1 2 3 Magic - Dr. Thomas W Phelan
Raspunsuri - Pagina 9
gazzella spune:
cred ca e vorba despre credinte (eu cred in copil, in capacitatea acestuia de a-si actualiza tendinta, de a cauta sa se integreze in societate, etc...)
eu nu ma consider mama norocoasa cu copilul perfect in casa
chiar nefiind adepta regulilor impuse nu pot sa ma plang de comportamentul feciorului, nici de al fetii
azi am fost in parc si a sunat taica-su sa ne intoarcem ca n-are cheile sa intre (era obosit si nu se mai simtea in putere sa vina el la noi)
i-am relatat lui Felix (3 ani si 7 luni) situatia, a fost foarte nemultumit
vazandu-l asa m-am asezat pe banca pregatita fiind sa-l las sa se obisnuiasca cu ideea
si cand m-a simtit relaxata, pregatita sa-i vin in intampinare mi-a spus
"ok, mama, plecam!"
si fara prea mare elan s-a pus in carucior
pe drum cautam argumente neutre, iar a inceput sa cante "il coccodrllo come fa", am terminat cantand cu totii
poate sa fie minunat atunci cand nu pun eu raportul nostru in termeni de putere
daca i-as fi impus intoarcerea acasa s-ar fi terminat cu urlete din partea lui, mari furtuni interioare in mine
un final tragic, foarte probabil
asa i-am lasat lui posibilitatea sa creasca, sa ajunga singur, neimpus sa inteleaga necesitatea intoarcerii
cata un pic, un pic creste
in privinta disciplinarii copilului mi-am exprimat parerea aici
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=123313&whichpage=5
Bendis, 1 an jumate solidarietate :-))
Felix
botezul muntelui Pauza
Andrada spune:
Gazella, abordarea ta mi se pare OK cind se poate intirzia/amina/prelungi/astepta, pe de alta parte mi se pare esential copilul sa dezvolte si un sens al urgentei, sa stie ca unele lucruri sint nenegociabile, si astea ma dau pe mine peste cap. Trebuie sa invete ca e stop-full stop!! cind face ceva care il pune in pericol sau care nu suporta aminare si aici e greul.
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
gazzella spune:
quote:
Originally posted by ruxij
Inaioana, abordarea ei in cazul descris mi se pare perfect OK si as fi procedat cam la fel. Dar in general vorbind, mi se pare ca voi le cam exagerati,sau macar asa se intelege din ce spuneti, ca de fapt vad ca in viata reala nici gazella nu i-a lasat in continuare pe copii sa faca inundatie, i-a luat pana la urma de acolo.
nu exageram, cel putin eu
ci doar incerc sa vad contextul prezent in fiecare situatie
in convingerea mea nu poate sa existe o regula fixa, imutabila pentru simplul fapt ca nu exista doua contexte identice acelorasi persoane, in aceasi perioada a zilei
nu exista aceleasi stari de spirit, aceleasi motivatii in copil de fiecare data cand:
quote:
s-a facut ora de intrat in casa si eu spun "mergem acasa" si copilul incepe sa zbiere "nuuuu nu vreaaaaaau" si eventual se si tavaleste putin.
daca decid ca-i duc in parc pentru ei atunci ii duc in parc lasandu-le timp sa se sature de parc, constienta fiind ca au sa se sature tarziu
deci ma prepar sa raman in parc cat vor domniile lor
dar daca-mi propun 2 ore s-ar putea sa nu le ajunga si atunci s-ar putea sa intervin eu cu presiunile de unde ei sa termine in urlete si eu in nervi
ieri vroiam sa stam pana la 7 seara, dar la 5 amandoi au insistat sa-i aduc acasa
m-am adaptat si i-am adus acasa
quote:
- in restaurant tipa si umbla pe sub mesele clientilor
daca ar tipa i-as scoate afara determinata, dar fiind atenta la ei
pe sub mese i-as lasa daca n-ar fi ocupate
ni s-a intamplat la Bucuresti o faza asemanatoare si am lasat prietenii ca sa ma joc cu ei dirijand jocul incercand sa-i tin "buni"
pana cand m-a "scuturat" o persoana cu care eram la masa spunandu-mi ca in acel local le este permis multe copiilor, sa stau la masa linistita si sa-mi vad de ale mele
mi-am vazut de ale mele timp in care ei se alergau pe sub mesele neocupate
quote:
- primesc de la gradinita rapoarte zilnice ca face zgomot in timpul orei de somn si ii deranjeaza pe ceilalti copii.
al meu dormea la gradinita, timp in care ori tusea violent ori plangea
l-am retras
quote:
- in magazin face scandal dc. nu ii iau o anumita jucarie.
ai nostri mai joaca si fotbal
unul fuge dupa unul, celalalt dupa altul
uneori reusim sa-i "exploatam"
"bendis, ma ajuti?du-i lui tatica-tu legumele sa le cantareasca"
sau o lasam sa puna in cosul ei ce vrea cat vrea, inainte de-a iesi din magazin abandonam cosul ei
o alta faza mi-o amintesc acum
bendis vroia sa fie luata din carucior si pusa jos, dar intre timp s-a razgandit
si m-am oprit ca sa ii dau timp sa inteleaga de ce s-a razgandit, sa inteleg eu de ce s-a razgandit
si un domn impacientat ca trebuia sa astepte (cateva secunde, nu o vesnicie) m-a atentionat sa-i fac loc, asta ar fi insemnand sa bruschez fata
si l-am ignorat cu gratie
sa suporte el frustrarea asa cum cica ar trebui obisnuiti copiii cu ea
(nota: nu-i dadea nimeni in cap, era doar prea grabit ca sa vada o mama preocupata pentru copil si sunt genul de persoana care caut sa nu rup altora atunci cand suntem in societate)
quote:
- nu vrea sa isi faca temele
asta poate fi un subiect cu totul aparte
dar acum mi s-au trezit purceii, tre' sa dispar
Bendis, 1 an jumate solidarietate :-))
Felix
botezul muntelui Pauza
Ingrid S spune:
Intradevar, altele sunt normele de azi privind educatia copiilor fata de anii trecuti. Ne cramponam prea mult de ideea ca mai demult erau copii abuzati, neintelesi, una-doua pusi la colt si trecem la extreme: daca inunda casa e ok, merge si asa, strange mama dupa ei, copilul trebuie sa aiba libertate, daca imi spune ca-s tampita, poate am meritat-o (asta m-a socat la o postare a Dianocicai) etc.
Ideea e ca mai exista si altceva in loc de bataie si pus la colt si numaratul 1,2,3 si anume educatia ferma. Si nu se poate compara un copil cu un adult, daca eu as face crizele fiica-mii, sotul m-ar trimite urgent la psihiatru. Si asta e doar o parte a problemei.
La noi nu exista bataie, rar ridic tonul la ea, dar avem limite peste care nu trece si daca ar sta in cap. Pana una-alta nu ma conduce ea pe mine si nici nu cred ca e sanatos asa. A fost nostim cand ii pretindea sotului sa se imbrace zilnic cu aceeasi bluza, dar chiar nu am de ce sa cedez la nevoia ei de a ne controla.
Daca nu mai putem sta in parc, ca ne-au venit prieteni in vizita, poate sa urle cat vrea, plecam si gata.
Ce vreau sa subliniez este ca putina moderatie nu strica niciodata. E copilul meu, il iubesc ca pe ochii din cap, dar nu devin sclava pretentiilor ei, deoarece ei nu cunosc limite si pana la obraznicie si neascultare e doar un pas. N-am folosit 1,2,3 dar nici nu am nevoie, stie pana unde poate intinde coarda si nu, n-am transformat-o intrun catel sau robotel fara personalitate. Banuiesc ca fiecare parinte simte cum e mai bine pt copilul lui si ce metoda poate folosi.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo
ruxij spune:
1,2,3 e foarte bun. Ce naiba, ii dai doua sanse sa te asculte, nu tipi, nu il bati si merge.
bird70 spune:
Gazzella,
inainte sa am al 2-lea copil gandeam exact ca tine. Fiica-mea era copilul perfect, draguta, civilizata, politicoasa si extrem de intelegatoare pentru varsta ei. Si eu credeam (in naivitatea mea 
) ca toate acestea se datoreaza educatiei date de mine. Credeam ca e destul sa vorbesti copilului frumos, sa-i arati respect, sa-i explici si copilul...intelege . Iar copiii mai dificili aveau, evident, parinti care nu erau in stare sa inteleaga cateva notiuni simple despre copii.
Totul s-a schimbat cand am avut al 2-lea copil, care in ciuda aceleasi educatii si principii, aplicate in acelasi fel, s-a dovedit a fi un terorist 
. Cand la fiica-mea era suficient sa-i explic ca trebuie sa plecam mai repede din parc si intelegea si accepta fara probleme, la terorist nu apucam nici macar sa trec de primele 2-3 cuvinte ca era pe jos urland. Cu cat incercam eu sa ma fac inteleasa cu atat tantrumul lua proportii mai mari. Nu mi se dadea posibilitatea sa ma explic sau sa argumentez motivul pentru care trebuie sa plecam. Daca imi cerea ceva de exemplu, nu apucam sa spun NU, era suficienta ezitarea mea ca sa fie pe jos urland. Nu poti sa discuti cu un astfel de copil si nu ai posibilitatea sa apelezi la intelegerea sau logica lui. Nici macar numaratul nu am avut ocazia sa-l pun in aplicare pentru ca la noi nu era timp, daca nu se intampla instant ce vroia, intra in tantrum si pana nu se calma nu aveai cu cine discuta. Mi s-a spus sa ignor tantrumul ca atunci nu-l mai face, am asteptat ani sa se imbunatateasca situatia 
. Ideea e ca nu toti copiii sunt la fel si nu la toata lumea functioneaza acelasi lucru. Daca asta ar fi fost primul meu copil probabil as fi facut mult mai multe greseli si as fi suferit mult mai mult pentru ca parca pe primul il vrei mai perfect 
. Noi am fost foarte consecventi in ciuda lipsei de rezultate si ne-am resemnat cu faptul ca nu putem sa mergem in multe locuri si ca orice iesire e o incercare 
. Vestea buna e ca trece daca ramai consecvent si nu faci greseli mari si acum nici nu-mi vine sa cred in ce copil adorabil s-a transformat si ce bine se descurca la scoala si in grup. Cei care imi cunosc monstruletul acum nu pot sa creada povestile despre primii 4 ani 
.
gazzella spune:
quote:
Originally posted by Andrada
Gazella, abordarea ta mi se pare OK cind se poate intirzia/amina/prelungi/astepta, pe de alta parte mi se pare esential copilul sa dezvolte si un sens al urgentei, sa stie ca unele lucruri sint nenegociabile, si astea ma dau pe mine peste cap. Trebuie sa invete ca e stop-full stop!! cind face ceva care il pune in pericol sau care nu suporta aminare si aici e greul.
A
andrada, nu sunt sigura, dar am impresia ca pruncutul tau e ceva mai mare decat un copil pana-n trei patru ani
si recunosc ca nici nu reusesc sa vad solutia in cazul vostru
nu ca n-ar exista, dar ca eu nu reusesc s-o vad, nu acum ca am in minte o alta situatie
deci eu am in spate o serie de credinte, una e ca suntem ca si specie rezultatul evolutiei, iar puii speciei noastre se nasc cu anumite particularitati specifice speciei caror apartin
atasamentul acesta (attaccamento in it)cautarea proximitatii mamei, e unul care tine de insusi supravietuirea nounascutului
pentru ca in trecut, vorbesc in termeni de zeci de mii de ani, supravietuirea unui nounascut era strans in relatie cu prezenta mamei care trebuia sa-l protejeze de pericole
deci pe de o parte se construieste aceasta legatura, legatura in care copilul se simte continut, in siguranta
pe de alta parte mama nu se orienteaza, centreaza (nu cunosc termenul in romana, dar sper sa se inteleaga din context)pe copil
deci il ajuta pe copil sa-si construiasca acel sens de siguranta interioara doar fiindu-i prezenta copilului, deci nu-l distreaza, nu-l intretine, etc ci doar cel mult il implica in activitatile ei
si o astfel de mama, necentrata pe copil, deci careia ii era indiferent daca pica sau nu pruncul in nas in timpul primelor tentative de deplasare nu tragea nici semnale de alarma fara suport asa cum se intampla in societatea noastra (nu-mi cereti sa ma mut in Amazonia, explic doar cum vad eu lucrurile si cum am inteles eu sa incerc sa le adaptez situatiei mele)
acum ce se intampla in zilele noastre, in societatea noastra: copilul este pus in perne ca sa dobandeasca o achizitie (aceea de-a sta in fund), dupa este pus in premergator ca sa invete sa umble, dupa este invatat sa manance ca si cum impulsul de-a te alimenta pentru ca altfel mori nu ar exista (stiu, si aici era vesnic cineva care sa-mi spuna ca nu e adavarat), sunt pusi la somn ca si cum altfel n-ar adormi si sunt corectati in permanenta referitor la cum sa umble, cum sa tina lingurita in mana, cum sa nu se pateze, etc
deci eu observ o intromisiune a mamei
ei, pe acest fond copilul invata sa se adapteze (si cica copiii nu ni se adapteaza noua, cerintelor noua) si nu mai preiau ca si semnale de urgenta/pericol desele si obositoarele inteventii ale mamei
acum copiii carora li s-a construit un atasament securizant (J. Bowlby- psihanalist englez)si c-o mama necentrata pe el in situatii de urgenta/real pericul au raspunsuri corecte
deci un copil cu un atasament securizant in conditii de criza cand mama lanseaza semnalul cum ca sunt in situatii de criza clar se va mula pe compertamentul mamei pentru ca altfel la nivel intuitiv, instinctual stie ca e pierdut
referitor la ce ziceam, la capacitatea copilului de a se autoregla las o pagina (Carl Rogers cu tendinta actualizanta)
http://www.panarchy.org/rogers/person.html
The Good Life and the Fully Functioning Person (1953)
I have gradually come to one negative conclusion about the good life. It seems to me that the good life is not any fixed state. It is not, in my estimation, a state of virtue, or contentment, or nirvana, or happiness. It is not a condition in which the individual is adjusted or fulfilled or actualized. To use psychological terms, it is not a state of drive-reduction, or tension-reduction, or homeostasis.
The good life is a process, not a state of being.
It is a direction not a destination.
The direction which constitutes the good life is that which is selected by the total organism, when there is psychological freedom to move in any direction.
This organismically selected direction seems to have certain discernible qualities which appear to be the same in a wide variety of unique individuals.
The good life, from the point of view of my experience, is the process of movement in a direction which the human organism selects when it is inwardly free to move in any direction, and the general qualities of this selected direction appear to have a certain universality.
deci orice copil sanatos, crescut intr-un climat care sa-l contina va manca, deci nu e necesar sa i se impuna masa, va dormi, deci nu e necesar sa i se impuna somnul
deci absolut orice tine de exclusiv factori biologici inspre buna lor crestere este de lasat la indemana lor
in acest sens consider ca este chiar nociv sa instaurezi regului, comportamente impuse pentru ca copilul, inca o data, se va adapta, dar de aceasta data in defavoarea sa
si in acest sens consider ca este nociv sa impui copilului sa te asculte impunandu-i masa pentru ca se mananca, familia mananca
copilul oricum va adopta si solutia de-a manca impreuna cu familia la masa, dar in timp ca expresie a incercarii sale de a se integra familiei, grupului social din care face parte (o alta credinta de-a mea, omul este o fiinta profund sociala si toate fortele sale interne ii dicteaza sa-si caute un loc, sa se integreze in grupul social)
as avea multe de spus legate de multe argumente aduse in vedere, dar nu gasesc timp....
Bendis, 1 an jumate solidarietate :-))
Felix
botezul muntelui Pauza
simali spune:
quote:
Copiii nu sunt in general considerati persoane , astfel incat mai rasare cate unul si altul care inventeaza metode de dresaj ca la caini. E foarte trist dar asa stau lucrurile.
Sper ca exemplul tau sa faca macar un parinte sa se puna in locul copilului lui cand este dresat. Garantez ca (daca nu cumva e masochist) eu cred ca va avea o mare strangere de inima si isi va pune intrebari serioase.
quote:
Nu stiu exact cine sunt cei care nu considera copiii persoane. Nu cred ca este vorba despre mamicile care au scris aici. Am recitit si nu am vazut nici macar o referire la a trata copiii cu lipsa de respect si consideratie.
Educatia nu inseamna dresaj. Inseamna sa ai si tu, adultul, idee de drepturile tale, de nevoile tale, dar mai ales sa intelegi ca daca pe tine nu te deranjeaza ca-ti da cu masinuta de fier in cap pe musafirul tau este posibil sa-l deranjeze. Si mai inseamna sa-ti inveti usurel si cu delicatete copilul prima si cea mai importanta lectie despre libertate: "libertatea mea inceteaza acolo unde incepe libertatea ta."
Metoda se numeste 1, 2, 3... si da un exemplu simplu cu numaratul. Dar este doar un exemplu. Ideea este sa atentionezi copilul cand continua in mod intentionat si sfidator sa faca ceva care atenteaza la libertatea restului membrilor familiei. Spui mai intai frumos si calm, apui spui pur si simplu ceva gen:
- "iti spun pentru ultima data, daca nu incetezi vei merge in camera ta"
- "1,2,3 ..."
- "urs, pisica, caine..."
Daca educatia facuta cu delicatete, dragoste, respect si prietenie nu-ti spune nimic, eu zic sa citesti. In anul 2008 nu ai nici un drept sa spui ca n-ai stiut si sa arunci cu cocoloase de hartie pe scena ca sa vezi ce iese.
alice
simali spune:
quote:
daca i-as fi impus intoarcerea acasa s-ar fi terminat cu urlete din partea lui, mari furtuni interioare in mine
un final tragic, foarte probabil
quote:
Eu ii spuneam "in 5 minute plecam ca a venit tati si n-are cheie". Nu ma uit la ceas cat inseamna 5 minute - pot fi si 10 minute(copilul de 3 ani oricum habar n-are). Dar e un mesj de tipul "incheie ce ai inceput sa faci aici ca plecam din parc".
Nici un parinte sanatos la cap nu se napusteste la copil sa-l ia din toiul unei activitati asa, hodoronc tronc si sa mai si considere asta educatie. Eventual sa mai si numere... Metodele moderne de educatie se bazeaza pe studii de psihologia copilului si nu sustin asemenea abuzuri.
alice
simali spune:
quote:
quote:- nu vrea sa isi faca temele
asta poate fi un subiect cu totul aparte
quote:
Cea mai buna prietena a mea este psiholog. La primul copil... cand va citesc pe voi o vad fix pe ea. Toate au fost bune si frumoase pana cand fix copilul a intrat la scoala si NU A VRUT. Nimic. Lectii, sculat de dimineata, program, etc. I-a scos pe toti din minti. Lectiile copilului se intindeau pana la 10 seara, cu rugaminti, insistente, desene animate, etc. Cu copilul numarul 2 nu a mai procedat la fel.
Cand toata viata ta (de 6-7 ani) ai auzit de la oamenii in care ai cea mai mare incredere numai "cum vrei tu, mami" incepi sa crezi ca lumea este exact asa: CUM VREI TU. Si cand vine brusc aceeasi mami si-ti spune "de maine trebuie" nu ai cum sa nu ai un soc nervos.
alice