Teama de singuratate

Trebuie sa scriu acest post. Trebuie sa va intreb daca este normal. Trebuie sa stiu. Trebuie sa inteleg.

De unde teama de singuratate?

Poate ca cineva stie. Poate explica. Poate recomanda o carte. Ceva. Sa pot intelege si sa pot trece mai departe.

Este o dependenta? Dar ce fac cu ea? De unde, cum o tratez. Sau na, suntem fiinte umane, sociabile. Poate ca este normal sa imi doresc sa nu fiu singura.

Stiu un profesor repeta mereu: nevoia de apartenenta. Este un profesor de marketing care explica reclame.

Nevoie, teama, dependenta, normalitate?

Anca Vlad spune:

Cred ca toata lumea are o "doza" de teama fata de singuratate. Pe care o manifesta sau nu... depinde in ce situatii il pune viata.
Acum depinde la ce fel de singuratate te referi: lipsa unui partener sau lipsa de anturaj, prieteni, etc?

oocristina spune:

E dificil de explicat. Astazi abia am constientizat aceasta teama.

Trebuia sa plec intr-o delegatie, singura. M-am panicat, brusc. Aproape ca voiam sa refuz, dar interesul este al meu. Am cautat printre participanti, oameni cunoscuti, cineva de care sa ma pot ancora, cu care sa interactionez. Sa nu ma simt singura. Apoi m-am gindit, ce imi veni? Stiu ca ma pot descurca si singura, dar totusi a fost panica.

Astazi am constientizat ca acea panica se datoreaza temerii de singuratate. Am observat la mine nesiguranta care apare cind sunt sigura. Nu am curajul sa interactionez, sa comunic, sa actionez. Nu sunt sigura pe mine cind sunt singura.

Chiar si acasa. Mi-e teama ca voi ramine singura. Asta ma face nesigura. Poate este normala teama. Dar poate este ceva in neregula cu mine. Chiar nu stiu, de aceea intreb. Se mai intimpla si altora sa se teama de singuratate?

Alex2 spune:

Omul n-a fost creat sa fie singur, altfel eram hermafroditi. Atractia sexuala a fost pusa tocmai ptr ca omul sa caute companie din partea sexului opus. Ce simti tu Cristina e ceva natural, cred ca e in gena noastra, si nu numai o omului. Dar omul are nevoie sa fie si singur, sa fie numai cu el insusi. Asta nu presupune sa fi singur fara partener, ci sa te poti refugia, ca sa revi apoi in viata de cuplu.
Dependenta este cu totul altceva si nu e chiar buna. Depinde de gradele ei. Daca esti foarte dependenta de un barbat, fie si sotul tau, el se poate simti sufocat si va cauta scapare. Intr-o anumita masura suntem dependenti de cei de langa noi, ptr ca ne organizam viata si in functie de ei, si ne simtim vulnerabili daca rutina vietii e stricata.
Vreau sa spun ca e normal sa iti doresti sa nu fi singura, dar pana nu vei invata sa traiesti tu cu tine insati, va fi greu si cu multe esecuri sa convientuiesti cu cineva.
Daca simti ca ai nevoie de o comunica cu un psiholog, e simplu, te adresezi unuia. Este absolut ok sa apelezi la un ajutor calificat cand simti ca ai nevoie.


Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Alex2 spune:

Dar ce presupunea ptr tine sa nu fi singura? Sa fi cu "el"? Sa fie colegii tai? Sa iti fie cunoscuti ceilalti participanti? Socializezi greu cu persoane noi cunoscute? Trebuie sa ai incredere in tine, ptr ca valoarea ta, si cunostintele tale le duci tu cu tine, si nu te poate ajuta nimeni. Avem nevoie de oameni dar tot noi suntem face-to-face cu viata.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Anca Vlad spune:

Putini sunt cei care nu se tem deloc de singuratate... in orice forma a ei...

- mie si la 22-23 de ani imi era cam frica sa stau singura in casa chiar dupa-amiaza spre seara! Intre timp mi-a trecut, dar acum am catel!
- de plecat undeva acum nu plec singura pentru ca nu vreau. Facem tot posibilul si aranjam totul sa plecam impreuna. Asta preferam amandoi, e alegerea noastra nu constrangerea cuiva. Daca nu as fi "ancorata sentimental" as pleca singura si la capatul lumii! Nu mi-ar fi deloc teama. Acum un an si ceva mi s-a oferit ocazia sa ajung doua saptamani in India (eu plateam foarte putin, dar nu puteam merge impreuna). Cu regret, am refuzat. Poate altadata...
- Chiar daca am un partener, locuim impreuna, mai ales in perioada asta cand aproape toti sunt in vacanta si eu am de lucru ma simt destul de singura! Si suport destul de greu asta uneori. Dar deocamdata asta e, am luat de buna voie niste proiecte, el oricum avea de lucru, dar saptamana viitoare plecam in concediu (pentru 3 saptamani), concediu pe care altfel nu ni l-am fi permis!

Ti-am dat exemplele astea pentru ca "singuratatea" are multe fatete...in principiu oamenilor nu le place solitudinea indelungata... desi mie mama mi-a spus de multe ori ca ei ii place tare mult sa stea cate o zi singura... sa nu faca nimic...dar fara companie (asta desi e pensionara de ani buni si mare activitate acum nu mai are). Asta e felul ei de a fi... mie nu imi face bine singuratatea...

Daca teama ta de singuratate se datoreaza lipsei pe moment a unui partener, atunci e putin altceva! Acum locuiesti singura, familia ta e numeroasa? Ai prieteni cu care sa te vezi frecvent?

Aici nu prea am inteles. Adica esti nesigura cand ajungi undeva singura (eventual un loc nou)? Sau in perioadele de "singuratate"?

coltofeanu spune:

Mi s-a intamplat acelasi lucru cand a trebuit sa plec o saptamana la niste cursuri de specializare. Ma gandeam ca nu cunosc pe nimeni si ma voi simti singura....imi faceam griji ...ce voi face, cum ma voi descurca etc. Panica a disparut cand am ajuns acolo, am cunoscut persoane cu care am colaborat destul de bine, inca mai pastram legatura la telefon. Totul a fost ok. Si nici nu m-am simtit singura,am stat in camera cu o colega tare draguta.Cand am plecat de la curs am zambit gandindu-ma cat de panicata am fost inainte sa plec, panicata fara motiv.

Referitor la teama de singuratate....O sa razi de ce o sa-ti spun. Ma simt singura ( si chiar imi este teama) cand se intampla ca sotul sa nu fie acasa in vreo noapte. Ma trezesc de n ori in noaptea respectiva, iar daca vizionez si un film mai dur....s-a dus somnul. Dimineata am niste ochisori de zici ca am petrecut toata noaptea in cine stie ce bar!

oocristina spune:

Uneori ma gindesc ca teama de a ramine singura m-a determinat sa fac multe compromisuri sau sa ratez multe oportunitati. De aceea m-am gindit ca poate este o dependenta, o problema. Dar nu, pare ca este ok.

Cind vorbesc de compromisuri ma gindesc la familia mea. Dar si la relatiile pe care le dezvolt cu prietenele mele, colegii mei.
Vorbesc si despre a fi singura intr-un grup mai mare.
De exemplu, va veni la o prezentare un tip a carui blog il citesc aproape zilnic. Ma gindesc de ceva timp daca sa particip si eu sa nu. M-am gindit ca daca as avea cu cine merge, nu as ezita nici un moment. Mi-ar face placere sa il cunosc personal, ca si curiozitate. Stiu ca nu voi merge pentru ca nu voi avea curaj si pentru ca oricum, taxa nu merita efortul. M-as simti stinghera, panicata, inconfortabil. Nici nu ma intereseaza cu adevarat tema/ temele.

La acest timp de teama si nesiguranta ma refer. Este doar un exemplu.

Brusc astazi m-am gindit ca de fapt nu sunt dependenta nici de sotul meu, nici de aprecierile sefului meu, nici de aprecierile parintilor mei, nici de colegialitatea colegilor mei. Pur si simplu mi-e teama doar sa nu ramin singura. Mi-e teama ca ma vor lasa singura. Ca nu voi mai conta pentru ei si parca nu imi ajung eu, mie insami.

Daca nu gaseam aceasta comunitate? Daca m-ati lasa singura pe aici? Nu m-as simti bine deloc!

Inca sunt confuza, de aceea am si deschis postul. Incet, incet, imi voi pune ordine in idei si ma voi intelege mai bine. Incet.

Multumesc. Alex, , Anca Vlad , Coltofeanu

Alex2 spune:

Asta e si ideea, cred eu. Cei apropiati (si chiar si cei de pe DC) nu te pot ajuta decat sa-ti pui ordine in ganduri si tu INSATI sa gasesti solutia.
Eu cred ca esti putin mai timida, si nu esti singura pe lume de acest fel. Dar trebuie sa ai incredere in tine si in fortele tale. daca familia, sotul, prietenii te sustin, este super ok, esti un om norocs, dar ei nu pot decat sa te sustina, tot tu faci ce e de facut.
Despre tipul cu blogul... daca il citesti zilnic inseamna ca e ceva intersant, de ce spui apoi ca nu merita? Poate e o ocazie unica, de ce sa o ratezi ca ai impresia ca te vei simti stinghera? Incearca sa nu depinzi de altii in a lua decizi importante in viata ta. De asemenea nu cred ca e cazul sa faci ce fac toti, adica daca ceilalti merg la o reprezentatie, e neaparat musai sa fi si tu, desi nu iti place, si n-ai chef. dar nu rata din cauza ca ai initial impresia ca te vei simti inconfortabil. Te vei simti asa cum vei decide tu. Daca pleci de la ideea ca ''vai ce nasol va fi, si voi sta singura intr-un colt'', etc, etc, asa vei si face. Daca te gandesti ca vei cunoaste oameni noi, chiar daca nu vei fi tu centrul atentiei, dar vei privi optimista si vei vedea partile pozitive, asa va fi.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Tzuni spune:

Na, ca io-s pe invers! Mie imi place singuratatea. La nebunie. De mai bine de 10 ani locuiesc singura. Cand a venit copilul in viata mea am facut eforturi mari sa accept ideea ca din acel moment nu voi mai fi singura nicioadata. Imi place singuratatea, linistea, nu ma plictisesc cu mine, am ce face... asta sunt eu!


Tzuni mic si drag si scump si pisicos si cu...blog

Alex2 spune:

Tzuni, te inteleg.
Dar... pana intr-o zi.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...