cearta dintre frati, surori?...

carmen94 spune:

si eu am o sora mai mica cu 1 an si 9 luni decat mine.ne-am certat,ne-am batut,ne-am paruit,ne-am parat una pe alta pana cand m-am maritat............abia atunci mi-a venit mintea la cap.ea nu s-a recasatorit nici acum.imi aduc aminte cum ne povesteam necazurile din casnicie(eu sunt la a 2a)si incercam sa gasim solutii sa ne fie bine si preferam sa ne ,,spovedim,,una alteia ca sa nu ii amaram si pe parinti cu problemele noastre.mi-e tare dor de ea.nu am mai vazut-o de 3 ani.
cand imi amintesc de copilarie......eram teroare!!!!
daca ieseam afara sa ne jucam,nu vroiam sa vina sa se joace cu mine,mama imi spunea sa o astept si pe ea cand iese de la scoala (ca deh!eu sunt mai mare si cheia era la mine)....eu plecam de nebuna repede acasa si ea saraca ma astepta in fata scolii crezand ca nu ne-a dat drumul de la ore,apoi venea plangand acasa ca nu mai are timp sa-si faca lectiile(moama ce silitoare a fost la scoala!!!!a luat o data un 8 la sport ca avea febra si nu a putut sa faca mai mult si a plans o zi si o noapte pana a ajuns cu ea la urgenta.)si cate si mai cate ,,prostioare,,de-ale copilariei.
as vrea sa pot intoarce timpul inapoi......sa recuperez tipul pierdut cu galceava,dar.......

simali spune:

O mare parte a problemei vine din faptul ca unii parinti (in special cei care nu au avut un frate sau o sora) tind sa idealizeze relatiile dintre frati. Viziunea lor despre ceea ce inseamna sa ai un frate sau o sora este chiar suprarealista: armonie, iubire, cineva pe care sa te bazezi la nevoie, un prieten pe viata, etc.

Lumea nu este mereu pregatita sa accepte ca doi frati pot fi diferiti complet sau, dimpotriva pot fi mult prea asemanatori; ca poti sa nu ai niciodata un prieten in fratele sau in sora ta; ca gelozia roade toata viata si ca unii oameni sunt mai gelosi decat altii; ca noi, anmalele oameni, cand avem de impartit lucruri importante (iubirea si banii) devenim, destul de des, irationali.

Eu daca as avea 2 copii i-as lasa sa interactioneze liber. Nu as incerca niciodata sa-i fortez sa fie prieteni. Spunea cineva mai sus - cred ca Gazella - ceva de genul "puteti sa va urati pana la cer si inapoi, dar nu aveti voie sa va omorati". Daca spun "te urasc" i-as lasa sa spuna. Daca se paruiesc, sa se paruiasca.

Cand parintii intervin intre frati cu expresii artificiale de tipul "trebuie sa va iubiti" nici nu-si dau seama cat de rau fac. E ca si cum vine cineva la tine si-ti zice "il vezi pe tipul ala? Trebuie sa-l iubesti ca el o sa fie sotul tau pe vecie". Dar atunci cand te simti obligat sa iubesti pe cineva esti cel mai tentat sa-l urasti, in adancul sufletului, din toti rarunchii. Nu mai vrei sa-l cunosti - poate e un om bun si merita dragostea ta; constrangerea si santajul sentimental scot tot ce e mai rau in tine si relatia este viciata pe vecie.

Cred ca daca fratii ar fi lasati sa-si construiasca propria relatie de iubire-ura-furie-invidie-nepasare-empatie, ar avea mai multe sanse sa devina cu timpul - odata cu maturizarea sentimentelor si cu cunoasterea reciproca - apropiati si prieteni. Din pacate multi parinti nu au curajul sa-i lase pur si simplu in pace.


alice

andira spune:

Simali - si atunci unde mai intervine educatoa parintilor? La fel de bine i-as putea trimite in padure. Daca tot le las sa faca ce le taie capul (si vad ca nu faci diferenta intre frati de varste diferite - ce-ar fi sa-l las pe unul cu 5 ani mai mare sa faca ce vrea cu unul de 1 an, pe principiul asta...), ar putea ajunge sa faca la fel cu copiii in parc. Daca poate sa traga o scatoalca fratelui / surorii, poate ma trezesc ca face la fel si cu copiii altora. Asta doar ca exemplu.
De acord ca au nevoie de libertate, dar de aici si pana la a ignora niste conflicte si a le lasa sa escaladeze... eu zic ca e cale lunga. Ce Dumnezeu, daca ajung sa-si scoata ochii pe o papusa, eu stau si ma uit? Eventual imi fac de lucru in alta parte...


Si nu stiu daca idealizez neaparat. Eu nu spun "trebuie sa iubesti" ci pur si simplu "surioara ta te iubeste".

gazzella spune:

andira, e simplu, adica pentru noi
de ce nu intervin? niciodata nu am cum sa stiu sigur cine a provocat pe cine
hai sa ma povestesc doar pe mine, dupa ce a murit taica-meu la vreun an..cam asa..nu stiu cum gaseam o placerea diabolica de a-mi provoca fratele mai mic cu vreun an jumate
el chiar nu avea nicio vina, saracu', eu il aduceam pe culmile disperarii si ma pocnea, dar eu stiam ca are sa ma pocneasca si-o cautam deliberat ca sa i le imparta maica-mea pe urma
eu eram fetita blonda, tenul alb, ochii visatori, cea dulce, el era copilul rau, agitat
asa..., dar toate astea numai eu aveam dreptul sa le fac (in mintea mea), restul riscau multe de se legau de frati-miu

unde sa imparti dreptatea? de ce sa intervi? ce stiu eu despre ei, la modul cel mai intim? cum faci sa nu-l neindreptatesti pe unul in defavoarea celuilalt?
abia cand intervi impartind dreptatea risti sa gresesti (vorbesc la modul generic) pentru a imparti dreptatea ai nevoie de intregul scenariu, de intreaga perspectiva a ceea ce a dus la conflict si nici un parinte nu poate s-o aiba si abia atunci risti sa neindreptatesti, judecand gresit
risc sa-i spun lui Felix "ai fost rau" cand el probabil nu incearca decat o imensa frustrare pentru ca sora-sa nu-l lasa sa faca baie singur
in loc sa-l inteleg, sa-i inteleg limitarile ii mai pun pe umeri si acel "ai fost rau, egoist ca n-ai lasat-o"
eu incerc sa-i permit sa se construiasca ca persoana empatica cat timp altii nu demonstreaza nici pic de simpatie, empatie fata de sentimentele sale ceea ce-i gresit
nu e posibil, asa nu se va construi empatic, ba mai mult va cauta sa-mi implineasca mie condamna "ai fost rau"


Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

andira spune:

Gazzella - am inteles ce spui, dar eu tocmai asta nu vreau sa fac: nu le voi intreba cine e de vina (acum nici nu cred ca ar putea sa-mi spuna), ci le voi pedepsi pe amandoua.
Deja am aplicat metoda cu jucatul in camere diferite. Deocamdata doar cea mare e capul rautatilor, ii ia jucariile din mana celei mici, care incepe sa planga. Normal ca la un moment dat va riposta si ea (sincer astept cu interes momentul), dar daca trec peste o cearta in limite normale si ajung la paruieli in toata legea, o sa le pedepsesc pe amandoua. Nu fac anchete, ca fiecare are varianta lui.
Eu nu ma refer la certurile inerente dintre frati, ci batai si terorizarea fratelui mai mic / mare prin diferite metode. Aici sper sa n-ajung, dar... "never say never"...

gazzella spune:

deci cum spuneam, eu nu ma bag intre ei si ei asta o stiu bine
cel mult cand nu mai suport le comunic ca nervii mi-s prastie si pentru sanatatea mea mentala ii rog sa inceteze
dar nu ca sa-i "educ" fac presiuni asupra lor, cat doar sa supravietuiesc
ei..si ei avand convingerea asta ca mama nu imparte dreptate, nu face pace cel mult linge rani se simt liber sa se gestioneze si se gestioneaza chiar bine
sunt complici in cea mai mare parte a timpului, se atrag reciproc in diferite jocuri, condivid
deci o am pe Bendis care e mai mica cu 2 ani decat Felix, practic broasca il absoarbe, o vad cum e constienta de modul in care actioneaza frati-su, respira, misca un deget, casca (un ex. fi-mea a invatat sa foloseasca olita de pe la un an - cu succes- doar urmarindu-l, fixandu-l, copiindu-l) ea e reflexia lui
copiii mai mari devin repede constienti ca sunt observati, admirati, urmariti si-si asuma un rol de educator, isi modeleaza astfel comportamentul incat sa devina cat mai usor observabili, de copiat, urmat
si pe masura ce cresc abilitatea copilului mai mare de a-si determina sora/fratele sa-l urmareasca creste
dar uneori s-ar putea ca fratele cel mic sa nu mai poata sa-i tina ritmul si atunci intervine frustrarea ca nu poate, dar cel mare poate si pe fondul acestei frustrari sora poate si sa-i distruga jocul celui mai mare, cel mare poate sa reactioneze la randul lui agresiv pentru ca si lui i s-a adus un prejudiciu, deci poate sa intervina cearta, chiar paruiala
dar a gresit careva?
cred ca niciunul nu au fost rai, dar s-a ajuns si acolo
sunt sentimente, de admiratie, dorinte de emulare, ba chiar rivalitate, etc
uneori cand nu se mai poate se intra si in criza, si noi intram
deci nu consider ca greseste vreunul, doar se intampla
si atunci e corect sa las la o parte morala pentru ca ei oricum se iubesc, sunt atasati unul de altul si doar sa-i linistesc cand plang disperati unul intr-o parte, altul in alta
deci de ce i-as pedepsi? ca au emotii? ca le aduc la suprafata?
mai bine as incerca sa gasesc metoda sa-i ajut sa elimine frustrarea altfel


Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

try spune:

Pai cred ca tocmai asta e diferenta intre a avea un frate/sora si a avea un partener de viatza (iubit/sot). Ca pe frate “trebuie” sa-l iubesti. E ceva ce daca ai trait iti dai seama ca orice s-a intampla pe lumea asta (ma rog, mult spus orice) nu-i poti intoarce spatele. Ma rog, nu trebuie s-al iubesti orice-ar fi, dar nu vad decat mari avantaje din a cultiva o relatie indestructibila intre doi frati/surori.


Imi dau seama ca si eu procedez la fel. In capul meu a fost ca daca ii dovedesc ca frate-su il iubeste, va cantari si el mai mult comportamentul lui fatza de cel mic. Si de fiecare data cand cel mic ii arat o dovada de iubire, mereu ii intaresc “vezi mami cat de mult te iubeste”. Cu cel mic inca nu pot discuta astfel de fineturi, ci incerc doar fixic sa-l impulsionez.

Gazella, nu cred ca e vorba de impartit o dreptate, cred ca e vorba de o dorinta de a vedea un comportament ok la copiii tai. Eu de ex. observ in comportamentul baietelului meu mai mare acelasi lucru pe care-l faceai tu cu fratele tau: ii place sa-l intarate, sa-l instige, stie ca regula e “jucaria care e in mana unuia, nu o luam” si cand vede ca frate-su mai mic plange dupa jucaria lui din mana, are momente cand i-o flutura pe sub nas. Si ala micu, inca nevorbind, nu face altceva decat sa maraie si sa craoie prin casa dupa el, se agata disperat poate paote il convinge sa i-o dea. Si cand se joaca cu el are moment cand se cam tranteste peste el, are un soi de mica rabunare fatza de el. N-am cum sa nu intervin cand vad asta la el. De ce? Pt simplul fapt ca el inca nu internalizeaza ca asa ceva nu-i permis, ca nu e frumos sa faci cu cineva. Si trebuie sa-i explic mereu ca ceea ce face nu-mi place si nu tolerez. Incerc pe de alta parte sa inteleg si de unde-i vine dorinta asta de a-l instiga pe cel mic. Probabil ca pe undeva se simte defavorizat cu ceva, afectiv poate. Si atunci lucrez mai mult cu el pe latura asta.

Andira, nu stiu daca jucatul in camere diferite e o solutie pt ca in felul asta le limitezi interactiuena dintre ele. Ori eu, din contra, cred ca perseverand vor avea ocazia in timp sa invete cu msa se tolereze, cum sa se inteleaga etc. Doar ca noi trebuie sa repetam, sa repetam sis a repetam la infinit aceleasi reguli, confitii, dorinte (picatura chinezeasca) pana cand isi vor insusi acest comportament. Eu n ucaut sa-i fac sa se inteleaga maine sis a fie lapte si miere unul cu altul, ci caut sa ii antrenez ca atunc icand vor fi mari si vor avea nevoie unu lde altu lsa sties a-si fie un sprijin unul altuia. Acum, cand sunt mici sunt eu care le ofer acest sprijin. Mai tarziu, cand mami o sa fie “demodata”, sacaitoare si de nebagat in seama, as prefera sa sties a-si fie alaturi unul altuia.

gazzella spune:

try, cati frati atatea dinamici..deci clar nu am cum sa stiu ce-i dedesupt, nu stiu nici la ai mei intotdeauna
dar de ce regula "jucaria din mana unuia n-o ia celalalt"?
si incerc sa-i vad pe ai mei, care se joaca cu aceleasi jucarii. bine, nu chiar in acelasi timp cu acelasi camion
dar la o adica si le paseaza, Bendis ofera mai intotdeauna, Felix ofera mai mult s-o cumpere, adica sa-i dea ceva care s-o tina ocupata pentru a nu-l deranja
dar amandoi renunta fara sa intervin eu, deci jucariile trec din mana in mana
oare nu-i ca daca nu ar mai fi regula nu s-ar mai simti obligati amandoi s-o sustina?
deci fratelelui mic sa i se permita sa ia jucaria celui mare atunci cand se observa ca cel mare are disponibilitate sa o cedeze
dar pentru asta fratele cel mare ar trebui sa stie ca nu mai exista regula pentru ca el il poate manipula pe cel mic stiind ca exista regula
oare ma urmaresti? (is obosita si as cam taia-o la culcare...)
cel mic e firesc sa simta frustrarea simtindu-se prins in jocul fratelui care se foloseste de regula, de unde cand si cand mai sare peste cel mare si tu intervi...
sunt doar supozitii..tu tre' sa le rumegi si sa vezi ce si cum....





Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

andira spune:

Try - oricum jucatul in camere diferite nu tine mult, si e mai mult amenintare, pt ca nici nu vor. Ideea era ca o mai cazam pe Nati (cea mica) in patut, cand auzeam racnete, si pe Irina o lasam sa se joace singura, pentru 5-10min. Insa sunt mici si le trece imediat.

Gazzella - problema cu luatul jucariilor din mana e urmatoarea: Nati se poate juca singura si 2h, mesterind la un lego sau uitandu-se pe carti. Se aseaza intr-un coltisor la ea in camera si sta cuminte.
O distrage doar Irina, cand vine si ii smulge din manutze jucaria, si normal ca incepe sa planga. De-asta nu-mi place sa i le ia.
Si Irina incet incet a invatat sa-i dea ceva la schimb, chiar daca nu o intreaba daca vrea sa faca schimbul.
Deci nu era vorba de consens, ci mai mult de forta bruta .

gazzella spune:

andira, ce diferenta de varsta e intre fetitele tale?

Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)