1 2 3 Magic - Dr. Thomas W Phelan
Raspunsuri - Pagina 6
ruxij spune:
Apropos de varsta de un an si ceva, nu aia e varsta la care faci educatie. La varsta aia nu merge decat distragerea atentiei si atentia continua. Dupa 2 ani se poate incepe educatia, explicatiile, regulile si impunerea de consecinte.
O chestie recenta, fi-miu are 6 ani si aseara a facut si el un tantrum, cred ca era obosit. Suparat ca si-a uitat ceva, o jucarie, la o prietena acasa si era prea tarziu sa mergem sa o luam, tot tipa la mine si orice ii spuneam imi tipa "NU", a refuzat sa mearga la culcare desi se facuse 10, ce mai tantrum in toata regula. Asa ca l-am numarat, daca mai zici NU primesti time-out. Eh, a continuat NU, NU, NU, suparat foc. Asa ca si-a luat un time out. Boon, la culcare mi-a zis ca ii pare rau ca a vorbit asa cu mami si eu i-am spus si mie imi pare rau ca a trebuit sa te pun in time out. la care el zice: NU, eu am meritat sa ma pui in time-out ca nu m-am purtat frumos, asa ca tu nu trebuie sa spui ca iti pare rau, tu ai facut ce trebuia! Pe cuvant asa mi-a spus copilul! Am ramas masca.:)
Tonnia spune:
Asta-i parerea mea cu varsta de 1 an, nu ca doar atunci se face educatie, ci ca incepe atunci in mod obligatoriu, am spus-o tocmai pt ca multi parinti au impresia ca atunci n-ai ce explica copilului, cum zici tu ...le distragi atentia si gata.
Cred ca primii 3 ani sunt capitali iar intre ei perioada 1-2 ani e inselatoare, ii vezi mai mici decat sunt, te apuci de pe la 2 dar atunci constati ca ei sunt deja niste omuleti cu opinii, cu intrebari, preferinte, fac puzzle, lego etc si nu peste noapte s-a intamplat tot progresul asta.
In fine, la perioada asta m-am limitat cu observatiile, haha.
Dupa 3 ani, trebuie sa citesc si sa vad ce se mai intampla. Poate-mi schimb parerea si zic ca primii 14 sunt capitali.
Editez: ruxij, dar nu e cam mare baiatul tau pt time out? Mi se pare cam...umilitor. Credeam ca asta e o metoda care se aplica cel mult la varste mici.
crisseis spune:
Simali, apropo de periuta si spalat pe dinti: eu nu prea reusesc sa-l determin pe baiatul meu(10,6 ani) sa-si spele dintii in fiecare seara. Eu am 2 copii si pe fiica-mea am invatat-o sa ne spalam impreuna (seara, cel putin). Ea are 7 ani si are grija sa nu uit cumva. Dar cu baiatul- nu prea merge. Si sunt cu ochii pe el seara de seara, dar ajunge sa fie obositor.Se ridica din pat sa se duca (oneori) cu maaare greutate si mai mult de gura mea. II MAI SPUN CA E TREABA LUI DACA NU SI-I SPALA, se vor strica si-l va durea sa se duca la dentist, in rest nu stiu cum sa mai fac.
Ma intereseaza, de asemenea conceptul acesta de a educa cu prietenie, ti-am scris si pe PM in acest sens.
Am nevoie sa invat sa fac asta pentru ca sunt singura si am tendinta de a copia modelul de parinte al tatalui meu(autoritar)
Te rog, raspunde-mi.
ruxij spune:
Cum sa fie prea mare? Nu e deloc mare. Dar nu stiu cat de eficient mai e, ca acu' zice ca time out e "fun". Vom progresa treptat catre restrictionarea privilegiilor (cu TV-ul si computerul nu tie pt. ca nu sta deloc la TV, cateodata ma rog eu de el sa se mai uite, dar are alte chestii care pot fi confiscate--toy jail se cheama--inchisoarea jucariilor:)))
ruxij spune:
Bai, in carti spune ca dupa 2 ani se incepe cu educatia asta gen time-out, inainte doar distragerea atentiei. Acum eu recunosc ca noi am inceput de la 1 an si 3 luni cu time out
pentru motivul ca se urca pe mese si isi putea rupe gatul. Una doua il vedeai catzarat pe masa din curte. Asa ca era pus in tzarc si plangea si apoi iar se urca, pana a inteles ca urcatul pe masa atrage dupa sine punerea in tarc si prin urmare restrictionarea libertatii de miscare.
Tonnia spune:
Stai ruxij, ca eu nu vorbeam de educatie in sens de time-out la 1 an, nu, de educatie pozitiva, explicatii, reguli etc.
ruxij spune:
Explicatii da, dar regulile trebuie "enforced" adica aplicate si la 1 an e cam greu. Cred ca se poate incepe, desigur cu explicatiile, dar din experienta mea, cel mai bine a mers distragerea atentiei.
Cu pusul in time out pt. urcatul pe masa noi am facut-o pt ca noi lucram si statea acasa doar cu bunica-sa si ne era teama ca ea ar putea sa nu fie pe faza si sa ne trezim cu vreo nenorocire. In mod normal ar fi tb sa ii tot spunem ca nu e voie pe masa ca o sa cada si face buba si sa stam cu ochii pe el mereu, dar bunica-sa nu prea era rapida in a-l prinde:))
Pana la urma, ce merge pentru fiecare e OK.
simali spune:
quote:
Apropos de varsta de un an si ceva, nu aia e varsta la care faci educatie. La varsta aia nu merge decat distragerea atentiei si atentia continua. Dupa 2 ani se poate incepe educatia, explicatiile, regulile si impunerea de consecinte.
quote:
Daca incepi de la un an si ceva i
ti va fi infinit mai usor. Nu se face time out.
- Mai intai te auto-educi sa nu te enervezi. Nici cand plange, nici cand face o scena. Copil de pana la 2 ani nu vorbeste; daca are o nemultumire sau nu intelege ceva plange; nu e vina ta, nici a lui; calm.
- apoi sa zicem ca se duce constant la buda si vrea sa se joace cu apa de acolo; ii place si nu renunta. Cand il vezi ca se duce spre buda il iei de acolo. Spui "Nu" hotarat, dar bland, prieteneste. Nu dai nici o explicatie. "Nu" si iei copilul de acolo.
- incerci mai inati sa-i disragi atentia. Nu functioneaza intotdeauna. De exemplu fi'miu e foarte vigilent; asa e firea lui. Nu uita nici mort de unde a plecat. Daca-i intra-n cap sa faca o chestie e chitit pe chestia aia si nu pe alta.
- daca nu merge continui sa spui "Nu" si iei copil de la buda.
Toata cheia aici consta in rabdare. Nu te enervezi. Spui "Nu" hotarat si-l iei de la buda si de-acolo si de 50 de ori daca trebuie. Va mai incerca si maine, dar veti vedea ca va trebui sa-l luati de mai putine ori de la "locul faptei" pana sa inteleaga. Apoi poate maxim inca o zi si ati scapat.
Daca reusiti o data sa fiti ferme si sa ramana "Nu" cu orice altceva va va fi infinit mai usor. Copilul a invatat puterea lui "Nu" si va intelege ca nu se negociaza.
Daca nu reusiti sa mergeti pana la capat sunteti mancate. Copilul va intelege ca uneori "Nu" poate sa insemne si "Da", va fi derutat si veti avea toata viata probleme cu asta.
Cheia reusitei (pentru ca vrem uncopil indraznet si nu unul anxios)consta intr-un echilibru "Nu"-"Da" in viata copilului. Bine este sa nu spunem prea des "Nu". Se pierede taria interdictie sau copilul devine anxios; va incepe sa creada, si pe buna dreptate, ca toata lumea s-a coalizat impotriva lui si vrea sa-i intrezica orice. Copilul trebuie sa aiba voie sa faca o serie intreaga de chestii si viata lui sa nu fie un sir infinit de interdictii; ba dimpotriva, majoritatea lucrurilor pe care vrea sa le faca sa fie permise. Noi i-am dat voie sa umble cu aproape orice din casa, exceptand ceea ce i-ar fi putut face rau sau era exagerat de scump si de fragil - de exemplu sistemul audio care are niste reglaje foarte fine sau obiecte din sticla; cand a mai crescut - pe la 3 ani - l-am invatat sa foloseasca sistemul audio si sa-si puna muzica. Nu a apasat niciodata pe alte butoane in afara celor cu care fusese instruit sa umble.
Am o prietena cu 2 copii mici. Casa ei este in constructie. Totul in jur - de la casa scarilor pana la curte, camara, beci, e o capcana. Copilul nu are voie mai nicaieri pentru ca se poate rani. Tot timpul "Nu" si "Nu".Copilul a devenit foarte rebel si o provoaca. Sotul ei este preot si ei- preotii ortodocsi - din pacate, cred ca un copil poate fi batut; nu rau, cateva, palme la fund, tras de urechi, etc. Dar suficinet pentru a scoate din baiatul mai mare - deosebit de istet si fire foarte energica - ce e mai rau.
Ideal este sa va pregatiti putin casa inainte de a avea un copil; asta va va scuti de multe batai de cap ci nu va trebui sa stati tot intr-o interdictie de dimineata si pana seara.
alice
simali spune:
quote:
Ma intereseaza, de asemenea conceptul acesta de a educa cu prietenie, ti-am scris si pe PM in acest sens.
Am nevoie sa invat sa fac asta pentru ca sunt singura si am tendinta de a copia modelul de parinte al tatalui meu(autoritar)
Te rog, raspunde-mi.
quote:
As fi vrut sa am o carte pe care sa ti-o trimit dar din pacate nu am. Eu am citit multe carti de "parenting" - romanesti si straine. De fapt am avut intotdeauna o atractie ciudata pentru ele - pe prima am citit-o de cam 10 ori si eram in clasa a VII-a. Multe din ideile enuntate de mine sunt in cartile moderne sau mai vechi de parenting. Dar eu am combinat mai multe metode si am ajuns la una care mi s-a potrivit cel mai bine - mie si copilului meu.
Ideea este ca orice copil - dar si adult - vrea sa stie ca lumea e un loc in care este usor sa traiesti, controlabil. Dar copilul mic este putin speriat cand realizeaza cat de complx este totul. Si ridica ochii catre parinte si vrea sa vada ca el nu este speriat, ca el intelege, ca are o bagheta magica cu care face totul simplu, previzibil, usor de surmontat. In copilul de 2-3 ani se da o lupta - superba - intre dorinta de a arata ca este independent si are idei proprii si dorinta de a se simti in siguranta in familia lui. Cand te provoaca cu ceva o face pentru ca vrea sa-ti arate ca este independent. Daca acel ceva nu-i pune viata in pericol sau nu produce o paguba exagerata trebuie lasat sa incerce; daca nu se poate copilul trebuie oprit. El asteapta de la parintii lui sa-l opresca. Caste mici bariere ale lui "Nu" facute cu dragoste si prietenie, vor fi pentru el toata viata niste jaloane si-i vor consolida increderea ca parintii lui stiu ce fac.
Daca parintele nu l-a invata pe copil puterea lui "Nu" pana la 3 ani este ceva mai complicat. Copilul mai mare face multe lucruri pentru ca nu intelege limitele. Nici ale parintilor, nici ale societatii dar mai ales si-a cam pierdut incredera in parinti. Mingea este la parinti, care trebuie sa convinga copilul (acum devenit suspicios, ceva mai mare si mare si mai greu de dus cu zaharelul, etc.)ca poate avea incredere in ei pentru ca ei stiu ce fac.
Dar acum intrebare: parintii copilului sunt convinsi ca stiu ce fac? Au ei o ideea clara despre ce vor in viata? Deci in primul rand tu, parintele trebuie sa lucrezi cu tine. Sa te convingi ca ceea ce vrei sa schimbi la copilul tau este rezonabil si de bun simt, ca acele lucruri pe care el le face gresit il vor afecta mult mai rau daca nu se indrepta. Sa fi convins ca MERITI sa fi tratat de copilul tau cu prietenie si respect - asa cum il tratezi si tu pe el.
Apoi iti faci un plan de bataie cu ce vrei sa schimbi. NU TOTUL DE ODATA. Cate o batalie pe rand.
Daca tu esti convinsa ca ceea ce faci este corect si rezonabil, dar in acelasi timp intelegi ca ai un copil care a ajuns obraznic din cauza inconsegventei tale, vei avea puterea sa duci pana la capat ceea ce ti-ai propus fara sa te enervezi pe copil - el este numai si numai opera ta.
Cand pedepsesti un copil el in primul rand se gandeste ca ai ceva cu el, ca nu-l mai iubesti. Uita-te la oamenii din jurul tau: daca le atragi atentia ca au facut ceva gresit se enerveaza si cauta motive care nu au legatura cu fapta lor - se conving ca ai ceva cu ei. Eu am facut un MBA si am angajati la firma. Iti jur, toti reactioneaza dupa acelasi tipar.
Si atunci un manager bun - pentru ca asta este un parinte pana la urma urmei - ce vrea? Sa puna angajatul cu botul pe labe si sa-l faca praf, riscand ca data viitoare sa nu-si mai asume nici un risc, sau sa devina impertinent, sau sa ascunda greselile? Sau sa-i arate prin intreaga lui atitudine ca este intelegator fata de greseli - mai ales daca se intampla pentru prima data - ca nu considera ca angajatul respectiv e un gunoi sau un idiot bun de nimic,ca nu si-a pierdut increderea in el, dar problema trebuie rezolvata si singurul care trebuie sa traga sa repare totul este cel care a facut-o lata(ca trebuie sa plateasca din salariu, sa presteze ore suplimentare ori sa lucreze peste program). Odata asta rezolvat si intels, NIMIC nu te impiedica sa mergi mai departe si sa-i dai omului convingerea ca-l respecti in continuare, ca esti convins ca este un bun profesionist, etc.
Asa si cu copilul. Ii spui frumos ca daca mai tipa la tine odata o sa ia time out sau nu se va uita 3 zilela televizor - pentru un copil de peste 6-7 ani - apoi pui in aplicare ce-ai spus ca faci si-ti continui senina viata. In timpul efectuarii pedepsei - dupa ce ti-a spus ca-i pare rau - te duci la el si-l asiguri de toata dragostea ta. Copilul nu trebuie sa simta nici o clipa in timpul pedepsei ca-l urasti, ca ti-ai pierdut increderea in el, ca si-a pierdut celelalte drepturi etc. Daca si-a cerut scuze redeveniti prieteni dar pedeapsa e pedepsa si asta e...
Poti sa-mi dai PM daca vrei sa ne consultam din cand in cand pe probleme clare, la obiect; iti raspund cu placere cand am timp. Nu detin raspunsurile la toate probelmele dar am reusit pana acum sa am un copil cu care toti adultii (familie, educatoare, prieteni, etc.)se intelege excelent 99 la suta din cazuri. Cu copiii nu se prea intelege el si aici noi avem muuuult de lucrat.
alice
ruxij spune:
Simali, pai noi cam asa facuram cu copilul nostru, dar eu m-am referit la faptul ca 1-2-3 Magic nu merge decat dupa 2 ani, metodele de educatie care se lasa cu consecinte. Acum e prea tarziu sa mai aplic metodele povestite de tine, dar poate audienta care nu are inca copii va beneficia de sfaturi.
Oricum, sub 2 ani e usor de distras atentia. Nu merge chiar intotdeauna, desigur, dar dc. esti ferm pana la urma uita ei.