Tata in Ro

simpatic spune:

Ai dreptate, fiecare isi creste copilul cum vrea....dar cresterea asta se invata din practica nu se mosteneste nu se fac cursuri...eu am avut dorinta sa invat....am facut si lucruri bune si poate si greseli....DAR nu m-am retras , am fost acolo langa el...

Poate ca "intaietatea mamei" de care vorbesti ar trebui reglementata de lege...sa prevada legea ceva de genul "in caz de divort copilul se incredinteaza mamei afara de cazurile in care aceasta nu poate oferi cel putin conditii optime de crestere si educare... " .
Crezi ca e corect asa? Eu consider ca nu. Uita-te un pic la acele poze.....poti observa cum ,inca se mai zareste icterul pe fata copilului, icter cu care a fost externat din maternitate, astfel ca, poti sa iti dai seama ca, copilul s-a "lipit" de pieptul meu , imediat dupa ruperea cordonului ombilical, si asa a ramas pana cand mama lui a decis sa rupa tot. Ce crezi ca e in sufletul copilului ala, ce crezi ca e in sufletul meu?

Din pacate legea si institutiile abilitate sa o aplice privesc toate cazurile mai "exceptionale" cu extrem de multa suspiciune, si de aici vine si reactia adversa impotriva unui tata care vrea sa demonstreze ca nu e un caz oarecare. Si de aici apare paradoxul : sistemul este extrem de permisiv cu tati care dau sa fuga de copil cand ajung la divort, si extrem de dur cu cei care vor sa se implice activ in continuare in cresterea si educarea copilului. Ti se pare corect?




Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!

catale spune:

Kariguld, ai dreptate. Si nici explicatiile nu au nicio importanta, fiecare caz difera. Cred ca discutia ar fi mai constructiva daca am vedea cati suntem pentru custodie comuna sau pentru ca tatal sa poata sta cu copilul la fel de mult ca mama, caci din punctul meu de vedere asta este interesul suprem al copilului. Macar am vedea care este realiatea si care sunt sansele ca si acei tatici care vor sa se implice in viata copiilor sa poata face asta.
Personal, dincolo de tot ce am spus aici, sunt pentru. Tocmai pentru ca in cele mai multe cazuri e greu ca parintii sa ajunga la un numitor comun.

catale spune:

Simpatic, ca sa intelegi ce vreau sa spun eu, iti dau un exemplu. Fratele meu are doi copii si al treilea e pe drum. El a fost cel care a stat de fiecare data acasa, in concediul de crestere a copilului, din ratiuni pur financiare, ea castiga triplu decat el. Dar daca s-ar intampla vreodata (Doamne fereste) ca ei sa ajunga sa se desparta, mi s-ar parea incorect sa vina el sa invoce la tribunal ca sunt mai atasati copiii de el pentru ca el a stat acasa si a avut grija de copii, iar mama lor s-a dus la munca... si tot pentru copii a facut si ea alegerea asta ! Deci eu sunt de acord cu custodie coumna, nu pentru a incredinta copilul unui parinte sau altuia, asta sa ramana varianta pentru: abuzuri, alcool, unul din parinti nu vrea sa se implice in cresterea copilului si alte exceptii de aceasta natura.

kariguld spune:

si eu sunt pentru!

Kari

Si iata secretul meu, unul foarte simplu:numai cu inima poti vedea ce este drept, pentruca esentialul este ascuns privirii!

Miluna spune:

Simpatic,
Ma gindesc ca tocmai acest fapt, ca fiul tau este atasat de tine si o priveste pe mama ca sta intre tine si el este cheia problemei voastre. Mama se simte indepartata, ar vrea sa aiba probabil o relatie mai buna cu copilul ei si de aceea incearca sa te indeparteze. Nu stiu cum s-a ajuns aici, simplul fapt ca puiutul doarme cu tine seara nu mi se pare suficient, doar este si ziua intreaga in care copilul poate inchega o relatie buna cu celalalt parinte. Ma gindesc ca poate constient sau inconstient, cu atitudinea pe care o ai fata de copilul tau, intretii aceasta stare de fapt. Daca l-ai ajuta pe copil sa aiba o relatie mai buna cu mama lui, daca ai avea o atitudine mai rezervata fata de copil, aceasta nu ar fii atit de pornita, si lucrurile ar intra in normal.
Nu mi se pare normal sa te legi de faptul ca baiatul nu vrea sa faca baie acasa ca lasa ca face cu tata. Dupa cum il cunosc pe al meu baiat, ar zice asta in primul rind pentru ca nu vrea sa faca baie in momentul ala si a gasit motivul. Si vede ca textele astea o supara pe mama si le repeta atunci, pentru ca e interesant sa aiba asa o putere asupra ei.
Vreau sa-ti zic ca si noi am avut asa o reactie in ultima perioada a casniciei si imediat dupa divort. Lucrurile nu mergeau bine intre noi, se intrevedea divortul si fiecare suferea in felul lui. Si fiecare isi iubea copilul si incerca sa se apropie mai tare de el sau sa zicem asa sa-i acorde mai multa atentie (ceva de genul n-am chef sa vorbesc cu tine mai bine stau toata ziua cu copilul). Aceatsa atitudine a noastra a derutat copilul. Tensiunea dintre noi iarasi l-a agitat. Nu intelegea ce se intimpla si reactiile lui erau de multe ori aiurea.
Atunci un psiholog ne-a spus: copilul va fii bine in momentul in care voi veti fii bine. Adica cind noi ne-am impacat cu ideea divortului si ne-am obisnuit cu noua noastra viata, nu am mai pus atita presiune pe copil. Nu a mai contat atita cit timp a stat cu unul sau cu altul, sau ce a zis si facut la unul sau la altul. N-am mai dat noi asa importanta, si atunci s-a calmat si copilul.
Deasemenea, faptul ca ai cerut custodia copilului iarasi a ambitionat-o pe sotia ta sa lupte cu toate armele sa te denigreze. Daca cereai doar programmul de vizita, poate reactia ei era mai buna.
Stiu ca acum suferi si te gindesti de ce sa las tot eu de la mine cind uite ea cum se comporta. Problema e ca daca intradevar sistemul e cum e, si nu ai sanse sa obtii custodia copilului, tot circul divortului nu-si are rostul. Un rezulatat mult mai bun s-ar fii putut obtine cu un divort discret, fara nici o pretentie de scris negru pe alb a orelor si zileleor de vizita, si o intelegere amiabila cu mama. Stiu ca acuma o astfel de intelegere ti se pare imposibila, pentru ca ea e prea pornita impotriva ta. Dar cu timpul se va mai calma si veti putea discuta in alti termeni, ai sa vezi.

simpatic spune:

Da, ai dreptate, la fel de incorect este ca, mamele sa vina sa invoce ca ele au avut grija de copil si sa li se dea lor custodia...noroc cu instantele care nu tin cont de asa ceva! :) ...asta asa le general vorbind. Si tot la general vorbind, un copil sub 3 ani are sanse zero sa ajunga la tata. MOTIVUL? ...probabil ca nici eu si nici voi nu il stiti....sau poate ca il stiti.....

Daca este sa vorbim strict pe cazul meu, EU nu am cerut custodia pentru ca m-am ocupat doar eu de copil, cititi cu atentie toate posturile mele, si vedeti ca rezulta clar ca, ne-am ocupat impreuna.
In cazul meu a fost doar o suma de factori, care au facut ca relatia dintre mine si copil sa fie una speciala.

APROPO : pentru toti cei care vor sa vada ce inseamna "relatie speciala" ii invit la cresa in fiecare seara cu mine....si vorbim dupa la concret...ce si cum ar fi mai bine pentru acest copil....dar asta e doar cazul meu.....si sunt constient de asta....



Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!

catale spune:

Simpatic, espiritu a venit foarte bine cu sintagma "numitor comun". Oamenii divorteaza, in general, pentru ca acel numitor comun dispare din orice aspect al vietii in comun, inclusiv atunci cand vine vorba despre copil. Atunci, acel numitor comun ar trebui stabilit de lege. In conditiile in care niciunul din parinti nu intra la categoria "denaturat", nu se poate vorbi despre faptul ca unul sau altul e mai potrivit sa aiba custodia copilului.
Motivul pentru copilul sub 3 ani ti l-am spus... cele noua luni, cordonul ombilical, alaptatul... Ca iti place sau nu, mama este cea care trece fizic prin procesul nasterii si ea trece prin cele mai multe transformari.

Acum lamureste-ma intr-o privinta... Esti de acord cu custodia comuna ? Sau preferi o lege care sa judece cui i se atribuie custodia in functie de: situatie materiala, mediul in care va creste copilul, care parinte e mai educat sau mai inteligent, care va fi mai potrivit sa isi ajute copilul la lectii, etc ? In ce priveste gradul in care iubim... cred ca acesta nu poate fi nici masurat, nici demonstrat.

simpatic spune:

Nu vreau sa intram in teroria relatiior dintre 2 persoane, poate o sa deschid un topic separat unde sa discutam despre motive divort
sau despre cum si de ce esueaza o relatie intre doi oameni, insa , cred ca esti in asentimentul meu , daca zic ca, atunci cand 2 persoane incep o relatie , pot sa nu aiba abosult nimic in comun, dar sa aiba dorinta si capacitatea de a construi ceva si sa ajunga pana la urma la "n" numitori comuni, sau , pot sa aiba din start multe lucruri in comun, si sa ajunga treptat treptat sa le distruga pe toate....in fine...

Nici o instanta nu o sa motiveze, niciodata , o incredinare a unui copil sub 3 ani, catre mama, pe motiv ca a stat 9 luni in pantecul mamei, dar va motiva cu siguranta cu grija avuta de mama, si atasamentul copilului atat de mic de mama, lucru de care NU va avea parte un tata niciodata chiar de va putea demonstra fara dubii asta....

Despre custodia comuna , am spus si repet, este de departe cel mai normal lucru, eu am cerut incredintarea pentru ca legea nu imi permite sa cer custodia comuna, DAR atat in scris in actiune cat si verbal in fata instantei am declarat ca , daca voi obtine custodia, nu ii voi restrictiona in nici un fel accesul mamei la copil, lasandu-i un program de vizita nelimitat, in contrapartida cu ea, care a declart in fata instantei ca, NU este interesata de nici o intelegere, si ca , dupa ea, o custodie comuna, la modul general vorbind, NU poate fi benefica pentru copii.




Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!

kariguld spune:

cred, ca aici este ESENTA raspunsurilor date de noi ceilalti!



simpatic, mi-am amintit, ca de obicei instantele acorda custodia copiluli/copiilor pana la 7 ani, mamei! o stiu de la mai multi avocati. nu stiu de ce e asa...

edit, inca un sfat, e cel mai bine pentru tine sa nu pui aici si nicaieri pe net, nici un fel de detalii cu privire la fosta sotie, mai ales ca esti inca in divort. nu stii niciodata CINE citeste aici si ce poate sa iasa. alt sfat, pozele sunt frumoase, impresionante, dar mai bine....pastreaza-le pentru tine! iarasi poti fi acuzat de altele...
mai ales ca nu primesti intelegerea necesara, in alte directii...ma intelegi cred foarte bine. iti spun ca la un frate, cu toata siceritatea!
Kari

Si iata secretul meu, unul foarte simplu:numai cu inima poti vedea ce este drept, pentruca esentialul este ascuns privirii!

simpatic spune:

Foarte probabil ca asa se intampla, iar din raspunsurile primite aici mi-am dat seama ca majoritatea mamicilor ar fi actionat la fel in situatia data , uitand de copil si chiar calcand peste el. Problema e de solutie, eu si sotia am esuat in a gasi o solutie potrivita. De fapt numai eu am propus solutii , fosta sotie , a preferat sa motiveze atasamentul copilului fata de mine, intr-un mod incredibil,fiind ferm convinsa ca singura solutie este ca au sa stau cat mai departe de copil. Recunoaste clar atasamentul copilului fata de mine, pentru ca este mult prea vizibil, dar , da vina pe "fortele malefice" (si am fost foarte ingaduitor cand am zis doar atat) din mine! Nu nu cred ca stii ce este in sufletul uni paritene care isi vede copilul zi de zi plangand dupa el, stie ca nu poate sa faca nimic, si este intampinat de mama cu vorbele grele de mai sus. Sper sa nu aflii vreodata. Crezi ca a sta departe de el este o solutie? Nu! Am incercat o zi, doua, un weekend , 2 saptamani....reactia copilului este aceiasi cand ma vede...si a mamei la fel cand vede reactia copilului.Si cred ca, prin asta am raspuns si celor care m-au intrebat de ce sotia e atat de inversunata si refuza orice discutie si intelegere. Si nu mai zic nimic pe tema asta!



Cum s-a ajuns aici? Doar pentru ca doarme cu mine?.....nu....
Faptul ca mama lui nu a alaptat (lucru care nu i l-am reprosat niciodata) , si ca eu il adormean (nu doar "doarme" cu mine) in brate cantandu-i , in fiecare seara , si apoi ma bagam in pat cu el, si "dormea" cu mine, faptul ca in primele luni din viata lui eu am fost in concediul postnatal, faptul ca atunci cand a fost mama in concediul postnatal, datorita unor probleme profesionale , nu a stat cu copilul si am avut bona interna 24/24, si practic un copil de nici 2 ani isi vedea "parintii" si relationa cu ei, doar imediat ce veneam eu acasa de la munca, si evident, ca acesta nu ma lasa fac absolut nimic, statea numai si numai langa mine, ieseam in parc cu el, ii dadeam mancare, il adormeam, si dupa ce dormeam lisistiti , aparea si mama....si asta in perioada in care a fost ea in concediul postnatal.Si toate concediile facute in perioada asta , la mare, sau iesiri in weekend-uri , le-am facut singur cu copilul, fara mama , desi repet, aceasta era in concediul postnatal.Nu zic ca este ceva extraordinar, dar cu siguranta nu este la indemana oricarui tata , sa se duca cu un copil de numai un an si jumatate singur la mare, fara prezenta mamei (evident , am facut la fel si cand copilul avea 2 ani si jumatate , dar deja copilul era "mare"). Toate astea adunate, plus restul lucrurilor "marunte" pe care le-am mai aratat printre randuri (n-am lipsit de la nici un vaccin al copilului, de la nici o consultatile mdeicala la doctorul de familie, nu am ratat bai sau alte forme de ingrijire corporala a copilului, am fost intodeauna la cumparaturi cu el si pentru el ) - dar lucruile astea marunte cred ca le-ar face orice tata - au produs acest atasament, care a fost amplificat (si recunosc asta) de despartire, dar numai prin despartire am realizat toate astea , aftel pentru mine erau lucruri atat de normale ca nici nu se vedeau.
Asa s-a ajuns in aceasta "situatie" , si cred ca in aceste conditii nu eu ar fi trebuit sa ajung in fata instantei si sa duc o lupta crunta pentru o custodie comuna, si instanta ar fi trebuit sa alerge dupa mine si sa ma obilge la custodie comuna, dar ma rog.....



Nu m-am legat de faptul ca baiatul "nu vrea sa faca baie la mama", a fost doar un exemplu, si dealtfel toate lucrurile pe care stie ca le face si la mine , prefera sa le faca cu mine. Nu stiu cat vede ca aceste vorbe "o supara pe mama" , are doar 2 ani si jumatate , si, daca as fi rautacios, as zice ca mama in sinea ei a zis "ce bine, am scapat de o grija...", dar stiu ca nu e asa, si mai stiu ca, si eu imi cunosc copilul, si stiu cand zice ceva "cu interes" sau cand zice din suflet. Ca sa nu iti mai zic ca ii place foarte mult sa se "balaceasca" (si la mare i-a placut foarte mult) si la mine nu refuza niciodata baia, si cand ii zic "tati acum mergem sa facem baie" raspunsul este un "daaaaaaaaaa" plin de entuziazm. Si iti mai zic ceva, nu are nici un "interes" sa aiba o putere asupra mamei, din pacate , si acesta este un lucru foarte dureros si pentru mine, inca este in faza in care isi respinge propria mama , pentru ca a ajuns sa o vada ca principalul motiv de despartire de mine.Si crede-ma nu mi-am dorit asta si nu vreau asta! Mai ramane sa inteleaga si ea acest lucru!



La noi divortul a fost brusc, m-am trezit intr-o zi ca imi pune citatia in mana. Ne-am comportat normal in fata copilului, insa reactia lui dupa despartire ne-a luat pe amundoi prin surprindere, si ea a inteles sa raspunda asa cum am aratat mai sus. Despre psiholog , consiliere de familie, mediere, etc, etc, etc...am mai spus...REFUZ total chiar in fata instantei.....




Va trebui sa repet , inainte de a cere custodia (lucru pe care l-am facut deoarece legea nu imi permite sa cer custodia comuna) , am incercat sa ma inteleg cu ea, in privinta minorului, si nu odata sau de doua ori, si 4 luni de zile neincetat. Chiar si dupa ce am cerut custodia, in fata instantei, i-am cerut o intelegere si a refuzat. Problema nu e asta. Daca citesti mai sus si vezi cum a inteles sa justifice atasamentul copilului fata de mine, ai sa intelegi de ce refuza orice.....si in fata unor asemenea vorbe sa mai sper ca se va "calma"?



Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!