Sezatoarea canadiana (123)

columbiana spune:

Sa vad daca reusesc sa scriu tot ce am de spus (sau se pierd ideile pe drum, deh, matilda Simonnei )
Ange, da-mi te rog un pm cu nr.stomatologei romance, sa vad care mi-e mai la indemina;Ange Oana, Bebitzule, mersi
Ica, 13le e ok in sens invers (desi seara e nasol in St.Laurent-acolo unde se despart 15/40/520, e cam mult de stat-imi amintesc de cidn mergeam la HEC la ora aceea.
Laurajr, nu te supara , eu am citit mesajul tau-chiar de doua ori- si ma bucur ca te-a ajutat in legatura cu alergiile baietelului, dar eu-sincer, nu prea am incredere in medicina netraditionala, asa ca n-am spus nimic atunci, ca sa nu provoc controverse pe topic; dealtfel citesc tot, dar pina ajung sa raspund subiectul a trecut deja si se dezbate altceva;
Lorelaim, mersi pentru incurajari (si restul fetelor) cu jobul; Pucku, a fost ok la interviu- dar jobul nu e pentru mine si cred c-am sa spun pas: disponibilitate la timp suplimentar, rezistenta la stres si la presiune, etc, etc- "detalii" care nu apareau in cv; am dat un test psiho si unul de contabilitate, apoi a fost interviul cu HR, si la sfirsit mi-au prezentat biroul, colectivul si firma- de unde trag concluzie ca le-a parut interesanta candidatura mea;
am vazut desenele fetei tale, parerea mea de profana e ca are intr-adevar talent, sunt altceva decit mizgalelile obisnuite cu care ne laudam pruncii ; le-am vazut si pe ale Ioanei, toata admiratia!

Asa, am rasfoit azi albumele- un copil mai frumos ca altul!!! Carmen, frumosi rau strumfii tai- sunt doi frati ca mine si sora-mea: ea era bruneta-bruneta, eu blonda-cind eram copii; toata familia mea e bruneta, eu doar eram blonda ratacita
Nelia, sa stii ca s-a simtit Tudor bine in Romania, l-am vazut si eu (si acum ma doare cind il vad cit e de singur, si cum intreaba in fiecare weekend daca vine cineva la noi, ma'sa de viata) , dar are o incapatinare continua sa spuna ca nu, si ca nu mai vrea sa-si piarda vacante acolo

asa, mai viu io;

mei, ce inseamna obisnuinta, azi erau -18 afara si mi se parea caldut si bine

http://www.floriinro.ro/

carmen77 spune:

Ica, tortul de la ziua de 2 ani a lui Matei e cheesecake facut de mine.

maru spune:

La multi ani! Emma de Denisam!
toate bucurille sa se reverse in viata ta, sa fii sanatoasa, norocoasa si iubita!

ps: noi am facut azi 3 ani de Canada!nici nu stiu daca sa ma bucur sa sa plang...

Alaturi de Emma cu gandurile bune si rugaciuni, in fiecare zi la ora 13! Lupta iubita!


Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

inacanada2005 spune:

La multi ani, Denisa pentru Emma! Sa dea Domnul sa va infrumuseteze viata si mai mult ca pana acum si sa aibe mult noroc , ca frumoasa si desteapta este oricum…
Carmen77, ar trebui sa mergi cu blondutul tau mic la agentii de fotomodele pentru copii. Este asa de...ireal de frumos...serios...are niste oooooooochi...parca ar avea lentile
Sambata placuta, in continuare, fetelor!
Anca

rocs02 spune:

La multi ani Emma de Denisam !!! Sa le umpli in continuare viata parintilor si fratiorului tau!
Sa va traiasca printesa Denisa, sa fie sanatoasa si norocoasa!


Maru, la mai multi ani de Canada, cu bune si cu mai putin bune, viata merge mai departe!

Laura, abia acum am citit si povestea ta cu David....of Doamne, prin ce tie dat si tie sa treci cu puiutul tau. O mie depentru tine si mult noroc in continuare!! Nu conteaza ce metoda folosesti, daca rezultatul va fi pozitiv!

Am apucat sa vad pozele lui Ktrinel cu Julia....ce a mai crescut si ce dulce s-a facut! Dar nici poza ta de la brad nu e de lapadat!
Ana, se vede ca v-ati simtit bine in Ro, iar peisajele sunt de basm!
Lorelai, frumoase foc si printesele tale. Va mai mutati in Vancouver?
Restul pozelor le voi viziona in seara asta cand voi trimte si eu un link cu ale noastre.
Azi avem in program piscina cu piticii, iar maine patinaj... sa vedem daca si reusim ...e bine ca avem un centru acvatic aproape cu topogane si tot felul de minunatii ptr. copii, cu piscian cu valuri, asa ca speram sa-i tinem ocupati o perioada!


O seara buna si un weekend frumos la gura sobei va doresc,

columbiana spune:

Rocsana, ce bine suna ce scrii despre centrul acvatic; cum e in Vancouver, cit e - maxim la voi iarna?


Emma, printesa frumoasa cu zulufi LA MULTI ANI , sa cresti mare si sanatoasa!!!



Marule, Multi Ani inainte,in Canada sau unde vrei tu sa fie in lume
ce spuneai citeva pagini mai inainte , iti vine sa urli la luna si nu poti, daca pina si sa citesti topicul doare; nu suntem decit frunze in vint....

http://www.floriinro.ro/

inacanada2005 spune:

In primul rand , fetelor, mii de multumiri atat pentru sfaturi cat si pentru aprecieri.
Lorelaim…ah cat iti asteptam postarea…am avut un presentiment ca poate imi trimiti ceva linkuri ca te stiu super-documentata. Mi-a dat mult de gandit ce mi-ai scris. Chiar nu ma gandeam la aspectul asta al problemei. Este posibil …ce sa zic. Ca ea este fffff atasata de noi toti, cere tot timpul sa o mangaiem si pe fata si pe manute, picioare, spate. Plus ca vine mereu la noi si ne pupa incontinuu, ne mangaie, este plina de afectiune si cere multa, multa afectiune. Si nu sta deloc, deloc singura. Nu-i e frica de intuneric, pt ca, coboara dupa mine, in basement, de ex, si daca e lumina stinsa. Dar nu pot face inca o analiza in domeniul asa pt ca n-am citit toate articolele trimise de tine. Oricum, multumesc mult
Bebitzu si mie imi place casa pe care am luat-o…Este intr-o zona veche a Newmarket-ului, cu copaci mari, cu loturi mari, iar casa a fost extinsa si redecorata in 2000. Noi am cumparat-o in august 2007. A fost cu oferte multiple, ca un fel de licitatie si noua ne-a placut asa de mult ca am oferit peste pretul cerut si am avut oferta cea mai mare..asa ca am luat-o.
Ah, laurajr, esti o draguta…in aprilie fac 43 de ani…Si da, Thea e nascuta in Romania, venita aici ca rezident permanent si adoptata aici de noi…e o poveste luuuuuuuuunga, dar….hai sa v-o spun, ca tot imi zicea Katrinel sa “vin la povesti”. Si, promit ca dupa asta…nu mai scriu asa de mult ca…nu vreau sa va suparati pe mine…
In 2005, dupa ani de zile de incercari nereusite de a ramane legal in Statele Unite ( adica vizite de nenumarate ori acolo, incercari de ORICE, inclusiv casatorii de convenienta, TOTUL soldat cu esec… asta e o alta poveste …) ne hotaram sa depunem dosar pentru Canada. Eu stiam destul de bine engleza si as fi vrut dosar la federali, dar timpul de asteptare ma omora: previziunea era de 4-5 ani…si as fi murit sa mai stau atatia ani in Romania. Si atunci, cum stiam si franceza ( nu la fel de bine ca engleza , dar oricum) am depus dosarul pentru Quebec. Aveam 2 fete : Ina ,cea mare, care avea atunci 19 ani si care este un copil din prima mea casatorie ( si care a fost crescuta mai mult de parintii mei) si Sinziana, care avea 15 ani. Fericire mare, ni s-a fixat interviul, am invatat despre istoria, industria si geografia Quebecului mai mult decat despre a Romaniei, am facut cursuri la Alianta Franceza…totul super pregatit. Interviul l-am avut la Ambasada din Bucuresti, in ziua de 26 octombrie 2005, zi sfanta de altfel – Sfantul Dumitru. Va precizez din start ca nu suntem o familie credincioasa, adica avem acolo in sufletul nostru credinta in Dumnezeu asa cum cred ca o are fiecare, dar nu suntem habotnici. In fine, trecem de interviu cu succes, iesim de acolo…pleznind de fericire. Toata lumea era a noastra…in cateva luni urma sa fim in Canada…IN SFARSIT ajungeam, cu acte ,pe continentul american. Pe drum spre casa ( stateam intr-un oras din provincie) ii spun sotului meu, asa, intr-o doara: Stii ce, eu m-am gandi sa mergem la un orfelinat si sa botezam un copil, cu numele de Dumitru, in cinstea Sf Dumitru ca uite ne-a ajutat azi si am luat interviul care…ne-a schimbat viata. Si sotul meu zice: da, cum sa nu, dar as vrea sa gasim o fetita sa o botezam si sa-i punem numele Dimitra…suna parca mai frumos, ce zici??!!! De unde era sa stim noi, in acele momente, ca Dumnezeu deja avea alte planuri pentru noi ????!!!!.... Am ajuns acasa, bucurie mare, am sarbatorit cu fetele, apoi zilele au trecut, am pregatit dosarul 2 pentru ambasada, efectiv nu am avut timp pentru cautatul unei fetite ca sa-o botezam.
Si, a venit ziua de 14 noiembrie. O zi frumoasa, insorita, imi aduc aminte perfect. Stateam pe terasa , impreuna cu sotul si ne beam cafeaua. Si, a sunat telefonul : era mama mea, care,c u o voce tremurand ma intreaba daca pot sa ma duc pana la maternitatea Polizu , in Bucuresti, dar…cat pot de repede… De ce? o intreb… Si, mama incepe sa planga si-mi spune ca Ina, fata mea cea mare ( care statea cu ea) e acolo ca sa faca o intrerupere de sarcina. Nu ma socheaza, initial, faza ca mie nu mi-a spus nimic, pentru ca nu inteleg de ce e acolo, la Polizu, de ce n-a facut intreruperea la noi in oras. Si mama: pai…n-a vrut nimeni sa-i faca asa ceva. De ce? intreb si mai contrariata? Pai…e sarcina mare, 4 luni jumate sau chiar 5 si, la Polizu a gasit un doctor care pentru suma x de bani a zis ca…o sa taie asa…cate o bucatica…Brusc mi se face rau…nu mai aud ce-mi spune, cad , fara vlaga, pe scaun, in timp ce sotul meu ia telefonul si continua discutia. Simt ca nu mai vad si nu mai aud nimic…in cap imi vajaie numai expresia : “taie cate o bucatica”…Apoi, simt asa cum ceva ma intareste dintr-o data…ma readuce la realitate si ..mintea mea incepe sa functioneze rapid. Realizez ce nenorocire se poate intampla si cu fata mea…Si incep sa o sun pe telefonul ei mobil. Nu raspunde. Ma uit la ceas: e 9:25 si ar trebui sa inceapa la 9:30. Simt o disperare imensa in tot corpul, im vine sa urluuuuuuuu, ma simt asa de neputincioasa…ce sa faaaaaaaac, Doamne ce sa fac…si ochii imi pica pe o iconita cu Fecioara si Pruncul ce-o avem pe perete…cad in genunchi in fata icoanei si ma rog , ma rog…in timp ce telefonul imi suna , in continuare, in ureche…Si…imi raspunde. Imi aleg cu grija cuvintele, in timp ce vorbesc cat pot de repede ca mi-e frica sa nu-mi inchida. O rog cu cerul si pamantul sa vina acasa si sa nu faca nimic. Nu vrea. Dar eu incep sa plang in hohote si-i spun , pentru prima data in viata mea, ca daca ma iubeste pe mine cat de putin , sa faca asta PENTRU MINE. Ea …tace si…o simt cum plange infundat. O strig : Ina, Ina si…intr-un final imi raspune: da, mama, vin acasa. Raman cu ea in telefon. O aud cum coboara scarile , cum deschide portiera masinii. Aud motorul, apoi mai stau cu ea pana imi dau seama ca a iesit din Bucuresti. Pe drum o mai sun de cateva ori, sa ma asigur ca …vine acasa. Si…ajunge…lacrimi si durere… Imi intinde o hartiuta, de la medic, pe care eu, fara sa o citesc o bag, involuntar in buzunar. Nu vrea sa ne spuna cine e tatal copilului…dar pentru noi asta prea putin conteaza. Noi, deja incepem sa realizam, gravitatea situatiei in care ne aflam. Ce facem? Ce se va intampla cu actele noastre de Canada? Dar, cel mai important…ce facem cu copilul? Ina nu vrea sa auda de copil, ne spune in continuu ca mai bine moare decat sa pastreze copilul…Simt ca suntem intr-o situatie fara iesire. Zile intregi nu dorm si nu mananc…doar ma plimb prin casa, intr-o incordare maxima: ce sa fac?. Apoi, intr-o zi, bag mana in buzunar si dau peste acea hartie. O citesc, e rezultatul consultatiei de la Polizu. Vad scris “fat de sex feminin, DPN 17 aprilie”. Simt ca ma electrocuteaza cand citesc. Ma duc cu hartia la sotul meu. El…ramane socat…17 aprilie e…ziua mea de nastere... Si, atunci, imi dau seama. Acest copil e trimis de Dumnezeu pentru mine. Eu am facut o singura intrerupere de sarcina la viata mea, si aia, cand eram cu primul sot. Iar acest copil e…din acelasi sange cu cel pe care…l-am omorat…Incep sa plang si…ma inteleg cu sotul din priviri. Si…decidem…fetita va fi a noastra. Apoi ma intreb, oare de ce mi-a fost asa de greu sa ma gandesc la asta din prima???!!! Au urmat , apoi, zile frumoase, in care m-am inscris pe DC si in care citeam zilnic la odisee si, am trecut prin toate etapele sarcinii propriu-zise, simteam tot ca si cum ea era in mine, doar ca n-o simteam miscand…Si, a venit ziua de luni, 10 aprilie, ultima consultatie la doctor. Totul ok, copilul ok. Si , cum stabilisem deja sa-i faca cezariana, ramane sa sun joi ca sa-mi spuna ziua exacta. Joi, 13 aprilie sun. Doctorul ma pune sa astept putin in telefon, apoi zice: veniti luni dimineata, la ora 7 pregatite…Stiu deja ce zi e luni, dar ma mai uit o data in calendar : 17 aprilie 2006…Si, uite asa, in ziua in care am implinit 40 de ani, Domnul mi-a facut cel mai frumos cadou din lume…un cadou pe viata. O cheama Thea pentru ca in vechea greaca Thea inseamna “dar de la Dumnezeu”. Si, o cheama si…Dimitra asa cum ne propusesem cu cateva luni inainte. De atunci, sufletul meu poarta un nume: Thea Dimitra

ritah spune:

Buna,
Citesc de vre-o doua zile sezatoarea, sunt destul de noua pe DC, abia acum v-am descoperit. Am un bebelus de aproape 6 luni, Danut.
Foarte buna idea cu topicul asta.
Ina, nu ma pot abtine, dar eu stiu de la mine ce probleme a avut mama cu mine de la nastere, eu am slabit 1 kg in spital in timp de 2 saptamani dupa ce m-am nascut, eram sugarul problema. Pur si simplu nu mancam, dormeam tot timpul. Ani de zile m-am intors cu spatele la masa, nu mergeau nici povesti, nici nimic. Eu nu mancam nici macar lapte, cu chiu cu vai am crescut in greutate. Mancam doar cand mergeam cu parintii mei mei la restaurant sau in vizite.Inca am in cosul pieptului o adancitura, toti medicii care m-au vazut cand eram mica spuneau ca sunt rahitica. Motivul este ca niciodata nu mi-a placut nimic altceva decat friptura si salamul de Sibiu.Nu am pus gura pe legume, sosuri, ciorbe pana pe la 16 ani, daca ma fortau ai mei sa mananc vomitam, plangeam. Lapte nici acum nu beau si vomit cu siguranta daca vad caimacul. Am si acum cosmaruri cu mama incercand sa-mi dea sa manance ceva care nu imi placea.Am avut de cand m-am nascut alergii la aproape toate legumele si fructele proaspete+fan, iarba, polen. Am facut soc anafilactic cand aveam 11-12 ani de la guma de mestecat.In principiu ma manca gatul pe dinauntru dupa ce mancam ceva, pana pe la 5 ani ai mei nu prea au sesizat asta. Cand am fost insarcinata nu mi-a mai placut sa mananc nimic, mancam fortat, eram invidioasa pe cele care pofteau ceva.Si eu eram in stare sa stau nemancata 3 zile. O sa-ti spun ceea ce am descoperit eu cand am fost insarcinata. Nivelul zaharului la mine in sange dimineata e mai mare decat media, oricata insulina as face, insarcinata sau nu. Procesez corect zaharul daca mananc ceva dulce, dar s-ar parea ca la mine ficatul scoate zahar din rezerve mai mult decat la altii, asa se explica ca pot sa stau nemancata cu zilele fara sa-mi fie foame.
Incearca sa gasesti ceva ce ii place, cu siguranta exista, poate variaza modul de preparare. Pe mine pana la urma m-a hranit bunica cu fripturi si snitele,paine si uneori putina supa strecurata. Incearca sa mai chemi si alti copii la masa, sa-i vada mancand si pe altii. Poate incearca sa mai iesiti pe la restaurante, poate ii place sa fie mai festiv.
Cat despre incapatanare, poate e legata tot de refuzul de a manca si de persoana ta, poate te asociaza cu persoana care incearca sa o hraneasca impotriva vointei. Poate ca relatia este invers si incapatanarea ei se datoreste mancarii.
Nu te descuraja, se poate si mai rau, macar are greutatea normala.
Editez sa-ti spun ca nu imi aduc aminte sa-mi fi fost foame cu adevarat. Si am fost si sunt inca o persoana care poate dormi numai 3-4 ore pe noapte zile in sir, ma trezesc devreme si ma culc tarziu de cand ma stiu, jumatate de ora de somn pentru mine e destul daca sunt obosita la o petrecere. Undeva e o explicatie fizica a faptului ca nu ii e foame, foamea e un instinct primordial.

ritah spune:

Uau, acum am citit ultimul tau mesaj, am plans te rog sa ma crezi, bine ca s-a terminat cu bine.Fiecare copil e deosebit, are propria lui personalitate, se nasc deja cu personalitatea asta. Ai grija ca in tara asta medicii se grabesc cand diagnosticheaza tulburari de comportament, si in cele mai multe cazuri prescriu medicamente cu tona cand nu e cazul. Am uitat sa-ti sugerez si sa incerci s-o dai la un sport, la 3 ani poate sa inceapa ski, tenis, inot. Fara competitii, ca astea pot sa afecteze groaznic un copil sensibil, mai mult pot face rau. Si am mai vazut pe Food TV cum procedau cu copii mofturosi, vorbeau cu ei si le explicau ca doar trebuie sa incerce o bucatica de ceva, si apoi sa spuna daca le place sau nu. Si aveau o selectie mare de alimente, totul era sa-i faca sa incerce. Asa aflau ce le placea sau nu. Incearca sa vorbesti cu ea si sa-i explici, o sa ramai mirata ca daca ii tratezi ca pe niste adulti si le explici ceva chiar inteleg. Spune-i cat de ingrijorata esti ca nu mananca.Am vazut copii mititei care raspund foarte bine la astfel de discutii, de asta eu am un mare respect pentru educatia de aici.

Doloress spune:

Ritah bine ai venit!

Inacanada wow ce poveste! Asa se explica faptul ca Thea iti seamana deci. Sunteti doua frumoase!

"If one feels the need of something grand, something infinite, something that makes one feel aware of God, one need not go far to find it. I think that I see something deeper, more infinite, more eternal than the ocean in the expression of the eyes of a little baby when it wakes in the morning and coos or laughs because it sees the sun shining on its cradle." (Vincent Van Gogh)