Copiii sunt sinceri...
Raspunsuri - Pagina 2
ina1973 spune:
Eu zic ca e vorba de sinceritate. Daca ma gandesc mai bine, cred ca mai potrivit ar fi sa zicem discernamant. Copilasii nu au discernamatul dezvoltat si de multe ori nu pot face diferenta intre o remarca ofensatoare sau o remarca obisnuita. Cu varsta, si bineinteles o data cu educatia, ei incep sa faca diferenta intre chestii mai subtile. Cred ca de proasta crestere se poate vorbi numai la copii care au un nivel de discernamant destul de ridicat si o fac intentionat, ca sa jigneasca pe cineva si nici atunci in toate cazurile, ca poate bietii parinti si-au batut gura sa-l invete, dar copilul continua cu rautatile.
nelia spune:
Eu spun ca, dupa o anumita virsta, sa zicem dupa ce copilul a inceput sa se exprime bine si stie sa foloseasca cuvintele pentru a se exprima si pina tirziu, la sfirsitul vietii, aceasta sinceritate sau lipsa ei se numeste lipsa de diplomatie sau diplomatie, acolo unde este cazul. E un cuvint banal si multa lume il ignora... dar pentru mine este un cuvint extrem de important.
Sint de acord cu Ina in legatura cu discernamintul. Nu poti sa-i ceri unui copil de citiva anisori, care abia a invatat sa vorbeasca, sa aiba discernamint sau diplomatie. Il lasi, a spus-o, asta este, doamna sau domnul din fata lui va intelege ca e un copilas si apoi cred ca stie si el daca e adevarat sau fals ce a spus copilul. Dar poti sa incepi sa-l educi, eu am inceput mereu cu persoana lor, a fetelor mele, ca baiatul e inca micut. Daca ar veni cineva in fata ta si s-ar uita la tine si ar zice ceva urit despre tine, cum te-ai simti, chiar daca stii ca are dreptate sau mai ales ca stii acest lucru... Trist e raspunsul dat cel mai des de fetele mele si aproape de orice copil cu care am vorbit. Ei, bine, si copilul din fata ta, sau domnul sau doamna se simte la fel, esti de acord cu mine? Da. E suficient pentru o prima lectie... si continui... Alta data, sau mai degraba a doua, a treia... a zecea oara, copilul va gindi acelasi lucru sau poate si gindirea i se va schimba, dar poate va spune mai incet sau deloc. Dar tu stii daca el gindeste la fel, il cunosti foarte bine si ii vezi mutrita si dupa ce va va indepartati de persoana respectiva incepi o alta lectie, cea a cunoasterii si acceptarii diferentelor dintre oameni. Poate ca e un copil frumos, sau poate nu, poate ca are vreun defect fizic, poate ca nu se simte frumos ca nu a fost invatat sa o faca si atunci se simte bine cind vede ca sint altii la fel ca el si simte nevoia sa o spuna. Sau poate e frumos, e perfect, si el stie si vede acest lucru, si i se pare indecent ca altcineva sa fie atit de... si aici vine cuvintul jignitor. Dar sufletul oamenilor nu este ca infatisarea lor fizica, asta trebuie sa invete si sa inteleaga copilul. Ca oamenii sint diferiti: unii sint frumosi altii sint mai putin frumosi (eu nu folosesc niciodata cu fetele mele cuvintele negative cind descriu oameni, ci intotdeauna spun mai putin decit cel pozitiv), unii sint extrem de inteligenti sau doar inteligenti, altii sint mai putin, unii sint albi, unii sint negri, unii sint buni si altii mai putin buni (de ce? din mai multe motive: ori nu i-a invatat nimeni sa fie buni pentru ca si alti oameni au fost rai cu el, ori nu stie cum sa arate ca sint buni, pentru ca sint sensibili si le e teama ca ar putea fi loviti, ori pur si simplu le pasa mai putin de cei din jur, de imaginea pe care o lasa celorlalti oameni, sint mai egoisti), unii sint artisti, altii nu pot desena o floare, altii sint sportivi, altii nu sint in stare sa arunce o minge s.a.m.d. E foarte important ca un om sa inteleaga de mic diferentele care-i caracterizeaza pe oameni, ca sint normale, ca nu pot fi toti la fel. Si la fel de important este ca nu poti cataloga, eticheta un om la prima vedere... pentru ca poti as gresesti si inca foarte tare. Odata cu aceasta intelegere vine si toleranta, vine si acceptarea acestor diferente.
Ei, abia atunci se poate spune ca piticul tau discerne, ca are dreptul de a alege in cunostinta de cauza. Si atunci poti sa-l inveti sa fie diplomat. A fi diplomat nu inseamna a minti, ci inseamna a intelege ca unui om poti sa-i spui adevarul daca trebuie, dar nu poti face din cuvintele pe care i le adresezi un topor. Ca acest adevar trebuie mai degraba oferit omului respectiv, nu aruncat in fata sau in cap.
Si va dau un exemplu, pe care il fac un corp mai mic, pentru cine e interesant sa citeasca, ca si asa va iesi mesajul mare.
Fetita mea are o prietena, cu care se cam cearta, pentru ca fetita respectiva se supara tot timpul si plinge. Si are un plins atit de ciudat, ca in momentul in care plinge devine un copil urit, i se shimonoseste fata si copiii ii spun ca e urita, ea plinge si mai tare... Ma intreaba Agata ce sa faca, pentru ca ii este mila de fetita, ca toti copiii ii spun urita, iar ea crede ca e urita doar atunci cind plinge, altfel e o fetita draguta. I-am spus ca cea mai buna metoda este de a-i spune adevarul, important este sa gaseasca momentul si modalitatea in care sa o faca, fara sa o intristeze pe fetita mai tare decit este. Intr-o zi, Agata isi ia inima in dinti si cind era in curte la ea si se jucau impreuna (eu stergeam geamul de la camera ei, asa ca, fara sa vreau, am auzit toata discutia fetitelor), ii spune: uite, vreau sa-ti spun ceva, dar nu stiu daca te vei supara sau nu pe mine, cum faci de obicei, ca tu te cam superi din orice si nu e chiar bine. Ai niste ochi superbi, mi-ar placea sa am culoarea aceasta de ochi si genele atit de lungi ca tine. Ai pistrui pe fata, dar asta te face sa fii dragalasa, mie imi plac. Imi place si sa ma joc cu tine, dar tu plingi prea mult si din orice, de multe ori nu mai stiu cum sa ma port cu tine, sint si eu copil si ma obosesti cind plingi atit de mult si parca nu mai am chef sa ma joc cu tine. Si cind plingi mult, fata ta se face foarte urita, se inroseste, pistruii se fac mai mari, pina si ochii tai frumosi se fac rosii si uriti. Si cum tu plingi des, copiii te vad mai mult urita decit frumoasa, si de aceea iti spun mereu asa. Ce sa fac ca sa ne intelegem bine si sa ne jucam frumos, iar tu sa nu mai plingi si sa fii o fetita dragalasa, asa cum esti de fapt!?! Nu stiu cum va fi relatia lor dupa ce se va intoarce din vacanta, dar mie mi-a placut Agata (normal eu sint cioara, si ea e puiul meu...), a gasit singura cum sa spuna si adevarul, dar nu i l-a aruncat, l-a oferit. Daca fetita stie sa-l accepte, va fi bine, daca nu, nu. Si Agata are 7 ani! Deci se poate.
Si ca sa raspund la intrebare, nu mi se pare normal sa nu ne invatam copiii diplomati, nu mincinosi, ci diplomati si sensibili fata de cei care ii inconjoara. Nu vom reusi decit dupa citiva ani de munca, dar mi se pare esential pentru a convietui impreuna in aceeasi societate. Nu pot sa o numesc sinceritate, pentru ca nu e. Un copil (mai maricel) sau un om care jigneste in numele sinceritatii, nu o face ca sa-si ajute semenul, ci ca sa-i arate uite, eu nu sint asa! Si asta nu se numeste sinceritate, dupa parerea mea, se numeste lipsa de diplomatie sau, in unele cazuri, chiar de prietenie. Pentru ca niciodata nu vei intilni o prietena buna (in ghilimele) care sa fie sincera cu un defect de-al tau pe care il are si ea. Pe acela nu-l observa... Le observa in shimb pina la gamalia unui ac pe cele pe care le ai doar tu si unde ea e perfecta sau se crede perfecta. De aceea, nu am apreciat niciodata genul asta de sinceritate, nici profesionala, nici prieteneasca, pentru ca nu e umana.
Recunosc ca sint si relatii in care cei implicati se cunosc fff bine, sint prieteni atit de buni, incit poti sa-i spui: auzi, fata, ce ti-ai turnat cacaniul ala in cap, ca-ti sta ca dracu'. Poti sa o spui pentru ca va cunoasteti atit de bine incit stii sigur ca daca i-ai fi spus: auzi, draga, dar de ce ti-ai vopsit parul cu culoarea asta, ca se apropie prea tare de culoarea scaunului meu de dimineata si nu-ti sta foarte bine... tot acolo ajungi, doar ca pierzi citeva minute pretioase pentru prietenia voastra. Eu am o prietena, un prieten si un sot care imi este si iubit si prieten, cu care am lasat diplomatia la o parte (asta nu inseamna ca ne jignim, ci doar ca le spunem asa cum ne vin... nu ne mai ascundem dupa degete). Dar dupa ani si ani de prietenie adevarata si chiar si intre noi exista momente in cae mai bine taci, daca nu poti fi diplomat. Cu altcineva nu-mi permit, nici macar cu copiii mei... nu inca.
Si ca sa inchei, ca m-am lungit cam mult, dialog intre Agata si prietena mea, cea de mai sus, care e si nasa ei:
- Tie iti place sa te tunzi atit de scurt? (cam un 1 asa)
- De ce ma intrebi? Nu-mi sta bine?
- Ei, ba da, iti sta bine... da' nu chiar asa de bine! (cu o expresie pe fata care nu mai admite dreptul la replica).
Ieri imi spune prietena mea ca de 7 ani de zile de cind se tunde asa, dupa zeci de incercari de a fi convinsa sa-si schimbe tunsoarea ca e prea scurt pentru o femeie, dupa acest scurt dialog si expresia de pe chipul Agatei cind i-a raspuns, e convinsa: isi lasa parul sa creasca!
CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU
roxanal spune:
Nelia, toata stima ptr Agata 
..e o dragutza, si pe mine personal m-a impreionat mult elocventa cu care si-a sustinut cauza si modalitatea atat de buna de a spune un lucru neplacut..si are doar 7 ani..acesta mi se pare mie un copil adevarat, care-si expune sentimentele si desi este vulnerabila(prietena ei o poate ranii foarte usor refuzand sa se mai joace cu ea)nu a pregetat sa faca ceea ce ea a considerat necesar sa faca...un copil deschis..toata stima si ptr tine Nelia [ floare3]...asta total off topic, scuze
eu cred ca adevarul ar trebui sa primeze intotdeauna, indiferent de natura lui, insa pe de alta parte mi se pare inutil sa ranim pe cineva doar ptr a releva un adevart pe care el oricum il stie si care cel mai probabil ii cauzeaza destule probleme..
rrox3 spune:
Daca copilul este mic si se minuneaza sincer de cat de urata este doamna, e doar sinceritate. Dar nu cred ca s-ar exprima cu "Moaaaama" un copil mic...
Daca este mai mare, da, este proasta crestere. Si ar trebui corectata. Trebuie sa ne invatam copii sa nu-i raneasca pe cei din jur, nici macar cu vorba. Trebuie sa-i invatam sa fie toleranti.
Pe de alta parte obisnuim sa ne etichetam copii ca obraznici mult mai des decat e cazul. Ceea ce ar fi OK daca ar fi spus de un adult, e obraznicie cand iese din gura unui copil. De exemplu: invatatoarea imi spune ca fiica-mea e obraznica fiindca i se intampla relativ des sa se trezeasca spunand "nu e corect", "nu e adevarat", "ba se poate" stirbindu-i prestanta invatatoarei. Asa ar fi, daca fiica-mea nu ar avea dreptate. Si nu ar incerca in felul asta sa obtina o explicatie, fara sa-i treaca prin cap ca ofenseaza pe cineva. Si ar mai fi multe exemple.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
simali spune:
Sinceritatea copiilor este frumoasa, candida si rareori jigneste pe cineva (de regula neintentionat). Eu una nu am auzit niciodata un copil care sa spuna chestii gen "tanti esti urata". Si daca spune ar trebui certat ca se leaga de oameni asa.
Dar am vazut o fetita draguta care s-a dus la o tanti fara o mana si a intrebat-o frumos "tu de ce nu ai manuta". Si tanti i-a raspuns ca a avut un accident si doctorul i-a pus o proteza. Si fetita a spus "daaa?". Si s-a comportat mai departe ca si cum ar fi fost cel mai normal lucru de pe lume.
Socrul meu a avut un accident si este de la 38 de ani intr-un scaun cu rotile (tragedie pentru toata familia, subiect delicat, usor tabu). Pe la 3 ani baiatul meu i-a spus firesc si simplu: "stiu ca ai avut un accident si ai nevoie de niste piese ca sa mergi... asa... cam ca un robotel".
Am vazut si sinceritati naturale, venite din lipsa de intelgere a ceea ce se poate spune in public si ce nu, dar si dintr-o oarecare dorinta a copilului de a comunica lucruri care lui i s-au parut deosebite:
- "tati ii baga mana sub fusta lu' mamica" - stire impartasita de mine personal la gradinita pe la 3 ani.
- "WC-ul nostru s-a infundat si caca s-a revarsat in toata casa" - informatie strigata de un pusti in plina strada unei doamne cu care mami tocmai s-a intalnit intamplator;
- "buni, a venit nebuna sa ia uleiul" - strigata de un baiatel dupa ce buni tocmai spusese "trebuie sa vina nebuna aia de Maria sa-si ia uleiul".
Nu cred ca ar trebui certat copilul pentru sinceritati ca cele de mai sus, oricat ar fi de jenante pe moment. Ar trebui doar sa i se spuna frumos ca asa ceva nu se spune in public. Iar daca sursa sinceritatilor esti chiar tu, adultul - ca in cazul bunicii cu "nebuna" - ar fi bine sa-i spui copilului "nu a fost frumos din partea mea s-o fac pe vecina Maria nebuna; sa nu mai folosesti nici tu un astfel de cuvant pentru ca ea s-ar putea supara".
Eu am un limbaj mai colorat uneori
alice
mina spune:
Eu cred ca aici e vorba si de misiunea grea pe care o ai ca parinte in a explica plodului care e diferenta dintre minciuna si eufemism. Caci il tronznesti daca te minte, dar cand e sincer si ii zice la tanti aia ca e urata de ce e gresit? Ca el a zis adevarul!
Si asta va spun din proprie experienta. Matei a stat o vreme cu bunicuta care nu prea s-a cenzurat la unele exprimari pe principiul batranesc ca "e mic, ce stie el, va uita". Si asa am ajuns ca vizigotu meu sa se opreasca pe strada si sa imi arate o banca, pe care stateau 3 batrane, cu textul "mamiiiiii, uite 3 babe!". Recunosc ca mi-a fost rusine, noroc ca ...babele s-au induiosat si am scapat de jena. Tot asa cand ne-am intalnit in lift cu vecina de sub noi (jur ca eu nu am vorbit in fata copilului despre conflictele pe care le avem cu ea) si Matei m-a intrebat candid: "mami, dumneai este baba de jos?"....tot candida si situatia asta,deosebirea fiind ca doamna in cauza era mult mai putin ingaduitoare cu copiii fata de ....babele de adineauri.....
Deci, unde se termina sinceritatea si unde incepe politetea? Noi stim, dar nu e asa ca uneori e cam greu sa le explicam si lor?
Insa, intorcandu=ne la ideea cu care s-a initiat topicul...depinde f mult de noi. Daca la vederea unui om cu o infirmitate ne purtam de parca acelui om ar trebui sa ii fie rusine cu infirmitatea lui (nu intentionat, poate tocmai pentru a nu-l pune in incurcatura) atunci copilul va copia comportamentul nostru. Daca, insa, adoptam o atitudine normala si naturala si ii explicam ce se intampla, cred ca va trata mult mai realist problema
Da, sub o anumita varsta e sinceritate adorabila, dupa aceea devine proasta crestere. Depinde de atitudinea parintilor si a celor din jur, daca ei rad cu pofta vaaaai ce a zis asta micu, ala micu se va simti incurajat. Daca, desi le vine sa rada, se abtin si explica frumos piticului situatia (de ce nu e frumos sa spui asa, sau de ce cutare om e asa sau pe dincolo) probabil ca nu se va mai repeta.
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
http://community.webshots.com/user/vizigotu
http://community.webshots.com/user/vizigotubaiatmare
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
ile77 spune:
quote:
citat din mesajul lui ionica
Eu in primul an de scoala,aveam o invatatoare care avea efectiv barba si mustata.
Si o data nu am mai rezistat curiozitatii si am intrebato; dvs sunteti barbat sau femeie? ca mie mami mi-a spus ca doar barbatii au barba!!
si au trecut anii,da sincer cand mai vad vreo doamna cu mustata imi vine mereu sa-i zic; doamna ce mustata demna aveti!!!
http://fr.youtube.com/watch?v=wQAthxUjkpY
Nu mi se pare deloc amuzant.
Eu cind vad o femeie cu barba sau mustata ma gindesc cite dereglari hormonale trebuie sa aiba saraca.
Iar asta chiar ca nu e amuzant.
Ile, mami de Vivian (07.03.2006)
http://good-times.webshots.com/photo/2040193270101233639hAhBhR
an-k spune:
Unui copil trebuie sa i se spuna de cand incepe cu asemenea remarci, ca ele jeneaza sau chiar ranesc si daca simte ca trebuie sa se exprime sa-mi spuna mie la ureche si e ok. Si Bia care are ceva mai mult de trei anisori in we cand am fost in parc si a vazut o doamna in scaun cu rotile, a inceput "mami ia uite tanti nu poate sa mearga si o doare rau", eu m-am inrosit, mi-am luat kopila si i-am spus cat am putut eu mai explicit ca nu se face asa ceva, ca pe tanti o doare si o doare si mai tare daca aude ce a spus Bianca. Nu stiu daca am procedat corect dar asta mi-a venit pe moment.
Si da, la cei trecuti de 7 ani nu cred ca mai e vorba de sinceritate.
arminad spune:
quote:
"mami ia uite tanti nu poate sa mearga si o doare rau", eu m-am inrosit, mi-am luat kopila si i-am spus cat am putut eu mai explicit ca nu se face asa ceva, ca pe tanti o doare si o doare si mai tare daca aude ce a spus Bianca. Nu stiu daca am procedat corect dar asta mi-a venit pe moment.
Eu zic ca nu ai procedat corect ,fara suparare.
Asa cum zicea Mina in mesajul ei
'Daca la vederea unui om cu o infirmitate ne purtam de parca acelui om ar trebui sa ii fie rusine cu infirmitatea lui (nu intentionat, poate tocmai pentru a nu-l pune in incurcatura) atunci copilul va copia comportamentul nostru. Daca, insa, adoptam o atitudine normala si naturala si ii explicam ce se intampla, cred ca va trata mult mai realist problema'
In primul rind explicatia pe care i-ai dat-o era una gresita ,pe femeia aia poate n-o mai doare fizic demult sau n-a durut-o niciodata insa o doare cu siguranta felul rusinat in care parintii isi trag copiii de linga ea .Si-ar dori probabil ca oamenii sa interctioneze firesc ,fara mila cu ea ,sa povesteasca cit mai mult cu ea sa isi indemne copiii sa interactioneze cu ea fiindca oricum datorita handicapului fizic pe care il are e nevoita,probabil , sa petreaca mult timp singura.
pisimuky spune:
Se spune ca singurele persoane care nu mint sunt copiii si betivii... Vreun dram de adevar o avea zicala asta, nu ? Acuma, e clar, ca ne raportam si la varsta copilului, un copil de 7 ani, de exemplu, nu ar mai fi de scuzat intr-o astfel de situatie, deja acolo intervine educatia primita de acasa. Eu asa consider.