Stim sa apreciem ceea ce avem ?

Nu stiu daca e bine sau nu, nu stiu daca este un subiect de discutat sau nu, dar o sa vedem in continuare.
Am luat decizia sa deschid acest subiect in urma unui nefericit eveniment care s-a intamplat acum cateva zile, mai bine spus acum doua zile.
Subiectul este legat de aprecierea fiecarei clipe pe care o traim...
Va intreb pt. inceput :
- ati apreciat vreodata persoana de langa voi ?
- v-ati rugat in fiecare zi pt. binele si fericirea pe care D-zeu
v-a daruit-o?
- v-ati bucurat de fiecare clipa petrecuta cu sotul ... copilul (copii), parintii, rudele etc. pe care-i aveti?
- ati multumit lui D-zeu pt. tot ce aveti?
Acum sa ma fac inteleasa ...de ce acest subiect ?
Ieri , din intamplare imi sun prietena cu care nu mai vb de cateva zile bune. Ce aflu? Ca fratele ei in varsta de nici 40 de ani murise intr-un banal accident de masina lasand in urma un copil si o sotie. In urma cu nici un an ii murise mama, fiind devastata bineinteles de eveniment. Atunci am stat si m-am gandit daca se merita sa ne irosim viata fara sa dam doi bani pe ea ?
Unde te uiti si unde citesti ... totul se destrama ... certuri, infidelitati ... copii ramasi fara tata sau fara mama ... merita ? Stau si ma intreb daca " o clipa " de fericire , in cazul infidelitatilor, merita irosirea unei vieti. Pt. ca practic asta se intampla. Iti distrugi viata pt. cateva clipe de "fericire" care de fapt sunt iluzorii. Nimic nu este perfect si nimic nu este etern ... De ce sa nu lupti sa ai o viata frumoasa si linistita si sa rezolvi problemele familiale ... in familie si nu pe langa ?
Cred sincer ca ar trebui sa incepem sa ne gandim mai mult la cat de scurta e viata si cat ar trebui sa apreciem momentul si clipa pe care o traim alaturi de cei dragi. Sa lasam deoparte "viciile" si sa implinim un ideal pe care oricine si-l doreste.
Nu inteleg de ce in mare parte barbatul renunta cel mai usor la "lupta cu viata" pt. ca asa se intampla. De fiecare data el e cel care pleaca primul. In cele mai multe cazuri.
V-ati gandit vreodata sa profitati si sa va bucurati de ceea ce aveti ? Asta este intrebarea mea ... Si daca nu ... cred ca ar trebui sa incepeti cat mai curand.
Un preot imi spunea ca cea mai mare tentatie si pacat al lumii este " amanare " , pt. ca amani sa faci astazi ce poti face maine, si niciodata n-o sa ajungi la un rezultat amanand.
Ia o decizie si apreciaza ce ai astazi, nu mai amana...maine poate fi prea tarziu
Apreciezi ce ai langa tine cu adevarat ? Asta-i intrebarea ...

absoluta spune:

As da copy/paste la multe toppic-uri de pe aici ce ai scris tu acum...

oocristina spune:

Invatam sa apreciem. Nu ne nastem cu acest sentiment.
Unii invata mai greu, altii invata mai usor, unii nu reusesc sa invete deloc.

zepellina spune:

Eu cred ca tocmai aceasta apreciere inseamna fericirea. Eu incerc acest exercitiu demult si multumesc. Nu a aparut iubirea, dar am atat de multe motive de bucurie, incat ii multumesc lui D-zeu.
Asa cum spune oocristina , unii invata mai greu sau deloc. Am incercat dar...unii nu inteleg. Stai trist? DE ce? ....fara motiv.

Rufus spune:

Raspunsul la intrebare (intrebari) este evident, insa tot asa de clar este ca suna cumva cum iti spune doctorul: trebuie sa reduceti stresul, sa nu va enervati...adica ceva ce nu putem face prea usor.
Nu apreciem ce avem langa noi, decat cand nu mai avem. De altfel, subiectul este inspirat dintr-o tragedie, exact momentul inceperii trezirii la realitate.
Spunem ca suntem luati de val, ca nu avem ce face, ca inca putin si apoi ne ocupam si de noi...de fapt nu stim sa traim altfel. Credinta, desi in aparenta si-a sporit puterea, consider ca-i slab reprezentata in constiinta omului de azi, mult mai diluata ca in trecut. Vezi multi oameni in biserica, dar am fost de fata cand un domn, in timpul slujbei, ameninta o doamna ca-i trage una (se impinsesera reciproc ceva mai devreme). E clar, omul venea acolo de poza.
Eu personal constientizez din ce in ce mai clar faptul ca nu-mi traiesc viata cinstind, dupa cum s-ar cuveni, ce mi s-a oferit. Dar eu am o varsta, in tinerete nu-ti trec astfel de ganduri prin cap. Si nici macar eu nu sunt in stare sa aplic adevarul pe care-l constientizez.
Constiinta te apuca la greu, sau cand mai ai putin timp. E omeneste...

Am o nelamurire, Infinity...nu inteleg afirmatia cu barbatul care renunta mai usor la viata, fapt pentru care "pleaca" primul. Poti sa o explici?

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

zepellina spune:

E omeneste , si este relevat acest lucru si in religii. Credinta nu mai reprezinta mare lucru pt multi si de aceea nici nu realizeaza.
Cu siguranta nici eu nu "cinstesc" cu adevarat ce am.

Eu cred ca Infinity s-a referit la faptul ca de obicei barbatul este cel care renunta la "lupta" pt casnicie. In parasirea domiciliului procentul este mai mare la barbati. Cei care pierd sunt copiii.

gabriella1 spune:

Unii oameni apreciaza ceva/pe cineva dupa ce nu mai au.
Unii invata sa aprecieze atunci cand au!
Depinde de constructia ficaruia !


Frumos subiect !

Gabriela

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.

prettysunshine spune:

Cred ca e cat se poate de omenesc sa apreciezi ce ai avut in momentul in care pierzi.Eu mi-am dat seama ce am cand am fost cat pe ce sa pierd.Si acum invat sa apreciez,in fiecare zi.

Never take life seriously.Nobody gets out alive anyway.

rhoneea spune:

Apreciem atunci cand e mult prea tarziu....




Irina mamica sefului mic Pierre-Sebastien





age

www.onetruemedia.com/shared?p=336a8e388908e126cef388&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">
*Miracolul nostru*

Simona R. spune:

Niciodata nu e prea tarziu.......orice ai pierdut,tot ti-a ramas ceva de apreciat,apreciaza putinul pe care-l ai si vei vedea ca vor venii multe alte lucruri pe care deja stii cum sa le apreciezi..

Infinity1 spune:

Imi pare sincer rau ca am deschis un subiect care a mai fost. Adevarul este ca nu am citit tot forumul si nu stiam ca s-a mai discutat subiectul asta. Eram trista si simteam nevoia sa-mi spun durerea cuiva, stiam ca sunteti aici si stiam ca ma puteti asculta si ajuta intr-un fel sau altul. Sunt sigura ca toti am trecut
printr-o situatie placuta sau neplacuta si am vrut sa o impartasim cu cineva. Atunci nu te simti singur si mai ales ca iti descarci sufletul. E mai rau cand nu ai cui spune ...
Scuze inca odata.