Comori de nov-dec 04(186)

onitza spune:

CRISTINA, cu timiditatea Damianei fata de oricine, parca l-ai descris pe Paul!!!! Si el la fel, am observat ca daca il lasi in pace, cam 10-15 minute, incepe si studiaza strainul respectiv, ii place sa stea in umbra decat sa iasa in evidenta. la fel si cu sensibilitatea fetitei tale, e un mare sufletist, nu suporta sa vada cand cineva e trist, sufera, il doare ceva....Paul dimineata face circ, atunci cand ne pregatim de gradi...nu face mutre la haine ca nu vrea sa se imbrace cu ce ii dau eu, dar se incapataneaza sa se miorlaie cand il spal la fund, cand il imbrac (daca stau dupa el....), pe drum la gradi imi spune"nu vreau la gradi" .... nici eu numai sunt multumita de gradinita lui Paul...in afara de caldura si ca e frmoasa clasa lor ...sunt rezervata....

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

PUIUTUL MEU, PAUL
Varsta Paul

miria_cristina spune:

OANA - Eu sunt, de felul meu, un om tolerant. Nu fac mofturi referitor la gradinita, desi as putea, dar chiar sa nu aiba copiii decat 3 jucaii in sala cand ei sunt 46!?
Mi se pare exagerat. Si daca am spus ca iau eu cuburi si jucarii, intai s-au uitat suspiciosi si nitel iritati, ca trebuie sa dea fiecare un banut, apoi am aflat ca sunt in clasa respectiva familii unde mama nu munceste, iar tata are salariu de 5 mil/luna sau muncesc amandoi, dar n-au 10 mil/luna, deci nici bani de dat.
Nu mi-e mila de cei care n-au pentru ca n-au invatat la timp, dar cand e vorba de gradinita de la care ai pretentia sa-ti formeze copilul incerci sa faci ceva.


Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina

"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."

onitza spune:

CRISTINA, iti inteleg punctul de vedere si te admir pentru hotararea de a le duce copilasilor o plasa de jucarii. Imi pare rau sa aud cat de grava este situatia financiara a parintilor copilasilor de la aceasta gradinita. Voiam sa te intreb, copiii ce fac la gradi? le da doamnele educatoare sa picteze/modeleze/coloreze?? Ofera ele materiale didactice pentru copii? Caiete speciale, jucarii educative, gen numaratoare de ex la matematica, puzzle-uri, mi e astea de ex mi se par mai utile si mai imp decat jucariile masini sau papusele..nu zic ca nu sunt importante pt copii, dimpotriva ei sunt innebuniti dupa ele!!! Dar si cele mentionate mai sus sunt extrem de imp si care stiu ca sunt scumpe, noua la sedinta cu parntii de aseara, ne-au cerut educatoarele strict pt rechizite 80 roni si pt fondul clasei 70 roni...mi e mi se pare ca s-au intins cam mult cu banii, mai ales ca am aflat cum anul trecut si-au mai facut sponsorizari pentru ele....in fine...mancarea cum este la gradi la Damiana? Esti multumita? Sunt multe aspecte care iti ies "tipator" in ochi atunci cand ai copilul tau la gradinita....pt mine trei aspecte sunt primordiale: 1. mancarea- sanatatea este cea mai importanta; 2. activitatile desfasurate; 3. profesionalismul educatoarelor.

PS: este doar punctul meu de vedere.

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

PUIUTUL MEU, PAUL
Varsta Paul

miria_cristina spune:

Pai, cand am intrebat daca prisoseste cuiva ceva am scris si despre materiale didactice.
Nu dau educatoarele, doar fac economie cat pot. Au o programa pe care incearca s-o respecte. Si s-a stabilit in fond al clasei de 1mil/an in rate....Comentariile sunt de prisos.

Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina

"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."

fulguletz spune:

la raport, sa traitzi sefa!!!
eu mi-s cu ale mele dureri de bazin sau cum sa le numesc(alea a la mitza biciclista ), ca de! daca nu am facut si eu cura de soare intre picioare ...Fara misto ca ma dor si oasele dintre picioare, ca doara mi se dilata toate... Eu sper sa nu mi se dilate de tot..

la cum se vede treaba... fiecare cu cel il doare..miria cu jucariile de la gradi , eu cu cura de soare dintre picioare...

si ar mai fi o problemutza...al meu junior e el ca nimeni altul cu capul in sus, deci n-are nici o treaba sa se pregateasca de pozita de nastere, iar daca nu o va face in curand, pe urma va fi greu sa se mai rasuceasca si automat sunt condamntata la cezariana...
Doctorul mi-a zis sa stau de doua ori pe zi, cracita intr-un anumit fel , ca cica pozitia poate il va convinge sa se intoarca...apai si cracita si cu dureri a la mitza biciclista, plus vai de spatele meu, plus una alta...
of of si vai de mine...
david e bine, inca nu ia meditatii pt pregatirea la olimpiada...Noi abia suntem la capitolul "invatam sa vorbim oaresccum corect doua limbi"...ca si cuscra

miria , mey, nu ma mira ca parintii copiilor de la grdadi nu sunt preocupati sa ridice un pic nivelul copiilor lor...Pur si simplu au alt mediu social, cred ca, cei mai multi dintre ei se gandesc doar cum sa-si plateasca intretinerea, de unde sa imprumute bani de paine, etc...Desigur ca se gandesc sa le fie cat mai bine si copiilor lor, dar asta nu e o pioritate pentru multi in situatia descrisa mai sus de mine...

sanatate dragelor...



31 sapt. si mamica de David haiducu(1 dec. 04)

fulguletz spune:

miria
e clar ca noi nu ne nastem egali...Cred ca un procent f mare al copiilor din ro, as zice chiar din lume, nu are nici o sansa sa se ridice din mizeria in care se nasc, din pacate...
ba mie imi este mila, chiar mor de mila copiilor care cersesc pe strada, in loc sa fie la scoala , si nu au puterea , motivatia, stiinta de a se ridica din mocirla...Acesti copii sunt cei care nu invatza la timp, din pacate... si traiesc mai departe asa cum traiesc, in saracie si mizerie...
din pacate, asta e societatea in care traim...dar da, de mila, imi este mila dar in salvatorul lumii nu ma pot transforma...

roserb spune:

Fulgulino, hai ca mai ai putin si scapi si de cracaneli, si de dopuri si de dureri, numai de distractia de dupa, cu 2 copii, nu!

Miria, din pacate nu cred ca poti face mare lucru pentru gradinita atata timp cat lupti de una singura, mai degraba continua incercarile cu mutarea Damianei; personal, am carat surplusul de jucarii de la noi partial la gradinita, partial la o mamica in devenire fara mari posibilitati ; ceilalti parinti de la voi probabil s-ar preocupa si e de imbunatatirea mediului in care le invata copiii, daca nu i-ar macina gandurile referitoare la banii pe care trebuie sa-i dea pt traiul de zi cu zi. Si , apropo de fondul clasei, nici la noi nu s-a cerut mai mult de 1 mil niciodata (adica atat am hotarat noi, parintii sa dam )si din banii astia s-au luat de toate si au fost absolut suficienti, e drept ca banii i-am dat toti odata si e drept ca materiale didactice si alte dotari au avut de la inceput, practic ne-au trebuit doar rechizite, consumabile si jucarii. La noi insa mediul este foarte placut, parintii au fost oameni de calitate si cu destule posibilitati si altfel s-au aranjat lucrurile.

Ce frumos povestesti de Damiana, cred ca e o draguta!

Gazella, e clar ca gandim diferit si nu ne putem convinge reciproc legat de stilurile de educatie adoptate. Personal, am trait mereu dupa diverse reguli, m-am simtit foarte bine si la scoala, mai ales la liceu si apoi la facultate, si acum le reprosez parintilor ca nu au insistat sa ma duca la gradinita (am plans de cateva ori si ei nu au mai insistat), cred ca mi-ar fi prins bine.
Dupa mine integrarea in societate trebuie indusa de la varste mici, copilul si mai departe adultul nu va putea trai mereu in grupuri selectate de el, asa ceva e imposibil. Eu pledez pentru acceptarea de mic a diverselor caractere, a diverselor medii , pentru ca ei sunt oamenii intre care vor trai. La scoala nu ne putem alege colegii, iar la servici nici atat. Dupa tine, ca sa fim fericiti, ar trebui sa pendulam la nesfarsit intre grupuri, pana ne gasim compania ideala, mi se pare greu de realizat si nerealist.

Faptul ca gradinita exista doar de nu stiu cate sute de ani mi se pare un argument nu prea bine selectat, atunci de ce folosim aragaz, de ce ne uitam la TV si de ce petrecem atata timp alaturi de calculator, ca astea sunt inventii si mai recente, si , dupa unii, si mai nocive. Eu gandesc ca nu trebuie sa regresam la stadiul primar , ci sa evoluam.

Pauza ca fug la consultatii cu parintii la scoala.


Roxana&Co

try spune:

Adriana, de cand am gasit un vinovat pt nervozitatea mea din ultimele luni, parca e totul mai roz, inteleg fenomenul si mi-e mult mai usor sa raspund cu calm. Faptul ca nu-mi explicam de ce am devenit asa nervoasa, era un motiv in plus sa devin si mai nervoasa. Sunt genul de om care are nevoie de raspunsuri, de cauze pt tot ce face si i se intampla, in felul asta pot functiona si raspunde la orice din jurul meu mai cu calm.

Adriana, eu realizez foarte bine cand eu sunt cea care sare calul si cand copilul e cel care sare calul ca sa zic asa. Adica realizez ca unele conflicte dintre mine si ei escaladeaza pt ca eu sunt cea care nu am procedat cum trebuie eu (imi pierd rabdarea sau pur si simplu imi piere cateodata cheful sa mai fiu calma si rabdatoare si ma las prada impulsului, desi stiu bine chiar i nacea secunda ca nu procedez corect fatza de ei). Adrian de ex. e foarte sensibil la dojeana. Daca te-ai apucat sa-l certi de ceva, apoi musai sa stii ca nu mai ajungi cu el niciunde. Cu alex mergea, se supunea mai usor. De ex. daca ma enervez ca praslea nu mananca si incerc sa-l fortez sau sa-l momesc, clar el devine din ce in ce mai refractar la mancare si nu mai am chip sa-l fac sa manance. Daca de nervi ia bucatica de mancare in mana si-o mai si arunca pe jos, iar eu ma apuc sa-l cert, deja ajungem la tantrum. Adica se zvarcoleste ca pestele pe uscat in scaunelul de masa si numai daca vede ca ma apropii cu lingurita de el, face ca toate cele. Daca ar putea vorbi mi-ar spune un fel de “nu intelegi ca nu mai vreau sa mananc nimic? m-ai enervat asa de tare ca nu-mi mai trebuie nimic, uite-asa nu mai vreau ca nu mai vreau io”. Ideea e ca pe adrian si daca e sa-l iei cu frumosul, el tot tine la “opinia” lui, daca el nu vrea sa faca altfel decat cum vrea el, apoi poti sa stai si-n cap si-n coada ca tot asa face… sau renunta sa mai faca orice – semn de incapatanare excesiva.
Cu alex insa e diferit, cu el intotdeauna poti s-o dregi trecand de la nervi la vorba buna. Si ai cele mai mari sanse sa se termine cu-o pupatura si cu un “eu te iubesc f mult” de ambele parti.
Ce spuneai tu, nu cred ca are vreo treaba cu zodia, cred ca are legatura cu faptul ca ei sunt copii, noi adulti, fiecare cu problemele varstei lui si nu intotdeauna gasim teren neutru sa ne intalnim si asa apar si scantei. E clar ca uneori suntem noi prea exigenti sau cautam sa le impunem nejustificat unele treburi (doar pt ca si noi suntem obositi, stresati, nervosi si vrem copilul sa ne asculte intocmai in acel moment) si e clar ca si ei au momentele lor de ne-gratie cand nu se ridica la nivelul asteptat pt un copil de x ani.

Miria, eu zic ca-i foarte bine ca e Bianca asa si nu as zice ca simte neaparat lipsa ta si de-aia se manifesta asa afectuos cu ceilalti adulti la gradi. Pur si simplu poate ca a descoperit ca daca vrea, se poate face iubita si de altii. Si probabil e ca un experiment intuitiv din partea ei de a incerca sa-si dovedeasca ei insasi ca e capabila sa se faca placuta si iubita si de alti adulti. Asta cred ca-i va face bine la increderea in sine. Cu cat ai purta-o mai mult in marsupiu, cu atat o faci din ce in ce mai putin capabila sa se adapteze lumii din jur si cerintelor ei, dar sunt sigura ca stii asta . Asa e, trebuie sa invete si ei sa-si ia zborul singurei, dar trebuie sa invatam si noi sa le da drumul.

Adriana, poate ca tudor nu-i nesociabil, ci are poate o timiditate innascuta. Trebuie doar sa si-o invinga. Faptul ca Bianca e permanent partenera lui de joaca in afara gradinitei asta ii acopera la un nivel minim nevoia de joaca impreuna si interactiune. Probabil ca daca ar fi fost singur la parinti sau cu un frate/sora mai mare/mic, nevoia de interactiune cu ceiallti copii ar fi fost suficient de mare cat sa-l determine sa-si faca (,) curaj sa initieze el legatura cu alti copii. Sunt sigura ca asteapta mereu ca ceilalti copii sa faca primul pas in relatia cu el. Si nu e de mirare: Bianca spui ca ea e bossy mereu, deci Tudor a invatat ca trebuie sa cedeze si sa astepte mereu ca ceilalti sa initieze. Are nevoie sa invete ca poate fi si el in control, ca poate si el sa initieze jocuri/legaturi cu ceilalti copii. Nu stiu cum sa il inveti sa faca asta, insa.

Of, miria, din pacate e vina noastra cand nu reusim sa le proiectam in capsor imaginea corecta despre ce inseamna gradinitza. Am realizat cat de important e sa il fac pe alex sa inteleaga ce urmeaza sa se intample si cum, dupa ce-am avut experienta neplacuta de anul trecut cu daycare-ul. Pur si simplu el s-a trezit intr-o dimineata ca noi il ducem acolo si-l lasam. Ma rog, a primit doar explicatii minime, dar clar insuficiente pt varsta si puterea lui de intelegere. De-aia am tinut ca atunci cand va merge la gradi sa fac tot posibilul sa-i stie clar cum va fi acolo si sa-l asigur ca o sa-i placa. Ne-a ajutat mult si faptul ca am avut 2 vizite la gradi in prealabil, a vazut sala de clasa doar cu mine si educatoarea, fara alti copii, in vara a vazut o alta clasa de la o alta gradi (vizita cu toti potentialii colegi si parintii lor) si asta l-a ajutat sa priceapa ce o sa se intample de fapt acolo la gradi.
Si alex a trecut printr-o faza de-astea de rusine de straini, i-a trecut insa rapid. Si cand vedea alti copii pe care-i stia, dar nu se mai intalnise cu ei de cateva saptamani tot asa facea. Isi punea mana la ochi sau se lipea cu fatza de piciorul meu. N-a durat mai mult de cateva luni la noi. Nici nu stiu cand a disparut jena asta.

Sa va zic ce m-a induiosat tare mult luni cand l-am dus pe alex la gradi. Erau acolo in curticica lor (noi parintii stam pe dupa gard, in afara) si ei se jucau cu mingiile alandala pana venea cineva sa-i aseze pe un rand sa intre in clasa. Si la nici 1 m de locul unde eram eu protapita de gard era un copilas asezat in fund, vadit suparat si stingher. Si alex al meu a prins si el o minge de pe jos si cand a venit langa mine l-a vazut pe baietel si i-a oferit mingea lui sa se joace. Fara sa-i sugerez eu nimic sau altcineva. Pur si simplu i s-a parut natural sa-i ofere mingea. Iar el s-a dus sa ia alta. Normal ca baietelul era prea suparat sa reactioneze. Dupa cateva secunde, mingea lui alex a nimerit langa baietelul cu pricina si el a venit sa si-o ia si iar i-a impins mai aproape copilasului mingea “cadou” care zacea langa el neatinsa. M-a miscat f mult gestul lui si atunci l-am incurajat sa intre in vorba cu el, sa-l intrebe daca vrea sa se joace impreuna. Taticul lui statea langa el (dar dupa gard) si-l sustinea moral.

Fulguleatzo, eu am facut 2 miscari/pozitii cand am fost insarcianat cu alex si nu se intorcea flacaul cu capul in jos. Am inceput la 35 sapt. cu ele. Nu mai stiu cate zile am facut, cert e ca tin minte ca mi le-a dat bits (pozitiile, de ele vorbeam). Nu mai stiu bine cum erau exact. Trebuia sa stau lungita parca cu fundul mai sus pe o perna (ma rog, eu trebuia sa pun cateva perne, puneam perne de canapea ca alelalte de dormit se aplatizau instantaneu) si cu capul in jos - pe spate. A doua pozitie era sa stau in genunghi (unghi de 90de grade) si restul corpului (de la brau in sus) sa stau aplecata atingand podeaua (ca un fel de ratza care cauta cu ciocu-n apa). Cate parca 10 minute odata, de 2-3 ori/zi. Zau ca nu e simplu desi asa pare la prima vedere. Pt o negravida poate nu-s dificile, dar pt una cu burta mare nu e simplu. Simteam cum imi vine copilul intre plamani si-mi apasa acolo, dar am indurat numa sa-l vad intors invers. 10 minute pareu o vesnicie (numaram mai repede, e clar ca nu rezistam 10 minute ) Cert e ca nu stiu daca asta l-a ajutat sa se intoarca in pozitia corecta sau oricum s-ar fi intors el singur. La 37 sapt. s-a intors si asa a ramas. Dar am zis ca atat timp cat n-am ce pierde, de ce sa nu incerc. Nu periclitam nimic in privinta copilului. Masajele de intoarcere am inteles ca-s riscante si nu se recomanda a fi facute decat de specialisti. Altfel, mai merge cu persuasiunea mintii si sufletului si mangaierea constanta sub forma de cerc (pt cine crede in de-astea). .
Ca tot zisezi de durere de dansa, sa stii ca pe mine in prima zi de ciclu asa ma doare, ca atunci cand eram aproape de termen cu alex. Deci eu in fiecare luna ma pregatesc de nastere – ca sa nu mai zic de durerile clasice de ciclu care pe mine ma termina in prima zi.
Oricum, cand o fi sa-ti faca dopul pop te rog sa ai grija sa nu fii orientata spre canada ca sigur ala vine si ma loveste drept in moalele capului (mi-aduc aminte cu drag de sampaniile[/] pe care le desfaceai tu cu bits la prima nastere).

Roserb, azi avem si noi reuniune cu parintii la gradi, sunt tare curioasa. La noi se face voluntariat din partea parintilor (evident cine vrea si cine poate). Dar din pacate pt mine cu serviciul full time si cu concediu de regula consumat pe la doctori cu adrian nu prea am cum sa particip. Mi-ar placea f mult sa ma implic in activitatile lor (e vorba de ajutor la diverse activitati organizate de educatoate cu clasa), dar pt asta ar trebui sa-mi iau liber de la sv si nu am cum, imi numar pana si orele de vacanta. Mai am 2,5 zile de vacanta si acum imi iau cate juma de zi pt cutare programare la dr. sau mai stiu eu ce. Noroc ca am masina si ma pot deplasa rapid pe distante mari, dar inainte pe autobuze era imposibil sa ma duc cu adrian de dimineata la dr. si apoi sa ajung juma de zi la servici. Eram nevoita sa-mi iau o zi intrega pt fiecare vizita la dr.

try spune:

Gazzella, marturisesc ca anumite pasaje nu le pot descifra, in sensul ca ori exprimarea in romana ti-a fost afectata de italiana (se intampla des la oamenii care traiesc mult intr-o alta tara de origine, mai ales daca nu au ocazia des sa vorbeasca limba materna, si mie uneori mi se par anumite expriamri din engleza mai la indemana, dar asta duce la dificultati de intelegere pt unul care nu vorbeste curent engleza) sau scrii tu prea repede si nu revizuiesti ce scrii si atunci exprimarea devine incurcata. N-am inteles de ex. aici “in clasa a VI-a dirigintele a chemat-o pe mama la scoala pentru ca nu intelegea ce e cu mine, eram mult de 6, eu fiind printre premiantii clasei. mama a avut - nu stiu cum sa-l chiem - sa ma lase in pace, dirigintele, iarasi, nu reusea sa ma ia tare - norocul lui si al meu - si incet, incet am reprins drag de scoala”.

De ce a fost o trauma pt tine? Poti sa dezvolti? Ce anume nu ti-a placut?

“diagnosticul” de dislexica pe care ti l-a pus invatatorul de clasa a treia a fost corect pana la urma? N-am inteles daca ti s-a confirmat asta mai tarziu dpdv medical. Daca da (si tot pragraful ce urmeaza porneste de la ipoteza ca raspunsul tau e da) , eu vad in asta un motiv real pt care tu ai avut probleme de acomodare la scoala. Te-a facut mereu sa te simti diferita (la fel cum si Felix acum se simte diferit si tot ce e posibil ca el sa-ti mosteneasca afectiunea). Prin argumentele care mi le-ai adus acum revin la banuiala mea ca, pana la urma, relatiile socio-psihologice au avut un rol important in cum ai privit tu scoala. De ce ti-a placut totusi gimnaziul si liceul nu? Pt ca in gimnaziu ai spus ca toti invatasera sa te ia asa cum esti, fara sa te judece? Probabil ca liceul a fost un soc pt tine pt ca dintr-o data toti pionii (colegii si profesorii) s-au schimbat si nimeni nu mai stia nimic de istoricul tau, nu stiau ce suflet bun esti tu si ca te poti face placuta f usor daca ti se da putin credit. In liceu copii pot fi foarte nemilosi, mi-aduc aminte cum ii priveam pe unii colegi doar pt ca erau mai putini sociabili sau mai complexati 9nu ca eu nu eram complexata, dar ma pricepeam de minue sa-m iascund complexele) sau pur si simplu pt ca erau simpli si nu asa cool cum incercam noi sa fim. Si ma uit cum ii privesc acum: mi-e tare drag de ei - oameni simpli ca si mine in fond, cu familie, cu multa inteligenta si care au ajuns departe unii din ei - si sa stii ca nu m-am simtit deloc bine cand am realizat cat de superficial si nedrept i-am privit in liceu). Putini copii de liceu au curiozitatea sa-si inteleaga colegul de langa, pot fi duri si nemilosi cand vine vorba de orice e diferit de ei si se abate de la ideea de “cool”. Iar profesorii uneori au doar pretentii si sunt satui sa mai acorde timp si atentie nevoilor fiecarui copil, sa se aplece asupra fiecaruia. Si probabil ca te-au tratat dur sau cu indiferenta, dar din fericire ai dat si de oameni care au stiut sa te aprecieze. Inteleg din ce povestesti ca nu informatia scolara in sine, modul cum a fost ea structurata, nu activitatile organizate sunt cele care ti-au pricinuit groaza de scoala (pt ca intre organizarea in gimnaziu si cea din liceu nu e nici o diferenta de fond: se fac aceleasi lucruri, ore, predare, profesori diferiti pt materii diferite, elevul trebuie sa stea in banca si sa execute ce i se spune etc., doar informatia predata e diferita), ci modul cum s-au desfasurat relatiile tale cu cei din jur, modul cum ai perceput tu ca esti privita de cei din jur: colegi si profesori. Ma tem ca si Felix iti calca pe urme si risca sa aiba parte de aceeleasi angoase ca si tine pricinuite de scoala. Si ma tem ca a-l tine departe de aceste forme de organizare (gradinitza/scoala) nu e o solutie pt el. Ma tem ca in felul asta doar amani inevitabilul. Ai fost la un control de specialitate cu el sa vezi daca nu cumva iti mosteneste conditia (pt ca aici nu e vorba de o boala)? Dezvoltandu-i latura sensibila si dand curs dorintelor lui (unde sa se implice si unde nu) ma tem ca nu e o solutie pt el – inca o data spun: asta doar in cazul in care se dovedeste ca si el are aceeasi conditie/afectiune ca si tine. Dar tu impreuna cu un specialist pe latura asta si eventual un psiholog puteti gasi instrumentele de care Felix are nevoie pt a iubi scoala, pt a nu se mai simti diferit in sensul negativ, pt a invata sa vada mereu partea pozitiva a acestui “diferit”. Mi-e clar, el refuza gradintiza pt ca se simte diferit si prefera sa fie scos din mediul respectiv pt a nu face fatza acestui conflic diferit-obisnuit. Si tu, pt ca stii f bine prin ce trece el caci si tu ai trecut prin asta, tinzi sa-l asculti, dar nu stiu daca asta e cea mai buna solutie. Ai spus ca ai incercat din rasputeri sa nu cedezi primului lui impuls si sa-l duci in continaure la gradi in speranta ca se va acomoda la un moment dat. Insa e clar ca fuga lui de gradinitza are substraturi mai adanci decat la alti copii care refuza gradinitza doar pt ca e ceva nou si au nevoie de adaptare. Tu ai nevoie sa identifici ce arme, argumente si motivatii vor fi suficiente pt Felix sa accepte gradinitza. Si probabil ca singura nu poti gasi aceste raspunsuri si ai nevoie de altcineva, specializat.
Ma tem ca renuntand la gradinitza si eventual la scoala (in caz ca optezi pt hs) nu vei face altceva decat sa-i intaresti si mai mult senzatia ca el e diferit de ceilalti. El trebuie sa invete sa nu nege ideea ca e diferit, ci sa invete sa traiasca cu ea si sa vada cate avantaje ii aduce, in fond dislexia e privita de unii specialsiti ca un gift (ca ii va oferi mereu creativitatea si imaginatia pe care alti oameni nu o au, ca-i va oferi intotdeauna un alt unghi de vedere decat majoritatea oamenilor). Chiar daca Felix nu-ti mosteneste afectiunea, tot ramane un copil "diferit" de ceilalti prin natura sufletului lui sensibil si artistic. Poate sa fie vorba poate si de un deficit de atentie, noi ca parinti nu reusim sa intelegem orice se intampal cu copiii nostri, chiar daca nimeni nu poate simtit mai puternic si mai intuitiv un copil decat mama sa. El trebuie sa invete ca doar pt ca e diferit nu trebuie sa-l opreasca de la a merge la gradi/scoala, trebuie sa invete sa-si invinga aceasta teama de gradi si nu cred ca el nu e capabil s-o faca la varsta asta, nu cred ca trebuie sa lasi timpul sa treaca in speranta ca lucurrile vor deveni mai simple mai tarziu. In fond orice teama se invinge prin confruntarea ei directa, e cea mai buna cale de a te lecui de teama, oricare ar fi teama respectiva.

Sa stii ca ma preocupa f mult latura asta a adaptarii (poate si de-aia iti raspund si risc sa te deranjez cu anumite afirmatii, pareri, presupuneri) pt ca adrian, baietelul meu cel mic, e si el un soi de copil diferit prin natura conditiei cu care s-a nascut: o anemie congenitala provocata de o modificare genetica neidentificata inca - adica cei afectati au tendinta sa nu produca suficiente sau deloc celule rosii - norocul nostru e ca el e in remisie (adica momentan nu devine anemic, isi poate produce singur celulele rosii fara nici un fel de tratament sau stimulent exterior). Acuma, daca va ramane in remisie, lucrurile vor fi simple, insa daca va iesi din remisie si va avea nevoie de tratament, situatia se poate schimba f mult. In functie de cursul pe care o sa-l ia boala lui, se va putea simti diferit sau nu fata de ceilalti copii. Iar rolul meu ca mama e sa-l ajut sa treaca de acest conflict cu bine, sa-l ajut sa priveasca totul intr-o lumina pozitiva. Si daca nu voi putea face asta singura, o sa apelez la ajutor din partea unor specialisti.


M-am gandit de mai multe ori la aspectul asta pana acum. Sunt absolut constienta ca eu acasa ii pot oferi aceeasi cantitate de informatie lui alex care i se ofera la gradi, n-am nici un dubiu in privinta asta. Din contra, chiar as putea sa-i ofer mai mult (vorbesc cel putin de stadiul gradinitei si claselor primare I, II), insa sunt constienta ca nu-i voi putea oferi niciodata experienta de a fi mereu inconjurat de copiii de clasa, de a se compara si raporta la ei tot timpul, nu numai intr-un cerc de joaca, ci intr-un mediul de lucru, experienta de a invata sa comunice cu alti adulti decat mine (si aici ma refer la o relatie in care copilul trebuie sa se supuna autoritatii altui adult decat mama/tata). Scoala dupa mine e o simulare la scara redusa a ceea ce inseamna viatza profesionala mai tarziu pt un adult. Un om care a lucrat tot timpul pe cont propriu va gasi f dificil sa se adapteze la statutul de angajat (nu ca ar fi musai sa fie angajati toti oamenii, dar nu se stie niciodata in viatza ce esti nevoit sa accepti sa faci, iar in esenta rolul nostru e sa-i pregatim cat mai bine putem pt orice situatie posibila vor trai in viatza).

miria_cristina spune:

O sa continui sa caut piluta sa o pot muta cat de repede. Dar pana atunci, cat pot sa ajut o voi face aici, chiar daca va ramane dupa noi. Chiar sunt niste copii saracuti, iar gradinita n-are fonduri foarte mari. Partea buna este ca-i cea mai aproape de mine.
In fond, ce pomana mai mare pot face decat sa dau cuiva care chiar stiu ca are nevoie.

Am luat-o pe Dami astazi si era asa fericita! A inceput sa se obisnuiasca si sa-si recunoasca lucrurile.

M-a amuzat enorm cand, in timp ce-o schimbam a ridicat 2 degetele si m-a intrebat: "Mami, imi dai voie sa fac pipi?"
Mi-a placut asa mult de am pus-o sa repete.

Ma duc nitel sa vad ce face ca prea-i liniste in casa.Cine stie ce-o mesterii.

Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina

"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."