele ma pufnea plansul, si m-au scos afara. Au spus ca este foarte important pt un prematur optimismul mamei. Eu nu am putut sa-i dau putere. Nu am stiut ca am atat de putin timp. Cand am tinut-o pt prima data in brate era deja un inger. Oare stie cat am iubit-o? Cat o iubesc? Alma, iarta-ma! As fi vrut sa iti dau viata mea daca as putea.
Nu mai pot!!!

_
Monica, mami de inger

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dyana27 spune:

monica curaj iubita. sa nu-ti imaginezi nici o clipa ca Alma s-a dus la DD fara sa stie cat o iubesti. cum ai fi putut sa stai curajoasa langa ea????? nu-ti reprosa nici o secunda ca te demoralizai, pentru ca nu e asa. e normal, absolut firesc ca o mamica sa sufere cand vede sufletelul ei neajutorat- dar asta este o dovada de iubire, nimic altceva. usor nu o sa-ti fie, si nici nu cred ca te asteptai sa fie usor, dar nu o sa te lasam niciodata sa te indoiesti de faptul ca esti o mamica extraordinara. nimeni nu ar fi putut sa stea sa zambeasca langa un incubator, si te asigur ca micuta Alma o sa fie cu tine toata viata, si o sa te convingi ca a simtit dragostea ta, dincolo de orice frica.


diana 29+ David Gabriel
poze si filmulet 4D bebe mic

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dyana27 spune:

tu scrie-ne numai atunci cand poti, cand te simti in stare. eu cel putin o sa-ti scriu tot timpul, aici pe pagina asta, nu la odisee, si nu astept raspuns in nici un caz. vreau doar sa stii ca sunt aici, alaturi de tine, si chiar daca dispari mai multa vreme (poate o sa simti nevoia) ne gasesti mesajele atunci cand ai taria sa citesti.

diana 29+ David Gabriel
poze si filmulet 4D bebe mic

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns szivarvany spune:

Alma stie tot ce simti tu pentru ea, de asta sa nu te indoiesti ! Stie cat o iubesti si cat o vei iubi mereu si cat de mult iti lipseste in fiecare clipa a vietii tale



Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vias spune:

aSA PUNEAM SI EU....DAR CUM SPUNEAM...L-AM VISAT PE DARIUS...NICI NU AM STIUT CA ESTE EL DEOARECE ERA FOARTE INALT SI SLAB...DAR FRUMOS...AM INCEPUT SA VB SI I-AM SPUS"IARTA-MA!"...II TOT REPETAM ASTA...
...NU SUNT SUPARATI PE NOI, TI-AM SCRISS...EI STIU CA NOI SUNTEM MAMICILE LOR, STIE CAT DE MUYLT I-AM IUBIT...SI O SA-I IUBIM MEREU.
BUCURA-TE PENTU JUMATATEA RAMASA...TI-A RAMAS CEVA, CEVA CE NU-I DELOC PUTIN...STIU CA NU SE COMPARA ...FIECARE AREA PARTE LUI...

..STIU CA ESTE GREU...CUM SA NU STIU...CAND MAINE DIMINEATA MERG SA-I DUC FLORI...
ASTA VOM FACE MEREU...O SA LE DUCEM FLORI...IAR EI STIU, STIU CAT DE MULT SUFERIM NOI, STIU HAINUTELE LOR, STIU CAMERA...
...SUFLETUL NU ARE VARSTA...

ALMA INTELEGE ACUM FOARTE MULTE LUCRURI...
...ASA CUM AI SPUS INTR-UN MESAJ TRECUT...IN LOC SA AI TU GRIJA DE EA, ARE EA GRIJA DE TINE...
...AS AESTE SI LA MINE...EU NU MAI AM PE NIMNENI...AM POZE CU EL PESTE TOT, LE MANGAI...PLANG...
SUNT COPILASII NOSTRI, SI EI NE IUBESC...


IARTA-MA...SPER SA NU TE DERANJEZ CU CEVA..
...CRED CA AI SA RAMAI VESNIC MARCATA DE ACEASTA TRAGEDIE...ASA CUM SUNT SI EU...NUMAI CA EU VREAU SA FAC CEVA DE CARE DARIUS SA FIE MANDRU DE MINE...
...SI MIE IMI ESTE FOARTE GREU, SI EU IL PLANG...
...ASTA TREBUIE SA FACI SI TU...SA O PLANGI, DIN PACATE TE AJUTA

Cami,mamica ingerasului Darius-Andrei
n: 15.07.2008
d: 16.08.2008

ingerasul Darius-Andrei

acum sper la o minune

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns grati.ela spune:

off Doamne despre ce tragedii vorbiti aici mamicilor!
Ayla pune intr-o cutiuta speciala inimioara care a crescut in sufletul tau o data cu Alma si lasa-i Luanei inimioara sa fie fericita. Gandeste-te la puiul mic si nevinovat care vrea sa-i zambesti, sa o iubesti...Alma mica va fi langa Luana, va fi prietena ei, ingerasul ei. Ai incredere in puiutul mic care lupta sa traiasca si care va reusi pentru ca acum surioara ei ii da putere. E nedrept ce s-a intamplat, e ingrozitor de trist...nu vei uita, dar vorbeste-=i iubitului ingeras si roaga sa-ti dea putere sa fii vesela pentru Luana pe care Alma a iubit-o.


Cami de BV micul Darius te iubeste atat incat te va ajuta sa faci loc in suflet unei mari iubiri...si-a anuntat surioara...ai incredere! Dumnezeu sa fie alaturi de inima ta incercata.



prietena mea buna a pierdut baiatul la 7 luni...acum are o mandrete de fetita de 2 ani si jumatate...nu l-a uitat pe cel mic, nu a uitat durerea, dar si-a spus ca fetitei ii va vorbi cu duiosie si mai ales fara lacrimi de fratiorul ei de la Doamne Doamne. Mereu spune ca are un baietel ingeras si o domnisorica.


mami de Ozi (22.05.99) si Tudorash (29.01.08)

http://www.flickr.com/photos/23738993@N08/

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Timi07 spune:

Ayla Alma stie si stia ca o iubesti. Ceea ce i-ai transmis tu de-a lungul sarcinii face mult mai mult decat cuvintele. Ti-a simtit atatea luni dragostea si nu doar cand iti mangaiai burtica....
Te inbratisez cu drag si-ti doresc multa putere. Pupici Luanei.

Timi, mama Mariei Sophie(05.08.2007)
Iepurasul ne aduce un bebe

Mergi la inceput