Copil alaptat= copil dependent?

Cristina_C spune:

Primul semn de "independenta" l-am considerat atunci cand s-a intarcat singur, la 10 luni.

mihuta spune:

Felicia, asa spuneam si eu in primele luni, ma uitat cu groaza la ceas ca se apropie, mai ales ca aveam ragade urate, efectiv imi testam vointa in a o tine la san cat mai mult.

Distractia a inceput cand au trecut ragadele, cand a inceput sa pape mai repede dar mai ales cand a inceput sa se bucure ca suge. Acum are 8 luni (e inca alaptata si va ma fi pana spre 2 ani, sper) si imi vine sa o mananc cand o vad cum rade si se bucura si pleoscaie in anticipatie.

mami de Sophia

brazuca25 spune:

Imi cer scuze ca nu am raspuns pana acum, dar azi ne-am sarbatorit 1 anishor si am tinut-o intr-o petrecere.

Eu am de gand sa o alaptez pe Deni cel putin pana la sfarsitul anului, poate si mai tarziu. Ma bucur ca imi dati sperante legate de independenta copilului in viitor. Sper sa fie si cazul nostru. Imi doresc pentru ea sa fie o fire independenta si sper sa reusesc sa nu o tin legata de fusta mea, pentru ca am tendinta de a fi exagerat de protectiva cu ea.

mamik de Denisa Maria (20.07.2007) www.youtube.com/watch?v=G7F6ycqre2o" target="_blank">filmuletz


www.traduceri-rapide.cabanova.ro" target="_blank">traduceri

nelia spune:

N-am citit tot, dar raspund pe rind, ca daca se trezeste piticul, nu mai apuc...

Gazella, pentru mine nu a fost un sacrificiu, am alaptat din placere, nu-mi pare rau nici un moment, au fost, asa cum ai spus tu, momentele noatre unice si irepetabile. Si am niste independente de caprite... nici nu zici ca la doi ani inca se tineau de bluza mea si cereau in gura mare mami, veau titza! Si intrau in sevraj daca nu aveam unde sa ma opresc si sa le-o dau. Pentru mine, a-mi alapta copiii au fost si inca mai sint cele mai frumoase momente ale maternitatii si cele mai relaxante si placute clipe petrecute cu copiii mei.

Voi scrie mic ce urmeaza, ca usor off-topic, numai pentru cine vrea sa citeasca:

Sint femeie si ce urmeaza este o pledoarie pentru drepturile ei! Am zis! Si ma lupt pentru ele pina in pinzele albe. Deci, uite cum vad eu lucrurile: corpul femeii munceste sa produca acel laptic, el vine natural, ca e asa e dat de natura (sau nu vine, nu e meritul mamei ca are lapte, ci al naturii). Dar asa cum dusul unei sarcini inseamna, asa cum spune si numele, o sarcina in plus pentru corpul femeii, asta inseamna si alaptarea. Poate ca daca sinteti tinere, de 20-30 de ani sa nu simtiti acest lucru la fel de acut ca o femeie trecuta de 35, dar asta nu inseamna ca sarcina si alaptarea nu va ia nimic din corp. Daca mama are grija si de ea, atunci totul se rezolva, daca nu, organismul trebuie ajutat... la fel ca si psihicul. Cu hormonii nu te joci, si oricit de dragi ti-ar fi acei puiuti, si oricit de mult ti i-ai fi dorit, dereglajul hormonal e mai puternic decit sentimentele tale. Bineinteles ca natura isi face treaba si din acest punct de vedere (vedeti ce incredere am eu in mama natura, nu!?!), dar trebuie ajutata cite un pic. Mama poate sa aiba grija sa pape bine, sa doarma suficient, atit cit se poate, dar ce bine daca aceasta papica e facuta sau macar adusa de tatic... Face bine si la fizic, dar si la psihicul batut de hormoni. Mie nu-mi place sa fiu super-femeie sau super-mama, imi place sa fiu doar femeie si doar mama, sensibila, cu nevoie de ajutor, de intelegere, mai ales din partea sotului, ca eu oricum numai pe el il am. Nu are rost sa arat ca sint tare, pentru ca nu sint si recunosc ca am mare-mare nevoie de ajutor si de sprijinul lui. Nu vreau sa demonstrez la nimeni, nici macar mie, ca sint altcineva decit cine sint.

De ce am scris partea a doua a mesajului... care ti s-a parut curioasa!?! Pai, hai sa luam doua cazuri de alaptare. In primul caz, mama se scoala dimineata, isi bea cafeluta (cu sau fara cofeina) cu sotul, pregateste si ii trimite pe cei mari (daca sint, daca nu pe sot) pe unde ii trimite, apoi se ocupa de puiutul mic, il dezmiarda, il alapteaza, puiul adoarme, mama isi termina linistita cafeaua in fata DC-ului, eventual. Isi mai schimba cite un pupic virtual cu sotul, mai vorbeste cu o prietena la telefon, in timpul asta mai stringe un pic de prin casa (nu e perfect, si ce daca!?!), pregateste ceva usor de mincare pentru prinz sau pentru cina, se trezeste puiul, iar il alapteaza, iar il draganeste, il imbraca si pleaca la o plimbare, se intorc, papa amindoi si il alapteaza, adormid fericiti unul linga altul... Nu mai continui, ca intelegi ce vreau sa spun. Maternitatea e o placere, pentru mine asta este si asta a fost de la inceput, cu toate dificultatile inerente. Si sa luam acum un alt fel de alaptata: o mama care nu face nimic din toate cele de mai sus, care freaca, freaca si iar freaca toata casa, care gateste oale de mincare pentru ca sotul nu intelege ca e o mama care a nascut si care alapteaza si nu vrea sa-l supere... Care plimba in fuga copilul, cu gindul la ce multe mai are de facut acasa, care alapteaza pentru ca trebuie, da, ii place, dar vai, nu mai adoarme ca trebuie sa mai si lucrez ceva... cit doarme tot munceste si munceste, cind copilul se scoala odhnit si cauta titzica, mama e deja rupta de oboseala... oare maternitatea, in afara de responsabilitate, mai poate fi numita o placere. Nu mai spun ca exista riscul ca sotul sa vina seara stresat de munca si sa nu fie multumit de nimic din munca ei de peste zi, vba chiar sa o intrebe de ce nu are o camasa anume calcata pentru a doua zi... o calca si se intinde si ea sa se odihneasca, dar puiul mic se trezeste si cauta titzica, pentru ca el doar asta are si de asta are nevoie.

De aceea am scris, cazul meu si cred ca si al tau sint cazuri fericite, dar nu toate mamele alapteaza in conditiile noastre. Si atunci a le spune ca e usor sa alaptezi, ca nu-ti afecteaza cu nimic corpul si viata, e ca si cum ai trece in tabara barbatilor care nu vad ce asa mare lucru este sa faci acest lucru. Si eu, care nu am avut nici cea mai mica problema, ca de asta am si facut trei, spun ca este mare lucru si maret si cer recunoastere pentru toate femeile. Si nu numai alaptatul, si sarcina, si nasterea si faptul ca trebuie sa-i faci lapticul si sa-l minghii si sa fii linga el de cite ori simte nevoia puiul mic si drag. Si indemn toate mamicile sa alapteze cit vor ele, nu cit li se spune, dar in acelasi timp sa aiba grija si de ele, multa, multa grija.

Acum despre alaptat - sfatuiesc fara doar si poate pe toate mamicile sa alapteze sau macar sa incerce sa o faca, fara nici o teama de dependenta sau de altele asemanatoare. Dar ce spun eu aici, este valabil pentru mamicile care au fost daruite de natura cu aceasta capacitate si lapticul ei este compatibil cu micutul. Intre o mama care alapteaza dar e stresata de acest lucru si una care nu alapteaza, a bagat biberon (slava domnului ca se poate inlocui sinul cu ceva) dar e calma si relaxata, o prefer de departe pe a doua. Totusi, nu sint de acord ca o mama care nu are nici o problema, care poate alapta si are laptic suficient si compatibil cu puiutul, sa nu se lase macar un pic la o parte si sa se gindeasca la puiut, chiar daca ar fi numai la puiut si sa-i dea macar in primele 4 luni. Se spune ca 9 luni ar fi ideal si suficient, dar macar 4 si eu ii ridic statuie mamicii respective. Fara suparare, nu ma refer la persoanele de aici, sint sigura ca aici toata lumea a procedat asa, dar am cunoscut prea multe mamici care nu au facut si m-a durut pe mine in locul lor. Dupa cele citeva luni, cine vrea e libera sa o faca, e alegerea ei si pina la ce virsta la fel, cine nu vrea sau e nevoita sa intrerupa, sa spuna multumesc ca s-a putut si atit.

La multi ani, Denisa-Maria pentru primul anisor!

CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU

gazzella spune:

nelia, adorabil off topicul tau
l-am citit, recitit si rerecitit savurandu-te

missparker, eu cu Felix am muncit mult, adica tare m-am incapatanat sa-l alaptez
cu Felix clar a fost o alaptare cautata, cultivata, cu el am avut multe praguri de trecut
imi aduc aminte ca pe la 13 luni simteam ca explodez, nu ma gandeam decat ca el suge si altiii-s intarcati (simteam ecoul unei voci in mine, al unei alte mame care-mi spunea cand avea Felix vreo 3 luni "am sa te vad eu la un an, gazzella", ea isi ntarcase primulfecior la un an ca asa era traditia, si nu vedea decat aceasta realitate si eu chiar desprizandu-am de traditie simteam greutatea acestui obicei
dupa mi-a trecut...ce vroiam doar sa spun e ca prima alaptare am trait-o foarte mult sub presiunea trecutului meu (nastere, prepria-mi alaptare) si-a convingerilor comunitatii in care eram introdusa
cu fata e totul atat de divers, alaptarea e doar retragerea in spatiul nostru, gustat de fiecare in parte si impreuna
si nu doar ca nu ma paste gandul unei intarcari ci chiar as incerca o puternica durere constransa fiind s-o intarc

missparker, tre sa le dau sa manance, dar tare multe ti-as spune

alaptarea la 4 saptamani e diversa de cea de la 6 luni
intre timp si tu vei fi diversa
eu nu pot sa-ti spun sa nu-l intarci mai ales fiind convinsa ca alaptarea tre' sa-i fie doar hrana
fa-o! eu pot doar sa-ti spun ca alaptarea nu e doar hrana si nu ar trebui sa fie, alaptarea e cuplare sau ar trebui sa fie, dar nu este intotdeauna pentru ca orice femeie este si prizionera unor experiente (propria nastere, propria alaptare, faptul ca ea de mica a realizat cuplarea sau mai putin)
o prietena imi zicea
"Ideea de baza este ca nimic nu se intampla in corpul nostru fara ca noi sa permitem, sau chiar sa dorim asta (nu neaparat la niv constient). Tine si de trauma parintelui din timpul nasterii - "Birth as we know it" - asta a fost un film , nu mai stiu cum o chema pe producatoare.
De ex daca eu m-am nascut prin cez si mama mea a suferit din pricina asta, dar nu si-a verbalizat sentimentele, aceasta trauma, rana va fi si a mea, iar dc nici eu nu trec de ea, este posibil sa apara o prb medicala care sa impiedice nasterea normala.
Pe alta parte, dc bebe sau mama ar putea suferi in timpul nasterii naturale, din varii motive, constiinta corpului poate simti asta si atunci, din nou, va "comanda" o placenta preavia sau io stiu ce pozitii transverse mai ia fatul pe acolo... sub forma de protest- io nu pot iesi pe-aci."
transfera mesajul in sfera alaptarii, in paralel privind acest filmulet
http://it.youtube.com/watch?v=942FRjAJhxU
la prima vedere este vorba despre alaptare, doar!
dar este vorba despre cuplare, cuplare pe care o poti realiza si dincolo de alaptare

flaviutza,

gazzella spune:

brazuca, sa conclud
nici teoria, nici experienta mea personala cu doi copii alaptati peste un an nu ar putea sa sprijine ipoteza: copil alaptat = copil dependent
deci daca te tin fraiele, daca gasesti placere in alaptare, daca fetita gaseste placere tot inainte cu alaptarea bucurandu-va una de alta
are sa dea ea semnale cand se desprinde
probabil, deja, ai vazut in ea semnele unei desprinderi (nu ma refer strict la actul alaptarii, la care in mod gresit e limitata alaptarea) ci la intregul ei mod de a fi, de a se raporta mediului

si la multi ani copilei!!!!

missparker, ai citit "De la pediatrie la psihanaliza" - Winnicott? el explica foarte bine cum este cu aceasta cuplare

mamii spune:

miss parker te astept la acest subiect peste 5 luni .Felicitari pentru racusor.

Brazuca right next to you!

Mami de Alexandru din 13.07.07

MissParker spune:

gazzella draga, m-ai facut sa plang cu linkul ala de pe youtube . Asta in conditiile in care azi-noapte am dormit exact 2 ore chinuite...

Ma simt vinovata, ce cuplare si legatura emotionala sa existe, cand Daviducul in ultimele zile se lupta efectiv cu sanii mei, se ineaca, trage de ei si ii respinge in acelasi timp, iar eu suport foarte greu aceste lupte si mai ales neputinta care ma ucide, el inghite aer, nu poate sa ragaie cum trebuie si apoi are niste dureri de zbiara in continuu si asta ma imbolnaveste de nervi! Incerc din rasputeri sa ma relaxez, stiu ca experienta mea de sugar n-a fost una fericita (mama m-a alaptat f.f.f.f. putin, cica dupa aceea n-a mai avut lapte - evident ca si-a indus ea psihic sa nu mai aiba, fiindca nu suporta atingerile nimanui pe sani, chiar si cu taica-meu facea amor cu sutienul pe ea - urmare a abuzului sexual reprimat din copilaria ei!)... Stiu teoriile, imi doresc din tot sufletul sa formez o unitate cu copilul meu, stiu si ca totul porneste de la mine, dar sunt atat de obosita si terminata incat nu mai am vlaga.

Imi pare rau ca ma vaicaresc pe topicul altcuiva si sunt si off-topic rau de tot, dar azi imi merge tare rau, scriu aici si plang si nu mai stiu ce sa fac, cum sa-mi reglez productia in asa fel incat Daviducul sa nu mai trebuiasca sa se lupte in asemenea hal cu sanii mei, nu stiu ce sa fac ca sa ma relaxez si sa-mi revin la placerea de a alapta din prima saptamana, sunt prea nedormita si epuizata ca sa mai am solutii rationale, iar emotiile si hormonii ma tampesc si ma imbecilizeaza, ma simt ca o fiara haituita...

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii

mamii spune:

miss parker sper ca nu te-am suparat eu!Dar socoteala de-acasa nu este aceeashi cu cea din targ!Productia se regleaza in functie de cat papa David.Daca ai lapte mai mult...(cum am avut si eu la inceput dar nu m-a dus tartacuta) as scoate cu pompa si as congela lapticul pentru mai incolo.E normal sa plangi asa macar te descarci.

Mami de Alexandru din 13.07.07

rrox3 spune:

MisParker inca putina rabdare, organismul tau o sa se adapteze la cererea de laptic a lui David si o sa va simtiti amandoi mult mai bine. Ca sa dea aerul afara trebuie sa insisti mai mult, e doar o chestiune de timp. Unii bebei au nevoie sa-i bati pe spate 15 minute... dar, in final, tot dau aerul afara. Si nu uita ca David este inca incepator intr-ale suptului si capata experienta cu fiecare masa

Mi-as permite sa zic despre alaptatul copiilor mai mari de 1 an ca e important mai mult pentru mama decat pentru copil. Sper sa nu va supere afirmatia asta, e doar parerea mea. Adica copilul are nevoie sa suga atat timp cat nu poate primi hrana de care are nevoie altfel. Legatura cu mama o poate stabili foarte bine si fara alaptat, sa ne gandim putin doar la mamele care din diverse motive medicale nu pot alapta. Cred ca e o nevoie a mamei continuarea alaptarii dupa varsta de 1 an.
Eu personal mi-am alaptat fetele pana la 6, respectiv 7 luni. Fiindca aveam nevoie eu de independenta, de libertate de miscare autonoma mai mare decat 3-4 ore. (fetele mele nu au acceptat sa bea laptele meu din biberoane, doar de la sursa, nu au acceptat nici suzete dealtfel). La 9 luni deja beau frumos lapte din canita (cu cioc). Si relatia noastra nu a avut nimic de suferit, ambele si-au format un atasament foarte bun si, da, sunt foarte independente.

Editez ca sa adaug ca mi-a placut la nebunie sa-mi alaptez copii, sa nu credeti cumva altceva

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)