Cum va pedepsiti copii?

grodear spune:

Eu, sa spun drept, o mai pocnesc pe fii- mea la fund. Acuma, ori ca nu am eu rabdare, ori ca ea intrece masura... E si vina mea, si a ei. Ex. de dimineata a urlat pe toata strada ca ea nu vrea la gradi ca nu e tati acasa sa o duca cu masina. Gradi este la vreo 10 case de noi, adica sa nu va inchipuiti ca traversam Bucurestiul.
Si, in drum spre gradi nu a tacut deloc. Facea in fel si chip. La un moment dat, a vazut un butic si s- a luminat la fata, ca ea vrea acadea. Ma rog, i- am luat, desi nu a vrut de dimineata sa manance, a baut doar o cana cu lapte.Dar din cauza tipetelor, am clacat si i- am luat acadeaua aia nenorocita ( ca eu nu prea sunt de acord cu chimicalele astea). In fine, am ajuns la gradi si acolo alt circ, ca nu are fusta de la serbare, ca ea vrea fusta si gata.
De pocnit , tare mai imi venea, dar nu i- am dat, m- am tinut tare.


Ralu- mamica de fetita superba!!!

Tweety7 spune:

Vaaaai, Gazzella cata rabdare ai sa explici, sa te explici!!! Am citit intreg subiectul si nu inteleg multe, mult prea multe lucruri. Unul dintre ele ar fi ca tocmai cele care considera pedepsele un lucru benefic pentru copiii lor si sunt multumite de performantele lor ca mamici, le acuza pe cele care se stiu imperfecte (vezi Gazzella) ca s-ar vedea ideale. Ceea ce Gazzella incearca sa va spuna este ca TINDE (deci, tinde, da?) catre ceea ce ea considera perfectiune si ne indeamna si pe noi celelalte sa reflectam la asta, sa ne punem intrebari, sa ne dorim sa devenim mai bune. La ea, asta vad in principal, o dorinta nestavilita de a fi mereu mai buna, cu fiecare zi o mama mai buna, un om mai bun... Si o vad cum se straduieste sa va transmita si voua asta... Cata rabdare la un om! Vedeti diferenta dintre ea si cele care o acuza? Ea vine toleranta, se etaleaza, detaliaza, scrie mesaje kilometrice, in speranta ca la un moment dat, o parte dintre voi o veti intelege. Este ceea ce face si cu "pruncii" ei (cum frumos le spune chiar ea). Se ofera cu lamuriri, cu o vorba calda, cu o mana intinsa. Voi, cele care o arati cu degetul, apareti pe la subiect, dati cu barda si plecati mai departe. Sunteti la fel de lipsite de rabdare si la fel de nervoase ca si in relatia cu copiii vostri. Fetelor, relaxati-va! Admiteti ca sunteti oameni si, ca toti oamenii, sunteti supuse greselilor de tot felul! Eu recunosc ca am gresit in relatia cu fii-mea si sunt dispusa sa repar. Voi de ce nu puteti face asta? De ce nu puteti intra la subiecte de aceasta natura sa vorbiti cu celelalte participante de pe picior egal? De ce trebuie tot timpul sa ne razboim cand putem discuta ca intre prietene la o cafea?

(Nu sunt nici pe departe avocata Gazzellei, dar o iubesc mult si ma deranjeaza ca lumea o percepe gresit si se incapataneaza sa o vada altfel decat este.)

Legat strict de subiect. Copilei mele ii este straina pedeapsa. Nu mi-a sarit niciodata din mana sa se arunce in fata masinii, nu pleaca din aria mea vizuala (de fapt, nu ii place sa ma piarda din aria ei vizuala) - si asta nu pentru ca i-am impus-o eu, ci pentru ca asa simte ea (daca vrea sa se departeze mai mult, ma striga si ma roaga s-o insotesc), este foarte atenta atunci cand se cocoata undeva - si renunta imediat ce constata ca o experienta sau alta ar depasi-o, anuntandu-na: "Mami, nu pot!" s.a.m.d. Habar n-am daca-i asa pentru ca am crescut-o eu cu multa iubire, intelegere si respect sau e astfel pentru ca asa-i este firea. Cert e ca ma inteleg de minune cu ea. Acte de agresiune a avut si are si ea, dar n-o pedepsesc din pricina lor. Prostioare face o gramada, dar nici pentru ele n-o pedepsesc (de cele mai multe ori cand le face eu sunt vinovata ca nu-i pot acorda atentia de care are nevoie la momentul respectiv si asta-i modalitatea ei de a mi-o semnala). In concluzie, experienta mea de parinte cu un singur copil, imi spune ca se poate si fara pedepse...

Mami a Clarei (18.08.2006) si 18 saptamani cu Victor

paisacodruta spune:

Buna,
Recunosc ca nu am avut rabdare sa citesc toate mesajele voastra
Fetita mea are 2, 3 ani si desi multa lume zice ca "e mica si nu stie ce face" desi stie foarte multe si vorbeste foarte bine..
A inceput sa "ne joace" problema ce-a mai mare a ei e ca si noi "o jucam" stie cand face prostii si stie cand nu are voie dar incearca....si vrea sa ne testeze recatiile.
De mica mica,NU a fost NU ...stie lucrul asta desi mai are momente cand incerca sa mai scoata si un DA...

"Pedeapsa" .....ignoranta...
Exemple
-vrea sa se joace cu ceva cu care nu are voie ( sticla , cutit , etc) raspuns NU AI VOIE...explicatie de ce nu e voie....plans ...ignorata ..in 5 minute isi gaseste altceva cand vede ca nu are "sorti de izbanda"
-in parc nu se joaca frumos si eu trebuie sa stau politai ...am luat-o de manuta si acasa...ii explic ca acum sta singura si se joaca ca nu a fost cuminte si nu da jucariile sau etc...plans ..ignorata ..pana acasa se linisetse....vrea afara iar ...si maine e o zi ...
- se pune Jos nu vrea sa merga din parc ..o iau in brate ca nu are o tona si acasa...
- in magazine daca vrea ceva ii zic clar o jucarie si atat sau luam paine si lapte....negociem un pic ( atata timp cat se face in termeni amiabili) si daca intelege i-o iau daca incepe sa planga, crize de isterie ,tipete ..in brate ..afara ..acasa...urlet ...pana acasa ii trece...
Nu asi inchide-o intr-o camera singura ( nu suporta usile inchise),mi-ar fi frica de reactia ei la suparare prefer sa stau langa ea sau sa " o am in raza mea vizuala"

Am incercat mai multe variante si ca orice mama vroiam ca fetita mea sa planga cat mai putin dar , negocierea si explicatia lunga in crizele de plans nu ducea altceva decat la nervi mai multi si plans indelungat ...
ACUM SIMPLU --atat timp cat stiu ca plange de "nervi " ii zic clar PLANGI PANA NU MAI POTI DAR LUCRUL ASTA NU AI VOIE SA IL FACI PENTRU CA ..ETC...deja a invatat lectia si dureaza incercarea 2 minute

Facandu-i lucrul asta de mica ,acum foarte rar se intampla sa aiba crize de "nervi" deoerece stie ca nu are sorti de izbanda....desi incerca si mai interece limita ( si ma bufneste rasul cand o vad cum incerca reactiile mele ) ..nu cedez..

Eu am o vorba
E DISTRECTIV ACUM CAND SUNT MICI SI VEZI CA INCERCA "SA TE JOACE" ---CICA SUNT ISTETI.."LA 2 ANI TE JOACA" PENTRU 2 ANI
LA 14-15 "ANI TE JOACA" PENTRU 14-15 ANI NEMAIFIIND DISTRACTIV

Morala de rigoare dupa incident ...dupa ce s-a calmat ...impacare ..pupaturi ..starngeri in brate ..si totul a trecut ..si o luam iar de la capat alta data si asa crestem mari


O zi buna tuturor
Copii cuminti ,veseli si sanatosi

filofteia spune:

Si acum nu-ti mai plac.


Esti o norocoasa...fiimiu daca se intampla sa cada de undeva se urca iar si iar pana reusea...totusi a fost pedepsit o singura data pentru asta...acum cateva luni (are 7 ani), cand am cedat la insistentele lui de a se duce singur afara, in spatele blocului, unde avem un parc si-l vad pe geamul de la bucatarie...ii explic eu ce si cum si nu trec 10 minute si fiimiu era catarat pe gardul din jurul parcului, mergand pe tepii de sus ai gardului si tinandu-se de crengile pomilor, daca ar fi cazut se infingea in acei tepi. Asa ca am iesit din casa, l-am pus sa se dea jos si a fost bagat in casa(eu o numesc pedeapsa).

Gazzella... nu mi-am pus niciodata problema ca il educ pentru societate...eu imi educ copilul pentru el, sa fie in stare sa ia decizia potrivita in orice situatie s-ar afla.
La faza cu pensionarii eu ma certam un pic cu ei pe ton civilizat ...eu mereu iau atitudine, astfel si copilul invata sa ia atitudine.
Toleranta se invata prin a astepta randul la tobogan, prin a avea grija de copii mai mici, prin a accepta in jocul laor si copii mai mici, prin a nu rade de ceilalti copii...

dianocica spune:

eu nu inteleg de ce tot primesc eticheta de mama perfecta. de fapt nu de e o primesc eu, ci cum poti sa o pui. dar incerc sa ma abtin in a continua, caci imi pare asa evident...

diferenta intre 'mamele perfecte' si 'mamele denaturate' consta, dup amine, infelul in care se raporteaza propriilor iesiri. pentru ca, de explicat, eu zic ca s-a explicat, numai la subiectul asta, cat se putea explica. si mai mult decat frumos. deci daca cineva are urechi de auzit, o va face. si va incerca sa isi inteleaga copilul. caci odata inteles, sfaturile, parerile, ideile, nu isi mai au rostul. odata ce intelegi ce se intampla in capsorul lui, odata ce ai simtit asta, apoi nu mai ai nevoie de nimeni sa iti spuna ce sa faci. ca a iti iubi si accepta copilul nu trebuie sa te invete nimeni.


imi vine acum in minte replica celebra a sotilor abuzivi: uite ce m-ai facut sa fac. vina nu e niciodata a celui ce loveste/pedepseste/abuzeaza, ci a celui care este abuzat. nevasta a fost rea si barbatul a fost nevoit s-o bata ca sa o linisteasca. copilul a fost rau, mama a fost practic obligata sa-l pedepseasca ca sa il indrepte.

e clar ca avem cu totii momente mai proaste, momente in care decazi. diferenta consta in ce faci dupa asta. iti analizezi comportamentul, faci ceva sa nu se mai repete, sau il dai exemplu ca metoda care functioneaza.

intr-o zi am ridicat tonul la d. nu am tipat, dar am vb..mai tare. si peste el. el, normal, s-a oprit din ce facea. si acum incep diferentele. in acea seara, dupa ce a adormit, am avut o discutie f serioasa cu husband. ca, undeva, nu mai pot face fata. oboseala, stresul ... nu stiu...am ajuns in punctul in care imi pierd rabdarea. si nu cu oricine, cu propriul meu copil. si am plans..si am plans...si m-am urat...si am facut planuri. mici: cum va spala numai el vasele, cum voi dormi mai mult diminetile cateva zile, cum va incerca sa ma menajeze mai mult cateva zile, pana imi voi incarca bateriile dinnou. si mari: cum nu vom lasa nimic, niciodata, sa se rasfranga asupra copilului nostru. nu nervii nostri, nu problemele noastre. e ok sa le stie, nu e ok sa suporte consecintele unor fapte ce nu ii apartin. puteam atat de bine sa spun vai, sa vezi ce se opreste daca tip la el.... dar nu o fac. si n-am sa sfatuiesc vreodata pe cineva sa faca asta. pentru ca mi se pare o idiotenie. a, am sa incerc sa ii ajut sa inteleaga comportamentele, atat ale copiilor cat si ale parintilor. dar nu am sa ofer 'solutii'. nu ce se intelege prin 'solutii' la acest topic.

---

Parent like there's no tomorrow!

iulia_b spune:

Stiti de ce imi este mie frica? De lumea de afara, de cum or sa faca fata nedreptatilor, violentei, indiferentei atunci cand vor fi la scoala si mai tarziu, atunci cand vor fi scapat din "ograda" noastra. Fata la anul merge la scoala. Acum sunt la gradinite particulare, unde peisajul este mai indulcit. Am aplicat si eu pedepse, mi-a parut rau dupa aia, am plans uneori. Si nici n-am incercat sa fac o regula din asta.
Cum credeti ca un copil poate fi pregatit sa raspunda pozitiv atunci cand se va infrunta cu ceilalti si va fi singur? Cum va gestiona el situatia? Se va retrage intotdeauna, va fi trist cautand alinare la mama, va incerca sa riposteze (nu neaparat prin violenta fizica), va fi luat in ras din diverse motive? Cred c-ati inteles...

Vic spune:

Gazzela, eu n-amm criticat ce ai spus tu, sunt de acord ca ar fi ideal sa se poata creste copiii cum spui tu. Si eu incerc sa-i inteleg pe-ai mei, sa vorbesc, sa le explic, si-mi fac timp sa vorbesc cu ei despre cum le-a fost ziua, ce s-a intamplat, ce-i preocupa... De regula merge, iar acum fiind mari, nu mai avem probleme.
Nici mie nu-mi place cuvantul pedeapsa. Nu sunt pro-pedepse. Dar nu pot sa spun ca nu i-am pedepsit niciodata, sau mai bine spus ca nu au avut consecinte faptele lor. Daca plangeau de suparare, le spuneam ca e firesc sa fie suparati si e OK sa planga (am doi baieti), si le aratam ca-i inteleg etc etc. Dar cand unul se enerva si-l pocnea pe celalalt, agresorul era trimis automat la el in camera sa se calmeze si avea voie sa revina cand se calma, sa stam de vorba si sa rezolvam conflictul. Unii ar numi trimisul in camera sa se calmeze time-out, altii ar spune ca l-am pedepsit...Eu zic ca i-am dat spatiu si timp sa se calmeze si sa gaseasca alte metode de rezolvare a conflictului. Si l-am ascultat cand a venit sa-mi spuna care a fost problema si de ce a ajuns la pocnit si am cautat impreuna alte solutii. Daca n-a vrut sa manance i-am zis "bun, nu ti-e foame, mai ai atata timp de joaca, apoi poti sa te pregatesti de culcare". Daca mi-a zis ca vrea inghetata sau ciocolata, i-am raspuns calm "pai n-ai mancat, ai zis ca nu ti-e foame, ca nu poti manca, deci nu mai intra nici ciocolata' A mai asteptat putin si a venit sa manance. Daca nu vroia sa manance, il culcam asa. Din nou unii ar zice ca l-am pedepsit, ca l-am traumatizat, cum sa lasi copilul nemancat.

Ce vroiam eu sa zic mai inainte era doar ca ambele "tabere" se ambaleaza aiurea, generalizand, exagerand. Si ca in final, toti pedepsim, indiferent ca o facem constient dsau nu, ca e o descarcare nervoasa sau nu. Dar ATITUDINEA parintelui in momentul critic e cel mai important. Una e sa-i spui calm "du-te la tine in camera te rog pana te calmezi" si alta sa tipi la el "treci imediat la tine in camera, rautate ce esti, cum poti sa lovesti, daca-i scoteai ochiul" si in acelasi timp il zmucesti de mana si-l arunci la el in camera.

Vroiam sa va rog doar sa nu mai aruncati cu pietre, caci toate/toti ati pedepsit macar o data in viata copilul, toti gresim, ideea era nu sa se intre in polemici, ci sa se gaseasca solutii rezonabile la situatii concrete, si ca toate/toti sa invatam din greseli, ale noastre sau ale altora.

filofteia spune:

Iulia_b din pacate cel mai bine lucrurile astea le invata pe propria piele.
Baiatul meu este deja a II-a...ce mare este ...in primul rand l-am invatat sa nu planga/sa se supere atunci cand ceilalti copii rad de el. Cu cat el este mai sensibil cu atat copii vor insista, daca vad ca nu-l afecteaza, vor inceta.
Apoi vorbesc foarte mult cu el ca sa aflu de ce anume se teme si sa incerc sa-i dau oarecare solutii...
Spre exemplu in prima zi de scoala...frig afara de mori, uniforma subtire, ii dau izmene pe el..."Nu vreau izmene ca rad copii de mine" "De unde stiu copii ca ai izmene?" Imi mai atarna din pantaloni" (este foarte slab si cad de pe el toate alea) "Astea nu-ti mai atarna ca sunt scurte, ca-s de anul trecut" "Nu vreau" "Sa stii ca nu poti merge fara izmene la scoala. De maine iti dau blugii si vei merge fara, dar azi trebuie sa mergi in uniforma si nu se poate, apoi sigur si ceilalti au ceva pe dedesubt la frigul asta." Se uita mirat la mine..."Ia sa intrebi sa vezi ca au ciorapi sau colanti si daca rad de tine le spui ca ei au ciorapi de fete, iar tu izmene de barbat".

Alt exemplu..."Nu vreau casca la role, ca Maria si Stefan au ras de mine" "Dar tu mergi cu viteza mare fata de Maria si Stefan si in plus te cateri pe toate alea...te poti lovi foarte rau la cap daca o sa cazi. Spune-le lui Maria si Stefan ca esti foarte bun si de aceea ai nevoie de casca".

Nu-ti convine cum se poarta cu tine un copil ignora-l, nu te juca cu el, sigur vei gasii alti prieteni.
Problema la noi este ca are gura cam mare ... nu da cu pumnul, da cu gura... asa ca i-am atras mereu atentia cum vorbeste si sa nu aiba pretentii la ganduri bune de la un copil caruia i-a vorbit urat. In plus stie ca in acest caz nu va gasi nici la mine intelegere.

Pana acum nu am avut probleme mari si sper nici in continuare. La scoala are un grup de prieteni deja, unii sunt si de la alte clase.

ruxij spune:

Asta cu "mame perfecte" versus "mame denaturate" nu stiu cine a scos-o. Mie nu mi se par deloc perfecte mamele respective si nici denaturate celelalate. Eu cred ca ii faci un mare serviciu copilului impunand niste limite si un mare deserviciu neimpunand nici o limita. Cum spune si Vic, mai importanta este atitudinea ta decat ceea ce faci intr-o situatie de conflict (daca ii "explici" tipand si smucindu-l cred ca e mai rau decat sa il pui pe scaunel in liniste si sa discuti calm ceea ce s-a intamplat, dupa ce au trecut 2-5 minute pt. calmare).

Morgano spune:

exact asa gandesc si eu

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)