soacra, soacra.......dar mama?
soacra, soacra.......dar mama? | Autor: mirelam
Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama mea dintr-un motiv aparent fara sens.
In final s-a ajuns, chiar daca mai subtil, la unele reprosuri cum ca nu am prea multa recunostinta si nu prea stiu sa apreciez faptul ca-mi creste copilul. Si ca nu o ajutam cand are nevoie de noi, desi Dumnezeu mi-e martor ca de cate ori putem o servim, cu masina unde are nevoie sau mai stiu eu ce.
Si asta nu numai din partea ei ci si a fratelui meu care, impreuna cu sotia lui, sta impreuna cu parintii mei si are impresia ca mama ma ajuta mult mai mult pe mine decat pe el, desi i-a promis ca atunci cand va fi cazul ii va creste si lui copilul.
E adevarat ca s-a pensionat pe caz de boala acum 5 ani ca sa-l poata creste pe Andrei. Si e la fel de adevarat ca mi-a fost tare bine si usor sa-l stiu pe Andrei cu ea decat cu o persoana straina. Ma consider foarte norocoasa ca am avut aceasta posibilitate dar totusi ....chiar credeti ca este cazul sa-mi reproseze acest lucru.
Voi ce faceti pentru parintii vostrii (si ma refer la cele carora mamele le cresc copiii) ca sa se considere multumiti?
(5 ani si 5 luni)
Raspunsuri
Sorina spune:
Mirelam, nimic nou pe frontul de vest. Este in firea lucrurilor sa se ajunga si aici. Si eu ma aflu in aceeasi barca. fetita mea este crescuta de mama inca de la 10 luni. Este foarte adevarat insa ca mama mea era deja pensionata pe caz de boala (pe bune) si ca sa fiu sincera Andreea i-a dat un impuls, un motiv sa traga de ea si sa nu stea sa vegeteze si sa-si planga de mila.
Ce facem noi ca sa ne revansam? in primul rand toate cheltuielile facute cu copilul (masa, intretinere, haine etc.) sunt platite de noi. In al doilea rand de cand am nascut-o pe Andreea au fost concedii in trei .... s-au transformat in concedii in patru, pentru ca ni s-a parut corect ca dupa ce ne-a vazut de copil un an intreg sa-i oferim si mamei o saptamana la mare si una la munte pe cheltuiala noastra evident. in rest ajutor ca in orice familie normala, fara a pune la socoteala ca fac ceva in plus pentru ca imi vede de copil. le fac pentru ca este mama si atat.
stai linistita ca la nervi se spun multe lucruri rele insa cred ca daca ai vrea sa-l iei pe Andrei de la ea ar fi foarte rau si pentru mama ta si pentru copil....
asa ca ....trebuie sa faci o gramada de compromisuri si asta pentru binele copilului tau dar in egala masura si pentru binele mamei tale.
Nervi de otel iti doresc!
craciunitza spune:
Eu mi-am crescut singura copiii, de la 10 luni i-am dat la cresa, i-am carat dupa mine la facultate cand predam, m-am descurcat cum am putut. Copiii mei nu au facut vacante la mama, nu s-au dus acolo decat pentru vizite scurte si la obiect. Nici acum, cand sunt marisori, mama nu pare prea incantata sa-i primeasca. Si cu toate astea n-am scapat de reprosuri, cum ca ea face totul pentru mine.
madadum spune:
buna
si eu cred ca sint in aceeasi situatie. mara (2 ani) sta cu mama de la 6 luni cand am reinceput serviciul. pentru un timp, mama a acceptat sa vina la noi in timpul zilei sa stea cu bb. dupa cateva luni insa au aparut problemele: de ce nu o lasam la ea pe mara, ca noi mergem cu masina si putem veni sa o vedem zilnic si ca ea merge pe jos si ii este greu, ca nu mai are timp de nimic la ea acasa si multe altele. mai trebuie sa-ti spun ca mama este detinatoarea adevarului suprem. numai ea are dreptate, ea stie cel mai bine ce -i trebuie marei, cand ramane cu noi peste weekend, duminica seara ne spune ca copilu' este tras la fata, ca nu a mancat bine, ca nu a dormit suficient ... incerc sa ma abtin, insa nu prea reusesc intodeanua. adevarul este ca mara este super ingrijita si mama ii vorbeste foarte mult si se ocupa de ea cum nimeni altcineva nu ar putea sa o faca. cand ma supar o amenint pe mama ca voi cauta o bona pentru mara pentru ca asta o doare cel mai mult - sa nu i-o mai las. ca si tine, incerc sa o ajut cat de mult pot, insa oridecate ori o intreb de ce are nevoi, raspunsul este invariabil "nimic". daca ii duc cate ceva pentru mara, nu trebuia, pentru ca ea deja si-a facut piata, si oricum ce cumpar eu nu este la fel de bun ca cele cumparate de ea. acum mergem pe varianta cu statul marei la ea in timpul saptamanii si venit acasa vineri seara pana duminica. rezultatul este ca mara de-abia ne asculta si nu prea ne intelegem cu ea. daca zic ca vreau sa o tin acasa sapt urmatoare, brus tonul maica-mi se schimba si raspunde sec "bine, si o sa vin eu la voi?" normal ca da, ca doar nu las copilu' singur in casa! incerc sa rezist in formula asta pana va merge mara la gradinita, insa asta inseamna toamna viitoare. sa vedem cum ajungem pana acolo!
mada si mara (2ani si 1 luna)
lilach spune:
quote:
Originally posted by craciunitza
Eu mi-am crescut singura copiii, m-am descurcat cum am putut. Copiii mei nu au facut vacante la mama, nu s-au dus acolo decat pentru vizite scurte si la obiect. Nici acum, cand sunt marisori, mama nu pare prea incantata sa-i primeasca. Si cu toate astea n-am scapat de reprosuri, cum ca ea face totul pentru mine.
acelasi lucru si la mine...reprosuri,reprosuri...si toate mi se sparg mie in cap fiind singura la parinti.
"Un sfirsit e un inceput..."
ella& laura,andrei,andra
bia spune:
Fetelor,dragelor,asa este...apar probleme si cu proprii nostri parinti,mai ales cu mamele care ne cresc copii.Dar...eu cred ca noi trebuie sa fim mai intelegatoare,sa incercam sa facem sa fie totul bine,pentru ca o bunica este un dar nepretuit pentru copilasii nostri.Daca gresesc,ganditi-va ca ele au atatia ani peste noi,ca poate au avut o viata nu tocmai roz,ca unele boli(si majoritatea sufera de ceva la varsta asta)le fac sa nu mai fie cum erau odata.Incercati sa va puneti si in locul lor,sunt si ele niste fiinte care mai au nte personale,chiar daca au imbatranit si nu prea mai au timp de nimic.Devin peste noapte "angajate permanente la noi";stiu ca poate o sa spuneti,ca din dragostea pentru nepoti,trebuie sa faca tot ce asteptam noi sa faca,dar uneori poate nu mai pot,poate vor sa stea o zi sa nu faca nimic,sa se plimbe linistite,sa nu mai aiba nici o grija.Si nu trebuie sa le condamnam pentru asta,caci si noi simtim uneori nevoia sa evadam.Dar ele fac mereu acelasi lucru,gatesc pentru copii nostri in fiecare zi,ies cu ei la plimbare de asemeni,poate nu tot timpul vor sa faca asta...obosesc si ele,sa le acordam si lor un pic mai multa intelegere.E adevarat ca sunt uneori obositoare,ca parerile despre cresterea copilului,nu coincid mereu,insa oana la urma tot facem ce vrem.Si eu am avut discutii cu mama si cu tata,cine nu le are,dar daca acum niste ani ripostam mai dur,acum am devenit mai inteleapta si vreau sa simta ca este cu adevarat importanta pentru noi,ei au nevoie de asta.Iar referitor la ajutorul pe care il oferim,difera si asta de la caz ,la caz si bineinteles dupa buget.Un medicament de care are nevoie,pe care nu si-l poate permite din pensiile de mizerie pe care le au,unii desigur,o iesire la munte,de-ale gurii,ceva ce stii ca-si doreste,dar eu intotdeauna cand fac ceva pentru mama,ma gandesc la asta nu neaparat ca la o recompensa pentru ca sta cu Bianca,ma simt bine ca pot sa fac si eu ceva pentru ea,sa o ajut,atat cat pot.Nu vreau sa devin patetica,doar ganditi-va ca trebuie sa ne bucuram de ei cat mai sunt printre noi;eu am trait momente de cosmar in decembrie 2001 cand mamei i s-a depistat un cancer de san,am fost disperata ca o pierd,iar de atunci mi-am schimbat complet modul de a privi viata si lucrurile din jur.Vreau sa nu-mi para rau de nimic,daca se poate,pentru noi,acum,timpul are cu adevarat valoare.
GabiG spune:
Ca in orice familie unde se convietuieste impreuna (mama vine la noi cite 3 luni , ca atita are voie, stiti voi, legi timpite), mai exista si la noi momente din astea penibile. Uneori se supara din orice, sau are impresia ca nu ii tin partea de fata cu sotul meu. Uneori sint chiar nimicuri si pe mine atunci ma enerveaza cel mai tare. Cind face din tintar, armasar. Dar mai stiu ca ma iubeste ca pe ochii ei din cap, ca si-ar da si viata pentru mine sau pentru puiul nostru. Si mai stiu ca nimeni nu ar ingriji-o pe Francesca cu atita dragoste si cu atita rabdare.
Mama s-a lasat fara nici o sursa de venit (inafara pensiei) , a vindut 2 apartamente ca sa ne ajute pe noi sa dam aconto la casa, aici. Asa ca absolut toate cheltuielile ei ni le asumam noi.
Imi place sa-i fac tot felul de mici atentii, stie sa se bucure din orice. Acum de exemplu toti din bloc isi pun centrale de apartament, dac anu-si va pune tot noi vom plati incalzirea milioane la iarna. Nu e momentul de o asa investitie, dar nu avem incotro.
Si probabil ca si concediile noastre vor fi de acum in 4. Puiul e acum la mama in Ro si este super fericita (si mama si Francesca), mie mi-e greu aici, dar nu am ce face...mai 3 saptamini!
As vrea sa pot face mai multe pentru ea, as vrea sa o rasfatz mai mult, sa am bani sa-i implinesc toate dorintele, ca stiu ca a avut o copilarie si o tinerete foarte nefericita, cu lipsuri. Cind am aparut eu si ea si tata au facut totul pentru mine, nici nu simteam cit de greu le este sa-mi ofere atitea. Tata nu mai este din pacate...Asa ca incerc macar ei sa-i fac viata mai frumoasa. Eu sper ca reusesc! Uneori nici nu-i trebuie nimic "material", sa-i spun doar: "Te iubesc". Eu prefer sa-i demonstrez, dar ea doreste sa o auda. De cind sint parinte, ma gindesc ca si eu as vrea sa aud de la copilul meu tot timpul aceste doua cuvinte...
Aaa, tu intrebai de reprosuri...Pai nu e frumos sa-ti reproseze, dar poate esti si tu intr-o zi mai proasta cind zice ceva si o iei ca repros. Se mai intimpla! Chiar tu zici ca s-a ajuns "chiar mai subtil" la unele reprosuri. Uneori reactionam la "injurii" mult mai mici decit altadata.
Sper sa-ti ajute pledoaria mea. Iubeste-ti mama, arata-i ca ai nevoie de ea, scoate-o din cind in cind la o inghetata, fa-i o surpriza cu un buchet de flori, nu se poate sa nu aprecieze...Si gindeste-te ca oricum te iubeste cel mai mult pe lumea asta, pe tine!
Sper ca nu v-am plictisit!
si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi
francesca spune:
Bine v-am gasit!V-am descoperit intamplator acum vreo doua luni in urma si de atunci accesez aproape zilnic acest site interesant de la cere poti invata din experientele altora, iti poti descarca <oful>sau bucuriile asadar azi mi-am permis sa-mi scriu si eu parerea la acest subiect:a avea un copil este o mare responsabilitate. Iar daca nu ne putem asuma permanenta grija a unui copil si afectiunea pe care trebuie sa i-o oferim, atunci mai bine amanam momentul pana vom putea fi pregatiti mai ales in privinta timpului pe care trebuie sa-l acordam copilului. Se stie ca pentru un copil primii ani de viata sunt foarte importanti, si tocmai atunci parintii, din diverse motive, petrec putin timp alaturi de ei. Fie ca serviciurile ii tin departe, fie ca parintii inca "nu-si dau seama" ca trebuie sa-si asume responsabilitatea copiilor, absenta lor va avea repercursiuni nebanuit de grave asupra comportamentului celor mici. Bunicii sau bonele, oricat s-ar stradui nu-i pot inlocui pe parinti. De aceea, e important ca intotdeauna prioritatea nr.1 sa fie copilul , pentru ca acum se creeaza legaturi puternice, copiii capata siguranta si incredere. Daca parintii nu se ocupa de copii si-i lasa in grija bunicilor, racirea relatiilor dintre ei nu va intarzia sa apara. Multi dintre noi, pun pe primul plan cariera, nu putem spune ca acest lucru nu e important, dar serviciurile (chiar si cele foarte bune!) se mai schimba pe cand copilul nu. Daca lipsiti mai mult sau mai putin din viata copilului ve-ti pierde momente deosebite si in acelas timp irepetabile mai mult decat atat la un moment dat nu veti mai fi decat "nenea care aduce bomboane" sau "doamna ... mama", acum sigur ca exagerez un pic, dar vreau sa nu va faceti copiii sa sufere din cauza absentei voastre Parintele e dator sa-si creasca copilul ca pe o floare. Sa-i ofere tot ce are mai bun si sa spere ca el va stii ce sa faca cu ceea ce i s-a oferit.Iar pe dragii nostril parinti si bunici sa-I lasam sa-si traiasca linistiti batranetile facandu-le vizite doar din dorinta de a revedea si astfel ar disparea si aceste tensiuni si de o parte si de alta.
ruxij spune:
Francesca, bine ai venit! Ai tu dreptate in ce spui, asa e teoria, ideal asa ar trebuie sa fie, dar de fapt nu e chiar asa o nenorocire cand copiii sunt crescutzi si de bunici. Daca toata lumea ar amana copilul pana ar fi momentul in care mama sa poata sta acasa, n-ar mai fi deloc natalitate in Romania, unde cele mai multe familii nu se pot descurca dintr-un singur salariu, oricat ar vrea. Problema e mai complicata si nu totzi copiii crescutzi de bunici raman cu sechele si se indeparteaza de parintzi, depinde tot de parintzi cum stiu sa ii educe in timpul petrecut langa ei, ce atmosfera e in casa si multe altele. Mai grav e cand chiar dc. mama sta acasa, tatal e vreun betziv, ii bate pe copii, pe mama, ii terorizeaza, e o atmosfera de comsar in familie si mai bine ar fi daca mama ar fi capabila sa stea pe picioarele ei, sa aiba parintzi care sa o ajute si sa isi protejeze copiii. F. f. multzi dintre noi au fost crescutzi de bunici, chiar pe vremea lui Ceausescu, mamele lucrau. Pe mine m-a crescut bunica pana la 7 ani, in alt oras si am cea mai stransa relatzie cu parintzii, nu am sechele, sunt echilibrata, un psihic f. puternic, am mers la scoala o gramada, pe langa alte multe defecte pe care le am si eu ca toata lumea. Asa ca, desi sunt de acord cu tine in mare, nu trebuie nici sa dramatizam, nici sa generalizam.
Numai bine!
ruxij
Garofitza spune:
quote:
Originally posted by francesca
Bine v-am gasit!V-am descoperit intamplator acum vreo doua luni in urma si de atunci accesez aproape zilnic acest site interesant de la cere poti invata din experientele altora, iti poti descarca <oful>sau bucuriile asadar azi mi-am permis sa-mi scriu si eu parerea la acest subiect:a avea un copil este o mare responsabilitate. Iar daca nu ne putem asuma permanenta grija a unui copil si afectiunea pe care trebuie sa i-o oferim, atunci mai bine amanam momentul pana vom putea fi pregatiti mai ales in privinta timpului pe care trebuie sa-l acordam copilului. Se stie ca pentru un copil primii ani de viata sunt foarte importanti, si tocmai atunci parintii, din diverse motive, petrec putin timp alaturi de ei. Fie ca serviciurile ii tin departe, fie ca parintii inca "nu-si dau seama" ca trebuie sa-si asume responsabilitatea copiilor, absenta lor va avea repercursiuni nebanuit de grave asupra comportamentului celor mici. Bunicii sau bonele, oricat s-ar stradui nu-i pot inlocui pe parinti. De aceea, e important ca intotdeauna prioritatea nr.1 sa fie copilul , pentru ca acum se creeaza legaturi puternice, copiii capata siguranta si incredere. Daca parintii nu se ocupa de copii si-i lasa in grija bunicilor, racirea relatiilor dintre ei nu va intarzia sa apara. Multi dintre noi, pun pe primul plan cariera, nu putem spune ca acest lucru nu e important, dar serviciurile (chiar si cele foarte bune!) se mai schimba pe cand copilul nu. Daca lipsiti mai mult sau mai putin din viata copilului ve-ti pierde momente deosebite si in acelas timp irepetabile mai mult decat atat la un moment dat nu veti mai fi decat "nenea care aduce bomboane" sau "doamna ... mama", acum sigur ca exagerez un pic, dar vreau sa nu va faceti copiii sa sufere din cauza absentei voastre Parintele e dator sa-si creasca copilul ca pe o floare. Sa-i ofere tot ce are mai bun si sa spere ca el va stii ce sa faca cu ceea ce i s-a oferit.Iar pe dragii nostril parinti si bunici sa-I lasam sa-si traiasca linistiti batranetile facandu-le vizite doar din dorinta de a revedea si astfel ar disparea si aceste tensiuni si de o parte si de alta.
francesca
Exact si parerea mea.
Dar ce te faci, cand bunici doresc sa vina sa stea cu lunile, si incep santajele (uneori reprosuri) sentimentale, de genul:"te-am crescut, te-am sters la popou si asta-i respectul ce mi-l acorzi?"
Cand sunt la mine in vizita nu aud decat ca se plang, de boli, de bani, mai bine spus de absolut orice. Si nu stiu de ce!!!Si ma doare, ca din ce ii ajuti, din aia se plang mai mult.
Au o batranete (cel putin bunicile copilului meu) f. dulce. Casele/apartamentele platite. Vizitele la noi platite de la zbor, pana la cadouri si obligatii ce mai au prin Ro. Apoi bani trimisi in Ro, medicamente etc.
Dar ei stiu ca noi uneori luam dupa carti de credit sa le trimitem lor bani? Nu. Ei o stiu una si buna, te-am facut si crescut imi esti dator.
Dar noi, cei ce nu traiesc in Ro, (vorbesc de cazul meu) nu avem la randul nostru copii? Nu avem si noi in primul rand o resposabilitate fata de copilul nostru? Asta nu inseamna, ca mi-am uitat parintii sau nu-i ajut. Dar in limita posibilitatilor. Am mai spus-o in repetate randuri (cum de altfel a subliniat-o si Francesca) este responsabilitatea parintelui de-a avea grija de copilul sau. Eu consider ca nu sunt datoare. Respect da.
A creste un copil este ceva normal si "take" responsabilitate si nu sacrificii ('M-am sacrificat pentru tine, sa te cresc si alte expresii de acest gen").
Da, fiecare generatie este diferita, poate putin de cea precedenta. Nu stiu, poate suna egoist, nu stiu.
Eu am ales sa-mi cresc copilul si nu bunicile, asa am considerat eu. Finaciar vorbind, orice banut este binevenit, dar decat sa am discutii zilnice in casa, din si de la orice si cu mama si cu soacra, mai bine lipsa.
Numai bine.
Garo
Sanatate, ca-i mai buna ca toate.
Julie spune:
Sper sa nu va suparati pe mine, dar copiii si cresterea lor sunt responsabilitatea parintilor, nu a bunicilor.
Julie
parere personala