Copiii ambitiosi care nu suporta sa piarda

Copilul meu (5 ani) este foarte ambitios...
Nu stiu daca neaparat asta e cuvantul care sa ii defineasca comportamentul in totalitate...
Ii place in primul rand sa aiba dreptate in orice spune, si are un fel de a spune lucruri aflate de el (sau puse cap la cap) incat nu poti sa il contrazici pentru ca e fooarte sigur pe ceea ce spune si o face cu un aer de superioritate si atotstiutor incat nu prea ai cum sa ii dai vestea ca se inseala (si de multe ori are dreptate)...
Ii place sa traga concluzii si apoi spune "nu-i asa"??? Iar daca raspunsul este "nu"...aduce tot felul de argumente care sa ii sustina concluzia pana te aduce in panzele albe...(recunosc cu rusine ca la unele afirmatii pe care le face nici nu am raspuns pt ca ma depasesc pe ici pe colo)
El nu intreaba "de ce?" ci iti spune solutia gasita de el la intrebarea "de ce" si noi trebuie doar sa aprobam.
Este cu adevarat un efort (intelectual) pt noi, sa il convingem ca (uneori) nu are dreptate si realitatea este alta decat ceea concluzionata de el...
Imi ia destul timp (si uneori nici nu ma simt confortabil) sa ii tai elanul, sa ii spun ca se inseala si sa ii arat "cum functioneaza de fapt lucrurile"...si lui ii ia timp sa ma creada


Dar cea mai mare pb (mi se pare mie) este ca nu suporta sa piarda....
Vrea neaparat sa castige in orice joc, orice intrecere, orice concurs...orice ar fi...numai sa fie castigator!!!!
Cand pierde ii dau lacrimile de suparare si trebuie neaparat sa mai joace pana castiga.
Este perfectionist si sufera daca nu ii ies treburile asa cum vrea...daca nu e cel mai bun...
De 2 sapt merge in sport camp, si desi e foarte bun (nu il laud ca e copilul meu, dar primesc laude la adresa lui de la antrenori) si au concursuri in fiecare zi...
Eh...daca pierde un concurs (cum s-a intamplat azi - desi mi-a spus antrenorul de tenis ca a castigat majoritatea) e vanat de suparare...
L-am luat azi ingandurat si negru de suparare ca a pierdut, cum a ajuns acasa s-a apuca sa exerseze, maine sa castige concursul pe care l-a pierdut azi...(e vb de golf)...
SI-a facut singur un steag, o gaura desenata pe o foaie, si se joaca prin casa bombanind cand nu ii iese...

Acum ce am facut noi...
Am incercat mereu sa ii spunem ca nici noi nu stim totul, ca si noi ne inselam si trebuie sa citim ca sa aflam un lucru...ca e ok sa nu ai dreptate mereu...
Ii spunem mereu ca important e sa joace, nu sa castige...ne jucam mereu jocuri cu el (sah, monopoly, facem concurs de inot, sotu joaca tenis...etc)...si incercam sa il facem sa se simta confortabil cand pierde...
Dar nu facem nici un progres...el o tine pe a lui...
Trebuie sa aiba dreptate...trebuie sa castige....

Asa sunt toti copiii de 5 ani??? Asa e doar el??? Ce as putea sa fac mai mult sa inteleaga ca mai trebuie sa si pierzi daca vrei sa castigi???

“One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.

Sinzi, Radu si David psihologul
:

ruxij spune:

Si pe mine ma intereseaza subiectul. Si fi-miu e asa, dar nu la orice. De exemplu, nu pare sa il deranjeze prea tare dc. pierde la jocuri gen "nu te supara frate", dar il deranjeaza sa fie ultimul la sporturi sau muzica, sa nu faca bine si dc. se poate chiar cel mai bine la vreo activitate de pe la scoala. Sa nu ii spuna cineva ca greseste, ca nu face ceva bine samd Cred ca i se pare lui ca astea sunt mai importante decat jocurile. I-am explicat de 1000 de ori ca la echipa de inot invata doar miscarile corecte, nu e concurs de viteza, el tot pe a lui o tine ca nu vrea sa fie ultimul si se zbate sa ii intreaca pe aia din fatza si se uita in spate sa nu il ajunga copilul din urma. Daca il depasesc toti si are o zi mai proasta la vreun stil la care nu e el prea bun (e si cel mai mic din echipa, cusunt si copii de 10-11 ani pe "lane" cu el), e jale. Pur si simplu nu mai da din picioare, nu mai inoata si uneori si plange.
Altfel, el intreaba de ce de ce de ce si vrea sa afle, asculta atent, te mai contrazice daca i se pare lui in neregula, dar in general accepta ca el e mai mic si stie mai putin ca noi astia mai mari.

avmaria spune:

La capitolul sport si spirit de competitie ma gandesc ca practicarea unui sport colectif ar fi benefica. C'est un autre etat d'esprit.

avmaria spune:

Am trecut pe DC in fuga, si nu stau ca e tarziu. Asa ca scuza stilul f. telegrafic, dar mi-am amintit ca mai vroiam sa-ti spun ceva, legat de activitatile voastre. Ma gandesc ca o pista ar fi sa evitati sa faceti concursuri acasa : ai pomenit de concursuri de inot cu sotul. Si eventual sa mai variati cu alte tipuri de jocuri, gen de constructie, caci la monopoly, sah, tenis, intotdeauna este un castigator si unul care pierde.

Sabina spune:

si fimea e exact la fel.
ba mai mult, vrea sa-i iasa totul din prima perfect.La pian, greu face de 3 ori un pasaj.(da nici n-am fortat-o anu asta, ca primu an e crucial ca sa ai mereu placere la studiu)
o mai dam pe gluma cand pierde la vreun joc...da greu, greu de tot, se ;lasa cu istericale.
Am pus-o pe lipsa colectivitatii(a fost la gradi din 3 in 14) si-mi faceam sperante ca la anu cand va merge full time o sa fie bine. Dar vaz ca si copiii ultrasocializati la gradi fac asa.
valeleeeeu

asta cu sprtul de echipa e un sfat genial, da noi n-avem cum. In afara de gradi si pian nu vad ce-ar mai incapea, o duc in we pe munte pt miscare....mentionez ca Sofia face pian f serios, 2 ore intregi pe saptamana cu profesoara(de 2 ori pe sapt) plus studiat acasa zilnic cu sotul.




Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina, Sofia Galagia si bb Gheo

arminad spune:

Si al meu e la fel la 6 ani.Cind cere sa ii cumpar ceva ,sa mergem undeva etc intreba cam asa :"imi cumperi dvd_ul asta ?da sau nu?"daca raspund 'poate ",el zice imediat"we don't have maybe".Adica alb sau negru fara nuante.
Cu intrecerile e la fel ,indiferent de care sunt sportive ,jocuri etc
e jale daca pierde la ceva .S-a chinuit ieri o ora sa urce un topogan ud ca asa facuse prietenul lui si lui nu-i iesea nicicum.Avea picioarele zdrelite ,curgea apa pe el da nu se lasa.
La scoala nu comenteaza dar cind coboara din autobuz si-i vad figura incruntata stiu de ce.Au remarcat insa educatoarele si terapistele ca mi-au spus la sedinta .Ele zic ca nu e rau adica ar fi mai rau invers ,sa nu fie interesat.Acasa insa daca pierde cind joaca cu noi e scandal mare de tot.
Ce am observat ca merge la noi este ca atunci cind isi incepe argumentatia sa nu il contrazic ,sa fiu empatetica ,il las sa termine desi dureaza uneori cit o vesnicie si apoi sa ii spun ce alte variante ar exista .Sta o vreme si le 'rumega 'dupa care imi da dreptate (uneori)

Cristina_C spune:

Si Robert este exact la fel si eu zic ca este bine, atata timp cat nu asteapta sa-i cada totul din cer, pe nemeritate si munceste ca sa obtina ceva, sa castige, sa aiba succes. Ma gandesc c-o sa-i prinda bine la scoala atitudinea asta, n-as fi de acord sa se multumeasca cu putin si sa nu-i pese daca i-o iau altii inainte. Si eu am fost asa la scoala, vroiam mereu sa fiu prima. Dar, important: trebuie sa-i fie clar ca, daca vrea mai mult, trebuie sa si munceasca mai mult. Exceptand jocurile de noroc unde chiar este chestie de noroc.

blackpanterro spune:

Si la noi e la fel dar la o scara mai mica pt ca suntem mult mai mici :).Sotul joaca mereu fotbal cu el si de cate ori inscrie e bucurie mare dar daca inscrie sotul, moama, zici ca a cazut cerul pe el, plansete si crize ca el trebuie sa inscrie.La fel e si cand ne jucam Candy Land, daca spun cuvintele "I won" e gata scandalul, "Nooooo I wooon" :)

Eu nu cred ca e lipsa colectivitatii sau a prea multe activitati, pur si simplu e personalitatea lor.Eu zic sa ne bucuram ca mai bine e sa fi competitiv decat sa fi total dezinteresat.Pe mine m-ar durea mult mai tare daca ar fi un couch potato, toata ziua la jocuri pe tv sau la tv.

Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
Croatia-The Mediterranean as it once was
A ticket to hell has never been funnier

"With or without religion, good people would do good things and evil people would do evil things; but for good people to do evil things—that takes religion" - Steven Weinberg - Nobel Prize winner

amoga spune:

Nu stiu daca e atit de mult spirit de competitie, cit mai ales spirit de dominare in cazurile prezentate. (Competitia presupune 'fair-play', care inseamna si sa accepti victoria adversarului daca acesta se dovedeste a fi mai bun.)

N-am idee ce as face daca as fi pus in situatie... probabil ca as cauta ceva jocuri care sa fie modelate dupa Prisoner's Dillema -- cind toti jucatorii cauta sa domine sfirsesc prin a obtine mai putine puncte decit daca ar fi incercat sa coopereze.

A.M.

sinzi_ana spune:

Amoga, nu se pune pb ca nu respecta castigul celorlalti...chiar nu are nici o legatura (cel putin in cazul copilului meu)....
Pe el il intereseaza persoana lui, el nu plange ca altul a castigat, ci plange ca el a pierdut...
Si nu in fata tuturor, ci asa...cu barbia in piept infundat...
Accepta ca altii sunt mai buni ca el...nu asta il dereanjeaza...ci faptul ca el nu e la fel de bun...si incearca sa isi depaseasca limitele ca sa fie el in locul castigatorului...


Ruxij, si David face la fel...se uita in urma sa vada mereu pe ce "pozitie" este...

Am incercat cu joc de echipa...dar nu funcioneaza...am incercat fotbal...dar nu sunt compatibili....

Si jucam si alte jocuri necompetitive...dar lui ii place sa faca competitie din orice...

“One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.

Sinzi, Radu si David psihologul
:

simali spune:

Fi-miu este exact pe dos la capitolul competitii: nu vrea sa castige nimic pentru ca nu vrea sa iasa in fata - din cate m-am dat seama e genul caruia nu-i place atentia altora si prefera sa petreaca timp cu el insusi.
In schimb este perfectionist si dispera pe toata lumea cu chestia asta. Trebuie sa faca totul perfect, la nivelul meu si din prima daca se poate. Sufera cumplit ca la 7 ani nu citeste ca mine de exemplu.

Am citit o carte de curand "How to rise gifted children" si acolo este un capitol despre perfectionism. Ei demonstraza - si pe mine m-au convins - ca perfectionismul dauneaza copilului si trebuie combatut in familie prin toate mijloacele posibile.
Cai:
- se determina cine altcineva in familie este perfectionist fara sa stie;
- "perfectionistul" familiei - adult - trebuie sa inceapa constientizeze momentele in care de fapt, fara sa vrea, sugereaza copilului perfectionismul;
- copilul trebuie inscris la diferite activitati la care nu este cel mai bun, ba chiar la care nu are nici un fel de talent; asa invata sa piarda si incepe sa admita ca nu poate castiga mereu si nu poate fi el mereu bun la orice; in felul acesta invata sa fie mai tolerant cu greselile altora dar mai ales cu el insusi.

Se pare ca in lumea chirurgilor ameicani este o vorba "Perfect is the enemy of good". Ideea e ca s-a demonstrat ca atunci cand un chirurg incearca sa faca o operatie perfecta (pentru ca este perfectionist, desigur)poate sa creeze complicatii ulterioare care ar fi putut fi evitate daca se multumea sa lase operatia doar bine facuta. Eu cred ca asa este cu perfectiunea in orice domeniu. Bine este suficient.

alice