Rugaciune colectiva pentru a avea un copil (19)
Raspunsuri - Pagina 3
ainigriv spune:
Daaa,Ingeras,ai dreptate sa "o dai pe tonul asta"!Te doare sufletul cand vezi avorturi pe banda rulanta si stii cat de mult se chinuie altii pt un sufletel...dar bietele femei cine stie ce situatii or avea acasa,ce soti,etc si mai ales daca nu stiu ca aceste sufletelele nevinovate stau la poarta raiului si "striga",ca nu pot intra nebotezate.Cand am fost la primul meu control,aveam 7 saptamani,o alta femeie,in cabinetul alaturat facea anestezia pt avort,sarcina de aceeasi varsta cu a mea...simteam cum mi se strange sufletul,dar nu am avut taria sa-i zic nimic...Dumnezeu sa ma ierte!!!
Pe parintele Arsenie Boca stiu ca tare mult il dureau pacatele privitoare la copii si are o carte deosebita:"Copii nascuti in lanturi"privitoare la randuiala zamislirii unor copii sanatosi trupeste,dar mai ales sufleteste.Incercati sa o gasiti,poate pe net,ca este deosebita.Eu am daruit-o,ca altfel mai scriam cate ceva din ea.
Livsy,aceeasi bucurie am simtit-o si eu ieri,ca fix acum un an plecam in pelerinaj in Grecia si numai reamintindu-mi de frumusetea locurilor sau poate rugaciunile mamei tale la Sf.nostru drag,m-au umplut de bucurie.Multumim mult si ne rugam sa fie cu folos rugaciunile la toate locurile sfinte.
Va pupic pe toate si Doamne ajuta sa auzim de bineee!!!
caciantoni spune:
Doamne ajuta!
Fetelor, va doresc o saptamana minunata!
ingeras70 - eu am viata parintelui Cleopa in format electronic, dar e f. mare (cca 110 pag.)... ancerc sa o postez pe capitole... sper sa reusesc asa...
I
CASA PARINTEASCA
Fericitul intru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, parintele nostru duhovnicesc, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912.
Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserica si de copii. Nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, si duceau o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, asa cum povestea si Parintele Cleopa: ''Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si faceam rugaciuni''. Nu se auzea intre ei de injuraturi, betie, desfrau, judecati pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.
Nu intamplator s-au nascut in aceasta zona, cu randuiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960) si chiar Ieroschimonahul Paisie Olaru, duhovnicul Parintelui Cleopa. Între acestia nu gresim daca il numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie.
El a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mangaia atat pe calugari, preoti si ierarhi, cat si multimea credinciosilor. Preacuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos, si a fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreaga noastra tara.
Casa parinteasca in care s-a nascut Arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o inlocuia pe cea din sat, unde slujea vestitul preot de atunci, Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea insusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de Însusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvantarea lui. De aceea, viata de zi cu zi curgea firesc, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.
Asa erau satele romanesti in primele decenii ale secolului al XX-lea! Pentru aceasta si familia parintilor sai a fost binecuvantata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.
Parintii
Tatal
Dupa traditie, stramosii tatalui sau erau vestiti oieri, originari din comuna Salistea Sibiului, care, datorita persecutiilor religioase din secolul al XVIII-lea, au fost nevoiti sa paraseasca Ardealul si sa se stramute in Moldova, stabilindu-se in judetul Botosani. Din batrani se pastreaza aceasta amintire, ca au trecut Muntii Carpati in Moldova trei frati de o mama cu numele de familie Ilie. Unul dintre ei s-a stabilit in judetul Botosani, devenind stramosul Parintelui Cleopa.
Al doilea, de asemenea mare crescator de oi, s-a stabilit in comuna Pipirig - Neamt, si a avut ca ultim urmas pe Grigore Ilie, care s-a mutat nu demult la Domnul. Al treilea frate s-a facut pustnic in Muntele Athos, unde a si raposat.
Alexandru Ilie, tatal Parintelui Cleopa, s-a nascut in anul 1871, la 12 septembrie, in comuna Sulita - Botosani. El era un barbat inalt, tacut si bun gospodar. În anul 1902 s-a casatorit cu Ana Bercea, din satul vecin, Dracsani, fiind cununati la biserica din sat de vrednicul Preot Gheorghe Chiriac, care mai tarziu avea sa-i boteze si pe cei zece copii ai lor.
Alexandru se indeletnicea indeosebi cu agricultura, cu cresterea vitelor si cu negotul de animale, fiind numarat printre cei dintai gospodari din sat. Aveau 150 de oi, peste 20 de vite mari si 30 de hectare de pamant.
Despre tatal sau, Alexandru, Parintele Cleopa zicea urmatoarele: ''Dumnezeu sa-l ierte pe tatal meu. Era un om inalt, plesuv, cu barba alba mare si foarte credincios. În fiecare sarbatoare se ducea cu copiii la biserica si ajuta pe cei saraci. Pe el nu l-a vazut nimeni baut sau injurand sau fumand sau facand altceva dintr-acestea.
Dimineata, cand sa plecam la scoala, mama ne zicea sa mancam ceva sau sa luam in traista. Dar tata zicea: ''Nu! Lasa-i, baba hai, ca n-or sa moara!'' Iar cand veneam de la scoala, luam Sfanta Anafora si apoi mancam. Fratii mei, mai cu seama fratele Mihai, nu mancau nimic pana nu terminau Psaltirea de citit.
Pana nu ne rugam un ceas, nu ne dadea de mancare, nimic. Chiar daca nu era in post, zicea: ''Nu se mananca acum. Cand vii de la scoala, la amiaza. Nu esti porc sa mananci de dimineata''.
Nu stia carte, dar avea frica de Dumnezeu. Sa adoarma seara vreunul neinchinat? Sau sa stea la masa pana nu zicea ''Tatal nostru''? Sau sa nu se duca Duminica la biserica? Sau sa auda c-a injurat sau a fumat sau a furat ceva? Ca nu-l vedeai pe el cu acestea in veac. Avea o curea in cui, ii zicea ''Sfantul Neculai''. Daca te prindea cu ceva, fereasca Dumnezeu! El zicea: ''Mai, uite ''Sfantul Neculai''! Treci la rugaciune! Te-am facut cu doi ochi, stii carte, citeste Psaltirea si rugaciunile din carte!''
Odata, venind de la scoala, am gasit pe drum un ham. L-am luat bucuros si l-am dus acasa. Cand m-a vazut tata, m-a intrebat de unde l-am furat. Iar eu i-am spus: ''L-am gasit si m-am gandit ca ne poate fi de folos''. Dar tatal meu mi-a spus hotarat: ''Du-te si-l du inapoi, ca nu l-ai pus tu acolo!''
El a fost in casa sfesnic. El a fost stapan peste noi''.
Ajungand la varsta de 72 de ani, Alexandru Ilie si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la 23 februarie 1943.
Mama
Ana Ilie, mama Parintelui Cleopa, s-a nascut la 10 octombrie 1876 din parinti agricultori si buni crestini. În anul 1902 se casatoreste cu Alexandru, cu care naste zece copii. Dintre acestia, cinci copii - patru baieti si o fata - au intrat in viata monahala.
Ana era o femeie simpla, mica de statura, fara carte, dar cu o memorie deosebita. Ea adeseori plangea, caci avea darul lacrimilor. Durerea ei cea mai mare era aceea ca aproape toti copiii i-au murit de tineri. Singurul care a supravietuit pana la adanci batraneti a fost Parintele Cleopa. Trei baieti si o fiica au raposat la manastire si ceilalti in satul natal. Cu toate acestea, a fost intarita de Dumnezeu cu darul Sau, ca sa-si poata duce crucea care i-a fost randuita de Sus.
Ramanand vaduva in anul 1943, a fost adusa de Parintele Cleopa la manastire si apoi tunsa in monahism la Agapia Veche in anul 1947, sub numele de Agafia. Dupa mai bine de douazeci de ani, in toamna anului 1968, la 15 septembrie, Schimonahia Agafia Ilie se stramuta la cele vesnice in varsta de 92 de ani.
Copiii
familiei Alexandru si Ana Ilie
Maria
Era fiica cea mai mare a familiei Ilie. Ea s-a nascut in anul 1903. Fiind cea mai in varsta dintre copii, ea a ingrijit pe fratii ei mai mici, dandu-le o buna educatie. S-a casatorit in satul natal si a nascut o fiica. A ramas vaduva de tanara. Dupa putin timp i-a murit si fetita.
Vasile
S-a nascut in anul 1905, fiind al doilea copil din familie. Împreuna cu alti doi frati mai tineri, Gheorghe si Constantin - viitorul Parinte Cleopa - a pascut oile parintilor sai in preajma Schitului Cozancea din apropiere.
Aici a avut povatuitor pe vestitul Schimonah Paisie Olaru, care era sihastru in padurile Cozancei.
În anul 1929, Vasile intra in obstea Schitului Sihastria - Neamt, sub povatuirea marelui egumen Ioanichie Moroi. Dupa doi ani de nevointa si ascultare la oi, se muta la cele ceresti, in vara anului 1931.
Gheorghe (Monahul Gherasim)
S-a nascut in anul 1907. Era foarte bland, evlavios si intelept, insa foarte aspru cu sine. S-a format duhovniceste in Schitul Cozancea, fiind sub ascultarea Schimonahului Paisie Olaru. Apoi a intrat in obstea Schitului Sihastria spre sfarsitul anului 1927 si a fost calugarit sub numele de Gherasim. Era cel mai nevoitor dintre toti fratii sai, postind mult si rugandu-se neincetat. Stia Psaltirea pe de rost si o repeta zilnic, pascand vitele schitului.
Dupa sase ani de viata monahala, isi da duhul in mainile Domnului, in toamna anului 1933.
Profira
S-a nascut in anul 1910 si nu a fost casatorita niciodata. Ea a dus greul familiei, lucrand la camp si purtand grija de ceilalti frati mai mici.
Odata, pe cand prasea la camp, simtindu-se bolnava, a rugat pe fratele ei Constantin (Cleopa) sa citeasca la Psaltire. Pe cand el citea, Profira si-a dat duhul in mainile Domnului.
Constantin (Parintele Cleopa)
S-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primara de sapte ani in satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.
În anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile. Dupa trei zile de ispitire, au fost primiti in obstea acestui schit, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie.
Pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si Antonie Olaru.
În iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era bolnav.
În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.
În anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.
În anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.
În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. În locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.
La Manastirea Slatina intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Între anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, este readus in manastire, la porunca Patriarhului Justinian.
În anul 1956, revine la metanie, iar in primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile.
În toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in mainile lui Hristos.
Ecaterina
Era a treia sora a Parintelui Cleopa. S-a nascut in anul 1914. Dupa ce a terminat scoala primara in satul natal, a intrat in monahism la Manastirea Agapia Veche, devenind rasofora, si s-a nevoit aici mai multi ani. Apoi s-a retras la Manastirea Agafton, din judetul Botosani, si a trecut la cele vesnice de tanara in aceasta manastire.
Mihai
Era al patrulea frate al Parintelui Cleopa. S-a nascut in anul 1917. Împreuna cu fratii sai a pastorit oile in poienile Schitului Cozancea mai multi ani. În anul 1934 a fost primit ca ucenic la Manastirea Durau, unde s-a nevoit cativa ani. Apoi s-a retras la Schitul Cozancea si si-a dat duhul in mainile Domnului, in anul 1940.
Hareta
S-a nascut in anul 1920. Urmeaza scoala primara in sat si isi ajuta parintii la munca campului. Ca si ceilalti frati ai ei, se muta la Domnul din frageda varsta, pentru a se bucura neincetat cu cetele ingeresti.
Alti doi copii
Ana Ilie mai naste doi copii, al caror nume nu ne sunt cunoscute. Ei mor din pruncie, fiind inmormantati in cimitirul satului natal.
------------------------------------------------
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
II
VIATA SI NEVOINTELE
CUM A FOST DARUIT MAICII DOMNULUI
PRUNCUL CONSTANTIN
În primele doua luni dupa nastere, pruncul Con-stantin - viitorul Parinte Cleopa - era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai manca aproape nimic si plangea zi si noapte. Toti erau ingrijorati de viata lui.
Nestiind ce sa mai faca, mama lui, Ana, a fost sfatuita de batranele din sat sa se duca cu pruncul bolnav la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care era un mare exorcist si vindeca multi bolnavi cu sfanta rugaciune.
Ajungand la chilia duhovnicului Conon, unde astepta multa lume, si-a spus durerea ei, plangand cu multe lacrimi:
- Ce sa fac, parinte, ca acest copil de la o vreme nu mai mananca si plange intr-una? Ma tem sa nu moara.
- Stii ce sa faci? Sa-l daruiesti Maicii Domnului!
- Cum sa-l daruiesc Maicii Domnului?
- Iata cum, a zis el. Ia o lumanare si un prosop, aseaza pruncul inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica si zi asa: ''Maica Domnului, iti daruiesc tie copilul acesta care este bolnav! Fa ce stii tu cu el!''
Atunci mama pruncului s-a inchinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, facand trei metanii, si, cazand in genunchi, a zis plangand: ''Maica Domnului, iti daruiesc tie copilul acesta al meu, ca este bolnav si plange mereu. Fa ce stii tu cu el!'' Si l-a trecut de trei ori pe sub sfanta icoana.
De atunci pruncul Constantin s-a facut sanatos. Aceasta a fost o adevarata minune a Maicii Domnului, iar din momentul acela Constantin nu a mai fost bolnav de moarte toata viata sa.
Asa miluieste Maica Domnului pe mamele care nasc copii in frica de Dumnezeu.
COPILARIA
De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani a invatat Acatistul Bunei Vestiri pe de rost, cum singur spunea: ''Eram la desfacat papusoi in tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pana cand venea tata cu caruta cu popusoi, mai invatam un icos, mai invatam un condac. Si uite asa am invatat Acatistul Maicii Domnului''.
Toti fratii sai iubeau infranarea de mici. Mama sa spunea ca le punea uneori carne in traista, cand nu era post. Dar ei nu o mancau, ci o dadeau la altii si mancau putina paine si ce mai aveau.
Iarasi ne spunea Parintele Cleopa: ''Cand eram mic si veneam de la scoala, treceam printr-un sat si, vazand ca baietii dau cu pietre pe o casa cu tabla rosie, am inceput sa arunc si eu. Profesorul a auzit, ne-a luat pe toti si ne-a tras cate o palma. Acum ii multumesc ca mi-a facut un bine si il pomenesc la rugaciune!''
Spunea mama sa despre Constantin ca de copil ura cele lumesti si fugea de ele. Cand s-a facut mai marisor si mergea cu oile, daca se intampla sa fie o nunta in sat si canta muzica, nu trecea pe acolo, ci ocolea satul de departe si asa ajungea acasa!
CU OILE LA SCHITUL COZANCEA
În fiecare vara Alexandru Ilie facea stana de oi pe dealurile si poienile din preajma Schitului Cozancea, la circa 5 kilometri departare de sat. Apoi incredinta oile celor trei feciori mai mari ai sai: Vasile, Gheorghe si Constantin, care cunosteau aceste locuri binecuvantate din frageda copilarie. Tot in aceasta parte se afla si chilia pustnicului Paisie Olaru, parintele lor sufletesc.
Acest ieroschimonah s-a nascut in comuna Lunca - Botosani, in anul 1897, si s-a inchinoviat in obstea Schitului Cozancea din apropiere, in anul 1922. Aici s-a nevoit 26 de ani intr-o mica chilie pustniceasca, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea si mangaind multe suflete. Pentru aspra sa nevointa era cautat de multi credinciosi, pe care ii mangaia duhovniceste.
De mici copii, Constantin si cu fratii sai mergeau deseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie. Ei se ingrijeau sa cante la strana, sa lucreze gra-dina si sa duca cele de nevoie parintilor batrani din schit.
Asa a fost randuit de Dumnezeu ca aceste tinere vlastare sa se formeze sufleteste de mici, pentru marea nevointa calugareasca ce le statea inainte. Ori de cate ori aveau vreo ispita, alergau la pustnicul Paisie si ii cereau cuvant de folos. Iar parintele ii sfatuia sa tina tacere permanenta, sa zica mereu rugaciunea ''Doamne Iisuse'', sa faca zilnic metanii, iar seara, dupa mulsul oilor, sa citeasca Psaltirea si Acatistul Maicii Domnului.
Fratii fiind ascultatori, niciodata nu ieseau din cuvantul batranului. Dar diavolul ii ispitea din ce in ce mai mult, ca nu putea rabda sa fie biruit de niste copii, care il izgoneau cu puterea psalmilor. Pentru aceea multe ispite le facea vrajmasul.
Odata, pe cand cei trei frati se jucau intre ei, din lucrarea vicleanului, unul a fost atat de tare lovit, incat toti credeau ca a murit.
Altadata diavolul ii tulbura in timpul sfintei ruga-ciuni. Cand se rugau noaptea, uneori dracii incepeau sa faca zgomot in pod si sa grohaie ca porcii. La inceput, fiind mai mic, Constantin ii intreba pe frati: ''Voi auziti?'' Atunci fratele mai mare, Vasile, ii spunea: ''Stai linistit! Nu-l baga in seama! Lasa-l, mai, ca atata poate!''
Vazand vrajmasul ca fratii il ard cu rugaciunea si cu postul, le-a facut o ispita si mai mare. Într-o seara tarziu, pe cand toti trei se rugau in genunchi si citeau la Psaltire in jurul focului de la stana, deodata au vazut o pasare straina, ca un vultur, mergand printre ei. Fratele mai mic, Constantin, fiind mai zburdalnic, a lasat Psaltirea si a zis:
- Uite ce pasare frumoasa este aceasta!
- Taci, roaga-te, si nu mai vorbi! i-a spus Vasile, fratele mai mare.
Pe cand Constantin privea la pasarea aceea ciudata, care era de fapt diavolul, deodata aceasta s-a aruncat in focul din vatra, facand zgomot mare si, risipind tot jaratecul, a aprins stana. Din aceasta cauza au murit arse de foc mai multe oi. Apoi cu greu au stins focul si au adunat oile speriate de vrajmasul. Dupa aceasta au fugit la pustnicul Paisie si i-au spus tot ce au patimit de la diavoli.
Batranul a stropit oile si stana cu aghiasma, iar pe cei trei frati i-a imbarbatat sa nu se teama, ca diavolul este legat de Hristos si nu are putere sa ucida pe oameni.
CUM S-AU IZBAVIT CEI TREI FRATI
DE ISPITELE TINERETII
Cand erau toti fratii acasa, mama lor se ingrijea sa-i insoare, ca sa nu se duca la manastire. De aceea, le aducea fete tinere la claca, la depanusat porumb si la alte treburi, cu gandul ca poate se insoara vreunul dintre ei. Dar vazand ca nu erau interesati de ele, ea plangea si se amara foarte mult. Însa fratii, si indeosebi Constantin, foloseau prilejul pentru a le povesti din Vietile Sfintilor si din alte carti bisericesti. Astfel, unele dintre ele au intrat in viata monahala, iar dupa aceea s-au dus si ei la manastire.
Mai povestea Parintele Cleopa ca prin anii 1925-1926, tinerii din sat au hotarat sa tocmeasca doi lautari si sa joace in casa familiei Ilie, cum era obiceiul din batrani. Alexandru si Ana, parintii sai, erau bucurosi sa-si vada feciorii jucand, ca sa-i laude tot satul.
Într-o seara tinerii s-au adunat si au inceput sa cante si sa joace. În clipa aceea fratele Gheorghe a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plangea si au inteles ca este pacat. Atunci cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, iesind din casa, s-au ascuns. Vazand mama lor ca lipsesc, i-a cautat peste tot. Apoi, aflandu-i, le-a zis: ''De ce ne faceti de ras in sat? Veniti si voi la joc!'' Dar Gheorghe, ascunzandu-se putin, si-a taiat cu cutitul ghetele din picioare. Apoi a zis mamei sale: ''Cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?''
În seara aceea parintii au inteles ca feciorii lor au ales alta cale in aceasta viata si i-au lasat sa slujeasca numai lui Hristos.
Înca de acasa, fratii lui mai mari, Gheorghe si Vasile, se pregateau pentru viata de manastire. Se sculau la miezul noptii, faceau Utrenia, citeau la Psaltire si tineau post. Ei il desteptau si pe Constantin, caruia insa ii era necaz ca-i strica somnul. Sora mai mare, Maria, intrase in Oastea Domnului si l-a chemat si pe Constantin, zicandu-i: ''Hai si tu in Oastea Domnului, ca ai darul cuvantului si nu-i asa greu ca la manastire''. Atunci el s-a invoit. Noaptea urmatoare, cand l-au sculat iarasi fratii la rugaciune, el a zis ca nu se mai scoala si nu mai merge la manastire. Apoi s-a culcat din nou fara grija.
Mama lor muncea pana noaptea tarziu. Venind ea de la fantana cu doua galeti de apa, a vazut in camera unde dormea Constantin un caine mare, care statea pe pieptul lui si il lingea pe obraz. Atunci a strigat catre Vasile: ''Vai, Vasile, vino repede ca pe Costica il mananca un caine!'' Atunci Constantin s-a trezit si a mai apucat sa vada doar coada unui caine mare, negru, care disparea. Vasile i-a spus: ''asta-i diavolul care se bucura ca nu mai mergi la manastire!'' Din clipa aceea, fratele Constantin nu s-a mai indoit sa mearga la manastire si se scula noaptea la rugaciune ca sa nu mai vina cainele.
CUM A ISPITIT DIAVOLUL
PE FRATELE GHEORGHE
În anul 1927, Gheorghe s-a retras ca ucenic la pustnicul Paisie de la Cozancea. Acolo facea ascultare de batranul, lucra la gradina, canta la strana si repeta mereu rugaciunea lui Iisus, mancand o data in zi. Uneori mai statea si la Schitul Sihastria din Muntii Neamt.
Odata insa, ispitindu-l vrajmasul si umbland dupa sfatul mintii sale, a intrat in chilie si a lasat pe masa aceasta scrisoare: ''Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am plecat in padure pentru cinci zile, sa ma pocaiesc!''
Seara, citind batranul scrisoarea, a zis: ''Acest lucru este din ispita diavolului si nu ii va fi de folos fratelui Gheorghe, caci a plecat fara binecuvantare!'' Pe la miezul noptii a batut cineva in usa chiliei sale:
- Binecuvinteaza, Parinte Paisie, si ma iarta pe mine, pacatosul!
- Cine esti tu? a intrebat batranul.
- Fratele Gheorghe pacatosul!
- Cum se poate asta? Fratele Gheorghe este plecat in padure sa se pocaiasca pentru cinci zile!
- Iarta-ma, Parinte Paisie, ca am gresit!
- Dumnezeu sa te ierte, frate Gheorghe. Intra in chilie si spune-mi ce ti s-a intamplat.
- De mult voiam, Parinte Paisie, sa ma rog singur cateva zile in padure. Deci am luat Ceaslovul, Psaltirea, cateva lumanari si chibrituri si m-am ascuns in padure intr-o groapa. Acolo am inceput a face metanii si a ma ruga cu lacrimi. Pe la miezul noptii aud langa mine un glas infiorator: ''Ce faci aici?'' Ma intorc putin si vad un arap urias, cu chip foarte infricosator. Era vrajmasul! Apoi imi zice: ''De ce ai plecat fara blagoslovenie?'' Atunci, cuprins de mare frica, am luat Ceaslovul si am fugit! Deci te rog, Parinte Paisie, iarta-ma pe mine pacatosul si ma primeste inapoi!
Din ceasul acela fratele Gheorghe nu a mai facut nimic fara binecuvantare.
CUM A FOST PRIMIT FRATELE GHEORGHE
ÎN SCHITUL SIHASTRIA
Spre sfarsitul anului 1927, Gheorghe a intrat in obstea Schitului Sihastria. Vazandu-l mai ravnitor, egumenul l-a ispitit in felul urmator: l-a pus ca timp de trei zile sa stea la poarta schitului. Acolo el trebuia sa care un sac de pamant in spate, zicand de 10 ori psalmul 50, dupa care sa se odihneasca si iarasi sa o ia de la capat. La capatul celor trei zile a venit egumenul la el si i-a spus:
- Asculta, frate Gheorghe, cum mai este cu calu-garia? Viata calugareasca este grea. Trebuie sa postesti, sa te rogi, sa faci orice ti se porunceste, sa porti in spate osteneala calugariei, cu dragoste pana la moarte. Ai sa ai rabdare sa traiesti in nevointa aceasta pana la sfarsit?
Fratele Gheorghe a raspuns:
- Iertati-ma pe mine pacatosul, cu ajutorul lui Dumnezeu voi implini dupa slaba mea putere tot ce mi se va randui.
Atunci egumenul l-a randuit cu ascultarea la vitele schitului.
PLECAREA LA MANASTIRE A FRATILOR
VASILE SI CONSTANTIN
În iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarat sa plece la Schitul Sihastria - Neamt, pentru a sluji toata viata lui Hristos. Dupa ce s-au rugat mult lui Dumnezeu cu post si metanii, au luat binecuvantare de la preotul satului si au spus parintilor gandul lor.
Cel mai greu la aceasta despartire a fost pentru mama lor, Ana, care plangea mereu. Dar tatal lor ii zicea: ''Baba hai, lasa-i sa se duca! De ce nu am avut noi mintea lor cand eram ca ei? Iata, maine plecam la Domnul si ce ne-a folosit viata aceasta?''
La urma, fratii si-au pregatit bagajul. Însa nu au luat cu ei decat doua traiste in care aveau cateva haine, Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, Ceaslovul, Psaltirea si doua icoane mari pictate, pe care le iubeau foarte mult: icoana Sfantului Gheorghe, si icoana Maicii Domnului care a plans in casa .
Apoi, ingenunchind, s-au rugat lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa le binecuvinteze calatoria si sa-i invredniceasca de nevointa cea duhovniceasca. Pana la marginea satului au fost insotiti de parintii lor, Alexandru si Ana, care lacrimau cu dragoste fireasca dupa copiii lor si nu se puteau desparti de ei. Copiii insa ii incurajau si le vorbeau de Hristos si de viata vesnica.
Dar, vazand ca parintii lor nu se pot desparti de ei, fratele mai mare Vasile a inceput a canta condacul de la Acatistul Mantuitorului Hristos: ''Aparatorul cel mai mare si Doamne, Biruitorul iadului, ca cei ce ne-am izbavit de moartea cea vesnica, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai indurari nenumarate, de toate nevoile ne izbaveste pe noi, care strigam: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!'' Apoi s-au inchinat, au sarutat mainile parintilor, si au plecat spre Schitul Cozancea. În clipa aceea parintii lor au cazut jos si au inceput sa planga in hohote.
La Cozancea au stat o zi la bunul lor povatuitor, Schimonahul Paisie, care le povestea mereu despre pustnicii din Muntii Neamt, iar a doua zi au plecat spre Suceava, luandu-l cu ei si pe fratele Gheorghe, care fusese in vizita la Schitul Cozancea.
INTRAREA ÎN MANASTIRE
SI ISPITIREA DUHOVNICEASCA
Plecand pe jos spre Schitul Sihastria, fratii au facut primul popas la Manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Aici s-au inchinat la moastele sfantului, au ascultat Sfanta Liturghie, au citit Acatistul Maicii Domnului si s-au odihnit peste noapte.
Continuandu-si drumul spre Schitul Sihastria, au facut al doilea popas la Manastirea Neamt, unde s-au inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ocrotitoarea manastirilor din Moldova. Apoi, intrand pe Valea Secului, s-au inchinat la ctitoria lui Nestor Ureche si odata cu seara au ajuns la Schitul Sihastria. Dand slava lui Dumnezeu, erau fericiti ca le-a calauzit Maica Domnului pasii spre acesti munti binecuvantati unde s-au nevoit sute de sihastri de-a lungul secolelor.
La manastire au fost intampinati de monahul Ilarion, economul schitului:
- Ce doriti, fratilor? i-a intrebat el.
- Vrem sa ramanem in manastire, parinte, si sa ne facem calugari.
- Vreti sa va inchinati viata lui Hristos?
- Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, cuvioase parinte.
- Asteptati aici pana vorbesc cu parintele staret.
Auzind batranul staret despre sosirea fratilor, i-a spus economului: ''Du-i la arhondaric, da-le ceva de mancare si, incepand de maine dimineata, sa stea trei zile si trei nopti la poarta manastirii, sa bata fiecare cu batul in butucii de la poarta si sa zica neincetat rugaciunea ''Doamne Iisuse'', fara sa le dati mancare pana a treia zi. Daca vor avea rabdare, ii primim in manastire''.
Economul s-a intors la frati si i-a dus la arhondaric unde s-au odihnit. La miezul noptii au mers la Utrenie, iar a doua zi au fost dusi la poarta manastirii si s-au rugat toata ziua, lovind cu betele in trunchiul unui brad. Cand loveau in butuc, ziceau si rugaciunea ''Doamne Iisuse''. Calugarii si fratii treceau pe langa ei, dar nimeni nu-i intreba nimic. Seara s-a reintors economul si i-a intrebat:
- Ei, fratilor, a zis ceva copacul?
- Nu! au raspuns ei.
- Nu-i este foame copacului?
- Nu! au zis ei.
- Iata, asa trebuie sa rabde calugarul in manastire! Mergeti la arhondaric si dupa ce va faceti pravila si canonul va odihniti putin. Apoi veniti la Utrenie.
Urmatoarele doua zile au facut la fel. A treia zi, seara, a venit staretul Ioanichie Moroi in poarta manas-tirii, a binecuvantat pe cei doi frati, apoi i-a dus in biserica si le-a spus sa se inchine la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
Apoi, s-au spovedit incepand cu viata din copilarie si au primit aghiasma mare si putina hrana, iar a doua zi s-au impartasit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La urma fratii Vasile si Constantin au fost trimisi de staret la oi, iar fratele Gheorghe a pascut in continuare vitele. Dar, timp de trei luni, n-au avut voie sa se vada si sa vorbeasca unul cu altul.
Asa au fost primiti in manastire acesti frati binecu-vantati de Dumnezeu si de Maica Domnului.
PERSONALITATEA DUHOVNICEASCA
A STARETULUI IOANICHIE MOROI
Întemeiat in anul 1655 de catre un sihastru sfant, Atanasie, impreuna cu ucenicii sai, Schitul Sihastria a fost dependent de Manastirea Neamt pana in anul 1947, cand a devenit manastire de sine-statatoare. Schitul a fost innoit in anul 1734 de Episcopul Ghedeon de Husi si reinnoit in anul 1824, dupa rascoala eterista, de Mitropolitul Veniamin Costachi, pentru ca, dupa secularizarea din anii 1861-1863, sa ajunga aproape pustiu.
În anul 1884, construindu-se o fabrica de cherestea in imediata apropiere a schitului, putinii sihastri s-au retras in alte locuri mai linistite. Doar un singur calugar, monahul Ionatan, a ramas ca paznic al bisericii acestui schit, timp de douazeci si cinci de ani. Pe atunci, la Sihastria se facea Sfanta Liturghie numai o data pe an, la 8 septembrie, de hramul schitului.
În aceasta perioada, viitorul Ieroschimonah Ioani-chie Moroi, mergand in pelerinaj la Mormantul Domnului si apoi in Muntele Athos, a renuntat la familie si s-a facut monah la una din chiliile romanesti din Athos. În anul 1900, a revenit in tara si a intrat in obstea Manastirii Neamt, avand ascultarea de paraclisier.
În anul 1909, Mitropolitul Moldovei, Pimen Geor-gescu, a hotarat desfiintarea fabricii de cherestea de la Sihastria si reinfiintarea schitului. În acest scop, Schimo-nahul Ioanichie a fost hirotonit ieroschimonah si trimis ca egumen in acest schit.
Asa a renascut Schitul Sihastria, avand in fruntea sa un egumen atonit foarte ravnitor pentru cele sfinte. Timp de peste 20 de ani, el a savarsit zilnic Sfanta Liturghie, fiind singurul preot slujitor. De asemenea, purta grija de buna crestere a ucenicilor sai si de toate cele necesare schitului.
Facandu-se cunoscuta nevointa sa, veneau la Sihastria multi credinciosi. Dintre acestia multi tineri cautau viata duhovniceasca, printre care s-au numarat si cei trei frati, Vasile, Gheorghe si Constantin, care au intrat in obstea acestui schit, intrucat doreau o nevointa monahala deosebita si cautau din copilarie un asemenea egumen si duhovnic iscusit.
Începand din anul 1909 si pana la sfarsitul vietii sale - anul 1944 - cat a fost egumen al schitului Sihastria, Protosinghelul Ioanichie Moroi a reusit sa faca din acest schit pustiu o adevarata sihastrie duhovniceasca, dupa modelul celor din Muntele Athos. Sfanta Liturghie se savarsea zilnic, Utrenia se facea la miezul noptii si celelalte slujbe, la vremea lor. Batranul insa nu dadea binecuvantare de inceperea slujbei pana nu veneau toti fratii la biserica. Spovedania se facea saptamanal, in fiecare vineri, iar Sfanta Împartasanie se dadea de obicei la 30-40 zile, dupa ravna fiecaruia. Masa se dadea o data pe zi lunea, miercurea si vinerea, la ora 3 dupa amiaza, fara ulei, iar in celelalte zile se serveau doua mese cu ulei si branzeturi, dupa randuiala.
La chilii, fiecare era dator sa-si faca canonul randuit pentru calugari: 300 de metanii si 600 de inchinaciuni, precum si citirea zilnica din Psaltire. Cei care nu veneau la Utrenie si nu-si faceau canonul, nu primeau hrana in acea zi. De asemenea, nimeni nu avea voie sa primeasca rude in chilie, sa aiba bani si sa vorbeasca cele lumesti.
Toti calugarii din obstea schitului citeau Psaltirea si repetau rugaciunea ''Doamne Iisuse'' in tacere si smere-nie. Ba, erau cinci frati si calugari care stiau intreaga Psaltire pe de rost si o repetau zilnic. Fiecare se nevoia dupa putere. Unii mergeau cu hrana la pustnicii din paduri, iar altii se retrageau la bordeie in padurile din imprejurimi. Toate se faceau insa cu binecuvantarea egumenului.
Dar si egumenul schitului, Protosinghelul Ioanichie, ducea o nevointa personala foarte aspra. Zicea Parintele Cleopa despre staretul sau: ''Întrucat savarsea Sfanta Liturghie zilnic, nu manca nimic de luni pana sambata, multumindu-se numai cu Sfanta Împartasanie si cu prescu-ra care se cuvine preotului slujitor. În aceste cinci zile egumenul venea la trapeza cu obstea si citea cuvant de invatatura de la Sfantul Teodor Studitul. Însa sambata si Duminica, ca si in celelalte sarbatori mari, lua masa impreuna cu toata obstea''.
Ne povestea Parintele Cleopa si o minune petrecuta cu staretul sau, Protosinghelul Ioanichie Moroi:
În anul 1925, dupa indreptarea calendarului, egume-nul Sihastriei era in mare indoiala. Nu stia daca este bun sau nu stilul nou. Deci, s-a inchis in chilie si a inceput sa posteasca si sa se roage ca Dumnezeu sa-i dea un semn cum sa tina calendarul, pe stil vechi sau pe stil nou.
Dupa aproape 20 de zile de post, vazand calugarii ca egumenul nu mai da nici un semn de viata, s-au gandit ca nu cumva sa moara din cauza postului. Atunci s-au sfatuit sa strice usa si sa-i salveze viata.
Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, fiind mai curajos, a scos usa chiliei din balamale cu tapina si l-a aflat pe egumenul Ioanichie cazut jos, foarte slabit, cu Psaltirea langa el.
Apoi, intarindu-se cu Preacuratele Taine si cu putina hrana, in trei zile si-a revenit si a spus fiilor sai duhovnicesti cat de multe si grele ispite a patimit de la diavoli in aceste timp de post aspru si de rugaciune. Uneori il amenintau ca il omoara. Alteori il bateau cu toiege de foc. Odata, a vazut o ceata de diavoli cu culioane rosii, zicand:
- Hai sa taiem pe batranul acesta, ca vrea sa se faca sfant! Apoi au strigat cu manie asupra lui:
- Cine ti-a spus tie ca astazi se mai fac sfinti?
- Dar voua cine v-a spus ca nu se mai fac? le-a raspuns egumenul.
În alta zi iarasi l-au amenintat:
- Degeaba mai postesti, ca tot in mainile noastre o sa cazi! Iar el le-a zis:
- Eu am nadejde in mila lui Dumnezeu si in rugaciu-nile Maicii Domnului, ca ma voi izbavi de mainile voastre!
Dupa mai multe zile de post, a vazut deasupra sa in vazduh trei sfinti imbracati arhiereste, care semanau cu Sfintii Trei Ierarhi. Cel din mijloc i-a zis cu glas ca de trambita:
- Ioanichie, de ce te indoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decat jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de indreptarea calenda-rului!
Apoi, binecuvantandu-l toti trei deodata, s-au urcat spre cer si nu i-a mai vazut. Din ziua aceea, batranul nu s-a mai indoit de indreptarea calendarului.
În timpul sau liber, staretul mergea cu fratii la ascultare, lucra in gradina, cerceta pe cei bolnavi si dadea sfaturi la credinciosii care veneau la schit. Cel mai bun sfat, pe care il dadea adeseori ucenicilor sai, era acesta: ''Ma baieti, daca vreti sa va mantuiti, sa aveti frica lui Dumnezeu, sa va paziti mintea curata si sa nu uitati pe ''Doamne Iisuse''!''
Protosinghelul Ioanichie Moroi avea si darul facerii de minuni si uneori izgonea duhurile rele din oameni.
Odata a fost chemat la Targu Neamt sa sfinteasca casa unei familii de credinciosi. Cu el a mers si fratele Constantin Ilie. Dupa ce a terminat slujba de sfintire, cre-dinciosii l-au servit cu o cana de cafea cu lapte. Batranul insa nu manca niciodata in afara manastirii. Credinciosii insistand sa guste, staretul a spus: ''Iata, binecuvantez cana aceasta si daca nu veti vedea nici un semn, atunci voi gusta''.
Binecuvantand cana cu lapte, imediat au vazut toti un sarpe invartindu-se in cana si s-au spaimantat, zicand: ''Noi am pus lapte in cana, de unde este acest sarpe? Va rog sa ne iertati''. Batranul atunci a spus: ''Acesta este diavolul lacomiei pantecelui!'' Si binecuvantand din nou cana, sarpele a disparut. La urma, gazda a aruncat laptele.
Alta data, un frate din schit voia sa se duca la Targu Neamt sa-si cumpere ceva pentru sine. Dar nu a luat bine-cuvantare de la staret. Mergand pe cale, sapte diavoli in chip de calugari, foarte groaznici la vedere, l-au intampinat si il bateau cu bastoane de foc, chinuindu-l cumplit si fugarindu-l prin padure. Apoi, ajungand la schit, fiind urmarit de diavoli, striga in auzul tuturor: ''Nu ma lasati! Sapte fug dupa mine! Nu ma lasati! Sapte dupa mine!''
Fratii, prinzandu-l, l-au legat si i-au spus staretului. Iar el i-a facut rugaciune de dezlegare de blestem si de izgonire a duhurilor necurate. Apoi a spus fratilor sa-l dezlege. Fratii insa i-au zis: ''Dar daca fuge iar?'' Iar staretul le-a raspuns: ''Nu va temeti. Daca l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai tineti voi legat!'' Si asa cu rugaciu-nile batranului, fratele s-a facut cu totul sanatos.
Iata doar cateva din faptele minunate ale cuviosului ieroschimonah si staret Ioanichie Moroi, care a povatuit Schitul Sihastria timp de 35 de ani si a format duhovni-ceste numerosi tineri, in fruntea carora era si viitorul Arhimandrit Cleopa Ilie.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
DIN ISPITELE DE ÎNCEPUT ALE
FRATELUI CONSTANTIN
Pe cand fratele Constantin era cu ascultarea la vite, statea in chilie cu un alt frate, pe nume Nicolae, caruia ii placea ordinea si curatenia. Venind odata de la ascultare, Constantin s-a descaltat de opinci si a intrat in chilie, fara a se scutura pe haine. Fratele Nicolae, cum l-a vazut, i-a dat o palma ca nu pastreaza curatenia.
Atunci Constantin s-a dus la fratii sai mai mari, descult si dezbracat cum era, si le-a spus ce i s-a intamplat, iar ei i-au zis, mustrandu-l: ''Frate Constantin, unde sunt ranile lui Hristos pe trupul tau?''
Mai tarziu ne spunea Parintele Cleopa: ''Iata asa m-au mangaiat fratii mei mai mari! Si, neavand un adapost, m-a luat fratele Vasile, stuparul schitului, si m-a gazduit pentru o vreme intr-o camara unde tinea ramele de la stupi''.
Mai spunea Parintele Cleopa: ''Cand eram tanar, veneam de la grajd si ma odihneam pana la miezul noptii. Eram patru ucenici la Petru Ganea. El avea o chilie si toti dormeam jos, pe rogojini, ca erau putine chilii. Era unul Simion, unul Nistor, unul Pavel si eu.
''No, mai Costache, mai Nistor, no, mai Simioane, mai Pavele, auzit-ati mai voi glasul arhanghelului?'' Cand suna clopotul noaptea. ''No, mai coconi, haideti la rugaciune!'' Ca noi daca nu mergeam la Utrenie, a doua zi nu ne dadea mancare.
''No, Costache, ia-ti opincile!'' Atunci era iarna si eu ca sa nu ma mai incalt, ca aveam opinci, fugeam descult la paraclis. Obielele erau puse pe-acolo prin chilie pe soba; toate erau ude. Paraclisul era unde-i aghiasmatarul acum. Stateam descult acolo si el zicea batranului Ioanichie Moroi: ''No, parinte staret, baietul asta sta in colt dupa usa, no si descult fuge prin zapada. No, o sa se imbolnaveasca!''
Dar batranul Ioanichie zicea: ''Lasa-l mai, sa se nevoiasca!''''.
IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL
Umbland fratii Vasile si Constantin cu oile prin padurile Sihlei, au intalnit mai multi calugari pustnici in apropiere de pestera Sfintei Teodora si de Rapa lui Coroi, la trei kilometri de Sihla.
Odata au aflat un bordei pustnicesc sub radacinile brazilor din adancul muntilor. Au batut in usa, dar n-a raspuns nimeni. Intrand inauntru, au vazut o masa si o hartie pe ea unde scria: ''Aici locuieste jivina pamantului, D.C.''. Unul dintre frati a zis: ''Cati robi ascunsi are Hristos in padurile acestea!''
Dupa cateva zile au aflat taina bordeiului, caci a sosit intr-o seara la stana Sihastriei parintele ce se nevoia in acea coliba, Ierodiaconul Cristofor. A venit cu o traista in spate, unde purta craniul unui sfant pe care il aflase in padure in chip minunat si care raspandea o buna mireasma. Apoi Ierodiaconul Cristofor a mers impreuna cu fratii de la stana la egumenul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie, si i-a spus cum a aflat acele moaste pe care le purta la sine, zicand:
''Pe cand ma intorceam de la Schitul Sihla la bordeiul meu de sub Rapa lui Coroi, unde am slujit Sfanta Liturghie cu egumenul Schitului in ziua Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, am adormit pe poteca, sub un brad. Deodata, o mana nevazuta m-a sculat din somn. Nevazand pe nimeni, am adormit din nou. Dupa putin timp, iarasi m-a desteptat cineva si am vazut in vazduh un cuvios care mi-a zis: ''Parinte Cristofor, mergi o suta de pasi la dreapta si vei gasi langa o pestera mica osemintele mele. Te rog sa iei numai craniul meu si sa-l porti toata viata la sfintia ta ca binecuvantare, iar celelalte oase sa le ingropi in pamant''.
Atunci am facut Sfanta Cruce si am plecat sa aflu acele sfinte moaste. Cum le-am aflat, am inceput sa ma rog, apoi le-am sarutat, am implinit porunca si am plecat cu craniul la bordei. Ma simteam foarte fericit si plin de bucurie duhovniceasca. Dar ma gandeam al cui era acest craniu. Rugandu-ma mult, mi-a aparut inainte cuviosul si mi-a zis: ''Parinte Cristofor, iti multumesc ca mi-ai ingropat osemintele si ai facut ascultare, luand craniul meu. Iar daca doresti sa afli numele meu, ma numesc Ieroschimonahul Pavel''. Era duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla''.
Acest cuvios ierodiacon a zabovit trei zile la Schitul Sihastria, savarsind zilnic Sfanta Liturghie impreuna cu egumenul Ioanichie, si toti au sarutat sfintele moaste ale Cuviosului Pavel.
Apoi Parintele Cristofor a plecat inapoi in padure, ducand si craniul pustnicului. Zadarnic au incercat parintii din Sihastria sa-i gaseasca macar bordeiul, caci nimeni nu l-a mai aflat. Se vorbeste in traditia locului ca intre Schitul Sihla si Rapa lui Coroi din apropiere este un loc tainuit de Dumnezeu, pe care nimeni nu-l poate descoperi. Acolo s-au nevoit de-a lungul veacurilor multi sihastri sfinti. Poate acolo sa fi adormit si Parintele Cristofor cu craniul Cuviosului Pavel in bratele sale.
PUTEREA PSALTIRII
Ne spunea Parintele Cleopa cum au calatorit toti cei trei frati la Cernauti, in vara anului 1930. Întrucat Gheorghe a facut armata acolo, au hotarat sa se duca impreuna pentru a ridica livretul militar al acestuia.
Luand binecuvantare de la Parintele Ioanichie, egumenul schitului, au plecat pe jos de la Neamt spre nordul Moldovei. Pe cale au randuit sa mearga la distanta de 10-15 pasi unul de altul pentru a repeta neincetat rugaciunea inimii si a zice pe de rost Psaltirea lui David.
Primul popas l-au facut la Manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Apoi, plecand spre Cernauti, au ajuns intr-un sat din judetul Dorohoi si nu gaseau loc sa doarma peste noapte. Dar o femeie credincioasa, va-zandu-i straini, i-a intrebat:
- Ce doriti, fratilor?
- Cautam o casa sa gazduim peste noapte si nu gasim!
- Avem noi o casa la marginea satului, in care nu locuieste nimeni. Dar nu stiu de veti putea dormi in ea, caci este bantuita de diavoli, din cauza unor vrajitoare!
- Daca ne primiti, noi dormim in ea!
- Bine, fratilor, hai sa va duc acolo.
Ajungand in acea casa, fratii au mancat ceva si, fiind obositi, s-au culcat. Dupa putina odihna, duhurile rele i-au sculat din somn, facand mult zgomot. Atunci, fratii au scos Psaltirea, au aprins lumanari si s-au rugat toti trei cateva ore. La inceput se auzeau zgomote, strigate si tipete. Apoi, rugandu-se fratii staruitor, diavolii au fugit rusinati de puterea psalmilor.
Catre ziua au atipit iarasi putin, dar demonii n-au mai indraznit sa se apropie. Dimineata, venind stapana casei, i-a intrebat cum au dormit si, afland cele petre-cute, a cerut sfat cum ar putea sa-si izbaveasca casa de duhurile rele. Fratii i-au spus sa citeasca seara, la miezul noptii si dimineata Psaltirea, sa faca preotul aghiasma in casa, sa posteasca, sa fie spovediti si asa demonii vor fugi.
Ajungand fratii la Cernauti, si-au luat actele necesare de la regiment si s-au intors iarasi prin acelasi sat unde au poposit peste noapte. Stapana casei i-a primit cu bucurie si le-a marturisit ca de cand s-au rugat ei, casa nu i-a mai fost bantuita de diavoli. Atunci a inteles femeia ce mare putere are Psaltirea impotriva duhurilor necurate si a vrajitoarelor.
NEVOINTA FRATELUI VASILE
Timp de trei ani de zile, rasoforul Vasile, fratele mai mare al Parintelui Cleopa, a avut ascultare la stana. El era asa de bland si plin de dragoste, incat il iubeau toti, pana si oile si cainii si pasarile cerului.
Nevointa lui era aceasta: in fiecare zi manca o singura data, dupa-amiaza, la ora trei. Stia Psaltirea, cele sapte Laude si mai multe acatiste pe de rost si le zicea zilnic, mergand dupa oi cu capul descoperit. Noaptea facea cinci sute de metanii si citea Vietile Sfintilor, cugetand mereu la judecatile Domnului.
O alta nevointa a acestui suflet iubitor de Hristos era purtarea de grija pentru pustnicii din padure. Pe atunci se nevoiau in jurul Sihastriei si al Schitului Sihla peste 40 de pustnici, calugari si maici. Fratele Vasile era prietenul pustnicilor. Cand intalnea vreunul prin munti si paduri, chiar de nu-l cunostea, ii facea metanie si ii zicea: ''Binecuvinteaza-ma, parinte, si te roaga lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Aveti nevoie sa va dam ceva de mancare de la stana?''
Daca pustnicul incuviinta, fratele Vasile ii aducea a doua zi branza, cartofi, legume, sare si faina. Si avea numerosi sihastri pe care ii cunostea si ii cerceta la bordeiele lor.
Odata a intrebat pe un sihastru:
- Parinte, ce sa fac sa ma mantuiesc?
- Frate Vasile, a zis batranul, roaga-te mereu, fa ascultare cu dragoste si sa ai smerenie. De vei pazi acestea trei, cu siguranta te mantuiesti!
PROFETIA
EPISCOPULUI SFÂNT IOAN
În toamna anului 1930, rasoforul Vasile pastea oile impreuna cu fratele sau Constantin, pe obcina Muntilor Sihlei. Vasile mergea inaintea oilor si se ruga, iar Constantin mergea in urma lor. În ceasul acela a trecut pe acolo un pustnic sfant si minunat, Episcopul Ioan, insotit de un diacon. El fugise de la Kiev, prin anul 1918, din cauza prigoanei ateiste. Dupa ce i-a binecuvantat pe amandoi, Episcopul Ioan, fiind inainte vazator, a zis catre fratele mai tanar prin diacon, care stia limba romana:
- Frate Constantin, spune-i fratelui Vasile sa se pre-gateasca si sa mearga inainte, ca are de facut o cale lunga!
Diaconul a tradus aceste cuvinte fratelui Constantin. Apoi fericitul episcop a plecat spre Sihla la duhovnicul sau, Ieroschimonahul Vasian, care era pustnic aproape de pestera Sfintei Teodora. Constantin insa n-a inteles ce insemnau vorbele episcopului. Dar, intalnindu-se cu fratele sau, care era in fruntea oilor, i-a spus cuvintele acelui pustnic sfant.
Fratele Vasile a inteles profetia Episcopului Ioan, si anume, ca trebuie sa se pregateasca pentru ceasul mortii, care se apropia.
SFÂRSITUL MINUNAT
AL FRATELUI VASILE
În primavara anului 1931, acest smerit ascultator si frate mai mare al Parintelui Cleopa s-a imbolnavit si a fost adus in schit. Odata, iesind de la Sfanta Liturghie si rugandu-se in fata bisericii, a avut o vedenie infricosatoare. De frica a inceput a plange si a striga cu glas tare:
- Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma ca ma bat diavolii! Nu ma lasa!
Iar catre parintii care s-au adunat in jurul lui a zis:
- Închinati-va, parintilor! Închinati-va ca, iata, Stapana noastra a venit! Maica Domnului este de fata, cu Mantuitorul in brate! Iat-o deasupra noastra!…
- Frate Vasile, de ce ai strigat asa de tare? l-au intrebat calugarii.
- Parintilor, pe cand ma rugam in fata bisericii, deodata a aparut o ceata de diavoli foarte fiorosi cu toiege de foc in maini, care au inceput sa ma bata cumplit si sa strige: ''În zadar te mai rogi, ca nu te-ai mantuit! Tu esti al nostru, ca esti pacatos!'' Atunci am inceput a striga cu nadejde catre Maica Domnului. În clipa aceea s-a coborat din cer un nor alb, plin de lumina, pana deasupra bisericii. Iar in nor am vazut pe Maica Domnului cu pruncul in brate, zicandu-mi:
- Nu te teme, ca de acum mai ai trei zile si vii la noi! Apoi Mantuitorul ne-a binecuvantat pe toti si norul s-a ridicat la cer... Parintilor, mare putere si indrazneala are Maica Domnului inaintea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si foarte mult asculta rugaciunile ei!
La urma i-a zis egumenul Ioanichie:
- Frate Vasile, sa nu te insele vrajmasul! Ia aminte de sine si-ti pazeste mintea, ca multe sunt cursele lui!
Apoi a zis catre ceilalti frati:
- Daca dupa trei zile fratele Vasile se va duce dintre noi, intr-adevar Maica Domnului i s-a aratat! Iar daca nu, atunci a fost inselat de diavoli!
Dupa trei zile, exact la aceeasi ora, rasoforul Vasile Ilie a adormit in pace, cu rugaciunea pe buze.
Cine stie cati pustnici sfinti se rugau in clipa aceea pentru odihna sufletului sau!
NEVOINTA SI SFÂRSITUL
MONAHULUI GHERASIM ILIE
Monahul Gherasim Ilie era fratele mai mare al Parintelui Cleopa. El a pascut vitele schitului patru ani de zile, fiind un suflet foarte nevoitor si singuratic. Dupa primirea schimei monahale, Parintele Gherasim si-a inmul-tit nevointa. Repeta zilnic Psaltirea si cele sapte Laude pe care le stia pe de rost, iar noaptea facea sute de metanii cu rugaciunea lui Iisus. Era un suflet foarte ravnitor, tainic, si avea mare evlavie catre Maica Domnului. Vorbea putin si avea darul lacrimilor.
Parintele Gherasim purta cu sine intotdeauna icoana Maicii Domnului. O invelea intr-un servet curat, o punea in traista, alaturi de Vietile Sfintilor, si pleca cu vitele la pascut. În padure agata icoana in trunchiul unui fag, citea Acatistul Bunei Vestiri si facea metanii.
Odata, pe cand se ruga, a inceput a plange tare inaintea icoanei Maicii Domnului. Trecand pe acolo un padurar, l-a intrebat:
- Ce ti s-a intamplat, parinte, de plangi asa?
- M-am lovit la un picior.
- Lasa, frate, ca o sa-ti treaca!
- Sa dea Dumnezeu sa-mi treaca!
Acest tanar ostas al lui Hristos avea si o alta ne-vointa de taina. Totdeauna cugeta la moarte si la ceasul infricosatei judecati. Cand auzea ca vreun parinte este greu bolnav, se ducea langa el, il mangaia, se ruga pentru dansul, ii citea din sfintele carti, apoi incepea sa verse lacrimi.
- De ce plangi, Parinte Gherasim? il intreba cel bolnav.
- Plang pentru ca mi se apropie ceasul mortii, iar eu inca nu m-am pregatit!
Monahul Gherasim se ducea uneori noaptea in cimitir si acolo se ruga si plangea singur la mormintele parintilor. Iar in chilie isi facuse, in loc de pat, un sicriu, in care se odihnea cateva ceasuri.
Despre el ne mai povestea Parintele Cleopa: ''Iubitul meu frate, Gherasim, stia Psaltirea cu tot cu Cantarile lui Moise si cu Pomelnicul si cu Paraclisul Maicii Domnului, din scoarta in scoarta. El a umblat trei ani cu vacile. Stia Psaltirea toata, toata, de la Fericit barbatul…, pana la terminare. Saracul, mare lupta a avut. Îl auzeam cum se certa cu diavolii. Ei ii luau metaniile, il trageau de par si ii ziceau: ''Ce ai cu noi? Ne arzi cu psalmii!''. Iar el plangea. Noaptea cand ii era somn isi dadea niste palme, zicand: ''Nu dormi, calule! Uite sicriul!'' Sicriul era rezemat de soba. Nu dormea. Pana la Utrenie facea 500 de metanii si zicea pana la zece catisme.
Eu dormeam. Nu-mi placea mie sa fac atata rugaciune. Numai ce zicea: ''Scoala! Hai la Utrenie!'' El nu dormea pana la Utrenie. Dupa Utrenie se culca in sicriul din chilie pe niste paie, punandu-si o cioata sub cap. Într-o zi i-a zis un parinte: ''Cate sicrie de acestea o sa putrezeasca pana vei muri sfintia ta!'' El a raspuns: ''Eu cred in bunul Dumnezeu - a raspuns el - ca acesta imi va fi mie casa de veci!''
Dormea trei ore, cel mult patru, dupa Utrenie. Eu m-am dus la staret, spunandu-i: ''Parinte staret, eu nu mai pot sta cu Gherasim! Toata noapte se bate cu palmele, plange!'' Uneori incepea sa planga si plangea cate doua ceasuri, de credeai ca sare camasa de pe el, dar dupa ce se nevoia tare. ''Ma, baiete - a zis batranul - lasa-l, mai! ala are lucrarea lui. Tu nu stii ce-i cu el. El are mare lucrare cu Psaltirea. Are lupte''.
De aceea n-a trait mult nici el, nici fratele Vasile, nici Costandie Uricaru. Si acela stia Psaltirea pe de rost. Stii de ce? Auzi ce zice paremia: Rapitu-s-au, ca sa nu schimbe rautatea mintea lor...!''
Asa a trait Parintele Gherasim. Odata s-a imbolnavit si i-a zis egumenul:
- Sa-ti aducem un doctor ca sa te faci sanatos?
Iar el i-a raspuns cu lacrimi:
- Iertati-ma, parintilor, eu m-am rugat lui Dum-nezeu sa-mi dea necaz si boala, numai sa ma mantuiesc. Deci, daca El a facut mila cu mine, eu sa ma impotri-vesc? Lasati-ma in mana si in voia lui Dumnezeu, ca boala este spre mantuirea mea!
Fiind bolnav, Parintele Gherasim nu mai putea veni la biserica. Dar de la Sfanta Liturghie nu lipsea. Îl aduceau fratii pe o patura si il asezau jos in pronaos.
- Parinte Gherasim, ii spuneau ceilalti, de ce nu stai la chilie pana te faci mai bine?
- Parintilor, iertati-ma pe mine, pacatosul. Am venit sa mai ascult o Sfanta Liturghie! Poate aceasta este ultima din viata mea! Ca nici o slujba nu-i mai de nevoie pentru mantuirea noastra decat dumnezeiasca Liturghie!
Într-o zi a murit un calugar batran. Atunci Parintele Gherasim a zis catre toti cu lacrimi: ''Sa stiti, parintilor, ca dupa Parintele Vasile, mie imi vine randul sa plec din viata aceasta''.
Într-adevar, in ziua de 14 septembrie 1933, la Înaltarea Sfintei Cruci, mult nevoitorul Gherasim si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, culcat in sicriul pe care singur si-l facuse. Sub capatai i s-a gasit aceasta scrisoare adresata fratelui sau mai mic:
''Iubitul meu frate Constantin, sa stii ca pe fratia ta te va tine Dumnezeu mai mult in aceasta viata. Deci te rog sa nu ma uiti pe mine, pacatosul, la sfintele rugaciuni. Caci si eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine si pentru toti fratii, sa va aduca Domnul pe calea mantuirii!''
VEDENIILE MINUNATE ALE
FRATELUI CONSTANTIN
Cand se implineau 40 de zile de la moartea fratelui sau Gherasim, Constantin citea la Psaltire si tinea post, rugandu-se pentru mantuirea lui.
Odata a atipit putin si a vazut ca mormantul fratelui sau, din cimitirul vechi de langa biserica, s-a deschis si capacul de pe sicriu s-a dat la o parte; iar de la Sfantul Altar a inceput sa curga peste mormant un izvor cu apa limpede ca cristalul si chipul fratelui se facea alb ca zapada. Atunci Gherasim s-a desteptat ca din somn si a spus: ''Frate Constantine, rugaciunile Bisericii m-au mantuit...''.
În acelasi an, dupa mutarea la Domnul a fratilor sai, Constantin era foarte intristat pentru sfarsitul lor atat de timpuriu. Dar se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i descopere unde anume sunt sufletele lor. Si iata, intr-o seara a adormit in chilia sa si nu s-a mai desteptat pana dimineata.
Dupa ce s-a trezit, sufletul sau era foarte linistit si impacat. Apoi s-a dus la egumenul schitului si i-a spus vedenia care o avusese in noaptea aceea. Zicea ca s-a intalnit cu fratii sai, Vasile si Gherasim, impreuna cu surorile sale plecate la Domnul, intr-o gradina minunata plina de flori si buna mireasma, cu pomi incarcati de roade, unde pasari ceresti cantau laude lui Dumnezeu. Toata noaptea aceea a petrecut-o impreuna cu fratii sai plimbandu-se impreuna si cantand cu multa bucurie duhovniceasca in gradina Raiului!
La urma fratii si-au luat ramas bun de la el si, promitandu-i ca se vor ruga pentru dansul ca sa fie cu totii impreuna, l-au indemnat sa faca ascultare si sa se roage neincetat, ca dupa o vreme va fi povatuitor de suflete si apoi va veni si el langa ei. Apoi s-au departat saltand de bucurie, iar Constantin s-a desteptat din somnul sau adanc. Era deja ora 5 dimineata.
FRATELE CONSTANTIN
PARACLISIER
Pe cand era paraclisier, in anul 1932, Parintele Cleopa a fost martor ocular la cateva minuni petrecute in timpul Sfintei Liturghii, in biserica Schitului Sihastria. Iata ce ne povestea el:
''Sa vedeti ce-am patit aici cu un preot foarte bun, Calistrat Bobu. Ca duhovnic, a trecut odata pe la o maica care se nevoia in padure. Pe atunci in padure erau vreo 50 de pustnici. Ea i-a spus Parintelui Calistrat: ''La voi nu se pogoara Duhul Sfant, ca ati trecut pe stilul nou!'' De atunci, Parintele Calistrat era in indoiala.
Odata, pe cand eram paraclisier, am observat ca anafora de la staret era alba si dulce, iar cea de la Parintele Calistrat era verzuie si acra. Atunci l-am intrebat pe Parintele Ioanichie:
- Parinte staret, de ce cand slujeste parintele Calistrat, anafora este verzuie si acra?
- Mai, baiete, slujeste cu indoiala! S-a dus la o pustnica din padure si ea i-a spus ca nu vine darul Duhului Sfant la Liturghie din cauza calendarului. Si i-am spus ca are s-o pateasca, fiindca el se indoieste ca nu vine Duhul Sfant!
Odata Parintele Calistrat savarsea Sfanta Liturghie si cand a chemat harul Duhului Sfant, numai ce vede ca agnetul s-a facut carne si curgea sange pe Sfantul Disc si pe Sfantul Antimis. Iar cand s-a uitat in Sfantul Potir a vazut sange. Atunci m-a chemat pe mine:
- Frate Constantin, ia vino incoace! Ce vezi?
- Vai, parinte Calistrat! Sfanta Împartasanie s-a facut carne si sange!
Atunci m-a trimis sa-l chem pe parintele staret. Staretul, cand a venit, a pus sa se citeasca Psaltirea la strana si a zis:
- Ei! Parinte Calistrat, acum crezi ca vine Duhul Sfant si preface Darurile?
- Iarta-ma, parinte! Si a cazut in genunchi.
- Ia uite! A venit Duhul Sfant? S-a facut carne? S-a facut sange? Te mai indoiesti de acum, parinte?
- Cred, parinte staret. Te rog, iarta-ma!
- Ia si strange Sfintele Taine!
Apoi a facut cu dalta o gaura in piciorul Sfintei Mese, ca Sfanta Masa este Mormantul Domnului, si a ingropat acolo Sfintele Taine, cum ne invata Sfintii Parinti. Iar potirul l-a sfintit din nou si l-a spalat la spalatoarea din Altar impreuna cu Sfantul Antimis. Si am stat cateva ore pana s-a citit Psaltirea toata. Apoi a inceput din nou randuiala Sfintei Liturghii, continuand de la Proscomidie: ''Si unul din ostasi cu sulita coasta Lui a impuns…''. Si asa s-a savarsit Sfanta Liturghie si nu s-a mai repetat acea minune.
- Acum crezi? i-a zis staretul.
- Cred, parinte!
Apoi, Parintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile si i-a zis: ''De ce nu crezi, cand eu iti spun, si te duci la babe sa te invete despre calendar?'' Asta s-a petrecut in anul 1932.
Tot pe atunci am fost martor la o alta intamplare minunata in timpul Sfintei Liturghii.
Odata, cand slujea staretul Ioanichie Moroi, dupa sfintirea Darurilor, a sarit din Sfantul Potir un strop din Sfantul Sange pe Sfantul Antimis. Acel strop a inceput sa straluceasca, apoi sa raspandeasca raze. Atunci Staretul Ioanichie a strigat catre mine:
- Frate Constantin, ia vino incoace!
Venind eu, mi-a zis staretul:
- Ce vezi aici pe Sfantul Antimis?
- Vad o picatura din Sfantul Sange. Straluceste atat de tare, incat aproape nu ma pot uita.
Atunci staretul mi-a zis:
- Vezi cui ii slujim noi? De aceea sa fii cu mare frica si evlavie in Sfantul Altar!
Apoi, egumenul Ioanichie s-a impartasit cu acea picatura din Sfantul Sange.
Mai tarziu, pe cand aveam tot ascultarea de paraclisier, in manastire era un preot care slujea si avea ulcer. Din aceasta cauza nu putea suferi fumul de la cadelnita.
Acest preot de mai multe ori mi-a spus sa fiu mai atent si sa pun tamaie mai putina; dar eu, din neatentie, greseam mereu. Preotul, vazand aceasta, nu mi-a mai spus, dar se mahnea in sinea lui. De aceea, intr-o noapte, dupa ce am venit de la Utrenie si m-am culcat, am avut o vedenie infricosata si l-am vazut pe preot inconjurat de raze de lumina.
Atunci mi-am dat seama ca avea o viata sfanta, am alergat repede la el si i-am cerut iertare. Apoi am mers la staret, atunci noaptea, si m-am marturisit, spunandu-mi greseala''.
FRATELE CONSTANTIN
PICTOR DE ICOANE
Povestea Parintele Cleopa, zicand: ''Pe cand eram frate, aveam talent la pictura. Ma invatase pictura icoanelor un calugar, Nil, de la Manastirea Secu. Dupa ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am inceput cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si ii placea. Dar eu incepusem sa ma ispitesc de bani, ca singur imi cumparam vopselele si cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane.
Odata a venit parintele staret la mine si m-a ispitit:
- Ce pret are icoana aceea?
- Nu are pret, preacuvioase! i-am raspuns.
- Pe aceea, frate Costica, s-o tii la pret ca este frumoasa! ma incerca batranul.
Cand am vazut eu ca trebuie sa ma tocmesc cu oamenii si sa am bani, m-am temut sa nu ma biruiesc de mandrie si de iubire de argint. Apoi, intr-o zi a venit Parintele Chiriac, economul schitului, la chilia mea si mi-a zis: ''Frate Costica, lasa pictura si hai la ascultare!'' Deci am lasat toate si am fost trimis sa pasc oile.
Asa m-am izbavit atunci de doua pacate - de mandrie si de iubirea de argint!''
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
MONAHUL GALACTION ILIE,
CEL DINTÂI PARINTE DUHOVNICESC
AL FRATELUI CONSTANTIN
Acest calugar imbunatatit, originar prin stramosii sai din Salistea Sibiului, s-a nascut in comuna Pipirig-Neamt, din parinti saraci. În tinerete a fost cioban la oile satului.
Apoi, dorind sa urmeze lui Hristos, in anul 1918 a intrat in nevointa calugareasca la Schitul Sihastria, primind tunderea in monahism in anul 1925. Aici a avut aceeasi ascultare binecuvantata, pastorind oile schitului timp de 25 de ani. Acest cuvios parinte era un mare nevoitor. El a contribuit mult la formarea duhovniceasca a fratelui Constantin Ilie - viitorul Parinte Cleopa -, care i-a fost ucenic la stana intre anii 1930-1942.
Iata cateva din ostenelile acestui batran binecuvantat de Dumnezeu:
Spunea ucenicul sau, fratele Constantin, ca parintele Galaction nu manca niciodata, pana nu-si facea obisnuitul canon calugaresc. Cand il chemau fratii la masa, batranul raspundea: ''Iertati-ma, fratilor, eu nu mi-am facut pe astazi datoria catre Dumnezeu. Deci cum sa mananc daca nu mi-am facut datoria?''
Apoi parintele se retragea in padure, isi termina rugaciunile si metaniile si pe urma statea la masa.
Spunea iarasi ucenicul sau ca batranul nu manca miercurea si vinerea pana seara, dupa ce rasareau stelele. Atunci parintele isi facea semnul Crucii, cerea iertare de la toti, lua anafora si apoi manca linistit. Odata l-a intrebat ucenicul:
- Parinte Galaction, ziua este mare si sfintia ta esti slab si batran. Nu ar fi bine sa dezlegi cu masa mai devreme?
- Frate Constantin, asculta ce mi-a spus parintele Atanasie din Manastirea Neamt. Odata, un sfant a vazut cum era dus un mort la groapa, iar inaintea si in urma sicriului mergeau doi ingeri frumosi. Atunci sfantul i-a intrebat: ''Cine sunteti voi?'' Iar ingerii au raspuns: ''Eu ma numesc ''Miercurea'' si eu ''Vinerea''! Am venit aici cu porunca Domnului sa ajutam acest suflet, care in toata viata a postit miercurea si vinerea in cinstea patimilor lui Hristos''. De cand mi-a spus parintele Atanasie istoria aceasta, n-am mai mancat nimic in aceste zile, ca sa-mi ajute si mie Sfanta Miercuri si Sfanta Vineri in ceasul mortii.
Acest smerit parinte, daca vedea pe cineva trecand pe langa stana, indata zicea ucenicului sau:
- Du-te, frate Constantin, si cheama pe omul acela sa stea la masa cu noi, ca aici la oi este izvor si, daca nu dai deloc din el, izvorul seaca. Iar daca dai cate ceva, Dumnezeu tine oile sanatoase si nu se cunoaste de unde dai, ca este binecuvantarea Domnului peste noi.
Mai spuneau ucenicii lui ca n-au vazut niciodata pe parintele Galaction sa manance singur sau pe ascuns. Daca primea ceva de mancare din manastire, nu gusta nimic pana nu venea la stana. Aici ii chema pe toti si impartea egal la fiecare.
- De ce nu mananci niciodata singur, parinte Galaction? il intrebau fratii. Iar el le raspundea:
- Mare primejdie este pentru calugar sa manance pe ascuns! Apoi, cu inima plina de pace, adauga:
- Ei, fratilor, dragostea si cu fratia mult intrece bogatia!
Parintele Galaction era cel mai sarac calugar din manastire. Avea un singur rand de haine, un cojoc si cateva schimburi. Odata l-a intrebat ucenicul:
- De ce nu-ti faci si sfintia ta niste haine bune, cum au ceilalti parinti? Iar batranul i-a zis:
- Frate Constantin, eu m-am spovedit la un pustnic pe care l-am intalnit umbland cu oile pe munte. Acela mi-a spus: ''Parinte Galaction, sa ai atata avere cat sa o poti duce odata in spate, cand te muti dintr-un loc in altul''. Apoi mi-a adaugat: ''Sa nu-ti ramana niciodata canonul de metanii, sa zici neincetat rugaciunea lui Iisus si sa te impaci cu toti mai inainte de asfintitul soarelui! De vei pazi toate acestea, Dumnezeu iti va face parte de mantuire!''
Alta data a intalnit batranul in padure un pustnic sfant si l-a intrebat:
- Spune-mi, parinte, cand va fi sfarsitul lumii?
Iar cuviosul sihastru, suspinand, i-a raspuns:
- Stii cand va fi sfarsitul lumii? Cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin! Adica atunci cand va lipsi dragostea dintre oameni!
Seara, obisnuia Parintele Galaction sa puna pe frati la citit, din Pateric si din Sfanta Scriptura, ca foarte mult dorea sa asculte cuvantul Domnului.
Odata a zis ucenicului sau:
- Frate Constantin, te rog mai citeste din Sfanta Scriptura despre rabdarea lui Iov!
Cat timp fratele Constantin citea, Parintele Galac-tion lacrima. Apoi a adaugat:
- Iata, acesta a fost un om mare pe lume, ca n-a cartit inaintea lui Dumnezeu cand i-a luat atatea oi, atatea vite si copii. Dar eu, pacatosul, cat sunt de slab in credinta! Ca daca se imbolnaveste sau piere vreo oaie, nici nu pot manca in ziua aceea!
- De ce nu poti manca atunci, Parinte Galaction? il intreba ucenicul.
- Apoi mai am curaj sa mananc, cand vad ca Dumnezeu pedepseste turma pentru pacatele mele?
Dupa 12 ani de ascultare la oile manastirii si la alte ascultari, in vara anului 1942 monahul Cleopa Ilie a fost ales loctiitor de egumen la Sihastria, iar batranul Galaction a ramas cu alti ucenici la oi.
În toamna anului 1946, dupa aproape 30 de ani de ascultare, Parintele Galaction si-a rupt un picior. Pe cand zacea in pat si isi astepta sfarsitul, a auzit ca a murit un calugar, anume Nazarie. Deci a spus fostului sau ucenic, Parintele Cleopa, care acum devenise staret:
- Va rog, parinte staret, sa nu-l ingropati pe Parintele Nazarie fara mine! Nu faceti cheltuiala de doua ori! Maine seara, la ora sase, ma voi duce si eu din viata aceasta!
A doua zi, la ora prevestita, Parintele Galaction, bunul ostas al lui Hristos si-a dat duhul in mainile Domnului. În ziua aceea implinea 64 de ani! Asa s-a savarsit acest fiu al ascultarii, parintele sufletesc de la oi al Arhimandritului Cleopa Ilie!
LA OILE SIHASTRIEI
Parintele Cleopa ne povestea: ''În anii in care am fost cioban la oile schitului impreuna cu fratii mei, am avut mari bucurii duhovnicesti. Stana, oile, trairea in liniste si singuratate pe munte, in mijlocul naturii, mi-au fost scoala de calugarie si teologie.
Atunci am citit eu Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, Teologhicon sau Descoperirea adevaratei credinte ortodoxe. Mai baiete, atat de drag mi-era. Cand se incalzea vremea, carlanii, berbecii, se bagau in tufe. Era otava in Poiana Ciresului si stateau acolo. ''Stati acolo!'' le ziceam eu si citeam Dogmatica.
Cand vedeam cele scrise despre Preasfanta Treime, deosebirea intre inger, om si Dumnezeu, despre insusirile Preasfintei Treimi, cand citeam despre Rai, despre iad - dogmele Sfantului Ioan Damaschin - uitam ziua sa mananc.
Era un bordei vechi in care ma adaposteam si unde imi aducea cineva din manastire mancare. Si seara cand veneam, ma intrebam: ''Eu oare am mancat azi?'' Vedeam mancarea acolo si ziceam: ''N-am mancat!'' Toata ziua ma ocupam cu Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin. Erau branduse pe acolo, ca era toamna, si puneam cate o brandusa zaloaga la carte. Cat am fost la oi si la vaci, am citit: Sfantul Macarie Egipteanul, Sfantul Macarie Alexandrinul, Vietile Sfintilor - care le aveam toate 12 volumele cumparate de acasa, de la Manastirea Cozancea. Le-am avut in traista cand am venit la manastire. Citeam si mi se parea ca trece ziua ca un ceas. Si Vietile Sfintilor, foarte te intaresc. Foarte.
Asa, mai copii, totdeauna sa ai o carte cu tine. Citeste Acatistul Mantuitorului, a Maicii Domnului, zi rugaciunea ''Doamne Iisuse''. Si sa ai si ceva de ploaie.
În acesti ani m-am rugat mult si am citit Sfanta Scriptura si alte numeroase scrieri ale Sfintilor Parinti, precum: Patericul, Scara Sfantului Ioan Scararul, cartile Sfantului Teodor Studitul, Sfantului Isaac Sirul, Sfantului Efrem Sirul, Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfantului Vasile cel Mare si altele. Cartile acestea le imprumutam din bibliotecile Manastirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine in desaga, cu oile pe munte.
Dupa ce terminam pravila, scoteam cartile Sfintilor Parinti si citeam langa oi pana seara. Si parca-i vedeam pe Sfintii Antonie, Macarie cel Mare, Ioan Gura de Aur si ceilalti cum imi vorbeau. Pe Sfantul Antonie cel Mare il vedeam cu barba alba, mare, cu un chip luminat si imi povestea, incat tot ce-mi spunea se intiparea in mintea mea, precum ai scrie cu degetul pe ceara. Tot ce am citit atunci nu mai pot uita.
Mai tarziu am inceput si eu sa scriu carti, dar, fiindca le-am scris fara binecuvantare, le-am dat foc. Mergand la parintele staret Ioanichie si spunand ce-am facut, el mi-a dat binecuvantare, zicand: ''Sa scrii tot''''.
RUGACIUNE SI ASCULTARE
Pe cand era la oi, fratele Constantin a citit intr-o carte ca orice calugar trebuie sa citeasca cele sapte Laude. De aceea le-a invatat pe de rost. Dar nu putea sa le zica, caci oile il necajeau. Atunci s-a dus la parintele staret Ioanichie si i-a spus ca nu poate face Ceasurile (Laudele). Iar staretul l-a intrebat: ''Cu a cui binecuvantare le-ai invatat si cine te-a pus sa faci Ceasurile? Tu sa citesti Rugaciunile de dimineata si Acatistul Maicii Domnului, iar seara Rugaciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului, si in tot timpul sa zici ''Doamne Iisuse…''. Iar Ceasurile le savarseste Biserica pentru toti, caci se citesc zilnic la strana''.
CUM S-A VINDECAT
FRATELE CONSTANTIN
Într-o primavara Constantin a avut hemoragie, fiind bolnav de plamani. Atunci Parintele Galaction, care raspundea de stana, l-a trimis sa scoata radacini de urzica, sa le fiarba si sa bea zeama. Facand asa, s-a vindecat.
Dupa mai multi ani, ajungand staret la Sihastria, s-a dus la Bucuresti cu unele treburi si a vorbit credinciosilor in aceeasi zi in patru locuri. Stiind ca a fost bolnav de plamani, o credincioasa s-a mirat de unde are atata putere si l-a dus la doctorul Atanasiu, care, facandu-i raze, l-a intrebat: ''Ce ai facut matale, parinte, ca ti-a crescut un plaman nou?'' Iar parintele i-a spus cum a baut zeama de radacini de urzici si cu ajutorul lui Dumnezeu s-a facut sanatos.
O MINUNE
A SFÂNTULUI IOAN CEL NOU
Odata, fratele Constantin a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la Manastirea Agapia Veche. În padure, la locul numit Poiana Trapezei, s-a vazut inconjurat de o turma mare de porci mistreti, fiind amenintat de moarte. Vazand ca se apropie de el, a inceput sa cante cu voce tare condacul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava: ''Aparatorului si sprijinitorului crestinatatii…''.
În clipa aceea nu a mai vazut nimic in jurul sau. Dupa ce a mai urcat putin si a ajuns in varful dealului, de spaima si de oboseala a cazut la pamant. Dupa ce si-a revenit, cu mare greutate a ajuns la Manastirea Agapia Veche.
ÎNTÂLNIREA CU RASOFORUL ILIE IACOB
(SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT)
Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt a intrat in viata monahala mai intai la Manastirea Neamt, in anul 1933, fiind orfan de ambii parinti. Staretul Manastirii Neamt de atunci era Episcopul Nicodim Munteanu, viitorul Patriarh al Romaniei.
Episcopul Nicodim, dupa ce l-a binecuvantat si l-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica lui Stefan cel Mare, i-a randuit sa faca ascultare la farmacia manastirii cu monahul Iov, care ducea viata sfanta. Apoi a fost numit ajutor de bibliotecar al Manastirii Neamt unde se ingrijea de buna pastrare a vechilor manuscrise si dadea carti pentru citit monahilor din obstea lavrei si a schiturilor din imprejurimi.
La acest cuvios frate, ajuns mai tarziu la Locurile Sfinte, venea si fratele Constantin Ilie de la Schitul Sihas-tria sa ceara carti duhovnicesti din biblioteca manastirii. Odata, prin anul 1934, fratele Constantin a imprumutat de la rasoforul Ilie Iacob cartea ''Alfavita sufleteasca'', scrisa de Sfantul Dimitrie al Rostovului. În vara aceluiasi an, rasoforul Ilie, venind la Sihastria impreuna cu economul marii lavre, l-a intrebat pe fratele Constantin, care pastea oile pe vale:
- Frate Constantin, ai terminat de citit cartea ''Alfavita sufleteasca''?
- Mai am de citit putin si, dupa ce termin, o aduc la biblioteca.
- Bine, frate Constantin, Dumnezeu sa-ti ajute pe calea mantuirii! La Manastirea Neamt sunt multe carti sfinte. Citeste-le acum cat esti tanar, ca la batranete vei avea alte griji!…
PLECAREA LA ARMATA
În anul 1935, fratele Constantin Ilie a fost chemat la armata. Deci, lasand oile pe munte, a coborat in schit, s-a spovedit la parintele egumen, s-a impartasit cu Trupul si Sangele Domnului si, dupa ce s-a rugat indeajuns, a cerut binecuvantare si a plecat la Botosani, fiind incorporat intr-un regiment de transmisiuni.
Acolo a continuat cu rugaciunea si cu infranarea. A facut si o cerere speciala precum ca este vietuitor de manastire si nu are voie sa manance carne. Comandantul regimentului i-a aprobat sa ia de la cantina ceea ce ii convine. Iar el s-a infranat si s-a rugat mult si de aceea, cat timp a fost in armata, nu a avut nici o necuratie trupeasca in somn.
Multa vreme a purtat haina monahala in cadrul armatei, fiind randuit la infirmerie. Aici ajuta pe cei bolnavi, isi facea pravila randuita, se ocupa de curatenie si era cinstit de toti, atat de ofiteri, cat si de soldati.
Comandantul regimentului se bucura de prezenta sa si il proteja intru toate, caci facea rugaciune seara si dimineata in capela regimentului cu soldatii, iar in sarbatori ii ducea pe toti la biserica. Astfel multi se bucurau de prezenta si de viata sa inchinata lui Hristos.
De aceea, de multe ori era pus de cadrele militare sa vorbeasca celorlalti soldati. Chiar si ofiterii se adunau sa-l asculte si multi se foloseau de cuvintele lui.
În cazuri speciale, cand unii soldati bolnavi aveau nevoie urgenta de preot, fratele Constantin le aducea preotul militar sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca. Ba unii dintre ei ii cereau sfat duhovnicesc, cum ar putea sa intre si ei in viata monahala.
La terminarea stagiului militar, i s-a propus sa ramana in cadrul armatei: ''Stai aici, caci cu memoria pe care o ai, vei ajunge general!'' Dar el a refuzat, spunand ca este ''soldat in armata lui Hristos, Împaratul Împa-ratilor''.
În anul 1936, tanarul caporal Constantin Ilie, fiind eliberat din armata, s-a reintors din nou la Schitul Sihastria, dand lauda lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru toate.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
LEGaMÂNTUL SCHIMONAHULUI PAISIE CU FRATELE CONSTANTIN
Povestea Parintele Cleopa ucenicilor sai:
''Cand eram militar si mai aveam cateva luni pana la eliberare, am stat la Parintele Paisie in concediu si l-am ajutat la lucru, deoarece construia o chilie noua cu paraclis. Aici avea ca ucenic pe un unchi al meu, Parintele Ghenadie, un om al lui Dumnezeu, care a fost toata viata cioban la oi si nu s-a mai casatorit, iar la batranete s-a retras la Schitul Cozancea.
Parintele Paisie, vazand ca termin concediul si trebu-ie sa ma intorc la regiment, m-a luat deoparte si mi-a zis:
- Spune-mi, frate Constantin, daca te eliberezi din armata, nu vii aici la mine?
La aceasta, eu i-am raspuns:
- Preacuvioase Parinte Paisie, nu vreau sa te mint. Eu sunt legat sufleteste de Schitul Sihastria, unde m-am dus intai si unde au adormit fratii mei in Domnul. Aici in Cozancea este prea aproape de satul meu si as vrea sa fiu mai strain si necunoscut de rudele mele. Dupa eliberarea mea, ma voi intoarce tot la Sihastria!
El, auzind, a lacrimat si a zis:
- Eu am nadajduit ca voi avea un ucenic din familia voastra. Dar daca nu ai de gand sa vii aici dupa armata, atunci si eu, nu dupa multa vreme, voi merge tot la Sihastria!
- Bine, Parinte Paisie! Eu acum ma intorc la regiment…
- Daca pleci, merg si eu sa te conduc!
Am mers impreuna pana la locul de unde se vedeau campiile si dealurile spre satul meu. Atunci parintele a zis cu lacrimi in ochi:
- Hai sa facem un juramant! Sa facem mai intai trei metanii!
- Da, Parinte Paisie! Sa facem!
Dupa ce am facut trei metanii amandoi, el a zis aceasta rugaciune: ''Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor Tai, randuieste ca, de va muri fratele Constantin inaintea mea, sa fiu eu la capul lui; iar de voi muri eu mai inainte, sa fie el la capul meu! Amin''.
Dupa aceea, cu multe lacrimi ne-am luat ramas bun unul de la altul. Aceasta despartire a noastra s-a intamplat in vara anului 1936''.
Acest legamant s-a implinit dupa 54 de ani, adica la 18 octombrie 1990, cand marele duhovnic al Moldovei, Ieroschimonahul Paisie Olaru, isi dadea duhul in mainile lui Hristos in Manastirea Sihastria, la orele 4 dimineata. În acel ceas de plecare catre viata de dincolo, Arhimandritul Cleopa Ilie a stat langa capul batranului si s-a rugat cu lacrimi pentru el, citindu-i molitfele de dare a sufletului.
Dupa mai bine de opt ani de la mutarea Ieroschi-monahului Paisie la cele ceresti, adica la 2 decembrie 1998, si Arhimandritul Cleopa Ilie isi dadea duhul in mainile lui Hristos, lasand orfani duhovniceste sute de calugari si zeci de mii de credinciosi care ii erau fii sufletesti. Suntem incredintati ca acesti mari parinti duhovnicesti ai monahismului romanesc sunt impreuna astazi in raiul desfatarii si se roaga cu toti sfintii pentru mantuirea noastra, a tuturor!
TUNDEREA ÎN MONAHISM
Eliberandu-se din armata in toamna anului 1936, rasoforul Constantin Ilie a fost trimis iarasi la aceeasi ascultare de mai inainte. Fiind cel mai tanar la oi, ajuta pe ceilalti parinti, Galaction Ilie si Antonie Olaru. Apoi dadea oile la strunga, le mulgea, facea curatenie in stana, inchega laptele pentru branza si mergea cu oile la pascut.
Toti cei trei pastori de oi erau foarte blanzi, smeriti, tacuti si iubeau cel mai mult sfanta rugaciune. De aceea, toate se savarseau in liniste si pace si nu aveau nici o tulburare in ascultarea lor.
În anul 1937, la sfarsitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost randuit de egumen sa fie facut calugar. Acum avea 6 ani de ucenicie in schit si armata facuta. Tunderea sa in monahism a fost aprobata de Sfanta Mitropolie a Moldovei cu ordinul nr. 10042 din 1936 si a avut loc la 2 august 1937. Nasul sau de calugarie a fost randuit Schimonahul Proclu Popa, un mare nevoitor plin de iubire si smerenie, originar din comuna Piatra Soimului, judetul Neamt.
Fratele Constantin il ruga pe batran sa-l ia sub mantie, insa el ii zicea:
- Frate Costica, eu sunt tare batran, am 77 de ani, si nu mai pot. Te rog, cauta pe altcineva sa-ti fie nas!
- Parinte Proclu, daca nu ma iei sfintia ta sub mantie, nu ma mai calugaresc degraba! a zis rasoforul Constantin.
Auzind batranul si blandul Schimonah Proclu aceste cuvinte, s-a bucurat mult, zicand:
- Bine, frate Costica, pregateste-te ca la noapte te iau sub mantie!
Începand slujba tunderii in calugarie, toti parintii si fratii se rugau lui Dumnezeu sa-l intareasca pe calea vietii duhovnicesti, ca sa-si duca crucea pana la sfarsit.
Dar, cand sa-i puna numele de calugarie, un parinte apropiat egumenului, anume Schimonahul Nicolae, i-a spus:
- Parinte staret, puneti-i numele Cleopa, ca tot nu avem nici un calugar cu acest nume!
- Bine zici, parinte Nicolae!
Apoi staretul a rostit:
- Fratele nostru, monahul Cleopa, isi tunde perii capului sau, in numele Tatalui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfantului Duh, Amin. Sa zicem pentru dansul: ''Doamne miluieste!''
Dupa ce a fost tuns in chipul calugaresc, monahul Cleopa a fost binecuvantat de staretul sau, iar nasul lui l-a inchinat la icoana Maicii Domnului si l-a asezat in strana, dupa traditie.
Asa a fost tunderea in monahism a Parintelui Cleopa, care avea sa fie unul din cei mai mari stareti si parinti duhovnicesti ai tarii noastre!
ALTA ISPITIRE CU IUBIREA DE ARGINT
Parintele Cleopa ne spunea: ''Cand eram frate in Sihastria, nimeni nu-si incuia chilia, caci nici nu avea cine si ce fura. Tot ce aveam nevoie, ni se dadea de la obste. Dar sa vezi cum a vrut vrajmasul sa ma prinda odata cu patima iubirii de argint. Prin anul 1937, cand eram bucatar, a venit un credincios la noi si mi-a zis: ''Parinte Cleopa, iata ce monede noi si frumoase au iesit!'' Si mi-a dat una si mie.
Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastra sub o hartie, ca sa nu-l vada nimeni, si am incuiat usa. De la bucatarie ma duceam mereu la chilie si saltam hartia de pe geam, sa vad daca nu a disparut banul. Nu trecea mult si iar ma duceam la chilie!
Într-o zi, vazand eu ca mi-a lipit vrajmasul inima de ban, incat tineam usa incuiata si ma gandeam numai la el, am facut semnul Sfintei Cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un sarac.
Asa am scapat de iubirea de argint!''
ARDEREA SCHITULUI SIHASTRIA
Prin anii 1938-1941, Schitul Sihastria numara peste 35 de parinti si frati. Însa chiliile erau toate din lemn de brad si destul de vechi, caci batranul staret Ioanichie, avand peste 80 de ani, cu greu putea sa se ingrijeasca de toate cele de trebuinta.
În data de 30 mai 1941, apropiindu-se sarbatoarea Înaltarii Domnului, cand mii de pelerini vin sa se inchine la manastirile nemtene si sa asculte Sfanta Liturghie de la Manastirea Neamt, fratii si parintii de la Sihastria se sileau si ei sa faca fata numerosilor credinciosi care poposeau cate o noapte in fiecare manastire.
Dar fiind seceta si batand un vant uscat, deodata de la o scanteie s-a aprins o chilie de lemn si, intr-o jumatate de ceas, toata incinta era cuprinsa de flacari, arzand toate chiliile, acoperisul bisericii de piatra si paraclisul de lemn cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana, si nu s-au mai putut salva decat putine obiecte de cult.
În acea invalmaseala, cativa credinciosi au intrat prin flacari si au scos din paraclis Sfanta Evanghelie, Sfintele Taine, cateva icoane si sfintele vase. Dar, nestiind unde se afla Sfintele Moaste, le-au lasat in Sfantul Altar si au fugit afara. Si pe cand toti se intristau pentru pierderea sfintelor moaste, deodata s-a vazut prin vazduh o cutie alba de argint cu o panglica rosie lunga, unde se pastrau moastele sfintilor, care, iesind singura din paraclis si zburand pe deasupra, a cazut in mijlocul curtii.
Vazand parintii aceasta minune, au ridicat cutia cu sfintele moaste, le-au sarutat si au multumit lui Dumnezeu cu lacrimi. Iata ca Dumnezeul minunilor face minuni in toata vremea si locul, daca avem credinta si ne rugam Lui cu lacrimi si smerenie!
Apoi batranul staret Ioanichie Moroi, vazand ca toata osteneala lui de peste 30 de ani s-a risipit intr-un singur ceas, cu lacrimi in ochi a facut trei metanii in fata bisericii de piatra ramasa fara acoperis, si a zis cuvintele dreptului Iov: Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvantat! Amin.
Prin asemenea ispite, primejdii si necazuri i-a fost dat sa treaca acestui cuvios staret, pana s-a mutat la cerestile lacasuri. Dar Protosinghelul Ioanichie nu se descuraja, ci ii imbarbata pe toti, zicand: ''Parintilor, sa nu va descurajati ca a ars manastirea. Ca pentru pacatele noastre a ars si pentru ca sa se reinnoiasca ctitorii! Sfintiile voastre rabdati toate ispitele cu tarie si nu parasiti locul acesta sfintit prin rugaciunile si lacrimile inaintasilor nostri. Numai sa tineti cu tarie randuiala acestui schit. Ca cine nu tine randuiala locului, il izgoneste locul de aici! Pastrati randuielile calugaresti si nu lasati nesavarsite nici intr-o zi dumnezeiasca Liturghie si cele sapte Laude.
De veti face asa si veti duce viata curata si veti avea dragoste intre voi, sa stiti ca Maica Domnului va ridica din cenusa acest sfant lacas si veti avea pace si mantuire in locul acesta. Iar de nu veti pazi cu sfintenie pravila, postul si datoriile voastre calugaresti, sa stiti ca se va pustii locul acesta. Ca lui Dumnezeu mai mult ii place un loc pustiu si curat, decat un loc cu calugari multi si dezbinati!''
CUM A FOST ALES LOCTIITOR DE EGUMEN MONAHUL CLEOPA
Dupa incendiul din vara anului 1941, Schitul Sihas-tria supravietuia din ce in ce mai greu. Batranul staret, in varsta de 82 de ani, era tot mai bolnav. Nu mai putea sluji Sfanta Liturghie si cu greu spovedea si dadea sfaturi. Ba, a fost si batut de hotii Balta, care i-au scos un ochi.
În vara anului 1942, in Sihastria slujea numai Ieroschimonahul Ioil Gheorghiu, ucenicul batranului staret, ajutat de Ieromonahul Calistrat Bobu. Apoi, din cauza lipsei de chilii, dupa incendiul amintit, o buna parte din frati si calugari s-au dus la Manastirile Neamt si Secu. Mancarea se facea intr-o bucatarie de vara, iar masa se dadea la obste intr-un beci, care tinea loc de trapeza in timpul zilei, iar noaptea era dormitor pentru parinti.
Staretul Ioanichie Moroi avea insa si mangaieri. Odata, pe cand era bolnav si se ingrijora pentru soarta schitului, a intrat in chilia lui o femeie imbracata cu buna cuviinta si, apropiindu-se de el, i-a zis: ''Nu te intrista, Parinte Ioanichie. De acum ne vom ingriji noi de acest sfant lacas!'' Era Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, patroana schitului! Într-adevar, din anul 1942 s-a simtit permanent acoperamantul si binecuvantarea Maicii Dom-nului peste Sihastria.
În aceeasi perioada, parintii duhovnici, impreuna cu tot soborul, la propunerea egumenului Ioanichie Moroi, au hotarat sa-l numeasca loctiitor de egumen pe monahul Cleopa Ilie, care era tanar, hotarat si foarte duhovnicesc. Atunci duhovnicii si batranii au facut rugaciune in biserica la icoana Maicii Domnului si apoi au urcat cu totii la stana schitului de pe muntele Taciunele, ca sa-l cheme pe Parintele Cleopa ca loctiitor de staret pana va randui Dumnezeu un egumen.
Era in Postul Sfintilor Apostoli. Cand au ajuns cu totii la stana, fratii, impreuna cu Parintele Cleopa, tundeau oile. Atunci Ierodiaconul Ghemnazie Pristav, care era mai indraznet, i-a zis:
- Parinte Cleopa, a venit vremea, ca pe timpul lui David, sa lasi pe cele fatatoare si de acum sa pasti pe cele cuvantatoare! Iata, schitul este ars, staretul nostru este orb si bolnav si calugarii se risipesc! Vino si ajuta la refacerea schitului. Te vrem cu totii, te cheama si parintele staret Ioanichie, care ne-a crescut pe toti, ca el nu mai poate!
Auzind aceste cuvinte, Parintele Cleopa a zis:
- Eu sunt prea tanar si nu pot sa fiu staret la schit. Cautati pe altcineva, ca eu nu ma pricep sa povatuiesc sufletele si sunt om pacatos!
- Ba nu, Parinte Cleopa, acum te cheama Dumne-zeu si trebuie sa faci ascultare, cum ai facut totdeauna! Te vom ajuta si noi si, cu rugaciunile Maicii Domnului, avem nadejde ca vei putea salva obstea schitului nostru care se risipeste din zi in zi!
- Va rog, parintilor, a zis monahul Cleopa, mai lasati-ma sa ma rog lui Dumnezeu si sa ma gandesc o luna de zile, ca sunt tanar si nu stiu ce sa fac! Daca nu, ma duc la Manastirea Secu!
- Bine, Parinte Cleopa, te lasam o luna de zile sa te rogi!
Apoi, coborand de la stana, a zis duhovnicul Calistrat: ''Prea repede l-am luat pe Parintele Cleopa! Sa ne rugam la Maica Domnului si sa-l mai lasam sa se gandeasca!''
A doua zi, Parintele Cleopa a scris o carte postala Parintelui Paisie de la Schitul Cozancea si i-a cerut sfat ce sa faca in aceasta grea incercare. Iar el a postit trei zile si s-a rugat in taina lui Dumnezeu sa se faca voia Sa.
Dupa zece zile a primit de la pustnicul Paisie o carte postala cu urmatorul cuprins: ''Dragul tatei, de la mine pacatosul sa fii ca si cum n-ai da si ca si cum n-ai lua! Nu te bucura cand te-or pune staret si nu te supara cand te-or scoate din staretie! Fa ascultare de batranul staret si de soborul parintilor si lasa-te intru toate in voia lui Dumnezeu!''
Astfel, Schimonahul Paisie l-a binecuvantat sa ajute la innoirea Schitului Sihastria si trecand o luna de zile de rugaciune si asteptare, monahul Cleopa a luat conducerea administrativa a obstii. Parintii si fratii s-au bucurat de aceasta schimbare si toti ascultau de cuvantul sau. Ba si batranul staret era fericit ca ucenicul sau iubit a fost randuit de Dumnezeu sa povatuiasca acest schit.
LOCTIITOR DE EGUMEN
Prima grija a Parintelui Cleopa a fost aceea de a reinnoi incinta si chiliile arse de foc in anul 1941. Cu ajutorul Manastirii Neamt, care a dat gratuit sute de metri cubi de lemn si cherestea, si al credinciosilor din imprejurimi, in toamna anului 1942 s-a inceput constructia a doua corpuri de chilii cu peste 20 de incaperi, in locul celor distruse de foc. În anii urmatori, 1943-1944, la aceste chilii au lucrat cel mai mult credinciosii din satul Radaseni - Suceava, care erau evacuati din cauza razboiului in padurile seculare din imprejurimi.
Noul egumen era foarte pretuit, atat de obstea schitului, cat si de credinciosii refugiati aici, intrucat era foarte evlavios, postea mult, era bland, ii imbarbata pe toti, calugari si mireni, si indeosebi avea darul cuvantului prin care calauzea si hranea duhovniceste pe fiecare.
Dupa ce frontul a trecut la vest de Carpati, Parintele Cleopa a continuat constructia chiliilor si a acoperit cu tabla biserica de piatra.
Astfel, cu harul lui Dumnezeu si cu binecuvantarea Maicii Domnului, protectoarea acestui sfant asezamant, Parintele Cleopa s-a dovedit de la inceput un calugar foarte ravnitor, un egumen curajos si duhovnicesc si un bun iconom.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
SFÂRSITUL STARETULUI IOANICHIE MOROI
Dupa 33 de ani de aspra nevointa duhovniceasca, Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a imbolnavit greu si nu mai putea conduce Schitul Sihastria. Dar era fericit ca ucenicul sau, monahul Cleopa, a fost randuit sa-i continue activitatea duhovniceasca.
Ultimii doi ani de viata, marele staret i-a petrecut mai mult in chilie, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, spovedind si dand sfaturi ucenicilor sai. Dar era fericit ca schitul se innoia atat duhovniceste, cat si material.
În anul 1943, boala staretului Ioanichie se agravase. Zi si noapte avea doi ucenici care il ingrijeau. Iar in august 1944, fiul sau dupa trup, monahul Nicanor, a fost impuscat de ostasii rusi in apropierea frontului.
La 3 septembrie 1944, simtindu-si aproape sfarsitul, batranul i-a chemat pe toti langa patul sau si le-a dat ultimul sfat. Adica sa se roage neincetat, sa faca ascultare cu dragoste, sa iubeasca sfanta biserica si sa duca viata curata in Hristos. Apoi, cerandu-si iertare, i-a sarutat pe toti si le-a zis de trei ori: ''Marti ma duc la Tata!…'', proorocind prin aceasta sfarsitul vietii lui.
Dupa o viata cu grele incercari si mari suferinte, la 5 septembrie, orele 10, marele staret Ioanichie Moroi si-a dat sufletul in mainile Tatalui Ceresc, lasand in urma lui un vrednic continuator in lucrarea de innoire a acestui schit, pe Parintele Cleopa. Fiind plans de tot soborul, a fost inmormantat in cimitirul nou din livada manastirii.
Trecand cativa ani, si Schimonahia Augustina din Manastirea Agapia, fosta lui sotie, si-a dat sufletul cu pace, fiind inmormantata in cimitirul manastirii.
CUM A FOST ALES EGUMEN DEPLIN MONAHUL CLEOPA
Dupa mutarea la cele ceresti a batranului egumen Ioanichie Moroi, toata grija Schitului Sihastria apasa pe umerii monahului Cleopa. Dar el nu voia sa primeasca hirotonia in diacon si preot, caci se temea de aceasta mare raspundere in fata lui Dumnezeu. Iata insa cum a randuit Dumnezeu sa fie hirotonit si apoi sa fie numit egumen deplin al schitului:
În luna octombrie, anul 1944, monahul Cleopa impreuna cu cativa frati au mers la via schitului din comuna Racova - Buhusi, pentru a aduce struguri. Pe cale, aproape de Buhusi, i-a iesit inainte o femeie evlavioasa, avand in mainile sale un rand de vesminte preotesti, un liturghier si un toiag de preot si i-a zis:
- Parinte, au ramas in casa mea aceste vesminte si obiecte sfinte de la un preot militar, care statea la noi pe timpul razboiului. Apoi, mergand cu frontul mai departe, le-a lasat in casa noastra si nu stiu ce sa fac cu ele!
- Soro, da-le la o biserica sau la o manastire care are nevoie de ele, ca nu este bine sa tii in casa aceste obiecte sfinte!
- Parinte, daca le dau sfintiei tale, le primesti?
- Da-ni-le noua, crestina, si le ducem la manastire, ca este pacat sa stea oriunde!
- Poftim, parinte, vesmintele, cartea si toiagul! Multumesc lui Dumnezeu ca v-am intalnit sa vi le dau!
Luand aceste obiecte, Parintele Cleopa le-a pus in caruta si cugeta in sine: ''Oare de ce a adus aceasta femeie vesmintele, toiagul si liturghierul tocmai la mine? Nu cumva este un semn ca Dumnezeu vrea sa fiu hirotonit preot si sa povatuiesc cu toiagul acesta obstea Schitului Sihastria?''
Întorcandu-se de la vie si spovedindu-se, a spus duhovnicului toate acestea. Iar duhovnicul, intelegand ca este un semn de la Dumnezeu, i-a zis: ''Fa ascultare, Parinte Cleopa, ca aceasta am fagaduit toti la calugarie si fara aceasta nu ne putem mantui! Apoi cine sa conduca obstea schitului, daca toti fugim de raspundere? Ca zic Sfintii Parinti: ''Ascultarea este viata, iar neascultarea este moarte''!''
Dupa doua luni, la 27 decembrie 1944, cand se praznuieste Sfantul Arhidiacon Stefan, monahul Cleopa a fost hirotonit ierodiacon; iar la 23 ianuarie 1945, cand se praznuieste Sfantul Sfintit Mucenic Clement, a fost hirotonit ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt.
Dupa putin timp, Ieromonahul Cleopa Ilie avea sa fie numit oficial egumen al Schitului Sihastria.
SCHITUL SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1945-1946
Odata cu incetarea razboiului, lucrarile de reinnoire a schitului, incepute in anul 1942, au continuat inca trei ani. Astfel, in anul 1945 s-a terminat si s-a sfintit trapeza noua, unde puteau lua masa peste o suta de persoane. De asemenea s-au terminat in buna parte chiliile de pe latura de nord a incintei, cu zece incaperi mari, si bucataria pentru intreaga obste. În anii 1945-1946 s-a refacut si corpul de chilii din partea de sud a incintei, compus tot din zece incaperi, insa mai mici.
Iata ce povestea Parintele Cleopa despre greutatile care le-a intampinat cu innoirea schitului: ''Cand m-au numit staret, era foarte greu. Schitul nu avea nici de unele. Hramul venea si noi nu aveam nimic pregatit. Chiliile erau arse si clopotele topite, iar la biserica mare fusese de asemenea mistuit de flacari acoperisul. Atunci m-am dus la Manastirea Neamt sa imprumut ceva bani. Dar nu mi-au dat, caci nu aveau fonduri.
Apoi am trecut pe la Protosinghelul Ioachim Spataru, omul lui Dumnezeu! La el se afla un bun crestin din Bucuresti, Constantin Valsan, director general la Telefoane. Acesta, auzind ca nu avem nimic pentru hram, mi-a dat 800.000 de lei, bani multi pe vremea aceea. Cand am venit la Sihastria, ma astepta Parintele Ioil Gheorghiu, duhovnicul nostru, care se ruga lui Dumnezeu ca sa primim ceva ajutor. Auzind de donatia primita, s-a mirat si a multumit lui Dumnezeu''.
În primavara anului 1946, credinciosii din comuna Radaseni - Suceava, care fusesera evacuati pe timpul razboiului in padurile din jurul Sihastriei, au hotarat sa construiasca, in mod gratuit, un nou paraclis de iarna in locul celui incendiat in anul 1941, cu acelasi hram - Sfintii Parinti Ioachim si Ana.
Ctitorul acestui nou sfant lacas a fost Ieromonahul si duhovnicul Gherasim Campanu, originar din acelasi sat. Pana la sfarsitul anului 1946, paraclisul era aproape gata. Lipsea doar catapeteasma, care era in lucru, si pictura interioara. Prin aceasta, locuitorii din Radaseni, ca si din alte sate, au savarsit un act de recunostinta lui Dumnezeu si nevoitorilor din acest schit, pentru ca au fost izbaviti de primejdii si de moarte la Sihastria, pe timpul razboiului din vara anului 1944.
În acesti doi ani, 1945-1946, a randuit Dumnezeu sa vina numerosi tineri si varstnici in obstea schitului, marindu-se mult numarul vietuitorilor. Aceasta s-a intam-plat din doua motive. Întai, din cauza foametei si a saraciei care amenintau intreaga tara, si al doilea, pentru renumele deosebit pe care incepuse sa-l aiba Protosin-ghelul Cleopa. De aceea Schitul Sihastria luase o amploare atat duhovniceasca, cat si materiala deosebita.
Sufletul acestei propasiri era, desigur, Parintele Cleopa, omul lui Dumnezeu, care incepuse sa fie tot mai vestit in partea locului. Caci in timp ce alte manastiri si schituri aveau lipsa de personal si mai ales lipsa de parinti duhovnicesti, Sihastria inflorea din zi in zi datorita blandului si milostivului egumen al acestui schit. El era parinte, tata si povatuitor sufletesc al tuturor: calugari, intelectuali, credinciosi de rand, saraci si cersetori.
Zilnic era cautat de toti si statea in mijlocul mul-timii, ajutand, sfatuind, mustrand, hranind si impacand pe fiecare. Astfel, Parintele Cleopa s-a facut cunoscut in tara mai ales prin darul cuvantului si prin predici, apoi prin spovedanie si sfatuire duhovniceasca, si, al treilea, prin milostenie.
Datorita bunatatii si intelepciunii sale duhovnicesti, Dumnezeu sporea harul si darul in el si le revarsa peste obstea acestui schit, cu rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui sfant asezamant.
EPISCOPUL SFÂNT IOAN DIN MUNTII SIHLEI SI PARINTELE CLEOPA
Fericitul Episcop Ioan s-a intalnit intaia oara cu fratii Constantin si Vasile in toamna anului 1930, in Muntii Sihlei, la locul numit ''Rapa lui Coroi'', cand i-a profetit lui Vasile prin fratele sau Constantin ''ca trebuie sa se pregateasca ca are de mers o cale lunga''. Într-a-devar, dupa sase luni, fratele Vasile s-a mutat la Domnul.
Despre alte intalniri ale acestui episcop minunat cu Parintele Cleopa nu avem cunostinta; dar credem ca ele au avut loc cu siguranta. Însa vremurile tulburi din anii 1940-1950 au facut sa nu se vorbeasca in public despre acest episcop sfant, care s-a nevoit in aceasta zona pana dupa anul 1951.
Cele trei ''intalniri'' din anii 1946-1947 ale Proto-singhelului Teodul Varzare, duhovnicul Manastirii Agapia, cu acest sfant episcop, in Poiana Trapezei, pe poteca ce coboara dinspre Agapia spre Sihastria, sunt destul de concludente. Prima intalnire a avut loc in primavara anului 1946, cand episcopul a cerut sa i se aduca hartie si cerneala ''ca are ceva de scris''.
Vazand pe duhovnic, episcopul l-a binecuvantat cu amandoua mainile si i-a zis cu glas profetic: ''Parinte Teodul, te duci la Sihastria, la Parintele Cleopa? De multe ori ma duc si eu la Sihastria si stau la slujba in biserica, insa, cu darul lui Dumnezeu, nu ma vede nimeni! Stiu ca sfintia ta vrei sa te retragi din Agapia la Sihastria, dar sa nu te duci. Ramai acolo si fa ascultare, ca nu degeaba te-a trimis Dumnezeu la Agapia. Acolo este mantuirea sfintiei tale!''
Iata la ce masura de sfintenie ajunsese acest mare episcop si vas al Duhului Sfant! El venea la sfintele slujbe la Sihastria, dar nu-l vedea nimeni. Însa el il cinstea in chip deosebit pe Parintele Cleopa.
A doua intalnire intre Parintele Teodul si Episcopul Ioan a avut loc in vara aceluiasi an, in acelasi loc, cand parintele i-a adus hartie si cerneala dupa cum i-a cerut, dar nimeni nu stie daca fericitul episcop a scris ceva si ce anume.
Episcopul, binecuvantandu-l iarasi cu amandoua mainile, l-a sarutat pe frunte si i-a zis: ''Parinte Teodul, te duci la Sihastria. Mai bine intoarce-te inapoi la Agapia, ca Parintele Cleopa lipseste azi din schit, caci este chemat la Manastirea Neamt la consiliu!'' Iata ce minunat era acest episcop plin de harul Duhului Sfant! El se ruga pentru Parintele Cleopa si il ajuta haric sa povatuiasca bine acest sfant locas.
Astfel acest episcop sfant, care fusese vicar la Mitropolia din Kiev pana in anul 1918, dupa care s-a refugiat in Romania si s-a nevoit in Muntii Sihlei, era in stransa legatura duhovniceasca cu Manastirea Sihastria si cu Parintele Cleopa cu care, probabil, se intalnea fie tainic, noaptea, fie in Duhul Sfant, prin sfanta rugaciune. Unii parinti duhovnici cred ca acest sfant episcop se vedea uneori cu Parintele Cleopa, pe cand acesta se retrasese in anul 1948 in Muntii Sihastriei, intrucat amandoi isi aveau chiliile pustnicesti in partea locului.
Noi suntem incredintati ca cei ce slujesc lui Hristos cu inima curata, se cunosc si aici si dincolo de mormant, se cauta unii pe altii, se iubesc, se ajuta si se roaga unii pentru altii. Caci aceasta este bucuria cuviosilor, lauda dreptilor si mangaierea sfintilor, ca, atat ''in trup'', cat si ''in afara de trup'', sa se cunoasca haric unii cu altii in Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.
A treia si ultima intalnire a Episcopului Ioan cu Parintele Teodul a avut loc in vara anului 1947, cand dorea sa se reintoarca in patria sa.
RIDICAREA SCHITULUI SIHASTRIA LA RANG DE MANASTIRE
În anul 1947, facandu-se cunoscut peste tot numele si activitatea duhovniceasca si administrativa a Protosin-ghelului Cleopa Ilie, egumenul Schitului Sihastria, Patriarhia Romana a luat in atentie eforturile de innoire generala a acestui sfant asezamant monahal.
Cel dintai care a propus ridicarea Schitului Sihastria la rang de manastire independenta si de sine statatoare, a fost Arhimandritul Teofil Pandele, care era director si inspector general la Ministerul Cultelor, si care supraveghea activitatea tuturor manastirilor din tara, atat pe linie de minister, cat si la nivel de Patriarhie.
Cercetand canonic si administrativ situatia Schitului Sihastria si constatand ca acest asezamant indeplineste toate conditiile legale pentru a fi ridicat la rang de manastire, Arhimandritul Teofil Pandele a facut un memoriu amplu pe care l-a inmanat atat Patriarhului Nicodim si Mitropolitului Moldovei, Irineu Mihalcescu, cat si Ministerului Cultelor. Cercetandu-se la fata locului, s-a constatat ca Schitul Sihastria are o obste de peste 50 de vietuitori si ca desfasoara o activitate duhovniceasca si misionara deosebita in partea locului, fiind condusa de un staret autodidact de mare renume.
Luand in considerare toate acestea, la propunerea Mitropoliei Moldovei, Patriarhul Romaniei a aprobat ridicarea Schitului Sihastria la rang de manastire cu decizia patriarhala nr. 299/30 iunie 1947, precum si ridicarea Protosinghelului Cleopa Ilie la rang de arhiman-drit cu decizia patriarhala nr. 379/19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotarat intrucat el a reusit ca, numai in cinci ani de zile, sa faca dintr-un schit ars integral, o manastire renumita si bine organizata.
Hirotesia in arhimandrit a Parintelui Cleopa a fost facuta de Episcopul Valerie Moglan, Vicarul Mitropoliei Moldovei, in Manastirea Sihastria, la 19 septembrie 1947. În predica sa, Episcopul Valerie a adresat Arhimandritu-lui Cleopa urmatoarele cuvinte: ''Parinte Cleopa, primeste bastonul acesta. Cine asculta de sfintia ta, de Dumnezeu asculta! Cine nu asculta, poti sa-l bati cu toata padurea, ca om din el tot nu mai faci!''
Dam mai jos actul sinodal de ridicare la rang de manastire a Schitului Sihastria - Neamt, cu hramul Nasterea Maicii Domnului:
PATRIARHUL ROMÂNIEI
Nr. 298 Cabinet
1947 iunie 30
D E C I Z I U N E A nr. 299
Din mila lui Dumnezeu, Nicodim, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al Romaniei.
Avand in vedere raportul Nr. 83/947, al Sf. Schit Sihastria din Jud. Neamt, prin care solicita ridicarea la rangul de Manastire;
Avand in vedere, ca personalul Sf. Schit trece de 50 de persoane;
Avand in vedere dragostea si abnegatia cu care personalul Sf. Schit Sihastria din jud. Neamt isi indepli-neste indatoririle monahale,
D E C I D E M :
Art. I. - Sf. Schit Sihastria, din jud. Neamt, se ridica la rangul de Manastire, numindu-se pe viitor ''Sf. Manastire Sihastria'', jud. Neamt.
Art. II. - P.C. Par. Staret al Sfintei Manastiri Neamtu-Secu, jud. Neamt, este insarcinat cu aducerea la indeplinire a prezentei Deciziuni.
Data in sedinta noastra Patriarhala, astazi 30 Iunie 1947.
P A T R I A R H ,
= N I C O D I M
Odata cu aceasta hotarare sinodala, a trecut sub ascultarea Manastirii Sihastria si Schitul Sihla, care era condus atunci de Ieromonahul Clement Popovici. De ase-menea, a fost transferata in posesia Manastirii Sihastria poiana numita Piciorul Crucii, precum si Muntele Taciu-nele.
Aceste putine date s-au scris pentru a nu fi uitate in timp de cei ce vor urma dupa noi.
TUNDEREA ÎN MONAHISM A MAMEI PARINTELUI CLEOPA
Nemaiavand pe nimeni acasa, batrana mama Ana Ilie plangea zilnic pentru cei noua copii mutati de timpuriu la Domnul. Singura ei alinare in sat era biserica si cimitirul. În fiecare sarbatoare era nelipsita de la biserica, iar dupa slujba isi plangea copiii in cimitir.
Ultimul ei sprijin era acum Parintele Cleopa, sta-retul Sihastriei, care fusese ales de Dumnezeu sa slujeasca Biserica lui Hristos.
Copiii ii murisera toti de tineri, in afara de Parintele Cleopa, iar sotul ei, Alexandru, se mutase si el la cele vesnice, in anul 1943.
Despre acest moment parintele povestea: ''Cand a murit tata, mama imi trimitea telegrama dupa telegrama, chemandu-ma la inmormantare.
Mai tarziu, cand ne-am intalnit, mama m-a intrebat:
- De ce n-ai venit la inmormantarea tatei?
- Eu am venit la manastire si nu mai am tata, nici mama! am raspuns.
- Cum asa? Eu nu sunt mama ta? intreba batrana printre lacrimi.
- Vino la manastire si atunci esti mama mea!''
Într-o toamna tarzie de noiembrie, din anul 1946, Parintele Cleopa si-a adus mama din satul natal, Sulita, la Schitul Sihastria, pentru a fi inchinoviata in obstea Manastirii Agapia Veche.
Aici se ruga in biserica ziua si noaptea si se bucura mult pentru fratii tineri veniti sa slujeasca lui Hristos, socotindu-i ca pe proprii ei copii.
În toamna anului 1947, la 21 septembrie, mama Parintelui Cleopa a fost tunsa in monahism pe seama Manastirii Agapia Veche, schimbandu-i-se numele din Ana in Agafia. Apoi a fost inchinoviata in obstea acestei manastiri, in primavara anului 1948, si incredintata unei maici duhovnicesti, numita Olimpiada. Aici s-a nevoit in chip monahicesc peste 20 de ani, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea, impartindu-si bucuriile si necazurile cu cele trei ucenice ale ei, monahiile Mihaela, Iustina si Iulia.
În fiecare zi Maica Agafia cara lemne la bucatarie, desi era batrana. Ucenica ei ii zicea: ''Maica Agafie, de ce cari lemne cu spinarea la bucatarie?'' Iar ea raspundea: ''Dar eu sa mananc mancarea degeaba?''
Cand venea cate un sarac la Agapia Veche si maica nu avea bani, lua de la ucenicele ei cate ceva si le spunea: ''Am luat de la voi oleaca, ca eu nu am!'' Iar ele ii raspundeau: ''Bine, Maica Agafie, ca ai luat''. Ea insa dadea totul la saraci!
Maica Agafia si cand era in lume dadea multa milostenie la saraci. Uneori povestea ca o ocara sotul ei si ii zicea: ''Mai femeie, eu degeaba aduc cu caruta, ca tu dai totul cu traista!''
Din timp in timp, Maica Agafia trecea muntele si venea la Sihastria sa vorbeasca cu Parintele Cleopa si sa planga la mormintele fiilor ei din cimitir: rasoforul Vasile si monahul Gherasim. Apoi se intorcea la Agapia Veche, mangaiata de cuvintele parintilor din Sihastria.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
O MINUNE A MAICII DOMNULUI
Era in vara anului 1947. Arhimandritul Cleopa pleca la Bucuresti sa aduca obiecte bisericesti pentru noul paraclis. Ajungand in capitala, parintii de la Patriarhie l-au invitat la o intalnire duhovniceasca in casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, unde erau deja adunati numerosi preoti, profesori si credinciosi.
Între ei erau si Arhimandritii Benedict Ghius, Dosoftei Morariu, Gherontie Ghenoiu, Parintele Profesor Dumitru Staniloae si multi alti intelectuali. Se puneau intrebari si se dadeau raspunsuri duhovnicesti. În acel moment a intrat in sala si Parintele Cleopa. Invitatii s-au sculat in picioare si, cerand binecuvantare, asteptau ca parintele sa le vorbeasca cuvant de folos.
Fiind rugat, Parintele Cleopa a inceput sa le spuna un cuvant de la Sfintii Parinti despre cinstirea Maicii Domnului. În timp ce vorbea el, deodata s-a savarsit o minune!
Icoana mare a Maicii Domnului din perete, pe care era inchipuit si Proorocul David, a inceput sa se clatine tare timp de cateva minute si sa scoata un sunet ca de harpa. Parintii si credinciosii adunati in sala, fiind cuprinsi de emotie, nu stiau ce minune sa fie aceasta. Unii plangeau, altii isi faceau cruce, altii se inchinau la icoana Maicii Domnului, iar altii se rugau cu lacrimi, fiind cuprinsi de uimire. Dintre toti, Arhimandritul Benedict Ghius a fost cel mai mult miscat, repetand mereu: ''Maica Domnului… Maica Domnului… O minune!… O minune!''
Dupa cateva minute, icoana s-a oprit pe loc, pendulul batea normal si toti, cuprinsi de emotie, se rugau la Maica Domnului sa aiba mila de tara si de poporul roman. Aceasta minune a Maicii Domnului cu Pruncul in brate a intarit mult in credinta pe toti cei ce erau de fata, mangaindu-le sufletul.
Dupa ce Parintele Cleopa si-a incheiat cuvantul, au cantat cu totii axionul Maicii Domnului si s-au retras fiecare cu gandul la minunea savarsita. Cei mai multi au considerat ca prin aceasta minune Maica Domnului a binevoit sa arate un semn de imbarbatare si de mangaiere pentru binecredinciosii crestini, intr-un moment in care urmau sa vina grele incercari peste tara noastra.
SFINTIREA NOULUI PARACLIS
Primul paraclis al Schitului Sihastria, cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana, a fost construit in anul 1846, de duhovnicul Calistrat de la Manastirea Secu. În anul 1941, arzand vechiul paraclis, credinciosii din comuna Radaseni au construit alaturi un nou paraclis din lemn, cu acelasi hram.
Tot acum s-a terminat si catapeteasma din lemn de stejar, sculptata de fratii Vasile si Ioan Resmerita, din comuna Grumazesti - Targu Neamt si s-au cumparat sfintele vase, vesminte si celelalte obiecte de cult necesare.
În toamna anului 1947, paraclisul cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana era pregatit pentru sfintire. Data sfintirii s-a stabilit la 26 octombrie, cand se praznuieste Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir.
Slujba de sfintire s-a savarsit de Episcopul Valerie Moglan, de la Manastirea Neamt, care a rostit si un frumos cuvant duhovnicesc.
În aceeasi toamna, dupa terminarea lucrarilor din paraclis, Parintele Cleopa cauta un pictor sa picteze interiorul. Dar nu era multumit cu cei care se ofereau.
Atunci a randuit Dumnezeu sa se afle un pictor iscusit, basarabean, numit Ioan Protcencu, originar din Ucraina, care lucra icoane pentru biserici in apropierea Capitalei. La staruinta Parintelui Cleopa, pictorul a fost adus la Sihastria si, in primavara anului 1948, a inceput pictura murala in paraclis. El era un crestin profund si meditativ. Se ruga mult, vorbea foarte putin si practica rugaciunea lui Iisus. Picta numai cu post. Iar dupa ce manca, nu mai picta nimic in acea zi, considerand un pacat sa picteze dupa masa. Dupa ce se odihnea putin pe o banca din livada, intotdeauna singur, se intorcea la camera sa si pregatea vopsele pentru ziua urmatoare.
Înainte de sfarsitul lui a primit schima monahala sub numele de Irineu. Viata lui exemplara ii indemna si pe fratii din manastire sa se nevoiasca mai mult pentru mantuirea lor.
BUCURII SI NECAZURI
Nu putem trece sub tacere necazurile pe care le suferea Manastirea Sihastria, si mai ales staretul acestui sfant asezamant, spre sfarsitul anului 1947, datorita unei vestite bande de talhari, care au pradat manastirile si oamenii din zona Neamt timp de peste 6 ani, facand peste tot tulburare, paguba si sminteala.
Manastirea Sihastria si Schitul Sihla, in zona carora se adaposteau hotii, au patimit multe de la ei, fiind mai izolate de celelalte manastiri.
Îndata dupa sfintirea paraclisului, incinta manastirii a fost inconjurata de hoti. Credinciosii au fost retinuti in biserica sub amenintarea armelor, iar ei au luat tot ce au gasit mai bun in magazia manastirii.
Despre aceasta intamplare spunea Parintele Cleopa: ''Într-o seara, pe cand eram staret si stateam la slujba privegherii in biserica, a venit Balta cu ai lui, m-au scos de la slujba si mi-au cerut vin, mancare si bani. Si fiindca nu aveam nimic, m-au luat, m-au dus in padure si m-au legat de un copac ca sa ma impuste. Atunci unul dintre ei i-a spus celui mai mare: ''Nu iti aduci tu aminte cum ne dadea sa mancam cand era la stana? Si acum vrei sa-l impusti?'' Si s-au luat la cearta intre ei si au plecat in padure, iar pe mine m-au dezlegat si am venit la manastire''.
A doua zi, Parintele Cleopa, intristat de toate acestea, s-a dus la Episcopul Valerie din Manastirea Neamt si i-a cerut sfat:
- Preasfintite, ce sa facem sa scapam manastirea de acesti hoti, care ne prada si ne tulbura de sase ani?
- Parinte Cleopa, stii ce sa faceti? Sa faceti privegherea Acoperamantului Maicii Domnului in fiecare marti seara si sa cititi ziua si noaptea la Psaltire in biserica cate doua ore fiecare, de la staret pana la ultimul frate. Daca veti face asa, Maica Domnului va indeparta pe acesti hoti si va va binecuvanta cu tot ce aveti trebuinta, iar manastirea va fi pazita de orice primejdie!
Auzind aceasta, staretul Cleopa a randuit sa se faca privegherea Acoperamantului Maicii Domnului in mod regulat, marti seara, iar Psaltirea sa se citeasca neincetat in biserica, cand nu este slujba. Aceasta randuiala se respecta nestirbit pana astazi, iar acei raufacatori au fost prinsi si pedepsiti dupa lege. De atunci Manastirea Sihastria a fost pazita de toate primejdiile, cu rugaciunile Maicii Domnului, protectoarea acestui sfant lacas.
CUM A IZBAVIT PARINTELE CLEOPA O FEMEIE DE LA MOARTE
În anul 1947, intr-o noapte din postul Craciunului, Parintele Cleopa a spovedit multa lume pana dupa ora 12 si se simtea obosit. Cand voia sa se odihneasca putin, a intrat o femeie tulburata, care plangea, si i-a zis:
- Parinte, stau aici de sase ore… Am venit sa ma spovedesc, caci am pacate foarte mari pe suflet.
- Femeie, sunt obosit. Te rog sa vii dimineata.
- Parinte, daca nu ma primesti acum la spovedanie, eu ma duc sa ma omor. Uite, am si o funie la mine. Am facut pacate mari si am avortat multi copii. Primeste-ma, ca nu mai pot rabda!
Atunci parintele a spovedit pe acea femeie, a imbar-batat-o, a intarit-o sufleteste, i-a dat canon de pocainta si a dezlegat-o de pacatele ei cele mari. A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, femeia a luat aghiasma mare, a sarutat sfintele icoane si s-a intors linistita la casa sa. Asemenea cazuri dificile se repetau de mai multe ori, insa Parintele Cleopa, cu blandetea si intelepciunea sa, reusea intot-deauna sa-i mangaie, sa-i linisteasca si sa-i impace pe toti.
ÎNCHINOVIEREA
PARINTELUI PAISIE LA SIHASTRIA
În calitate de egumen si apoi staret la Manastirea Sihastria, Arhimandritul Cleopa dorea mult sa aduca in obstea sa pe cel dintai parinte duhovnicesc al sau, Ieroschimonahul Paisie. Cu voia lui Dumnezeu, in anul 1948, la 1 decembrie, marele duhovnic Paisie Olaru de la Schitul Cozancea a fost inchinoviat in obstea Manastirii Sihastria, spre mangaierea si bucuria tuturor.
Chiar din primele zile, Ieroschimonahul Paisie a fost randuit sa povatuiasca si sa marturiseasca credinciosii care veneau aici in numar tot mai mare. Astfel, Manas-tirea Sihastria, atat prin staretul ei de atunci, cat si prin duhovnicii iscusiti care-i avea, a creat un curent innoitor de viata duhovniceasca in manastirile din tinutul Neamt.
Zilnic veneau calugari si credinciosi la Sihastria, din alte manastiri si asteptau sa vorbeasca cu Parintele Paisie duhovnicul si sa-si deschida inima inaintea lui. Preoti, calugari, credinciosi de prin sate si orase, intelectuali si tineri de toate varstele ieseau luminati din chilia sa si dadeau lauda lui Dumnezeu pentru ca le-a randuit un parinte duhovnicesc atat de bland si iscusit.
Vinerea era zi de spovedanie saptamanala a monahilor. Mai mult de jumatate din obstea Manastirii Sihastria se marturisea regulat la Parintele Paisie si se mangaia de intelepciunea, tacerea si smerenia sa. Parintele nu vorbea mult, ci zidea duhovniceste pe toti mai ales prin bunatatea si statornicia sa. În general reusea sa spovedeasca in medie intre 50 si 100 de suflete pe zi, monahi si credinciosi din toate zonele tarii.
PRIMA RETRAGERE ÎN MUNTI
A ARHIMANDRITULUI CLEOPA
Parintele Cleopa, umbland multi ani cu oile manastirii prin munti, cunostea toate locurile si chiliile pustnicilor din zona Sihlei si a Sihastriei. De asemenea cunostea si numerosi calugari sihastri foarte nevoitori, care se osteneau in adancul codrilor, necunoscuti de nimeni afara de Dumnezeu si de duhovnicii lor.
În anul 1948, la 21 mai, cand se praznuiesc Sfintii Împarati Constantin si Elena, cuviosia sa a slujit Sfanta Liturghie cu un sobor de preoti si a rostit predica zilei, laudand ravna marilor imparati, care au dat libertate crestinilor si au construit numeroase biserici.
Sfintia sa povestea mai tarziu ucenicilor sai: ''În ziua Sfintilor Împarati Constantin si Elena tineam predica si am zis: ''Sa dea Dumnezeu ca si conducatorii nostri de acum sa fie ca Sfintii Împarati, ca sa-i pomeneasca Biserica in veac!'' Atunci unul din popor m-a si inregistrat si nici n-am apucat sa-mi scot vesmintele, ca a venit o masina si mi-au zis sa merg cu ei. M-au dus la Targu Neamt si acolo m-au pus intr-un beci care nu avea decat un pat de ciment. Apoi m-au anchetat timp de cinci zile, tinandu-ma fara apa si fara mancare. Pe urma mi-au dat drumul''.
Dupa cateva zile, un crestin binefacator i-a spus in taina Parintelui Cleopa sa se retraga pentru un timp, fie in munti, fie in alta parte. Auzind de aceasta, staretul s-a consultat cu cativa duhovnici si in acea noapte s-a retras in Muntii Sihastriei, la locul numit ''Piciorul Cucului'', in adancul padurii, la peste sase kilometri mai sus de manastire. Acolo si-a facut un bordei din lemn in pamant si se ruga neincetat ziua si noaptea, cerand ajutorul si mila lui Dumnezeu si a Maicii Domnului.
O data pe saptamana venea noaptea ieromonahul Macarie, il spovedea si ii aducea cate ceva de mancare. Mai venea uneori si monahul Antonie de la stana, cu care facuse ascultare la oi.
Ne spunea Parintele Cleopa ca, pe cand isi facea bordeiul, veneau niste pasarele si se asezau pe crestetul lui. Iar cand s-a impartasit prima data in fata bordeiului, au venit la el un stol de pasari, cum nu mai vazuse niciodata pana atunci. Ele aveau pe frunte un semn in forma de cruce si cantau foarte frumos tot timpul cat s-a impartasit. Apoi au zburat.
Mai tarziu, terminandu-si Sfintele Taine, s-a hotarat sa savarseasca Sfanta Liturghie. Dupa ce s-a pregatit, citindu-si toate rugaciunile, a asezat Sfantul Antimis pe o buturuga din apropiere si a inceput slujba. Cand a dat binecuvantarea, zicand: Binecuvantata este Împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin, a aparut din nou un stol de pasarele foarte frumoase. Pasarelele s-au asezat intr-o tufa din apropiere si au inceput sa cante. Parintele s-a intrebat in sine: ''Ce sa fie aceasta?'' Dar un glas tainic i-a spus: ''Acestia sunt cantaretii de la strana!''
Apoi a continuat Sfanta Liturghie si s-a impartasit. Dupa ce a facut otpustul, pasarelele au zburat. Si zicea Parintele Cleopa ca de atunci nu a mai vazut in padure pasari asa de frumoase ca acelea. Desigur, faptul ca s-a impartasit si minunea cu pasarelele l-au mangaiat foarte mult. Deci a multumit din inima lui Dumnezeu pentru multa Sa iubire de oameni.
Cat timp a stat in acest loc, l-a mai ajutat Protosinghelul Ioil Gheorghiu, monahul Antonie de la oi si un crestin din satul Mitocul Balan. Semnalul de intalnire cu parintele Antonie era acesta: ucenicul lovea o data intr-un copac si daca parintele auzea lovitura, lovea si el o data, in alt copac. Daca unul nu raspundea, celalalt astepta pana auzea semnalul dinainte stabilit.
Parintele Ioil ii aducea alimente, sare, grau, pesmeti si le punea sub un copac cazut, pentru ca nu stia nimeni locul unde avea bordeiul.
Parintele Cleopa se nevoia mult in bordeiul sau din pamant, rugandu-se ziua si noaptea. Pentru aceea si diavolii ii faceau multe ispite si-l inspaimantau, fie treaz, fie prin somn si prin naluciri de tot felul, precum spunea mai tarziu ucenicilor sai:
''Odata, pe la miezul noptii, citeam pravila, fiind la Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului. Deodata a inceput un duruit puternic. Mai, zic eu, este cutremur mare! Cand am deschis oleaca usa, am vazut o roata cat brazii de mare si niste arapi imprejurul ei, cu furci de foc. Si a zis unul: ''Acesta-i staretul Sihastriei! Bagati-l in roata!'' Si imediat m-am trezit pe roata deasupra. Roata se invartea si ei stateau gata cu furcile, ca sa cad de pe roata in furcile lor.
Dar eu aveam la mine Acatistierul si am zis: ''Dati-va la o parte, ca am acte de la Maica Domnului!'' Atunci n-am mai vazut nici roata, nici nimic… Si m-am trezit in bordei''.
Parintele Cleopa citea zilnic Acatistul Acopera-mantului Maicii Domnului. Într-o zi, cand a deschis cartea sa citeasca, a simtit o buna mireasma de crini si de trandafiri. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu sa departeze de la el acea mireasma, pe care a simtit-o timp de 40 de zile, cand deschidea cartea si voia sa citeasca Acatistul Acoperamantului, temandu-se sa nu fie o inselare de la vrajmasul. Si n-a mai citit acatistul un timp, dandu-si seama ca acel miros este inselare de la diavolul, ca sa-l arunce in mandrie. Caci spunea Parintele Cleopa: ''Cand te rogi, nu este bine sa primesti nici un fel de miros sau vreo impresie simtita, ca atunci vin si dracii de fata si vor sa te arunce in mandrie''. Cand a reluat citirea acatistului, nu a mai simtit acea mireasma. Asa a scapat de cursele diavolului!
Dupa sase luni de retragere in munti, Arhimandritul Cleopa a fost readus ca staret in obstea Manastirii Sihastria, spre bucuria tuturor, atat a calugarilor, cat si a credinciosilor.
*
Dupa 40 de ani, Parintele Cleopa impreuna cu doi ucenici au plecat pentru a cauta bordeiul in care a stat in anul 1948. Au mers incet prin padure cateva ore la locul unde se nevoise parintele, dar nu l-au aflat. Apoi au plecat mai departe. Cand s-au intors, fiind obositi, s-au asezat pe marginea unei rape, pentru a gusta ceva.
În timp ce mancau, Parintele Cleopa a observat ca erau asezati chiar pe locul bordeiului. Acum insa era daramat. Se mai puteau vedea doar bucati de lemn, carton, si fier. Parintele era foarte bucuros ca si-a gasit bordeiul din anii tineretii si a zis: ''Iata o adevarata minune! Cand credeam ca ne-am ostenit in zadar, Domnul ne-a bucurat cu aflarea bordeiului!'' Apoi, dand slava lui Dumnezeu, s-au intors la manastire.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
ARHIMANDRITUL CLEOPA
STARET LA MANASTIREA SLATINA
Dupa aproape un an de liniste, s-a asternut iarasi intristare peste obstea Manastirii Sihastria. Era in luna august, anul 1949, cand Arhimandritul Cleopa a fost chemat la Sfanta Patriarhie de catre Patriarhul Justinian, care il aprecia foarte mult, si a fost randuit sa plece cu un grup de 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria la Manastirea Slatina - Suceava, pentru a innoi obstea si viata duhovniceasca de acolo.
Reintors la Sihastria, Parintele Cleopa a ales 30 de parinti, duhovnici, preoti, monahi si rasofori, printre care si Ieroschimonahul Paisie Olaru. Apoi, lasand staret la Sihastria pe Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul marelui staret Ioanichie Moroi, a randuit plecarea la 30 august 1949.
Ruperea obstii in doua si despartirea dintre ei a fost dureroasa pentru toti. Fiecare lacrima si se ruga, cerand ajutorul Maicii Domnului. Apoi Parintele Cleopa cu cei 30 de parinti si frati au fost insotiti pe cale de tot soborul, iar in apropiere de Paraul Alb si-au luat ramas bun unii de la altii, sarutandu-se si lacrimand. În clipa aceea tocmai venea la Sihastria duhovnicul Manastirii Agapia, Arhimandritul Maxim, un mare protopsalt si un parinte hotarat si iscusit.
Asistand la aceasta despartire, i-a incurajat si pe unii si pe altii, zicand: ''Parintilor, de ce sunteti asa intristati? Sfintii Parinti si-au dat viata pentru Hristos si au aparat Ortodoxia, iar sfintiile voastre plangeti aici ca la raul Babilonului? Auziti cum canta Biserica: ''Sfintilor muce-nici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre!'' Deci, faceti ascultare si va va ajuta Dumnezeu cu rugaciunile Maicii Domnului!'' Apoi au cantat ''Cuvine-se cu adevarat'' si ''Aparatoare Doamna'' si s-au despartit.
Manastirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lapusnea-nu, din anul 1554, care avea doar sapte batrani in vechea obste, ii astepta. Începutul a fost mai greu, dar in cateva luni de zile noua obste s-a acomodat si toate au intrat in normal.
Parintele Cleopa a inceput innoirea vietii duhov-nicesti la Slatina, punand in buna randuiala sfintele slujbe de zi si de noapte si Sfanta Liturghie. A randuit, de ase-menea, spovedania saptamanala, scoala monahala pentru frati si viata de obste dupa modelul Sfantului Teodor Studitul.
Din anul 1950 s-au inchinoviat la Slatina si cativa teologi iscusiti, care il stimau in mod deosebit pe Parintele Cleopa. Între acestia amintim pe Protosinghelul Petroniu Tanase, Ierodiaconul Antonie Plamadeala, viitorul mitro-polit al Ardealului, Arhimandritul Dosoftei Morariu, Protosinghelul Gherontie Balan, Ieroschimonahul Daniil Tudor si Ieromonahul Arsenie Papacioc.
Toti acestia il ajutau pe Parintele Cleopa la buna organizare a acestei manastiri voievodale, facand din Manastirea Slatina o adevarata academie duhovniceasca, unica in acea vreme in intreaga tara.
Vestea innoirii acestei manastiri s-a raspandit peste tot, incat veneau in pelerinaj numerosi credinciosi, stu-denti, intelectuali, oameni de toate varstele si clasele sociale, si primeau sfaturi de la Parintele Cleopa si de la ceilalti duhovnici. Sub povatuirea Protosinghelului Petroniu s-a organizat si un frumos cor bisericesc, format din peste 30 de frati tineri, care te misca pana in adancul sufletului.
Asa a inceput innoirea duhovniceasca a Manastirii Slatina.
POVATUITOR DUHOVNICESC AL MAI MULTOR MANASTIRI DIN MOLDOVA
Arhimandritul Cleopa a fost randuit de Mitropolia Moldovei sa supravegheze si sa indrume viata duhovni-ceasca a mai multor manastiri din imprejurimi: Putna, Moldovita, Rasca, Sihastria si schiturile Sihla si Rarau, dupa modelul Manastirii Slatina. De aceea mergea cu regularitate la fiecare dintre ele si, dupa ce le cerceta si dadea sfaturi duhovnicesti, se intorcea din nou la Slatina.
Preacuviosia sa punea accent cel mai mult pe ascultarea cu dragoste, spovedania saptamanala, ruga-ciunea ''Doamne Iisuse'' si participarea la sfintele slujbe; iar la chilii cerea pravila randuita si implinirea canonului calugaresc. Caci numai asa se pot forma calugari buni, ravnitori pentru Hristos, ascultatori si smeriti. Iar cand se iveau anumite tulburari sau ispite in aceste manastiri, parintele trimitea unul sau doi duhovnici si facea pace si liniste.
În toate manastirile amintite mai sus se facea regulat scoala monahala si se mentinea aceeasi randuiala de viata duhovniceasca.
Timp de trei ani de zile, toate aceste manastiri au progresat mult in viata monahala, datorita atat staretilor respectivi, cat mai ales Arhimandritului Cleopa, care su-praveghea indeaproape buna desfasurare a vietii duhov-nicesti, spre lauda lui Dumnezeu si bucuria credinciosilor.
CUM A SCAPAT PARINTELE CLEOPA DE STARETIA MANASTIRII NEAMT
Pe la inceputul anului 1951, Patriarhul Justinian, dorind sa innoiasca duhovniceste Manastirea Neamt, cea mai mare lavra din tara, a propus sa-l transfere pe Arhimandritul Cleopa la Neamt cu 70 de calugari din Slatina si Sihastria.
Parintele Cleopa, auzind aceasta, s-a intristat mult si s-a rugat Maicii Domnului sa-l izbaveasca de aceasta ispita, amintindu-si de sfatul duhovnicului Vichentie de la Manastirea Agapia, care spunea: ''Mai baiete, cand vei da de necazuri mari, sa postesti trei zile si sa te rogi cu lacrimi si Dumnezeu te va invata ce sa faci!'' Si iata cum a procedat.
Într-o noapte s-a inchis in chilia sa, stiind numai ucenicul sau, Ieromonahul Serapion, si s-a rugat cu post timp de sapte zile, de luni pana Duminica.
Dupa sapte zile, noaptea, cum statea pe scaun si atipise putin, a vazut o lumina cereasca in jurul icoanei Maicii Domnului din perete. Apoi Maica Domnului i-a grait din icoana, zicandu-i: ''Nu te intrista pentru tulburarile de la Manastirea Neamt, ca le voi linisti eu. Dar sa nu fii in indoiala''. Caci un gand ii spunea sa se duca la Neamt si altul, sa se duca la pustie.
Apoi s-a dus la duhovnicul sau, Ieroschimonahul Paisie, s-a spovedit si i-a spus tot ce a auzit si a vazut la icoana Maicii Domnului din chilie. Batranul i-a zis: ''Este un semn dumnezeiesc. Dar nu mai spune deocamdata nimanui vedenia aceasta. Acum pregateste-te si maine sa te impartasesti. Si de va fi de la Dumnezeu sa te duca la Manastirea Neamt, Maica Domnului o sa te ajute. Iar de nu va fi voia Lui, vei ramane pe loc''.
A doua zi, dupa Sfanta Liturghie, Parintele Cleopa a primit vestea ca patriarhul s-a sfatuit cu mai multi si a hotarat sa ramana lucrurile pe loc, ca mai inainte. Asa s-au linistit toate, cu rugaciunile Maicii Domnului si cu binecuvantarea duhovnicului sau, Ieroschimonahul Paisie.
A DOUA RETRAGERE ÎN MUNTI A STARETULUI CLEOPA,
ÎNTRE ANII 1952-1954
Pana in primavara anului 1952, Manastirea Slatina a inflorit mult, numarandu-se printre cele mai organizate manastiri din tara noastra. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau in sarbatori sa asculte sfintele slujbe si predica Parintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfasurau in pace si cu buna randuiala. Însa Parintele Cleopa spunea in taina catre ucenicii sai: ''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihastria, unde m-am calugarit si am trait atatia ani''.
Diavolul insa, care nu doarme niciodata, nu putea rabda buna nevointa si armonia monahilor din Manastirea Slatina. De aceea a indemnat securitatea de atunci sa faca o ancheta amanuntita in obstea acestei manastiri. Sosind noaptea, organele de securitate au venit intr-un numar mare, au cercetat si amenintat pe staret si pe cei mai de seama din manastire. La urma au retinut pe cativa dintre ei, in frunte cu Parintele Cleopa, Ieromonahul Arsenie Papacioc si fratele Constantin Dumitrescu.
Ducandu-i la Falticeni, i-au anchetat toata noaptea. Atunci Parintelui Cleopa i se reprosa: ''Dumneata sabo-tezi economia nationala si spui ca astazi este Gheorghe, si maine Vasile si este sarbatoare, iar oamenii pun tapina jos si nu mai lucreaza!''
Parintele Cleopa insa le raspundea: ''Cum sa nu spun ca este sarbatoare, daca este scrisa in calendar de Sfanta Biserica?'' La sfarsit i-au spus parintelui sa nu mai faca propaganda religioasa si i-au dat drumul.
Ajungand noaptea la manastire, Parintele Cleopa s-a spovedit la duhovnicul sau si, cu sfatul lui, s-a retras in taina, impreuna cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, in Muntii Stanisoarei si in alte locuri necunoscute de noi, pana s-au linistit tulburarile de la Slatina. Unul altuia se spovedeau si aveau Sfintele Taine cu ei, din care se impartaseau la doua-trei saptamani, ei nefiind impreuna tot timpul. Au stat ascunsi multa vreme in padurile din preajma satelor Negrileasa si Ostra, adapostindu-se la o stana parasita si primind alimente o data pe luna de la un bun crestin, pe nume Straton.
Multi lupi erau atunci prin Muntii Stanisoarei, dar cei care le aduceau de mancare nu se temeau de ei, pentru rugaciunile celor doi pustnici tainuiti.
Dupa intoarcerea sa la Sihastria, Parintele Cleopa povestea uneori momente din pribegia sa in munti:
''Cand eram prin padure, pribeag, ma mai cercetau ''prietenii'' mei, care erau acestia: mos martin si vicleana vulpe. Cu ''mosul'' scapam mai ieftin. Cand il auzeam mormaind, ii aruncam cate un cartof si pleca; dar cu vulpea nu era tot asa. Ea venea noaptea pana la usa bordeiului si daca, din intamplare, uitam ceva de mancare afara, bucuria ei. Avea ea grija!
Odata am uitat ceaunul in care faceam mancare. Mai avea ceva in el. A venit vulpea fara nici o rusine si a inceput sa manance. Eu am vazut-o pe ferestruica si am iesit afara. Ea, cand m-a vazut, a dat sa fuga, dar toarta ceaunului i-a cazut dupa cap. Acum nu-mi era de mancare, imi parea rau de ceaun, ca nu mai aveam in ce sa fac mancare. Fugeam dupa ea si strigam: ''Lasa ceaunul!…'' Dar ea, tot vicleana. S-a apropiat de o creanga, a agatat ceaunul, a scos capul si a fugit. Eu am fost bucuros ca mi-a ramas ceaunul!
Am avut si alti prieteni mai grozavi. Acestia erau pasii sau sobolanii de padure. Daca nu stii sa te organizezi, acestia te lasa fara mancare in toiul iernii. Aveam in chilie un sac cu posmag legat la grinda. Cum se lasa seara, veneau si ''enoriasii''. Au gaurit bordeiul si veneau la posmag. Mie nu-mi era de posmag, pe cat ma suparam ca nu pot sa-mi fac pravila.
Cum incepeam sa citesc, ei incepeau sa rontaie la posmag. Ce sa fac? Am luat un bat in mana dreapta si Psaltirea in mana stanga. Asa imi faceam eu pravila: Doamne, auzi rugaciunea mea, iar cu batul, ''poc'' dupa pasi! Dupa ce loveam, se faceau ca-s morti. Apoi conti-nuam: asculta cererea mea si alte cateva stihuri, si iar incepeau sa rontaie si eu cu bata iar ii loveam. Si iaca asa imi faceam eu pravila pana am astupat toate gaurile''.
Odata, mergand prin padure, intr-o toamna tarzie, l-a prins o ploaie rece, care l-a udat pana la piele. Fiind foarte departe de bordei, a trebuit sa mearga o bucata buna de drum cu hainele ude. Pe cale, fiind frig si sufland si un vant rece, aproape a anchilozat si a cazut jos nu departe de bordei, fara a se mai putea misca.
Parintele se gandea: ''Acum voi muri si nu am Sfanta Împartasanie la mine''. Atunci s-a rugat fierbinte si incet-incet s-a tarat pana la adapost. Acolo cu greu si-a facut focul, s-a asezat langa el, s-a uscat si asa si-a revenit si a scapat de moarte.
Dar Parintele Cleopa a avut si altfel de ispite, dupa cum ne spunea:
''Eram intr-o noapte la ora unu in bordei. Facusem Miezonoptica si eram pe la sfarsitul Utreniei, cand deodata aud: buf, buf, buf…! Se cutremura pamantul. Eu am iesit sa vad ce se aude, dar cand am deschis usa la bordei am vazut afara o lumina mare si in lumina, o masina de alama cu multe roti.
Din ea a coborat un om inalt, cu ochii mari, pe jumatate albi si pe jumatate negri, care numai atat a zis apasat: ''Ce cauti aici?'' Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfintii Parinti. Ca daca ai Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine intr-o scorbura de brad in bordei. Si cand am vazut asa, am intrat repede inauntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine in brate si numai atat am zis: ''Doamne Iisuse, nu ma lasa!''
Sa vezi tu atunci rugaciune cand este dracul la usa! Si cand m-am uitat din nou afara, l-am vazut cum se dadea inapoi alungat de puterea lui Hristos. Langa bordei era o rapa mare unde a cazut acel duh necurat. Dar cum a cazut? Cand a ajuns la rapa, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu masina si pe urma a cazut si s-a facut un zgomot mare de mi-au tiuit urechile pana a doua zi la ora unu''.
Altadata, in timp ce statea in bordei, a auzit iarasi zgomot. Si cand a iesit afara, se facea ca incepuse un adevarat razboi. Vedea tancuri venind spre el, soldati inarmati alergand, si i se parea ca o intreaga armata incerca sa-l prinda. Atunci a inceput rugaciunea lui Iisus si toata nalucirea a disparut.
Povestea si Parintele Arsenie o intamplare din pustie cu Parintele Cleopa: ''Ne-a apucat odata o ploaie mare intr-o padure nu prea inalta, mare cat casa. Parintele Cleopa era intr-o parte si eu intr-alta parte. Cautam tufisuri mai dese sa ne adapostim. Parintele insa insista, asa, pe sub ramuri, sa vin la el. Pana acolo erau cam 30 de metri. Eu ziceam ca locul meu este mai bun, iar sfintia sa zicea ca locul lui. Atunci m-am gandit: ''Nu! Stai, mai baiete! Ia sa ascult eu pe Parintele Cleopa!'' Am fugit de acolo si imediat a trasnit locul acela in care am fost eu. M-a impresionat! Iata ce inseamna ascultarea!''
În iarna anului 1953, fiind foarte frig, Parintele Cleopa era primit prin casele razlete ale credinciosilor. Seara, parintele tinea cate un cuvant de folos la cei din casa. Apoi zicea gazda: ''Parinte, am un nepotel. Sa vina si el?'' ''Da, sa vina!'' Dupa un timp iarasi zicea: ''Parinte, am si o nepoata. Sa vina si ea sa asculte cuvantul?'' ''Sa vina si ea!'' Dar cand observa parintele ca se aduna prea multi, lasa un biletel pe masa, pe care scria: ''Eu am plecat. Iertati-ma!'' si se retragea in munti.
Pe cand se afla la un credincios, a avut si o alta ispi-ta. Vrajmasul, luand chip de veverita, s-a asezat deasupra icoanei in camera unde locuia. Parintele, maniindu-se, a aruncat cu ceva dupa ea. Dar imediat dupa aceea a inceput sa planga, caci, de fapt, trebuia sa se foloseasca numai de rugaciune in lupta cu diavolul.
Parintii Cleopa si Arsenie s-au nevoit in Muntii Stanisoarei pana in vara anului 1954, cand Patriarhul Justinian a obtinut aprobare ca cei doi nevoitori sa se reintoarca la manastire sau sa vina la Patriarhie.
Cand au venit sa-l scoata din pustie pe Parintele Cleopa si sa-l duca la Patriarhie, se temea ca nu cumva sa fie o cursa. Dar a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca trebuie sau nu sa mearga. Atunci i-a venit in minte cuvantul Sfantului Ioan Scararul, care zice: ''Rusine ii este pastorului sa se teama de moarte, cand moartea este randuita de ascultare''! Si si-a zis parintele: ''Cine ma cheama? Ma cheama Patriarhul Bisericii! Daca ma trimite la moarte, merg la moarte!''
Astfel, dupa mai bine de doi ani de nevointa pustniceasca, Parintii Cleopa si Arsenie au plecat la Bucuresti insotiti de Ieroschimonahul Daniil Tudor.
Aici au fost primiti cu multa dragoste de Patriarhul Justinian, cu care se sfatuiau duhovniceste in fiecare seara. Apoi au fost trimisi la mai multe manastiri din jurul Capitalei pentru a spovedi si a povatui pe calugari.
Dupa aceea Parintii Cleopa si Arsenie s-au reintors la Manastirea Slatina, spre bucuria calugarilor si a credinciosilor din partea locului.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
ACTIVITATE MISIONARA CU CREDINCIOSII DE STIL VECHI
În primavara anului 1955 s-a organizat, mai ales in Moldova, o actiune de lamurire si combatere a stilului vechi, iulian. În aceasta incercare de readucere a credin-ciosilor stilisti in sanul Bisericii Ortodoxe, au fost randuiti zeci de teologi, stareti si duhovnici, care umblau prin satele cu stilisti si incercau sa-i reintoarca la Biserica mama.
La aceasta miscare a participat in mod deosebit si Arhimandritul Cleopa Ilie, staretul Manastirii Slatina, care era vestit canonist si cunostea foarte bine Pidalionul si Dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe. S-a mers prin toate satele afectate de stilism, s-au facut consfatuiri canonice pe tema vechiului si noului calendar, s-au dat destule explicatii celor razvratiti, si o parte din credin-ciosii stilisti au revenit in sanul Bisericii strabune spre bucuria tuturor.
PELERINAJ PE LA SFINTELE MANASTIRI
La inceputul anului 1956, Arhimandritul Cleopa se retrage din ascultarea de staret al Manastirii Slatina, lasand in locul sau pe Protosinghelul Emilian Olaru, un ucenic al lui. Iar el, insotit de doi ucenici, a fost chemat intr-o misiune duhovniceasca la Timisoara si Arad. Aici a intalnit pe Mitropolitul Banatului, Vasile Lazarescu, care tocmai atunci pregatea racla pentru moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos.
De aici, Parintele Cleopa viziteaza Manastirea Vasiova, unde a slujit mai multi ani vestitul duhovnic Vichentie Malau, unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre, despre care sfintia sa afirma ca ''ar putea fi canonizat oricand''.
Apoi Parintele Cleopa cu ucenicii sai a fost trimis la Manastirea Gai din apropiere de Arad, unde a stat un timp. Aici a pus randuiala duhovniceasca intocmai ca la Sihastria. Dar cand a tras clopotul de Utrenie, credincio-sii, nefiind deprinsi cu slujba de miezul noptii, au chemat pompierii sa stinga focul, crezand ca s-a aprins manasti-rea. Parintele i-a chemat in biserica si le-a tinut o predica miscatoare de suflet. Printre cuvintele spuse de el au fost si acestea: ''Focul care s-a aprins aici la Manastirea Gai, sa nu se mai stinga pana la sfarsitul lumii!''
De la Gai, Parintele Cleopa era invitat din cand in cand la Episcopul Aradului, Andrei Magieru, cu care se sfatuia duhovniceste si pe care l-a si spovedit.
Dupa ce viziteaza si alte manastiri din partea locului, se intoarce din nou in Moldova si se stabileste pentru cateva luni la Manastirea Putna. Aici a fost solicitat sa ajute la innoirea duhovniceasca a acestei manastiri, unde fusese numit un nou staret, in persoana Arhimandritului Dosoftei Morariu, unul din ucenicii sai din tinerete.
La Manastirea Putna vorbea zilnic cu mult patos tuturor pelerinilor din tara si de peste hotare despre vitejia binecredinciosului voievod Stefan Voda al Moldovei, despre jertfa cu care si-a aparat tara si dreapta credinta si despre numeroasele sale ctitorii, care dainuiesc si astazi pe pamantul nostru sfant.
Aici a avut prilejul sa vorbeasca atat la tineri, cat si la varstnici, la romani, ca si la straini, despre frumusetile Ortodoxiei, despre eroismul inaintasilor nostri, despre fru-moasele manastiri pictate in exterior atat de minunat, spre slava lui Dumnezeu si binecuvantarea neamului romanesc.
În acest scurt popas la Manastirea Putna, Parintele Cleopa a imbinat in predicile sale, in chip armonios, evla-via ortodoxa strabuna cu patriotismul inaintasilor nostri si, nu mai putin, cu jertfa atator generatii de monahi, care au tinut vie candela dreptei credinte si sufletul neamului nostru.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa isi ia cojocul si cartile sale duhovnicesti, pe care le iubea atat de mult, si se intoarce la metanie, in Sfanta Manastire Sihastria, povatuita in acea vreme de Protosinghelul Ioil Gheorghiu, ucenicul de chilie al marelui staret Ioanichie Moroi.
MANASTIREA SIHASTRIA ÎNTRE ANII 1949-1959
Smeritul staret, Protosinghelul Ioil, urmasul Arhimandritului Cleopa, a condus cu multa intelepciune obstea Manastirii Sihastria timp de zece ani. Cea mai mare virtute a sa era prezenta regulata, in fiecare zi si noapte, la toate slujbele bisericii. Era primul care intra si ultimul care iesea din biserica. De aceea, cand vedea cate un frate sau parinte ca intarzie la sfintele slujbe, ii zicea: ''Tatucuta, veniti la timp la biserica! Sa nu pierdeti sfintele slujbe, daca nu aveti alta ascultare, ca de aceea am venit la manastire!''
Preacuviosia sa avea vocatia bisericii mai mult decat toti parintii si fratii manastirii si era o icoana vie pentru fiecare. Apoi era si duhovnicul obstii impreuna cu Ieroschimonahul Paisie Olaru, reintors in anul 1953 de la Slatina. Acesti doi parinti alesi de Dumnezeu au impodobit viata duhovniceasca in Manastirea Sihastria, mentinand-o la aceeasi masura ca si in timpul staretiei Parintelui Cleopa, adunand in jurul lor numerosi tineri iubitori de Hristos.
În toamna anului 1956, Parintele Cleopa a revenit si el la metanie cu constiinta impacata ca a facut ascultare unde a fost trimis de Biserica. De acum viata duhovni-ceasca la Sihastria se intareste si mai mult. Parintele Cleopa spovedea si povatuia pe credinciosi la chilia sa din deal; Parintele Paisie spovedea si invata pe fiii sai duhovnicesti la chiliile din padure, fiind foarte iubitor de tacere si liniste; iar Parintele Ioil era intotdeauna prezent intai la biserica si apoi la staretie.
Cei trei parinti sporiti in rugaciune si har au dat o noua dimensiune duhovniceasca Manastirii Sihastria in acesti ani de cumpana. Modelul viu al fiecaruia dintre ei indemna pe fiii lor duhovnicesti sa se roage mai mult, sa faca voia Domnului si sa se pregateasca pentru zilele grele care se intrezareau la orizont.
Obstea Manastirii Sihastria trecuse de 80 de parinti si frati, toti ravnitori si rugatori, toti iubitori de Hristos. Cea mai mare bucurie a obstii era ascultarea zilnica a Dumnezeiestii Liturghii si a slujbelor de la miezul noptii. Tinerii faceau ascultare in timpul zilei si erau prezenti la biserica mai ales noaptea; iar batranii erau nelipsiti de la biserica atat ziua, cat si noaptea.
Toate se faceau in liniste, cu pace, cu bucurie si cu sfat si toti ascultau de cei trei mari duhovnici ai Sihastriei: Parintii Paisie, Cleopa si Ioil. Parintele Paisie isi indemna ucenicii la viata de liniste, de tacere si rugaciune. Parintele Cleopa ii indemna pe toti, calugari si mireni, sa nu uite de ceasul mortii, sa asculte de duhovnic si sa apere, cu timp si fara timp, dreapta credinta ortodoxa. Iar staretul Ioil ii indemna sa nu lipseasca de la slujbele bisericii.
Astfel Manastirea Sihastria devenise o cetate duhov-niceasca a Ortodoxiei romanesti, un lacas de rugaciune pentru toti fiii Bisericii lui Hristos si o casa de liniste sufleteasca si de bucurie, unde te puteai intalni mai usor cu Dumnezeu.
Între anii 1956-1959, Sihastria, ca si celelalte manastiri romanesti, a trait cativa ani de liniste si aleasa sporire duhovniceasca, dar la orizont se intrezarea o mare furtuna impotriva Bisericii lui Hristos. Ateismul si secta-rismul de toate nuantele pregateau un nou atac impotriva Ortodoxiei, atat de incercata de-a lungul istoriei. Caci acesta a fost dintotdeauna destinul Bisericii apostolice: sa fie permanent persecutata, permanent supravegheata, insa permanent vie, tare, biruitoare si mantuitoare.
PERSECUTIA ÎMPOTRIVA BISERICII DIN ANII 1959-1964
Persecutia din anii 1959-1964 a insemnat cea mai grea perioada a monahismului romanesc din secolul XX.
Persecutia a inceput in luna aprilie, anul 1959. Mai intai au fost exclusi din monahism pentru toata viata staretii si duhovnicii care aveau o activitate duhovni-ceasca mai intensa si la care veneau multi credinciosi. În aceeasi luna a fost exclus din toate manastirile din tara intregul tineret, adica fratii si rasoforii.
Spre sfarsitul anului 1959 s-a votat de catre guvernul ateu din Bucuresti un decret special prin care erau exclusi din manastiri toti calugarii pana la 55 de ani si maicile pana la varsta de 50 de ani. Decretul a fost aplicat cu severitate, sub controlul securitatii si cu supravegherea organelor politice din fiecare zona. Pana in primavara anului 1960 au fost exclusi din manastiri peste 4000 de monahi si monahii.
Cele mai greu lovite au fost insa manastirile din Moldova, fiind mai multe si cu vocatie duhovniceasca mai mare. Unele manastiri, ca Sihastria si Slatina, au fost transformate in manastiri-azil; Sihastria pentru monahi batrani si Slatina pentru maici batrane. La Sihastria au fost adusi peste 40 de batrani din manastirile Moldovei, care, dupa mai multi ani, s-au mutat la Domnul. Mormintele lor se gasesc in cimitirul manastirii.
Schiturile mici, manastirile ramase fara calugari, ca si manastirile profund misionare au fost inchise sau transformate in parohii, pe care le deserveau preotii de mir, iar primirea de noi tineri in manastiri era interzisa si supravegheata de securitate.
Staretul Manastirii Sihastria, Protosinghelul Ioil Gheorghiu, impreuna cu Ieromonahul Varsanufie Lipan, ucenicul Arhimandritului Cleopa, au fost si ei exclusi din monahism, la 22 aprilie 1959, fiind trimisi fiecare cu domiciliul fortat in satul natal - Protosinghelul Ioil, in comuna Dumbrava Rosie si Ieromonahul Varsanufie, in comuna Pipirig - Neamt. Astfel, Manastirea Sihastria isi pierduse staretul si peste 40 de vietuitori sub varsta impusa de decret, iar Arhimandritul Cleopa isi pierduse ucenicul de chilie si majoritatea fiilor sai sufletesti.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)