cum va iubiti copiii?

Am avut dimineata o discutie extrem de zdruncinanta cu baiatul meu(11 ani).
Ori e la varsta in care contestarea autoritatii mele genereaza din partea lui o groaza de comportamente surprinzatoare pt adulti, ori eu nu sunt in stare sa fiu o mama buna.
Cel mai rau lucru e amenintarea ca, atunci cand va implini 18 ani va pleca de acasa.
Oare, unde aude solutii din astea? la copiii cu care se joaca pe afara?
Poate nu fac eu suficient, desi caut sa le spun cat mai des ca-i iubesc foarte mult, ii iau in brate, ii mangai, le ascult peripetiile de peste zi, avem si activitati imopreuna(de regula duminica pe care am decretat-o ziua noastra de stat impreuna toata ziua), ma stradui sa nu le lipseasca nimic, am grija reconstruirii vietii noastre in 3, , nu le-a lipsit sa mearga in tabere, excusrii, la zilele onomastice ale colegilor, iesim la plimbare, ne jucam impreuna, etc.
Si totusi, cum poate un copil sa-mi spuna ca ma iubeste foarte mult si cand il cert (mai rau) sa ma ameninte ca pleaca?
Cred ca undeva e ceva ce nu pricep.
Sunt mici rautati de copil in plina criza de independenta sau intr-adevar eu nu sunt in stare sa fiu mama?
Caut sa le arat multa afectiune, sa-i invat sa fie sensibili, sa le pese de sentimentele celor din jur, sa nu raneasca, si totusi.
Asadar, vreau sa aflu cum va iubiti voi copiii. Ce inseamna pt voi sa va iubiti copiii?
Sunt foarte trista, azi am plans mult, ma invinovatesc ca nu stiu sa fac lucrurile cum trebuie, ma panichez ca nu pot sa fac fata pt 2 parinti.
Ce faceti, concret, pentru a avea o relatie buna cu proprii copii si pt a sti ca sunteti un parinte bun.

arminad spune:

quote:

---

Cel mai rau lucru e amenintarea ca, atunci cand va implini 18 ani va pleca de acasa.

---

Ce ti se pare asa de rau in asta .Eu m-as bucura sa o poata face adica sa isi doreasca sa fie independenti si sa poata sa fie independenti ca doar n-o sa stea linga mine toata viata ,chiar nu mi-as dori .Si doar nu pleaca in alta galaxie .
E teribilism desigur ca o spun la virsta asta ca ei habar nu au ce inseamna sa fii independent cu adevarat ,ei vad doar partea cu libertatea nu si aia cu responsabilitatile .Nu are nimic de-a face cu calitatile tale de parinte dorinta lor de independenta .

flaviutza spune:

Draga mea, fi-mea la fix 4 ani si cateva zile a sunat la numarul ala verde...stim noi care...ca o batem si-o tinem nemancata pt ca e grasa.am sondat innebunita si-am aflat ca are numarul notat de pe afara, de la unii prieteni de clasa 1 care-i mai noteaza ocazional in agenda ei barbie diverse nume de site-uri cu jocuri. unul dintre ei le-a notata la toti numarul, in caz ca au probleme cu parintii. nu o batem deloc, nu e grasa deloc, nu o tinem nemancata, doar ca i-am luat cu forta cutia de un kil de inghetata din mana si din greseala s-a lovit putin.

Sunt curioasa la 11 ani ce ma asteapta. oricum eu imi amenintam parintii ca ma sinucid, si-o data m-am inchis in baie cu un pachet nou nout de lame de ras. din experienta mea de copil iti spun ca cel mai bine e sa-i spui ceva in genul "fa-i mami ce crezi de cuviinta,du-te, pleaca,etc" sa-l vezi cum ti se domoleste. daca te lasi afectata ii dai apa la moara, altfel se cuminteste imediat. garantat.

simona7 spune:

sigur esti o mama buna

dupa parerea mea copii au si ei crize de nervi,spun rautai cand sunt nervosi pentru ca asa se descarca ei,iar dupa ce le trece , le vine foarte greu sa deschida din nou subiectul cu scuze si cu parerile de rau, mai ales sa recunoasca ca u gresit
partial ma regasesc si eu inn copilul tau la varsta 11-15 ani, pe mine afectandu-ma faptul ca nu mi se dadea dreptate mai mereu asa, din principu , pentru ca dreptatea o au parintii ca-s mari si stiu ce fac si ce vorbesc. si atunci gandeam si spuneam si eu rautai , ca sa ma descarc, imi parea rau, dar mama nu stia niciodata ca -mi era greu sa-i spun, pedepsind-o in mintea mea si pentru faptul ca nu era corecta cu mine.
sigur te iubeste si regreta vorbele , cand vede cat te-au afectat.
discuta cu el , spune-i cat de mult te supara anumite vorbe ale lui, fi corecta, incearca sa recunosti si cand are dreptate,dar incearca nici sa nu-ti pierzi autoritatea(cam greu sa le faci pe toate singura, fara sustinerea tatalui)

crisseis spune:

Multumesc pentru raspunsuri si cuvintele de sustinere. Lucrurile s-au calmat, am revenit din nou la sentimente bune.
Intr-adevar, cred ca e si varsta lui si panica mea de a nu da gresh.
Dar intrebarea mea ramane: in afara afectiunea pe care trebuie sa le-o aratam (nu stiu cum faceti voi asta, eu ii iau in brate, ii sarut, ii mangai.
Ma ajuta sa stiu si voi ati trecut prin astfel de "crize" ale copiilor, insa intrebarea mea ramane:
Ce credeti ca trebuie sa faca un parinte pt copilul lui? Ce inseamna sa-ti iubesti copilul?
De la afectiunea pe care trebuie sa le-o aratam zilnic pana la a le asigura toate conditiile de studiu, de recreere.
Sunt unii parinti care considera ca a-si imbraca si hrani copiii e suficient.
Altii cred ca daca le cumperi tot ce vor, ii trimti unde vor, le dai bani de buzunar cat cer, e foarte bine.
Ce inseamna pt voi binele copiilor vostri?
Asta as vrea sa stiu, pentru a confrunta cu ceea ce gandesc eu despre asta.

mariamunteanu spune:

Criss, esti mama buna. Nu-ti face probleme ca iti cresti singura copiii. Si eu mi-am dorit dintotdeauna sa fiu independenta, mai ales cand tata ma batea. Asta nu inseamna ca isi va pune in aplicare "amenintarea". Eu oricum a trebuit sa plec la facultate la Buc, asa ca la 18 ani intr-adevar am plecat de acasa, dar din alte motive.

Zic la fel ca Arminad, nu e nimic rau in a-si dori sa fie independent. In Occident copiii parasesc casa parintilor imediat cum termina liceul - invata sa fie independenti, muncesc si se intretin siguri sau aproape singuri.

Maria

simali spune:

quote:

---

---

Cel mai rau lucru e amenintarea ca, atunci cand va implini 18 ani va pleca de acasa.

quote:

---

---

Eu cand o sa aud prima data "amenintarea" asta ma imbat de bucurie; daca o si pune in practica (job, scoala bine gestionata, etc.) ma mai imabt o data - de data asta zilnic timp de o saptamana. Promit.

Dragostea fata de un copil se arata in foarte multe feluri.
- prin respect pentru algerile lui (uneori foarte bizare); prieteni, materii care-i plac, tinuta "la moda", etc.
- prin increderea pe care i-o acorzi;
- prin pritenia pe care esti gata sa i-o oferi (la bine si la rau)
- prin puterea de a jongla subtil cu rolul de mama si cu cel de camarada;
- prin libertatea pe care esti gata sa i-o oferi; chiar daca asta inseamna sa ramai la un moment dat singura;

Dupa 10 ani imbratisarile, pupaturile si declaratiile, mai ales pentru un baiat, nu mai inseamna nimic; unii le considera chiar sacaitoare si sufocante.

alice

simali spune:

quote:

---

---

Ce faceti, concret, pentru a avea o relatie buna cu proprii copii si pt a sti ca sunteti un parinte bun.

quote:

---

---

Eu nu cred ca este cineva care chiar este convins ca face totul si chiar reuseste sa fie un parinte bun. Avem toate rataciri si situatii noi carora nu stim intotdeauna cum sa le facem fata. Si oricum am da-o copiii tot vor trebui sa dea vina la adolescenta pe cineva, asa ca de ce sa le luam noi placerea asta?

Stiu doua pustoaice:
- una i-a reprosat mamei ca a fost prea "mama" si ea voia o prietena;
- alta i-a reprosat mamei ca a incercat prea mult sa-i fie prietena si ea avea nevoie de o mama;

Eu cred ca daca te preocupa copiii tai, te consumi, cauti raspunsuri si incerci mereu sa fi o mama buna esti o mama buna. Restul e un proces continuu de devenire.

alice

J G spune:

Nu stiu - eu chiar vreau si voi face totul pentru ca fiica-mea sa se mute de acasa dupa ce termina liceul.
Nu stiu de ce e asta ceva rau.

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

crisseis spune:

J G, n/am spus ca e ceva rau sa plece de acasa, poate, asa cum spunea Simali, va pleca in alt oras la facultate. E foarte bine asta, pentru ca va fi independent si va trebui sa invete sa-si poarte singur de grija.
Eu spun de amenintarea asta, spusa la furie de copil, atunci cand nu e de acord cu regulile mele de p#259;rinte si cu cerintele mele.
Asta ma doare . Eu i-am si spus, de fapt : foarte bine, sa plece, sa vedem cum se va descurca. Dar pentru asta trebuie sa aiba o diploma in buzunar de terminare a liceului, nu? si posibilitatea sa se sustina financiar. Ei, ultima kestie (cu partea financiara) am spus-o si eu pentru a intelege ca ca la 18 ani un tanar nu e totusi gata sa-si ia viata de tot in propriile maini.
Ce ma intereseaza pe mine e sa creasca cu ideea ca familia lui(eu si sora sa) trebuie sa fim privite ca persoane pe care se poate baza oricand, iar pe mine nu trebuie sa ma vada doar ca pe persoana care impune reguli si pretinde sa fie respectate.
De fapt, ca mamica singura, toate astea sunt zbaterile mele sa gasesc un echilibru in noua situatie.
Si-o sa-l gasim mai bine cand ne vom muta in casa noastra, ca acum stam cu parintii mei si mai intervin si conceptiile lor arhaice despre educatie.

szivarvany spune:

Neconditionat, as spune din prima. Enorm de mult, mai mult decat foarte mult.

Ref la plecatul de acasa ... pe mine cand m-a apucat mutat in chirie, eram in liceu, si aveam visele de libertate ... mama mea era sa faca infarct, stiu ca a plans foarte mult, nu intelegea ce naiba imi lipsea ... dar s-a conformat si a spus ca ma ajuta :-)
Eram in extaz ... asa ca ea a facut un plan demential: trebuia sa platesc din alocatie chiria, a incetat sa mi spele hainele, sa mi gateasca nshpe feluri de mancaruri preferate :-))) Ashe, ca antrenament pt libertate :-))) Si nu ma intreba nici ce fac, nici ce nu fac ... Asta binenteles sa nu mi-a placut :-)
Mi-am invatat lectia si pt cativa ani buni m-aam lecuit.



Daria & GIULIA(2004 08 16) arta la 3,4 ani dans la 3,9 ani 1 2 3