M-am convins...

Fomalhauti spune:

Doua povesti despre fiul meu cel mai dificil....

Avea trei ani. Plecam la gradinita cu el si fratele lui de patru ani si, cautand ceva prin casa, am gasit niste jetoane cu poze din desene animate. Si le-am impartit jumate-jumate si le-am dat copiilor. Cel mare s-a bucurat si a inceput sa comenteze pozele. Cel mic: "Mi le-ai dat acum, cand plec la gradinita si o sa le pierd." "Pune-le in buzunar." "Da si o sa-mi pui pantalonii in masina de spalat si o sa mi le strici."

Ceva mai mare, eram in masina. Spun: "Nu-i niciun loc de parcare...Dar e

Fomalhauti spune:

Reclama asta la pampers "ma seaca" (expresie de la fata mea adolescenta). Imi tot apare peste scris si nu mai pot sa scriu mai departe.

Continui: zic: "Nu e niciun loc de parcare....Dar sunt multe pe strada aia...Dar pe acolo nu e voie...Nu-i nimic, dam o bucla si ajungem acolo." Fiul meu: "Si pana ajungem noi, se ocupa toate..."

In clasa intai am avut mari probleme cu el (acelasi) fiindca era suparat ca el ridica mana si pe el nu il asculta. Ii era imposibil sa inteleaga faptul ca uneori il asculta pe el, alteori pe ceilalti...El chiar se simte...."persecutat", nedreptatit.

Si mai pot sa insir multe, multe.

De ce e asa? Fiindca asa...e el, asa s-a nascut si nu se va schimba. Da, ma tem ca va deveni un sot dificil (dar foarte cald, tandru).

A, inca ceva...Fiul meu a ramas corijent in clasa a doua (a mai auzit cineva asa ceva?) fiindca s-a suparat pe invatatoare si nu a mai vrut sa-i raspunda.

miau-miau spune:

Fomalhauti,
la concluzia ta am ajuns si eu, desi nu am atit de multi copii.

dianocica spune:

fomalhauti iti poti activa PM, te rog?

---

I'm not trying to be difficult...it just comes naturally.

maru spune:

am lucrat 18 ani in invatamant, am avut sute de copii pe mana, cum se zice, toti sunt diferiti, dar abordarea ta ca invataotr si respectiv ca parinte e diferita. Nu ii tratam pe toti cu aceeasi masura, cu aceleasi unelte. La unii merg, la altii nu.
avem un prieten care e exact cum spui ca e baiatul tau al doilea, daca poate sa faca un lucru, de ce poate,d aca nu poate de ce nu poate. Nu l-am indepartat din grupul nostru pentru ca a devenit anecdota: ce perla a mai scos? dar probabil ca rabdarea noastra se va termina mai repede sau mai tarziu

ce trebuie sa faca Rufus? ceea ce trebuie sa faca toti parintii de adolescenti: sa gaseasca tools-urile cu care sa o stimuleze, sa ii gaseasca butoanele...Sa nu ii adanceasca frustraile, nefericirile. Nu trebuie cazut nici in extrema cealalta in care copilul devine mic tiran...dar trebuie ascultat

Doamne'ajuta!

POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/

Fomalhauti spune:

Rufus, eu cred ca fiica ta ar fi avut oricum aceleasi probleme, dar faptul ca tu te culpabilizezi...ii da apa la moara.

Poate ne povestesti mai mult despre comportamentul ei, despre ce spune si despre raspunsurile tale. Mie mi se pare ca adolescentii cauta sa arate in diferite moduri ca sunt mai buni decat noi. Si cred ca uneori e bine sa fim de aceeasi parere cu ei, sa spunem: "Da, ai dreptate, aici am gresit." In general sunt destul de priceputi in a ne gasi "punctele slabe", in a ne necaji cu imperfectiunile noastre, mai ales cu cele care ne supara si pe noi. De exemplu, mie imi spun ca sunt grasa si mananc prea mult si d-aia sunt grasa. Si chiar asa e...

Tu nu ai gresit cu nimic, nu te-ai inteles cu mama Ioanei si te-ai despartit de ea, e absolut normal. Si apoi ai intalnit pe altcineva, te-ai recasatorit. In tot acest timp te-ai ocupat de Ioana si nu e nimic ce ai putea sa-ti reprosezi. Dar in primul rand tu trebuie sa fii foarte convins de asta. Ioana nu are nimic de iertat (sau de neiertat).

Hai, povesteste-ne ce face adolescenta ta.

Fomalhauti spune:

Nu stiu sa-mi activez PM-ul. Nu stiu decat ca am primit la un moment dat un PM.

Oliv75 spune:

Rufus, in locul tau as incerca sa petrec mai mult timp cu ea, numai cu ea. As intreba-o daca vrea sa mergem la un film, la teatru, la un concert sau sa jucam tenis...ceva ce ii place ei foarte mult. In felul acesta se va simti importanta, speciala si-n mintea ei, treptat, se va contura increderea in dragostea neconditionata pe care i-o porti.
Parintii mei ma "agasau" zilnic cu pupaturi/declaratii si chiar daca la momentul respectiv ma simteam sufocata de atata dragalasenie, acum imi amintesc cu drag de toti anii aceia. Eu cred ca e foarte important sa-ti alinti mereu copiii chiar daca ei te cred ridicol

witeflower spune:

A merge sa a nu merge cu copilul la psiholog...Aceasta-i intrebarea ...pentru multi parinti care se confrunta cu probleme.

Acum, e drept ca si psihologii, ca si medicii, ca si profesorii, ca si inginerii (si, dupa parerea unui coleg de-al meu, ca si politistii) - sunt diferiti:unii mai priceputi, altii mai putin, unii specializati in problema respectiva, altii care fac "psihologie generala" etc...
Totusi, e greu sa tot cauti, pt ca la psiholog iti pui "sufletul in palma" si nu ai chef sa tot repeti treaba asta cu mai multi...

Ce poti sa faci? Sa te interesezi, sa mergi pe ideea recomandarii. Si sa te duci initial numai tu, parintele, fara copil, sa vezi ce impresie iti face - iar daca simti ca te ajuta - poti sa inviti si adolescentul tau la cabinet. (spun "sa-l inviti", nu "sa-l duci"). Ceea ce-seamna ca stai cu el/ea de vorba, ii spui ce crezi tu despre asta si despre ajutorul pe care il puteti gasi acolo.
Iar daca nu-l convingi - ok, te poti duce tu in continuare - te poate ajuta pe tine ca parinte sa intelegi mai multe despre copil si te poate ajuta sa faci unele schimbari la tine, care vor induce schimbari si in atitudinea copilului.

Cat despre - "nu trebuie sa duci copilul la psiholog daca nu are probleme mari" ...As intreba care e limita? Cum ne dam seama noi, ca parinti care sunt problemele destul de mari sa mergi la psiholog?

Eu zic ca trebuie sa depasim ideea ca omul care merge la psiholog "are probleme". Toti avem probleme. Mai mari sau mai mici. Unii au pb mari si nu merg. Altii au pb mici si merg. Cert este ca si psihologul, ca si medicul - poate ajuta mai mult daca mergi cand problema e mica, nu stai pana e grava de tot.

Sunt oameni care merg la psiholog pentru ca vor sa-si aleaga o alta meserie si vor sa afle care li se potriveste mai bine. Sau vor sa invete sa fie mai buni lideri. Sau mai buni soti. Mai buni parinti. Mai buni prieteni. Nu neaparat pt ca "au probleme".

bird70 spune:

Imi pare rau pentru fata ta Rufus, trece prin momente dificile. Cred ca pe langa problemele firesti ale adolescentei si despartirea de mama ei, familia vitrega si un nou copil, trebuie sa ti cont si de faptul ca ea a trecut si prin trauma abandonului (fiind abandonata de mama naturala). Chiar daca nu vorbeste despre asta sau voi credeti ca nu conteaza pentru ca nu a cunoscut-o, este totusi o mare problema. A trecut prin multe in cei 14 ani pe care ii are .