Un cabotin. Sau cum si de ce mi-am inselat sotia

Un_cabotin spune:

Au trecut 3 ani de atunci si suntem fericiti...
Cineva dadea un pronostic de doi ani, iata ca s-a inselat.
Fetita era mica, avea 3-4 ani si am protejat-o cat s-a putut de mult. Nu am remarcat probleme din pricina asta la ea.

Multumesc mult Ripley.
Era sa uit, nick-ul meu vine de la un film vechi ce mi-a placut foarte mult...

Morgano spune:

Ala cu Laurence Olivier, banuiesc.

Interesant este ca ai intrat pe forumul asta dupa atata vreme. De ce? Cum ai ajuns aici? Pentru mine inseamna ori o culpabilitate inca vie fata de sotie, ori - sau ambele - dorinta de a te justifica pentru a te intelege pe tine cel de atunci.

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

Un_cabotin spune:

Ai ghicit filmul.
Am ajuns aici de pe google, cautand cu totul altceva.
Am incercat s-o ajut pe Miruna si apoi mi-am tot amintit... Sunt vinovat si poate incerc sa ma inteleg, sa nu se mai repete istoria.

oocristina spune:

simali spune:

E ceva ce eu nu inteleg si pace la "cabotini": daca vor sa culeaga mereu nectarul vietii (frumoasele proaspete si lascive dispuse tot timpul sa la sopteasca vorbe de amor si sa-i poarte pe valul placerii supreme) de ce se casatoresc?

Este casatoria un act in care te aduce cineva cu pistolul la tampla?
Nu. Tu singur, de bunavoie si nesilit de nimeni iti chemi martori prietenii si familia pentru a depune un juramant in fata lor, un juramant in care iti afirmi credinta in niste valori. Un om cu coloana vertebrala nu-si incalca un astfel de juramant nici picat cu ceara. Sigur ca sunt mii de tentatii (sa nu crezi ca noi femeile nu intoarcem capul dupa un tip bine sau dupa un coleg cu o minte brici) dar un om de onoare rezista si apara valorile pe care a jurat sa le apere pana la moarte.

Nu crezi in casatorie? Nu te casatoresti.

Crezi ca poti sa faci parte din clubul exclusivist al acelora ce stiu sa sacrifice placerea de moment pentru valorile in care cred? Te incumeti. Nu spune nimeni ca este usor. Clubul acesta nu e pentru cei slabi de inger. Vor exista dureri de cap seara la culcare, fire atarnand la chiloti, copii bolnavi de vegheat, lacrimi de sters, kilograme in plus, uneori certuri si discutii, etc. Dar daca sti sa vezi dincolo de aparente (calitatea principala a membrilor clubului exclusivist despre care am vorbit mai sus) ai sa vezi doua jumatati fragile care impreuna fac un intreg pe care nu-l zdruncina nici macar moartea, ai sa vezi devotament, daruire, iubire totala fara conditii si rezerve (ai idee cata iubire e ascunsa uneori intr-o simpla tocanita?), prietenie adevarata... Ooo... cat de multe ai sa vezi...

Membrii clubului despre care am vorbit sunt de secole lespezi grele si dure de piatra pe care copiii cresc fericiti, in siguranta si fara griji. Fara ei si credinta lor nestramutata lumea noastra nu ar mai fi ceea ce este astazi. Eu cred ca satisfactia pe care ti-o da apartenenta la ceva atat de mare merita orice sacrificiu.

alice

larissa_79 spune:

Probabil ca si sotia ta a gresit prin comportament fata de tine. Oricum modul tau de a reactiona este copilaresc, imatur. Ce descrii tu acolo e valabil si pentru femei. Si noi vedem in jurul nostru barbati atragatori si spre care intoarcem si noi capul in mod reflex. Si intotdeauna ceva nou va fi mai incitant, interesant decat ceea ce ai acasa si cunosti f bine de cativa ani buni.
Si stiu asta fara sa fi avut vreo aventura. E pur si simplu logic.

Doar ca uneori mai trebuie sa si gandesti si sa si demonstrezi ca iti iubesti partenerul. Se spune ca imparateasa tuturor simturilor este ratiunea. Simturile trebuie supuse ei si toate filtrate prin ea. Nu reusim mereu asta insa, una e un caine in lant si alta e un caine ce joaca pe masa stapanului.
Mie barbatii care isi inseala nevasta in timp ce au un copil acasa imi provoaca mila! Never ever nu m-ar atrage un astfel de barbat! N-as mai putea sa imi mai iubesc sotul dupa asa ceva, sa ma dedic lui trup si suflet sa fiu numai si numai a lui mereu asa cum simt acum. As putea trai cu el pe mai departe pentru copil, dar l-as iubi altfel!
Ai pierdut cabotinule...iubirea ei pentru tine nu mai e la fel! Ca a luptat pentru tine....orice femeie ar lupta pentru a fi bine copilului ei.
Dar...si ea a gresit...doi imaturi!

Nu pot decat sa multumesc Bunului Dumnezeu pentru sotul minunat pe care mi l-a daruit! Un barbat puternic si romantic...minunat!
In opinia mea un barbat puternic este si un barbat rational, stapan pe el si simturile lui si sigur pe sentimentele lui! Sotul meu mi-a zis ca s-a pierdut odata cand m-a intalnit si mi-a zis ca a fost definitiv! De acum e rational... Cica cand ne-am intalnit n-a prea fost...f cerebral!

off topic! Marius! Esti un barbat adevarat!

Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

S-o ajutam pe Alexia!

Rufus spune:

Nuu...te inseli. Da, unii membrii se cunosc intre ei si da, poate nu sunt dispusi la orice confesiune. Nu m-as fi legat de povestea lui Marius, este momentul lui, dar este si povestea mea, chit ca-i mai scurta. Tot ce a scris el este posibil 100%. Poate este plictisitor pentru unii...dar cui ii pasa???

Mesajul initial pare scris de o femeie. Nu, nu suspectez nimic, mi-a trecut doar un gand prin cap. Este cea mai buna analiza a unui barbat pe care am vazut-o aici, intr-un (despre un) moment de criza. Puteti avea pareri pro si contra, viata ii da dreptate cabotinului.
Mi-am regasit suspect de multe idei, dar si multe idei feminine (pe bune, nu esti femeie?); si eu, care credeam ca-s unic

Nu am sa comentez fiecare pasaj, eu il inteleg pe omul asta, vreau doar sa va subliniez un aspect pe care, cred, l-am mai spus. Atunci cand ne soptim vorbe dulci si juraminte de dragoste eterna, Tora spune ca spera. Spera ca ma va iubi for ever, spera ca nu ma va insela, spera ca vom imbatrani impreuna. Am fost socat efectiv ca nu e sigura de aceste lucruri, cel putin la inceput, cand toata lumea-i a noastra. Apoi n-am mai fost. Nimic nu e sigur. Daca voi fi in stare, voi face eu posibile aceste lucruri. E prea simplu sa crezi ca sotia/sotul te va iubi neconditionat, indiferent cum te porti, cum arati, ce faci...
E prea simplu sa crezi ca celalalt nu te va insela doar pentru ca e cea mai morala, logica si familista persoana pe cere ai cunoscut-o.

Oooo, da, cine poate spune ca e sigur-sigur la asa ceva?


poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

pisigri spune:

Am nimerit si eu la acest subiect...
Ce cred eu, sincer? Cred ca Un_cabotin scrie prea....jurnalistic, ca sa fie real. Prea multe fraze scurte care se vor sfichiuitoare, prea multa sinceritate la kilogram. Prea se creeaza un personaj de-ala de film, care ar trebui sa fie "bad guy" dar de fapt te trezesti pina la final ca ii tii partea si ca ai vrea ca "good guys" sa-l .."ierte", pentru ca de fiecare data totul este gri, albul si negrul nu exista :P

Nu spun ca povestea in sine nu poate fi reala. Daca este, mii de sotiei care (pare sa fi ) stiut ce comoara are acasa, si a suportat un an de zile de certitudine si inca 3, de atunci incoace, de ...incertitudine. Probabil ca asta nu se poate intimpla decit in anumite conjuncturi, care tin si de...limita de suportabilitate a celei inselate.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Dar cred ca e si o chestie de self-esteem, cum chiar Un_cabotin spunea, cred ca pe celalalt topic. Sarcina si perioada imediat urmatoare cred ca sint extrem de dificile pentru o femeie; sint insarcinata acum, in luna a 7a, si stiu foarte bine ca nu mai am chef de sex de mult timp, ca sint panicoasa si ipohondra, mofturoasa si nazuroasa. Pe scurt, nu e perioada mea cea mai buna. Dar cu atit mai mult, m-ar durea ca ACUM sotul sa isi bage picioarele, sa-si ia "timp liber" si sa zburde in numele...a ce? a independentei personale? a nevoii de evadare?

Am mai scris. Eu nu cred ca exista pe lumea asta barbati care nu au inselat macar o data, sau care nu s-au gindit intens la a insela macar o data. Ca e vorba de sotia pe care o au de 5 ani si cu care au un copil de 1 an, ca e vorba de iubita pe care o au de 0 luna, mai putin relevant daca e sa ne luam dupa definitia DEX-ului.
Dar cred ca una este sa inseli intr-o delegatie cu o prostituata, alta este sa inseli "intimplator" o noapte, si cu totul altceva este sa inseli doi ani de zile, sistematic, planificat, chiar si dupa ce stii ca sotia stie.

De asemeni nu pot sa fiu de acord cu lupta sotiei pentru sotul ei, asa cum a fost prezentata. Mi se pare umilitor. Ce sa caut acasa la amanta, la parintii ei, la seful ei?? Sa-mi urlu in gura mare durerea, sa apelez la societate sa faca ce n-am fost eu in stare sa fac, adica sa-mi tin sotul acasa, sa profit de jena pe care ar putea-o simti vreunul dintre ei? Cum sa ma duc la parintii lui sa ii rog sa ii spuna sa inceteze relatia extraconjugala? Cum sa ma iau la ciufulit cu amanta?
S-a mai scris, amanta nu are nici o obligatie fata de mine; sotul meu este cel care si-a luat niste angajamente. Ea este libera sa faca ce vrea sau ce ii dicteaza constiinta, indiferent ce lungime au picioarele ei si ce fel de sex practica. Daca nu era ea, era alta probabil. Cit despre sotul meu...majoritatea barbatilor in ziua de azi au ocazia sa "descopere" inainte de a face promisiunile alea, ce lungime au picioarele viitoarei sotii si cit de tare sint dispuse sa se desfaca. In general mai descopera din timp si cum reactioneaza aceasta in perioade de stress, cit de repede se supara, cind incepe sa tipe si sa devina antipatica. Asa ca in general si barbatii aleg cind si cu cine sa se insoare, in cunostinta de cauza. e o scuza slaba aceea ca sotia incepe de la o vreme sa aiba migrene pemanente; poate sexul conjugal nu a fost niciodata cine stie ce satisfacator pentru ea, si s-a plictisit de acelasi tipar? Poate ii este dor si ei de inceputuri, cind sexul se "intimpla' altfel, cind sotul isi gasea timp de un te iubesc te doresc, de un preludiu, de o surpriza, de un buchet de flori? Si totusi, statisticile spun ca numarul femeilor care isi inseala sotii este mai mic decit cel al sotilor care inseala. Oare pentru ca de cele mai multe ori sotiile sint ocupate cu chestiile alea plictisitoare si neinteresante, care le imbatrinesc inainte de vreme, le rideaza, le fac miinile aspre si le pun nervii pe bigudiuri, numite facut si crescut copii si intretinut casa..?

As vrea sa te gindesti si la toate astea, cabotine, si sa le raportezi la prima ta postare (in primul rind). In afara de iubire (care spui tu ca, sub forma "indragostelii", tine 3 ani de casnicie; si de cele mai multe ori iubirea asta nici macar nu a fost iubire ci a fost compromis, intelegere, afinitati, alegerea "optima" nicidecum ALEGEREA) ce anume m-ar putea motiva sa lupt un an de zile, dupa un an de chin, ca sa te aduc (pe tine sau pe altul) inapoi acasa? Sa aiba copilul un tata? De ce, atitia copii cresc in familii monoparentale. Mai bine un tata plecat la amanta si o mama fara pic de respect pentru propria persoana, decit o mama "vie" si "om" si un tata de sfirsit de saptamina? Orgoliul meu de femeie ranita si inselata? Poate ca as avea rabdarea si determinarea de a trage de sot pina l-as aduce inapoi acasa (ma indoiesc totusi), dar dupa c as sti sigur ca s-a despartiti de amanta, zau daca mi-ar mai trebui.

Viata e prea scurta ca sa ti-o pierzi prin hatisuri de minciuni si compromisuri din care in final nu mai stii sa iesi pentru ca nici nu-ti mai amintesti cum ai intrat.

Sint departe de a striga "divort" la fiecare suspiciune sau la orice "pas strimb" al barbatilor. Dar o relatie de 2 ani cu o femeie pe care pretinde ca o iubeste m-ar depasi din toate punctele de vedere. Si nu, chiar nu cred ca e bine pentru noi, sotii si mame, sa asteptam ani de zile pina se lamureste sotul ca in final si amanta se transforma tot in...sotie.

if you can't say something nice, then don't say it at all
http://pisigri.blogspot.com/

Bluel spune:

Un subiect care va starni multe valuri pe aici
Nu stiu de ce, dar si eu am avut senzatia la inceput ca, de fapt, esti femeie Cabotinule, poate chiar sotia inselata?
Oricum, FELICITARI pentru curajul de a ne spune povestea ta, nu esti nici primul, nici ultimul caruia i s-a intamplat asa ceva, dar, printre primii care pot sa vorbeasca despre asta, mai ales aici pe un forum po****t de multe femei ... (Mi se pare mie insa ca esti destul de detasat, povestesti de parca n-ar fi vorba despre tine, ci despre cel mai bun prieten al tau!) Pe de alta parte, ma gandesc ca exista destule femei aici care poate chiar in acest moment inseala, numai ca nu au curajul sa si vorbeasca, au fost cateva incercari esuate pt. ca au fost primite cu tone de rosii , majoritatea insa vin sa planga aici cand sunt inselate...Departe de mine ideea ca as sustine sau promova aici inselatul, insa este interesant de vazut si de inteles (daca e posibil) motivele pentru care se intampla sa inseli sau sa fii inselat...inca n-am inteles cum e cu Cabotinul
Daca e adevarat ca sotia ta a facut ce a facut pentru tine, atunci tine minte ca nu orice femeie ar fi in stare sa faca asa ceva...eu una, no way, de aceea, ai grija sa eviti urmatoarea aventura, in caz ca o iubesti cu adevarat si vrei s-o pastrezi langa tine.
Am si eu niste intrebari:
1. Ce varsta aveai cand ai intrat in "vara indiana"?
2. In cei 2 ani, ai iubit-o pe sotia ta? eu ma indoiesc, erai prea indragostit de cealalta
3. Cum o iubesti acum? Cum e cu ciorba reincalzita?

Mami de Bubu (19.08.2008)

Un_cabotin spune:

De ce vorbesti de 'orice sacrificiu' necesar in viata de familie?
N-am privit nimic din ce fac (sau nu fac) ca pe un sacrificiu. Sa ai grija de copil, sa te scoli noaptea si sa-l mangai, sa-i dai sa manance, sa faci curatenie sambata sau duminica, sa gatesti...
Toate astea-s o viata normala, le fac si le-am facut mereu, singur sau impreuna cu sotia mea.

Poate ca 'sacrificiu' inseamna sa rezisti tentatiei... Daca e asa, atunci e grav. Inseamna ca deja ai pacatuit... cu gandul.
Am devenit prea seriosi si gravi.

OoCristina dixit:

Te rog sa citesti si celelalte postari ale mele de pe topicul Mirunei 69. Asta ti-ar da o idee putin mai clara despre experienta mea si ai intelege poate de ce am deschis acest topic.
In nici un caz nu pentru a da cuiva sfaturi, chiar daca asa suna uneori cuvintele mele.

Nu stiu ce varsta ai si prin cate ai trecut pana acum, dar sunt sigur ca esti de acord ca un om (viata) este infinit mai complex decat incerci tu sa ma descrii... atat de magulitor:
"Un increzut notoriu, dezmierdat, iresponsabil si autosuficient".
(Probabil 'autosuficient' vine de la suficient, dar sa trecem.)

Iti voi da doar doua exemple:
1. Metodele de 'lupta' ale sotiei mele nu-s inspirate de prietenele ei sau de cineva din familie. Din contra, prietenele au sfatuit-o sa divorteze si gata!
Iar asa-zisele 'arsenale de lupta' n-avea cum sa le stie de la mine. E absurd, nici macar Sandra Brown n-ar spune asta :-).

2. Nu sunt un dezmierdat. N-am fost crescut in puf, n-am avut totul de-a gata, nici macar iubitele mele nu s-au intrecut in a ma dezmierda. Cred ca extrapolezi cate ceva din experientele tale si ale partenerilor tai, ca sa nu zic nimic despre lecturile tale - imi sunt total straine.
Dintotdeauna am fost de ajutor sotiei.
Acum o sa spuneti:
"Da, mai ales cand ti-o trageai cu alta, nu-i asa?!"

Hai sa lasam un pic incrancenarea, cu toate ca subiectul este cat se poate de grav si serios.

Cu toate astea, n-are rost sa fabulezi in necunostinta de cauza. Orice ti-as spune despre mine, tot asta o sa spui:
"Un increzut!"

Citind raspunsurile voastre m-am intrebat de ce scriu toate astea.

Poate Cristina are dreptate, ar trebui sa scriu de fapt un roman.
Sau doua...