Povestea bobocelului nostru

M-am decis in sfarsit sa scriu si eu povestea nasterii lui Andrei
este mai lunga si destul de tehnic scrisa, pentru ca nu am talent de povestitor, dar am scris tot ce am avut pe suflet.

Povestea bobocelului nostru blond si cu ochi albastri

Am sa va spun povestea noastra exact asa cum simt si cu toate detaliile. Poate ca unora la va placea si altora nu, dar eu consider ca o poveste a nasterii merita spusa pe indelete.
Totul incepe cu o frumoasa poveste de dragoste care s-a concretizat cu o nunta ca in povesti, exact asa cum cum am visat si o minunata luna de miere. Dupa luna de miere ne-am decis sa avem un copil ca nu mai aveam ce sa asteptam eu avand 28 de ani si sotul 33. Si de prin luna august tot asteptam si asteptam pana in decembrie si tot nu vroia sa vina. Fiind si cu casa in constructie am zis ca daca nu a venit pana acum, poate mai asteptam putin pana terminam casa....si iata ca acum s-a decis sa vina ...fiind concediu in decembrie si cu toate pregatirile pentru sarbatorile de iarna cred ca ne-am relaxat si iata ca in ianuarie cand trebuia sa vina menstruatia nu a mai venit.....mergem la control...prima data la un doctor care avea un ecograf destul de vechi si care nu a vazut sarcina si m-a si speriat ca poate este extrauterina si de aceea nu se vede...nu va zic cat de speriata si suparata am fost dar nu m-am lasat : a doua zi m-am prezentat la alt doctor cu un ecograf performat(poate cel mai bun de la noi din oras) si acesta imi confirma o sarcina de 5saptamni si 4 zile.....va dati seama ce bucurie pe capul nostru...in sfarsit vine bebele mult asteptat. Sarcina mergea frumos, fara greturi, varsaturi sau foarte mari pofte. Sotul chiar imi spunea ca sunt o graviduta tare cuminte si frumoasa. Dar in jur de sapatamana 11 apare o sangerare si dam fuga la spital, diagnosticul : dezlipire de sac embrionar-iminenta de avort...ma trece pe medicamente si a doua zi facem inca o eco in care nu se mai vedea nici o dezlipire, dar stau totusi in spital 3 zile ca sa fiu sub supraveghere....totul este bine si totul decurge frumos:pot sa spun ca am avut chiar o sarcina frumoasa si fara mari probleme in care am putut calatori dar totusi m-am ferit de efort. Si cu toate ca a fost asa de frumos ma trezesc in sapt 34 dupa cum stiam eu( 36 dupa eco) noapte pe la 1 ca trebuie sa ma duc la baie si ca nu pot sa tin...merg repede vad si pantalonii uzi...si ma gandesc ca oare chiar in asa hal am ajuns sa nu ma pot tine pana la wc???? Ma duc inapoi in pat dar tot simt ca ceva curge si ma duc la toaleta si tot curge si curge si eu nu pot tine.....atunci am inteles treaba: mi s-au rupt membranele asa fara sa imi dau seama(de dop habar nu am cand l-am eliminat pentru ca nu am simtit si nu am vazut nimic). Mergem la spital imi zice ca sunt rupte membranele, dilatatie 1 cm si ca in maxim 24 de ore se va declansa travaliul. Dr. vorbeste si cu sotul iar eu ii spun sa mearga acasa sa imi faca bagajul pentru ca eu imi luasem doar ce imi era necesar pana a doua zi....deci vine?? zice sotul....da uite ca vine.....va dati seama ca ne-a luat ca din oala si nu aveam bagajul facut...doar cat am apucat sa le cumpar pe toate si sa le sortez...erau cumva pregatite doar trebuiau puse in bagaj....a mers sotul si mi-a adus bagajul si apoi l-am trimis acasa ca il anunt eu cand e cazul( cu toate ca noi povesteam inainte ca eu vreau sa il stiu acolo chiar daca nu e cu mine da sa stiu ca e acolo pe hol ca sa imi dea forta)...da de unde ...in momentele acelea nu aveam nevoie de alte emotii...asa ca el cuminte s-a dus acasa sa astepte vestea de la mine.....ma preia asistenta ma duce intr-o sala de travaliu...ca noroc ca am nimerit si eram singura in sala ca nu cred ca suportam sa mai fie si altele acolo....pentru ca le auzeam cum tipau si nu mi-ar fi placut deloc sa le si vad...am nimerit o doctorita fff dragutza care ma tot intreba daca am stabilit cu dr meu sa vina la nastere sau daca am vb cu cineva pentru recoltare de celule stem....eu de unde sa stabilesc ca era cu o luna inainte de termen si eu mai aveam de mers la un control...ultimul...unde urma sa stabilesc cu dr.toate detaliile....plus ca stiam ca dr meu este in concediu in acea perioada.....in schimb am dat peste o moasa o nesuferita care tipa si ea la femeilea alea in dureri: “taci tu , nu mai urla ca o vaca” si multe alte expresii fff urate.... de la 1 pana la 3 am stat la monitorizare pentru bebe pentru bataile inimii...totul era ok...pe la 3.30 ma iau contractiile direct din 5 in 5 minute...nu ca la altele din 30 in 30 sau din 10 in 10....cam repede ma gandesc eu dar inca suportabile....doctorita vine si imi zice sa o chem cand se intetesc....o chem cand erau deja din 4 in 4 si au inceput sa doara...ma pune pe masa si imi zice ca am evoluat un pic ....adica la dilatatie 4 dar nu foarte mult si mai avem de asteptat....apoi pe la 5 au inceput cele din 3 in 3 minute care sunt cumplit de dureroase si mie imi venea deja sa imping...venea moasa si imi tot spunea sa ma uit la ea cand imi explica cum trebuie sa respir si sa nu imping iar eu numai nu ma puteam uita la ea.....pe la 7 cred ca deja erau din minut in minut pentru ca nu le mai contorizam deja si durerile mari, intense , cumplite. Vine doctorita si isi da seama ca nu mai e mult si ma pune sa stau dreapta la capatul patului sa ma tin de bara, cu picioarele desfacute si cand simt contractia sa imping....eu ma incovoiam toata de durere si numai nu puteam sa stau dreapta si ei ma certau...dar se bucurau ca macar nu tipam...gemeam destul de tare dar nu e felul meu sa tip. Pe la 7.20 ii trimit mesaj sotului cu “vine” asa ca sa fie pe faza si sa vina la spital....si noroc mare la ora 7 se schimba moasa si intra in tura o tipa foarte draguta si de treaba si care mi-a mai explicat inca o data cum sa respir si ce sa fac....mare noroc ca am scapat de cealalta...doctorita trebuia sa iasa din tura dar totusi a ramas ca sa nasc cu ea.....mare noroc si aici...deja simteam ca nu mai pot ...simteam ca ma lasa picioarele si ma rugam de moasa sa ma urce pe masa ca nu mai pot sau daca se poate face ceva....imi zice ca aici nu se face epidurala ceea ce stiam deja...deci nu se poate face nimic.......nu stiu cat era ceasul cand m-au urcat pe masa dar eu deja impimgeam destul de bine.....cand m-au urcat pe masa am simtit un sentiment foarte placut de relaxare a picioarelor si am scos un tipat la care moasa mi-a zis ca am fost asa de cuminte pana acum si sa nu stric acum imaginea ...si mai ales ca daca strig imi pierd forta de a impinge.....buuuun...si incepe show-ul : ma intreaba daca e primul copil, spun ca da, ma leaga de picioare si imi zice sa iming cand vine contractia si sa ma odihnesc intre ele...si tot mai dese si tot imping si iar respir dupa cum imi zice moasa( foarte important este sa ascultati de moasa...iti zice exact ce trebuie sa faci si cand).....si la un moment dat simt cu iese capul, apoi umerii si apoi corpul si picioarele...un sentiment foarte ciudat care nu se poate explica in cuvinte...sa simti cum iese din tine o fiinta care va depinde de tine si apoi va creste si va fi om ca noi....senzatia de eliberare care am simtit-o era imensa : gata ....era gata... bobocelul meu blond si cu ochia albastri a venit pe lumein data de 18.08.2008 la ora 8.00....il vad si prima reactie este ca este micut( si normal la 36 de sapt) ...incepe sa planga, il infasa si mi-l aduc aproape de mine pe piept si instantaneu tace....e o senzatie minunata : il pup si-i spun ca mi-e drag, e asa o senzatie minunata sa il vezi cum se linisteste langa tine.....apoi e ceva mai complicat ca stam sa iasa placenta si ea nu iese si stam...si stam si colul aproape se inchide, si ei ma tot apasa pe burta si ma doare de mor si placenta tot nu iese....dupa aproape 30 de min. imi zic ca trebuie sa cheme anestezistul sa imi faca anestezie si sa imi scoata placenta manual si daca nu ma adoarme nu pot suporta durerile....ok bine dar cine imi spune daca e bine copilul? ...mi se spune ca are 2400 grame, 49 de cm si scor APGAR 8 la 1 minut si 9 la 5 minute...si sta un pic la incubator fiind prematur dar este bine si sanatos....vai ce micut este ...ma gandesc eu...dar asta e....bine ca e sanatos....apoi ma adoarme si la ora 9 ajung in pat....deci travaliul chiar nu a fost lung de la 3.30 la 8 dar a fost extrem de intens.....dar uite ca putem trece si prin lucruri foarte grele in viata... Ma apuc de dat telefoane, in primul rand taticului care deja aflase cum sta treaba si astepta sa ne vada....ajunge la mine...ii spun ca suntem parinti si incepem amandoi sa plangem...merge si face o poza lui bebe care apropo se numeste Andrei si vine inapoi si imi spune ca e dragut...dar era asa de emotionat, saracul de el. nu de faptul ca a venit pe lume copilul nostru ci mai mult de faptul ca a venit cu o luna mai repede si vroia sa afle daca este bine. Vorbeste cu dr. neonatolog si aceasta ii spune ca e totul ok. Apoi la amiaza ma muta la lahuze unde iar am noroc ca suntem numai cate 2 in camera si copii stau cu noi....in cateva ore mi-al aduce si pe Andrei si ii dau sa suga si adoarme....de aici incolo este alt show pentru ca a trebuit sa stam 2 saptamani in spital, timp in care pe mine m-au trecut tot felul de sentimente pentru ca bebe era mic si nu avea asa putere sa suga, a facut si icter si o perioada a crescut, apoi a stagnat in greutate, apoi a scazut , apoi iar a stagnat ca intr-un final sa creasca si noi sa putem merge acasa..a fost fff greu de stat in spital 2 saptamani in care toata lumea se intreba de ce a venit copil asa de repede pe lume si eu ma simteam asa de vinovata ca si cum ar fi fost vina mea, cu toate ca nu era ci pur si simplu asa s-a intamplat si toata lumea venea cu bebei mari si eu iar ma simteam vinovata ca eu am am facut un micut si ma gandeam ca toata lumea va spune ca a fost vina mea ca a venit mai repede si ca e asa de mic.... si tot vinovata m-am simtit pana a inceput copilul sa suga mai bine si sa creasca si atunci mi-am mai revenit....el si sotul au fost singurele persoane care m-au facut sa rezist in spital atata timp...am avut noroc ca am data peste niste asistente foarte dragute carora le sunt recunoascatoare pentru c mi-au arat totul despre cum se ingrijeste un copli:cum se pune la san sa suga mai bine, cum se desfunda canalel infundate ale sanilor, cum se face baita, cum se tine sa ragaie, si toate lucrurile pe care o mama la primul copil nu are de unde sa le stie.
Acum suntem acasa si bobocelul nostru manaca foarte bine si creste frumos si e tare cuminte...ne mai luptam cu colicii dar speram sa nu tina mult.....iar eu m-am refacut foarte repede ...si ma simt foarte bine doar ca e foarte obositor programul unui copil mic dar e si foarte frumos sa-l stii in casa si totul se invarte in jurul lui acum. Ne-a adus fericire in viata si in casa si am face orice ca sa-i fie cat mai bine alaturi de noi si il iubim atat de mult ca nu se poate exprima in cuvinte. Multumesc lui D-zeu ca este bine si sanatos!!!
Am scris aceasta poveste la 3 saptamani de la nastere si inca imi este foarte proaspata in memorie. se zice ca uiti...eu nu stiu daca voi uita si nici nu vreau sa uit....dar vreau sa va spun ca desi a fost greu nu m-a marcat negativ si chiar daca este greu...trebuie sa fim puternice pentru ca bebelusii care vin au nevoie de noi.
Doamne ajuta tuturor!!!


Andreeade Andrei
Poze:
http://picasaweb.google.com/AndreeasiPompiliu

andreutac spune:

Foarte frumoasa povestea voastra, foarte frumos bobocelul care v-a intregit familia!
Sa fiti sanatosi si sa va puteti bucura de minunea din viata voastra!

Andreea
36+ Eva Maria
poze
Vineee bebelusa!!!

andy.p spune:

Andreea ff emotionanta povestea nasterii lui Andrei,dar in acelasi timp ff frumoasa.Sa creasca mare si sanatos si sa va bucurati de el si el de voi.

38+bbelina
laura si andy (07.04.2002)
http://good-times.webshots.com/album/563995768RkQYpK

musettepink spune:

Andreea sa va traiasca si sa va bucurati d el.M-am emotionat f tare citind povestea si nu-mi gasesc cuvintele acum!Tot binele din lume!

asa creste minunea noastra,un baietel

Doamne ajuta in continuare!

39+LUCA

AMR 2 ZILE

andy_galro spune:

andreuta, laura, musete va multumesc din suflet pentru aprecieri

Andreeade Andrei
Povestea bobocelului nostru
Poze:
http://picasaweb.google.com/AndreeasiPompiliu

Codruta27 spune:

Frumoasa poveste! Te pup de multe ori, mamico curajoasa! Sa fiti sanatosi si fericiti si sa aveti parte de tot binele din lume!

36+ Vlad
Bebe mic

Camera Vladut

andy_galro spune:

codruta multumesc si

Andreeade Andrei
Povestea bobocelului nostru
Poze:
http://picasaweb.google.com/AndreeasiPompiliu

felicic76 spune:

am asteptat cu nerabdare povestea nasterii dupa ce intr-o dimineata de luni, am primit un mesaj care m-a umplut de emotie si care vestea venirea pe lume a bobocelului Andrei. Apoi, l-am vazut in poze si m-am topit: un blondut cu ochi albastri
Sa fii sanatos, dragul meu, si sa le faci viata si mai frumoasa parintilor tai!
un buchet special de mamicii andy.garlo care a acceptat cu seninatate faptul ca "la noi nu se face peridurala", refuzand si sa-si cumpere trusa si acceptand nasterea ca pe ceva "natural, natural".
inca o data, felicitari tuturor si in special, nota zece pentru curaj, mamico!

33+ Vlad
falcone
bibinika
D'ale gravideniei

andy_galro spune:

felicic multumesc din suflet pentru vorbele frumoase si in special pentru tot sprijinul....eu nu ma simt chiar asa de curajoasa...intr-adevar am luat totul ca si cum alta solutie nu este....ma bucur ca totul este bine ....am scris aceasta poveste ca poate unnele dintre voi sa se inspire si sa prinda curaj.

Andreeade Andrei
Povestea bobocelului nostru
Poze:
http://picasaweb.google.com/AndreeasiPompiliu

musettepink spune:

Ba sa te simti curajoasa ca uite fricoasele ca mine ,se tin de prostii,nu numai ca ai nascut natural dar si fara epidurala,esti de 2 ori curajoasa mamico.Felicitari si din partea mea!

asa creste minunea noastra,un baietel

Doamne ajuta in continuare!

39+LUCA

AMR 2 ZILE

nushulica spune:

andreea mie mi-au dat lacrimile la povestea voastra!!!sincer...fff emotionant momentul, iar tu o mamica f curajoasa!

bebe andrei e un scump , sa va traiasca si sa va aduca multe bucurii!!!